Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Competenta in materie penala

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Competenta in materie penala




Sectiunea I-a

Notiunea si formele competentei

1. Notiune

Competenta, in materie procesuala, consta in imputernicirea recunoscuta de lege unui organ judiciar de a urmari, respectiv de a judeca si solutiona o cauza penala, cu excluderea altor organe judiciare de la indeplinirea acestei activitati.

Competenta are in vedere atat organele de urmarire penala cat si instantele judecatoresti si cele mai multe reguli privitoare la competenta sunt aplicabile atat in faza de urmarire penala cat si in faza de judecata.

2. Formele competentei

Formele competentei reprezinta criteriul sau modalitatea in functie de care se diferentiaza capacitatea organelor judiciare de a urmari sau judeca diversele cauze penale. Criteriile avute in vedere de legiuitor privesc fapta savarsita, persoana faptuitorului ori a persoanei vatamate si organele judiciare. In raport de aceste elemente, in procesul penal se intalnesc patru forme fundamentale de competenta: functionala, materiala, personala si teritoriala.

Competenta functionala este acea forma a competentei care determina sfera de atributii ce revine fiecarui organ judiciar in cursul solutionarii unei cauze penale.

Competenta materiala este acea forma a competentei care imparte cauzele penale pe linie verticala, intre organe judiciare de grad diferit, in functie de natura si gravitatea infractiunii savarsite.

Competenta personala este acea forma a competentei care imparte cauzele penale pe linie verticala, intre organe judiciare de grad diferit, in functie de calitatea sau starea faptuitorului in momentul savarsirii faptei.

In determinarea competentei personale, se are in vedere calitatea faptuitorului din momentul savarsirii infractiunii si de regula, nu se cere sa existe o legatura intre calitatea faptuitorului si infractiunea savarsita, fiind suficient ca in momentul savarsirii faptei, faptuitorul sa aiba una din calitatile prevazute de lege.

Competenta teritoriala este acea forma a competentei care repartizeaza cauzele penale intre organe judiciare de acelasi grad, pe linie orizontala, in raport de circumscriptiile teritoriale in care aceste organe isi exercita atributiile si de localizarile speciale aratate de lege.

In determinarea competentei teritoriale se au in vedere doua modalitati, dupa cum infractiunea este savarsita in tara sau in strainatate.

In cazul in care infractiunea a fost savarsita pe teritoriul tarii, competenta teritoriala se determina, conform art.30 al.1, in functie de urmatoarele criterii:

locul unde a fost savarsita infractiunea (locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in tot sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia),

locul unde a fost prins faptuitorul,

locul unde locuieste faptuitorul,

locul unde locuieste persoana vatamata.

Judecarea cauzei se va face insa la acea instanta din cele aratate in a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala; urmarirea se efectueaza la primul organ de urmarire penala sesizat, iar in caz de sesizari simultane se are in vedere ordinea de preferinta stabilita de cod in art.30 al.1.

In cazul in care infractiunea a fost savarsita in strainatate, ea va fi judecata de instanta civila sau militara in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau locuieste faptuitorul (art.31 al.1). Daca acesta nu are domiciliul si nici nu locuieste in tara, fapta se va judeca la instanta competenta dupa materie si calitatea persoanei din Bucuresti, iar daca e de competenta judecatoriei la Judecatoria sectorului 2, afara cand prin lege se dispune altfel.

Sectiunea a II-a

Competenta instantelor judecatoresti

Reglementarea actuala a competentei dupa calitatea persoanei imparte instantele judecatoresti in doua categorii: instante de drept comun si instante militare. Competenta instantelor militare este data, in principal, de calitatea faptuitorului in momentul savarsirii faptei calitatea de militar, iar la unele dintre instantele militare si de existenta unei legaturi intre aceste calitate si indatoririle de serviciu ale faptuitorului.

Sectiunea a III-a

Prorogarea de competenta



Prin prorogare de competenta se intelege extinderea competentei unui organ judiciar asupra unei cauze care, conform regulilor generale de competenta, nu intra in competenta sa.

Prorogarea de competenta in procesul penal poate avea loc in urmatoarele cazuri: in caz de indivizibilitate si de conexitate, in cazul chestiunilor prealabile si in caz de schimbarea a incadrarii juridice sau calificarii faptei.

Prorogarea de competenta in caz de indivizibilitate sau conexitate

Art.33 prevede trei cazuri de indivizibilitate:

a)       cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b)      cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act;

c)       cand doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

Conform art.34 exista conexitate atunci cand:

a)     doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc;

b)    doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite in timp ori in loc diferit, dupa o prealabila intelegere intre faptuitori;

c)     o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea unei infractiuni sau pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului unei alte infractiuni;

d)    intre doua sau mai multe infractiuni exista o legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justitiei.

Regulile de determinare a competentei prin prorogare dau prioritate, conform art.35, instantei celei dintai sesizate (instante egale in grad si de aceeasi categorie), instantei militare (instante egale in grad si de categorii diferite) si instantei mai mari in grad (instanse de aceeasi categorie si de grad diferit). Cand infractiunile sunt de competenta unor instante de categorii si grade diferite, iar instanta civila este mai mare in grad ca instanta militara prorogarea competentei se face in favoarea instantei militare echivalente in grad cu instanta civila.

Reunirea cauzelor se dispune in faza de judecata de instanta, iar in faza de urmarire de procuror. In faza de judecata, reunirea cauzelor se hotaraste de instanta competenta sa judece cauzele reunite, afara de cazul in care competenta revine instantei militare egale in grad cu instanta civila, cand reunirea se dispune de instanta civila care trimite apoi cauzele reunite instantei militare competente prin prorogare (art.36).

Alte cazuri de prorogare a competentei

Potrivit art.44, instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca, prin natura ei, acea chestiune este de competenta altei instante.

Schimbarea incadrarii juridice a faptei intervenita dupa efectuarea cercetarii judecatoresti la instanta ierarhic superioara celei competente sa judece fapta respectiva determina prorogarea competentei acestei instantei asupra cauzei respective (art.41 al.1).

Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua intervenita in cursul judecarii cauzei nu atrage incompetenta instantei, afara de cazul cand prin acea lege s-ar prevede altfel.

Prorogarea de competenta poate interveni si in cursul urmaririi penale. Organul de cercetare penala proroga competenta in cazuri urgente, cand efectueaza acte de cercetare ce nu sufera amanare intr-o cauza ce nu este de competenta lui (art.213) sau in afara circumscriptiei sale judiciare (art.212).

Sectiunea a IV-a

Regularizarea competentei penale

Controlul regularitatii competentei se poate face din oficiu sau la cerere, prin ridicarea exceptiilor de necompetenta.

Exceptia de necompetenta este mijlocul legal prin care subiectii procesuali pot invoca lipsa de competenta a organului judiciar in fata caruia se desfasoara procedura judiciara si pot solicita desesizarea organului respectiv.

Respingerea exceptiei duce la continuarea judecarii cauzei in fata instantei sesizate. Admiterea exceptiei de necompetenta va determina declinarea de competenta in favoarea instantei competente.

Declinarea de competenta reprezinta manifestarea de vointa a unei instante de a se dezinvesti de judecarea unei cauze penale cu care a fost sesizata si de a trimite cauza unei alte instante pe care o considera competenta in raport de infractiunea savarsita, de calitatea faptuitorului sau de criteriile teritoriale stabilite de legiuitor.

Conflictele de competenta reprezinta dezacordurile ce se pot ivi intre doua sau mai multe instante penale sesizate simultan sau succesiv cu aceeasi cauza, in ceea ce priveste competenta de solutionare. Conflictele de competenta pot fi pozitive sau negative.

Rezolvarea conflictelor de competenta este de competenta instantei ierarhic superioare comune. Instanta ierarhic superioara comuna solutioneaza conflictul de competenta, cu citarea partilor, stabilind situatia de fapt ce rezulta din dosarul de urmarire penala si incadrarea juridica data a faptei si, in raport de acestea, instanta competenta sa judece in cauza. Hotararea instantei poarta denumirea de regulator de competenta si nu este supusa nici unei cai de atac.



Sectiunea a V-a

Incompatibilitatea si remediile sale procedurale

Incompatibilitatea este institutia prin intermediul careia anumite persoane ce fac parte din organele care desfasoara procesul penal sau care ajuta la solutionarea acestuia sunt impiedicate sa participe la activitatea procesuala. Impiedicarea prevazuta de lege se justifica prin interventia unor imprejurari de natura a pune sub semnul indoielii obiectivitatea acestor persoane in solutionarea cauzei penale.

Cazurile de incompatibilitate sunt expres prevazute de Codul de procedura penala in art.46-49 si 54 si se refera la urmatoarele categorii de persoane: judecatori, procurori, magistratii-asistenti, grefierii de sedinta, organele de cercetare penala, experti si interpreti.

Remediile procesuale ale incompatibilitatii sunt abtinerea si recuzarea.

Abtinerea constituie modalitatea prin care persoana care are cunostinta ca se afla in vreunul din cazurile de incompatibilitate arata ca intelege sa nu participe la desfasurarea procesului penal.

Recuzarea este modalitatea prin care, in lipsa unei declaratii de abtinere, oricare dintre partile in proces cere ca persoana aflata intr-un caz de incompatibilitatea sa fie oprita de la participarea la desfasurarea procesului penal. Recuzarea se formuleaza oral sau scris, printr-o cerere.

In faza de urmarire penala, declaratia de abtinere si cererea de recuzare se solutioneaza de procuror prin ordonanta, in cel mult 3 zile.

In faza de judecata, abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza de un alt complet, in sedinta secreta, fara participarea celui presupus incompatibil, printr-o incheiere.

Sectiunea a VI-a

Stramutarea

Stramutarea este institutia prin care se realizeaza transferul unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta de acelasi grad si de aceeasi categorie cu scopul de a se asigura desfasurarea normala a procesului penal.

Stramutarea unei cauze poate fi ceruta de partea interesata, de procuror sau de ministrul justitiei si se adreseaza Inaltei Curti de Casatie si Justitie care are competenta exclusiva de a o judeca.

Procedura de rezolvare a cererii de stramutare parcurge trei etape: informarea (art.57), instiintarea partilor (art.58) si examinarea cererii (art.59).

Cererea de stramutare se solutioneaza printr-o hotarare care imbraca forma unei incheieri semnata de toti judecatorii care au luat parte la deliberare si care nu se motiveaza.

Bibliografie

Apetrei, Mihai. Drept procesual penal, Editura Victor, Bucuresti, 2004, p.83-103.

Neagu, Ion, Paraschiv, Carmen, Lazar, Mugurel, Damaschin, Mircea. Drept procesual penal, Editura Global Lex, Bucuresti, 2001, p.119-137.

Pamfil, Mihaela Laura. Drept procesual penal. Partea generala, Editura Venus, Iasi, 2005, p.89-120.

Pavaleanu, Vasile. Drept procesual penal. Partea generala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p.222-270.

Stroe, Gheorghe. Competenta de judecata a instantelor penale, Editura Tempus, Bucuresti, 2002, 216p.

Theodoru, Grigore. Drept procesual penal. Partea generala, vol. I, Editura Cugetarea, Iasi, 1996, p.248-285.

Tulbure, Adrian Stefan, Tatu Angela. Tratat de procedura penala, Editura All, Bucuresti, 2001, p.144-162.

Volonciu, Nicolae. Tratat de procedura penala, vol.I, Editura Paideia, Bucuresti, 1996, p.273-330.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1047
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site