Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


Introducere in problematica raspunderii penale a persoanei juridice

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




Introducere in problematica raspunderii penale a persoanei juridice

Sectiunea I Preliminarii





In dreptul penal roman, doctrina a definit conceptul de raspundere penala drept raportul juridic penal coercitiv stabilit ca urmare a savarsirii infractiunii intre stat si infractor, raport complex al carui continut in formeaza dreptul statului ca reprezentat al societatii de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta si de a-l constrange sa o suporte precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii.[1]

Persoana juridica a fost la randul ei definita in literatura de specialitate     ca reprezentand colectivitatea de persoane fizice care participa in nume propriu la raporturi juridice ca subiect de drepturi si obligatii afectat realizarii unui scop determinat in acord cu interesul general al societatii. Aceasta definitie desi corecta in esenta ei suporta doua observatii.[2]

In primul rand, in opinia noastra nu este tocmai corecta calificarea ca element definitoriu al persoanei juridice a calitatii de colectivitate de persoane fizice. Persoana fizica are o structura formata nu din persoane fizice ci din organe interne reprezentate de activitatea persoanelor fizice. Aspectul este deosebit de important de precizat mai ales pentru ca persoana juridica isi asuma obligatii si dobandeste drepturi absolut in nume propriu independent de diferitele persoane fizice al carui rol in activitatea persoanelor juridice (rol de organizare, conducere, gestionare, reprezentare etc. ) poate oricand inceta fara nici un fel de repercusiune asupra existentei personalitatii juridice a entitatii.

In al doilea rand definitia data nu mai corespunde realitatilor actuale si pentru ca apreciaza personalitatea juridica a entitatii drept un aspect conditionat de realizarea unui scop in concordanta cu interesul general al societatii. Persoana juridica urmareste intotdeauna ca orice subiect de drept in primul rand realizarea interesului propriu prin absolut orice actiune a sa, cu respectarea normelor imperative in vigoare.

Astfel in opinia noastra persoana juridica apare ca avand urmatoarele elemente definitorii:

Organizare de sine statatoare (care presupune organe de conducere, modul de alcatuire si componenta acestora, procedura de organizare, reorganizare sau de desfiintare, neavand importanta izvorul acestor reguli de functionare (legea sau statutul persoanei morale ) in problema de care ne preocupam );

Patrimoniul distinct;

Scopul licit al infiintarii (in concordanta cu normele legale imperative legale);

Revenind la problema raspunderii penale aratam mai intai ca dintre principiile ce guverneaza regimul juridic al raspunderii penale intereseaza in debutul prezentei expunerii in mod deosebit principiul personalitatii raspunderii penale.

Conform principiului personalitatii raspunderii penale, raspunderea penala are caracter strict personal, ea purtand doar asupra persoanei infractorului. Fiind inadmisibila raspunderea penala pentru fapta altuia, adica raspunderea penala a persoanei care nu a savarsit infractiunea si nu a participat in vreun fel la comiterea acesteia, nu pare fi admisibila nici raspunderea penala colectiva. Mai mult, personalitatea raspunderii penale are drept consecinta personalitatea aplicarii pedepsei.

Cele expuse mai sus constituie fara vreo umbra de indoiala teze perfect valabile in dreptul unui stat in care este favorizata in primul rand dezvoltarea individuala cu respectarea drepturilor si libertatilor individuale, cu privire la fiecare subiect de drept. Cu toate acestea este usor de observat ca simultan cu evolutia diversilor factori de configurare al legislatiei penale are loc in mod necesar si o evolutie a conceptului de raspundere penala si a continutului principiilor ce guverneaza regimul juridic in diferite legislatii nationale. Ramane insa de vazut daca aceasta evolutie are loc la nivel de substanta sau la nivelul interpretarii, la nivelul schimbarii unghiului din care este privita problema.

Societas delinquere non potest (adagiu ce contribuie la nivelul doctrinei de drept comparat la configurarea unei conceptii stricte rigide a principiului personalitatii raspunderii penale) sta alaturi de alte considerente la baza argumentatiei celor ce sustin ideea inadmisibilitatii raspunderii penale a persoanei morale.

Aceasta controversa a marcat de altfel doctrina penala pe durata secolului XX. Disputa doctrinara si-a gasit expresia si pe plan legislativ luand astfel nastere asa-zise conflicte de legi in materie. Cum s-a ajuns insa aici ? A avut oare loc o evolutie de substanta a principiului personalitatii raspunderii penale (acesta ajungand sa fie progresiv erodat) sau evolutia acestui principiu s-a produs doar pe planul modului de interpretare si aplicare?

Am dedicat prezentul capitol incercarii de a configura elemente de natura a ne furniza raspunsul la aceasta intrebare cat si la alte probleme ridicate in literatura de specialitate asupra raspunderii penale a persoanei juridice.

Sectiunea II

Detalii

Subsectiunea I Principiul personalitatii raspunderii penale

In sistemul de drept romano-germanic principiul este considerat drept una dintre cele mai importante cuceriri ale dreptului penal modern deoarece asa cum arata profesorului Ion Tanoviceanu dupa revolutia de la 1789 raspunderea penala a persoanei juridice a fost abolita pretutindeni cu exceptia Angliei.[3] Conform principiului personalitatii raspunderii penale, raspunderea penala nu poate fi consecinta faptei altuia. Astfel principiul personalitatii raspunderii penale se opune raspunderii colective a comunitatii careia ii apartine persoana fizica ce a savarsit infractiunea; raspundere ce a subzistat o lunga perioada de timp intemeindu-se pe o prezumtie de vinovatie, de solidaritate sau de participare a grupului la activitatea infractionala desfasurata de membrii sai.

Problema nu poate fi in opinia noastra tratata intr-un mod atat de rigid si simplist. Vom examina in cele ce urmeaza trei opinii propuse de literatura de specialitate.

Un prim punct de vedere propus de doctrina sustine ideea imposibilitatii de conciliere a raspunderii penale a persoanei juridice cu principiul personalitatii raspunderii penale bazandu-se pe urmatoarele argumente:

A consacra raspunderea penala a unei persoane juridice inseamna de fapt a angaja raspunderea penala a tuturor indivizilor ce o compun, a sanctiona fara distinctie vinovatii si nevinovatii, pe cei care au aprobat si pe cei care au dezaprobat activitatea infractionala, pe cei care nu au votat si pe cei care au decis comiterea infractiunii.[5]

Exista riscul de incalcare a regulii non bis in idem prin sanctionarea penala a persoanei juridice. Aceasta ar fi posibil intru cat in masura in care persoanele fizice care au decis sau comis infractiunea sunt sanctionate ca atare, ele vor raspunde de doua ori pentru aceeasi fapta: odata in calitate de membrii ai persoanei juridice impreuna cu toti ceilalti si a doua oara individual, ca autori materiali ai infractiunii.[6]

Alti autori pornind de la obiectiile de mai sus au admis ca raspunderea penala a persoanei juridice aduce atingerii principiului personalitatii raspunderii penale justificand totodata aceasta prin imperativul apararii sociale si preventiei.[7]

In cea ce ne priveste ne raliem opinii majoritare ce sustine ideea compatibilitatii raspunderii penale a persoanei juridice cu principiul personalitatii raspunderii penale apeland la urmatoarele considerente:

Principiul personalitatii raspunderii penale este susceptibil de doua acceptiuni. In sens restrans tertii care nu au participat la comiterea infractiunii nu trebuie sa fie afectati de rigorile raspunderii penale nici direct nici indirect. Pe de alta parte insa principiul intr-o interpretare elastica presupune ca infractorul sa suporte consecintele directe si imediate ale faptei sale ceea ce nu exclude existenta efectului de ricoseu si consecinte asupra celor nevinovati, efecte care oricum nu ar putea fi evitate nici prin angajarea raspunderii penale doar a persoanei fizice.[8]

Persoana juridica nu se identifica niciodata cu grupul indivizilor care o compun.

Departe de a fi de neconciliat cu raspunderea penala a persoanei juridice, principiul personalitatii raspunderi penale impune chiar consacrarea raspunderii penale a persoanei juridice, deoarece ar fi nedreapta si contrara principiului personalitatii raspunderii penale sanctionarea doar a directorilor sau administratorilor persoanei juridice pentru fapte ce au fost decise de aceasta in ansamblul ei. Vom examina acest aspect si in discutiile referitoare la lipsa laturii subiective a faptei imputabile persoanei juridice. Este insa evident si necesar de subliniat ca natura speciala de subiect de drept a persoanei juridice implica un regim sanctionator distinct de cel al persoanei fizice.

Subsectiunea II Lipsa laturii subiective a faptei imputate persoanei juridice

In majoritatea legislatiilor penale elementele definitorii ale infractiunii sunt:

Savarsirea unei fapte prevazute de legea penala

Savarsirea unei fapte periculoase socialmente



Existenta vinovatiei cu ocazie savarsirii faptei

Poate justifica aplicarea unei sanctiuni penale unui subiect de drept doar indeplinirea cumulativa perfecta fara umbra de indoiala a acestor trei elemente in cadrul faptei conduitei subiectului in discutie.

Pornind de la aceasta premiza si de la natura speciala de subiect de drept a persoanei juridice in doctrina numeroase voci au afirmat ideea imposibilitatii consacrarii raspunderii penale a persoanei juridice [10](cu toate acestea nu tot ce este inadmisibil este si imposibil) pe argumentul imposibilitatii indeplinirii continutului constitutiv subiectiv specific oricarei infractiuni pe care am putea sa o avem in vedere, de catre conduita persoanei juridice.

Pentru a putea lamuri aceasta problema este nevoie de o extindere a rationamentului de la aspecte legate de politica penala si ratiuni de aparare sociala la analiza diferitelor teorii ce si propun sa defineasca vinovatia si a caror aplicare depinde de fiecare legiuitor.

1. Elementul volitiv in conduita persoanei juridice

Referitor la problematica existentei unei vointe colective specifice persoanei juridice vointa colectiva distincta in totalitate de cea a „membrilor” persoanei juridice s-au conturat in literatura de specialitate diferite curente de opinie.

S-a sustinut ca raspunderea penala implica existenta capacitatii de a motiva propriile actiuni si de a accepta consecintele acestora, cu alte cuvinte existenta libertatii de vointa.[11] S-a aratat si ca persoana juridica nu are o vointa proprie, libera, ca mai exact nu are de loc vointa, intru cat nu ar exista o alta vointa decat cea umana si oricare ar fi natura, forta si durata legaturilor stabilite intre indivizi, ei raman singurele fiinte capabile de vointe, singurele persoane in sens filosofic si juridic.

Majoritatea autorilor recunosc totusi existenta unei vointe colective proprii persoanei juridice si deosebita de cea a membrilor sai. In opinia acestor autori persoana morala este caracterizata atat de existenta unui interes superior diferit de interesul specific fiecarui membru, cat si de existenta unei organizari interne asemanatoare cumva notiuni de intreprindere din dreptul comercial; organizare interna de natura a constitui baza vointei colective.[13]

2. Teoria vinovatiei

In efortul de a justifica sau dimpotriva de a combate ideea raspunderii penale a persoanei juridice in doctrina s-a intreprins demersul de a defini conceptul de vinovatie. Acesta s-a concretiza in existenta mai multor teorii pe aceasta tema dintre care le vom aminti pe cele de referinta in elaborarea dreptului penal modern.

2.1. Teoria psihologica

Din punctul de vedere al definirii psihologice a raportului dintre fapta ilicita si autor vinovatia constituie ansamblul proceselor psihice (volitive, intelective, afective ) care stau la baza relatiei dintre autor si fapta comisa.[14] Aceste procese confera caracterul voit si constient faptei prin reprezentarea de catre subiect a conditiilor obiective in care actioneaza precum si a consecintelor faptei mai ales prin capacitatea de a-si dirija in mod corect actiunea in vederea ajungerii la rezultatul urmarit sau acceptat (putand fi vorba de intentie directa sau intentie indirecta). In continuare acelasi autor defineste culpa si praeterintentia urmand acelasi rationament configurat de argumente pur psihologice.

Se arata ca legiuitorul in definirea vinovatiei nu poate avea in vedere toate elementele psihice care formeaza structura interna a acestei formei de corelatie d9intre fapta si autor datorita varietatii deosebite a elementelor psihice care duc la luarea hotararii de savarsire a infractiunii.[17] Acesta din urma este in opinia noastra aspectul care apropie decisiv teoria psihologica de cea normativa.

2.2. Teoria normativa a vinovatiei

In aceasta conceptie vinovatia nu este o realitate psihologica, ci un concept normativ exprimand un raport de contrarietate intre vointa subiectului si norma penala; ea imbracand forma unui repros etic fata de autorul care a actionat ilegal in loc sa actioneze in conformitate cu ordinea juridica de drept penal.

Teoria este argumentata mai ales pe baza faptului ca persoanele juridice sunt si ele destinatarele legii penale care contine norme ce nu sunt lipsite de un continut etic, astfel ca dezaprobarea la adresa persoanei juridice care a incalcat dispozitiile legale este o realitate in viata sociala. [18]

Totusi teoria normativa a vinovatiei nu poate face abstractie de procesele psihice care insotesc luarea hotararii de a actiona si executarea acestora deoarece reprosul de vinovatie nu poate fi independent de analiza actiuni volitive care impulsioneaza comiterea faptei si nu doar ca o judecata autonoma, bazata pe o dispozitie legala determinata.

2.3. Teoria culpabilitatii de organizare

Potrivit acestei teorii reprosul social ce fundamenteaza raspunderea penala a persoanei juridice nu este neaparat intentia cat culpabilitatea de organizare, persoana juridica fiind responsabila pentru infractiunile comise de membrii sai, datorita faptului ca aceasta prin organele sale nu a luat masurile de precautie necesare pentru a garanta desfasurarea unei activitati ordonate si licite.[20] Astfel, ceea ce se sanctioneaza nu este faptul individual ci neglijenta la un moment anterior, care daca nu ar fi existat ar fi permis evitarea conduitei infractionale individuale.

Legat de critica acestei teorii este de mentionat ca aceasta a vizat in principal imprejurarea ca organizarea defectuoasa nu poate fi realizata de persoana juridica insasi, ci de catre conducatorii ei, ceea ce face ca vinovatia persoanei juridice sa fie fundamentata pe un fapt al altuia, solutie evident inadmisibila.[21]

2.4. Teoria filosofiei intreprinderii

In conceptia adeptilor acestei teorii, vinovatia persoanelor juridice decurge din a fi creat un climat favorabil conduitei infractionale, din a nu fi vegheat la respectarea eticii empresariale in cadrul activitatilor.[22]

Este evident raportul de complementaritate intre ultimele doua teorii caci in final reprosul social vizeaza in egala masura faptul ca intreprinderea nu si-a subordonat scopurile unei exigente etice si ca nu a luat masurile organizatorice adecvate in vederea impiedicarii crearii unui climat favorabil conduitei infractionale.

Subsectiunea III

Alte aspecte legate de natura speciala de subiect de drept a persoanei morale

1. Teoria fictiunii persoanelor juridice

Unele dintre principalele argumente ale opozantilor ideii admisibilitatii raspunderii penale a persoanei juridice are la baza teoria fictiunii persoanelor juridice, teorie care s-a bucurat de o larga audienta in secolul XIX. Astfel potrivit lui Savigny „conceptul originar pe persoana sau de subiect de drept trebuie sa coincida cu conceptul de fiinta umana iar aceasta identitate a celor doua concepte se poate exprima in formula: orice persoana fizica si numai aceasta are capacitate juridica”.[23] Aceasta teorie a fictiunii a fost aplicata si in dreptul nostru ea gasindu-si expresia si in unele hotarari date de instantele romane. Astfel Curtea de Casatie a decis ca: „in ce priveste persoanele morale ele neavand o realitate fizica personalitatea lor nu este decat o fictiune de unde rezulta si necesitatea unei interventii a autoritatii sau a legii care sa le creeze”.

Realitatile generate de evolutia vietii sociale si economice au facut ca aceasta teorie a fictiunii consacrata de dreptul civil si preluata de doctrina penala sa fie abandonata. Aceasta teorie a fost abandonata printre altele si datorita impunerii pe planul dreptului civil a persoanei juridice ca subiect de drept purtator de drepturi si obligatii. Cu toate acestea in doctrina de data mai recenta se sustine in mod izolat de catre unii autori ca persoana juridica (reprezentand o fiinta fictiva si nedispunand prin ea insasi nici de vointa, nici de libertate) nu poate comite o fapta ilicita si nici nu cunoaste inchisoarea.[25]

Potrivit opiniei conform careia teoria fictiunii persoanelor morale nu mai poate astazi servi ca argument impotriva raspunderii penale a persoanei juridice este propus urmatorul rationament. Atunci cand o infractiune este indreptate impotriva unei persoane juridice este unanim admis faptul ca aceasta este subiect pasiv al infractiuni si ca are posibilitatea de actiona ca parte in procesul penal prin intermediul organelor sale. Ar fi cel putin bizar sa se considere ca persoana juridica reprezinta o realitate atunci cand a fost vatamata in drepturile sale ca urmare a infractiunii, situatia fiind complet diferita cand persoana juridica incalca ea insasi drepturile altei persoane.[26]



2. Incapacitatea de actiune a persoanelor juridice

In conceptia unor autori incapacitatea de actiune a persoanelor juridice reprezinta unul dintre argumentele ce pledeaza impotriva raspunderii penale a acesteia. Sunt avute in vederea urmatoarele considerente:

Asa zisele actiuni ale persoanei juridice nu sunt decat niste acte comise de persoanele fizice si atribuite entitatilor colective ceea ce nu ar fi suficient pentru retinerea realizarii laturii obiective a infractiunii.[27]

Recunoasterea capacitatii de actiune a persoanelor juridice in plan civil nu are nici o legatura, nici o influenta asupra capacitatilor de a comite fapte prevazute de legea penala.[28]

In dreptul penal nu este admisibila raspunderea pentru fapta altuia.[29]

Opinia dominanta sustine insa contrariul apeland la urmatoarele argumente:

Desi este incontestabil ca infractiunea nu poate fi comisa direct si personal de catre persoana morala aceasta ii este imputabila cand a fost comisa in concret de cineva care are calitatea de organ sau reprezentant al acesteia. Actele organelor sunt actele persoanei juridice insesi pentru ca organul nu este ceva distinct de persoana juridica ci apare ca o parte din aceasta. Ori actele acestor organe pot fi afectate in interesul corporatiei si in conformitate cu legea, dar in egala masura pot fi si contrare legii, realizand astfel latura obiectiva a unei infractiuni.[30]

Organele sau reprezentantii persoanei juridice nu isi asuma vreo raspundere personala pentru actele pe care le efectueaza in limitele puterilor ce le-au fost conferite, ci angajeaza raspunderea persoanei juridice.[31]

Ca si pentru persoana fizica persoana juridica poate fi destinatara obligatiilor stabilite prin normele juridice penale, astfel potrivit unor autori intreprinderea are o obligatie originara de a nu aduce atingere nici unei valori sociale protejate de legea penala.[32]

Prin urmare fiind subiect de drept autonom si avand calitatea de destinatar al normei juridice persoana morala nu poate fi lipsita de capacitate in planul dreptului penal, Mai mult, recunoasterea capacitatii de actiune a persoanei juridice nu implica o raspundere pentru fapta altuia, ci o forma de raspundere pentru o activitate proprie realizata prin intermediul altuia si determinata de structura corporativa care presupune in mod necesar un transfer de putere si raspundere intre persoana juridica si organele acesteia.

3. Principiul specialitatii capacitatii de folosinta

In viziunea adversarilor ideii de raspundere penala a persoanei morale principiul specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice (principiul ce sanctioneaza cu nulitatea absoluta orice act care ar depasi limitele capacitatii de folosinta a persoanei juridice) reprezinta un alt argument fundamental pentru sustinerea conceptiei propuse de ei. Sustinerea se bazeaza in esenta pe urmatoarea motivare: persoana juridica este incapabila sa comita o infractiune deoarece ea nu exista decat intr-un anumit scop, pentru a raspunde nevoii care a determinat crearea ei. La randul ei, persoanele fizice care actioneaza in numele persoanelor juridice sunt limitate in activitatea lor de prevederile legale si statutare; prevederi care in mod evident nu le pot acorda competenta comiterii de infractiuni.[33]

Intr-o alta opinie, se sustine ca principiul specialitatii capacitatii de folosinta desi nu se opune angajarii raspunderii penale a persoanei juridice limiteaza sfera infractiunilor ce pot fi comise de o persoana juridica, deoarece vointa corporativa delictuala nu poate exista decat in cadrul limitelor trasate de principiul specialitatii capacitatii de folosinta, astfel ca orice infractiune ce se situeaza in afara cadrul competentelor recunoscute persoanei juridice nu ii poate fi imputata. [34]

In sfarsit, in conceptia dominanta principiul specialitatii capacitatii de referinta nu poate constitui un impediment insurmontabil in calea consacrarii raspunderii penale a persoanei juridice. Argumentele ce pledeaza pentru acest punct de vedere ar putea fi urmatoarele:

Ratiunea regulii specialitatii capacitatii de folosinta este data de doua deziderate: asigurarea unei ordini in serviciile publice si evitarea confuziei in activitatea persoanelor juridice. Aceste lucruri nu au nici o legatura cu planul dreptului penal.[35]

Exista o diferenta fundamentala intre autorizarea infiintarii unei peroane morale si modul concret, practic de functionare a acesteia. Este de altfel foarte cunoscuta conceptia atat de raspandita printre „profesionistii capitalismului” potrivit careia orice regula este facuta pentru a fi incalcata. Mai mult o persoana juridica poate comite infractiuni care depasesc obiectul ei de activitate (exemplu, concurenta neloiala, spalarea de bani etc.).

*** ----

Controversa ce a facut obiectul expunerii din prezentul capitol mai poarta si asupra altor aspecte, precum punibilitatea persoanei juridice si utilitatea instituirii raspunderii penale a persoanei juridice.[36] In ceea ce priveste punibilitatea persoanelor juridice este evident ca specificul calitatii sale de subiect de drept este insotit si de particularitati inevitabile ale regimului sanctionator aplicabil. Privind problema utilitatii raspunderii penale a persoanei juridice, aceasta, dupa parerea noastra, este mai mult decat convingator ilustrata de conditiile actuale de dezvoltare economica si sociala pe plan mondial si de necesitatea respectarii principiului constitutional al egalitatii in fata legii. Avand in vedere aceste constatari sustinem ca aceste doua aspecte nu ar fi trebuit vreodata sa faca obiectul unei controverse.



C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generala, Ed. All, Bucuresti, 1997, p.310

E. Lupan, Persoanele, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1981, pag.122

I. Tanoviceanu, Tratat de drept si procedura penala, vol. I, editia a II-a, Ed. Curierul judiciar, Bucuresti 1924, p.381

I. Tanoviceanu, op. cit., p. 382

C. Hennau, G. Schamps, J. Verhaegen, Indispensable responsabilite de l’entreprise, inacceptable culpabilite collective – A propos de l’avant projet de loi belge relative a la responsabilite penale des personnes morales, “Jurnal des Tribunaux”, 1998, p. 565 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 51

A. Huss, Sanctions penales et personnes morales, Revue de droit penal et de criminologie, 1975-1976, p.680 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 52

A. Chauveau, Theorie du code penal, vol. I, p.234, apud St. Stancescu, Studiu asupra resposabilitatei penale a persoanei juridice, Ed. Librariei „Universala” Alcaly, Bucuresti, p. 36

R.M. Leroy-Claudel, Le droit criminal et les personnes morales de droit prive, Nancy 1987 p.36 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.52



Ch. Geminel, De la responsabilite penale des associations, Librairie Arthur Rousseau, Paris 1899 p.153 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.52

E. Bouvier, De la responsabilite penale et civile des personnes morales, Imprimerie Nouvelle, Lyon 1887 p.129 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 , p. 54

C. Hennau, G. Schamps, J. Verhaegen, Indispensable responsabilite de l’entreprise, inacceptable culpabilite collective – A propos de l’avant projet de loi belge relative a la responsabilite penale des personnes morales, p.564 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 55

L. Francois, La responsabilite penale des personnes morales? in Colectiv, Le Corpus Juris au regard du droit belge, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2000, p.564 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002    p. 55

M. Ettinger, La responsabilite penale des personnes morales, p277 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 54

G. Antoniu, Vinovatia penala, Ed. Academiei, Bucuresti 1995, p.20; N.T. Buzea, Infractiunea penala si culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba Iulia, 1944 p.176-177

G. Antoniu, op. cit., p.21

ibidem

ibidem

Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.57

G. Antoniu, op. cit., p. 50

S. Bacigalupo, La responsabilidad penal de las personas juridicas, Ed. Bosch, Barcelona, 1998, p. 171-172 apud Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.58

ibidem

G. Dannecker, Reflexiones sobre la responsabilidad penal de las personas juridicas, “Revista penal” 2001 p. 48 apud Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.59

S. Bacigalupo, La responsabilidad penal de las personas juridicas, p.59 apud Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p.24

C. Cas., dec. nr. 108/12.05.1898 apud St. Stancescu, Studiu asupra responsabilitatei penale a persoanei juridice, Ed. Librariei „Universala” Alcaly, Bucuresti. p.16

R. Legros, Observations sur le raport du juin 1978 de la Comission pour la revision du Code penal in “Journal des Tribunaux”1980, p.24 apud. . F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 46

Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002 p. 46

M. Ettinger, Responsabilite penale des personnes morales, p.278 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002. p. 47

ibidem

S. Bacigalupo, La responsabilidad penal de las personas juridicas p. 236 apud Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti, 2002, p.47

G. Richier, La responsabilite penale des personnes morales p. 116 apud Florin Streteanu, Radu Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p47

J. D’Haenens, Sanctions penales et personnes morales, p.132 apud. F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002.

F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p. 48

L. Gracia Martin, La cuestion de la responsabilidad penal de las personas juridicas, Ed. Tirant lo Blanch, Valencia 1996, p. 598 apud F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.51

A. Mestre, Les personnes morale et le probleme de leur responsabilite penale, teza Paris 1899, p.262, apud F Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.51

G. Beleiu, Drept Civil.Introducere in dreptul civil.Subiectele dreptului civil, Casa de deditura si presa “Sansa”, p. 382

A se vedea pentru detalii F. Streteanu, R. Chirita, Raspunderea penala a persoanei juridice, Ed. Rosetti 2002, p.63







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1354
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site