Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Introducere in materia dreptului international public

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Introducere in materia dreptului international public

l. Relatiile internationale si evolutia dreptului international

- Dreptul international a aparut si s-a dezvoltat din nevoia formularii unui cadru ordonat pentru relatiile interstatale. Evolutia sa, pornind de la elemente normative disparate si de natura strict bilaterala, inca din perioada antichitatii, s-a caracterizat printr-o dinamica exponentiala - o reflectare evidenta a cresterii interdependentelor internationale pe care este chemat sa le guverneze.




In ce masura poate dreptul international contemporan 'sa tina pasul' cu evolutia extrem de rapida a relatilor internationale, cum va evolua ordinea normativa internationala in urmatoarele decenii, care sunt modalitatile de conectare si armonizare intre politica externa a statelor si dreptul international - iata numai cateva probleme de natura epistemologica la care vor trebui sa reflecteze specialistii in probleme internationale la sfarsitul acestui mileniu.

- Dreptul international si relatiile internationale nu sunt si nu pot fi doua sisteme autistice; ele comunica si se influenteaza reciproc. Desigur, determinant ramane nivelul structural - cel al relatiilor internationale, dreptul international, ca ansamblu normativ, fiind un nivel suprastructural, ce reflecta modificarile petrecute in relatiile dintre state. El nu are insa un caracter strict pasiv, de reflectare, de 'fotografiere ' a ceea ce se petrece in mediul international. Se accentueaza tot mai mult rolul sau de instrument, de factor de coordonare si reglementare a relatilor internationale.

Mai pot exista situatii in care, datorita doctrinei care analizeaza permanent, critica nivelul normativ si propune solutii, initierea sa porneasca de la factorii de modificare ai nivelului normativ care sufera alterarile necesare, influentand pe aceasta cale nivelul structural.

Aceasta dubla functionalitate este reflectata si de complementaritatea activitatilor de codificare cu cele de dezvoltare progresiva a dreptului international - evidentiata in special in activitatea Comisiei de drept international a Natiunilor Unite.

Structura celor doua sisteme este oarecum asemanatoare. Totusi, daca structura dreptului international este strict 'orizontala', generata de egalitatea in drepturi, bazata pe suveranitatea statelor, in relatiile internationale functioneaza doua axe, alaturi de cea 'orizontala' profilandu-se si una 'verticala', determinate de nivelul de putere, sau, pentru a folosi terminologia teoriilor latino-americane si scandinave ale dependentei, polarizarea 'centru' - 'periferie'.

Evident, aceasta structura duala din relaliile internationale creeaza tensiuni in momentul 'contactului' cu dreptul international. Se evidentiaza astfel o contradictie intre inegalitatea de fapt si egalitatea de drept, dreptul international contemporan incercand sa excluda anumiti factori de discriminare, mostenire a vechii societati internationale, cum ar fi apartenenta la 'natiunile civilizate', si sa valorifice importanta socials si economica a statelor, obligatiile ce le revin in mentinerea pacii, promovarea unei cooperari multilaterale care sa stimuleze dezvoltarea si progresul tuturor popoarelor.

- in ceea ce priveste dinamica celor doua sisteme, se poate observa ca relatiile internationale se caracterizeaza printr-o evolutie continua, in timp ce dreptul international are o evolutie neuniforma, inegala. Dezvoltarea sa se materializeaza prin coexistenta unor zone cu miscare rapida de codificare - in unele din subsistemele (ramurile) sale, privilegiate in anumite perioade (dreptul diplomatic, dreptul consular, dreptul tratatelor, dreptul marii) - alaturi de domenii care 'stagneaza' sub aspectul reglementarilor multilaterale (spre exemplu, cel al dezarmarii).

Din punct de vedere istoric, dreptul international este strans legat de aparitia si dezvoltarea statelor, a altor entitati internationale si de modificarile din relatiile interna­tionale, evoluand odatiacu dezvoltarea schimbarilor politice, economice, conceptuale si de mentalitate din societatile timpului. Relatiile internationale, la inceput rudimentare si limitate ca obiect, s-au dezvoltat si diversificat, rolul principal in acest proces revenind statelor. Desi continutul si structura dreptului international au evoluat, purtand de-a lungul istoriei, amprenta sistemelor socio-politice care s-au succedat, dezvoltarea relatii­lor in tot mai multe domenii ale vietii internationale - economic, social, cultural etc. - au impus necesitatea cristalizarii si formularii permanente a unor reguli juridice, care sa reglementeze in mod adecvat raporturile dintre state. Totodata, aparitia pe scena internationala a unor noi entitati si participarea acestora la viata mondiala - cum ar fi organizatiile internationale, create intr-un numar semnificativ (mai ales dupa al doilea razboi mondial), natiunile care lupta pentru eliberare si formarea de state independente, au determinat redimensionarea si reconceptualizarea dreptului international.

2. Dreptul international si caracterele actuale ale societatii internationale

in prezent, suntem martorii unei noi etape in evolutia mondiala, caracterizata de sfarsitul 'razboiului rece' si de disparitia confruntarii ideologice Est-Vest. Destramarea sistemului comunist pe continentul european a deschis sperante si numeroase perspective pentru o societate internationala multipolara, favorabila gasirii solutiilor pentru problemele de ansamblu ale umanitatii. Intr-un asemenea cadru, problema esentiala ar fi, eliminarea tuturor amenintarilor la adresa pacii, in special cele caracterizate prin folosirea fortei, scopul find constituirea unei ordini politice globale care, in pragul mileniului trei, sa asigure dezvoltarea armonioasa, economica si politica a tuturor statelor si sa previna totodata noile pericole care ameninta omenirea. Din pacate, in prezent, schimbarile din cadrul comunitatii internationale, in loc se duca la o concertare a actiunilor, cu rezultate benefice pentru toate popoarele lumii, genereaza uneori convulsii si conficte armate.

Astfel de constatari reclama o actiune sustinuta pe plan general, prin utilizarea tuturor mijloacelor in vederea 'pacificarii' comunitatii internationale, recurgandu-se la actiunea organizatiilor internationale, mai ales pe plan regional si subregional, si, in mod deosebit, la rolul Natiunilor Unite pentru mentinerea pacii si securitatii internationale prin mijloace adecvate de solutionare a diferendelor.



3. Dreptul international ca instrument al prevenirii si solulionarii conflictelor si al mentinerii pacii in lume

Prin caracterul universal, precum si prin scopurile ce i-au fost conferite de initiatorii sai, Organizatia Natiunilor Unite constituie cea mai importanta organizatie internationala, care a dezvoltat cu succes fragilul sistem instituit in perioada interbelica de Societatea Natiunilor. Organizatia a fost creata cu scopul stabilirii unei noi ordini mondiale, atat in planul asigurarii pacii si eliminarii fortei din cadrul relatiilor internationale, cat si in cel al dezvoltarii economice, sociale, culturale si umanitare.

- De mult timp, tendinta dreptului international este de a scoate in afara legii razboaiele de agresiune si, in general, folosirea fortei. Pactul Societatii Natiunilor a facut un pas important in aceasta directie: statele-parti acceptau anumite obligatii, printre care si aceea de a nu recurge la razboi, decat in anumite situatii determinate 'procedural'. Pactul de la Paris (Pactul Briand - Kellogg ) a mers mai departe, dar Carta Natiunilor Unite este aceea care a constituit o etapa decisiva.

O prima tentativa de creare a unei organizatii interstatale cu caracter general si permanent a fost aparitia Societatii Natiunilor. Pactul Societatii Natiunilor a fost elaborat si adoptat la Conferinta de Pace de la Versailles (28 iunie 1919) si a constituit prima parte din tratatele semnate de invingatori cu Germania, Austria, Ungaria si Turcia. Astfel, comunitatea internationala a instituit un nou raport de forte intre statele foste beligerante. Consecintele catastrofale ale primului razboi mondial au invederat faptul ca recurgerea la forta trebuia admisa numai in situatii bine determinate. Prima conflagratie mondiala a schimbat radical cursul evolutiei, de secole, a dreptului de a recurge la razboi. Relatiile interstatale interbelice au fost marcate de activitatea organizatiei, sub auspiciile careia s-au realizat primii pasi catre recunoasterea unanima a principiului interzicerii recurgerii la folosirea fortei armate. Sistemul adoptat prin pact lasa partilor din conflict libertatea de a alege modul de rezolvare a diferendului. Pactul Societatii Natiunilor se baza pe doua prevederi principale: pe de o parte, obligatia de neagresiune si asistenta mutuala, iar pe de alta parte, se lasa statelor libertatea de a recurge la razboi numai dupa epuizarea mijloacelor pasnice prescrise. Prin respin­gerea oricaror imbunatatiri ulterioare - Protocolului de la Geneva (2 octombrie 1924) - statele-parti au blocat perfectionarea procedurii instituite. Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial a insemnat caderea definitiva a acestui sistem.

Consecintele dezastruoase ale celui de-al doilea razboi mondial au impus statelor invingatoare un punct de vedere unanim in ceea ce priveste razboiul: excluderea definitiva a acestuia din viata internationala. Primul pas pentru atingerea acestui obiectiv a fost interzicerea folosirii fortei si a amenintarii cu forta, principiu consemnat in art. 2 alin. (4) din Carta ONU: 'Toti membrii ONU se vor abtine in relatiile lor internationale de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile ONU'. Aceasta prevedere a fost dezvoltata ulterior prin adoptarea mai multor rezolutii de catre Adunarea Generala a ONU (Rezolutia nr. 95/I din 1946, prin care statele membre au aderat la ideea interzicerii razboiului de agresiune - proclamata prin Statutul Tribunalului de la Nurnberg -, si face parte din dreptul international pozitiv; Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1949; Rezolutia nr. 2160/XXI din 30 noiembrie 1966, intitulata 'Declaratia privind respectarea cu strictete a interzicerii amenintarii sau utilizarii fortei in relatiile internationale si dreptului popoarelor la autodeterminare'; Conventia asupra imprescriptibilitatii crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii din 1968 etc.).

- In desfasurarea activitatii sale, ONU se conduce dupa o serie de principii intre care: egalitatea suverana intre toate statele membre; buna-credinta in indeplinirea de catre acestea a obligatiilor asumate; nerecurgerea la forta sau la amenintarea cu forta; neamestecul in treburile interne ale statelor, sub rezerva masurilor coercitive care pot fi adoptate de ONU in caz de amenintare a pacii internationale etc. Totodata, Carta, in calitatea sa de act constitutiv al ONU, este un instrument dinamic, pe care practica il inbunatateste in mod continuu. Caracterul organic si institutional al Cartei o deosebeste de tratatele multilaterale clasice, chiar daca in mod formal constituirea tuturor organizatiilor internationale are la baza un act juridic constitutiv. Schimbarile produse din 1945 pana in prezent in relatiile internationale au influentat profund si modul in care este aplicata Carta.

Astazi, analiza ansamblului reglementarilor internationale referitoare la mentinerea pacii si securitatii din 'domeniul' ONU permite urmatoarele concluzii: - razboiul de agresiune a fost interzis in mod expres;

planuirea, pregatirea, declansarea sau purtarea unui asemenea razboi constituie o crima internationala, violand scopurile si principale Cartei ONU; - au fost extinse situatiile si domeniile de interdictie a folosirii fortei si amenintarii cu forta;

au fost instituite mecanisme de prevenire si solutionare pasnica a conflictelor armate si a diferendelor dintre state



a lost creata institutia raspunderii pentru violarea dreptului international si de reprimare a violarilor.

Din aceste prevederi decurge obligatia partilor de solutionare a diferendelor in­ternationale prin mijloace pasnice. Acestea pot opta pentru orice metoda de solutiona­re: negociere, bune oficii, mediere, ancheta, conciliere, arbitraj, solutionare judiciara, recurgerea la organizatii sau acorduri regionale sau prin orice alt mijloc de rezolvare pasnica.

Daca pacea globala a fost pastrata, conflictele locale si regionale, ucigatoare si distrugatoare, nu au incetat sa ravaseasca planeta. Din acest punct de vedere, Natiunile Unite au incurajat - in special dupa incetarea 'razboiului rece' - cooperarea in plan regional. Diferentele existente intre regiuni si situatii impun o adaptare permanenta a metodelor de lucru si cooperare, adaptare bazata pe creativitate si flexibilitate. Respectarea drepturilor omului a fost afirmata si reafirmata in numeroasele instrumente juridice internationale adoptate de Natiunile Unite si de organizatiile regionale. Totusi, incalcarile cotidiene ale acestora, flagrante si masive, continua si in prezent in unele zone ale planetei.

4. Perspectivele evolutiei dreptului international spre un drept al umanitatii

Dificultatile de cunoastere stiintifica in domeniul dreptului international tin si de evolutia 'dezordonata' a faptelor internationale, in care cu greu poate fi gasita o logica de succesiune. Teoria - definita ca ansamblu structurat de cunostinte organizate intr-un sistem deductiv de ipoteze - a fost si poate fi usor infirmata de evolutiile contemporane ei. Ea se poate aplica mult mai usor asupra unor serii de evenimente din trecut. Datorita acestor dificultati, se poate aprecia ca si rolul personal al juristilor in influentarea relatiilor internationale a scazut.

Devine oare in acest inceput de mileniu 'faptul' international mai rapid 'perisabil' si, din acest motiv, mai greu de 'imbracat' in haina juridica? Poate. Nu trebuie insa sa uitam ca 'faptul' international este, in fond, o relatie sociala, ce ascunde o semnificatie data de interesele si valorile implicate. Raza sa de semnificatie poate fi mai mica sau mai mare si, in acest sens, dezarmarea, subdezvoltarea, protectia mediului inconjurator etc. contureaza zone de interes global, cu rezonanta indelungata.

- Afirmarea unui drept al umanitatii - pentru protectia patrimoniului umanitatii - are loc, tot mai incet, in spatiile internationale nesupuse jurisdictiei statelor si in mediul inconjurator.

Filosofia prospectivista cu privire la patrimoniul comun al umanitatii postuleaza o consecinta decisiva asupra naturii gestiunii sale, din aceasta rezultind ca nici o generatie nu este proprietara patrimoniului, ea numai il utilizeaza, ceea ce angajeaza raspunderea oamenilor de azi fata de cei care le vor urma. S-a precizat, astfel, ca notiunea de 'umanitate' nu se situeaza numai in prezent, exprimind comunitatea, solidaritatea popoarelor, persistenta identitatii lor si rivalitatile dintre ele, ea adaugand dreptului international o dimensiune transtemporala, vizand nu numai generatiile trecute si prezente, ci si pe cele viitoare.

Conceptul de 'umanitate' se intalneste in preambulul Cartei, care isi propune ca obiectiv de a o apara de razboi, flagel care 'in cursul unei vieti de om a provocat suferinte nespuse umanitatii Conventia din 9 decembrie 1948 privind prevenirea si reprimarea crimei de genocid urmareste la randul sau, 'sa elibereze umanitatea de un flagel atat de odios'. Crimele contra umanitatii tind sa se imbine - intr-o lume unde nu exista arme nucleare - cu crimele impotriva pacii.

Nu poate fi trecuta cu vederea, totodata, fragilitatea conceptului de 'umanitate' deschis tuturor si care trebuie dezvoltat cu participarea tuturor sistemelor socio-­culturale. Comunitatea internationala si umanitatea viitorului trebuie sa inceteze de a fi miza confruntarii fortelor care isi disputa lumea, umanitatea fiind expusa riscurilor nascute din degradarea mediului inconjurator, din dezordinea demografica si din continuarea cursei inarmarilor.

In aceste coordonate, dreptul international al viitorului ar trebui sa accentueze si sa dezvolte, prin masuri concrete, finalitati la scara planetara ce nu au fost realizate, de catre state, din cauza lipsei unei viziuni a viitorului.

Numeroase distrugeri de vieti omenesti, de orase, de populatii, care continua, ne pun in situatia de a periclita umanitatea in datele sale genetice si de supravietuire sau de a promova dreptul umanitatii, alternativa argumentata recent de Rene-Jean Dupuy, un distins specialist francez in drept international, intr-o larga viziune sociologica si filosofica.

ANEXA

Declaratia de la Washington, 23 aprilie 1999

Noi, Presedintii de State si Guverne ale tarilor membre ale Aliantei Nord ­Atlantice, declaram, pentru un nou secol, angajamentul nostru mutual de a apara popoarele noastre, teritoriile si libertatea noastra pe baza democratiei, drepturilor omului si respectarii legilor. Lumea s-a schimbat in mod dramatic in ultima jumatate de secol, dar valorile noastre comune si interesele de securitate au ramas aceleasi.



La acest summit aniversar, ne afirmam hotararea de a continua promovarea acestor scopuri, cladite pe increderea si cooperarea pe care le-am dezvoltat intr-o perioada mai lunga de 50 de ani. Apararea colectiva ramane scopul fundamental al NATO. Ne afirmam angajamentul de a promova pacea, stabilitatea si libertatea.

Platim tribut barbatilor si femeilor care au servit alianta noastra si care au promovat cauza libertatii. Pentru cinstirea lor si pentru a construi un viitor mai bun, ne vom aduce contributia la cladirea unei comunitati euro-atlantice a democratiilor, mai puternica si mai larga - o comunitate in care drepturile omului si libertatile fundamentale sunt sustinute, unde granitele sunt deschise pentru populatie, idei si comert; unde razboiul devine de neconceput.

Ne reafirmam credinta, declarata si in Tratatul Atlanticului de Nord, in scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite si reiteram dorinta noastra de a trai in pace cu toate natiunile si de a solutiona orice disputa internationala prin mijloace pasnice.

Trebuie sa fim la fel de eficienti in viitor, in abordarea noilor provocari, asa cum am fost si in trecut. Noi trasam cursul NATO pentru intrarea in secolul XXI.- o alianta angajata in apararea colectiva, capabila sa abordeze riscurile actuale si viitoare la adresa securitatii noastre, avand capacitatea si fiind deschisa la riscurile viitoare la adresa securitatii noastre, avand capacitatea si deschiderea catre noi membii, si lucrand impreuna cu institutii, parteneri si tarile membre ale Dialogului Mediteranean intr-un mod de reintarire reciproca pentru a spori securitatea si stabilitatea Euro-Atlantica.

NATO intruchipeaza parteneriatul vital dintre Europa si America de Nord. Noi salutam noile impulsuri care au fost date pentru a intari capacitatile europene de aparare pentru a permite ca aliatii europeni sa activeze in mod efectiv impreuna, astfel incat sa intarim parteneriatul transaltlantic.

Ramanem hotarati sa luptam impotriva celor care violeaza drepturile omului, poarta razboi si cuceresc teritorii. Vom mentine si solidaritatea politica si fortele militare necesare pentru a ne proteja natiunile si pentru a intampina provocarile legate de securitate din noul secol. Promitem sa imbunatatim capacitatile noastre militare pentru a indeplini intreaga gama a misiunilor aliantei in secolul XXI. Vom continua sa construim increderea si securitatea prin controlul armamentelor, dezarmare si masuri de neproliferare. Reiteram condamnarea terorismului si hotararea noastra de a ne apara impotriva acestui flagel.

Alianta ramane deschisa pentru toate democratiile europene, indiferent de situarea geografica, doritoare si capabile sa satisfaca responsabilitatile calitatii de membre si, a caror includere va spori securitatea si stabilitatea in toata Europa. NATO este pilonul esential al unei comunitati largi a valorilor si responsabilitatilor comune. Lucrand impreuna, aliati si parteneri, inclusiv Rusia si Ucraina, putem dezvolta cooperarea si sterge separarea impusa de Razboiul Rece pentru a ajuta la construirea unei Europe intregi si libere, unde securitatea si prosperitatea sunt impartasite si indivizibile.

La 50 de ani dupa crearea NATO, destinul Americii de Nord si Europei raman inseparabile. Cand actionam impreuna, ne protejam securitatea si libertatea si sporim stabilitatea intr--un mod mai eficace decat oricare dintre noi l-ar fi putut face de unul singur. Acum, la inceputul secolului ce va incepe, declaram ca obiective fundamentale ale acestei aliante, infaptuirea pacii, securitatii si libertatii pentru toate natiunile Europei si Americii de Nord






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1118
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site