Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


LIBERTATILE FUNDAMENTALE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



LIBERTATILE FUNDAMENTALE

1. Libertatea de circulatie si de sedere

Instituirea in Tratatul de la Maastricht a dreptului „oricarui cetatean al Uniunii de a circula si de a se stabili in mod liber pe teritoriul Statelor membre” (TCE, art. 8A, alin. 1, noul art. 18 alin. 1) a pus capat, oarecum, controverselor si tensiunilor privind libera circulatie. Aceasta consacrare reafirma intarirea unei libertati, realizate cu mult timp inainte si care isi pierduse, chiar inaintea Tratatului asupra Uniunii Europene caracterul exclusiv economic.




Combinatia de cooperare interguvernamentala – consacrata in special prin acordurile Schengen – cu integrarea comunitara, precum si persistenta refuzului unor State de a elimina controlul la frontierele interioare „fac aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam” , care a incercat o punere in ordine a materiei.

1.1. Extinderea beneficiarilor libertatii
de circulatie si de sedere

Libertatea de circulatie si de sedere, drept al cetateanului Uniunii Europene, este recunoscuta resortisantilor statelor membre (sau resortisantilor comunitari), fiind generalizata progresiv in favoarea acestora si a familiilor lor.

1.1.1. Cetatenia unui stat membru – conditie
a libertatii de circulatie si de sedere

a. Generalitati

Spre deosebire de art. 69 al Tratatului CECA, TCE nu contine vreo limitare bazata pe cetatenia lucratorilor care beneficiaza de libertatea de circulatie, cel putin daca luam in considerare dispozitiile art. 48.1 (noul art. 39,1) si ale art. 51.1 (noul art. 42.1).

Fiecare stat membru al Comunitatii ramane liber sa reglementeze care sunt cetatenii sai. Tratatele de aderare au exclus de la acest beneficiu pe cetatenii danezi rezidenti in Insulele Feroe ca si cetatenii din insulele anglo-normande si din insula Malta.

Cetatenii din tarile si teritoriile de peste mari care au cetatenia unui stat membru (in cazul Frantei este vorba de Noua Caledonie, Polinizia Franceza, Wallis si Futuna, Mayotte, Saint-Pierre si Miquelon; pamanturile australe si antarctice franceze nelocuite) sunt intr-o situatie din cele mai complexe. Ei nu se pot prevala de un drept de intrare si de sedere pentru a exercita o activitate salariata, ci doar pentru a exercita o activitate independenta. Acest fapt rezulta din aplicarea facuta dispozitiilor art. 135 (noul art. 186) si 132.5 (noul art. 183) din TCE .

b. Situatia cetatenilor din statele terte

Desi cetatenii din statele terte nu beneficiaza, in principiu, de libertatea de circulatie si de sedere, exista interactiuni ce se produc intre situatia lor si cea a cetatenilor comunitari.

Conform reglementarii comunitare in vigoare, membrii familiei unui cetatean al unui stat membru pot sa-l insoteasca pe acesta in tara de adoptie si sa exercite o activitate.

Conventiile incheiate intre Comunitate si state sunt prudente in ceea ce priveste, daca nu libera circulatie, dreptul de sedere acordat ca accesoriu al accesului la un loc de munca. Chiar din cele mai favorabile dintre ele, cu ar fi acordul de cooperare CEE-Maroc, lasa statelor membre o larga marja de asociere . Acordul de asociere incheiat in 1963 cu Turcia si protocolul aditional din 1970 sunt mai ingaduitoare datorita redactarii lor in perspectiva realizarii progresive a liberei circulatii a lucratorilor conform modalitatilor stabilite de Consiliul de Asociere. Dar Curtea a refuzat sa le recunoasca efectul direct , ceea ce impiedica pe lucratorii turci sa se prevaleze de liberul acces pe teritoriul statelor membre . In schimb, Decizia 1/80 adoptata de Consiliul de Asociere produce efect direct si confera cetatenilor turci un drept de sedere derivat din dreptul la munca, care le este recunoscut . Acest drept presupune, chiar si pentru lucratorii turci care au avut o ocupatie mai mult de 4 ani pe teritoriul unui stat membru, un interval rezonabil pentru a cauta un nou loc de munca (solutie asemanatoare celei din cazul Antonisse privind lucratorii comunitari). Membrii familiei au, in aplicarea art. 7 din Decizia 1/80, dreptul de a insoti lucratorul .

Acordul privind Spatiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 este cel mai favorabil in ceea ce priveste situatia cetatenilor statelor terte, intrucat art. 28 prevede libera circulatie intre statele membre ale CE si Statele AELE, dar aplicarea sa a ridicat unele probleme.

Cetatenii statelor terte, legal angajati de catre o intreprindere comunitara care efectueaza o prestare de servicii in alt stat membru, au dreptul de sedere in acest stat membru pentru intervalul de timp necesar executarii acestei prestari de servicii .

Perspectiva eliminarii controalelor la frontierele interne ale Uniunii si constituirea unui „spatiu de libertate, securitate si justitie” presupune o anumita armonizare a politicii statelor membre fata de admiterea si sederea cetatenilor statelor terte.

2. Libertatea profesionala, drept al persoanei

Dreptul de libera exercitare a unei profesii constituie, in dreptul comunitar ca si in dreptul intern, statutul de drept fundamental persoanei, iar Tratatul de la Amsterdam il consacra si il desavarseste.

Conform Cartei Sociale Europene, semnata la Torino la 18.10.1961, „orice persoana trebuie sa aiba posibilitatea de a-si castiga existenta prin exercitarea libera a unei profesii”.

Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 8-9 decembrie 1989 proclama dreptul „oricarui lucrator de a exercita orice profesie sau meserie in Comunitate”, drept care se realizeaza prin intermediul liberei circulatii (art.2).

In tratatele constitutive libertatea profesionala apare mai putin ca un drept al persoanei si mai mult ca un instrument de mobilitate a agentilor economici, a lucratorilor in general. Libera exercitare a unei activitati profesionale pe care o poate revendica o societate comerciala doritoare sa se implanteze intr-un alt stat membru profita actionarilor si altor categorii de asociati si ramane un element de acces la piata serviciilor si un drept fundamental al persoanei. Chiar daca societatile beneficiaza de acest drept in ordinea juridica comunitara, ele sunt un instrument de actiune economica.

2.1. Domeniul de aplicare al libertatii profesionale

Principiul liberului acces la o profesie, beneficiarii sai, ca si locurile de munca excluse sunt determinate prin intermediul celor trei libertati consacrate prin TCE.

2.1.1. Libertatile consacrate de dreptul comunitar

Tratatul CE distinge trei libertati.

a. Libera circulatie a lucratorilor si liberul acces la locurile de munca salariate



Libera circulatie a lucratorilor, asa cum o prevede art. 48 (noul art. 39) TCE, cuprinde 2 elemente:

- „Eliminarea tuturor discriminarilor bazate pe nationalitate … in ceea ce priveste angajarea, remunerarea si alte conditii de munca”, de unde recunoasterea dreptului de a „raspunde locurilor de munca oferite efectiv” si

- Libertatea de circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre.

b. Libertatea de stabilire

In virtutea art. 52 alin. 2 TCE (noul art. 43 alin. 2) „libertatea de stabilire implica accesul la activitati independente si la exercitarea lor, precum si constituirea si gestionarea de intreprinderi” intr-un alt stat membru. Ea implica instalarea in tara de adoptie pentru a exercita acolo o activitate, deci crearea unei intreprinderi. Ca si libera circulatie a lucratorilor, libertatea de stabilire este compusa din doua elemente: dreptul de acces la o profesie si cel de exercitare al profesiei.

In principiu, activitatea independenta este exercitata cu titlu permanent, fapt ce distinge stabilirea de libera prestare de servicii.

c. Libera prestare de servicii

c.1. Notiunea de servicii

Tratatul CE considera ca servicii prestatiile furnizate contra unei remuneratii de catre agenti economici independenti, iar in absenta unei remuneratii nu exista prestare de servicii.

Miscarile de capitaluri apartin domeniului serviciilor, ca si alte activitati cu caracter industrial, comercial, activitatile artizanale si activitatile profesiilor liberale pe care tratatul le plaseaza in capitolul consacrat serviciilor, fiind supuse unor reguli specifice.

Definind o astfel de intreprindere este important de conturat activitatile care apartin productiei serviciilor de cele care apartin liberei circulatiei a marfurilor. Exemplul clasic este cel al activitatilor audio-vizuale: producerea de emisiuni este o activitate de servicii, filmele de pe casetele video sunt marfuri.

c.2. Continutul liberei prestari de servicii

Conform art. 50 TCE (noul art. 60), libera prestare de servicii permite prestatorului sa exercite cu titlu temporar activitatea in tara unde este furnizata prestatia. Aplicarea dreptului comunitar presupune ca prestatorul si destinatarul serviciului sa nu fie din acelasi stat. Cel mai adesea cel care trece frontiera este prestatorul, de exemplu avocatul care se deplaseaza pentru a-si reprezenta clientul in fata tribunalului unui alt stat membru. Dar deplasarea poate fi facuta si de destinatarul prestatiei, de exemplu turistul sau bolnavul care merge in alt stat membru pentru a primi ingrijiri.

Criteriul distinctiei se bazeaza pe opozitia intre caracterul permanent, continuu, al stabilirii si caracterul provizoriu pe care il prezinta activitatea de prestare de servicii.

2.1.2. Beneficiarii libertatii profesionale

a. Libertatea de circulatie sau de sedere si libertatea profesionala nu coincid intotdeauna

Dreptul de sedere permite, in mod normal, studentilor, sa se pregateasca pentru exercitarea unei functii mai degraba decat sa acceada la ea. In schimb, nimic nu opreste un student sa aiba in acelasi timp calitatea de lucrator si sa beneficieze de regimul acestuia din urma; este de ajuns sa indeplineasca activitati reale si efective cu timp redus si nu marginale si accesorii.

b. Nationalii si libertatea profesionala comunitara

Problema se pune atunci cand un cetatean al unui stat membru reclama faptul ca tratamentul pe care i-l impune propriul drept national este mai putin favorabil decat cel de care beneficiaza cetatenii altor state membre din partea acelui stat. Aceasta situatie este des calificata ca „discriminare inversa (pozitiva)”, deoarece cetateanul nu beneficiaza de egalitate de tratament cu ceilalti cetateni comunitari.

Principiul ramane ca cetateanul nu se poate prevala de dreptul comunitar cand se gaseste intr-o situatie „pur interna”.

c. Cetatenii statelor terte

Conditia cetatenilor statelor terte este, in principiu, si mai defavorabila in ceea ce priveste libertatea profesionala decat era in privinta liberei circulatii. Odata admis, pe teritoriul unui stat membru, cetateanul unui stat tert este autorizat, daca nu la sedere, cel putin la circulatie in alte state membre. Restrictia cu privire la sedere este dublata de statutul profesional riguros, formand un tot logic. Fiecare stat ramane suveran in a-si stabili propria politica de imigratie.

Principiul ramane ca cetatenii statelor terte beneficiaza de libertate profesionala doar pe baza acordurilor internationale semnate de Comunitate. O parte din aceste acorduri prevede fie un „tratament nediscriminatoriu”, fie un „tratament nu mai putin favorabil” decat cel acordat cetatenilor comunitari (acordurile PECO). Efectul lor este totusi limitat de faptul ca dispozitiilor respective nu le este recunoscut efectul direct.

2.1.3. Locurile de munca si serviciile excluse

Dreptul international a recunoscut statelor posibilitatea de a exclude strainii de la exercitarea functiilor publice, cat si de la exercitarea asa-ziselor drepturi „politice”, cum ar fi dreptul de a alege, de a fi ales si chiar de a participa la conducerea sindicatelor.

Tratatul CE a exclus din domeniul de aplicare al libertatii profesionale „locurile de munca din administrarea publica” (art. 48.4, noul art. 39.4).

a. Locurile de munca salariate

Conform art. 48.4 TCE (noul art. 39.4), „dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile locurilor de munca din administratia publica”. Aceasta limitare a liberei circulatii priveste un numar considerabil de locuri de munca. Accesul la functia publica se face din drepturile politice rezervate nationalilor.

b. Activitatile nesalariate

Dispozitiile din art. 55 (noul art. 45) TCE excepteaza de la aplicarea dispozitiilor in materia dreptului de stabilire „activitatile care participa, chiar cu titlu ocazional, la exercitiul autoritatii publice”. Aceeasi restrictie se aplica liberei prestari de servicii prin intermediul trimiterii pe care o face art. 66 TCE (noul art. 55) la dispozitia precedenta.

2.2. Drepturile recunoscute in cadrul
libertatii profesionale

Libertatea profesionala presupune accesul la profesie si exercitarea profesiei.

2.2.1. Principiul nediscriminarii

a. Principiul nediscriminarii si regula tratamentului national



Regula cardinala a dreptului comunitar, principiul nediscriminarii este inscris de Tratatul CE in fruntea celor 3 libertati care concretizeaza libertatea profesionala. Libera circulatie a lucratorilor implica „eliminarea oricarei discriminari bazata pe nationalitate” (art. 48.2, noul art. 39.2). Stabilirea (art. 52 alin. 2, noul art. 43 alin. 2) si prestarea de servicii (art. 60, noul art. 50) se fac in tara de adoptie „in aceleasi conditii pe care tara le impune propriilor cetateni”. Nediscriminarea presupune ca cetateanul comunitar sa beneficieze de acelasi tratament ca cel national.

b. Discriminarile directe si indirecte

Libertatea profesionala se bucura de o protectie identica a celei acordate liberei circulatii a marfurilor sau egalitatii dintre barbati si femei si se intinde asupra discriminarilor indirecte. Principiul nediscriminarii interzice „nu numai discriminarile bazate pe cetatenie, ci si toate formele disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferentiere, ajung la acelasi rezultat .

Prestarea numitor locuri de munca propriilor cetateni constituie o discriminare directa usor de cenzurat (CJCE, 3 iunie 1986, Comisia/Franta, 307/84 precitata – accesul la locuri de munca permanente in spitale era rezervat cetatenilor francezi).

2.2.2. Accesul la profesie

Principiul tratamentului national sau al egalitatii de tratament constituie regula cea mai importanta in practica.

a. Accesul lucratorilor salariati la un loc de munca

Regulamentul 1612/68 recunoaste cetateanului comunitar dreptul de a beneficia de aceeasi prioritate in accesul la locurile de munca disponibile ca si cetatenii statului de adoptie. Orice discriminare este eliminata, ca si recurgerea la proceduri de recrutare impuse strainilor (art. 3.2), impunerea unui numar de locuri de munca accesibile (art. 4) sau supunerea la criterii medicale sau profesionale discriminatorii (art. 6). Sotul si copiii sub 21 de ani sau aflati in intretinere beneficiaza de acelasi drept, chiar daca nu au nationalitatea unuia din statele membre (art. 11).

b. Accesul la o activitate independenta

Dreptul de acces la o activitate independenta este asigurat de libertatea de stabilire (art. 52 si urmatoarele TCE, noul art. 43 si urmatoarele).

Regimul sediului secundar difera de cel al celui principal.

In ceea ce priveste sediul principal, adica crearea sau transferul intr-un stat membru al sediului principal al activitatii profesionale, beneficiul dreptului comunitar este dobandit din momentul in care fondatorul intreprinderii are nationalitatea unui stat membru. Este suficient deci sa fie resortisantul unui stat membru, daca e persoana fizica. Daca este vorba de o societate, ea trebuie constituita in conformitate cu legislatia unui stat membru si avand sediul statutar, administratia centrala sau sediul principal in interiorul Comunitatii (art. 58 alin. 1, TCE, noul art. 48 alin. 1).

2.3. Calificarea profesionala

a. Recunoasterea mutuala a diplomelor in scopuri profesionale

Recunoasterea mutuala a diplomelor constituie modalitatea cea mai semnificativa si cea mai importanta in practica de recunoastere mutuala a calificarilor profesionale. In anumite cazuri accesul la o profesie este subordonat, insa, unei anumite calificari care rezulta din experienta profesionala.

Recunoasterea diplomelor este numai in scopuri profesionale care difera de recunoasterea academica. Recunoasterea profesionala confera cetateanului statului membru care detine o diploma eliberata intr-un alt stat membru dreptul de a accede in orice alt stat al Uniunii la profesiile pentru care accesul este conditionat de o calificare. Ideea de baza este ca daca cineva este calificat pentru exercitarea unei profesii intr-un stat – care este cel mai des, dar nu obligatoriu, statul al carui cetatean este – este calificat pentru exercitarea acesteia in orice stat al Uniunii Europene. Recunoasterea academica este o recunoastere de diploma cu titlul de formare dobandita intr-un alt stat ca fiind echivalenta diplomei nationale pentru continuarea studiilor. Ea are ca obiect direct asigurarea mobilitatii studentilor si nu a lucratorilor, chiar daca contribuie la favorizarea acesteia.

Doua tipuri de directive vizand recunoasterea diplomelor in scopuri profesionale au aparut: directive sectoriale si directive generale.

a.1. Directive sectoriale de recunoastere mutuala a diplomelor

Reglementand in mod specific o profesie, ele privesc 3 sectoare: profesiile din domeniul sanatatii, profesia de arhitect si profesia de avocat.

a.1.1. Profesiile din domeniul sanatatii

Aceste profesii sunt beneficiare ale recunoasterii mutuale a diplomelor datorita unor similitudini importante: „corpul uman este acelasi peste tot”.

Directivele, in materie, privesc formarea:

- medicilor (Directivele 73/362 si 75/363 din 16 iunie 1975 codificate prin Directiva 93/16 din 5 aprilie 1993);

- infirmieri generali (Directivele 77/452 si 77/453 din 25 iunie 1977);

- stomatologi (practicieni ai artei dentare) (Directivele 78/686 si 79/687 din 25 iulie 1978);

- veterinari (Directivele 78/1026 si 78/1027 din 18 decembrie 1978);

- moase (Directivele 80/154 si 80/156 din 21 ianuarie 1980);

- farmacisti (Directivele 85/432 si 85/433 din 24 septembrie 1985).

Recunoasterea diplomelor este valabila atat in ce priveste accesul la profesie, cu titlu salariat sau independent, cat si pentru simpla prestare de servicii, cu exceptia profesiei farmaceutice in aceasta ultima privinta.

Recunoasterea diplomei permite cetateanului comunitar sa beneficieze de dreptul de a se stabili in statul de adoptie, cu conditia de a se supune procedurii de admitere impusa nationalilor si care revine fie administratiei, fie organizatiei profesionale.

a.1.2. Profesia de arhitect

Este reglementata de o singura directiva (Directiva 85/134 din 10 iunie 1985). Aceasta directiva prevede recunoasterea de catre alte state membre a diplomelor care sanctioneaza formarea de nivel universitar, cu o durata minimala si cu un anumit numar de ore.

a.1.3. Profesia de avocat



Prin Directiva 77/249 din 22 martie 1977 se reglementeaza prestarea de servicii si se instituie o recunoastere mutuala, nu a diplomei, ci a calitatii de avocat. Avocatul autorizat sa profeseze intr-un stat membru poate asigura reprezentarea si apararea in justitie a unui client in alt stat membru, fara sa fie tinut sa aiba o resedinta sau sa fie inscris intr-o organizatie profesionala a acestui stat membru. El trebuie sa respecte atat deontologia statului de origine, cat si a statului de adoptie.

Directiva 98/5 din 16 februarie 1998 autorizeaza avocatul sa exercite, permanent, profesia, sub titlul sau profesional de origine (art. 120) din momentul in care se inscrie pe langa autoritatea competenta a statului de adoptie (art. 3).

a.2. Directivele generale de recunoastere mutuala a diplomelor

Directiva 89/48 din 21 decembrie 1988 priveste profesiile reglementate a caror exercitare este subordonata detinerii unei diplome sanctionand cu ciclu de studii postsecundar de cel putin 3 ani. Directiva 92/51 din 18 iunie 1992 o completeaza, vizand diplomele ce sanctioneaza cel putin un an de studii postsecundare.

Profesiile vizate sunt doar profesiile „reglementate” (altele decat cele reglementate de directivele sectoriale) pe care directivele le concep ca fiind acelea al caror exercitiu „este subordonat direct sau indirect prin dispozitii legislative regulamentare sau administrative” detinerii de diplome (Directiva 89/88) sau a unui titlu de formatie sau a unei atestari de competenta (Directiva 92/51).

Spre deosebire de regimul instituit prin directivele sectoriale, recunoasterea mutuala a diplomelor nu mai este automata in sistemul directivelor generale. Aceste directive se probeaza pe prezumtia conform careia formarile primite sunt compatibile de la un stat la altul. Dar, daca se stabileste ca lucrurile nu stau altfel, statul de adoptie are dreptul de a cere fie o experienta profesionala complementara pentru a compensa durata mai mica de studii, fie un stagiu de adaptare sau un examen de aptitudine de tipul celor cerute chiar de el. Alegerea intre stagiu si examenul de aptitudine este lasata cetateanului comunitar, mai putin in ce priveste profesiile de consiliere sau de asistenta privind dreptul national (profesii juridice).

a.3. Recunoasterea diplomelor si calificarilor in absenta directivelor

Recunoasterea diplomelor isi pierde caracterul sau automat si semiautomat in momentul in care ne aflam in afara domeniului directivelor. Autoritatile nationale raman, insa, obligate sa aprecieze de maniera obiectiva corespondenta dintre cunostintele si calificarile cerute de legislatia nationala si cele care au fost dobandite in alt stat membru. Doar in cazul in care corespondenta este partiala, statul de adoptie este in drept sa ceara celui interesat sa demonstreze dobandirea acelor cunostinte si calificari care ii lipsesc, statuand printr-o decizie motivata, susceptibila de recurs jurisdictional.

2.4. Invatamantul si formarea profesionala

a. Accesul la studii

Principiul fundamental este cel al egalitatii de tratament a tuturor cetatenilor comunitari. Aplicatie a regulii nediscriminarii, acest principiu a fost abordat la inceput ca unul din drepturile lucratorului migrant consacrat in art. 7 din Regulamentul 1612/68 cu privire la invatamantul in scolile profesionale si in centrele de readaptare sau de reeducare.

Cetatenii comunitari care nu au nici calitatea de lucrator migrant, nici pe cea de copil de lucrator migrant, constituie un al doilea cerc de beneficiari. Ei dispun de dreptul de sedere, dar limitat la durata studiilor si subordonat conditiei de a dispune de resurse suficiente si de o asigurare de sanatate.

b. Mobilitatea din cursul studiilor

Recunoasterea mutuala a diplomelor in scopuri profesionale faciliteaza mobilitatea, permitand unui cetatean european sa-si urmeze studiile in oricare alt stat, inclusiv in statul de origine. Ea nu permite fractionarea unui ciclu de studii in formatii urmate in state diferite. Pentru aceasta este nevoie de recunoastere academica pentru ca titlul de formare dobandit in alt stat membru sa fie recunoscut ca echivalentul diplomei nationale pentru continuarea studiilor.



Droit materiel communitaire.

C 171/96, Recueil, p. I-4607.

CJCE, 12 decembrie 1990, Kaefer si Procacci, C 100 si 101/89, Recueil, p. I-4647.

CJCE, 2 martie, EL-YASSINI, C 416/96.

CJCE, 30 septembrie 1987, Demirel, 12/86, Recueil, p. 3719.

CJCE, 16 decembrie 1992, Kuss, C 237/91, Recueil, p. I-6781.

CJCE, 10 septembrie 1990, Sevince, C 192/89, Recueil, p. I-3641.

CJCE, 23 ianuarie 1997, Tetik, C 171/95, Recueil, p. I-5113.

CJCE, 5 octombrie 1994, Eroglu, C 355/93, Recueil, p. I-5113.

CJCE, 9 august 1994, Vander Elst, C43/93, Recueil, p. I-3803, muncitori marocani angajati de catre o intreprindere belgiana efectuand lucrari pe un santier din Franta.

CJCE, 15 februarie 1974, Sotgiu, 152/73, Recueil, p. 753.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 777
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site