Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


ROLUL POLITICII SOCIALE

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Summitul NATO 2008 (1 - 4 aprilie 2008)
Instrumentul de masurare a puterii in Rsch
Viitorul Politicii de dezvoltare Rurala
AGRICULTURA, GATT SI OMC
SCOALA DE GEOPOLITICA ANGLO - AMERICANA
Cetatenia – principiu de legitimare a politicilor sociale. Cetatenia europeana
PARADIGME NOI IN RELATIILE INTERNATIONALE
APARITIA GEOPOLITICII
Teme fundamentale ale fascismului european
PLANIFICAREA FINANCIARA A PROIECTELOR EUROPENE

ROLUL POLITICII SOCIALE

Sectiunea 1. Consideratii generale




In sistemul actual al tratatelor comunitare, politicii sociale i se acorda un rol mai important in comparatie cu reglementarile anterioare. In chiar preambulul sau, Tratatul de la Maastricht, face mentiunea ca statele care au decis sa instituie Uniunea europeana confirma atasamentul lor la drepturile sociale fundamentale si sunt hotarate sa promoveze progresul economic si social, iar la art.2 este indicat, ca prim obiectiv pe care si-l propune Uniunea, promovarea unui progres economic si social si un inalt nivel de folosire a fortei de muncaprin intarirea coeziunii economice si sociale. In preambulul Tratatului Comunitatii europene este , de asemenea, afirmata hotararea statelor comunitare de a asigura progresul lor economic si social prin actiunea comuna de eliminare a barierelor care divizeaza Europa. Misiunea Comunitatii, asa cum se afirma in art.2 al acestui Tratat, este aceea ca, prin stabilirea unei piete comune si a unei uniuni economice si monetare si prin punerea in practica a politicilor sau actiunilor comune avute in vedere la art.3 si art.4 intre care sunt mentionate si promovarea unei coordonari intre politicele de folosire a fortei de munca dintre statele membre in scopul intaririi eficacitatii lor prin promovarea unei starategii coordonate pentru folosirea fortei de muncasi “ o politica in domeniul social cuprinzand un Fond social european”, sa se promoveze “ un nivel de folosire a fortei de munca si de protectie sociala ridicat, cresterea nivelului de trai si calitatii vietii, coeziunea economica si sociala

In aplicarea acestor texte legale, titlul XI al partii a treia din Tratat detaliaza toate elementele politicii sciale, dand in plus o reglementare concreta unor materii precum educatia, formarea profesionala si tineretul, intrucat de acestea depind in larga masura eficacitatea si coerenta politicii sociale.[1]

Sectiunea 2. Scopul politicii sociale

Scopul politicii sociale este definit la art.136 in urmatorul sens:” Comunitatea si statele membre, constiente de drepturile sociale fundamentale precum cele enuntate in Carta sociala europeana semnata la Torino la 18 octombrie 1961 si Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 1989, au ca obiectiv promovarea folosirii fortei de munca, conditii imbunatatite de viata si de munca, in asa fel incat sa se faca posibila armonizarea concomitent cu sustinerea ameliorarii lor, o protectie sociala corespunzatoare, dialogul social, dezvoltarea resurselor umane care sa permita un inalt nivel de folosire a fortei de munca si sa combata excluderea”. In acest scop Comunitatea si statele membre pun in practica masuri care tin seama de formele diverse ale practicilor nationale, in special in domeniul relatiilor contractuale, si de necesitatea mentinerii competitivitatii economiei comunitare. Ele considera ca o asemenea evolutie nu va rezulta doar din functionarea pietii comune, care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci si din dispozitiile prezentului Tratat si din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa.

Se poate constata astfel ca obiectivele formulate urmeaza a fi indeplinite prin actiunile convergente ale Comunitatii ca o entitate distincta si ale statelor membre in individualitatea lor, prin punerea in practica a unor masuri care tin de seama de diversitatea practicilor nationale, in special in domeniul relatiilor contractuale si de necesitatea asigurarii competitivitatii economiei comunitare.[2]

Dezvoltarea politicii sociale va rezulta nu numai din functionarea pietii comune care va favoriza armonizarea sistemelor sociale, ci si din dispozitiile Tratatului si din apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament si actiune administrativa, ceea ce inseamna ca in lipsa unui fundament economic adecvat, constituit de o buna functionare a pietii comune favorizante armonizarii sistemelor sociale, si a aplicarii eficiente a ansamblului dispozitiilor Tratatului Comunitatii europene si a dispozitiilor stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa care urmeaza a fi apropiate, obiectivele propuse nu ar putea fi realizate in deplinatatea lor, prin raportarea la obiectivul intregii actiuni comunitare, acela de asigurare a promovarii progresului sub ambele sale aspecte, economic si social, care sunt puse pe plan de egalitate.

Atunci cand este in discutie functionarea pietii comune ca un prim mijloc de realizare a scopului politicii sociale, se are in vedere si functionarea pietii muncii prin libera circulatie a lucratorilor. In acest sens trebuie sa fie luate in considerare fortele libere care afecteaza aceasta piata la nivelul conditiilor de munca, adica organizatiile patronale si ale lucratorilor si negocierile colective care rezulta, precum si presiunea exercitata in ceea ce priveste continutul masurilor guvernamentale in domeniul social.[3]

Cel de-al doilea mijloc de realizare a obiectivelor in cauza are in vedere in mod special prevederile relative la domeniul economic, dar si la domeniul social, cum ar fi cele privind asigurarea coordonarii de catre Consiliu a politicilor economice generale ale statelor membre( art.202) si alte asemenea competente, care trebuie sa fie astfel utilizate incat sa observe dispozitiile generale ale Tratatului si, mai ales, cele privind cresterea nivelului de trai si a calitatii vietii. Asa fiind, prin dispozitii distincte(art. 137) se statueaza ca, in vederea realizarii obiectivelor avute in vedere la art. 136, Comunitatea va sprijini si va completa activitatile statelor membre in urmatoarele domenii[4]:

a.            ameliorarea in special a mediului de munca pentru protejarea sanatatii si securitatii lucratorilor;

b.            conditiile de lucru;

c.             securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor;

d.            protectia lucratorilor atunci cand contractul de munca este reziliat;

e.            informarea si consultarea lucratorilor;

f.              reprezentarea si apararea colectiva ale intereselor lucratorilor si ale patronilor, inclusiv cogestiunea, sub rezerva par.5 din art.137;

g.            conditii de angajare pentru resortisantii statelor terte care isi au resedinta in mod legal pe teritoriul comunitar;

h.            integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii sub rezerva art.150;

i.              egaliatea intre barbati si femei cu privire la sansele pe piata muncii si a tratamentului la locul de munca;

j.              combaterea excluderii sociale;

k.            modernizarea sistemelor de protectie sociala, sub rezerva lit. c).

In acest scop, Consiliul poate, conform par.2 din acelasi art.137:

sa adopte masuri destinate sa incurajeze cooperarea intre statele membre prin intermediul initiativelor indreptate spre perfectionarea cunostintelor, dezvoltarea schimbului de informatii si de practici mai bune, promovarea modurilor de abordare inovatoare si evaluarea experientelor, cu excluderea oricarei armonizari a legilor si regulamentelor statelor membre

sa hotarasca prin intermediul directivelor, cerinte minimale aplicabile progresiv, tinand seama de conditiile si de reglementarile tehnice existente in fiecare stat membru.

Aceste directive evita impunerea unor constrangeri administartive, financiare si juridice astfel incat sa impiedice crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii.

Consiliul statueaza conform procedurii avute in vedere in art.251 dupa consultarea Comitetului economic si social si a Comitetului regiunilor. Consiliul, statutand in unanimitate pe baza unei propuneri din parte Comisiei, dupa consultarea Parlamentului, poate decide sa faca procedura prevazuta in art.251.

Prin art.137 par.3 se da unui stat membru posibilitatea de a incredinta partenerilor sociali, la cererea lor comuna, implementarea directivelor adoptate, dar in acest caz, el trebuie sa se asigure, cel mai tarziu la data la care o directiva trebuie sa fie transpusa conform art.249, ca partenerii respectivi au introdus prin acord masurile necesare si sa ia orice masura care sa-i permita in orice moment sa fie in situatia de a garanta rezultatele impuse prin directiva.

Conform par.4 din art.137, dispozitiile adoptate nu afecteaza dreptul recunoscut statelor membre de a definei principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate sociala si nu trebuie sa afecteze in mod semnificativ echilibrul financiar al acestui sistem si nici nu pot sa impiedice un stat membru sa mentina ori sa introduca masuri mai strict compatibile cu Tratatul, iar in virtutaea par.5, dispozitiile art.137 nu se vor aplica retributiilor, dreptului de asociere, dreptului la greva sau dreptului de aimpune lock-outs.

In acelasi sens al infaptuirii obiectivelor stabilite la art.136 si sub rezerva altor dispozitii ale Tratatului, Comisia, potrivit art.140, incurajeaza cooperarea intre statele membre si va inlesni coordonarea actiunilor lor in toate domeniile politicii soaciale, actionand,asadar, ca un factor de apropiere a statelor membre, in special in domenii relative la:

folosirea fortei de munca;

dreptul muncii si conditiile de munca;



pregatirea profesionala de baza si avansata;

securitatea sociala;

prevenireaccidentelor si a bolilor profesionale;

igiena muncii;

dreptul de asociere si negocierile colective intre patronat si lucratori.

In acest scop, Comisia urmeaza sa actioneze in stransa legatura cu statele membre, efectuand studii, emitand avize si organizand consultari in privinta atat a problemelor ce survin pe plan national, cat si celor de interes pentru organizasiile internasionale. Ea va putea, in plus, sa formuleze recomandari in temeiul art.211[5].

Prin art.138 si art.139 importante sarcini sau competente revin Comisiei si Consiliului in ceea ce priveste promovarea consultarilor si dialogului intre partenerii sociali la nivel comunitar, reluandu-se prevederi ale Acordului asupra politicii sociale.

Cel de-al treilea mijloc, apropierea prevederilor stabilite prin lege, regulament sau actiune administrativa, este o aplicare in materia specifica a politicii sociale a dispozitiilor generale prevazute la art.94-art.97 din Tratat. Diferenta intre legislatiile nationale pot sa survina mai ales in sistemele de securitate sociala. Ele pot sa genereze importante distorsionari ale concurentei datorita cheltuielilor financiare in unele sectoare. De asemenea, ele pot sa fie susceptibile sa afecteze direct stabilitatea sau functionarea pietii comune a muncii prin avantajele sau dezavantajele pe care unele legislatii nationale le-ar produce.

In concret, numeroasele masuri de armonizare a legislatiilor si politicilor sociale au fost adoptate in diverse domenii precum regimul securitatii sociale, conditiile de munca si salariale, igiena si securitatea muncii, politica locuintelor. Ele au luat forma unor recomandari sau rezolutii ale Consiliului sau ale Comisiei, cum ar fi asupra saptamanii de lucru de 40 de ore si concediul plstit de patru saptamani( in 1975), varstei de pensionare( in 1982), igienei, securitatii si sanatatii la locul de munca( in 1987). Unele directive ale Consiliului privesc egalizarea salariilor barbatilor si ale femeilor sau garantarea drepturilor angajatilor in cazul transferului de intreprinderi, de afaceri sau de parti de afaceri sau protectia lucratorilor expusi la agenti chimici, fizici sau biologici in timpul muncii.

In sfera raporturilor de munca au fost adoptate alte doua Directive. Astfel, prin Directiva nr.91/533 din 14 octombrie 1991 a Consiliului[6] a fost instituita obligatia celui ce angajeaza de a-l informa pe lucrator despre conditiile aplicabile contractului si relatiei de munca. Forma pe care urmeaza sa o ia aceasta informatie poate sa fie constituita de un contract, scrisoare de angajare, orice alt inscris comportand informatiile impuse-identitatea partilor, locul de munca, titlul, gradul, calitatea si categoria de incadrare, caracterul sau descrierea sumara a muncii.

Prin Directiva Nr. 93/104 din 23 noiembrie 1993, a Consiliului . s-au reglementat unele aspecte privind amenajarea timpului de munca. Directiva stabileste norme minimale de securitate si de sanatate in acest domeniu. Sectiunea I se refera la perioadele minimale de odihna si la alte aspecte ale amenajarii timpului de munca: repaus zilnic - minim 8 ore consecutive, timpul de pauza, repausul saptamanal -minim 24 de ore fara intrerupere, in principiu duminica, durata maxima a saptamanii de lucru - durata medie pentru fiecare perioada de 7 zile sa nu depaseasca 48 de ore, inclusiv ore suplimentare concediile anuale - cel putin patru saptamani conform conditiilor de obtinere si de acordare prevazute de legislatiile si/sau practicile nationale. Sectiunea a lll-a priveste munca de noapte si ritmul de munca. Dispozitii mai favorabile pot sa fie introduse de state (art. 15). Sunt posibile derogari (art. 17) din partea statelor de la principiile generale de securitate si de sanatate ale lucratorilor (mai putin in ce priveste concediile) cand durata timpului de lucru in baza caracteristicilor specifice ale activitatilor desfasurate, nu este masurata sau/si predeterminata de lucratorii insisi, cand sunt in cauza:

1. cadre de conducere avand putere autonoma de decizie;

2. mana de lucru familiala;

3. personalul din domeniul liturgic al bisericilor si comunitatilor religioase.

Mai sunt permise derogari in cazul conventiilor sau acordurilor intre partenerii sociali, cu posibilitatea acordarii unei perioade echivalente de compensatie pentru situatii normale, precum si in cazuri exceptionale, cand acordarea unor perioade compensatorii nu este posibila pentru ratiuni obiective si se acorda o protectie specifica.

De regula, reglementarile de armonizare, asa cum rezulta din prevederile art. 136, au in practica temeiuri diferite, in timp ce directivele adoptate pe baza art. 94 din Tratat, se refera expres la art. 136, Regulamentele adoptate pe baza art. 308 se refera la art. 137. Nici un act obligatoriu nu a fost, insa, adoptat in privinta dreptului de asociere si negocierile colective intre patroni si lucratori

Discutii si controverse au fost suscitate, mai ales in jurisprudenta, in legatura cu aplicarea art. 119 (141 in forma actuala) care prevedea ca in timpul primei etape fiecare stat membru va asigura si ulterior va mentine aplicarea principiului ca barbatii si femeile trebuie sa primeasca plata egala la munca egala.[9] Acest principiu a putut fi invocat inaintea tribunalelor nationale, care au obligatia de a asigura protectia drepturilor pe care aceasta prevedere le acorda persoanelor, in special in cazul acelor forme de discriminare care isi au originea lor in prevederi legislative ori in acorduri colective de munca, precum si atunci cand barbatii si femeile primesc plata inegala pentru munca egala care este realizata in aceeasi intreprindere ori serviciu, indiferent ca este public sau privat. Dispozitia a avut si are, asadar, efect direct. Dar, s-a remarcat, in acelasi caz ca acest efect direct al dispozitiei nu s-a aplicat discriminarilor indirecte si deghizate, intrucat in scopul aplicarii ei, trebuie sa se faca distinctie intre, in primul rand, discriminarea directa si deschisa care poate fi identificata numai cu ajutorul criteriului bazat pe munca si plata egala avute in vedere la art. 119 [141], si, in al doilea rand, discriminarea directa si deghizata, care poate fi identificata numai prin referire la prevederi de implementare mai explicite cu caracter national sau comunitar.

Ulterior, Curtea de justitie a admis ca si discriminarea deghizata se poate afla sub incidenta art. 119 [141]. Dar, in nici un caz art. 119 [141] nu poate fi interpretat ca fiind susceptibil sa includa, in plus fata de plata egala, egalitatea conditiilor de munca aplicabile barbatului si femeii.

Pentru inlaturarea altor asemenea categorii de discriminari posibile intre barbati si femei, Consiliul a adoptat Directiva nr. 76/207 din 9 februarie 1976 asupra aplicarii principiului tratamentului egal pentru barbati si femei in ce priveste accesul la angajare, pregatirea si promovarea profesionala si conditiile de lucru. Dispozitiile acestei Directive pot fi invocate contra unei autoritati publice actionand in calitatea sa de patron, in scopul de a se inlatura aplicarea oricarei prevederi nationale care nu este conforma acelor dispozitii ale Directivei.

Ulterior, a fost adoptata Directiva nr. 79/7 din 19 decembrie 1978 care cuprinde prevederi la care se refera art. 1, par. 2 din Directiva nr. 76/207, fiind circumscrisa implementarii progresive in materie sociala a principiului mentionat. Directiva a fost interpretata in sensul ca ea nu confera statelor membre libertatea de a include in masurile nationale de implementare o prevedere tranzitorie care, specificand consecintele abrogarii unei reguli ce discrimineaza in privinta femeilor relativ la acordarea unui beneficiu, face acest lucru in asa fel incat efectele acestei reguli ar continua sa se produca dupa expirarea perioadei prevazute de Directiva pentru conformare de catre statele membre.

Prin Decizia nr. 82/43 a Comisiei, a fost creat un comitet consultativ privind egalitatea sanselor intre femei si barbati, iar prin Rezolutia din 27 martie 1995, Consiliul a avut in vedere participarea echilibrata a femeilor si barbatilor din statele membre la luarea deciziilor

Directiva nr. 86/378 din 24 iulie 1986 a Consiliului a privit punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament intre barbati si femei in regimurile profesionale de securitate sociala[11].

Prin Tratatul de la Nisa (art. 144 astfel cum a fost inlocuit) s-a reglementat instituirea unui Comitet al protectiei sociale care este infiintat de Consiliu, dupa consultarea Parlamentului, avand caracter consultativ in scopul promovarii cooperarii in domeniile politicilor protecsiei sociale intre statele membre si cu Comisia. El are atributii_de:

a.          urmarire a situatiei sociale si a evolutiei politicilor de protectie sociala in statele membre si in Comunitate

b.           facilitare a schimburilor de informatii si de bune practici intre statele membre si cu Comisia



c.           sub rezerva art. 207 CE, de pregatire de rapoarte, de formulare a avizelor sau de intreprindere a altor activitati in domeniile ce intra in competenta sa, fie la cererea Consiliului, fie din propria sa initiativa.

In indeplinirea mandatului sau, Comitetul respectiv stabileste contacte corespunzatoare cu partenerii sociali. Fiecare stat membru si Comisia desemneaza doi membri ai Comitetului.

In scopul de a se ameliora posibilitatile de folosire a fortei de munca a lucratorilor pe piata interna si de a contribui, astfel, la cresterea nivelului de viata, prin art. 146 (fost art. 123) al Tratatului, a fost instituit un Fond social european. care are in vedere promovarea in interiorul Comunitatii a facilitatilor de folosire a fortei de munca si a mobilitatii geografice si profesionale a lucratorilor, precum si facilitarea adaptarii la mutatiile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formarea si reconversiunea profesionala.

Initial, obiectivele acestui Fond au fost indeplinite ca urmare a unor contributii financiare, dar, dupa adoptarea Deciziei nr. 71/66 a Consiliului, inlocuita prin Decizia nr 83/516, modificata, contributiile au fost substitute cu resursele proprii ale Comunitatii . Fondul este administrat de Comisie, asistata de un Comitet condus de un membru al acesteia si compus din reprezentanti ai guvernelor, sindicatelor si organizatiilor patronale (art. 148). Consiliul. statuand potrivit procedurii prevazute la art. 252 si dupa consultarea Comitetului economic si social si a Comitetului regiunilor, adopta decizii de aplicare relative la Fond.

Acest fond a fost instituit prin Regulamentele nr. 2052/88 si 4253/88 ale Consili­ului si prin Regulamentul specific nr. 4255/88 din 19 decembrie 1988 care a stabilit prevederi pentru punerea in aplicare a Regulamentului nr. 2052/88 in privinta Fondului social european. Acest din urma regulament a fost inlocuit prin Regulamentul nr. 1260/1999 din 21 iunie 1999 al Consiliului , prin care s-au stabilit prevederi generale asupra fondurilor structurale si, in consecinta, a fost adoptat un nou Regulament specific pentru Fondul social european - nr. 1784/1999 din 12 iulie 1999 al Parlamentului si Consiliului , abrogandu-se Regulamentul nr. 4255/88.

Prin Decizia nr. 2000/436 din 29 iunie 2000, Consiliul a infiintat un Comitet con­sultativ de protectie sociala care are sarcina de a supraveghea dezvoltarea politicii protectiei sociale in statele membre si in Comunitate, de a promova schimbul de informatii si experti intre statele membre si Comunitate si, sub rezerva art. 207 CE, de a pregati un raport anual asupra protectiei sociale, pe care sa il prezinte Consiliu­lui. Comitetul este compus din reprezentanti ai statelor membre, cate doi din fiecare stat, si din doi reprezentanti ai Comisiei.

Ca urmare a modificarilor aduse prin Tratatul de la Maastricht, a fost acordata o extensiune mai mare problemelor educatiei, formarii profesionale si tineretului. Obiectivele Comunitatii in aceasta privinta sunt consacrate in primul rand dezvoltarii unei .educatii de calitate, incurajandu-se cooperarea dintre statele membre si, daca este necesar, sprijinindu-se si completaadu-se actiunea lor si respectand pe deplin responsabilitatea statelor membre pentru continutul invatamantului si pentru organizarea sistemului educativ, ca si diversitatea culturala si lingvistica (art. 149 par. 1). In concret, actjunea. Comunitatii are in vedere (art. 149 par. 2):

dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea limbilor statelor membre;

favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv incurajand recunoasterea academica a diplomelor si a perioadelor de studii;

promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant;

dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind problemele comune sistemelor de educatie ale statelor membre;

favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educativi;

incurajarea dezvoltarii educatiei la distanta.

In acelasi timp, Comunitatea si statele membre vor favoriza cooperarea cu statele terte si cu organizatiile internationale competente in materie de educatie si in special cu Consiliul Europei.

Pentru a contribui la realizarea obiectivelor infatisate, Consiliul nu are posibilitati de decizie, ci numai de influentare, de incurajare, de recomandare, intrucat textul legal - art. 149 par. 4 - limiteaza actiunea Consiliului prin competentele reduse ce i le acorda. Astfel, statuand potrivit procedurii prevazute la art. 251 si dupa consultarea Comitetului economic si social si a Comitetului regiunilor, el va adopta actiuni de incurajare, cu excluderea oricarei armonizari a dispozitiilor legislative si regulamentare ale statelor membre. Credem ca ratiunea unei asemenea excluderi se afla in retinerea statelor in a abandona atributele suveranitatii lor in domeniul educational datorita puternicelor traditii nationale in aceasta privinta. De asemenea, statuand cu majoritate calificata, asupra propunerii Comisiei, Consiliul va elabora recomandari

In al doilea rand, Comunitatea, potrivit art. 150 par. 1, va pune in aplicare o poli­tica de formare profesionala care sprijina si completeaza actiunile statelor membre respectand pe deplin responsabilitatea pentru continutul si organizarea formarii profe­sionale. In aplicarea acestei dispozitii, Consiliul a adoptat, de exemplu, Decizia nr. 94/819 din 6 decembrie 1994 prin care se stabileste un program de actiune pentru implementarea unei politici de formare profesionala - programul “Leonardo da Vinci'. In concret, actiunea comunitara urmareste, conform art. 150:

- facilitarea adaptarii la mutatiile industriale in special prin formarea si reconversiunea profesionala;

- ameliorarea formarii profesionale initiate si formarea continua in scopul de a facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii;

- facilitarea accesului la formarea profesionala si favorizarea mobilitatii formatorilor si a persoanelor in formare, in special a tinerilor;

- stimularea cooperarii in materie de formare intre institutiile de invatamant sau de formare profesionala si intreprinderi;

- dezvoltarea schimbului de informatii si de experienta privind chestiunile comune sistemelor de formare ale statelor membre.

Comunitatea si statele membre vor favoriza cooperarea cu tarile terte si cu organizatiile internationale in materie de formare profesionala

Consiliul, statuand conform procedurii prevazute la art. 251 si dupa consultarea Comitetului economic si social si a Comitetului regiunilor, adopta masuri pentru a contribui la realizarea obiectivelor infatisate, cu excluderea oricarei armonizari a dispozitiilor legislative si regulamentare ale statelor membre. In aceasta privinta se impune aceeasi observatie ca in cazul domeniului educatiei,in legatura cu exclude­rea armonizarii, cu mentiunea ca de data aceasta, nu mai este precizat genul actiunilor ce se intreprind sau a actelor ce se adopta, fiind, totusi, evident, ca natura masurilor ce urmeaza sa fie luate nu va putea sa depaseasca acele caracteristici ale unor acte precum recomandarile, avizele sau rezolutiile, dat fiind obiectivul declarat formal la par. 1 al art. 150 in sensul ca politica in materia formarii profesionale sprijina si completeaza numai actiunile statelor cu respectarea optiunilor proprii acestora privind continutul si organizarea formarii. Consiliul a adoptat, de exemplu, concluzii privind importanta si obiectivul calitatii formarii profesionale (29 noiembrie 1995) sau concluzii privind eficacitatea scolara, principiile si strategiile privind promovarea reusitei scolare (24 iulie 1995), iar Comisia a adoptat Cartea alba privind educatia si formarea - a preda si a invata, spre o societate cognitiva (29 noiembrie 1995), Cartea verde privind educatia, formarea si cercetarea - obstacole la mobilitatea transnationala (2 octombrie 1996).



S-a precizat in literatura juridica, o posibila armonizare s-ar pune in discutie numai la nivelul principiilor fundamentale ale formarii profesionale, intrucat aceasta ar fi in interesul unei dezvoltari echilibrate social a pietii muncii conform cu obiectivele economice ale Comunitatii. Noul art. 150 CE, trateaza numai despre problema punerii in aplicare a unei politici de formare profesionala, si nu despre o politica comuna in aceasta privinta, asa cum se preciza in textul anterior Tratatului de la Maastricht (art. 128). Dar aceasta nu va putea sa impiedice adoptarea in continuare, a unor principii fun­damentale in materie, in directia aprobarii unor rezolutii sau recomandari de catre Consiliu, precum Rezolutia din 11 iulie 1983 privind politica de formare profesionala, ori chiar a adoptarii unor decizii, ca in cazul Deciziei nr. 87/569 privind pregatirea populatiei tinere pentru trecerea de la educatie la viata de munca. Nu mai putin, sunt posibile actiuni concrete, precum in cazul Regulamentului nr. 1131/94 din 16 mai 1994, al Consiliului, prin care s-a infiintat Centrul european pentru dezvoltare si formare profesionala, si al Directivei 93/33 din 1994 (protectia tinerilor la lucru).

In practica jurisdictionala anterioara Tratatului de la Maastricht. s-a admis ca, desi politica si organizarea educationala nu erau incluse ca atare in domeniile pe care Tratatul le-a incredintat institutiilor comunitare, accesul si participarea la cursuri de instruire si de invatamant nu erau fara legatura cu dreptul comunitar. A rezultat din masurile si programele adoptate de Consiliu in acest domeniu ca politica comuna de formare profesionala (potrivit fostului art. 128 CEE) era gradual stabilita. Ea constituia, in plus, un element indispensabil al activitatilor Comunitatii ale carei obiective au inclus libera concurenta a lucratorilor, mobilitatea muncii si imbunatatirea standardelor de viata ale lucratorilor. De unde a rezultat ca, in speta, conditiile de acces (nediscriminatoriu) la pregatirea profesionala al resortisantilor altor tari membre a intrat in domeniul de aplicare a Tratatului.



Politica sociala a facut obiectul unui protocol-anexa la Tratatul de la Maastricht, intrucat Marea Britanie nu a acceptat dispozitiile Tratatului in materie. Prin acordul continut s-a favorizat aplicarea Cartei sociale din 1989. Protocolul si acordul respectiv au fost abrogate.

A se vedea M. Dispersyn, La cohesion sociale apres le Traite dAmsterdam, in Union europeenne et la cohesion sociale, Bordeaux,1998,p.30

M. Dispersyn , Union europeenne et la cohesion sociale, p.31

A se vedea M. Dispersyn, op.cit., in Union europeenne et la cohesion sociale, p.31-32

Unele activitasi au dus, totusi, la anumite tensiuni intre statele membre.

Jurnalul oficial al Comunitatilor europene

Directiva citata a fost modificata prin Directive Parlamentului si Consiliului nr. 2000/34 din 22 iunie 2000

Prin Directiva nr. 94/45 din 22 septembrie 1994 s-a prevazut instituirea unui comitet de intreprindere european sau a unei proceduri in intreprinderile de dimensiune comunitara si in grupurile de intreprinderi de dimensiune comunitara in scopul informarii si consultarii lucratorilor.

A se vedea si M. Darmon si J.G. Huglo, L-egalite de trailement entre les hommes et les femmes dans la jurisprudence de la Cour de justice des Communaute's Europeennes, in RTDE. Nr. 1. 1992, p. 1-26, L. Imbrechts, Legalite de remuneration entre hommes et femmes

Decizia a fost modificata prin Decizia nr.95/420 din 19 iulie 1995

Directiva citata a fost modificata prin Directiva Nr. 96/97 din 20 dec. 1996 a Consiliului

Jurnalul oficial al Comunitatii europene L.289/38 din 1984

Jurnalul oficial al Comunitatii europene L.161/1 din 26 iunie 1999

Jurnalul oficial al Comunitatii europene L.213/5 din 13 august 1999

Jurnalul oficial al Comunitatii europene L.172-26 din 12 iulie 2000

De exemplu. prin Decizia din 14 martie 1995 a Parlamentului si Consiliului a fost stabilit programul de actiune ..Socrates' destinat sa contribute la dezvoltarea unei educatii si a unei formari profesionale de calitate si a unui spatiu european deschis de cooperare in materie de educatie - J. Of. L. 87/10 din 20 aprilie 1995. Prin Decizia Nr. 253/2000 din 24 ian. 2000 a Parlamentului si Consiliului s-a stabilit cea de-a doua faza a acestui program de actiune - J. Of. L. 28/1 din 3 febr. 2000.

A se vedea, de ex., Recomandarea Parlamentului si Consiliului din 12 februarie 2001 privind Cooperarea europeana in evaluarea calitatii in educatia scolara

A se vedea. de ex., Decizia Nr. 95/523 din 27 noiembrie 1995 privind incheierea acordului dintre Comunitatea europeana si Canada pentru stabilirea unui program de cooperare in domeniul invatamantului superior si al formarii

Formarea profesionala a fost definita in jurisprudenta Curtii de justitie ca fiind orice forma de educatie care pregateste pentru o calificare cu privire la o anumita profesiune, comert sau ocupatie ori care asigura calificarile (abilitatile) necesare pentru o astfel de profesiune, comert sau ocupatie, indiferent de varsta. si nivelul de pregatire al elevilor sau studentilor, chiar daca programul de pregatire include un element de educatie generala



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1086
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site