Comunitatea europeana a energiei atomice (C.E.E.A./EUROATOM) si Comunitatea economica europeana (C.E.E.)

Comunitatea europeana a energiei atomice (C.E.E.A./EUROATOM) si Comunitatea economica europeana (C.E.E.)

Aspectele militare, in special razboiul din Coreea, au determinat reinarmarea Germaniei, ceea ce a condus, destul de repede, la formularea unor noi propuneri franceze. "Planul Pleven", prezentat in octombrie 1950, propunea sa se recurga, cu anumite adaptari, la metoda supranationala de aparare. Comunitatea europeana de aparare (C.E.A.) trebuia sa se traduca prin construirea unei armate euroene integrate, ceea ce implica crearea, pe termen scurt, a unei Comunitati politice. Un Tratat a fost semnat la 27 mai 1952. Proiectul C.E.A. a fost abandonat, ca urmare a refuzului Adunarii Nationale Franceze, la 30 august 1954, de a deschide dezbaterea asupra autorizatiei de ratificare. Acest esec antrena, totodata si abandonarea Comunitatii politice (un ante-proiect, elaborat de o Adunare ad-hoc, formata din membrii Adunarii C.E.C.A. si din membrii supleanti a fost transmis, la 9 martie 1953, guvernelor celor 6 state semnatare ale Tratatului de la Paris). Reinarmarea Germaniei intervine pe baza acordurior de la Paris, incheiate la 23 octombrie 1954, comportand aderarea Germaniei la NATO si la Uniunea Europei Occidentale[1].

Relansarea europeana, ce a fost pusa in discutie prin Conferinta europeana de la Messina (1-2 iunie 1955) a contribuit la depasirea crizei. O negociere a fost angajata pe baza "Raportului Spaak[2]"din 21 aprilie 1956. Raportul avea drept tema principala crearea a doua uniuni: pe de o parte, o uniune economica generala si, pe de alta parte, o uniune in domeniul utilizarii pasnice a a energiei atomice.

Negocierea a inceput prin propunerea de infiintare a doua noi Comunitati: Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (C.E.E.A.), ce urmarea o solidaritate sectoriala, si Comunitatrea Economica Europeana (C.E.E.), ce viza crearea unei piete comune generalizate.

Tratatele instituind C.E.E.A. si C.E.E. au fost semnate la 25 martie 1957. In aceeasi zi, a fost semnata si Conventia cu privire la institutiile comune (Adunarea parlamentara comuna si Curtea de Justitie). Tratatele intra in vigoare la 1 ianuarie 1958. Noile Comunitati s-au inspirat din conceptiile institutionale puse in practica deja, de C.E.C.A.. Ele se inscriau pe calea unei "uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele europene", evocata in preambulul Tratatului C.E.E., cofirmand apropierea functionalista originala.

Astfel, pe fondul cautarilor generate de necesitatea gasirii unor noi solutii pentru dezvoltarea economica, dar si pentru interse de natura politica, in subsidiar urmarite, au aparut cele trei Comunitati europene: Comunitatea Europeana a Corbunelui si a Otelului (C.E.C.A.) in anul 1951, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EUROATOM) si Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), in anul 1957.

Desi o perioada au existat, in paralel, trei sisteme institutionale, inca de la intrarea in vigoare a tratatelor de la Roma (1958) s-a avut in vedere reunirea institutiilor celor trei Comunitati in institutii unice, ducand, insa, ducand la indeplinire atributii/competente stabilite prin cele trei Tratate instituitive. Acest lucru s-a finalizat in anul 1965, prin Tratatul de la Bruxelles, instituind o Comisie unica si un Consiliu Unic.

Se poate concluziona, spunadu-se ca "aceste Comunitati Europene au aparut prin incheierea unor tratate internationale, care au dat nastere la mecanisme institutionale fara precedent in dreptul international public" .