Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


PRACTICA JUDICIARA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic




PRACTICA JUDICIARA

1.Stingerea obligatiilor bugetare prin trecerea in proprietatea publica a statului a unor bunuri imobile ale debitorilor persoane juridice, supuse executarii silite. Conditii.





H.G. 682/2001

Cuprins pe materii: Drept financiar si fiscal

Indice alfabetic: Bunuri. Imobilizare.

           Executare silita.

           Obligatie bugetara. Stingere.

           Proprietate publica.

Imobilizarea mai multor bunuri din patrimoniu in vederea  executarii silite a obligatiilor bugetare, nu presupune in mod automat obligatia autoritatilor fiscale de a stinge respectiva datorie prin trecerea in proprietatea statului a bunurilor sechestrate. Norma aprobata prin H.G. nr.862/2001 conditioneaza stingerea creantelor bugetare de existenta unei solicitari concrete a unei institutii publice de a lua in administrare imobilele. Cum actul normativ nu stabileste  in sarcina organelor fiscale implicate in procedura si obligatia de a gasi solicitanti, cererea debitoarei privind obligarea acestor organe la stingerea datoriei sale bugetare, prin trecerea in proprietatea statului a imobilelor sechestrate, este neintemeiata, fiind in mod corect respinsa de catre instanta de fond.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

                                           Decizia nr. 861 din 14 martie 2006

            Curtea de Apel Galati, a respins ca nefondata actiunea S.C. „P” S.A.Galati, formulata in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Directia Generala a Finantelor Publice Galati avand ca obiect: obligarea paratelor sa treaca in proprietatea publica a statului imobilele supuse sechestrului conform H.G. nr. 682/2001 si recunoasterea dreptului pretins prin cererea nr. 20/10 ianuarie 2005  solutionata nefavorabil de catre Ministerul Finantelor Publice prin adresa nr. 280154/24 ianuarie 2005.

            Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in fapt ca reclamantei i-au fost indisponibilizate mai multe bunuri din patrimoniu (proces verbal de sechestru nr. 2632/22 februarie 1999) pentru executarea silita a obligatiilor bugetare fata de debitoarea reclamanta; ca, dupa instituirea sechestrului, societatea debitoare a solicitat, la 7 noiembrie 2001, ca imobilele sechestrare sa fie trecute in proprietatea statului, in contul datoriilor bugetare, trimitand (organelor fiscale) documentatia care i-a fost solicitata, dar nu a primit un raspuns favorabil; ca, urmare a acestei situatii, reclamanta a formulat o actiune in contencios administrativ, prin sentinta civila nr. 19/26 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galati obligand aceleasi parate sa rezolve cererea solicitantei, dar nici acest demers nu a fost finalizat; si ca, prin actiunea de fata, reclamanta a solicitat obligarea paratelor sa preia imobilele sechestrate;

            In drept instanta a retinut ca, in raport cu dispozitiile art.1 din Legea nr. 29/1990, reclamanta nu a facut dovada existentei unui drept protejat de lege, asa incat se impune respingerea actiunii ca atare; ca, desi bunurile reclamantei au fost sechestrate pentru asigurarea executarii silite a datoriilor sale bugetare, dreptului sau de a i se compensa valoarea bunurilor cu datoriile nu ii corespunde intru totul obligatia autoritatilor parate de a le prelua; ca, potrivit principiului stabilit de art.1073 Cod civil, creditorul obligatiei este indreptatit sa pretinda executarea ei astfel cum ea s-a nascut, neputand fi obligat a primi o alta prestatie decat cea care i se datoreaza; ca, potrivit dispozitiilor art.5 alin.3  lit.b)  din H.G. nr. 682/2001, trecerea unor bunuri in proprietatea statului este conditionata de existenta unor solicitari pentru obtinerea in administrare a unor bunuri care au soarta juridica a celor la care s-a referit reclamanta, dar in speta nu au existat astfel de solicitari; ca sentinta nr. 19/2004 a Curtii de Apel Galati nu poate constitui izvorul unei obligatii de rezultat pentru parate (preluarea in proprietatea statului), intrucat ea a stabilit doar o obligatie de diligenta pentru ele (sa rezolve chestiunea pusa in discutie de reclamanta).

            Impotriva acestei hotarari, reclamanta a declarat recurs, aratand ca ca cererii sale, formulata in temeiul H.G.nr.682/2001, Ministerul Finantelor Publice nu i-a raspuns printr-o decizie motivata, desi avea obligatia legala si nu a indeplinit aceasta obligatie nici chiar dupa ce, prin sentinta civila nr. 19/2004, a fost obligata sa raspunda. A mai sustinut ca nu ea avea obligatia de a dovedi ca nu exista solicitari de preluare a bunurilor pentru a opera trecerea in proprietatea publica a statului, conform art. 5 alin.3 lit. b) din  H.G.nr.  682/2001 si ca actiunea din cauza de fata a fost formulata pentru ca, nici dupa punerea in executare a sentintei 20/2004, paratele nu si-au respectat obligatia de a solutiona cererea si nu a emis o decizie motivata.

            Recursul nu se fondeaza.

            Reclamanta, contribuabil – debitor al bugetului de stat a formulat prima cerere de trecere in proprietatea statului a imobilelor sale sechestrate, cerere intemeiata pe dispozitiile H.G.nr.  682/2001 (M.Of. nr.440/6 august 2001), la data de 7 noiembrie 2001.

            Neprimind un raspuns la aceasta solicitare, reclamanta a formulat prima actiune la instanta de contencios administrativ, obtinand sentinta civila nr.19/26 ianuarie 2004, prin care Ministerul Finantelor Publice era obligat sa solutioneze cererea.

            In executarea acelei sentinte, Ministerul Finantelor Publice a reluat analiza cererii, dupa data de 17 iunie 2004.

            La randul ei, Directia Generala a Finantelor Publice Galati se conformeaza , solicitand debitoarei, la 5 iulie 2004, transmiterea unei noi documentatii.

            Recurenta este nemultumita ca, dupa trimiterea din nou a documentatiei, Ministerul Finantelor Publice nu a raspuns solicitarii, iar pentru creanta bugetara a carei stingere se solicita- prin darea in plata a imobilelor sechestrate se calculau in continuare dobanzi si penalitati a caror valoare a ajuns sa depaseasca insasi creanta de baza.

            La 16 noiembrie 2004, Directia Generala a Finantelor Publice Galati a restituit documentatia debitoarei, indicandu-i ca, dupa primirea unei solicitari, sa o depuna din nou pentru a fi inaintata Comisiei speciale din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

            Nemultumita de aceasta restituire, debitoarea formuleaza o noua actiune in contencios administrativ la 3 decembrie 2004 inregistrata initial sub nr. 1457/2004 la sectia comerciala a Curtii de Apel Galati, iar ulterior sub nr. 102/2005 la sectia de contencios administrativ si fiscal a aceleiasi instante.

            La acest din urma dosar a fost conexata actiunea formulata la 4 martie 2005 si inregistrata sub nr. 235/2005 la aceeasi instanta.

In maniera in care au fost formulate, ambele actiuni se circumscriu proceduri stabilite de Norma aprobata prin H.G.nr. 682/2001, si, in esenta, reclama:

            - dreptul societatii la stingerea obligatiilor fiscale prin darea in plata a unor imobile din proprietatea sa  care sa treaca in proprietatea publica a statului;

            - exonerarea societatii de la plata majorarilor si a penalitatilor calculate de Directia Generala a Finantelor Publice Galati la obligatiile fiscale, incepand cu data de 7 noiembrie 2001;

            - obligarea paratelor de a recunoaste cele doua drepturi mai sus pretinse ale reclamantei si de a decide in consecinta, inclusiv de a gasi, in prealabil, solicitantul care sa ia in administrare imobilele preluate in proprietatea publica a statului;

            - refuzul nejustificat al paratei Ministerul Finantelor Publice de a raspunde cererilor debitoarei printr-o decizie motivata.

            Prima instanta s-a pronuntat, in principiu, asupra tuturor capetelor de cerere din ambele actiuni intrucat, raportat la dispozitiile H.G.nr. 682/2001, a apreciat, in mod corect, ca trecerea in proprietatea statului a bunurilor debitoarei este conditionata de existenta unor solicitari de luare in administrare a acelor bunuri.

            Din analiza dispozitiilor art.5 alin.(1) si (3) coroborate cu dispozitiile art.7 alin.(1) din Norma aprobata prin H.G.nr. 682/2001, rezulta ca emiterea de catre Comisia speciala(numita prin ordin al ministrului finantelor publice) a unei decizii exista numai in situatia in care s-a constatat ca cererea se poate solutiona favorabil si ea se comunica numai organului competent sa aplice procedura de executare silita (art.7 alin.1).

            La randul sau, acest organ intocmeste  procesul – verbal de trecere in proprietatea statului a bunului imobil, iar acest act, abia, se comunica debitorului si  institutiei publice solicitante.

             Asupra fondului cererilor reclamantei se constata ca Norma aprobata de H.G.nr. 682/2001nu prevede obligatia neconditionata a autoritatilor fiscale abilitate a aplica procedura (Directia Generala a Finantelor Publice Judetene, Comisia speciala din cadrul Ministerului Finantelor Publice  si Ministerul Finantelor Publice insusi) de a dispune preluarea bunurilor debitoarei in contul obligatiilor sale fiscale.

            Comisia speciala poate decide stingerea creantelor bugetare prin preluare numai daca exista o solicitare concreta a unei institutii publice de a lua in administrare acele imobile.

            Norma nu prevede ca organele fiscale implicate in procedura au si obligatia de a gasi solicitanti, astfel cum pretinde debitoarea prin motivele de recurs.

             In ceea ce priveste efectele unei cereri de preluare formulate de debitoare asupra dobanzilor si penalitatilor care se calculeaza pentru intarzierea in plata obligatiei la bugetul statului, in Norma nu se prevede ca, de la data depunerii cererii, asemenea obligatii accesorii nu se mai calculeaza. Dimpotriva, potrivit art.7 alin.(5) din Norme, la data intocmirii procesului – verbal pentru trecerea in proprietatea statului a imobilului supus executarii silite, organul competent trebuie sa actualizeze nivelul majorarilor de intarziere.

2. Obligatii fiscale. Stabilirea de majorari de intarziere dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara. Nelegalitatea majorarilor de intarziere

                     Legea nr. 64/1995

                            C.proc. fiscala, art. 114 alin. 4

Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. In acelasi sens, prin dispozitiile art. 37 ale legii s-a stabilit ca nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

            Cu alte cuvinte, legiuitorul a inteles sa stopeze curgerea de drept a dobanzilor si a oricaror cheltuieli care ar putea majora  cuantumul creantei debitorului (prin calcularea unor majorari de intarziere sau penalitati), agravandu-i situatia.

            Pe de alta parte, pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea  procedurii de reorganizare judiciara, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa  aceasta data si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

decizia nr.212 din 18 ianuarie 2005

            La data de 26 iunie 2001, Societatea Comerciala „C.” S.A. Dolj a solicitat ca in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice Dolj sa se dispuna anularea partiala a deciziei nr. 1035 din 6 iulie 2001 emisa de primul parat, precum si a procesului – verbal de control nr. 842 din 13 martie 2001, incheiat de un consilier al Directiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.

            Pe cale de consecinta, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligatia de plata la bugetul statului a majorarilor de intarziere in suma de 8.402.086.655 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata evidentiata in tabloul creditorilor si respectiv de 16.726.619.874 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.

            In motivarea  actiunii, societatea comerciala a aratat ca se afla in curs de reorganizare judiciara, iar sumele de bani mentionate in actul de control financiar nu sunt datorate, intrucat conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, creantelor negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate adauga nici o dobanda sau cheltuiala.

            Curtea de Apel Craiova, sectia de contencios administrativ, reinvestita cu solutionarea cauzei dupa casarea cu trimitere a unei hotarari anterioare a admis in parte actiunea si a anulat actele juridice supuse controlului jurisdictional in limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentand majorari de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata, calculate pentru perioada anterioara datei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara.

            Capatul de cerere privind creanta bugetara in valoare de 16.726.619.874 lei, reprezentand majorarile de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001 a fost respins ca neintemeiat.

            In esenta, instanta a retinut ca solutia se impune, deoarece pentru creantele existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara si inscrise in tabloul  creditorilor, nu se mai pot calcula majorari de intarziere sau alte cheltuieli. Ca, pentru creantele care apar in cadrul activitatii desfasurate de agentul economic, dupa data deschiderii procedurii respective, nu se mai poate aplica regula prevazuta de art. 37 din Legea nr. 64/1995.

            S-a concluzionat ca din interpretarea acestui text legal rezulta, per a contrario, ca pentru creantele stabilite dupa deschiderea procedurii pot fi adaugate cheltuieli si dobanzi, deci si alte majorari de intarziere.



            Daca s-ar accepta un al punct de vedere, s-ar ajunge la situatii de inegalitate de tratament juridic, pentru ca societatile comerciale pentru care s-ar declansa procedura de reorganizare judiciara si si-ar continua activitatea nu ar putea fi obligate la plata majorarilor de intarziere, in caz de neachitare a creantelor, iar societatile care nu s-ar afla intr-o asemenea situatie, ar fi obligate la plata majorarii pentru neplata la timp a creantelor.

            Impotriva sentintei au declarat recurs reclamanta S.C. „C.” S.A. Dolj, Craiova si parata Directia Generala a Finantelor Publice Dolj, in nume propriu si al Ministerului Finantelor Publice.

            Recurenta reclamanta a sustinut ca, in mod gresit, instanta de fond a respins actiunea in ceea ce priveste suma de 16.726.619.874 lei. Ca, din interpretarea rationala a dispozitiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicata, rezulta ca suspendarea calculului majorarilor de intarziere se aplica atat pentru creantele negarantate existente la data deschiderii procedurii de reorganizare, cat si pentru majorarile aferente creantelor viitoare, adica ulterioare acelei date, pentru toata durata reorganizarii judiciare.

            In cadrul recursului declarat de parati, s-a sustinut ca solutia recurata de admitere partiala a actiunii este nelegala, deoarece dispozitiile legale invocate de reclamanta nu se refera si la majorarile de intarziere care au facut obiectul controlului financiar in litigiul de fata.

            Recursul declarat de reclamanta este fondat, iar recursul paratilor nefondat

            Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

            Textul legal nu face nici o distinctie in privinta naturii creantelor, ceea ce inseamna ca au fost avute in vedere creantele de orice natura care vor exista, inclusiv creantele bugetare ale societatii debitoare.

            In acelasi sens, prin dispozitiile art. 37 ale legii s-a stabilit ca nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

            Cu alte cuvinte, legiuitorul a inteles sa stopeze curgerea de drept a dobanzilor si a oricaror cheltuieli care ar putea majora  cuantumul creantei debitorului (prin calcularea unor majorari de intarziere sau penalitati), agravandu-i situatia.

            Prin normele juridice enuntate s-a urmarit de fapt, mentinerea patrimoniului societatii comerciale, aflata in curs de reorganizare judiciara, in starea existenta la data deschiderii acestei proceduri.

            Nu este lipsita de relevanta imprejurarea ca in prezent, prin Codul de procedura fiscala s-a prevazut in mod expres (art. 111 alin. 4) ca pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea  procedurii de reorganizare judiciara, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa  aceasta data si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

            In sfarsit, solutia respectiva se regaseste si in Normele metodologice emise pentru aplicarea Codului de procedura fiscala, conform carora, pentru obligatiile fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere (art. 117 alin. 4).

            Avand in vedere considerentele expuse, recursul a fost admis.

            Totodata, recursurile paratilor au fost respinse.  

3.Obligatii fiscale. Stabilirea de majorari de intarziere dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara. Nelegalitatea majorarilor de intarziere

                     Legea nr. 64/1995

                            C.proc. fiscala, art. 114 alin. 4

Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. In acelasi sens, prin dispozitiile art. 37 ale legii s-a stabilit ca nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

            Cu alte cuvinte, legiuitorul a inteles sa stopeze curgerea de drept a dobanzilor si a oricaror cheltuieli care ar putea majora  cuantumul creantei debitorului (prin calcularea unor majorari de intarziere sau penalitati), agravandu-i situatia.

            Pe de alta parte, pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea  procedurii de reorganizare judiciara, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa  aceasta data si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

decizia nr.212 din 18 ianuarie 2005

            La data de 26 iunie 2001, Societatea Comerciala „C.” S.A. Dolj a solicitat ca in contradictoriu cu Ministerul Finantelor Publice si Directia Generala a Finantelor Publice Dolj sa se dispuna anularea partiala a deciziei nr. 1035 din 6 iulie 2001 emisa de primul parat, precum si a procesului – verbal de control nr. 842 din 13 martie 2001, incheiat de un consilier al Directiei Controlului Fiscal Dolj, ca nelegale.

            Pe cale de consecinta, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligatia de plata la bugetul statului a majorarilor de intarziere in suma de 8.402.086.655 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata evidentiata in tabloul creditorilor si respectiv de 16.726.619.874 lei, aferente taxei pe valoarea adaugata pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001.

            In motivarea  actiunii, societatea comerciala a aratat ca se afla in curs de reorganizare judiciara, iar sumele de bani mentionate in actul de control financiar nu sunt datorate, intrucat conform art. 37 din Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, creantelor negarantate existente la data deschiderii acestei proceduri nu li se poate adauga nici o dobanda sau cheltuiala.

            Curtea de Apel Craiova, sectia de contencios administrativ, reinvestita cu solutionarea cauzei dupa casarea cu trimitere a unei hotarari anterioare a admis in parte actiunea si a anulat actele juridice supuse controlului jurisdictional in limita sumei de 8.402.086.565 lei, reprezentand majorari de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata, calculate pentru perioada anterioara datei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciara.

            Capatul de cerere privind creanta bugetara in valoare de 16.726.619.874 lei, reprezentand majorarile de intarziere aferente taxei pe valoarea adaugata pentru perioada 1 decembrie 1998 – 31 ianuarie 2001 a fost respins ca neintemeiat.

            In esenta, instanta a retinut ca solutia se impune, deoarece pentru creantele existente la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara si inscrise in tabloul  creditorilor, nu se mai pot calcula majorari de intarziere sau alte cheltuieli. Ca, pentru creantele care apar in cadrul activitatii desfasurate de agentul economic, dupa data deschiderii procedurii respective, nu se mai poate aplica regula prevazuta de art. 37 din Legea nr. 64/1995.

            S-a concluzionat ca din interpretarea acestui text legal rezulta, per a contrario, ca pentru creantele stabilite dupa deschiderea procedurii pot fi adaugate cheltuieli si dobanzi, deci si alte majorari de intarziere.

            Daca s-ar accepta un al punct de vedere, s-ar ajunge la situatii de inegalitate de tratament juridic, pentru ca societatile comerciale pentru care s-ar declansa procedura de reorganizare judiciara si si-ar continua activitatea nu ar putea fi obligate la plata majorarilor de intarziere, in caz de neachitare a creantelor, iar societatile care nu s-ar afla intr-o asemenea situatie, ar fi obligate la plata majorarii pentru neplata la timp a creantelor.

            Impotriva sentintei au declarat recurs reclamanta S.C. „C.” S.A. Dolj, Craiova si parata Directia Generala a Finantelor Publice Dolj, in nume propriu si al Ministerului Finantelor Publice.

            Recurenta reclamanta a sustinut ca, in mod gresit, instanta de fond a respins actiunea in ceea ce priveste suma de 16.726.619.874 lei. Ca, din interpretarea rationala a dispozitiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicata, rezulta ca suspendarea calculului majorarilor de intarziere se aplica atat pentru creantele negarantate existente la data deschiderii procedurii de reorganizare, cat si pentru majorarile aferente creantelor viitoare, adica ulterioare acelei date, pentru toata durata reorganizarii judiciare.

            In cadrul recursului declarat de parati, s-a sustinut ca solutia recurata de admitere partiala a actiunii este nelegala, deoarece dispozitiile legale invocate de reclamanta nu se refera si la majorarile de intarziere care au facut obiectul controlului financiar in litigiul de fata.

            Recursul declarat de reclamanta este fondat, iar recursul paratilor nefondat

            Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995, la data deschiderii procedurii falimentului se suspenda toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

            Textul legal nu face nici o distinctie in privinta naturii creantelor, ceea ce inseamna ca au fost avute in vedere creantele de orice natura care vor exista, inclusiv creantele bugetare ale societatii debitoare.

            In acelasi sens, prin dispozitiile art. 37 ale legii s-a stabilit ca nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate, de la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

            Cu alte cuvinte, legiuitorul a inteles sa stopeze curgerea de drept a dobanzilor si a oricaror cheltuieli care ar putea majora  cuantumul creantei debitorului (prin calcularea unor majorari de intarziere sau penalitati), agravandu-i situatia.

            Prin normele juridice enuntate s-a urmarit de fapt, mentinerea patrimoniului societatii comerciale, aflata in curs de reorganizare judiciara, in starea existenta la data deschiderii acestei proceduri.

            Nu este lipsita de relevanta imprejurarea ca in prezent, prin Codul de procedura fiscala s-a prevazut in mod expres (art. 111 alin. 4) ca pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea  procedurii de reorganizare judiciara, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa  aceasta data si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

            In sfarsit, solutia respectiva se regaseste si in Normele metodologice emise pentru aplicarea Codului de procedura fiscala, conform carora, pentru obligatiile fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere (art. 117 alin. 4).

            Avand in vedere considerentele expuse, recursul a fost admis.

            Totodata, recursurile paratilor au fost respinse.  

4. Creanta statului. Titlul executor. Act al organului financiar. Suspendarea executarii silite. Competenta

            Cererea de suspendare a executarii silite, pentru creanta statului  prin act al organului financiar, este de competenta judecatoriei, conform art.76 al Ordonantei Guvernului nr.11/1996, iar nu de competenta instantei de contencios administrativ dacp nu i s-a cerut si anularea titlului executor, conform art.1 si 9 din Legea nr.29/1990.

Decizia nr.245 din 25 ianuarie 2002

            Societatea comerciala „S”, in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice Hunedoara, Administratia Financiara Petrosani, Banca Comerciala Romana – Sucursala Petrosani si Banc Post Petrosani, a solicitat suspendarea executarii silite incepute in temeiul procesului verbal de verificare nr.699/2001 si a dispozitiei de urmarire nr.20/2000 pana la solutionarea contestatiei asupra actului de control.

            Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia comerciala si de contencios administrativ, prin incheierea din 6 iunie 2001, in baza art.9 din Legea nr.29/1990 si art.76 din Ordonanta Guvernului nr.11/1996, a admis cererea si a dispus suspendarea executarii silite pana la data solutionarii contestatiei depusa de reclamanta la Ministerul Finantelor impotriva actului de control.

            Directia Generala a Finantelor Publice Hunedoara a declarat recurs, sustinand ca temeiul cererii poate fi numai prevederile Ordonantei Guvernului nr.11/1996 iar nu si dispozitiile art.9 din Legea nr.29/1990, iar potrivit art.78 din Ordonanta Guvernului nr.11/1996, instanta, odata cu incuviintarea suspendarii, trebuia sa oblige contestatorul sa depuna o actiune.

            S-a pus in discutie competenta de solutionare a cererii avand ca obiect executarea silita.

            Recursul este fondat.

            Conform art.76 din Ordonanta Guvernului nr.11/1996, contestatia impotriva oricarei executari silite si fiecarui act de executare silita, efectuate de organele de executare competente,  precum si in cazul in care acest organ refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii, ca si contestatia facuta si impotriva titlului executoriu, in temeiul caruia a fost pornita executarea in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau un act jurisdictional, se introduce la instanta judecatoreasca competenta potrivit Codului de procedura civila.

            Deci, temeiul juridic al actiunii de fata nu il constituie art.9 din Legea nr.29/1990, intrucat pentru existenta unei astfel de cereri o conditie prealabila  o constituie dovada ca pe rolul instantei se afla dosarul privind anularea actului, ceea ce in cauza nu s-a realizat.



            Astfel fiind  a fost admis recursul, s-a casat sentinta si s-a trimis cauza spre competenta solutionare Judecatoriei Petrosani.

5. Titlu de creanta si titlu executoriu. Diferenta de regim juridic. Procedura de contestare. Temei legal si instanta competenta material.

Codul de procedura fiscala, art. 137, art.169, art. 175

Cuprins pe materii: Drept financiar si fiscal.

Indice alfabetic: Titlu de creanta

           Titlu executoriu.

           Contestatie la executare

                   Competenta materiala.

Din interpretarea prevederilor  art. 137 alin. (2) si art. 175 alin (1) din Codul de procedura fiscala rezulta ca un act administrativ fiscal a carui creanta fiscala a ajuns scadenta, dobandeste statutul unui titlu executoriu avand un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.

Astfel, daca titlul de creanta, si orice alt administrativ fiscal, pot fi contestate la organul fiscal competent potrivit regulilor stabilite prin art. 175 si urm. din Capitolul I, al Titlului IX din Codul de procedura fiscala, republicat, contestatia impotriva titlului executoriu va urma procedura stabilita prin art. 169 din acelasi act normativ, instanta competenta material sa judece contestatia fiind judecatoria, ca instanta de executare.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

                                           Decizia nr.1945 din 26 mai 2006

Nota: O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, a fost republicata in M.Of. nr. 863 din 26/09/2005

            Prin contestatia la executare inregistrata la 3 martie 2005, completata la 5 mai 2005, contestatorul Biroul Notarului Public MDS a a solicitat, in contradictoriu cu intimata Casa de Asigurari de Sanatate Bihor, anularea instiintarii de plata nr.2853 din 15.02.2005, a somatiei nr.6042 din 11.04.2005 si a titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005 emise de intimata.

            Judecatoria Oradea, a declinat competenta de solutionare a contestatiei precizate in favoarea Tribunalului Bihor, retinand ca impotriva actului administrativ fiscal se poate formula contestatie in baza art.174 – 187 din Codul de procedura fiscala, contestatie care se depune la organul fiscal care a emis actul atacat, iar decizia acestui organ se poate ataca la instanta de contencios administrativ, respectiv tribunalul, competenta potrivit art.2 alin.1 lit.”d” din Codul de procedura civila.

            Tribunalul Bihor – Sectia comerciala si de contencios administrativ, a declinat in favoarea Judecatoriei Oradea competenta de solutionare a contestatiei la executare precizate formulata impotriva somatiei nr.6042 din 11.04.2005 si a titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005, retinand ca, potrivit prevederilor art.400 din Codul de procedura civila, competenta de solutionare a contestatiilor la executare revine instantei de executare care, conform art.373 alin.2 din acelasi cod este judecatoria in a carei circumscriptie urmeaza a se face executarea.

            Prin aceeasi sentinta, Tribunalul Bihor a constatat ivit conflictul negativ de competenta si a inaintat dosarul Curtii de Apel Oradea pentru solutionarea acestuia.

            Solutionand conflictul negativ de competenta ivit intre cele doua instante, Curtea de Apel Oradea – Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, prin sentinta nr.23 din 10 februarie 2006 a disjuns capatul de cerere privind contestatia formulata impotriva titlului executoriu nr.2238 din 8.04.2005 de capatul de cerere privind contestatia la executare formulata impotriva somatiei nr.6042 din 11.04.2005; a stabilit competenta de solutionare a contestatiei formulata impotriva titlului executoriu in favoarea Tribunalului Bihor si a contestatiei la executare formulata impotriva somatiei in favoarea Judecatoriei Oradea.

            Instanta a retinut ca somatia nr.6042 din 11.04.2005 emisa de C.A.S. Bihor este un act de executare si poate fi atacata cu contestatie la executare care, conform dispozitiilor art.169 alin.4 din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art.400 din Codul de procedura civila, se introduce la instanta de executare competenta, in speta Judecatoria Oradea.

            Cu privire la titlul executoriu nr.2238 din 8.04.2005, instanta a retinut ca este un act administrativ, iar pentru contestarea lui se prevede o procedura speciala in cuprinsul Titlului IX din Codul de procedura fiscala, astfel incat competenta de solutionare a acestui capat de cerere revine Tribunalului Bihor, ca instanta de contencios administrativ.

            Reclamantul a declarat recurs sustinand  ca cererea cu care a investit instanta fiind o contestatie la executare, este de competenta judecatoriei.

            Recursul este intemeiat.

            Rezolvarea cauzei de fata depinde de raspunsul la intrebarea daca titlul executoriu emis de organul de executare competent, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, este un act de executare sau este un act administrativ fiscal, in sensul prevederilor art.41 din acest cod.

            Din prevederile art.137 din Codul de procedura fiscala rezulta ca titlul executoriu este un titlu de creanta, a carui creanta a devenit scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.

            De asemenea, din prevederile art.175 alin.(1) Cod procedura fiscala rezulta ca titlul de creanta este, la randul sau, un act administrativ fiscal.

            Astfel, rezulta ca un act administrativ fiscal, a carui creanta fiscala a ajuns scadenta, dobandeste statutul unui titlu executoriu avand un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal.

            Deci, actul administrativ fiscal si titlul executoriu sunt doua acte juridice distincte si cu regimuri juridice diferite.

            Este adevarat ca titlul de creanta, si orice alt act administrativ fiscal, poate fi contestat la organul fiscal competent potrivit regulilor de la art.175 si urm. din Capitolul I al Titlului IX din Codul de procedura fiscala, dar aceasta procedura nu este aplicabila si in ceea ce priveste contestarea executarii titlurilor executorii.

            Astfel, potrivit art.169 alin.3 din Cod procedura fiscala, contestatia la executare silita poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.

            Or, asa cum s-a aratat mai sus, in cazul titlului executoriu de fata nu exista o alta procedura de contestare a executarii lui, iar prevederile art.175 si urm. din Cod procedura fiscala, la care s-a raportat Curtea de apel, reglementeaza procedura recursului administrativ impotriva actelor administrative fiscale in intelesul dat de art.41 din acelasi cod.

            In concluzie, avand in vedere ca somatia nr.6042 din 11.04.2005 si titlul executoriu nr.2238 din 8.04.2005 sunt acte juridice de executare, contestarea executarii lor atrage, potrivit art.169 alin.(4) din Codul de procedura fiscala, competenta judecatoriei ca instanta de executare.

            Astfel fiind, recursul a fost admis, sentinta atacata casata si, rejudecandu-se conflictul negativ de competenta,  s-a stabilit competenta Judecatoriei Oradea pentru solutionarea contestatiei la executare privind titlul executoriu si somatia de plata.

6.Masura asiguratorie prevazuta in art. 125 alin. (2) din Codul de procedura fiscala. Poprire asiguratorie. Contestatie la executare. Instanta competenta material.

                C. proc. fisc. art. 125, art.168.

                C. proc. civ. art.373 alin. (2)

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Poprire asiguratorie

             Contestatie la executare   

Competenta materiala.

Calea de atac impotriva actelor prin care se dispun si se aduc la indeplinire masurile asiguratorii enumerate in alin. (2) al art. 125 din Codul de procedura fiscala, este potrivit alin.(1) al aceluiasi articol, contestatia la executare silita. Competenta de solutionare a acestei contestatii, in aplicarea art. 373 alin. (2) din Codul de procedura civila si art. 168 din Codul de procedura fiscala, apartine judecatoriei in circumscriptia careia se face executarea, iar nu instantei de contencios administrativ, care este instanta de executare doar pentru hotararile prin care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

                                           Decizia nr. 5570 din 22 noiembrie 2005

Nota: Instanta a avut in vedere art. 125 si art. 168 din C. proc. fisc. in prima forma republicata in M.Of. nr. 560 din 24 iunie 2004.

            Prin cererea inregistrata sub nr.12789/2004 la Judecatoria Ramnicu Valcea, S.C.”P”SRL Ramnicu Valcea a formulat in contradictoriu cu Directia Generala a Finantelor Publice contestatie la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare silita dispuse prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2001, precum si a tuturor formelor de executare ce tin de aceasta, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr.1439 din 17 martie 2005 pronuntata in dosarul nr.12179/2004, Judecatoria Ramnicu Valcea a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea  Tribunalului Valcea.



            In argumentarea sentintei s-a facut trimitere la dispozitiile art.41 din O.G. nr.92/2003, care defineste actul administrativ si fiscal precum si la prevederile art.1 din Legea nr.554/2004.

            La randul sau, Tribunalul Valcea prin sentinta nr.302 din 10 mai 2005, a declinat competenta de solutionare a actiunii formulata de S.C.”P”SRL in favoarea Judecatoriei Ramnicu Valcea si ivindu-se conflict negativ de competenta, a trimis dosarul Curtii de Apel Pitesti sa se pronunte prin regulator de competenta.

            Curtea de Apel Pitesti – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal, solutionand conflictul negativ de competenta, prin sentinta nr.33/F-C din 6 iunie 2005 a stabilit competenta de solutionare a litigiului dintre S.C.”P”SRL Ramnicu Valcea si Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Valcea in favoarea Judecatoriei Ramnicu Valcea.

            Pentru a hotari astfel, aceasta instanta a retinut ca in speta este vorba de o contestatie la executarea unor acte prin care organele de executare fiscala au dispus si adus la indeplinire o masura asiguratorie (poprire asiguratorie) si pentru care potrivit art.373 alin.(2) C.proc.civ. competenta apartine Judecatoriei in circumscriptia careia se face executarea.

            Este drept, a mai retinut curtea de apel, ca in sensul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ (art.2 alin.(1) lit.s) si instanta de contencios administrativ este instanta de executare.

            Dar, asa cum prevede in mod expres textul, aceasta numai pentru hotararile prin care a solutionat fondul litigiului de contencios administrativ.

            Impotriva sentintei Curtii de Apel, a formulat recurs intimata-creditoare Directia Generala a Finantelor Publice Valcea.

            In motivarea recursului, recurenta a sustinut ca in mod gresit s-a stabilit competenta in favoarea Judecatoriei Ramnicu Valcea, deoarece actul contestat este un act administrativ fiscal, fiind aplicabile prevederile art.1 si 10 din  Legea nr.554/2004 si nu prevederile art.372 – 373 C.proc.civ. si ca in raport de dispozitiile legale invocate, competent a solutiona contestatia la executare formulata, este Tribunalul Ramnicu Valcea.

            Recursul este nefondat.

            Obiectul actiunii introductive de instanta il constituie contestatia la executare formulata de S.C.”P” SRL Ramnicu Valcea (ca debitor bugetar) impotriva masurilor asiguratorii (poprire asiguratorie) dispuse asupra conturilor societatii  prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2004, in contul unei datorii reprezentand TVA si impozit pe profit.

            Prin contestatia astfel formulata, s-a solicitat anularea formelor de executare silita.

            Este evident asadar, ca obiectul litigiului cu care a fost investita instanta de fond il constituie o contestatie la executare, si nu o actiune in contencios administrativ in conditiile art.1 din Legea nr.554/2004.

            Sub acest aspect, Curtea retine ca poprirea asiguratorie, a carei anulare se solicita, face parte din categoria masurilor asiguratorii prevazute de art.125 (2) din C. proc. fisc. astfel cum a fost modificat si ulterior republicat.

            Or, potrivit alin.(6) din textul de lege mai sus invocat, masurile asiguratorii dispuse de organele competente se duc la indeplinire, in conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silita,  care se aplica in mod corespunzator, iar potrivit alin.(1) din acelasi text de lege – art.125 C. proc. fisc. – impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii, cei interesati pot face contestatie in conformitate cu prevederile art.168  din C. proc. fisc.

            Art.168 din C. proc. fisc reglementeaza contestatia la executare silita, iar alin.(3) al  acestui text de lege prevede in mod expres: ”contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta”.

            Cum in cauza nu este vorba despre o contestatie la executarea unei hotarari pronuntate in conditiile art.1 din Legea nr.554/2004, situatie in care potrivit art.2 lit.”s” din aceeasi lege instanta de executare este instanta care a solutionat fondul litigiului, in mod corect instanta care a pronuntat regulatorul de competenta a retinut incidenta dispozitiilor art.373 alin.2 C. proc. civ. in raport cu care instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se  va face executarea.

            In consecinta, constatand ca s-a stabilit in mod corect competenta de solutionare a contestatiei la executare formulata impotriva popririi asiguratorii, in favoarea judecatoriei ca instanta de fond, Curtea a respins recursul ca nefondat.

7.Act de control financiar. Societate pe actiuni. Reorganizare judiciara. Majorari de intarziere si penalitati adaugate creantelor nascute anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

Legea nr.64/1995, art.37, art.60 alin.(7), art.87

O.G. nr.38/2002, art.IV alin.(2)

Aceeasi societate comerciala nu poate fi controlata pentru aceeasi perioada si pentru aceleasi impozite, daca nu au aparut date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuarii primului control.

Potrivit reglementarilor contabile si fiscale, majorarile de intarziere sunt asimilate dobanzilor din punctul de vedere al naturii si al rolului acestora, iar penalitatile constituie sanctiuni pentru intarzierea platilor, ambele reprezentand cheltuieli pentru debitor. Astfel, in temeiul dispozitiilor art.87 din Legea nr.64/1995, coroborate cu dispozitiile art.IV alin.(2) din O.G. nr.38/2002, majorarile de intarziere si penalitatile nu pot fi adaugate crentelor nascute in sarcina unei societati comerciale anterior deschiderii procedurii de reorganizare judiciara.

I.C.C.J., Sectia de contencios administrativ si fiscal,

decizia nr.1705 din 15 martie 2005

            Nota: Instanta a avut in vedere art.37 si art.60 alin.(7) din Legea nr.64/1995, astfel cum acestea au fost modificate prin O.G. nr.38/2002.

            Prin actiunea formulata la data de 17 februarie 2003, reclamanta S.C. ”M.” S.A. Vaslui a solicitat anularea deciziei nr.2/10 ianuarie 2003 emisa de Directia Generala de Control Contributii pentru Asigurari Sociale si Fond pentru Plata Ajutorului de Somaj din cadrul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, a procesului-verbal de control incheiat de organele de control din cadrul Directiei Generale de Munca si Solidaritate Sociala Vaslui, nr.1568/2002 si exonerarea de plata sumei de 41.271.460.768 lei.

            In motivarea actiunii s-a aratat ca, prin procesul-verbal de control nr.236/2002, Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala Vaslui a verificat constituirea si incasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor din bugetul de asigurari sociale si din bugetul asigurarilor pentru somaj, retinand ca nu se calculeaza majorari si penalitati de intarziere in afara celor prevazute in planul de reorganizare, facandu-se aplicarea art.37 din Legea nr.64/1995.

            Ulterior, prin procesul-verbal nr.1568/2002 Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala in mod nelegal a recalculat majorari si penalitati, desi reclamanta se afla in procedura de reorganizare judiciara, iar Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale - Directia Generala de Control Contributii pentru Asigurari Sociale si Fond pentru Plata Ajutorului de Somaj, in mod gresit, a respins contestatia prin decizia nr.2/10 ianuarie 2003. Reclamanta a precizat ca prin planul de reorganizare aprobat de creditori si confirmat de judecatorul sindic prin sentinta civila nr.58/2000 a Tribunalului Vaslui, data scadentei obligatiilor a fost stabilita, conform unui grafic, pana in anul 2005, astfel incat la acestea nu se pot calcula majorari si penalitati aferente anului 2002.

            Prin sentinta civila nr.89/2003 a Curtii de Apel Iasi actiunea fost admisa.

            Instanta a retinut ca reclamata nu datoreaza penalitatile si majorarile de intarziere la care a fost obligata deoarece a achitat la termen sumele prevazute in planul de reorganizare si - pe de alta parte - conform art.37 din Legea nr.64/1995, reclamanta aflandu-se in procedura de reorganizare, nu datoreaza aceste sume.

            Impotriva sentintei civile nr.89/2003 a Curtii de Apel Iasi au declarat recursur Directia pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Vaslui  si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale.

            In recursul Directiei pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Vaslui se arata ca instanta nu a avut in vedere adresa nr.5258/2001 a Ministerului Finantelor Publice, procesul-verbal din 29 noiembrie 2002 al Curtii de Conturi, Directia de Control Financiar Ulterior Vaslui si decizia nr.3678/2000 a Curtii Supreme de Justitie – Sectia contencios administrativ, acte in care se retine ca dobanzile si cheltuielile mentionate de art.37 din Legea nr.64/1995 nu se refera la majorari de intarziere si la dobanzi.

            In recursul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, se precizeaza ca majorarile de intarziere si penalitatile sunt datorate in baza O.G. nr.38/30 ianuarie 2002, respectiv art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995, pct.7), care prevede: „pentru neachitarea obligatiilor bugetare datorate atat inainte cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara, debitorul datoreaza majorari de intarziere si penalitati conform legii speciale in materie, pana la data achitarii acestora sau, dupa caz, pana la data intrari in faliment”.

            S-a mai aratat ca nu sunt aplicabile dispozitiile O.G. nr.61/2002 deoarece acest act normativ nu era in vigoare la data incheierii procesului-verbal de control nr.1568/27 noiembrie 2002.

            Recursurile sunt nefondate.

            Procesul-verbal de control nr.1568/27 noiembrie 2002 incheiat de Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala Vaslui a verificat perioada de activitate februarie 2000 - august 2002 a S.C. ”M.” Vaslui aflata in procedura reorganizarii judiciare si a urmarit modul de constituire si virare a contributiei de asigurari sociale, contributiei pensiei suplimentare, contributiei fond agricultori, contributiei fond somaj angajator, contributiei individuale fond somaj. S-au calculat majorari de intarziere si penalitati in cuantum de 41.271.460.768 lei.

            Actul de control este nelegal, deoarece aceeasi societate, pentru aceeasi perioada si pentru aceleasi impozite a fost verificata prin procesul-verbal nr.236/4 octombrie 2002 incheiat de Directia Generala de Munca si Solidaritate Sociala Vaslui, act prin care nu s-au stabilit debite.

            Potrivit art.19 din O.G. nr.70/1997, controlul fiscal se efectueaza o singura data pentru fiecare impozit si pentru fiecare perioada supusa impozitarii.

            Cum pentru al doilea control nu au aparut date suplimentare, necunoscute organului fiscal la data efectuarii primului control, care sa modifice si sa influenteze rezultatele acestuia, procesul-verbal nr.1568/2002 este nelegal si in mod corect a fost anulat de instanta.

            Anularea actului se impunea si din perspectiva dispozitiilor art.37 din Legea nr.64/1995 modificata prin O.G. nr.38/2002, care prevad ca „nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior deschiderii procedurii.”.

            Se constata ca reclamanta, la data controlului, se afla in procedura reorganizarii judiciare, iar debitele stabilite prin procesul-verbal atacat constau in majorari de intarziere si penalitati, care erau interzise in mod expres de textul citat.

            De altfel, art. 37 din Legea nr.64/1995, in redactarea anterioara modificarii aduse prin O.G. nr.38/2002, prevedea in acelasi sens, insa in termeni generici: „nici o dobanda ori cheltuiala nu va putea fi adaugata creantelor negarantate sau partilor negarantate din creantele garantate de la data deschiderii procedurii”.

            Majorarile de intarziere sunt asimilate dobanzilor din punctul de vedere al naturii si rolului acestora, penalitatile constituie sanctiuni pentru intarzierea platilor insa ambele reprezinta cheltuieli pentru debitor, in acest fel fiind calificate de reglementarile contabile si fiscale.

            Este reala sustinerea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale in sensul ca O.G. nr.38/30 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii nr.64/1995, respectiv art.53 de modificare a art.60 din Legea nr.64/1995, pct.7) prevede ca „pentru neachitarea obligatiilor bugetare datorate atat inainte cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara, debitorul datoreaza majorari de intarziere si penalitati de intarziere”. Insa, art.IV alin.(1) din O.G. nr.38/2002 stipuleaza ca „procedurile deschise pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante vor continua sa fie administrate si lichidate conform prevederilor legale in vigoare anterioare modificarilor si completarilor aduse Legii nr.64/1995 prin prezenta ordonanta”.

            Asadar, textul invocat de recurent nu are aplicabilitate, intrucat intimata reclamanta se afla in procedura reorganizarii judiciare din anul 2000.

            Sustinerile recurentei Directia pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Vaslui privind actele enumerate in motivarea recursului, nu pot fi retinute. Continutul adresei nr.5258/2001 a Ministerului Finantelor Publice, procesul-verbal al Curtii de Conturi si decizia de speta a Curtii Supreme de Justitie, reprezinta aprecieri ale autoritatilor de la care emana referitoare la alte situatii si nu la acea dedusa judecatii.

Pentru considerentele expuse, procesul-verbal de control si decizia nr.2/2003 a Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale au fost anulate in mod corect de catre curtea de apel, astfel incat recursurile vor fi respinse ca nefondate.

            Avand in vedere ca prin O.G. nr.86/2003 Ministerul Finantelor Publice   s-a subrogat in drepturile Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, iar Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui s-a subrogat in drepturile Directiei pentru Dialog, Familie si Solidaritate Sociala Vaslui, decizia va fi pronuntata si fata de aceste autoritati publice.

            Recursurile au fost respinse.







Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 992
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site