Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


CARACTERISTICI ALE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Iresponsabilitatea
OCROTIREA PARINTEASCA
ACTUL JURIDIC UNILATERAL - IZVOR DE OBLIGATII CIVILE
IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR
Indemnizatie si concediu de maternitate
DREPT CIVIL - CONTRACTE SPECIALE – TEST GRILA
CONTRACTUL DE DEPOZIT
Efectele si modalitatile de invocare ale uzuzcapiunii
RAPORTUL JURIDIC: Trasaturile (caracterele) raportului juridic
CONCLUZII, OBSERVATII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA


CARACTERISTICI ALE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC

In societatea internationala, pozitia statelor este cea de egalitate juridica. Inegalitatile care apar in mod firesc intre state nu determina, din punct de vedere al dreptului international public, relatii de subordonare intre state, fiecare dintre ele beneficiind de atributul de stat suveran si egal in drepturi cu celelalte.




&

Drept coordonator

 
Rezulta deci ca dreptul international public este un drept de coordonare si nu un drept de subordonare, cum este dreptul intern al statelor. Cu alte cuvinte, in societatea internationala nu exista o ierarhie care sa situeze un stat de-asupra altora, ele fiind considerate – din punct de vedere juridic – egale in drepturi.

Din raportarea dreptului international public la dreptul intern al statelor, rezulta anumite particularitati ale dreptului international public:

ð     Sub aspectul modului de elaborare a normelor, in societatea internationala nu exista un organ legislativ international situat deasupra statelor, care sa elaboreze o legislatie internationala. Statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin acordul lor de vointa, exprimat in mod liber si concretizat in tratate si cutuma si tot statele sunt si destinatarele acestor norme. Statele accepta sa isi conformeze comportamentul lor pe plan extern, in functie de normele dreptului international public.

ð     In societatea internationala nu exista organe executive, asemanatoare guvernului, care sa asigure aplicarea normelor dreptului international public in raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atributie revine tot statelor.

ð     In comunitatea internationala, nu exista organe judecatoresti cu competenta generala si obligatorie, care sa intervina din oficiu instituind sanctiuni, atunci cand normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu inseamna ca nu ar exista organisme internationale cu functii jurisdictionale, competenta acestora fiind conditionata de exprimarea acordului expres al statelor aflate in cauza. Pentru ca un stat sa poata figura in calitate de parte in fata Curtii Internationale de Justitie, este necesar consimtamantul acestuia. In alte cazuri, pentru ca un stat sa poata fi tras la raspundere in fata unei instante jurisdictionale, acesta trebuie sa fie parte la tratatul care a instituit acea instanta (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana de Justitie ).

ð     Normele dreptului international public nu prevad in mod expres sanctiuni pentru cazul nerespectarii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu inseamna ca aceste norme ar fi facultative. Dar, intrucat statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin tratate sau cutuma, se prezuma buna-credinta a acestora in a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului international public nu se bazeaza in principiu pe constrangere, desi aceasta nu este exclusa in anumite cazuri.

 

NOTIUNEA DREPTULUI INTERNATIONAL

Dreptul international public constituie un ansamblu de norme juridice care guverneaza raporturile care se stabilesc in cadrul societatii internationale.

&

Ordine juridica internationala

 
Ansamblul statelor si al altor entitati angajate in raporturi pe plan international (organizatiile internationale guvernamentale etc), guvernate de normele dreptului international public, formeaza societatea sau comunitatea internationala.

Procesul de constituire si de aplicare a normelor dreptului international public in cadrul comunitatii internationale reprezinta ordinea juridica internationala.

Se foloseste notiunea de « drept international public », care reglementeaza raporturile dintre state si alte subiecte de drept international, pentru a-l diferentia de dreptul international privat, care reglementeaza raporturi de drept civil in care intervine un element de extraneitate (un strain, un bun situat intr-o alta tara, o activitate care se desfasoara intr-o alta tara etc.). In cadrul raporturilor de drept international privat statul nu mai apare ca purtator de suveranitate, ca purtator al puterii de stat, ci e una din partile raportului de drept civil.

2. DEFINITIA DREPTULUI INTERNATIONAL

Dreptul international reprezinta un ansamblu de principii si norme create de catre state pe baza acordului de vointa, exprimate in forme juridice specifice (tratate, cutuma), pentru a reglementa relatiile dintre ele privind pacea, securitatea si cooperarea internationala, norme a caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie, iar in caz de necesitate, prin sanctiunea individuala sau colectiva a statelor

Din definitia de mai sus rezulta ca obiectul dreptului international public il constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum si intre acestea si alte subiecte de drept international (organizatii interguvernamentale etc.) si stabilirea competentelor, a drepturilor si obligatiilor subiectelor dreptului international public in relatiile internationale.

Pentru a fi guvernate de normele dreptului international, relatiile respective trebuie sa fie relatii in care statele se manifesta ca titulare ale drepturilor lor suverane.



4. SANCTIUNILE IN DREPTUL INTERNATIONAL PUBLIC

Recurgerea la sanctiuni intervine in conditiile in care un stat comite un act sau un fapt ilicit, din punct de vedere al dreptului international public, impotriva unui alt stat sau atunci cand incalca o norma imperativa a dreptului international public (denumita de “jus cogens”).

Competenta de a constata ca un anumit act sau fapt savarsit de un stat constituie un act ilicit si de a aplica sanctiuni revine statelor si Organizatiei Natiunilor Unite (O.N.U.) sau altor organizatii internationale regionale.

In cazul comiterii de catre un stat a unui act ilicit impotriva altui stat, statul victima, dupa ce dovedeste caracterul ilicit al actului, poate fi autorizat de catre organele O.N.U. sa aplice sanctiuni.

In cazul comiterii de catre un stat, prin reprezentantii sai, a unei crime internationale, oricare dintre statele membre ale comunitatii internationale are interesul sa constate producerea actului ilicit si sa sanctioneze statul vinovat de incalcarea ordinii publice internationale.

&

sanctiuni

 
O.N.U. si alte organizatii internationale regionale, in numele societatii internationale si in limitele mandatului primit din partea statelor membre prin statutul organizatiei (Carta O.N.U, etc) sunt abilitate sa constate si sa sanctioneze acte sau fapte ilicite ale statelor.

  • Sanctiunile aplicabile de catre state pot sa constea in riposta militara, acte de retorsiune sau represalii.

Atacul armat din partea unui stat poate fi sanctionat prin riposta militara de catre statul victima, in baza dreptului la autoaparare prevazut de Carta O.N.U.

Tot in numele dreptului la autoaparare, statele pot sa recurga la acte de retorsiune, constand in „acte neamicale considerate insa legitime, cum sunt: ruperea relatiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice sau consulare, instituirea unui embargo sau intreruperea unui ajutor economic, atunci cand o asemenea masura nu incalca prevederile unui tratat”

Represaliile sunt „acele acte ale unui stat care, desprinse e contextul in care se desfasoara, ar trebui considerate ilegale, dar care pot fi justificate uneori in cazul in care acestea constituie un raspuns la conduita contrara dreptului international al altui stat. Represaliile pot avea un caracter politic, economic sau juridic, dar nu pot avea un caracter militar”. Spre exemplu, un stat dispune exproprierea masiva a unor bunuri apartinand cetatenilor altui stat, fara sa acorde despagubirile legale, stabilite printr-un acord international. Statul ai carui cetateni au fost prejudiciati in acest mod, poate replica prin exproprierea in conditii identice a bunurilor cetatenilor statului care a incalcat acordul international si care se afla pe teritoriul sau.

  • &

    riposta retorsiune

    represalii

     
    Organizatiile internationale, prin organele lor, pot sa aplice anumite sanctiuni, in cazul incalcarii unor norme de drept international public.

In cadrul O.N.U., Consiliul de Securitate este organul mandatat sa aplice sanctiuni.

Aplicarea sanctiunilor nu vizeaza, pedepsirea statului, ci, in primul rand, restabilirea pacii si securitatii internationale.

Sanctiunile care pot fi aplicate, sunt de doua tipuri:

ð     fara folosirea fortei armate (masuri de ordin politic si economic)

ð     cu folosirea fortei armate (masuri de ordin militar).

Din cadrul primei categorii de sanctiuni fac parte: intreruperea relatiilor economice si a comunicatiilor, sau ruperea relatiilor diplomatice.

Din cadrul celei de-a doua categorii fac parte: demonstratiile, blocadele sau alte operatiuni executate de forte aeriene, maritime sau terestre, ale statelor membre O.N.U.

Consiliul de Securitate intervine atunci cand constata ca o anumita situatie internationala reprezinta:

- o amenintare impotriva pacii,

- o incalcare a pacii sau

- un act de agresiune.

Cel mai frecvent, Consiliul de Securitate a apreciat ca o situatie internationala care a reclamat aplicarea unei sanctiuni, reprezinta o amenintare impotriva pacii. In cateva cazuri doar s-a justificat calificativul de „incalcare a pacii” (razboiul Irak-Iran, razboiul din Iugoslavia).

Alte situatii internationale au fost apreciate ca reprezentand amenintari impotriva pacii: impiedicarea exercitarii dreptului popoarelor la autodeterminare (in Rodezia si Namibia), terorism (in Libia), violarea drepturilor omului si exod masiv de populatie peste granitele nationale (in Ruanda).

Sanctiunile aplicabile de catre organizatiile internationale regionale pot sa constea in:

pierderea de catre state a unor avantaje decurgand din calitatea lor de membre ale organizatiei;

suspendarea temporara a dreptului de vot al statului in cadrul organizatiei;



excluderea din organizatie.

In cadrul Consiliului Europei, organul decizional - Comitetul de Ministri - poate dispune (la recomandarea Adunarii Parlamentare), suspendarea dreptului de vot al statului in cadrul organizatiei sau excluderea unui stat membru daca acesta a incalcat in mod grav principiul statutar al organizatiei – respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Africa de Sud a fost exclusa temporar din cadrul Organizatiei Internationale a Muncii.

De asemenea, Fondul Monetar International poate sa recurga la aplicarea unor sanctiuni sub forma neacordarii sau retragerii unor credite.

5. FUNDAMENTUL DREPTULUI INTERNATIONAL il constituie acordul de vointa al statelor.

Statele accepta faptul ca, un corp de norme juridice este absolut necesar pentru a le reglementa comportamentul in raporturile cu alte state si entitati internationale. Atunci cand apar state noi in societatea internationala nu este nevoie de o declaratie de acceptare a dreptului international public din partea acestora. Dreptul international in vigoare, in momentul aparitiei lor, le este – in principiu – opozabil. Se admite, insa, dreptul statelor de a refuza aplicarea unor cutume internationale, precum si de a initia noi reguli cutumiare.

Realizarea acordului de vointa al statelor, prin intermediul tratatelor, nu se obtine in mod automat. Procedura de incheiere a tratatelor are un caracter complex si nu sunt excluse presiunile exercitate asupra statelor sau blocajele in negocieri.

&

Acord de vointa

 
O mare parte din domeniile de interactiune intre state sunt reglementate de dreptul international. Exista totusi un „domeniu rezervat”, o zona in care statelor li se acorda o larga libertate de actiune, acest domeniu apartinand competentei lor nationale exclusive si care include:

o       alegerea formei de stat;

o       organizarea politicii interne;

o       organizarea administrativ teritoriala;

o       apararea si securitatea nationala.

In acest domeniu nu este admisa nici o interventie exterioara, in numele necesitatii respectarii dreptului international public.

Problema respectarii drepturilor fundamentale ale omului in plan intern, considerata in dreptul international traditional ca apartinand domeniului rezervat al statului, face parte – in prezent – din domeniul cooperarii internationale.

RAPORTUL DINTRE DREPTUL INTERNATIONAL PUBLIC SI DREPTUL INTERN

Desi dreptul international si dreptul intern sunt sisteme juridice distincte, cele doua sisteme se intrepatrund, in sensul ca, in baza tratatelor internationale pe care le incheie, statele sunt obligate sa ia anumite masuri pe plan intern pentru a indeplini obligatiile internationale la care s-au angajat.

Pe de alta parte, in legislatia interna a statelor exista reglementari care depasesc cadrul lor national, regizand comportamentul lor pe plan extern. De exemplu, normele interne prin care se desemneaza organele statale cu atributii in relatiile internationale, procedurile de semnare si ratificare a tratatelor, statutul juridic al strainilor, normele legale privind recunoasterea cetateniei.

In practica, se pune problema de a stabili care este impactul dreptului international asupra dreptului intern al statului, mai precis, de a stii, in cazul unui conflict intre normele celor doua sisteme de drept, care dintre acestea prevaleaza.

In acest sens, in literatura juridica s-au conturat doua teorii : teoria dualista si teoria monista.

ð       Conform teoriei dualiste (elaborata in doctrina germana si italiana, la sfarsitul sec.al XIX –lea si inceputul sec. XX), dreptul international si dreptul intern reprezinta sisteme juridice cu valoare egala, dar distincte, care actioneaza pe planuri diferite, avand izvoare si destinatari diferiti. In consecinta, cele doua sisteme juridice nu se pot intersecta in nici o situatie, fiecare dintre ele reglementand un domeniu specific de raporturi juridice. Se sustine, de asemenea, ca poate sa existe neconformitati intre actele interne si cele internationale, ceea ce in dreptul contemporan nu este de acceptat.

ð     Teoria monista are la baza „ideea ansamblului normelor juridice ale celor doua sisteme de drept si subordonarea unui drept fata de celalalt” si cuprinde doua variante:

monismul cu primatul dreptului intern asupra dreptului international



monismul cu primatul dreptului international asupra dreptului intern

Prima varianta, dominanta in doctrina sec. XIX, sustinand independenta si suveranitatea deplina a statelor, incearca sa demonstreze ca dreptul international reprezinta o proiectare in sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul intern, dreptul international derivand deci, din dreptul intern al fiecarui stat.

Cea de a doua varianta a aparut ca o reactie fata de prima, sustinand ca dreptul international public ar determina limitele competentelor dreptului intern al statelor. Aceasta varianta porneste de la conceptiile dreptului natural, afirmand ca ar exista o ordine juridica universala, superioara ordinilor juridice nationale, un adevarat „stat mondial”, care atribuie competente statelor in cadrul acestei ordini juridice universale. Practica internationala nu a confirmat aceasta teorie care neaga competentele statului rezultand din suveranitatea acestuia.

&

monism

dualism

 
In dreptul contemporan, se manifesta o tot mai accentuata determinare a dreptului intern de catre dreptul international, fara ca vreuna din cele doua teorii sa se fi validat in totalitate.

Nu exista insa o practica uniforma a statelor in acest sens, primatul unuia sau a altuia dintre cele doua sisteme juridice apreciindu-se pentru fiecare caz in parte, in functie de prevederile constitutiilor nationale, dar si ale Conventiei de la Viena (1969) privind dreptul tratatelor, in care se afirma: „O parte (n.n. statul) nu poate invoca dispozitiile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat” (art.27).

TESTE

1. In ce consta obiectul dreptului international public?

2. Care sunt particularitatile dreptului international public, in raport cu dreptul intern?

3. Definiti notiunea de „domeniu rezervat”.

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

Obiectul dreptului international public il constituie reglementarea raporturilor dintre state, precum si intre acestea si alte subiecte de drept international (organizatii interguvernamentale etc.) si stabilirea competentelor, a drepturilor si obligatiilor subiectelor dreptului international public in relatiile internationale.

Sub aspectul modului de elaborare a normelor, in societatea internationala nu exista un organ legislativ international situat deasupra statelor, care sa elaboreze o legislatie internationala. Statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin acordul lor de vointa, exprimat in mod liber si concretizat in tratate si cutuma si tot statele sunt si destinatarele acestor norme. Statele accepta sa isi conformeze comportamentul lor pe plan extern, in functie de normele dreptului international public.

In societatea internationala nu exista organe executive, asemanatoare guvernului, care sa asigure aplicarea normelor dreptului international public in raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atributie revine tot statelor.

In comunitatea internationala, nu exista organe judecatoresti cu competenta generala si obligatorie, care sa intervina din oficiu instituind sanctiuni, atunci cand normele de drept nu sunt respectate. Aceasta nu inseamna ca nu ar exista organisme internationale cu functii jurisdictionale, competenta acestora fiind conditionata de exprimarea acordului expres al statelor aflate in cauza. Pentru ca un stat sa poata figura in calitate de parte in fata Curtii Internationale de Justitie, este necesar consimtamantul acestuia. In alte cazuri, pentru ca un stat sa poata fi tras la raspundere in fata unei instante jurisdictionale, acesta trebuie sa fie parte la tratatul care a instituit acea instanta (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana de Justitie ).

Normele dreptului international public nu prevad in mod expres sanctiuni pentru cazul nerespectarii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu inseamna ca aceste norme ar fi facultative. Dar, intrucat statele sunt cele care creeaza normele internationale, prin tratate sau cutuma, se prezuma buna-credinta a acestora in a le respecta. Deci, respectarea normelor dreptului international public nu se bazeaza in principiu pe constrangere, desi aceasta nu este exclusa in anumite cazuri.

Reprezinta o zona in care statelor li se acorda o larga libertate de actiune, acest domeniu apartinand competentei lor nationale exclusive si care include:

o       alegerea formei de stat;

o       organizarea politicii interne;

o       organizarea administrativ teritoriala;

o       apararea si securitatea nationala.

In acest domeniu nu este admisa nici o interventie exterioara, in numele necesitatii respectarii dreptului international public.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1160
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site