Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


PARLAMENTUL - Generalitati. Caracterizarea Parlamentului

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




PARLAMENTUL




1. Generalitati. Caracterizarea Parlamentului

In istoria constitutionala a lumii, istorie indelungata si tumultoasa, s-a impus, ca o realitate teoretica si practica, parlamentul. Cat priveste aparitia parlamentului in lume se arata ca “Este totusi istoriceste inexact sa se spuna ca Marea Britanie este mama parlamentului; Islanda are drepturi de anterioritate si Polonia pretentii de simultaneitate”. (Francois Borella, pag.32)

Aparitia parlamentului trebuie considerata ca exprimand cerinta umana de participare la facerea legilor, participare care este de fapt prima dintre legile democratiei.

Din totdeauna s-a afirmat ca puterea, suveranitatea, apartin poporului, natiunii, realitate speculata deseori demagogic si inselator, si numai acesta, poporul, are dreptul de a legifera, legea fiind expresia vointei sale suverane.

Parlamentul apare deci ca o institutie politica si juridica formata din una sau mai multe corpuri, adunari sau „camere”, fiecare dintre acestea compusa dintr-un numar de membri (deputati, senatori), dispunand de putere de decizie mai mult sau mai putin importante. Parlamentul nu se confunda cu comitetele sau comisiile, care sunt formate din un numar mai mic de membri si de regula de catre camerele sale si nici cu adunarile consultative, care nu au puteri de decizie (vezi si Maurice Duverger).

2. Functiile Parlamentului

A. Generalitati privind functiile Parlamentului. Clasificarea functiilor

Atributiile parlamentului sun specifice infaptuirii, la cel mai inalt nivel, a conducerii statale. Ca atare functiile parlamentului sunt functii de conducere, sunt functii deliberative. Fiind ales direct de catre cetateni, prin vot, el reprezinta vointa poporului si are dreptul sa exercite cele mai importante drepturi ale acestuia, sa exercite puterea poporului.

De regula cand vorbim de parlament spunem ca este puterea legislativa, unicul organ legiuitor, sau pur si simplu organ legiuitor.

B. Functia legislativa a parlamentului

Am explicat cum in viziunea separatiei / echilibrului puterilor in stat, activitatea statala este repartizata pe cele trei domenii esentiale: functia legislativa, functia executiva si functia judiciara.

Retinand si explicatiile privind functia deliberativa, constatam ca legiferarea ramane imputernicirea primordiala a parlamentului, ea fiind cea mai importanta functie din cadrul celor trei. intr-o viziune simpla, functia legislativa inseamna edictarea de norme juridice, obligatorii pentru executiv iar, in caz de litigii, si pentru puterea jurisdictionala.

Exercitarea functiei legislative apartine teoretic numai parlamentului, care o exercita singur. in practica insa, el „imparte” aceasta functie, sau unele aspecte ale acestei functii cu executivul, cu electoratul (referendum), cu comisiile proprii.

Executivul se implica in functia legislativa indeosebi prin initiativa legislativa, legislatia delegata, promulgarea legilor, dreptul de veto.

Examinand dispozitiile Constitutiei actuale a Romaniei, se poate retine ca stabilirea domeniului rezervat legii este, in principal, realizata prin art. 73 care stabileste ca Parlamentul poate adopta trei categorii de legi si anume legi constitutionale, legi organice si legi ordinare.

Potrivit art. 73, legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei, iar legile organice se adopta pentru: sistemul electoral; organizarea si functionarea partidelor politice; organizarea si desfasurarea referendumului; organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; regimul starii de asediu si a celei de urgenta; infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora; acordarea amnistiei sau gratierii colective; organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi, statutul functionarilor publici; contenciosul administrativ; regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii; regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala; organizarea generala a invatamantului; regimul general al cultelor; organizarea administratiei locale, a teritoriului precum si regimul general privind autonomia locala; modul de stabilire a zonei economice exclusive; reglementarea celorlalte domenii pentru care, in Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice. Raman in sfera legilor ordinare celelalte relatii sociale, asupra carora legislativul poate hotari.

C. Stabilirea directiilor principale ale activitatii social-economice,
culturale si juridice

Exercitand imputernicirile de conducere statala ce-i sunt delegate de catre popor, parlamentul poate decide in problemele cele mai importante. Aceste imputerniciri sunt prevazute in Constitutie si se realizeaza prin lege.

Atributiile Parlamentului Romaniei de aceasta natura sunt prevazute in mai multe articole ale Constitutiei (vezi de ex. art. 73,    precum si art. 65) care nominalizeaza; primirea mesajului presedintelui Romaniei: aprobarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii generale sau partiale; declararea starii de razboi; suspendarea sau incetarea ostilitatilor militare; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii si ale Curtii de Conturi.

D. Alegerea, formarea, avizarea formarii, numirea sau revocarea unor autoritati statale

Este o functie complexa, iar exercitarea unor asemenea atributii difera de la un sistem constitutional la altul.

Aceasta functie exprima o anumita preeminenta a parlamentului fata de alte puteri publice, un anumit drept in legatura cu institutionalizarea celorlalte autoritati statale. Observand constitutiile vom constata ca parlamentele aleg si revoca sefi de state (republica parlamentara), sefi de guverne, aproba componenta guvernelor sau revoca guverne (motiuni de neincredere, motiuni de cenzura), numesc in functii inaltii functionari, aleg si revoca judecatori etc. Aceste atributii le vom regasi la analiza celorlalte autoritati statale.

Parlamentul Romaniei, potrivit Constitutiei, poate suspenda din functie Presedintele Romaniei (art. 95), acorda votul de incredere Programului si intregii liste a Guvernului (art. 103), poate retrage increderea acordata Guvernului (art. 113) etc. Senatul Romaniei numeste Avocatul Poporului (art. 58), numeste trei judecatori la Curtea Constitutionala (art. 142) etc. Camera Deputatilor numeste trei judecatori la Curtea Constitutionala (art. 142) etc.

E. Controlul parlamentar

Rolul deosebit al parlamentului in conducerea statala presupune nu numai elaborarea de legi, stabilirea directiilor de activitate, formarea de organe de stat, aspecte pe care le-am explicat deja, ci si controlul. Realizarea controlului de catre parlament prezinta a mare importanta.

Controlul parlamentar cuprinde activitati, organe de stat, acte normative etc. El se exercita fie direct de catre intregul parlament, fie de una din camerele sale (in sistemul bicameral), fie prin alte mijloace si forme de control. Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens, prin care mentionam: obligatia Avocatului Poporului de a prezenta celor doua Camere ale Parlamentului rapoarte (art. 60), raspunderea politica a Guvernului (art. 109), obligatia Guvernului de a prezenta in cadrul controlului parlamentar informatiile si documentele cerute (art. 111) etc.

Cat priveste formele si mijloacele specifice prin care se exercita controlul parlamentar acestea pot fi sistematizate astfel: a) controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe prezentate parlamentului; b) controlul exercitat prin comisiile parlamentare; c) controlul exercitat prin intrebari si interpelari; d) dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile necesare; e) controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor; f) controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman).

a) Controlul exercitat prin dari de seama, mesaje, rapoarte, programe

Acesta este un mijloc de control direct asupra activitatii autoritatilor statale. Potrivit Constitutiei unele organe de stat au obligatia de a prezenta parlamentului sau uneia din camerele sale mesaje, rapoarte, dari de seama, programe.

b) Controlul exercitat prin comisiile parlamentare

Acesta este un control eficient practicat destul de des. in sens larg, toate comisiile parlamentare pot efectua control, dar aceste functii sunt de regula incredintate unor comisii de ancheta, sau comisii speciale. Aceste comisii au deseori puteri judiciare, citeaza martori care au obligatia legala de a compara in fata comisiei si de a raspunde.

c) Controlul exercitat prin intrebari si interpelari

Acesta este un important mijloc de control, reglementat detaliat.

Intrebarile sunt cereri adresate de catre deputati sau senatori organelor de stat (indeosebi guvernului sau ministrilor) in legatura cu activitatea analizata in parlament sau cu orice alte probleme sociale, economice, culturale, juridice. Prin intrebari se cer anumite informatii, precizari etc.

Interpelarile se deosebesc de intrebari atat prin importanta lor sporita, cat si prin regimul lor juridic deosebit stabilit de catre regulamentele parlamentare. De regula obiectul oricarei interpelari se formuleaza in scris si se depune presedintelui Camerei care o supune atentiei acesteia spre a hotari daca urmeaza a fi dezvoltata de indata sau in care anume sedinta.

Intrebarile pot fi adresate Guvernului, ministrilor sau altor conducatori ai administratiei publice.

In legatura cu intrebarile, regulamentele parlamentare stabilesc reguli privind: forma sub care pot fi formulate; continutul; timpul in care pot fi formulate (ziua, orele); continutul si durata timpului de raspuns; timpul pentru replica; anumite efecte juridice.

Fara a intra in detalii, vom observa ca intrebarile pot fi formulate oral sau scris, fapt ce implica anumite nuantari procedurale. Cat priveste continutul nu sunt admise intrebarile privind probleme de interes personal sau particular, cele care urmaresc in exclusivitate obtinerea unei consultatii juridice, cele care se refera la procese aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau pot afecta solutionarea unor cauze aflate in curs de judecata, cele care privesc activitatea unor persoane care nu indeplinesc functii publice (art. 153 din Regulamentul Camerei Deputatilor). De asemenea, primului ministru i se pot adresa numai intrebari privind politica generala a Guvernului.

In legatura cu timpul in care pot fi formulate, in Regulamentul Camerei Deputatilor se prevede ca intrebarile orale pot fi adresate in fiecare zi de luni, de la ora 18:30, timp de 30 de minute. in prealabil, ele trebuie depuse la presedintele Camerei cel mai tarziu pana la ora 15 a zilei de luni. intrebarile scrise se pot depune le presedintele Camerei in fiecare zi de luni la incheierea orei ministeriale.

d) Dreptul deputatilor si senatorilor de a cere si obtine informatiile
necesare

Exercitarea eficienta a controlului parlamentar presupune dreptul deputatilor si senatorilor de a cere informatii autoritatilor publice si desigur obligatia acestora de a le furniza. Este si motivul pentru care Constitutia prin art. 111 stabileste ca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. Regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului Romaniei prevad in detaliu modul de solicitare a unor asemenea informatii cu anumite nuantari.

e) Controlul exercitat prin rezolvarea petitiilor cetatenilor

Se considera ca parlamentul exercita si o functie de reclamatie si de contestatie, ca adunarile (Camerele) parlamentare sunt un birou de primire a reclamatiilor cetatenilor, grupurilor de interese, opozitiei, un loc de dezbatere permanenta intre cetateni si guvern, intre opozitie si majoritate.

f) Controlul exercitat prin avocatul poporului (ombudsman)
Institutia ombudsman-ului este de origine suedeza (1766), raspandindu-se apoi si in alte tari. Ea functioneaza sub diferite denumiri precum: comisarul parlamentar, aparatorul poporului, aparatorul public, mediatorul public, avocatul poporului, procurorul parlamentar.

Ombudsman-ul este o persoana (sau mai multe) independenta, numita de catre parlament pentru a supraveghea administratia. Institutia cunoaste doua forme importante: ombudsman-ul cu competenta generala si ombudsman-ul cu competenta speciala.

Avocatul poporului este denumirea sub care institutia ombudsman-ului se regaseste in Romania.

Avocatul poporului isi regaseste reglementarea constitutionala in articolele 55-57. denumirea de avocat al poporului a fost preluata de catre Adunarea Constituanta pentru ca exprima cel mai clar si mai pe intelesul tuturor rolul si semnificatiile juridice ale acestei institutii.

F. Conducerea in politica externa

Parlamentului ii revin importante atributii in sfera relatiilor externe, atributii ce tin de domeniul conducerii. Cele mai importante atributii in acest domeniu sunt: ratificarea si denuntarea tratatelor internationale; declararea starii de razboi; decizia de suspendare sau incetare a ostilitatilor militare (a se vedea si art. 65 din Constitutie).

G. Atributiile parlamentului privind organizarea sa interna si functionarea

In cadrul acestor atributii mentionam indeosebi: validarea sau anularea alegerii parlamentarilor; adoptarea regulamentului de functionare; alegerea organelor interne de lucru; aprobarea bugetului propriu; unele atributii privind statutul parlamentarilor.

a) Validarea sau anularea alegerii parlamentarilor

Atunci cand se intrunesc in prima sedinta, dupa alegeri, separat, Camera Deputatilor si Senatul procedeaza la verificarea legalitatii alegerii fiecarui membru, hotarand validarea sau, dupa caz, anularea alegerii.

b) Adoptarea regulamentului de functionare

Adoptarea regulamentului de functionare exprima autonomia regulamentara a parlamentului si, desigur, a Camerelor acestuia in sistemul bicameral. in acest sens, atat Camera Deputatilor cat si Senatul isi stabilesc organizarea si functionarea prin regulamente proprii.

c) Alegerea organelor interne ale Camerelor Parlamentului

In cadrul acestor atributii sunt incluse: alegerea birourilor camerelor, a comitetului (biroului) parlamentului, pentru situatia in care camerele lucreaza

reunite (Adunarea Constituanta in Romania); formarea comisiilor parlamentare etc.

d) Stabilirea bugetului propriu, exprima autonomia bugetara a camerelor,
a parlamentului. Astfel, potrivit art. 64 (1) din Constitutie, resursele financiare ale Camerelor sunt prevazute in bugetele aprobate de acestea.

e) Unele atributii privind statutul deputatilor sau senatorilor, intre care
mentionam, de exemplu, ridicarea imunitatii parlamentare (art. 72 din
Constitutie).

3. Structura Parlamentului

Structura parlamentului este in stransa legatura cu structura de stat. Structura unitara a statului este, in general, o motivatie a structurii unicamerale a parlamentului. Structura de stat federala presupune insa, obligatoriu, existenta in cadrul parlamentului a unei a doua camere care sa reprezinte interesele statelor membre. De aici regula structurii bicamerale a parlamentelor in statele federative. Aceasta stransa legatura nu duce la solutii rigide, pentru ca in multe state unitare parlamentele au o structura bicamerala.

a) Camera aristocratica corespunde originilor istorice ale parlamentului,
fiind o faza tranzitorie intre regimurile vechi, aristocratice, si regimurile democratice moderne. Camerele aristocratice erau reuniuni feudale ale
vasalilor regilor, seniorilor. Astfel a aparut Camera Lorzilor in Anglia.

b)    Camera federala corespunde structurii federale a statului, reflecta dublu
caracter al acestuia de subiect unitar de drept, dar compus din mai multe
formatiuni statale. De aceea in statul federativ (compus, unional) parlamentul
are doua camere.

Astfel in S.U.A. Congresul este format din Camera Reprezentantilor si Senat, in Elvetia parlamentul este format din Consiliul National si Consiliul Statelor, in Germania exista Bundestagul si Bundesratul.

c) Camera democratica este in general denumita cea de a doua camera
din parlamentele bicamerale din statele unitare. A doua camera poate fi aleasa
prin vot universal si direct, poate fi aleasa indirect, uneori este considerata aparent democratica, alteori conservatoare.

Parlamentul Romaniei este format din doua camere, Camera Deputatilor si Senat, ambele alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

4. Organizarea interna a Parlamentului

Generalitati

Camerele parlamentului (Camera Deputatilor si Senatul la noi) precum si parlamentul in intregul sau (mai ales ca uneori, in sistemul bicameral se lucreaza si in sedinte comune) sunt organisme colegiale, cu o compozitie numeroasa, care lucreaza si decid numai in plenul lor, in sesiuni. Pentru ca munca parlamentara sa se desfasoare in bune conditii, pentru ca proiectele de legi, de decizii, de hotarari sa fie pregatite, se organizeaza si formatiuni restranse de lucru, care sunt partiale si inchise.

Grupurile parlamentare

In aprecierea rolului grupurilor parlamentare trebuie sa avem in vedere ca partidele sunt resortul esential si principal al regimului parlamentar si ca fara partide nu exista regim parlamentar (Joseph Barthelemy). Partidele politice, ca instrumente ale expresiei vointei populare, urmaresc in lupta electorala trimiterea cator mai multi reprezentanti ai lor in parlament. Prezenta reprezentantilor partidelor politice se manifesta in interiorul camerelor prin formarea de grupari politice (grupuri, cluburi, fractiuni etc.) care reunesc parlamentari ai aceluiasi partid sau profesand aceleasi idei, deci pe afinitati politice. Constituirea grupurilor parlamentare este, in general, o facultate, nu o obligatie si este la alegerea deputatului sau a senatorului de a se inscrie sau nu intr-un anumit grup parlamentar. Aceasta pentru ca deputatii si senatorii sunt independenti, ei rezulta din alegeri si raspund cu precadere in fata alegatorilor potrivit mandatului reprezentativ sau a mandatului imperativ.

In Parlamentul Romaniei, deputatii si senatorii se pot organiza in grupuri parlamentare potrivit regulamentului fiecarei Camere (art. 61 din Constitutie).

Grupurile parlamentare se organizeaza separat pentru Camera Deputatilor si pentru Senat. Ele se formeaza imediat dupa ce deputatii si senatorii s-au intrunit in prima lor sedinta. Potrivit regulamentelor celor doua Camere, in vederea “formarii organelor de lucru si desfasurarii activitatii” deputatii sau senatorii se constituie in grupuri parlamentare alcatuite din cel putin 10 membri (la Camera Deputatilor) si 5 membri (la Senat), care au figurat in alegeri pe listele acelorasi partide sau formatiuni politice.

Regulamentul Camerei Deputatilor si Regulamentul Senatului dau o importanta sporita grupurilor parlamentare. Astfel, grupurile parlamentare:

fac propuneri pentru componenta comisiei de validare, in limita numarului de locuri aprobate pentru fiecare grup; de altfel, comisia de validare trebuie sa reflecte, in mod proportional, configuratia politica a Camerei sau Senatului, asa cum rezulta ea din constituirea grupurilor parlamentare;

propun candidati pentru alegerea presedintilor celor doua camere;

propun candidati pentru alegerea vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor birourilor permanente, in limita locurilor rezervate;

prin presedintii lor isi dau acordul in desemnarea membrilor comisiilor parlamentare, cu respectarea reprezentarii proportionale;

pot propune incetarea calitatii de membru al unei comisii parlamentare sau inlocuirea unui membru;

pot propune membri in Comisia de mediere;

pot cere modificarea ordinii de zi;

pot prezenta amendamente;

pot cere presedintelui Camerei, prin presedintii lor, verificarea indeplinirii cvorumului;

pot cere incheierea dezbaterii unei probleme puse in discutia Camerei
Deputatilor.

Statutul opozitiei in Parlament



Organizarea interna si functionarea camerelor parlamentare nu poate fi inteleasa fara intelegerea efectelor participarii partidelor politice la alegeri si la viata parlamentara. Ca rezultat al pluralismului politic in orice parlament, desigur in sisteme democratice, identificam majoritatea parlamentara (care sustine guvernul) si opozitia, sau minoritatea parlamentara. Acest sistem se gaseste in aproximativ 30 de tari (Australia, Brazilia, Italia, Malta).

Birourile si comitetele

In functie de structura concreta a parlamentelor, fiecare camera sau parlamentul in intregul sau isi aleg birouri, denumite uneori permanente. Aceste birouri sunt organe interne ale camerelor parlamentare sau ale parlamentului cu structura unicamerala a caror organizare, atributii si functionare sunt stabilite prin constitutie si regulamentele camerelor.

Biroul permanent este format din deputati, respectiv senatori, se alege pe durata unei legislaturi sau numai a unei sesiuni si cuprinde, de regula, un presedinte, vicepresedinti, secretari si chestori. Biroul permanent are o seri de atributii care privesc buna organizare si desfasurare a lucrarilor camerei, sprijinirea activitatii deputatilor sau senatorilor. Unele atributii apartin, de regula, presedintelui biroului permanent, sau vicepresedintelui biroului permanent, sau vicepresedintelui care-l inlocuieste precum prezidarea lucrarilor, masurile de ordine, supunerea la vot, anuntarea rezultatului votului.

In Romania fiecare camera a parlamentului isi alege cate un birou permanent Constitutia stabileste principalele reguli in acest domeniu, prin art. 64 (2). Astfel, potrivit Constitutiei, presedintii birourilor permanente se aleg pe durata mandatului camerelor, in timp ce ceilalti membrii ai birourilor permanente se aleg pe durata sesiunii.

Alegerea presedintelui Camerei se realizeaza prin vot secret, cu buletine de vot, pe care sunt inscrise numele si prenumele tuturor candidatilor propusi de grupurile parlamentare. Exista regula in sensul carei fiecare grup parlamentar poate face o singura propunere.

Pentru alegerea vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor, propunerile se fac de catre grupurile parlamentare, in cadrul numarului de locuitori din biroul permanent stabilit de catre Camera pentru fiecare grup parlamentar (vezi si art. 24 din Regulamentul Camerei Deputatilor si art. 20 din Regulamentul Senatului). Presedintele Camerei supune propunerile votului acesteia.

Biroul permanent al Camerei Deputatilor are urmatoarele atributii:

a) propune Camerei data inceperii si data inchiderii sesiunilor
parlamentare;

b) solicita presedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare,

c) supune aprobarii Regulamentul Camerei precum si propunerile de
modificare a acestuia;

d) prezinta Camerei Deputatilor spre aprobare proiectul de buget al
acesteia si contul de incheiere a exercitiului bugetar;

e) pregateste si asigura desfasurarea, in bune conditii, a lucrarilor
Camerei;

f) primeste si distribuie proiectele si propunerile de legi, precum si
rapoartele comisiilor parlamentare;

a)   intocmeste proiectul ordinii de zi a sedintelor si programul de lucru;

h) organizeaza relatiile Camerei cu parlamentele altor state si cu organizatiile parlamentare pe baza consultarii, in functie de natura actiunilor avute in vedere, a Comitetului director al Grupului Roman al Uniunii Interparlamentare, a grupurilor parlamentare, a Comisiei de politica externa si a altor comisii parlamentare, informand Camera Deputatilor asupra masurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenta nominala a delegatiilor;

i) supune spre aprobare Camerei Deputatilor componenta delegatiilor permanente la organizatiile parlamentare mondiale sau regionale, pe baza consultarii grupurilor parlamentare si cu respectarea configuratiei politice a Camerei;

j) aproba statul de functii si regulamentul serviciilor Camerei Deputatilor, supune aprobarii Camerei structura serviciilor acesteia;

k) conduce si controleaza serviciile Camerei;

l) aproba regulamentul privind paza si accesul persoanelor in sediul Camerei Deputatilor;

m) indeplineste orice alte atributii prevazute de regulament, de legi sau insarcinari date de Camera.

Anumite atributii sunt stabilite pentru presedintele Camerei, ele putand fi exercitate, in conditiile regulamentului si de catre vicepresedintii biroului permanent. Aceste atributii sunt:

a) convocarea Camerei in sesiuni;

b)      conducerea lucrarilor Camerei, fiind asistat de 2 secretari;

c)       conducerea lucrarilor biroului permanent;

d)      asigurarea ordinii in timpul dezbaterilor si respectarii regulamentului;

e)       anuntarea rezultatului votarii si a hotararilor adoptate;

f)        reprezentarea Camerei in relatiile interne si externe;

g)       asigurarea legaturii cu celelalte autoritati publice.

Asa cum am vazut deja, presedintii Camerelor au unele atributii privind controlul constitutionalitatii realizat de catre Curtea Constitutionala.

Secretarii biroului permanent au ca atributii: intocmirea listei inscrierilor la cuvant; prezentarea propunerilor, amendamentelor si oricaror alte comunicari adresate adunarii; efectuarea apelului nominal; notarea rezultatului votului; tinerea evidentei hotararilor adoptate; vegherea la intocmirea stenogramelor si proceselor verbale; asistarea presedintelui in realizarea atributiilor care-i revin etc.

Chestorii au ca atributii: verificarea modului de gestionare a patrimoniului Camerei; exercitarea controlului financiar asupra cheltuielilor efectuate; prezentarea in Camera a bugetului acesteia si incheierea exercitiului bugetar anual; asigurarea mentinerii ordinii in localul camerei etc.

Constitutia actuala a Romaniei obliga cele doua Camere sa lucreze in sedinta comuna pentru rezolvarea problemelor stabilite prin art. 62, precum si prin alte articole ale sale. Regulamentul sedintelor comune ale Camerei

Deputatilor si Senatului identifica prin primul articol 27 de situatii in care cele doua Camere se intrunesc in sedinte comune.

4.5. Comisiile parlamentare

Comisiile parlamentare sunt ca si birourile permanente ale adunarilor, organe interne. Ele au un rol deosebit in pregatirea lucrarilor precum si in exercitarea functiilor parlamentare cu deosebire a celor legislative si a celor de control.

Comisiile parlamentare sunt de diferite categorii. Pe criteriul timpului pentru care sunt alese, comisiile parlamentare sunt permanente si temporare.

Comisiile permanente, cele mai importante de altfel, sunt alese pe durata mandatului parlamentar, in timp ce comisiile temporare (ad hoc) sunt alese pe o durata mai scurta de timp, durata determinata mai ales de problema ce li se repartizeaza spre studiu, avizare sau control.

a) Comisiile permanente

In activitatea parlamentara comisiile permanente au un rol deosebit, ele fiind alese pe durata mandatului camerei (parlamentului) sau a sesiunii. Pentru ca activitatea acestor comisii sa fie utila si eficienta, ele sunt in general specializate pe domenii de activitate precum: economie si finante, afaceri externe, stiinta si invatamant etc.

in mod firesc comisiile permanente sunt organizate si in cele doua camere ale Parlamentului Romaniei. Astfel Adunarea Deputatilor aleasa in 1990 si-a organizat urmatoarele comisii permanente:

Comisia economica;

Comisia pentru buget si finante;

Comisia pentru industrie si servicii;

Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii
pentru agricultura;

Comisia pentru drepturile omului, culte si problemele minoritatilor nationale;

Comisia pentru echilibrul ecologic si protectia mediului;

Comisia pentru administratia centrala si locala, amenajarea teritoriului si urbanism;

Comisia pentru munca, sanatate, protectie sociala si statutul femeii in
societate;

Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport;

Comisia pentru cultura, arte, mijloace de informare in masa;

Comisia juridica, de disciplina si imunitati;

Comisia pentru cercetarea abuzurilor si pentru petitii;

Comisia de validare.

Procedand astfel, Senatul, prin Hotararea nr. 17 din 3.07.1990 privind aprobarea denumirii domeniilor de activitate si numarul comisiilor permanente ale Senatului, a organizat urmatoarele comisii permanente:

Comisia economica si pentru problemele de industrie, comert, transporturi, telecomunicatii, servicii;

Comisia de politica financiara, bancara si bugetara;

Comisia pentru agricultura, industrie alimentara, silvicultura, protectia mediului inconjurator;

Comisia de politica si pentru drepturile fundamentale ale omului si cetateanului;

Comisia pentru munca, probleme sociale, sanatate;

Comisia pentru arta, cultura si mijloace de informare in masa;

Comisia pentru administratia generala si locala de stat;

Comisia juridica, de numiri, disciplina si imunitati;

Comisia de validari si petitii;

Comisia pentru invatamant, stiinta, tineret si sport.

b) Comisiile temporare (ad-hoc)

Aceste comisii pot fi alese pentru orice probleme sau domenii de activitate, pentru o problema (afacere) determinata. Atributiile lor se limiteaza la scopul infiintarii. De regula sunt alese comisii temporare pentru redactarea unor proiecte de legi sau pentru exercitarea unui control aprofundat in anumite domenii de activitate (ele se regasesc aici sub denumiri ca “de ancheta”, “speciale” etc.

c) Comisia intregii Camere

O asemenea comisie se gaseste in sistemul parlamentar britanic si sub o forma sau alta in multe tari al caror regim parlamentar este de inspiratie britanica. Comisia intregii camere este un organ de lucru care cuprinde pe toti membrii camerei.

d) Comisii speciale (select)

Comisiile speciale sunt acele comisii alese (desemnate) pentru a examina o problema aparte, speciala si pentru a face recomandari camerei parlamentare.

e) Comisiile fara specialitate

Acestea sunt comisii insarcinate sa examineze proiecte sau propuneri de lege determinate. Competentele lor nu sunt specializate, in sensul ca nu au un domeniu propriu asupra caruia actioneaza. Ele sunt desemnate prin literele alfabetului (A, B, C etc), nu sunt limitate ca numar, dar rar sunt mai mult de zece.

f) Comisiile comune (mixte)

Parlamentele cu structuri bicamerale isi aleg unele comisii comune (mixte) pentru probleme (domenii) de interes comun. Comisiile mixte pot fi permanente sau temporare.

Parlamentul Romaniei ales in 1990 si-a ales comisii comune si anume: Comisia pentru apararea si asigurarea ordinii publice; Comisia de politica externa.

Posibilitatea organizarii de comisii comune este prevazuta atat in Constitutie, in regulamentele celor doua Camere, precum si in Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

g) Comisiile de ancheta sunt o alta categorie de comisii ce pot fi create
de catre adunarile parlamentare. Denumirea acestor comisii evoca exact scopul
crearii lor. De regula aceste comisii sunt comisii temporare si desigur speciale.
Potrivit regulamentului Camerei Deputatilor adoptat in 1994 (art. 70) si
Regulamentul Senatului adoptat in 1993 (art. 57), fiecare Camera poate infiinta
o comisie de ancheta la cererea unei treimi din membrii sai.

h) Comisiile de mediere

Comisiile de mediere se formeaza in parlamente cu structura bicamerala, atunci cand in procedura de legiferare intervin solutii legislative diferite intre cele doua Camere. Ori legea este opera Parlamentului si ea trebuie sa contina reglementari unitare. in asemenea situatii se incearca medierea intre cele doua Camere si unul dintre mijloacele prevazute de lege este tocmai Comisia de mediere. Constitutia Romaniei nominalizeaza comisiile de mediere in art 76, stabilind ca in asemenea comisii fiecare Camera ureaza a desemna un numar egal de membri.

i) Reguli privind functionarea comisiilor parlamentare

Functionarea comisiilor parlamentare este supusa unor reguli detaliate, inscrise de obicei in regulamentele parlamentare.

In legatura cu aceste reguli se observa ca ele privesc comisiile permanente, pentru ca acestea au rolul cel mai important. Sunt insa prevazute si reguli proprii comisiilor speciale sau de ancheta dar numai in masura in care ele deroga sau completeaza pe cele privind comisiile permanente.

Sedintele comisiei sunt convocate de catre presedintele sau vicepresedintele acesteia, cu trei zile inainte. Deputatii si senatorii sunt obligati sa participe la aceste sedinte. Regula este ca sedintele nu sunt publice, dar participarea si a altor persoane fiind necesara, desigur ca exista destul de multe exceptii.

Comisia lucreaza valabil in prezenta a cel putin jumatate plus unu din membrii sai si hotaraste cu votul a cel putin jumatate plus unu din numarul membrilor sai, la vot participand numai membrii comisiei. Votul este, ca regula, vot deschis, dar comisia poate hotari si vot secret.

5. Functionarea Parlamentului

1. Mandatul sau legislatura

Reguli privitoare la functionarea adunarilor parlamentare se gasesc inscrise atat in Constitutie cat si, indeosebi, in regulamentele de functionare.

Intelegerea functionarii parlamentului implica explicarea notiunilor de mandat, sesiune si sedinta parlamentara, precum si a corelatiilor ce exista intre acestea.

Prin mandat sau legislatura se intelege perioada de timp pentru care este ales parlamentul (sau camerele) si-si exercita imputernicirile sale. Parlamentele sunt alese in general pentru nu mandat de 4 sau 5 ani. Unele camere ale parlamentului se pot reinnoi la 2 sau 3 ani, cate o treime, regula ce se intalneste de exemplu, la Senatul S.U.A. Mandatul parlamentar se incheie la expirarea termenului, afara de cazul cand camerele sunt dizolvate mai inainte sau se autodizolva.

De asemenea, unele constitutii mai prevad posibilitatea prelungirii mandatului in cazul in care se constata existenta unor imprejurari care fac imposibila efectuarea alegerilor (starea de razboi, starea de asediu, calamitati naturale). Prelungirea mandatului in asemenea situatii se stabileste numai de catre parlament pe durata imprejurarilor care au determinat-o.

Cat priveste Parlamentul Romaniei, Constitutia prevede ca mandatul Camerei Deputatilor si Senatului este de 4 ani si ca acest mandat poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. Alegerile pentru noile Camere vor avea loc in termen de cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri.

5.2. Sesiunea

Camerele parlamentare isi desfasoara activitatea periodic, forma principala de lucru fiind sesiunea.

a) Categoriile de sesiuni



Sesiunile parlamentare sunt sesiuni ordinare si sesiuni extraordinare. Sesiunile ordinare sunt acele sesiuni in care Camera (adunarea, parlamentul) este obligata a se intruni, numarul lor fiind expres prevazut prin lege. in Elvetia, Camerele se intrunesc in sesiuni ordinare de patru ori pe an si anume primavara (martie), vara (iunie), toamna (septembrie-octombrie) si iarna (noiembrie-decembrie). Sesiunile ordinare dureaza trei saptamani. Potrivit art. 66 (1) din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an. Sesiunile extraordinare sunt acele sesiuni care se pot tine ori de cate ori este nevoie, in afara sesiunilor ordinare. b) Convocarea sesiunilor parlamentarea si durata lor Trebuie sa subliniem ca evolutia sistemelor constitutionale a implicat si castigarea dreptului Parlamentului de a-si hotari independent functionarea sa. Regulile privind functionarea Parlamentului au constituit obiect de disputa, mai ales in secolul al XlX-lea in Europa, guvernele depunand eforturi pentru a frana dezvoltarea Camerelor parlamentare. La inceput dreptul de a convoca aceste sesiuni a apartinut guvernului (executivul in general) care putea astfel sa influenteze viata parlamentara convocandu-le cat mai rar. Pe parcurs insa parlamentul si-a consolidat pozitia sa de putere deliberativa, avand dreptul de a decide singur cand sa se reuneasca in sesiune.

Cat priveste initiativa convocarii in sesiuni, ea este diferita dupa cum este vorba de sesiuni ordinare sau sesiuni extraordinare. Exista de asemenea reguli exprese privind perioada de timp in care se pot desfasura sesiunile precum si termenul in care trebuie convocate. Sunt si reguli privind convocarea primei sesiuni, sesiunea de constituire.

5.3. Sedintele

In cadrul sesiunilor, camerele parlamentului lucreaza in sedinte care se desfasoara potrivit regulamentelor de functionare. Cat priveste sedintele, trebuie avut in vedere ca, potrivit Constitutiei, Camera Deputatilor si Senatul lucreaza in sedinte separate si sedinte comune. Constitutia nominalizeaza prin art. 65 (2) situatiile in care Camerele lucreaza in sedinte comune, mentionand ca desfasurarea acestora este stabilita prin regulament. Aceste sedinte sunt publice cu exceptia situatiilor cand se hotaraste sedinta secreta.

Prezidarea sedintelor apartine de regula presedintelui Camerei, ajutat de membri ai biroului, toti sau numai unii prin rotatie. Potrivit regulamentelor Camerelor Parlamentului Romaniei conducerea lucrarilor apartine presedintelui Camerei, sau in lipsa acestuia unuia din vicepresedinti, ajutat de doi secretari. Lucrarile sedintelor comune sunt conduse, alternativ, de presedintele Camerei Deputatilor si de presedintele Senatului, asistati de doi secretari cate unul de la fiecare Camera.

Camera parlamentului lucreaza valabil daca in sala de sedinte sunt prezenti cel putin jumatate plus unu din numarul total al membrilor sai. De aceea deputatii si senatorii sunt obligati sa fie prezenti la lucrarile Camerei si sa se inscrie pe lista de prezenta, tinuta de unul din secretari. Deputatul sau senatorul care nu poate lua parte la sedinta, din motive independente de vointa sa, va trebui sa anunte din timp biroul permanent, mentionand cauzele care il impiedica sa participe.

De regula, programul fiecarei sedinte cuprinde, in ordine: comunicari, intrebari, anuntari de interpelari, propuneri de modificare a ordinii de zi, discutarea problemelor de pe ordinea de zi.

Pentru a discuta asupra problemelor inscrise pe ordinea de zi deputatii si senatorii iau cuvantul, da ca-l cer de la presedintele Camerei, in ordinea inscrierii la cuvant. Pot lua cuvantul daca cer, indiferent daca s-au inscris sau nu la cuvant si indiferent de ordinea inscrierii, membrii Guvernului. Luarile de cuvant trebuie sa poarte numai asupra problemelor inscrise pe ordinea de zi.

5.4. Sistemul de vot

Asupra problemelor discutate, camerele parlamentului hotarasc prin vot care poate fi deschis sau secret, stabilind pentru fiecare problema in parte si felul votului afara de cazul in care chiar prin regulamentele de organizare si functionare nu se stabileste si caracterul votului. Astfel, de exemplu, art. 34 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, prevede votul secret cu bile pentru acordarea votului de incredere Guvernului sau adoptarea motiunii de cenzura. Votul deschis se exprima prin ridicarea de maini, apel nominal, ridicare in picioare sau vot electronic

Votarea prin apel nominal se face in modul urator: presedintele explica obiectul votarii si sensul cuvintelor pentru si contra; unul dintre secretari da citire numelui st prenumelui deputatilor; fiecare deputat sau senator raspunde pentru sau contra. Dupa terminarea apelului se repeta numele si prenumele deputatilor, respectiv senatorilor care nu au raspuns.

Votul secret se exprima prin buletine, prin bile sau electronic. Regulamentele de functionare stabilesc ca fiind obligatoriu votul cu buletine (desigur cand s-a hotarat vot secret) atunci cand sunt alese persoane in functii, iar votul prin bile in cazul votarii legilor sau a unor hotarari. Votul pentru in cazul buletinelor presupune ca deputatul sau senatorul sa lase neatins numele persoanei inscrise pe buletin, iar votul contra presupune stergerea lui.

Pentru votul secret cu bile, in fata presedintelui se aseaza o urna alba si o urna neagra. Se inmaneaza fiecarui deputat sau senator o biia alba si o bila neagra. Depunerea bilei albe in urna alba si a celei negre in urna neagra inseamna vot pentru, iar depunerea bilei albe in urna neagra si a bilei negre in urna alba inseamna vot contra.

Constitutia cuprinde chiar ea unele dispozitii privind sistemul de vot in camerele parlamentului.

6. Deputatii si senatorii

6.1. Generalitati

Membrii parlamentului poarta de regula, denumirea de deputati sau senatori. Aceste denumiri, consacrate de sistemele constitutionale, sunt corelate cu chiar denumirea camerelor parlamentului (in sistemul bicameral) sau a parlamentului. De regula, in structura bicamerala, o camera este denumita Adunarea sa Camera Deputatilor, Camera reprezentantilor si cealalta Senat. De asemenea deputatii si senatorii sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, existand si alte reguli de desemnare. Sunt sisteme constitutionale in care exista si deputati numiti, unii deputati pot fi rezultatul unor dispozitii legale care sa permita reprezentarea unor categorii sociale minoritare. Astfel, potrivit art. 4 din Legea privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei (1990), organizatiile reprezentand minoritatile nationale care nu au intrunit numarul de voturi necesar pentru a avea un mandat in Adunarea Deputatilor au primit cate un mandat. Aceasta solutie a fost preluata si de catre Constitutie care prin art. 62 (2) stabileste ca organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale.

6.2. Drepturi si obligatii

In realizarea mandatului lor deputatii si senatorii au o serie de drepturi si de indatoriri atat prin constitutie cat si prin regulamentele camerelor. Ele creeaza conditiile pentru ca deputatii si senatorii sa-si desfasoare activitatea.

Drepturile si indatoririle deputatilor si senatorilor sunt, in principal, urmatoarele:

a) de a participa la intreaga activitate a camerei parlamentare si a
parlamentului, in toate formele in care aceasta activitate se desfasoara. Ei au
dreptul si obligatia de a participa la sedintele camerelor, precum si la activitatea
grupurilor parlamentare, a comisiilor parlamentare, de a initia propuneri
legislative;

b) de a urmari aplicarea legilor si celelalte masuri hotarate de catre
parlament. Daca in timpul sedintelor parlamentarii participa la votarea legilor si
a hotararilor, intre sedintele parlamentare ei trebuie sa urmareasca daca si cum
acestea acte sunt aduse la indeplinire;

c) de a pune intrebari si adresa interpelari;

d) de a cere informatiile necesare de la autoritatile publice, in conditiile
legii, in vederea dezbaterilor ori a interpelarilor;

e) de a pastra o stransa legatura cu alegatorii din circumscriptia electorala
in care au fost alesi. in acest mod se vor cunoaste problemele reale iar
alegatorii pot fi eficient sprijiniti in cererile lor;

f) de a fi indemnizati, de a primi diurne, de a li se asigura cazarea si
gratuitatea calatoriei pe tren, avion, vapor, autobuz. De asemenea, li se
ramburseaza taxele de posta si telecomunicatii interne pentru activitatile legate
de exercitarea mandatului;

g) de a li se acorda concedii pentru motive de boala sau interese personale, in conditiile regulamentului camerei.

6.3. Incompatibilitati si imunitati

Unele sisteme constitutionale stabilesc incompatibilitati intre mandatul de deputat sau senator si alte functii, de regula publice. Aceste incompatibilitati au multe explicatii precum: imposibilitatea executarii concomitente a unor functii; parlamentarul trebuie sa se concentreze numai asupra activitatii parlamentare; evita coruptia, prin acordarea de posturi avantajoase de catre executiv, in vederea influentarii parlamentului etc. Potrivit Constitutiei calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia cele de membru al Guvernului. Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica. Desigur nimeni nu poate fi, in acelasi timp, deputat si senator.

Cat priveste imunitatea parlamentarului, ea urmareste punerea acestuia la adapost impotriva unor urmariri judiciare abuzive sau sicanatorii. Exista doua categorii de imunitati parlamentare, primele caracterizate prin inexistenta raspunderii (iresponsabilitate), care pun parlamentarul la adapost pentru tot ce priveste activitatea legata de exercitarea mandatului sau (discursuri, opinii, vot). Imunitatile din a doua categorie, denumite si inviolabilitati, cuprind reguli speciale privind retinerea, arestarea sau trimiterea in judecata penala, in cazul in care deputatii sau senatorii sunt invinuiti de crime sau delicte.

De aceea, nici un deputat sau senator nu poate fi tras la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.

De asemenea, nici un deputat sau senator nu poate fi retinut, arestat, perchezitionat sau trimis in judecata, penala sau contraventionala, fara incuviintarea Camerei Deputatilor sau Senatului, dupa ascultarea sa. Competenta de judecata apartine Curtii Supreme de Justitie.

Potrivit Regulamentelor Camerelor cererea de retinere, arestare, perchezitie sau privind posibilitatea trimiterii in judecata penala ori contraventionala se adreseaza presedintelui camerei de catre ministrul justitiei.

Presedintele Camerei o aduce la cunostinta deputatilor si senatorilor in sedinta publica, dupa care o trimite de indata, comisiei juridice, de disciplina si imunitati (Camera Deputatilor) sau Comisiei juridice de numiri, disciplina imunitati si validari (Senat), spre examinare. Comisia va stabili daca sunt motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotararea comisiei se adopta prin votul secret, a cel putin jumatate plus unul din membrii sai. Comisia poate solicita ministrului justitiei documentele necesare, acesta avand obligatia de a le pune la dispozitie. in caz de refuz, comisia se adreseaza Camerei.

Comisia intocmeste un raport, in termenul stabilit de catre camera, si-l supune dezbaterii si aprobarii acesteia. Asupra cererii, Camera hotaraste, prin vot secret, cu majoritatea de cel putin doua treimi din numarul membrilor prezenti.

Potrivit art. 72 (2) din Constitutie in caz de infractiune flagranta, deputatul sau senatorul poate fi retinut si supus perchezitiei fara incuviintarea prealabila a Camerei. Dar in aceasta situatie, ministrul justitiei are obligatia de a informa, neintarziat, pe presedintele Camerei asupra retinerii sau perchezitiei. in cazul in care Camera Deputatilor sau, dupa caz, Senatul constata ca nu exista temei pentru retinere, dispune imediat revocarea acestei masuri. in fine, trebuie adaugata regula potrivit careia cererile privind ridicarea imunitatii parlamentare se inscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

6.4. Raspundere si sanctiuni

Deputatii si senatorii au o serie de drepturi dar si o serie de obligatii. De asemenea, ei au obligatia de a respecta normele regulamentare. in cazul incalcarii acestor norme ei pot fi sanctionati. Sanctiunile ce li se pot aplica sunt: a) avertismentul; b) chemarea la ordine; c) retragerea cuvantului; d) eliminarea din sala de sedinte; e) interzicerea de a participa la lucrarile adunarii timp de maximum 15 zile; f) excluderea temporara. Regulamentul Senatului prevede doar primele patru sanctiuni. Sanctiunile pot fi aplicate de catre presedintele Camerei sau de catre Camera in conditiile prevazute de regulament, si desigur, in raport de gravitatea abaterii.

7. Actele Parlamentului. Consideratii generale. Clasificare

In acest sens trebuie sa subliniem ca enumerarea in Constitutie a actelor parlamentului, nu este si o clasificare a actelor in acte normative si individuale, in sensul ca legile ar avea caracter normativ iar hotararile intotdeauna un caracter individual. S-a exprimat in literatura juridica si opinia ca prin modul cum Constitutia stabileste actele prin care organele statului isi indeplinesc atributiile ar preciza in acelasi timp si caracterul normativ sau nenormativ al acestora.

Clasificarea actelor Parlamentului. O alta problema priveste clasificarea generala a actelor parlamentului. Pentru aceasta vom observa ca prin Constitutii sunt nominalizate urmatoarele acte juridice: legile, regulamentele Camerelor, hotararile si motiunile. in functie de faptul daca contin sau nu norme juridice, actele pot fi clasificate in doua categorii si anume: acte cu caracter normativ si acte cu caracter individual (nenormativ).

In prima categorie intra legile si regulamentele Camerelor, fara exceptie, precum si unele hotarari. in cea de a doua categorie sunt cuprinse numai hotarari, si anume acelea care cuprind manifestari de vointa in scopul stabilirii de drepturi si obligatii in sarcina unor subiecte de drept dinainte determinate, precum si motiunile.

8. Legea ca act juridic al Parlamentului

A. Conceptul de lege ca act juridic al Parlamentului

Definitia legii ca act juridic al Parlamentului trebuie sa se realizeze nu numai identificarea formala ci si a continutului, ceea ce conduce la identificarea domeniului rezervat legii, lata de ce spuneam ca legea reglementeaza cele mai generale si mai importante relatii sociale. Aceasta parte a definitiei, evoca faptul ca prin lege sunt reglementate numai anumite relatii sociale si anume acelea pe care legiuitorul, in baza unei selectii valorice determinate de factori economici, sociali, politici, juridici, le considera a fi cele mai importante si cele mai generale.

Constitutia Romaniei prin art. 73 (3) stabileste domeniile rezervate reglementarii prin lege organica, acestea fiind:

a)       sistemul electoral; organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente;

b)      organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice;

c)       statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora;

d)      organizarea si desfasurarea referendumului;

e)       organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;

f)        regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al starii de razboi;

g)       regimul starii de asediu si al starii de urgenta;

h)      infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;

i)         acordarea amnistiei sau a gratierii colective;

j)         statutul functionarilor publici;

k)      contenciosul administrativ;

l)         organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;

m)    regimul juridic general al proprietatii si mostenirii;

n)      organizarea generala a invatamantului;

o)      organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala;

p)      regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala;

r)    statutul minoritatilor nationale din Romania;

s)   regimul general al cultelor;

t)    celelalte domenii pentru care, in Constitutie, se prevede adoptarea de legi organice.

B. Clasificarea legilor

Traditional legile sunt clasificate in legi constitutionale si legi obisnuite, ordinare. Aceasta clasificare exprima corect ideea ca si Constitutia este o lege careia ii sunt caracteristice in general aceleasi trasaturi.

Fata de prevederile exprese ale Constitutiei Romaniei cuprinse in art. 73 (1) se impune clasificarea legilor in legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Aceasta clasificare se realizeaza pe criteriul continutului reglementarilor dar si pe cel al procedurii de adoptare.

Legile constitutionale sunt cele prin care se revizuieste Constitutia. Sub aspectul continutului ele contin reglementari ale relatiilor sociale fundamentale si care sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea statala a puterii.

Legile organice, sub aspectul continutului, sunt acelea care intervin in domeniile rezervate prin art. 73 (3) din Constitutie. Sub aspect procedural ele se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

Legile ordinare reglementeaza relatiile sociale de mai mica importanta, iar procedural sunt adoptate cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

Este interesant de mentionat ca pentru sistemul nostru de drept in ultimele decenii, pana la Constitutia actuala, mentionarea legilor organice era pur teoretica, fara insemnatate practica deoarece legile organice cunosteau aceeasi procedura de elaborare ca toate legile, iar din punctul de vedere al dreptului constitutional tocmai aceasta procedura devine criteriul de clasificare.

C. Suprematia legii

a) Conceptul de suprematiei a legii

Desigur se impune sa precizam ce este suprematia legii. in literatura juridica se constata ca notiunea de suprematie juridica a legii este de obicei definita pornindu-se de la faptul ca norma stabilita de aceasta nu trebuie sa corespunda nici unei alte norme, in afara de cele cuprinse in Constitutie, iar toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot sa o abroge, sa o modifice sau sa deroge de la ea. Plecand de la aceasta constatare si facandu-se anumite precizari, se defineste suprematia legii ca “acea caracteristica a ei care-si gaseste expresia in faptul ca normele pe care le stabileste nu trebuie sa corespunda nici unor alte norme in afara de cele constitutionale, iar celelalte acte juridice emise de organele statului ii sunt subordonate din punctul de vedere al eficacitatii lor juridice” (Tudor Draganu).

b) Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii

Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii a fost facuta indeosebi prin raportare la categoriile juridico-statale.

Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii prin caracterele puterii. Se
poate observa ca adeseori suprematia legii se fundamenteaza prin caracterele
generale ale puterii si indeosebi prin deplinatatea si suveranitatea puterii.

Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii prin pozitia in sistemul
statal a autoritatii emitente. De cele mai multe ori se considera ca pozitia
parlamentului in sistemul statal justifica si suprematia legii. Se considera astfel
ca ierarhia organelor statale duce in mod obligatoriu si la o ierarhie a actelor
juridice.

Fundamentarea stiintifica a suprematiei legii prin suprematia
Constitutiei. O asemenea fundamentare este desigur exacta, dar nu este in
general si motivata, plecandu-se de la ideea ca suprematia Constitutiei este un
lucru indeobste admis si cunoscut.

Suprematia legii se explica deci prin (sau si prin) functiile sale in exprimarea si realizarea vointei poporului ca vointa general obligatorie (de stat). Asa cum am precizat si la suprematia Constitutiei, trebuie sa observam si aici, ca in fundamentarea stiintifica a suprematiei legii nu trebuie sa privim izolati acesti factori.



c) Explicarea suprematiei legii in raport cu suprematia Constitutiei

In definirea Constitutiei am evidentiat ca si ea este o lege, dar o lege fundamentala, trasatura rezultand atat din continutul reglementarilor cat si din procedura de elaborare. Pentru ratiunile pe larg expuse in capitolul privitor la Constitutie, suprematia Constitutie exprima pozitia sa cea mai inalta in sistemul normativ al unei tari. Asa vazute lucrurile, suprematia legii nu priveste raportul acesteia cu Constitutia (pozitia sa fata de Constitutie), ci pozitia fata de restul dreptului.

d) Consecintele juridice ale suprematiei legii

Din suprematia legii in sistemul normativ rezulta o serie de consecinte juridice, privind fie legea ca atare (situatii in care aceste consecinte sunt si garantii ale suprematiei legii), fie normele juridice existente in dreptul constitutional.

D. Elaborarea legii

Din moment ce legea exprima vointa poporului si este edictata de catre parlament, este firesc ca elaborarea sa se faca potrivit unei proceduri deosebite, procedura la randul sau prestabilita de Constitutie si lege. Acest lucru – s-a vazut – rezulta din chiar definitia legii. in procedura de elaborare a legii intervin, cu titluri diferire, organisme politice, sociale si statale, precum si cetatenii.

In explicarea procedurii de elaborare a legii, unele consideratii se impun.

a) Procedura de elaborare a legilor este in directa legatura cu chiar
clasificarea legilor. Astfel, in dreptul francez unde se face o neta distinctie nu
numai intre legile constitutionale si cele ordinare ci si intre legile ordinare si cele
adoptate prin referendum, legile organice si cele financiare, exista substantiale
diferentieri intre procedurile de elaborare.

Cat priveste sistemul constitutional roman, procedura de elaborare cunoaste deosebiri (nuantari) in functie de faptul ca legile sunt constitutionale, organice sau ordinare.

b) Determinarea etapelor si succesiunea lor in procedura de elaborare a
legilor intereseaza de asemenea, mai ales ca in literatura juridica sunt
exprimate puncte de vedere diferite. Astfel, unii considera ca aceasta procedura
ar cuprinde trei etape s anume: anterioara adoptarii legii; concomitenta adoptarii
legilor; forme posterioare adoptarii legilor. Astfel vazute lucrurile, credem ca
procedura de elaborare a legilor cuprinde urmatoarele etape:

initiativa legislativa;

examinarea si avizarea proiectului de lege de catre comisiile
parlamentare;

includerea proiectului de lege pe ordinea de zi a sedintelor
camerelor;

dezbaterea proiectului de lege in plenul fiecarei camere;

votarea proiectului de lege in fiecare camera;

medierea;

semnarea legii de catre presedintele camerelor;

promulgarea si publicarea legii;

aprobarea legii prin referendum.

a) Initiativa legislativa sau dreptul de initiativa legislativa, cuprinde in continut posibilitatea de a propune proiecte de legi sau propuneri de legi corelate cu obligatia parlamentului de a examina, dezbate si a se pronunta asupra acestora. Initiativa legislativa nu trebuie confundata cu posibilitatea generala a oricarui subiect de drept de a face propuneri parlamentului.

Dreptul de initiativa legislativa este acordat numai anumitor organisme statale sau politice si anume acelora care prin pozitia si competenta lor au in cea mai mare masura posibilitatea cunoasterii realitatilor economice, sociale, culturale si de dezvoltare ale societatii.

In Romania, potrivit Constitutiei, au drept de initiativa Guvernul, deputatii, senatorii si cetatenii.

Initiativa legislativa a cetatenilor, initiativa populara cum i se spune frecvent, este clar delimitata si definita prin art. 76 din Constitutie. Astfel, ea trebuie sa provina de la cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Apoi cetatenii care isi manifesta dreptul de initiativa legislativa trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. In fine, Constitutia nu permite ca problemele fiscale, cele cu caracter international, amnistia si gratierea sa formeze obiectul initiativei cetatenesti.

Initiativa legislativa a Guvernului se exprima prin prezentarea de proiecte de legi, in timp ce deputatii, senatorii si cetatenii prezinta propuneri legislative.

Elaborarea unui proiect de lege este o munca migaloasa si de mare raspundere. De altfel in literatura juridica s-a subliniat ca mecanismul activitatii legislative trebuie configurat intr-un mod care sa poata asigura receptarea si justa traducere in norme de catre legiuitori a impulsiunilor, semnalelor emanand din sfera existentei sociale a unei perioade istorice, a unei formatii social-economice si politice determinate.

Pentru ca proiectul de lege sau propunerea legislativa sa ajunga pe agenda de lucru a parlamentului (pentru a se putea realiza deci initiativa legislativa) ele trebuie verificate atat sub aspectul continutului reglementarilor cat si al tehnicii juridice si desigur al armonizarii (corelarii) cu intregul sistem de drept. De aceea legea prevede obligatia unor organisme statale de a examina, dezbate aviza proiecte de legi, inaintea sesizarii parlamentului deci in faza de conturare a initiativei legislative. Aceasta activitate complexa de examinare si avizare da certitudine ca proiectul de lege reprezinta un text bine alcatuit si util. Fata de acceptiunea ce am dat-o initiativei legislative urmeaza sa consideram ca pentru organul legiuitor intereseaza avizele acestor organisme (indeosebi al Consiliului Legislativ prevazut de art 79 din Constitutie). Astfel spus, proiectul de lege sau propunerea legislativa nu pot fi depuse presedintelui camerei parlamentului decat daca cuprind aceste avize si bineinteles expunerea de motive. Numai astfel dreptul de initiativa legislativa se poate considera legal exercitat.

b) Examinarea si avizarea proiectului de lege de catre comisiile
parlamentare

Examinarea si avizarea proiectelor de legi de catre comisiile parlamentare este o activitate complexa, da mare utilitate, aceasta permitand o verificare, la acest inalt nivel statal al continutului si formei proiectelor de legi.

Constitutia si regulamentele nu nuanteaza rolul comisiilor permanente in functie de proiectele de legi, pentru ca asemenea nuantari nu sunt utile.

Comisiile parlamentare examinand un proiect de lege pot propune adoptarea sa, eventual cu amendamente sau respingerea proiectului. Ele nu pot insa propune un alt text decat cel prezentat de catre initiatori.

c) Includerea proiectului de lege sau a propunerii legislative pe
ordinea de zi a sedintei Camerei parlamentare

Initiativa legislativa implica obligatia corelativa a Camerei sesizate de a examina si a se pronunta asupra proiectului de lege sau propunerii legislative. De aceea includerea lor pe ordinea de zi a sedintelor Camerei capata o semnificatie deosebita. La intocmirea proiectului ordinii de zi, biroul Camerei trebuie sa aiba in vedere proiectele de legi si propunerile legislative inregistrate. Orice proiect de lege depus, trebuie deci supus atentiei Camerei. Numai Camera parlamentului hotaraste cu privire la includerea pe ordinea de zi, in cazul in care ordinea de zi este aglomerata cu prea multe proiecte de legi (propuneri legislative) ea trebuie sa se pronunte asupra ordinii in care proiectele de legi vor fi examinate in sesiunile sale.

d) Dezbaterea proiectului de lege in plenul Camerelor
parlamentului

Prin Constitutie s-a stabilit regula ca proiectul sau propunerea legislativa se discuta, si deci se adopta, mai intai in Camera in care au fost prezentate. Dupa votare, proiectul sau propunerea se trimite celeilalte Camere a Parlamentului.

Fiecarui deputat sau senator i se inmaneaza in timp util, cate un exemplar tiparit din proiectul de lege si din expunerea de motive.

Dezbaterile incep prin expunerea de motive facuta de initiatorul proiectului de lege. Este ascultat apoi raportul comisiei parlamentare competente. Proiectul este supus in continuare discutiei generale si apoi discutiei pe articole.

Inainte sau cu ocazia dezbaterilor in plen, deputatii pot propune amendamente, iar daca se discuta textele conventiilor internationale (pentru ratificarea lor) pot propune rezerve sau declaratii.

e) Votarea proiectului de lege intervine in fiecare Camera dupa
discutia pe articole a proiectului.

Pentru ca, in sistemul bicameral, proiectul de lege (propunerea) trebuie votat de catre ambele Camere, el se trimite dupa ce a fost votat de catre una din Camere celeilalte Camere. Daca aceasta din urma respinge proiectul de lege sau propunerea legislativa, ele se trimit, pentru o noua dezbatere, Camerei care l-a adoptat. O noua respingere este definitiva.

f) Medierea si concilierea

Sistemul parlamentar bicameral implica votarea unei legi de catre ambele Camere. in mod firesc, autonomia Camerelor conduce la situatii in care o Camera poate vota un proiect de lege cu modificari fata de prima Camera.

Cum o lege trebuie sa fie votata, in acelasi continut de catre ambele Camere, realizarea acordului se face prin medieri si concilieri.

Constitutia Romaniei (2003) mentine numai medierea, dar intr-o formula eficienta si practica.

Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere.

g) Semnarea legilor de catre presedintele Camerei

O data votata, legea trebuie semnata de catre presedintele camerei sau, in cazul in care sedinta a fost condusa de catre un vicepresedinte, de catre acesta din urma.

Prin aceasta semnatura se atesta respectarea procedurii de elaborare a legilor.

h) Promulgarea legilor de catre seful de stat. Publicarea legilor

Dupa votarea sa, legea este inaintata sefului de stat pentru promulgare. In legatura cu aceasta faza trebuie facute mai multe distinctii. Sistemul promulgarii legii cunoaste anumite trasaturi. Promulgarea este actul prin care seful de stat autentifica textul legii, astfel spus constata si atesta regularitatea adoptarii sale.

In sistemul nostru constitutional, promulgarea unei legi este de competenta Presedintelui Romaniei, care trebuie sa o faca in cel mult 20 de zile de la primire.

Cum este si firesc, seful de stat trebuie sa aiba posibilitatea de a examina legea si de a-si exercita rolul sau de garant al respectarii Constitutiei si al bunei functionari a autoritatilor publice. De aceea Constitutia prin art. 77 (2) permite Presedintelui Romaniei ca inainte de promulgare sa ceara o singura data, reexaminarea legii. Iar prin art. 77 (3) Constitutia stabileste ca daca Presedintele a cerut reexaminarea legii ori daca s-a cerut verificarea constitutionalitatii ei, promulgarea legii se face in cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate dupa reexaminare sau de la primirea deciziei Curtii Constitutionale, prin care i s-a confirmat constitutionalitatea.

Publicarea legilor prezinta o mare importanta deoarece este operatiunea de care este legata intrarea lor in vigoare. De principiu legile intra in vigoare la data publicarii lor oficiale. Dar legea poate sa prevada o data la care intra in vigoare, data ce poate fi sau anterioara sau posterioara datei publicarii.

Unele legi intra in vigoare din chiar momentul adoptarii lor daca prevad expres acest lucru.

i) Aprobarea legii prin referendum

In activitatea de legiferare, in unele sisteme constitutionale a fost institutionalizat referendumul.

In viziune constitutionalista, referendumul este aprobarea legii. El este deci, in sistemele unde este prevazut, o conditie de valabilitate a legii. Aceste consecinte juridice trebuie apreciate prin prisma raporturilor juridice dintre popor si parlament, raporturi statornicite prin Constitutie.

Referendumul este deci o conditie de valabilitate a legii, ultima etapa in elaborarea legilor referendum. Daca cu prilejul referendumului pentru lege voteaza mai putin decat majoritatea celor prezenti la vot (consultare), legea nu este considerata aprobata si nu poate deci intra in vigoare.

j) Alte reguli constitutionale privind elaborarea legii

Din Constitutie rezulta unele situatii in care procedura de elaborare a legii, asa cum am prezentat-o, cunoaste anumite nuantari.

Adoptarea proiectelor de legi sau propunerilor legislative cu procedura de urgenta. Aceasta situatie este prevazuta de catre art. 76 (3) din Constitutie. Astfel Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, din proprie initiativa sau la cererea Guvernului.

Angajarea raspunderii Guvernului in conditiile art. 114 din Constitutie. Potrivit dispozitiilor art. 114 din Constitutie daca Guvernul isi angajeaza raspunderea asupra unui proiect de lege si nu este demis printr-o motiune de cenzura, proiectul de lege se considera adoptat. Aceasta procedura se deruleaza numai in sedinta comuna a celor doua Camere. Tot in sedinta comuna se hotaraste si asupra eventualei cereri de reexaminare a legii.

Legile adoptate in sedinte camerelor. Potrivit art. 65 din Constitutie in anumite probleme Camera Deputatilor si Senatul pot hotari numai in sedinte comune. Daca in realizarea unora din atributiile stabilite prin art. 62 (2) se procedeaza prin elaborarea de legi (aprobarea bugetului de stat de exemplu), este clar ca apar nuantari in procedura de elaborare a legilor, cum ar fi de exemplu inutilitatea procedurii de mediere.

E. Modificarea, suspendarea si abrogarea legii

Am vazut ca procedura de elaborare a legii valorifica realitatea in sensul careia legea exprima vointa poporului suveran, valorifica pozitia suprema a legii in sistemul de drept.

In mod firesc si procedurile de modificare, suspendare si abrogare a legii trebuie sa puna in valoare suprematia acesteia. Modificarea, suspendare si abrogarea legii se realizeaza tot printr-o lege, adoptata la randul sau cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

F. Deosebirile dintre Constitutie si legi

Acum, dupa ce cunoastem ce este legea si care-i procedura sa de adoptare, se impune sa vedem prin ce se deosebeste ea de Constitutie.

Am vazut ca legile se clasifica in legi constitutionale, legi organice si legi ordinare, obisnuite. in cadrul legilor constitutionale, sunt incluse Constitutia si legile de modificare a acesteia. Desi sunt adoptate uneori de catre parlament si reglementeaza cele mai generale si mai importante relatii sociale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, intre Constitutie si legi exista deosebiri de continut, de forma si de putere juridica. Sub aspectul continutului Constitutia se deosebeste de legi din doua puncte de vedere, in primul rand si ea reglementeaza relatiile sociale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii, dar reglementeaza acele raporturi care sunt esentiale pentru popor. in al doilea rand, Constitutia reglementeaza relatiile sociale din toate domeniile de activitate, in timp de legile reglementeaza relatiile sociale din anumite domenii.

G. Conformitatea cu legea a celorlalte acte emise de catre organele statului

Suprematia legii, insemnand superioritatea juridica a legii in sistemul de drept, fundamenteaza conformitatea tuturor actelor juridice cu lege. Ea fundamenteaza chiar principiul legalitatii stiut fiind ca intr-o acceptie restransa, dar corect si des utilizata, legalitatea inseamna respectarea legii ca act juridic al parlamentului.

Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecinta a suprematiei legii, se aplica oricarui act ce emana de la alte organe de stat decat parlamentul. Cat priveste actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, conditia de conformitate este indiscutabila.

Actele organelor judecatoresti fiind acte de aplicare a legilor la cazuri concrete, au in principiu caracter individual si trebuie emise numai in conditiile legii.

9. Regulamentele

Potrivit principiului autonomiei regulamentare, fiecare Camera a Parlamentului isi adopta un regulament propriu de organizare si functionare, asa cum prevede art. 64 (1) din Constitutie. De asemenea, potrivit art. 64 (1) din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, cu votul majoritatii membrilor lor, adopta un regulament al sedintelor comune prevazute de catre art. 64 din Constitutie.

Regulamentul este un act normativ, este supus obligatiei de publicare in Monitorul Oficial, dar sub semnatura presedintelui Camerei, sau a ambilor presedinti in cazul celui al sedintelor comune. in fine, regulamentul poate face obiectul controlului de constitutionalitate in conditiile art. 146 litera c) si 147 din Constitutie.

Pentru a examina concordanta prevederilor regulamentare cu cele constitutionale, Curtea a trebuit sa stabileasca in care categorie de acte juridice, nominalizate prin Constitutie (legi organice, legi, hotarari, motiuni) se incadreaza regulamentul parlamentar. Desi este fara indoiala ca in toate cazurile se aplica suprematia Constitutiei, nu este mai putin adevarat ca aceste acte juridice se diferentiaza intre ele prin domeniile rezervate reglementarii, continut, proceduri si desigur forta juridica.

Stabilirea naturii juridice a regulamentului parlamentar s-a impus deoarece specificul reglementarilor constitutionale romanesti ar putea crea aparenta si a altor interpretari. Curtea Constitutionala, prin interpretarea data de Constitutie, a ajuns la concluzia ca regulamentul parlamentar nu este o lege deoarece legea are un domeniu rezervat (vezi mai ales art. 73 din Constitutie), este rezultatul votului succesiv sau concomitent al ambelor Camere, este supusa promulgarii de catre Presedintele Romaniei.

10. Hotararea, ca act juridic al Parlamentului

Cel de-al doilea act juridic al parlamentului este hotararea. Asa cum am aratat deja, hotararile pot avea atat caracter normativ cat si caracter nenormativ. Problema care se pune este aceea de a stabili criteriile de delimitare intre legi si hotarari, criterii care sa ne poata conduce la identificarea hotararilor in ansamblul actelor juridice ale parlamentului. Aceste criterii sunt continutul si procedura de adoptare. Pe criteriul continutului vom observa ca hotararile se deosebesc de legi din doua puncte de vedere. in primul rand, in timp ce toate legile au caracter normativ, hotararile pot fi atat cu caracter normativ, cat si cu caracter nenormativ. in al doilea rand, normele cuprinse in hotararile cu caracter normativ au o forta juridica inferioara legilor.

11. Motiunile

Termenul motiune este in general utilizat la denumirea unor hotarari ale parlamentului prin care se exprima atitudinea acestuia intr-o problema discutata.

Motiunea de cenzura este reglementata de art. 113 din Constitutie. Ea poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica guvernului la data depunerii. Motiunea de cenzura se dezbate, dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata, in sedinta comuna a celor doua Camere. De asemenea, arata Constitutia, daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiunea, o noua motiune de cenzura cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit art. 114. Potrivit Constitutiei (art. 114), Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

Privitor la motiuni sunt cateva reguli importante ce rezulta din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului. Astfel motiunile se depun presedintilor Camerelor. Dupa primire, presedintele Camerei Deputatilor comunica motiunea, de indata (in ziua in care a fost depusa) guvernului. in cel mult 5 zile de la depunere, motiunea de cenzura se prezinta in sedinta comuna a celor doua Camere, dezbaterea sa avand loc dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna. Data si locul sedintei comune, impreuna cu invitatia de participare, se comunica Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor, cu 24 de ore inainte ca aceasta sa aiba loc.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1298
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site