Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Protoistorie si istorie

Istorie

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Iluminismul
REVOLUTIA DE LA 1821
SCHEMA FACTOLOGICA A RELATIILOR INTERNATIONALE IN SEC. XX SI INCEPUTUL SEC. XXI
John Twkesbury
IEZUITII IN SOCIETATEA EUROPEANA: Invatatura iezuitilor
Expeditia lui Ermak Timofeevici si moartea sa
MIRCEA CEL BATRAN (1386-1418)
CADRUL DE DEZVOLTARE AL ROMANIEI DUPA ANUL 1918
JURNAL DE CALATORIE IN DACIA - TARA ZEILOR
Raportul dinte cultura si civilizatie


Protoistorie si istorie

Protoistoria este legata la nivel planetar de timpul preistoric, cand se naste omul si germenii vietii sociale, proces declansat acum circa patru milioane de ani, si care s-a incheiat in mileniul V – IV i.Hr. Protoistoria are la baza dovezile izvoarelor nescrise studiate de arheologi, paleontologi, antropologi si sociologi. Odata cu aparitia primelor entitati de organizare politica, in jurul mileniului IV i.Hr., regatul egiptean si orasul-stat sumerian, aceste civilizatii lasa posteritatii istorice dovezile izvoarelor scrise – epigrafice, lingvistice, folclorice, numismatice, literare, juridice, etc., care marcheaza antichitatea ca epoca distincta in istoria umanitatii. Istoriografia contemporana considera, in mod justificat, ca epoca “istorica” a omenirii incepe conventional odata cu aparitia documentului scris.




Cercetarile de antropologie si sociologie contemporana evidentiaza ca desprinderea de linia biologica a antropoidelor si aparitia omului propriu-zis, “Homo Sapiens”, s-a desfasurat si a avut loc in timpul erei cuaternare. Reperele de demarcare sunt date de glaciatiunile cunoscute in istoria Terrei. Perioadele de racire succesiva a climei au determinat extinderea calotelor de gheata ale marilor masivi muntosi. Raportat la Europa calota de gheata, care in unele zone avea 2000-3000 de metri grosime, atingea latitudinea de astazi a Carpatilor si stepei ucraineano-ruse (cca. 45º lat.). Conventional, cele patru glaciatiuni din Europa, in era cuaternara a Alpilor, sunt delimitate in ordine cronologica, dupa denumirea localitatilor unde au fost studiate pana in prezent: Grünz, Mindel, Riss, Würm.

Istoricul H. Müller-Karpe, in “Istoria epocii de piatra”, ofera o prezentare argumentata, la zi, cu date si repere cronologice asupra protoistoriei. De asemenea, in jurul anilor ’70, W. Bray si D. Trump, folosind metode moderne de investigare, fixeaza cronologia erei cuaternare astfel:

Grünz (590000-550000 i.Hr.)

Mindel (476000-435000 i.Hr.)

Riss (230000-187000 i.Hr.)

Würm (70000-12250 i.Hr)

1) Cultura si civilizatia proto-istorica

a)     Paleoliticul

Inceputurile civilizatiei umane sunt legate, conform antropogenezei, de procesul natural de nastere a omului a carui existenta se delimiteaza de restul vietuitoarelor prin existenta lui cu semnificatii multiple de ordin societal si spiritual. La inceputurile civilizatiei omenesti erau folosite unelte rudimentare, iar oamenii traiau in grupuri mici, izolate, fara prea mari diferentieri de putere si avutie. In aceasta epoca oamenii au inventat focul, uneltele, limbajul, prin care s-au despartit pentru totdeauna de restul animalelor. Confectionarea primelor unelte din lemn, piatra sau oase de animal au adus transformari semnificative in fizionomia oamenilor si in felul lor de viata. Uneltele s-au perfectionat continuu, ceea ce le-a permis oamenilor sa vaneze, pescuiasca si sa se apere mai eficient, sa-si imbunatateasca hrana, imbracamintea si conditiile de locuit. Aceste conditii de trai au produs transformari somatice si au dus la dezvoltarea creierului si a facultatilor gandirii rationale a omului.

Preistoria este prima si cea mai lunga perioada din istoria societatii omenesti, fiind reprezentata de civilizatia societatii primitive, care se imparte in doua epoci distincte: epoca pietrei si epoca metalelor. Dovezile identificate de antropologii americani, referitoare la studierea scheletului conservat ( Lucy ) din Etiopia, gasit intr-un strat al pliocenului, completate cu alte dovezi din Africa (Tanzania si Transvaal) sunt atribuite apartinand antropoidelor (hominizilor) de tip Australopithecus. De pilda, Pithecantropus Erectus dateaza de la 2600000 i.Hr. (Koobi Fova – Kenya ) sau Oldowai I (Tanzania) – 1900000 i.H. Oldowai II = “toporase de mana” – propriu paleoloticului inferior si mijlociu.

Paleoliticul inferior a durat cca. 600000 ani, iar paleoliticul mijlociu cca. 100000 ani, specific pentru tipul pre-uman Homo Primigenires sau cum este cunoscut omul de Neanderthal. Cultura apartinand acestor hominizi cuprinde vestigii materiale (unelte, vase, arme, podoabe, obiecte de cult, locuinte, asezari etc.) si manifestari artistice, ritualuri magice, religioase, funerare specifice vietii spirituale ale comunitatilor umane din acele timpuri imemoriale. Arheologia moderna determina varsta acestor vestigii prin utilizarea unor metode moderne: radiu - carbon (C-14), comparativa, stratigrafica.

Confectionarea primelor unelte de piatra apartinand culturii de prund au fost atestate in viata materiala a hominizilor traitori pe arii mari ale Terrei – Asia Europa si Africa. Spre sfarsitul paleoliticului inferior tehnica de cioplire a pietrei care prezinta nucleul de silex sub forma triunghiulara, sub forma de varfuri sau lame (aschii). Aceste piese sunt specifice vanatorilor de tip Neanderthal care marcheaza prima etapa de evolutie a lui Homo Sapiens. Este perioada istorica in care se prefigureaza primele forme de locuire, structurate din adaposturi simple in jurul unor vetre de foc tip coliba (locuinte lacustre) in prezenta unor oseminte de mamut sau, in alte zone, cu fosile de urs. Aceste urme apartin stramosului omului ( Homo sapiens = “Omul inteligent”), confirmat de studii genetice recente ca au trait aprox. in jurul anului 200.000 i.Hr. Precizam ca urmele acestei perioade din paleolitic se gasesc si in spatiul Romaniei, la Baia de Fier (Gorj) si Ohaba Ponor (Hunedoara). Omul de Neanderthal apare cu cca. 180.000 i.Hr. dupa altii, mai plauzibil, 90.000 i.Hr. (Riss si Wurm). Paleoliticul superior aprox 42.000 i.Hr. sau 31.000 i.Hr. in Europa, Africa de Nord, Palestina si China (vezi Gordon Childe) tipul uman actual – Homo sapiens, fiind descoperite trei variante: 1) Cro Magnon – tip antropologic, tip inalt, stramosul populatiei autohtone europene; 2) Chancelade (oameni mici de statura, eschimosii); 3) Grimaldi – caractere negroide.



Ulterior, in faza superioara a paleoliticului gasim, pe langa resturi osteologice, si vestigii legate de cioplirea pietrei (ateliere) pentru confectionarea unor unelte (cutite, dalti) si arme (lame, pumnal, varf de sageata etc.) din cuart si silex. In faza paleoliticului superior, pe langa unelte din piatra intalnim unelte confectionate din coarne de animale.

Diversitatea acestor unelte si arme evidentiaza ofera activitatilor specifice de vanatori, pescari si culegatori de fructe si plante comestibile. Acestea explica statutul lor de nomazi si “consumatori” ai naturii (pradatori), ca tip de activitate economica, insa spre sfarsitul paleoliticului se constata incipiente activitati mestesugaresti (hrana, imbracaminte, locuinta).

Pe langa aceste genuri de aspecte ale vietii materiale in paleolitic, mai ales cel mijlociu si superior, se atesta prezenta unor manifestari ale vietii spirituale a omului preistoric legat de magie si religie, de proliferarea diverselor credinte politeiste si practici de factura magico-religioasa, care vor dobandi semnificatii multiple: animism (anima = suflet), animal cu puteri supranaturale; totemism (totem = obiect de cult) pentru o anumita comunitate; practica magico–vanatoreasca, legat de credinta magica, prin care Mircea Eliade mentiona “solidaritatea mistica” ca aspect al religiei prin care se exprima tainic relatia de succes dintre vanator si vanatul sau. Aceste credinte si practici magice si-au gasit reprezentarea in diferite desene in pesteri sau figuri din piatra cioplita sau lut ars, care confirma rolul si functia magica a artei preistorice, de fapt conexiunea valorica dintre arta si religie ca expresie a spiritualitatii omului din paleolitic.

Primejdiile si viata grea din acele timpuri indepartate au determinat oamenii sa traiasca uniti in grupuri (cete, ginti, triburi), sa munceasca si sa se apere de vitregiile mediului inconjurator. Epoca paleoliticului (faza inferioara) marcheaza ca element de civilizatie semnificativ descoperirea focului. Focul, fara sa elimine dependenta omului de natura, va transforma felul de alimentatie, mareste gradul de stabilitate al locuintei in jurul unei vetre, ajuta la perfectionarea uneltelor si armelor, inclusiv cu reverberatii simbolice in ceea ce priveste sensul artei. De pilda pictura rupestra din grota Niaux (Franta). In paleoliticul mijlociu apar bordeie adanci de cca. 3 m captusite cu oase de mamut sau cu prajini de lemn. Anterior, in Asia Sinantropul, desi folosea focul, locuintele continuau sa fie sub cerul liber sau in adaposturi primitive. Relatiile sociale putem face deductii ca existau, insa erau marcate de credinte, idei si prestatii religioase cu semnificatii magice (spirite rele, maligne), exista o scala foarte larga specifica politeismului primitiv. Totodata, arta avea o functie preponderent magica, fireste nu era estetica, deoarece finalitatea artei era magica, cu rituri retrase in grote, sanctuare. Picturile magdaleniene actionau asupra animalului, desi se zareste incipient si gustul artistic independent al creatorului. In paleoliticul superior apare sulita de lemn cu varf ascutit de piatra. Aschierea pietrei incepe inca in paleoliticul mijlociu, cand apar “toporase de mana” care acum se diversifica si se inmultesc in panoplia uneltelor si armelor.

Sfarsitul paleoliticului (mileniile XI-X i.Hr.) si inceputurile neoliticului (mileniul VII i.Hr.) cunosc profunde schimbari climatice care aduc mari transformari in flora si fauna ultimei glaciatiuni (postglaciarul) cand ghetarii isi restrang sfera de cuprindere a planetei. Incepe a doua faza a cuaternarului (holocenul), cu temperaturi, plante , animale asemanatoare cu cele pe care le cunoastem astazi. Comunitatile din aceasta perioada isi imbunatatesc uneltele si armele necesare procurarii hranei, fiind o epoca de tranzitie a pietrei slefuite si perforate (mezoliticul), apare brazdarul si sapaliga pentru cultivarea gramineelor culese din natura, la care se adauga domesticirea animalelor. Inmultirea producatorilor de hrana este legata si de aparitia unor locuinte intarite cu santuri de aparare, isi fac prezenta mormintele familiei pereche, ceea ce atesta un nou comportament social. Oamenii devin tot mai nemijlocit legati de vatra unei case (gospodari) si a unui microspatiu legat de cultul stramosesc.

b.       Neoliticul - revolutie in cultura preistoriei.

Epoca neolitica despre care unii arheologi o preced de perioada preneolitica (mezolitica), implica trecerea de la economia agricola la cresterea animalelor, cu cca. 10.000 ani si se incheie cu folosirea metalelor si a prelucrarii lor (4500 i.Hr.). Acestea sunt repere ce servesc pentru delimitarea mai riguroasa a fazelor si tipurilor de cultura si civilizatie .

“Revolutia neolitica” (10.000 i.Hr) a determinat, la sfarsitul erei glaciare - Würm, schimbari mari legate de noua flora si fauna extinsa pe suprafata Terrei. Padurile s-au extins foarte mult fiind populate cu turme de ierbivore-cerb, bovinele de toate speciile, iar pentru oameni vanatul devine ceva predilect pentru asigurarea hranei.

Omenirea intrase de fapt intr-o noua civilizatie bazata pe cultura plantelor, practica agricola si domesticirea animalelor, dovezi in sud-vestul Asiei incepand cu sec.VIII i.Hr. Este epoca in care se face tranzitia de la economia “pradatoare” la economia “producatoare” (cultura plantelor, cresterea animalelor, aparitia mestesugurilor - olarit, roata, tors, tesut, perfectionarea navigatiei si transportul la distanta, etc.). Apar constructiile specifice monumentelor megalitice. Alimentatia se baza pe cules, vanatoare si pescuit. De pilda, pictura rupestra de la Bieorp (Spania) - recoltat de miere. Se dezvolta tehnica ceramica (Asia Mica), argila lua forma dorita fiind ulterior arsa la 600ºC in cuptoare speciale, o inventie remarcabila.



Mai tarziu, se impune civilizatia megalitica in epoca metalelor pana la 1500 i.Hr. De pilda, vestigiile de la Stoachenge (sud-vestul Angliei) blocuri de 25-50 t pentru necropole 12 Km L = 2700m, l = 9m, pietrele albastre aduse de la 217Km. (Complexul a fost construit intre 1900-1400 i.Hr.). De asemenea, templele din Malta au fost construite tot la sfarsitul neoliticului.

Incepand cu secolul al VII-lea i.Hr. pe arii extinse ale globului arheologia evidentiaza prezenta unor dovezi materiale legate de existenta unor civilizatii sedentare bazate pe horticultura si cresterea animalelor domestice. Acest tip de activitate a determinat noi tehnici, mestesuguri casnice, ceramice, aparitia unei obiecte de arama si podoabe din aur si argint gasite in diversele necropole, care confirma existenta unor ierarhizari sociale. Sanctuarele si diverse obiecte de arta (sculpturi, picturi etc.) confirm conceptia oamenilor neoliticului despre nastere, moarte si regenerarea vietii legat de simboluri si divinitati felurite.

“Revolutia” neolitica implica transformari radicale in modul de viata al comunitatilor de trecere de la statutul lor nomad la cel sedentar, legat de cultivarea plantelor si cresterea animalelor la care se adauga diversitatea mestesugurilor casnice (olarit, tors si tesut), extragerea si prelucrarea metalelor etc. Semnificativ pentru aceste activitati economice este aparitia unor locuinte de suprafata, bordeie in cadrul unor asezari stabile (asa-zisele sate “neolitice”). Noile triburi sedentare creeaza numeroase unelte agricole, vase de provizii (lemn si lut) obiecte de cult (statuete antropomorfe si zoomorfe), podoabe, serbari, inhumare, cultul fertilitatii.

Vechea civilizatie europeana din neolitic, inclusiv pentru spatiul Romaniei de astazi, este actualizata pe larg de Marija Gimbutas.

Cultul fecunditatii si cultul fertilitatii sunt tipice pentru cultivatorii de plante si crescatorii de animale, acestea sunt prezente si in spatiul geografic carpato-danubian.

De pilda, cultura Vadastra, Boian, Tisa, Hamangia (necropola de la Cernavoda - “Ganditorul”. De asemenea, obiectele de arama si aur descoperite in ariile de cultura Boian si Hamangia au semnificatii magico-religioase legate de ciclurile renasterii naturii, alteori aceste obiecte sunt depuse dupa un anumit ritual in morminte .

Sfarsitul neoliticului este marcat la inceputul mileniului V i.Hr. de aparitia metalurgiei cuprului (chalkos = lb. greaca = calcoliticul sau aheneus = lb. latina = enoliticul) sunt termeni sinonimi. Metalurgia cuprului a dus la cresterea numarului obiectelor care coexista cu obiectele de piatra (lithicos = lb. greaca) pe arii geografice intinse dupa cum este atestata si de studiile Marijei Gimbutas cu privire la Old European Civilization. Totodata, in aceasta perioada se impun noile culturi cu ceramica pictata (de pilda, in spatiul nostru geografic, tipica culturii Gumelnita, Petresti, Cucuteni, etc.) care s-a dezvoltat, mai ales sub influenta ceramicii egeeano-mediteraneene.

In aceasta epoca apar asezari mai mari ca suprafata, complexe prin natura ocupatiilor locuitorilor, ierarhizate ca urmare a diferentierilor de avere si de rang social. De altfel, este tot mai frecventa prezenta unor locuinte mari cu un bogat inventar casnic alaturi de locuinte saracacioase. Inegalitatea sociala este confirmata in special de necropole, unde unele morminte contin obiecte si podoabe din aur, iar in alte morminte s-au gasit sceptrele tot din aur ce au apartinut unor sefi militari conducatori de trib precum si multe morminte saracacioase in cimitirele descoperite. Aceste dovezi arheologice sunt de natura sa infirme teoriile care sustin asa zisa egalitate sociala care ar fi fost specifica civilizatiei preindeuropeane.

Viata spirituala a acestei civilizatii si-a imbogatit magia legata de arta plastica, religia si ritualul inhumatiei (cultul mortilor) la care se amplifica serbarile tribale legate de manifestarea cultului fecunditatii si cel al fertilitatii, reprezentate in diverse figurine de lut ars, os, piatra, arama si aur care intruchipeaza Pamantul ca Zeita mama.

Tranzitia catre epoca bronzului imbina cele doua activitati economice pastoritul preponderent la civilizatia de crestere a turmelor de animale specifica Kurganelor in stepa euro-asiatica si agricultura dezvoltata mai ales in vechea civilizatie europeana, dupa cum argumenteaza R. Florescu. Patrunderea si “pendularea acestor populatii preistorice din stepelor euro-asiatice spre rasarit pana in India si in apus pana la tarmurile Atlanticului vor da conventional denumirea de popoare indo-europene. Aceste popoare dezvolta o activitate economica diversa legata de extinderea pasunatului si mai ales de progresele agriculturii, prin utilizarea generalizata a plugurilor cu brazdar de lemn cu tractiune animala, secera pentru recoltarea cerealelor paioase si rasnitele de macinat. De asemenea se amplifica procedeele de topire, turnare si prelucrare a cuprului.

Procesul de indo-europenizare a marcat etnogenetic spatiul euroasiatic in trecerea la epoca bronzului, proces de ampla sinteza socio-culturala desfasurat mai ales incepand cu mileniul al treilea i.Hr. Este perioada in care civilizatia “kurganelor’ se intrepatrunde antropologic cu vechile populatii autohtone creand noi sinteze pe plan etno-cultural si lingvistic. In aceasta perioada vechile populatii de indo-europeni se delimiteaza pe mari grupuri etnice apartinand tracilor, elenilor, iranienilor, italicilor, germanicilor, celtilor si slavilor. Limba tracilor se inrudea cu vechea sanscrita, cu cele doua grupe lingvistice iraniene-persana si scitica, cu vechea limba baltica si cea a ilirilor si cu unele idiomuri slave. Toate apartin grupei satem a limbilor indo-europene in timp ce greaca, latina, celta, germana, apartin grupei kentum.

Cercetarile arheologice din ultimele decenii releva ca procesul indo-europenizarii a inceput inca din faza ultima a poleoliticului si s-a intins de-a lungul mai multor milenii. Astfel, etnogeneza “tracizarii” spatiului carpatic si balcanic s-ar fi incheiat in mileniul II i.Hr., proces care a dus la nasterea stramosilor nostri geto-daci, a limbii si civilizatiei lor. Procesul desavarsirii formarii triburilor istorice trace are loc in prima epoca a fierului (Hallstatt), sec. VI i.Hr., cand izvoarele istorice consemneaza prezenta lor pe scena istorica a Europei. Pe teritoriul tarii noastre primele unelte de fier descoperite dateaza din secolul al X-lea i.Hr., fiind confectionate pe baza tehnologiei cunoscuta in Anatolia si Orientul Mijlociu.

Incepand cu sec. VII i.Hr. pe tarmurile Dobrogei isi fac aparitia colonistii greci, fondatorii Histriei (657 i.Hr.), Tomis (sec. VI i.Hr.) si Callatis (sec. VI i.Hr.), centre economice care valorifica bogatiile din stanga si dreapta Dunarii realizand contacte nemijlocite (economice, culturale si comerciale) intre populatia tracica autohtona si civilizatia dezvoltata a Greciei, precum si cu infiltrarile ilirilor si scitilor in bazinul dunarean. In cea de-a doua varsta a fierului (La Tène) stramosii nostri geto-dacii se afla sub influenta celtilor care aduc in spatiul carpato-danubian experienta metalurgiei fierului precum si roata olarului. Marturiile arheologice privind transformarile vechii Europe sub impactul patrunderii calaretilor razboinici apartinand civilizatiei Kurganelor au condus la “o modificare a structurilor sociale, a modurilor de habitat, a artei si a credintelor fiind un factor decisiv in formarea Europei in ultimii 5000 de ani. Europa a devenit un amestec de culturi”



Evolutia civilizatiilor umane nu a fost si nu este un proces uniform, nu este simultan si paralel chiar pentru regiuni apropiate geografic. Astfel, Egiptul faraonilor folosea inca unelte din piatra in timp ce se construiau marile piramide sau templele de la Luxor si Karnak. De asemenea, in nordul Europei oamenii traiau in neolitic in timp ce pe Eufrat si Tigru scribii regali transcriau Codul de legi al lui Hammurapi sau Epopeea lui Ghilgames.

*

Pentru a intelege originile culturii si civilizatiei unei comunitati umane este necesar sa pornim si sa luam in considerare importanta, de multe ori decisiva, a mediului geografic pentru intreaga istorie a populatiei care a trait in acel spatiu, aspect observat cu justificare inca de istoricii antichitatii. Astfel, istoria Egiptului nu poate fi explicata facand abstractie de influenta pe care Nilul a exercitat-o asupra populatiilor ce s-au succedat in acea zona geografica, fapt remarcat de parintele istoriei universale Herodot. Nici istoria culturii si civilizatiei grecesti nu poate fi separata de influenta si rolul exercitat de Marea Egee si Marea Ionica ce inconjoara peninsula si insulele Greciei. De asemenea, Grecia continentala nu poate fi inteleasa fara Pind, Olimp si Parnas sau Athena si Sparta antica fara Peloponez. In acest sens nici istoria Italiei nu poate fi despartita fara a lua in considerare semnificatia Apeninilor si a Campiei Padului, inclusiv rolul marilor spatii geografice asupra istoriei Chinei, Rusiei si S.U.A.

Unii istorici au dat o importanta hotaratoare mediului geografic in explicarea istoriei culturii si civilizatiei, asa cum sustinea de exemplu Buckle (Anglia). Fireste, fara sa absolutizam aceasta conceptie trebuie sa luam in considerare rolul jucat de pamant in istoria unui popor, de fapt bogatiile solului si subsolului. De altfel, studierea preistoriei evidentiaza ca omul este rodul pamantului, iar civilizatia lui este mai mult sau mai putin semnificativa in functie si de mediul inconjurator. Astazi, cu tot progresul urias al dezvoltarii tehnicii, insemnatatea mediului geografic nu poate fi exclusa din sfera culturii si civilizatiei umane.

Pamantul romanesc care, de pilda, a fost idealizat si valorizat de L. Blaga ca un spatiu cultural mioritic, este unul din cele mai armonioase, frumoase si inzestrate pamanturi ale Europei. Cu acest orizont spatial, din cele mai vechi timpuri, omul s-a simtit solidar ancestral, cum plastic sublinia L .Blaga. A devenit matricea sufletului romanesc: “Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai”. Acest spatiu-matrice, capata pe plan cultural un anume sentiment al destinului istoric, definit de el ca “spatiu mioritic”, ale carui rezonante ale creatiei spirituale le aflam in continutul doinelor si duhul baladelor noastre populare. ”Sa numim acest spatiu-matrice, inalt si indefinit ondulat, si inzestrat cu specificele accente ale unui anume sentiment <al destinului: spatiu - mioritic>”.



v.M.Gimbutas, Civilizatie si cultura. Vestigii preistorice in sud-estul european, Bucuresti, 1989

M.Gimbutas, Civilizatie si cultura. Vestigii preistorice in sud-estul european, Bucuresti, 1989, p.198

L.Blaga, Trilogia culturii, Ed.itura Lit. si arta univ., Bucuresti, 1969, p.124






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1551
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site