Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


PERSOANA FIZICA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Persoana fizica

1.1. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta este definita prin Decretul nr. 31/1954 privind persoana fizica si juridica, ca fiind capacitatea de a avea drepturi si obligatii (art. 5 alin. 2) si reprezinta acea parte a capacitatii civile a omului, privit individual, care consta in aptitudinea acestuia de a avea drepturi si obligatii civile.




Capacitatea de folosinta, ca premisa necesara pentru nasterea oricaror drepturi subiective si a obligatiilor corelative, este recunoscuta tuturor persoanelor fizice, fara nici un fel de deosebire (art. 16 din Constitutia Romaniei si art. 4 si 5 din Decretul nr. 31/1954).

Continutul capacitatii de folosinta exprima aptitudinea de a dobandi toate drepturile si obligatiile patrimoniale si personale nepatrimoniale pe care persoanele le pot avea in cadrul raporturilor juridice civile.

Capacitatea de folosinta a persoanelor fizice are urmatoarele caractere juridice :

- egalitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice;

- inalienabilitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice, consacrata. ('Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta si la capacitatea de exercitiu');

- legalitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice, in sensul ca ea este consacrata prin lege;

- generalitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice, care exprima caracterul abstract al aptitudinii omului de a avea drepturi si obligatii;

- universalitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice, care exprima ideea conform careia aceasta capacitate este recunoscuta tuturor oamenilor;

- intangibilitatea capacitatii de folosinta a persoanelor fizice consacrata in art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 ('nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta si de exercitiu, decat in cazurile si conditiile prevazute de lege).

&

Ingradirile cu caracter de sanctiune se pronunta prin hotarari judecatoresti si sunt de regula limitate in timp; ele sunt instituite fie ca pedepse penale, fie ca pedepse civile.

 
Ingradirile aduse prin lege capacitatii de folosinta (si implicit celei de exercitiu), constau in interdictia unor persoane de a exercita anumite drepturi sau de a incheia anumite acte juridice. Aceste ingradiri sunt de doua feluri :

- ingradiri cu caracter de sanctiune;

- ingradiri cu caracter de masuri de ocrotire.

Ingradirile cu caracter de sanctiune, ca pedeapsa penala sunt :

- pedeapsa complementara (prev. de art. 53 pct. 2 C. pen) interzicerii drepturilor parintesti si a dreptului de a fi tutore sau curator (art. 64 lit. d si e C. pen.) pe o durata de la 1 la 10 ani;

- pedeapsa penala accesorie (prev. de art. 71 alin. 1 C. pen.) a interzicerii acelorasi drepturi ca si in cazul pedepsei complementare, aplicabila din momentul in care hotararea de condamnare a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei;

- masurile de siguranta a obligatorii la tratament medical si a internarii medicale (art. 112 C. pen.).

Ingradirile cu caracter de sanctiune, ca pedeapsa civila sunt:

- decaderea din drepturile parintesti (art. 109 C. fam.), cum ar fi : dreptul de a-l reprezenta pe minorul sub 14 ani si de a incuviinta actele celui intre 14 - 18 ani, de a consimti la adoptiunea copilului sau, de a fi tutore etc.;

- nedemnitatea succesorala (art. 655 C. civ.);

- decaderea din beneficiul de inventar si inlaturarea de la mostenirea bunurilor ascunse ori dosite care fac parte din masa succesorala (art. 703 si 712 C. civ.).

Ingradirile cu caracter de masuri de ocrotire ce imbraca forma unor incapacitati, pot fi :

- absolute, operand in raporturile dintre un subiect de drept determinat si toate celelalte subiecte de drept nedeterminate;

- relative, operand numai intre subiecte determinate.

Printre aceste incapacitati amintim :

- incapacitatea (relativa) a minorului de 16 ani de a dispune in favoarea tutorelui sau (art. 809 C. civ.);

- incapacitatea (relativa) a medicilor si farmacistilor (si a preotilor) de a primi donatii si legate din partea persoanelor pe care le-au tratat de boala de care au murit (art. 810 C. civ.);

- incapacitatea (relativa) a sotilor de a vinde unul celuilalt (art. 1307 C. civ.) si de a imparti - voluntar - in timpul casatoriei bunurile comune (art. 36 alin. 2 C. fam.);



- incapacitatea (absoluta) a minorului de 16 ani de a dispune prin testament, de mai mult de jumatate din cat ar fi putut dispune daca ar fi fost major (art. 807 C. civ.).

Sanctiunea care intrevine in cazul nerespectarii ingradirilor a capacitatii de folosinta este nulitatea actelor juridice incheiate cu nerespectarea acestor ingradiri: vor fi lovite de nulitate actele juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor art. 809, 810, 883 si 807 C. civ., precum si a dispozitiilor art. 36 alin. 2 C. fam. (primele patru incapacitati - relative - dintre ingradirile cu caracter de masura de ocrotire prezentate mai sus), iar in celelalte cazuri, sanctiunea va fi nulitatea absoluta, intrucat incapacitatile - absolute - sunt menite sa apere interese de ordin public.

F

Incetarea capacitatii de folosinta a persoanei fizice are loc odata cu moartea acesteia (art. 7 din Decretul nr. 31/1954).

 
Capacitatea de folosinta a persoanei fizice incepe de la data nasterii, iar drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, insa numai daca el se naste viu (art. 7 din Decretul nr. 31/1954). Prin urmare, capacitatea de folosinta, ca aptitudine de a dobandi drepturi si obligatii, se dobandeste, de regula, din momentul nasterii persoanei fizice, iar prin exceptie in ceea ce priveste posibilitatea de a dobandi drepturi, chiar din momentul conceptiei sale, cu conditia de a se naste vie (fara a fi insa necesar ca sa fie si viabila).

De regula, moartea unei persoane poate fi constatata in mod direct, pe cadavru - moartea fizica - , intocmindu-se actul de deces, insa exista unele situatii cand nu se poate constata in mod direct decesul unei persoane, desi exista certitudinea mortii ei (ex. in caz de razboi, naufragiu, catastrofe naturale) sau exista temeiuri serioase pentru a se crede ca persoana a decedat (in cazul disparitiei indelungate a persoanei de la domiciliu, fara a exista vreo veste ca ar fi in viata), astfel ca in lipsa cadavrului sau daca acesta nu poate fi identificat, are loc declararea judecatoreasca a mortii persoanei respective; declararea judecatoreasca a mortii produce aceleasi efecte ca si moartea fizic constatata.

In cazul in care mai multe persoane au decedat in aceeasi imprejurare (catastrofe naturale, accidente, etc.) fara a se putea stabili care dintre ele au murit mai inainte (comorienti) ele sunt considerate ca au murit deodata (art. 21 din Decretul nr. 31/1954), lucru care prezinta interes deosebit in cazul in care aceste persoane au vocatie succesorala (legala) reciproca.

1.2. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Capacitatea de exercitiu a persoanelor fizice este definita prin Decretul nr. 31/1954 ca fiind 'capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice' (art. 5 alin. 5), sau altfel spus, ea reprezinta acea parte a capacitatii juridice civile a omului luat individual - care consta in aptitudinea de a-si exercita drepturile civile si de a-si asuma obligatiile civile prin incheierea de acte juridice civile.

Prin urmare, daca capacitatea de folosinta este inerenta oricarei persoane fizice, incepand de la nastere sau chiar din momentul conceptiei, capacitatea de exercitiu presupune o anumita maturitate necesara pentru incheierea de acte juridice, si de aceea ea se dobandeste numai la o anumita varsta cand legiuitorul prezuma existenta discernamantului.

In functie de 'calitatea' discernamantului si de existenta sa, persoanele fizice pot fi :

- lipsite de capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti);

- cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14-18 ani);

- cu capacitate de exercitiu deplina (persoanele care au implinit 18 ani si femeia care se casatoreste si sub aceasta varsta).

Capacitatea de exercitiu are aceleasi caractere juridice (cu exceptia universalitatii) ca si capacitatea de folosinta, fiind consacrate prin aceleasi texte legale ca si aceasta din urma: egalitate, inalienabilitate, legalitate, generalitate (cu grade diferite in functie de 'calitatea' discernamantului) si intangibilitate (ingradirile aduse capacitatii de folosinta fiind in acelasi timp si ingradiri aduse capacitatii de exercitiu, iar odata dobandita capacitatea de exercitiu, se presupune ca ea subzista, lipsirea de capacitate putandu-se realiza numai prin punerea sub interdictie.

1.3. Mijloacele juridice de ocrotire a persoanelor fizice

1.3.1. Ocrotirea parinteasca

Ocrotirea parinteasca a minorului constituie mijlocul obisnuit de ocrotire a sa. De regula, ambii parinti exercita ocrotirea parinteasca (masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti de comun acord ' conform art. 98 C. fam.), insa, prin exceptie,' daca unul din parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie, sau, din orice imprejurare, se afla in neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti' (art. 98 C. fam.); in situatii speciale, ocrotirea minorului va avea loc de catre un singur parinte, de catre o terta persoana sau de catre o institutie de ocrotire, in cazul divortului parintilor, incredintarii copilului unuia dintre parinti sau unei terte persoane ori unei institutii de ocrotire.

1.3.2. Tutela si curatela minorului

Tutela minorului este definita in art. 113 C. fam. ca fiind o sarcina gratuita si obligatorie, in virtutea careia o anumita persoana, denumita tutore, este chemata a exercita drepturile si indatoririle parintesti fata de un copil minor lipsit de ingrijirea ambilor parinti (respectiv ai carui parinti sunt morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti ori declarati morti), adica in imposibilitatea permanenta de a-si exercita atributiile. Prin urmare, in principiu, tutela minorului este obligatorie, afara de cazurile prevazute de lege (art. 118 C. fam.), cand sarcina tutelei poate fi refuzata (ex. de persoane in varsta sau cu mai multi copii care exercita o alta tutela), in anumite situatii, insasi legea (art. 117 C. fam.) prevede ca anumite persoane nu sunt capabile de a fi tutore (ex. minorii si cei pusi sub interdictie, cei decazuti din drepturile parintesti sau declarati incapabili de a fi tutore). Totodata, ea este, in principiu, gratuita (art. 121 C. fam.),insa autoritatea tutelara va putea stabili o renumeratie tutorelui, tinand seama de munca depusa pentru administrarea bunurilor minorului si de starea sa materiala.



Curatela minorului este mijlocul de ocrotire a unor minori aflati in una din urmatoarele situatii speciale (art. 132, 139, 146, 152, 157 C. fam.) :

- cand exista contrarietate intre interesele minorului si a reprezentantului sau legal (ex. cand vin la succesiune in concurs);

- cand se inlocuieste un tutore, pana la intrarea in functiune a altuia;

- in caz de nevoie, pana la punerea sub interdictie a minorului;

- in cazul in care parintele ori tutorele este impiedicat vremelnic de a-l ocroti pe minor (ex. din cauza de boala sau alte cauze).

1.3.3. Ocrotirea bolnavilor psihici

Ocrotirea bolnavilor psihici este reglementata prin Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, in care se prevede ca fata de bolnavii psihici nepericulosi (alienati si debili mintali), se poate lua masura ocrotirii prin interdictie judecatoreasca, iar fata de bolnavii psihic periculosi, se poate lua masura ocrotirii prin tratament medical obligatoriu (ambulatoriu sau in conditii de spitalizare).

Interdictia judecatoreasca este o masura de ocrotire, care se ia de catre instanta, fasa de persoanele lipsite de discernamantul necesar pentru a se ingriji de interesele lor, datorita alienantei ori debilitatii mintale, iar aceasta are drept consecinta lipsirea de capacitatea de exercitiu a persoanelor respective si instituirea tutelei.

Punerea sub interdictie are loc prin hotarare judecatoreasca de judecatoria in raza careia se afla domiciliul celui ce urmeaza a fi pus sub interdictie. De la ramanerea definitiva a hotararii, interzisul este socotit lipsit de discernamant, intrand in categoria celor lipsiti de capacitate de exercitiu, iar autoritatea tutelara ii desemneaza un tutore.

Interdictia inceteaza prin moartea interzisului sau prin ridicarea ei de catre instanta, in cazul in care au incetat cauzele care au provocat interdictia.

Tratamentul medical obligatoriu - ca masura de ocrotire - se ia fata de bolnavii psihic periculosi (care pun in pericol, viata, sanatatea, integritatea corporala proprie sau a altora, importante valori materiale sau tulbura in mod repetat si grav, conditiile normale de munca ori de viata, in familie sau societate), indiferent de varsta si capacitate, tratamentul avand loc, dupa caz ambulatoriu sau in conditiile de spitalizare.

1.3.4. Curatela capabilului

Curatela capabilului - spre deosebire de cea a incapabilului, careia i se aplica regulile tutelei, ei i se aplica regulile de la mandat si se instituie numai in cazurile in care unele persoane se afla in situatiile speciale prevazute de lege (ex. batrani, bolnavi, infirmi, disparuti, surdomuti).

Instituirea ei are loc de catre autoritatea tutelara, cu consimtamantul celui reprezentat (afara de cazul in care acesta nu poate fi dat) si are drept scop reprezentarea intereselor sale.

Curatela inceteaza la incetarea cauzelor care au generat-o, prin retragerea consimtamantului celui ocrotit sau prin inlocuirea curatorului.

1.4. Atributele persoanei fizice

1.4.1. Numele

Numele persoanei fizice reprezinta atributul de identificare al persoanei fizice ce consta in dreptul subiectiv al omului de a fi individualizat in familie si societate, prin cuvintele stabilite, potrivit legii, cu aceasta semnificatie.

Conform legii 'orice persoana are drept la numele stabilit sau dobandit potrivit legii. Numele cuprinde numele de familie si prenumele. Schimbarea in orice fel a numelui de familie sau a prenumelui nu este ingaduita decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege' (art. 12 din Decretul nr. 31/1954).

Dreptul la nume fiind un drept personal nepatrimonial, are urmatoarele caractere : este absolut, imprescriptibil, intransmisibil (in afara cazurilor prevazute de lege), strict personal si universal; el este reglementat prin dispozitiile C. fam. si ale Decretelor nr. 31/1954 si nr. 275/1968 cu privire la nume.

Numele de familie serveste pentru identificarea in societate a unei persoane, iar prenumele are rolul de a individualiza persoana in familie.

1.4.2. Domiciliul persoanei

Domiciliul persoanei fizice reprezinta atributul de identificare al unei persoane, ce consta in dreptul subiectiv al omului de a fi individualizat in spatiu prin precizarea locului unde acesta are locuinta statornica sau principala si prin care legea leaga anumite efecte juridice.



Pe langa caracterele similare cu cele ale numelui (absolut, imprescriptibil, intransmisibil, strict personal si universal), el are ca si caractere specifice faptul ca este obligatoriu unic si stabil.

Domiciliul voluntar este domiciliul pe care il are persoane fizica cu capacitate de exercitiu deplina si care este acolo unde ea si-a stabilit, in conditiile legii, locuinta statornica sau principala. Cu ocazia schimbarii domiciliului voluntar, cel in cauza are obligatia de a se prezenta la organul de politie din circumscriptia de care apartine noul domiciliu, pentru efectuarea mentiunii corespunzatoare in fisa de evidenta a populatiei si in actul de identitate.

Domiciliul legal este domiciliul determinat in mod obligatoriu de lege (art. 15 si 15 din Decretul nr. 31/1954) pentru anumite categorii de persoane ca o masura de ocrotire a acestora (ex. domiciliul legal al minorului este, in principiu, la parintii sai, al interzisului la reprezentantul sau legal, al disparutului la curator).

Domiciliul conventional este domiciliul convenit de partile unui raport juridic pentru stabilirea competentei instantei judecatoresti, in eventualitatea unui litigiu dintre ele (art. 19 al. 2 C. pr. civ.).

Resedinta este locuinta cu caracter vremelnic si secundar al persoanei, care se stabileste potrivit legii.

Domiciliul unei persoane servind la localizarea in spatiu a acesteia, are importanta juridica in diferite domenii :

- pentru determinarea competentei teritoriale a instantelor judecatoresti (art. 5 C. pr. civ. stabilind in principiu ca instanta competenta cea de la domiciliul paratului);

- pentru comunicarea actelor de procedura;

- pentru stabilirea organului competent teritorial sa incheie sau sa desfaca casatoria (art. 11 C. fam. si art. 607 C. pr. civ.), precum si sa incuviinteze infierea (art. 74 C. fam.);

- pentru stabilirea locului unde se face plata etc.

1.4.3. Starea civila

Starea civila a persoanei fizice reprezinta atributul de identificare al unei persoane fizice ce consta in dreptul subiectiv al omului de a se individualiza in familie si in societate, prin anumite calitati personale de care legea leaga anumite efecte juridice.

&

Caracterele juridice ale starii civile sunt : este indivizibila, indispensabila si imprescriptibila.

 
In continutul starii civile vor intra deci unele calitati personale izvorate din acte de stare civila (casatorie, adoptiune, filiatie, schimbarea numelui, etc.) sau din fapte de stare civila ( nasterea, moartea, etc., cum ar fi : casatorit - necasatorit - vaduv divortat - recasatorit; din casatorie - din afara casatoriei; cu filiatie stabilita sau nestabilita; din filiatie fireasca - din adoptiune; de sex masculin sau de sex feminin (la care unii autori mai adauga si grupa sanguina, locul si data nasterii etc.).

Actiunile de stare civila sunt actiunile folosite in justitie care au ca obiect starea civila a persoanei si prin care se urmareste :

- obtinerea unei alte stari civile (stabilirea paternitatii sau filiatiei fata de mama);

- inlaturarea unei stari civile (tagada paternitatii, contestarea filiatiei din casatorie, contestarea recunoasterii maternitatii sau paternitatii);

- schimbarea starii civile pentru viitor (actiunea de divort sau de anulare a casatoriei, actiunea in desfacerea adoptiei sau anularea ei).

Actiunile de stare civila sunt indisponibile, inalienabile, imprescriptibile (in afara cazurilor prevazute de lege) si cu caracter personal.

Inregistrarile de stare civila sunt operatiuni juridice de consemnare, in registrele de stare civila, a actelor si faptelor de stare civila (actul de nastere, actul de casatorie, actul de deces), si prin inscrierea de mentiuni marginale (stabilirea filiatiei fata de tata sau fata de mama, infierea, divortul, schimbarea pe cale administrativa a numelui si prenumelui).

Inregistrarile se fac in temeiul unei declaratii facute personal, in scris sau verbal, in afara de cazurile cand, potrivit legii, ele se fac din oficiu; in baza inregistrarilor din registrele de stare civila se elibereaza celui in cauza un certificat original constatator.

Actul de stare civila este fila din registrul de stare civila completat de delegatul de stare civila, in care sunt consemnate elementele starii civile a persoanei fizice. Forta doveditoare a actelor de stare civila este cea autentica.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1161
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site