Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Cetatenia – principiu de legitimare a politicilor sociale. Cetatenia europeana

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




Cetatenia – principiu de legitimare a politicilor sociale. Cetatenia europeana

Argumentele morale in favoarea politicilor sociale sunt echitatea, justitia sociala si egalitatea. Cu ce drept li se ofera protectie sociala indivizilor unui stat? Pe ce baza li se confera oamenilor dreptul de a beneficia de protectie sociala din partea statului?





In 1950, TH Marshall ofera raspunsul teoretic la aceasta intrebare, prin fundamentarea conceptului de citizenship in lucrarea Citizenship and Social Class.

Punctul de plecare al analizei lui Marshall l-au constituit ideile lui Alfred Marshall care, in 1885, a ajuns la concluzia ca, prin progresul stiintei cantitatea de munca fizica depusa de catre muncitori se va reduce substantial, astfel incat acestia vor deveni cu totii gentleman, adica domni, persoane civilizate si educate. Numai astfel, working – class – clasa muncitorilor – va fi desfiintata.(A. Marshall, cf. T.H.Marshall, Citizenship and Social Class, 1950, 5)

T.H.Marshall propune inlocuirea termenului de gentleman cu cel de civilised, argumentand ca inegalitatea sistemului claselor sociale poate fi acceptata numai cu conditia de a fi recunoscuta egalitatea statutului de cetatean: „exista o forma de egalitate umana primara asociata cu conceptul de apartenenta deplina la o comunitate si care nu este compatibil cu inegalitatile care diferentiaza diferitele niveluri economice din societate”. (ed. cit, 6)

In opinia sociologului britanic – profesor de sociologie la Cambridge si Presedinte al Asociatiei Internationale de Sociologie in perioada 1959 – 1962 –conceptul de cetatenie este format din trei parti distincte: o parte civila, una politica, iar cea de a treia sociala.

a.– Componenta civila a conceptului de cetatenie se fundamenteaza pe apararea drepturilor civile, respectiv pe drepturile necesare pentru asigurarea libertatii individuale: libertatea de gandire, libertatea de exprimare,libertatea persoanei si a dreptului la proprietate individuala, libertatea de a incheia contracte si dreptul la justitie. Institutia corespunzatoare componentei civile a cetateniei o reprezinta curtile de justitie.(op. cit, 8)

b.– Componenta politica a conceptului de cetatenie se refera la libertatea individului de a participa ca elector sau ca ales la exercitarea puterii politice locale sau centrale.

c. - Componenta sociala a conceptului de cetatenie include intreaga gama de drepturi, de la dreptul la o minima bunastare economica si securitate sociala si pana la dreptul de a beneficia in mod egal de patrimoniul social si de a trai o viata civilizata conform standardelor predominante intr-o societate. Institutiile cele mai puternic legate de componenta sociala a cetateniei, spune T.H..Marshall, sunt serviciile sociale si sistemul de educatie.(op. cit, 8)

Initial amestecate, o data cu evolutia societatii, cele trei componente ale cetateniei s-au desprins treptat unele de celelalte: astfel, partea civila a cetateniei s-a desprins in secolul al XVIII-lea (drepturile civile au fost definitiv consfintite o data cu Legea Reformei din 1832); partea politica in secolul al XIX-lea (drepturile politice au fost generalizate o data cu generalizarea dreptului de vot in 1918), iar cea sociala in secolul al XX-lea.

Pentru T.H.Marshall,1918 a reprezentat momentul generalizarii cetateniei. Argumentul sau se fundamenteaza pe faptul ca, inainte de 1918, persoanele carora li se acordau ajutoare sociale din partea societatii – cei foarte saraci, handicapatii, femeile si copiii abandonati – nu erau considerate a fi cetateni si aveau un statut inferior celui de cetatean. .(op. cit, pp. 26-36)

In ceea ce priveste componenta sociala a conceptului de cetatenie, Marshall identifica trei elemente fundamentale: serviciile minime de sanatate si de locuire, venitul minim garantat si educatia. Dreptul la educatie este acordat copiilor pentru ca, desi acestia nu sunt, prin varsta, cetateni, numai prin educatie se pot forma ca viitori cetateni. In plus, statul s-a implicat in furnizarea unor servicii minime de sanatate si de locuire si in asigurarea unui venit minim garantat pentru acoperirea nevoilor de baza ale indivizilor. Venitul minim garantat s-a realizat prin parghii ce apartin asigurarilor sociale si asistentei sociale: pensii, ajutoare pentru familiile sarace, ajutoare de somaj.

Un moment important in evolutia componentei sociale a cetateniei l-a reprezentat schimbarea accentului de la indatoriri la drepturi, precum si modificarea normei bunastarii sociale prin trecerea de la servicii cumparate la servicii furnizate cetatenilor. Prin acceptarea statutului de cetatean, o persoana dobandeste atat dreptul la protectie, cat si obligatiile aferente. Referindu-se la balanta dintre drepturi si indatoriri, Marshall identifica patru indatoriri obligatorii: indatorirea de a munci, plata taxelor si a contributiilor de asigurari, satisfacerea serviciului militar si frecventarea invatamantului obligatoriu. Restul indatoririlor, spune sociologul britanic, „sunt vagi si includ, in general, obligatia de a duce o viata de bun cetatean, facandu-ti datoria cat se poate, astfel incat sa promovezi bunastarea comunitatii”. (op. cit, 45)



Se impun doua observatii asupra carora Marshall a insistat. Prima dintre ele este explicita: „cetatenia a devenit un arhitect al inegalitatii sociale” pentru ca, spune sociologul britanic, desi ne referim la o egalitate a sansei de a beneficia de drepturile sociale, exista, in acelasi timp, o inegalitate calitativa a beneficiilor. Exemplul pe care il ofera este elocvent: in virtutea drepturilor de cetatean, o persoana poate solicita un acoperis deasupra capului, dar nu o locuinta confortabila. (op. cit, 36)

O a doua observatie asupra careia Marshall insista se refera la pozitia dihotomica pe care o adopta fata de sindicalisti in legatura intelegerea conceptului de echitate in stabilirea salariilor. Astfel, spune Marshall, acest concept trebuie sa fie inteles ca fiind social si nu economic, asa cum propuneau sindicatele. In sens contrar, cresterea nivelului de civilizatie a muncitorilor s-ar opune pietei libere, fapt ce ar conduce catre o societate de tip socialist (in perioada anilor ’50 termenul de socialism se utiliza avand intelesul de comunism). Din acest motiv, sociologul britanic considera aparitia sindicatelor ca fiind o anomalie, o amenintare la adresa modalitatilor de constituire a drepturilor cetatenesti, din cel putin doua ratiuni: neacceptarea de catre sindicalisti a clasificarii membrilor lor in categorii si neacceptarea in cadrul negocierii colective a notiunii de status in descrierea salariului corect (fair wage).

Referindu-ne la lucrarea lui T.H.Marshall Citizenship and Social Class si la conceptul de cetatenie pe care il fundamenteaza evidentiem faptul ca toti analistii sociali au acceptat conceptul de cetatenie. Mai mult, desi se refera la Marea Britanie, analiza lui Marshall privind aparitia si succesiunea celor trei componente ale cetateniei este valabila pentru tarile europene, Nord – Americane si pentru Australia.

Astazi, conceptul de cetatenie propus de catre T.H.Marshall este inca valabil.

In contextul globalizarii, noile evolutii ale economiei, politicii si sistemelor militare exercita o anumita presiune asupra conceptului de cetatenie: aceste influente, insa, „presupun doar o extindere a conceptului de cetatenie si nu renuntarea la el”.(Marian Preda, Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, 2002, 58)

In lucrarea Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, Marian Preda face referire la distinctia operata in 1992 de catre Brubaker dintre cetatenia formala (cea care apare ca rezultat al drepturilor legate de componenta ei nationala) si cetatenia concreta, substantiala – substantive citizenship – (in sensul de prezenta substantiala pe teritoriul unui stat, in interiorul unui subsistem, precum cel economic cu toate derivatele sale sociale a imigrantilor, multi dintre ei rezidenti pentru perioade foarte lungi de timp). Astfel, Brubaker, si apoi Bottomore pun in evidenta situatiile in care intr-un stat exista, pe de o parte, cetateni in mod formal, dar care sunt exclusi de la unele drepturi civile, politice sau sociale, iar pe de alta parte, exista persoane care nu sunt cetateni ai acelui stat – rezidenti sau azilanti – dar care se bucura de unele drepturi concrete ce tin de cetatenie, precum drepturile sociale. (apud M. Preda, op. cit, 58).

In special Bottomore ridica problema „cetateniei duale” tot mai frecventa si care apare ca o consecinta a numarului tot mai mare de imigranti integrati in piata muncii dar care nu si-au schimbat cetatenia initiala.

La inceput de mileniu al treilea, cea mai importanta intrebare care se ridica este aceea daca, in contextul globalizarii, conceptul de cetatenie se limiteaza la granitele unui stat. Suntem de acord cu opinia exprimata de catre Marian Preda care, referindu-se la procesele de regionalizare si de globalizare mentioneaza ca „aceste evolutii au facut ca apararea nationala , interesele economice nationale si chiar limba (in cazul limbii engleze, in primul rand), care pana de curand erau apanajul statului national …sa isi piarda granitele nationale. In Europa, notiunea de cetatenie a unui stat se completeaza cu cea de cetatenie a Uniunii Europene, care este esentiala pentru circulatia persoanelor, muncii si capitalului. Suntem judecati de tribunale regionale (la Strassbourg) sau mondiale (la Haga), tribunale pentru drepturile omului si nu pentru drepturile cetatenesti, suntem prinsi in razboaie declansate, de asemenea pentru drepturile omului, ceea ce presupune dez-nationalizarea prin inter-nalizare a cetateniei. Suntem aparati de armate transnationale precum NATO, care are si parteneri din afara aliantei si actioneaza sub mandat ONU, se semneaza tratate internationale, precum cele pentru drepturile copilului sau de protectie a mediului oro de dezarmare nucleara…. Toate acestea contribuie la imperativul definirii cetateniei, unii vorbind de fapt din ce in ce mai des despre drepturile omului ca nou concept care sa il inlocuiasca pe el de drepturi cetatenesti”. (op. cit, 59)

Cetatenia europeana.

Notiunea de cetatenie europeana isi are originea in documentele Consiliului European de la Fontainbleau (1984). Anterior, cu prilejul intalnirii sefilor de state si guverne de la Paris (10-11 decembrie 1974) s-a realizat acordul de constituire a unui grup de lucru care urma sa studieze conditiile si termenele in care se va putea acorda, pentru cetatenii celor noua state membre in momentul respectiv, drepturi speciale provenite din calitatea de cetateni ai statelor comunitare, in baza acestor documente, Comisia a inaintat Consiliului un raport cu privire la aceasta problema, desi nu se contura inca instituirea institutiei cetateniei europene in documentele respective.



Aceasta problema a fost reluata cu prilejul reuniunii de la Dublin a Consiliului European (1990), cand s-a avut in vedere instituirea unei cetatenii europene. Pe baza acesteia urma sa se recunoasca unele drepturi politice si sociale pentru persoanele care urmau sa beneficieze de ea. Ea aparea deci ca un suport al uniunii politice care urma sa se creeze.

Se avea in vedere nu numai o contopire a identitatii nationale, ci o modalitate de comunicare intre acestea. In prima faza s-a avut in vedere mai ales libera circulatie a persoanelor. Ulterior, s-a apreciat ca ea trebuie sa se refere, in finalul constructiei comunitare, mai ales la acordarea de drepturi care pot fi exercitate fara considerarea frontierelor si a altor limitari de natura nationala.

In urma exprimarii mai multor puncte de vedere in legatura cu aceasta problema, Consiliul European de la Maastricht din 9-10 decembrie 1991 si-a axat discutiile pe doua probleme esentiale: recunoasterea unei duble cetatenii si atribuirea de drepturi cetatenilor comunitari fara sa se tina seama de cetatenia acestora. In legatura cu problema dublei cetatenii, s-a avut in vedere faptul ca orice persoana are, de regula, cetatenia statului sau, care ii confera anumite drepturi si obligatii. Cetatenia dubla, europeana, trebuie sa fie un complement al cetateniei nationale si nu o substituire a acesteia. Deci cetatenia de baza a oricarei persoane este stabilita conform normelor juridice interne, iar cetatenia europeana este o consecinta a detinerii unei cetatenii a unui stat care este membru al Uniunii Europene.

Aceasta conceptie a fost intarita prin Tratatul de la Maastricht (art. F, par. 1), care precizeaza ca: 'uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme guvernamentale sunt fondate pe principiile democratice'. Cetatenia europeana a fost astfel instituita prin tratatul de la Maastricht (art. 8 par. 1 C.E.).

Persoanele care beneficiaza de cetatenia europeana se bucura de o serie de drepturi. Astfel, persoana are dreptul la libera circulatie si sejur pe teritoriul intercomunitar, drept care nu este supus decat limitarilor si conditiilor prevazute de Tratatul de la Maastricht si dispozitiilor adoptate in vederea aplicarii acestuia. Dreptul de vot la alegerile nationale si europene reprezinta o alta consecinta a recunoasterii calitatii de cetatean european, in acest domeniu exista insa o serie de deficiente cauzate de reglementarile nationale privind acordarea dreptului de vot in cadrul alegerilor interne .

Cetatenia europeana are implicatii si in ceea ce priveste protectia diplomatica a persoanelor care o poseda, intrucat intr-un stat tert, unde statul national al respectivei persoane nu este reprezentat, el poate solicita protectia diplomatica a oricarui alt stat comunitar (art. D din Tratatul de la Maastricht).

Dreptul de petitionare este de asemenea recunoscut in baza cetateniei europene. Fiecare cetatean european are dreptul de petitionare conform art. 128-130 din Regulamentul interior al Parlamentului European, in baza acestui drept, poate sa prezinte, individual sau in asociere cu alti cetateni ai Comunitatilor, cereri sau doleante scrise catre Parlament. Tratatul de la Maastricht, in art. 138 D precizeaza persoanele care pot adresa petitii Parlamentului si continutul acestora. Sunt astfel indreptatite sa adreseze petitii persoanelor fizice sau juridice cu privire la o problema care priveste domeniul de activitate al Comunitatilor.

Mediatorul este imputernicit sa primeasca reclamatii de la cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si de la alte persoane.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2099
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site