Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


ASPECTE PSIHOLOGICE PRIVIND OSTATICII

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



ASPECTE PSIHOLOGICE PRIVIND OSTATICII

LUAREA DE OSTATICI - ASPECTE TEORETICE.



De-a lungul istoriei, luarea de ostatici s-a asociat cu insurgenta si

Razboiul. Inca din anul 197 i.e.n., romanii au infrant revolta lui Iudibilus, din ceea ce va fi mai tarziu Spania si au cerut triburilor infrante sa dea ostatici ca garantie pentru o buna comportare viitoare.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, Inaltul Comandament German din Paris a emis o circulara cu data de 12 septembrie 1940 care autoriza pe toti comandantii locali sa ia ostatici ca represalii la actele de sabotaj.

Din secolul al- XII- lea a inceput sa apara o distinctie calitativa intre tipurile de ostateci potentiali. De exemplu, rapirea lui Richard Inima de Leu de catre ducele Leopold al Austriei in 1193 i-a asigurat ducelui o recompensa din partea Angliei, in timp ce Barbarossa a retinut 300 de ostateci pentru a obtine un tratat favorabil de pace cu Milano in 1158.

Acest sistem se mentine si in vremurile noastre, desi numai din anii 1970 luarea de ostatici de catre teroristii netoleranti de stat pentru realizarea unor scopuri politice s-a raspandit foarte mult in Europa Occidentala.

Trebuie sa se faca distinctie intre rapire si luarea de ostatici.

Rapirea este lipsirea de libertate in mod ilegal a unei anumite persoane, vizate inainte de inceperea actiunii, in scopuri politice, in vederea obtinerii unei recompense, sau obtinerea unor alte avantaje.

In Italia aproximativ 5% din totalul rapirilor, sunt motivate politic

In privinta luarii de ostatici rezolutia Adunarii Generale a O. N.U. nr. 34/819 din decembrie 1972, in art. 1 spune:

1. „Comite infractiunea de luare de ostatici in sensul prezentei Conventii, sechestreaza o persoana (in cele ce urmeaza denumita „ostatic”), sau o detine pentru o constrangere o parte terta si anume un stat, o organizatie internationala interguvernamentala, o persoana fizica sau juridica ori un grup de persoane sa indeplineasca un act oarecare sau sa se abtina de la un asemenea act ca o conditie explicita sau implicita a punerii in libertate a ostaticului.

Comite, de asemenea, o infractiune in sensul prezentei Conventii, oricine:

a). incearca sa comita un act de luare de ostatici, sau

b). devine complicele unei persoane care comite sau incearca sa comita un act de luare de ostatici”.

Potrivit unor specialisti, rapirile se petrec mai cu seama in tarile in care teroristii opereaza pe teren propriu si au o organizatie conspirativa. Astfel, ei pot studia programul, obiceiurile persoanei sau persoanelor tinta si, dupa rapire au asigurat locul de ascundere a victimei, conspirat si pot trece la negocieri fie cu familia prizonierului, fie cu autoritatile, in functie de obiectivele urmarite de teroristi si de locul pe care-l ocupa in societate persoana rapita.

Un caz de trista celebritate este rapirea premierului italian Aldo Moro care a fost ulterior ucis de catre rapitorii sai

Incidentele de sechestrare si luarea de ostatici se petrec mai cu seama acolo unde teroristii actioneaza in strainatate sau in tari unde nu-si pot sustine operatiile conspirative. Teroristii recurg la luari de ostatici in trenuri, autobuze, prin deturnarii de avioane cu pasageri la bord, ocuparea de ambasade sau cladiri apartinand unor organe de stat, cautand ca prin sechestrarea unui numar mare de persoane nevinovate sau a unor demnitari sau persoane care se bucura de protectie internationala, sa obtina avantaje materiale pentru ei sau avantaje politico-sociale in folosul unor state la ordinul carora sau care actioneaza.

Incidentele de luare de ostatici au aparut in tari cu regim condus de partide socialiste, cum ar fi Suedia in timpul guvernarii lui Olaf Palme si in tarile guvernate de un partid de dreapta, cum ar fi Spania sub Francisco Franco, similar, unele tari (de exemplu Grecia si Olanda) au avut numai experienta unor luari de ostatici politici, in timp ce altele (Franta si Italia) au suferit ambele metode de terorism.

Se poate face o corelare interesanta in acest domeniu. In general, gruparile separatiste indigene si minoritatile nationale exilate s-au facut raspunzatoare de majoritatea incidentelor cu luare de ostatici in cadrul tarilor gazda respective. De exemplu, grupul separatist E.T.A., s-a facut responsabil de 19 din cele 24 de incidente care au avut loc in Spania; Armata Provizorie Irlandeza s-a facut raspunzatoare de 6 din cele 7 incidente din Marea Britanie.

De asemenea, gruparea „Molucanii de sud” a fost raspunzatoare pentru 9 din cele 11 incidente din Olanda. Un studiu efectuat asupra incidentelor cu luari de ostatici din anii 1972-1978, o perioada de varf in privinta acestor incidente, releva ca 35% din sechestrari au avut loc la ambasade sau alte cladiri inviolabile, urmand in ordine sechestrarile in trenuri, in locuinte particulare, local comercial si alte locuri/cladiri. Durata medie a sechestrarii a fost de 138 de ore (5,8 zile).



Gruparile care s-au angajat in luarea de ostatici politici pot fi clasate dupa diferite criterii, cum ar fi : dupa ideologia, obiectivele tactice si strategice, dupa marimea structurala sau compozitia sociala.

Grupari cum ar fi „Armata Rosie Unita” sau „Nucleul Proletariatului Inarmat” se intituleaza marxistii sau chiar anarhistii in timp ce altii, cum ar fi „Detasamentele de actiune Mussolini” sau „Ustahi” din Suedia, sunt de extrema dreapta. Aripa Provizorie a I.R.A., grupare nationalista, a adoptat o tactica de stanga cand din SUA au incetat sa mai vina arme si au trebuit sa recurga la alte grupari pentru a-si completa stocurile. De asemenea, obiectivele tactice si strategice variaza de la Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, care este recunoscuta de O.N.U. ca o miscare de eliberare nationala, pana la „Cei opt pentru Apararea Israelului”, grup extremist care exista numai pentru combaterea palestinienilor. De asemenea, variaza si marimea structurala a gruparilor, de la „Brigazile Rosii” care numarau 460 de membrii, pana la „Decembrie negru” cu un numar de 3 teroristi implicati in sechestrarea inaltului imputernicit indian din Londra, la 20 ianuarie 197

In ceea ce priveste ostaticii, acestia au fost alesi dupa calitate sau cantitate. In Europa de Vest s-au luat ostatici in general dupa criteriul cantitatii, acestia fiind calificasi drept „nevinovati”. Astfel de victime pot fi turistii dintr-un hotel sau pasagerii unui avion, a caror singura vina pare sa fie ca se aflau intr-un loc nepotrivit la o data nepotrivita. Cu toate acestea, exista grupuri care sustin ca nu exista o astfel de categorie de victime. De exemplu, cei trei emigranti evrei luati din trenul „Chopin Express” in 1973 erau evrei si mai important, emigrau in Israel. Conform statisticilor, cel mai mare numar de victime sechestrate l-au constituit diplomatii, cu 182 de ostatici luati in 14 sechestrari in locul inviolabile. Cel mai mic grup l-au format oamenii de afaceri.

Un procent de 39% din totalul rapirilor intre 1970-1978 au avut ca tinta primara directa aria sectorului particular, iar in 24% din incidente tinta primara directa a fost guvernul gazda.

Rapirile de persoane din sectorul particular au fost initiate pentru rascumpararea baneasca.

Un total de 12% dintre acestea au dat nastere unor combinatii de cereri, din care 6% au fost formulate pentru eliberarea prizonierilor si rascumparare baneasca. Pe langa aceste cereri au mai figurat cele privind eliberarea unor persoane inchise si schimbari de natura politica. Multe grupari teroriste, in special palestiniene si germane, au recurs la deturnari de avioane si luari de ostatici, in scopul fortarii unor guverne sa elibereze teroristi detinuti in inchisorile din tarile respective. In general, politica statelor in aceasta privinta a fost de respingere a cererilor teroristilor.

2 PROCESE PSIHOLOGICE IN TIMPUL CAPTIVITATII PSIHOLOGIA OSTATICILOR

Intre anii 1974-1977, in Olanda au avut loc sapte evenimente in    care 283 de persoane au fost luate ca ostatici pentru perioade de timp diferite.

Psihologul Robert Hauben a efectuat cercetari timp de sase luni, luand interviuri unor fosti ostatici, medici si persoane care au participat la negocieri, medici de familie si lucratori in domeniul social. Acest studiu se poate constitui in ceea ce se numeste in limbajul de specialitate ”Experienta olandeza.

Robert Hauben a plasat datele referitoare la situatiile de stres in trei grupe: adaptare, mecanism de aparare si procesul de adaptare.

Ostaticul atribuie teroristului insusiri ca ale sale sau ale unei persoane apropiate, sau ale unui dusman sau persoana antipatica. De aici se explica si modul de reactie, in functie de ce sentimente i se creeaza fata de persoana respectiva.

Experienta variata a olandezilor a dus la o serie de concluzii. Aproape toti fostii ostatici credeau ca teroristii au actionat corect si politicos dar cu totii erau pusi in incurcatura de faptul ca recursesera la mijloace violente pentru a-si atinge scopurile politice. In faza de captivitate, ostaticul trebuie sa-si creeze un ritm zilnic de practicare a unor exercitii, sa manance la ore regulate si sa-si mentina curatenia corporala. Aceste activitati sunt un canal de relaxare, de eliberare de agresivitate.

De asemenea, ostaticul trebuie sa fie flexibil, sa nu manifeste comportament agresiv si sa nu incerce sa schimbe ideologia teroristilor prin discutii contradictorii, si trebuie sa-i aprobe. Prin afilierea ostaticului isi poate crea relatii cu agresorul. Un fost ostatic a relatat ca „in cateva secunde iti dai seama ca nu reprezinti nimic – exista o degradare fizica totala(sa dormi direct pe pamant) si mintala (sa nu vorbesti)”.

Luarea de ostatici a devenit o parte nefericita dar familiara a climatului socio-politic contemporan. Studiile psihologice ale stresului de obicei s-au axat pe prizonierii de razboi si pe victimile din lagarele de concentrare. Aceste studii au pus accentul pe durata timpului petrecut in captivitate, leziunile psihice, probleme de nutritie ca variabilitate conditionate ale stresului in dezvoltarea ulterioara a simptomelor psihice. Psihologia experientei ostaticului este importanta in intelegerea comportarii si tratarea lui.



Un foarte important studiu a efectuat americanul Robert G. Hilliman care a examinat 14 ofiteri de penitenciar care au fost tinuti ostatici pe timpul celei mai mari revolte dintr-un penitenciar din istoria S.U.A. Toti ofiterii examinati erau hispano-americani, avand o varsta cuprinsa intre 18-54 ani si o vechime in serviciu intre 3 saptamani si 26 ani. Ostaticii au descris conditiile lor in timpul captivitatii, atmosfera din penitenciar si imprejurarile in care au fost luati ostatici.

Curentul electric fiind intrerupt, tot complexul era in bezna, pe coridoare era un fum gros iar apa acoperea coridoarele pana la inaltime de 75 cm. Din cauza tevilor sparte. Detinuti erau organizati in „Brigazi de executie” inarmate, omorand alti detinuti si gardieni. Starea psihologica a ofiterilor era un amestec de sentimente de neajutorare, teama existentiala si supraincarcarea senzoriala, acesti trei factori fiind cele mai importante simptome psihologice pe care le-au trait pe parcursul captivitatii.

Starea de neputinta totala a fost simtita de toti ostaticii. Acest sentiment a fost consolidat cand gardienii au fost dezbracati, legati de maini si de picioare, si legati la ochi. Cei legati la ochi nu aveau nici o posibilitate de neputinta s-a accentuat prin izolarea lor de ceilalti colegi. Aceasta stare de neputinta a alungat ideea evadarii la multi dintre ostatici, unul dintre ei afirmand ca neputinta e caracterizata de gandul ca „urmeaza sa mori si viata ta este in mainile lor” .

Aceasta stare de neputinta a avut si aspecte pozitive. Astfel, unul dintre ostatici, care a fost batut rau a spus ca el a incercat sa fie „calm cu adevarat”.

Starea de neputinta a contribuit la ceea ce parea sa fie o atitudine stoica din partea ofiterilor, in a putea sa accepte o violenta fizica extrema.

Teama existentiala a fost un alt simptom psihologic trait de ostatici, ei gandindu-se la modalitatile posibile in care vor fi ucisi. Un gardian a descris cum a fost lovit cu bastoane si tevi si si-a simtit capul „trosnind si zdrobit”. Aceasta situatie inspaimantatoare a fost consolidata de amenintarile repetate cu moartea adresate de catre detinutii rebeli. Amenintarile, dovada violentei psihice si haosului situatiei au consolidat teama ostaticilor.

Supraincarcarea senzoriala s-a facut simtita inca de la inceput. Aerul era imbibat de fum iar podeaua inundata cu apa provenita de la tevile sparte. Fiind iarna, frigul a patruns inauntru prin ferestrele sparte. Detinutii mascati si inarmati, circulau in grupuri proferand amenintari. Gardienii puteau auzi strigatele detinutilor torturati si ucisi, nici unul dintre ei neputandu-se obisnui cu supraincarcarea senzoriala, fiecare strigat de teroare sau zgomot de distrugere provoca o noua reactie de tresarire si un nou val de teama existentiala.

Dupa un timp, bataile repetate au devenit, treptat nedureroase.

Toti ostaticii si-au descris conditia mintala ca fiind uluita sau intr-o stare de soc. Notiunea de timp a fost denaturata, la fel ca si capacitatea lor de a discerne pe unde erau dusi. Lipsa de orientare s-a adaugat la incapacitatea gardienilor de a recunoaste detinutii pe care, in mod normal, ii cunosteau bine. Teama si neputinta au produs starea pseudorationala in care ostaticul raspundea la orice comanda fara sa cracneasca.

Din aceste constatari se pot trage cateva concluzii: „total neputincios este termenul care arata cu exactitate pozitia ostaticului. Ostaticul care este traumatizat grav pare sa raspunda intr-o maniera pseudorationala la indicatiile periculoase.Teama existentiala ar putea dupa eliberare, intr-o modalitate trecatoare si poate forma o componenta importanta a nevrozelor traumatice.

Cateodata, teama ar putea fi declansata fara a putea fi oprita in mod constient. Aparitia ulterioara a nevrozei traumatice este determinata de intensitatea experientei de ostatici si nu de durata sa. Referindu-se la ostaticii luati in ambasada Statelor Unite in Iran, psihologul Cole a spus „ Nu lasati pe nimeni sa fie inselat; o parte din fiecare va ramane in aceasta ambasada pentru totdeauna”.

Dupa iesirea din captivitate, fostul ostatic are nevoie de un tratament complex de recuperare, datorita efectelor negative de lunga si de scurta durata de care incep sa sufere, care se manifesta prin tensiune nervoasa insomnie, stari de teama si fobii.

Olandezii dispun de un sistem avansat de psihiatrie sociala. In ianuarie 1976 a fost format un Comitet Central de Ghidare si Ajutorare compus dintr-un grup de psihiatrii, medici si un mic numar de fosti ostatici ale caror sarcini sunt de a organiza si supraveghea ingrijirile acordate ulterior captivitatii.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 923
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site