Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


NOTIUNEA,IMPORTANTA SI CLASIFICAREA PROBELOR

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




NOTIUNEA,IMPORTANTA SI CLASIFICAREA PROBELOR

1.PROBELE SI MIJLOACELE DE PROBA –ISTORIC





Mijloacele de proba au evoluat in stransa legatura cu miscarea cronologica a sistemelor de probatiune adoptate in diferite etape istorice.In dreptul roman,mijloacele de proba cunoscute erau actele, martorii si prezumtiile. Dupa cum aparitia dreptului a insemnat o necesitate istorica ,tot astfel s-a facut simtita nevoia cautarii unor mijloace care sa asigure posibilitatea aflarii adevarului sau identificarea celor vinovati,altfel decat printr-un sistem empiric sau religios.

O prima atestare a unor reguli de cercetare a falsurilor o intalnim in “LEX CORNELI A DE FALSIS”.Ansamblul normelor de drept procesual penal care reglementeaza probele si mijloacele de proba formeaza sistemul probator.Fiind un mijloc de cunoastere a faptelor care s au petrecut in realitatea obiectiva ,probele sunt legate de conceptia filosofica a clasei dominante in problema posibilitatii cunoasterii fenomenelor din natura si societate ,de nivelul cunostintelor si de interesele acestei clase [1].

In procesul acuzatorial,caracteristic oranduirii sclavagiste si primei perioade a oranduirii feudale ,partea vatamata are o larga initiativa in declansarea si desfasurarea procesului penal; procesul poate fi declansat si de alta persoana ,fara a avea o calitate oficiala,ceea ce atrage si denumirea de proces acuzatorial .Cauza incepe direct cu judecata ,care este orala si publica.In procesul acuzatorial din oranduirea sclavagista probele au un caracter empiric,acuzatorul sprijina acuzatia cu orice proba pe care o poate prezenta judecatorilor, acuzatul isi dovedeste nevinovatia prin aceleasi mijloace .Judecatorii isi formeaza opinia din aceste probe, in mod empiric discretionar.

In sistemul acuzatorial din feudalismul timpuriu probele capata un caracter predominant religios,invocandu-se semnele divine care sa-l desemneze pe cel vinovat .Se folosesc ca probe ordaliile (incercarea focului,a fierului rosu,a apei),duelul judiciar si apoi juramantul religios judiciar.Este evident ca probele religioase erau folosite de judecatori in apararea intereselor de clasa ale feudalilor si nu erau de natura a stabili adevarul .

Formarea statului feudal centralizat ,cu puterea absoluta a monarhului ,a condus la instituirea unui nou sistem procesual-procesul inchizitorial-in care activitatea procesuala nu mai este lasata la dispozitia partilor,ci judecatorii concentreaza intreaga activitate judiciara ,pe care o efectueaza din oficiu ,printr-o procedura scrisa si secreta .Procesului inchizitorial ii corespunde un sistem probatoriu propriu ,sistemul probelor legale ,prin care mijloacelor de proba li se acorda de lege o forta probanta dinainte stabilita,ierarhizata;marturisirea invinuitului este cea mai importanta ,ea putand fi obtinuta prin tortura;puterea probanta a declaratiilor martorilor depinde de numarul lor,de pozitia sociala a lui,de sex,etc.In acest mod,judecatorii sunt impiedicati sa stabileasca vinovatia sau nevinovatia invinuitului potrivit convingerii lor fiind obligati sa dea hotararea in conformitate cu totalizarea valorii legale a probelor administrate .

Procesul penal mixt burghez,care imbina sistemul inchizitorial –faza de instructie prealabila(urmarirea)-cu cel acuzatorial –faza de judecata –este consacrat in majoritatea legiuirilor procesual penale moderne .Instructia prealabila se desfasoara din oficiu ,preponderant scrisa si secreta ,iar judecata este publica ,orala,contradictorie,cu patrunderea in fiecare din faze a unor elemente caracteristice celeilalte .Procesul penal mixt burghez a adoptat sistemul liberei aprecieri a probelor .Potrivit acestui sistem ,probele se administreaza numai prin mijloacele de proba prevazute de lege si nu au valoare dinainte stabilita ;unicul criteriu de apreciere a probelor il constituie increderea pe care o produc judecatorilor ca asigura cunoasterea faptelor in conformitate cu realitatea .Procesul penal burghez a adoptat numai partial sistemul liberei aprecieri a probelor ,deoarece a pastrat si ramasite ale probelor legale ,reglementand forta probanta a unor procese verbale pana la inscrierea in fals,ceea ce inseamna o valoare dinainte stabilita;totodata,acceptand pentru judecator un rol pasiv ,de arbitru,nu asigura administrarea tuturor probelor necesare pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele,iar dreptul suveran in aprecierea probelor sustrage judecatorii de fond de sub controlul eficient al judecatorilor de la instanta de recurs ,lasandu-le o putere discretionara in stabilirea faptelor .

Procesul penal contemporan are la baza principiile consacrate de Constitutie si de Codul de procedura penala: legalitatea si oficialitatea, aflarea adevarului, rolul activ, garantarea libertatii persoanei, respectarea demnitatii umane, garantarea dreptului de aparare , principiul egalitatii persoanelor in procesul penal (art16.Constitutie),dreptul la viata intima,familiala si privta(art.26.Constitutie),prezumtia de nevinovatie(art23 Constitutie).In ceeea ce priveste sistemul probelor,procesul penal are la baza principiul liberei aprecieri a probelor ; aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii intregului probatoriu ce a fost administrat in fiecare cauza in parte ,pentru a se ajunge in acest fel la aflarea adevarului.

2.PROBE- SEMNIFICATIE SI IMPORTANTA

In vederea solutionarii unei cauze penale ,organele judiciare trebuie sa stabileasca situatia de fapt precum si toate imprejurarile referitoare la persoana faptuitorului .

Adevarul,in orice domeniu de activitate umana nu se releva spontan.El trebuie dovedit si descoperit sub toate aspectele sale .De aceea,prin prisma principiului aflarii adevarului ,procesul penal nu reprezinta numai o activitate judiciara,ci un proces de cunoastere mult mai larg,in cadrul cariua organele judiciare au nevoie de date sau dovezi pentru a stabili daca o persoana este sau nu vinovata de savarsirea unei infractiuni.

In cadrul procesului penal fara cunoasterea riguroasa de catre judecatori a faptei penale asa cum s-a comis in realitate, a persoanei faptuitorului,a circumstantelor obiective care au premers,au insotit sau au urmat savarsirii infractiunii ,a circumstantelor subiective precum si fara cunoasterea precisa a altor imprejurari vecine si conexe cauzei, ,realizarea justitiei este practic imposibila.

In procesul penal judecatorul ia cunostinta si stabileste situatia de fapt,prin mijlocirea probelor(a dovezilor) ”Probele in procesul penal sunt,entitati materiale extraprocesuale care,intrucat contin informatii,servesc efectiv la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni ,la identificarea persoanei care a savarsit-o,a vinovatiei sau nevinovatiei acesteia precum si la cunoasterea tuturor imprejurarilor necesare pentru solutionarea echitabila a cauzei .

Codul de procedura penala in articolul 63 defineste proba ca fiind “orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei”.Prin definitia data probelor, legiuitorul a delimitat riguros,matematic aceasta categorie juridica,de categoria mijloacelor de proba(persoane,inscrisuri sau lucruri) care dezvaluie probele.



In limbajul jurisprudentei expresia de probe este intrebuintata uneori atat in intelesul art.63 Cod procedura penala cat si in cel de mijloace de proba ,dar in doctrina contemporana a dreptului procesual penal exista un consens ca probele sunt rezultatul administrarii mijloacelor de proba in procesul penal .

Conceptul de probe a fost definit patrunzator de catre doctrina clasica.Profesorul Vintila Dongoroz scria ca probele constituie “elementele de informatiune (notitita certae rei) care pot arunca o lumina asupra existentei infractiunii sau asupra vinovatiei faptuitorilor “ .Profesorul Traian Pop retinea ca probele sunt “elemente informative sau documentare ,necesare pentru aflarea adevarului real asupra faptelor si starilor relevante in procesul penal”

In acelasi sens reputatul profesor Ion Tanoviceanu aprecia ca probele “au menirea de a pune in lumina adevarul real cu privire la o invinuire concreta ,evidentiind fie vinovatia fie inocenta acelui pus sub acea urmarire”.

Datorita rolului insemnat pe care il au probele in administratia justitiei unii autori au afirmat ca intregul proces penal este dominat de problema probelor .

Astfel,legea procesual penala prevede ca:

-urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor,la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora (art 200 C.proc. pen.)

-procurorul daca constata ca nu au fost respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului ,ca urmarirea penala este completa,existand probele necesare si legal administrate ,dispune trimiterea in judecata(art262.C.proc.penala)

-instanta de judecata isi formeaza convingerea pe baza probelor administrate in cauza (art287C.proc.pen) si nu poate condamna pe inculpate daca nu exista probe suficiente din care sa rezulte vinovatia sa .

Justificarea importantei probelor in procesul penal rezida in aceea ca ,odata ce a fost declansat procesul penal si pana la solutionarea lui definitiva ,toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor.

Infaptuirea justitiei penale depinde ,in principal de sistemul probelor .

Articolul 63 Cod de procedura penala prevede ca” probele nu au o valoare mai dinainte stabilita .Aprecierea fiecarei probe se face de catre organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate in scopul aflarii adevarului .”Astfel in Codul de procedura penala avem consacrat principiul libertatii probelor ,potrivit caruia in procesul penal pot fi prezentate orice probe si folosite orice mijloace de proba legale ,Codul neprevazand nici o limita in acest sens .Se reglementeaza in mod concret in continutul art.63 C.proc .penala probele si modalitatea de apreciere a lor ,aceste dispozitii legale fiind menite sa asigure indeplinirea scopului procesului penal statuat in art1 alin1 C.proc.penala ,respectiv constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni,astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala .Toate probele au aceeasi valoare probanta ,organele judiciare avand obligatia de a aprecia fiecare proba in urma examinarii tuturor probelor administrate in cauza.Aprecierea probelor se face in scopul aflarii adevarului ceea ce inseamna ca trebuie sa se evite formarea unei convingeri pur subiective ,contrare adevarului ,intemeiata in mod arbitrar doar pe o parte din probe sau pe o incredere nejustificata acordata unor probe in detrimentul altora .

In practica s-a apreciat ca principul liberei aprecieri a probelor lasa instantei de judecata libertatea sa aprecieze concludenta tuturor probelor,indiferent de faza procesuala in care au fost administrate ,iar principiul aflarii adevarului impune instantei de judecata sa dea valoare acelor probe care,coroborate cu probe legal administrate ,exprima adevarul. De altfel,legea nu stabileste valoarea diferitelor probe,aceasta trebuind sa fie rezultatul aprecierii concrete de catre organele judiciare a probelor administrate in cauza.aprecierea probelor trebuie sa fie completa si justa ,fiecare proba trebuie analizata minutios in continutul ei ,inclusive prin verificarea mijlocului din care provine.In cadrul operatiunii de sinteza a probelor se analizeaza totodata daca probele se confirma unele pe altele si daca ele conduc la o concluzie univoca .In practica s-a aratat ca,daca probele sunt contradictorii instanta poate sa retina pe unele ca fiind expresia adevarului cu obligatia de a motiva inlaturarea celorlalte ,nefiind permis ca probele existente in cauza sa fie ignorate fara o justificare concreta.

3.CERINTELE PROBELOR

a)Admisibilitatea

In principiu,orice proba este admisibila.In acest sens,art.67 C.pr.pen prevede ca partile pot propune probe si cere administrarea lor,aceste cereri neputand fi respinse daca proba este concludenta si utila.



b)Pertinenta

Probele sunt pertinente daca au legatura cu solutionarea procesului penal,cu faptele si imprejurarile ce trebuie dovedite(de exemplu,reletarea de catre un martor a modului in care inculpatul a lovit victima ).Nu este suficient ca proba sa fie pertinenta,ea trebuie sa fie si concludenta .

c)Concludenta

Probele sunt concludente daca sunt esentiale in cauza,contribuind hotarator la solutionarea procesului(de exemplu,relatarea martorului ca a vazut cum faptuitorul a sustras din buzunarul victimei portofelul in care aceasta avea acte si bani).O proba este concludenta daca poate clarifica elemente necunoscute ale cauzei.

Toate probele concludente sunt pertinente ,avand legatura cu cauza ,insa nu orice proba pertinenta este si concludenta (de exemplu,relatiile de dusmanie dintre autorul omorului si victima constituie o proba pertinenta,dar nu si concludenta,deoarece nu aduce informatii esentiale si edificatoare pentru rezolvarea cauzei).

De regula,in procesul penal trebuie sa fie administrate probele concludente,cele neconcludente fiind respinse.Aprecierea daca o proba este sau nu concludenta se face in raport de obiectul probei –de faptul ce urmeaza a fi dovedit cu acea proba -,daca existenta sau inexistenta acestuia contribuie sau nu rezolvarea cauzei;concludenta unei probe nu depinde de increderea sau neincrederea ce se acorda probei inainte de a fi administrata .

d) Utilitatea

Probele sunt utile in masura in care,fiind concludente,se impune administrarea lor in cauza penala.Sunt utile acele probe care,prin informatiile pe care le furnizeaza ,sunt necesare pentru solutionarea procesului.O proba este utila daca are calitatea de a clarifica anumite fapte sau imprejurari care nu au fost dovedite prin alte probe .

Toate probele utile sunt concludente ,insa nu orice proba concludenta este si utila.Utilitatea este atributul probei concludente care poate aduce informatii noi fata de probele administrate anterior ,pentru lamurirea unor aspecte legate de cauza respectiva(de exemplu,daca exista intr-o cauza mai multi martori oculari,organul judiciar,dupa ascultarea unora dintre ei poate respinge ca inutila propunerea de a mai fi ascultati si alti martori)

Curtea Constitutionala a subliniat ca obligatia instantelor judecatoresti de a realiza justitia ,obligatie prevazuta de art.126 alin (1) din Constitutie ,in cadrul careia se situeaza administrarea numai a acelor probe care sunt de natura sa conduca la descoprirea adevarului,este reflectata in Cod prin faptul ca instanta este aceea care apreciaza cu privire la concludenta si utilitatea probelor propuse de parti ,inclusive in ceea ce priveste prezentarea mijloacelor materiale de proba .Aceasta nu adduce nici o atingere dreptului la un proces echitabil,cata vreme instanta are obligatia impusa de art67 alin(3) C.pr.pen,de a motiva admiterea sau respingerea cererii pentru administrarea unei probe ,obligatia impusa de legiuitor permitand partii ca ,in cunostinta de cauza ,sa isi exercite drepturile procesuale,si,eventual,sa promoveze caile de atac prevazute de lege,atunci cand apreciaza ca respingerea sau admiterea unei probe s-a realizat cu incalcarea dispozitiilor legale

4.CLASIFICAREA PROBELOR-IMPORTANTA

Clasificarea probelor pe diverse categorii nu urmareste o ierarhizare a lor intrucat in sistemul nostru de drept ,toate probele sunt lasate la libera apreciere a organului judiciar .Importanta,atat teoretica cat si practica,a unei asemenea clasificari rezida in aceea ca prin gruparea probelor in diferite categorii se scot in evidenta caracterele comune si particularitatile lor ,asemanarile si deosebirile dintre ele,insusirile diferitelor probe,ceea ce ajuta la patrunderea esentei lor si la folosirea rationala a acestora .

In literatura de specialitate ,in privinta clasificarii probelor sunt adoptate in principal criterii identice cum ar fi : caracterul ,izvoarele din care provin si legatura cu obiectul probatiunii.

Dupa caracterul lor distingem intre probe in acuzare si probe in aparare.



Probele in acuzare servesc la dovedirea vinovatiei invinuitului sau inculpatului sau a existentei unor circumstante agravante.

Probele in aparare dovedesc fie nevinovatia invinuitului sau inculpatului fie existenta unor circumstante atenuante .

Aceasta clasificare este relativa,intrucat intre cele doua categorii de preobe nu exista o delimitare rigida;o proba care a fost propusa in aparare poate dovedi ,coroborata cu alte elemente de fapt,o proba in sustinerea invinuirii,dupa cum un element de fapt care a servit partial ca proba de invinuire poate deveni o proba in sprijinul apararii .

Clasificarea prezinta interes in practica deoarece necesitatea probelor in aparare intervine numai dupa adminstrarea probelor in invinuire ,ca o consecinta a exercitarii dreptului de aparare al partilor,alaturi de obligatia organelor judiciare de a administra din oficiu atat probe in aparare cat si in acuzare.

Dupa izvoarele din care provin probele se clasifica in imediate si mediate.

Probele imediate sunt cele obtinute din sursa originara cum ar fi : cuprinsul depozitiei unui martor ocular ,continutul unui act original.

Probele mediate sunt cele obtinute dintr-o alta sursa decat cea originala cum ar fi cuprinsul depozitiei unui martor care relateaza ceea ce i s-a povestit sau copiile unor acte originale.Fiind obtinute dintr-o sursa mai indepartata ele trebuie atent verificate cu mai multa atentie,fiind acceptate numai in lipsa probelor imediate sau,eventual alaturi de acestea.

Dupa legatura lor cu obiectul probatiunii probele pot fi directe si indirecte.

Probele directe dovedesc in mod direct,nemijlocit fapta invinuitului sau a inculpatului (de exemplu continutul declaratiei unui martor ocular despre modul de savarsire al faptei,prinderea faptuitorului in flagrant delict).Probele indirecte(indiciile) nu dovedesc in mod direct fapta,dar,prin coroborarea cu alte probe,pot conduce la anumite concluzii in cauza respectiva(de exemplu,o urma digitala descoperita la locul faptei ,relatiile de dusmanie existente intre faptuitor si victima).In practica judiciara se folosesc in mod frecvent,probele indirecte,datorita faptului ca modul ocult de savarsire a mai multor infractiuni exclude deseori obtinerea unor probe directe.Daca in cauza respectiva exista numai probe indirecte acestea pot fundamenta o anumita concluzie numai daca,apreciate in ansamblul lor exclude posibilitatea altei versiuni.



In literatura de specialitate de la inceputul secolului al XX─lea, se indicau urmatoarele faze ale evolutiei sistemului probator:etnica,religioasa,(procesul acuzatorial),legala(procesul inchizitorial)sentimentala si si stiintifica(procesul mixt burghez)─R Garraud,Traite theorique et pratique d'instruction criminelle et de procedure penale ,vol I,Paris,1907,p 497.

Ioan Doltu−Probele si mijloacele de proba,cu privire speciala la declaratiile invinuitului sau ale inculpatului ca mijloace de proba si aparare in procesul penal roman,Editura Dobrogea,Constanta , 1997,pag. 30

A se vedea Droit penale et procedure penale,PARIS,SIREY,1972,p.98

A se vadea I Neagu ,Tratat de drept procesual penal, p.257

Trib.Bucuresti,Sectia I penala,decizia 88 din 27 ianuarie2005,IULIA CIOLCA,Probele in procesul penal,Ed.Hamangiu,2007,p.106

Nu se poate respinge,de exemplu,cererea unei parti de a fi ascultat un martor,in legatura cu o imprejurare care contribuie la solutionarea cauzei,sub motivarea ca acesta nu poate cunoaste nimic important sau ca exista temeri ca acesta nu va spune adevarul.

In practica s-a decis,cu referire la respingerea cererii inculpatului de a efectua o noua expertiza medico-legala,ca proba ceruta nu este concludenta cata vreme actele medico-legale existente in dosar nu contin deficiente,omisiuni sau concluzii contradictorii (C.S.J.,Completul de 9 judecatori,decizia nr 79 din 9 iunie 2003,www.scj.ro).

Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante stabilite de lege,Constitutia Romaniei,art126 alin(1).

C.C,Decizia nr 311 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art 67,69,278 alin(4),art291 alin (2),art314 alin(1),alin 316 alin(3) si art 330 C.pr.pen.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1447
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site