Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


PROCESUL CIVIL

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



PROCESUL CIVIL

Sectiunea I. Definitie




Procesul civil este activitatea desfasurata de catre instanta, parti, organe de executare si alte persoane sau organe care participa la infaptuirea de catre instantele judecatoresti a justitiei in pricinile civile, in vederea realizarii sau stabilirii drepturilor si intereselor civile deduse judecatii si executarii silite a hotararilor judecatoresti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevazute de lege.

Sectiunea II. Fazele si etapele procesului civil

Din definitia data procesului civil rezulta ca acesta parcurge in mod obisnuit, dar nu obligatoriu, doua faze: judecata si executarea silita.

Faza judecatii cuprinde judecata in prima instanta si judecata in caile de atac.

Ca regula, judecata, indiferent ca este in prima instanta sau in caile de atac, parcurge trei etape: etapa scrisa, etapa dezbaterilor, etapa deliberarii si pronuntarii hotararii. Este normal sa fie asa deoarece judecata in prima instanta reprezinta dreptul comun in materie, ceea ce inseamna ca dispozitiile care reglementeaza judecata in prima instanta, in masura in care nu sunt incompatibile, se aplica si la judecata in caile de atac (art. 298, 316, 326 C. proc. civ.).

Cat priveste judecata in prima instanta, etapa scrisa este declansata prin cererea de chemare in judecata, care este actul de procedura prin care reclamantul formuleaza o pretentie impotriva celeilalte parti: paratul. La randul sau, paratul poate sa raspunda pretentiilor reclamantului printr-o intampinare (art. 115 C. proc. civ.) sau, daca are pretentii proprii in legatura cu cererea de chemare in judecata, poate sa depuna o cerere reconventionala (art. 119 C. proc. civ.).

Sfera subiectiva initiala poate fi extinsa prin intrarea in proces si a altor persoane, din proprie initiativa ori din initiativa partilor, ele dobandind calitatea de parti. Si actele de procedura prin care tertii sunt atrasi in proces imbraca forma scrisa, acestea fiind cererea de interventie voluntara (principala si accesorie) si cererea de interventie fortata (chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea titularului dreptului).

Rolul etapei scrise este acela de a determina cadrul procesual in care se va desfasura judecata, din punct de vedere al obiectului si al partilor.

Pe de alta parte, intrucat exista obligatia comunicarii catre fiecare parte a cererilor facute de adversar, rezulta ca in etapa scrisa are loc o instiintare reciproca a partilor in legatura cu pretentiile si apararile lor, precum si in legatura cu probele pe care inteleg sa le administreze. Desigur, in aceeasi masura este informata instanta cu privire la aceste aspecte.

Etapa urmatoare, a dezbaterilor, debuteaza la prima zi de infatisare. Este etapa in care partile isi sustin pretentiile si apararile, administreaza probe, pun concluzii, fie cu privire la exceptii procesuale, fie pe fondul pretentiilor deduse judecatii.

Dupa inchiderea dezbaterilor urmeaza etapa deliberarii judecatorilor si pronuntarii hotararii.

Deliberarea are loc in secret, si la ea participa numai judecatorii care au facut parte din complet, nu si grefierul sau procurorul care a pus concluzii. Totusi, in litigiile avand ca obiect conflicte de munca si asigurari sociale asistentii judiciari participa la deliberari, dar cu vot consultativ (art. 58 alin. 2 din Legea nr. 304/ 2004 privind organizarea judiciara), ceea ce inseamna ca judecatorii nu sunt obligati sa tina cont de parerea acestora.

Pronuntarea hotararii se face intotdeauna in sedinta publica, chiar daca judecata a avut loc in camera de consiliu (art. 121 alin, final C. proc. civ.).

Odata cu parcurgerea acestor etape se finalizeaza judecata in prima instanta.

Partea nemultumita de hotararea primei instante o poate ataca cu apel, declansand astfel o noua etapa a fazei judecatii: etapa apelului. Avand in vedere particularitatile acestei cai de atac, etapa scrisa din cadrul apelului se rezuma numai la cererea de apel, la intampinarea pe care o poate face intimatul si la cererea de aderare la apel, intr-una din cele doua forme: apelul incident (art. 293 C. proc. civ.) si apelul provocat (art. 2931 C. Proc. civ.).

Exista si o etapa a cailor extraordinare de atac.

Astfel, hotararile pronuntate in apel, precum si hotararile pronuntate in prima instanta fara drept de apel, pot fi atacate cu recurs. In cazul recursului, etapa scrisa este limitata la cererea de recurs si la intampinarea intimatului. Pe de alta parte, singurele probe care pot fi administrate in etapa dezbaterilor sunt inscrisurile (art. 305 C. proc. civ.).

Alte cai extraordinare de atac sunt contestatia in anulare si revizuirea care, asemenea recursului, pot fi exercitate numai pentru motivele anume stabilite de lege.

De asemenea, Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul tarii, sa declanseze etapa recursului in interesul legii (art. 329 C. proc. civ.). Specific acestei cai de atac este faptul ca decizia prin care se solutioneaza recursul in interesul legii nu are efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si, pe cale de consecinta, nici asupra situatiei partilor din acele procese.

Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, aprobata prin Legea nr. 195/2004, au fost abrogate dispozitiile art. 330-330 C. proc. civ. care reglementau recursul in anulare.

Faza executarii silite intervine in cazul in care hotararea sau un alt titlu executoriu poate fi pus in executare, iar debitorul nu-si executa obligatia de bunavoie.

Exista doua modalitati de executare silita: executarea silita directa, atunci cand creditorul tinde sa obtina realizarea in natura a prestatiei care formeaza obiectul obligatiei debitorului inscrisa in titlul executoriu, deci tinde sa obtina executarea intocmai a obiectului obligatiei, si executarea silita indirecta, atunci cand creditorul unei sume de bani urmareste sa-i indestuleze creanta din sumele obtinute prin valorificarea bunurilor debitorului, prin poprirea sumelor pe care acesta le are de primit de la terte persoane or in cazul persoanelor juridice, titulare de conturi bancare, prin virarea sumei din contul debitorului in contul creditorului. Nu este obligatoriu ca procesul civil sa parcurga ambele faze.

Astfel, va lipsi faza judecatii atunci cand creditorul pune in executare un alt titlu decat o hotarare judecatoreasca (ex: un act autentificat de notarul public, conform art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, o cambie, un bilet la ordin, un contract de asistenta juridica).

De asemenea, poate sa lipseasca faza executarii silite atunci cand debitorul isi executa de bunavoie obligatia inscrisa in titlul executoriu sau atunci cand hotararea nu este susceptibila de executare silita (de exemplu, hotararea pronuntata intr-o actiune in constatare conform art. 111 C. proc. civ.; hotararea prin care se respinge atat cererea de chemare in judecata cat si eventualele cereri incidentale: cerere reconventionala, cereri de interventie).

Pe de alta parte, este posibil ca faza judecatii sa nu parcurga toate etapele:nu are loc dezbaterea atunci cand reclamantul renunta la judecata sau la dreptul pretins ori lasa cererea in nelucrare inainte de etapa dezbaterilor, astfel incat aceasta se perima; poate sa lipseasca etapa deliberarii atunci cand partile sting litigiul printr-o tranzactie; poate sa lipseasca etapa cailor de atac, daca hotararea de prima instanta nu este atacata prin intermediul cailor de atac, ordinare sau extraordinare.

Sectiunea III. Principiile fundamentale ale procesului civil

3.1. Principiul contradictorialitatii

Potrivit art. 129 alin. 2 C. proc. civ., judecatorul are indatorirea sa faca respectate si sa respecte el insusi principiul contradictorialitatii si celelalte principii ale procesului civil.

Contradictorialitatea presupune ca judecatorul trebuie sa asculte deopotriva pe cel care a sesizat instanta cat si pe cel care se apara. Fiecare parte are dreptul de a participa la prezentarea, argumentarea si dovedirea pretentiilor sau apararilor sale precum si dreptul de a discuta si combate sustinerile si probele celeilalte parti. De asemenea, fiecarei parti trebuie sa i se ofere posibilitatea sa-si exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate de instanta din oficiu in scopul aflarii adevarului si pronuntarii unei hotarari legale si temeinice. Pentru ca partile sa poata, in mod real (nu numai formal), sa puna concluzii asupra aspectelor invocate de instanta din oficiu, aceasta trebuie sa argumenteze problemele puse in dezbatere.

In temeiul acestui principiu, partile au dreptul de a face cereri, de a propune si administra probe, de a pune concluzii cu privire la toate problemele de fapt si de drept care intereseaza in rezolvarea pricinii. Instanta este obligata sa dea cuvantul partilor asupra oricarei cereri si sa-si intemeieze hotararea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor contradictorii.



Principiul contradictorialitatii isi gaseste consacrare in mai multe texte ale Codului de procedura civila:

- art. 113 si art. 116, care prevad ca la cererea de chemare in judecata, respectiv intampinare, se vor alatura atatea copii de pe cerere cati parati/reclamanti sunt. Prin comunicarea acestor cereri partile sunt instiintate reciproc asupra pretentiilor si apararilor lor, precum si asupra probelor pe care inteleg sa le administreze. De asemenea, cererile de interventie se comunica partilor initiale ale procesului (art. 52 alin. 3 C. proc. civ.) sau tertilor introdusi in proces (art. 57 alin final, art. 62, art. 65 C. proc. civ.);

- art. 85, conform caruia judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat art. 1141 alin. 5 C. proc. civ. dispune ca, sub rezerva dezbaterii la prima zi de infatisare, presedintele, cu ocazia fixarii termenului la primirea cererii de chemare in judecata, daca s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea paratului la interogatoriu, precum si orice alte masuri pentru administrarea probelor.

In respectarea principiului contradictorialitatii, nici o proba nu poate fi opusa celeilalte parti daca nu i s-a oferit posibilitatea sa se pronunte asupra ei. De aceea, judecatorul nu-si poate intemeia solutia pe care o pronunta pe inscrisuri depuse la dosar dupa inchiderea dezbaterilor, pentru ca acestea nu au fost puse in discutia partilor;

Pentru asigurarea contradictorialitatii nu este obligatoriu sa se infatiseze ambele parti. Astfel, potrivit art. 152 C. proc. civ., daca la orice termen sorocit pentru judecata, se infatiseaza numai una din parti, instanta, dupa ce va cerceta toate lucrarile din dosar si va asculta sustinerile partii, se va pronunta pe temeiul dovezilor administrate, putand primi exceptiile si apararile partii care lipseste.

De asemenea, contradictorialitatea este asigurata si atunci cand ambele parti, legal citate, lipsesc, dar numai daca, cel putin una din parti a solicitat judecarea cauzei in lipsa (art. 242 alin. 2 C. proc. civ.).

Uneori, datorita urgentei sau pentru a asigura eficienta unei masuri, legiuitorul permite ca, in prima instanta, solutionarea unor cereri sa se faca fara citarea partilor, cu consecinta inlaturarii contradictorialitatii.

Astfel, in caz de primejdie in intarziere instanta va putea incuviinta cererea de asigurare a dovezilor si fara citarea partilor (art. 236 alin, final C. proc. civ.);

3.2. Principiul dreptului de aparare

Principiul dreptului la aparare are o valoare constitutionala. Potrivit art. 24 din Constitutie, dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. De asemenea, art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara prevede ca dreptul la aparare este garantat. In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupa caz, asistate de un aparator, ales sau numit din oficiu, potrivit legii.

Indiferent ca sunt pronuntate intr-o procedura contencioasa ori intr-una gratioasa, hotararile judecatoresti trebuie sa exprime adevarul si sa nu contravina legii. Dar, pentru ca ele sa aiba un asemenea caracter, instantele judecatoresti sunt obligate sa asigure respectarea principiului dreptului la aparare.

In doctrina se arata ca dreptul la aparare are doua acceptiuni: una materiala si alta formala. In sens material, mai larg, el cuprinde intregul complex de drepturi si garantii procesuale care sunt instituite de lege pentru a da posibilitate partilor sa-si apere interesele legitime: dreptul de a face cereri, de a lua cunostinta de actele de la dosar, de a propune probe, de a-i recuza pe judecatori si pe procurori, de a participa la dezbateri, de a pune concluzii, de a exercita caile de atac. In sens formal, mai restrans, dreptul de aparare inseamna dreptul partii de a-si angaja un aparator.

Mai recent s-a impus opinia in sensul ca dreptul la aparare este asigurat prin:

a) modul cum sunt organizate si functioneaza instantele judecatoresti;

b) existenta unor dispozitii procedurale;

c) asistarea de catre un avocat.

A) Realizarea dreptului la aparare prin modul in care sunt organizate si functioneaza instantele judecatoresti este asigurata prin:

- existenta unui sistem de principii care sta la baza organizarii si functionarii instantelor judecatoresti precum legalitatea, egalitatea, gratuitatea, colegialitatea, publicitatea etc;

- reglementarea institutiei incompatibilitatii judecatorilor, posibilitatea pentru parti de a cere recuzarea judecatorilor sau stramutarea pricinilor;

- obligatia judecatorului de a avea rol activ;

- organizarea ierarhica a instantelor judecatoresti, care asigura parcurgerea a doua grade de jurisdictie. Partea nemultumita de hotararea data in prima instanta poate provoca o noua judecata in fond la instanta superioara, pe calea apelului, iar un control de legalitate pe calea recursului. Tot ca un aspect al dreptului la aparare il reprezinta faptul ca partea nu-si poate inrautati situatia in propria cale de atac (art. 296 C. proc. civ.);

B) Dreptul de aparare se realizeaza si prin unele dispozitii procedurale.

Astfel:

- potrivit art. 85 C. proc. civ., judecatorul nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea partilor, afara de cazul in care legea nu dispune altfel. Prin acest text se asigura protectia partii impotriva masurilor ce ar putea fi luate fata de ea fara sa i se fi dat posibilitatea de a se apara. Este de retinut ca ceea ce este obligatoriu in procesul civil nu este prezenta partilor inaintea judecatorului (cu exceptia procesului de divort in care prezenta reclamantului in fata instantelor de fond este obligatorie, conform art. 616 si 619 alin. 2 C. proc. civ.), ci doar citarea lor legala. Cu alte cuvinte, este obligatoriu sa se dea partilor posibilitatea sa se infatiseze, iar nu insasi infatisarea acestora; anumita etapa procesuala (prima instanta, apel, cai extraordinare de atac) pentru lipsa de aparare, temeinic justificata, se poate acorda un singur termen, fara ca instanta sa fie obligata sa acorde cel putin un termen pentru acest motiv.

C) Realizarea dreptului la aparare este asigurata si prin posibilitatea ca partea sa-si angajeze un aparator.

In sistemul nostru procesual civil, partile nu sunt obligate sa-si angajeze un avocat, ci sunt libere sa aprecieze daca sunt in masura sa se reprezinte singure ori sa fie reprezentate de o persoana necalificata.

Daca din actele dosarului rezulta ca partea si-a angajat un avocat, instanta care trece la solutionarea pricinii, fara a-i acorda acestuia cuvantul, incalca principiul analizat pentru ca aceasta echivaleaza cu neacordarea cuvantului partii.

O garantie importanta a dreptului de aparare o constituie si asistenta juridica gratuita (asa numita asistenta judiciara), reglementata prin art. 74-81 C. proc. civ. si art. 68-69 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit art. 74 C. proc. civ., cel ce nu e in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati, fara a primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale, poate cere asistenta judiciara. Prin ,,familie” trebuie sa se inteleaga persoanele care locuiesc si gospodaresc impreuna cu partea. Nu este obligatoriu ca aceste persoane sa se afle in intretinerea partii, ci este suficient ca, prin sprijinul acordat acesteia pentru acoperirea cheltuielilor judecatii, sa fie afectata propria lor intretinere.

Asistenta judiciara cuprinde:

1. acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului judiciar, in conditiile legii;

2. apararea si asistenta gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocatilor (art. 75 alin. I C. proc. civ.).

3.3. Principiul rolului activ al judecatorului

Rolul activ al judecatorului se manifesta in fapt, in urmatoarele aspecte principale:

- da calificarea exacta cererii, in functie de continutul sau, iar nu in functie de denumirea data de parte. Potrivit art. 84 C. proc. civ., cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita. Desigur, pentru respectarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare, instanta trebuie sa puna in discutia partilor noua calificare a cererii;



- potrivit art. 129 alin. 2 teza I C. proc. civ., judecatorul conduce desfasurarea procesului civil, vegheaza la respectarea dispozitiilor legale si are puterea de a fixa termenele si de a ordona masurile necesare judecarii cererii (prezentarea unor probe, conexarea sau disjungerea pricinilor, suspendarea judecatii etc.).

Codul de procedura civila nu ingaduie judecatorului sa aprecieze daca se impune sau nu suspendarea judecatii, ci suspendarea este obligatorie, atunci cand, dupa amanarea in temeiul invoielii partilor acestea nu staruie in judecata (art. 155 C. proc. civ.). De asemenea, suspendarea este obligatorie in cazurile prevazute de art. 243 C. proc. civ. ori pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala (art. 23 din Legea nr. 47/1992);

- judecatorul poate invoca din oficiu incalcarea normelor imperative;

- in cazul in care partile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevazuti la art. 68 alin. 5 (doctori sau licentiati in drept, care sunt mandatari in pricinile sotului sau ale rudelor pana la gradul IV inclusiv), judecatorul le va da indrumari cu privire la drepturile si obligatiile ce le revin in proces (art. 129 alin. 3 C. proc. civ.).

- cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare (art. 129 alin. 4 C. proc. civ.). Astfel, instanta poate pune in discutia partilor necesitatea largirii cadrului procesual prin introducerea in proces si a altor persoane. Instanta nu poate insa din oficiu sa dispuna introducerea in proces a tertilor, pentru ca s-ar incalca astfel principiul disponibilitatii. De asemenea, in exercitiul rolului activ, judecatorul poate pune in discutia partilor schimbarea temeiului juridic al cererii, al cauzei cererii.

Atunci cand necesitatea lamuririi acestor elemente s-a constatat dupa inchiderea dezbaterilor, atat in virtutea rolului activ, dar mai ales pentru respectarea principiului contradictorialitatii, instanta este obligata sa repuna pricina pe rol, pentru a da posibilitate partilor sa-si exprime punctul de vedere asupra problemei pusa in discutie de judecator;

- judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc (art. 129 alin. 5 C. proc. civ.). Tocmai datorita acestei obligatii a judecatorilor, actiunea nu poate fi respinsa ca nedovedita, ci numai ca nefondata sau neintemeiata.

- in exercitiul rolului activ, judecatorul poate urmari si atenuarea unor dispozitii legale restrictive, prin aplicarea altor dispozitii legale.

De pilda, partea care nu a propus probele prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare ori la prima zi de infatisare este decazuta din dreptul de a mai propune probe (art. 138 C. proc. civ.). Daca insa partea nu a fost asistata sau reprezentata de avocat si nu a solicitat dovada din pricina nestiintei sau lipsei de pregatire, atunci instanta, in temeiul art. 138 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ., va putea admite si proba propusa dupa prima zi de infatisare.

3.4. Principiul disponibilitatii

Principiul disponibilitatii consta in posibilitatea partilor de a dispune de obiectul procesului - dreptul material, precum si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept - dreptul procesual.

In continutul sau, principiul disponibilitatii cuprinde urmatoarele drepturi:

a) dreptul persoanei interesate de a porni sau nu actiunea civila

Ca regula, instanta civila nu se sesizeaza din oficiu, ci procesul civil trebuie sa fie declansat, printr-o cerere de chemare in judecata, de partea care pretinde ca cel pe care l-a chemat in judecata i-a incalcat sau ii contesta un drept (art. 109 C. proc. civ.). Aceasta persoana, in functie de probele de care dispune, va aprecia daca este cazul sau nu sa porneasca procesul civil, precum si momentul in care va sesiza instanta.

In procesul civil roman, disponibilitatea nu este absoluta intrucat, pentru ocrotirea unor persoane sau interese, legiuitorul a recunoscut legitimare procesuala activa si altor persoane sau organe decat titularului dreptului. Astfel, in conditiile art. 45 alin. 1 C. proc. civ., Ministerul Public poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege; autoritatea tutelara poate sesiza instanta cu cereri avand ca obiect ocrotirea minorilor, decaderea din drepturile parintesti, obligarea la plata pensiei de intretinere; potrivit art. 143 C. fam., punerea sub interdictie poate fi ceruta de autoritatea tutelara, precum si de toti cei prevazuti in art. 115.

La randul sau, si instanta civila poate sa actioneze din oficiu, cu consecinta limitarii principiului disponibilitatii. Astfel, in conditiile art. 42 C. fam. instanta de divort va hotari, odata cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi incredintati copiii minori precum si contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor, chiar daca nu a fost sesizata cu o asemenea cerere, pentru a evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor minori; instanta poate sa pronunte din oficiu punerea sub interdictie sau ridicarea acesteia (art. 143 si 151 C. fam);

b) dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau ale apararii

Limitele cererii de chemare in judecata, ale cadrului procesual in care se va desfasura judecata cu privire la obiect (pretentia concreta dedusa judecatii) si la parti (persoanele intre care exista raportul juridic litigios), sunt fixate de catre reclamant.

Cat priveste obiectul, art. 129 alin. 6 C. proc. civ. prevede ca in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii. Ca atare, instanta nu poate depasi limitele obiectului fixate de reclamant, in sensul ca nu poate sa acorde mai mult decat s-a solicitat, chiar daca din probe rezulta ca reclamantul are dreptul la mai mult, altceva decat s-a cerut sau mai putin decat s-a cerut. A acorda mai putin decat s-a cerut nu inseamna ca, daca de exemplu, reclamantul a solicitat obligarea paratului la 1.000.000 lei, iar din probe rezulta ca acesta datoreaza numai 500.000 lei instanta il obliga pe parat doar la aceasta suma, ci inseamna a lasa nesolutionate capete de cerere cu indrumarea data partii sa se judece separat, prin introducerea unei noi actiuni.

Daca insa formularile reclamantului sunt improprii si nu se poate determina exact obiectul, instanta are obligatia, in baza rolului activ, sa-i ceara partii sa faca precizarile necesare.

Cat priveste latura subiectiva a procesului, in respectarea principiului disponibilitatii, instanta nu poate introduce din oficiu o alta persoana in proces. Numai partile pot largi sfera subiectiva a procesului, prin formularea unei cereri de chemare in judecata a altor persoane (art. 57-59 C. proc. civ.), chemarii in garantie (art. 60-63 C. proc. civ.) sau aratarii titularului dreptului (art. 64-66 C. proc. civ.). De asemenea, tertii pot solicita sa participe la judecata, sub forma cererii de interventie voluntara (art. 49-56 C. proc. civ.). In exercitiul rolului activ, judecatorul poate, cel mult, sa atraga atentia partilor asupra necesitatii introducerii in proces si a altor persoane.

Instanta nu este tinuta de temeiul juridic al cererii, acesta fiind fundamentul raportului juridic dedus judecatii. Ea are posibilitatea ca, dupa ce pune aceasta problema in discutia partilor, sa schimbe calificarea juridica pe care reclamantul a dat-o cererii sale, si atunci cand procedeaza astfel, instanta trebuie totusi sa tina cont de principiul disponibilitatii astfel incat daca partea insista in temeiul juridic indicat, instanta sa se pronunte in raport de acesta.

Limitele apararii sunt determinate de parat, in functie de interesele sale procesuale. De pilda, stiind ca, potrivit art. 118 alin. 2 C. proc. civ., daca nu depune intampinare in termen, atunci cand aceasta este obligatorie, este decazut din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii procesuale relative, paratul poate decide daca depune sau nu intampinare. Instanta, in exercitiul rolului sau activ, poate sa atraga atentia paratului asupra drepturilor procesuale pe care acesta le are;

c) dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare si dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzactie

Reclamantul poate sa renunte la judecata (art. 246 C. proc. civ.) sau la dreptul subiectiv (art. 247 C. proc. civ.); paratul poate sa achieseze, sa recunoasca pretentiile reclamantului; partea care a pierdut procesul poate sa recunoasca hotararea prin care a fost obligata la o prestatie catre cealalta parte; ambele parti pot conveni sa stinga litigiul printr-o tranzactie (art. 271 C. proc. civ.).

Aceste drepturi exista si atunci cand procesul a fost pornit de o alta persoana decat titularul dreptului, pentru ca si in acest caz, titularul va fi introdus in proces. Art. 45 alin. 2 C. proc. civ. prevede ca in cazul in care procurorul a pornit actiunea, titularul dreptului la care se refera actiunea va fi introdus in proces si se va putea folosi de dispozitiile prevazute in art. 246-247 si 271-273, iar in cazul in care procurorul i-ar retrage cererea, va putea cere continuarea judecatii. Din acest text rezulta ca titularul dreptului va fi introdus in proces in calitate de reclamant, de vreme ce poate sa renunte la judecata sau la dreptul subiectiv ori poate sa ceara continuarea judecatii.



Sunt situatii cand dreptul de a renunta la judecata nu poate fi exercitat.

Astfel, daca procurorul sau autoritatea tutelara au introdus o actiune pentru obligarea unuia dintre parinti la plata pensiei de intretinere pentru copilul aflat in ingrijirea celuilalt parinte, in proces va fi citat si parintele caruia ii este incredintat copilul. Acesta nu este indreptatit sa retraga actiunea, deoarece titular al dreptului la intretinere este copilul, iar parintele (ca de altfel, nici autoritatea tutelara sau procurorul) nu poate sa renunte la un drept care nu-i apartine. Daca instanta va constata ca parintele caruia ii este incredintat copilul are conditii materiale satisfacatoare pentru cresterea si educarea lui, va respinge actiunea ca nefondata.

Acest aspect al disponibilitatii este limitat de faptul ca instanta, in baza rolului activ, are datoria sa verifice actele de dispozitie ale partilor si sa nu le dea curs, continuand judecata, daca urmaresc incalcarea unor norme imperative, fraudarea intereselor partilor sau ale unor terti;

d) dreptul de a ataca sau nu hotararea prin intermediul cailor legale de atac

Partea care a pierdut procesul poate sa ceara reformarea sau retractarea hotararii prin intermediul cailor legale de atac. Aceeasi parte poate insa sa si achieseze la hotarare fie in mod expres, declarand ca renunta la calea de atac (art. 267 C. proc. civ.) fie tacit, prin executarea de bunavoie a hotararii. Desigur ca, daca o parte a exercitat o cale de atac, in aplicarea principiului disponibilitatii, poate sa si renunte la judecata acelei cai de atac.

Si aceasta componenta a principiului disponibilitatii sufera unele limitari.

Astfel, in conditiile art. 45 alin final C. proc. civ. procurorul poate, in conditiile legii, sa exercite caile de atac impotriva oricaror hotarari. Procurorul are acest drept indiferent daca a participat sau nu la judecata pricinii in care s-a pronuntat hotararea atacata; e) dreptul de a cere executarea hotararilor judecatoresti

e) dreptul de a cere executarea silita a hotararilor judecatoresti;

Daca debitorul nu-si executa de bunavoie obligatia inscrisa in titlul executor, creditorul are dreptul sa ceara executarea silita a hotararii. In aceeasi masura, expresie a principiului disponibilitatii, partea poate sa si renunte la punerea in executare a hotararii.

Si acest aspect al disponibilitatii este atenuat de dreptul procurorului de a cere executarea silita a hotararilor date in favoarea minorilor, interzisilor, disparutilor precum si a altor categorii de persoane, in conditiile legii (art. 45 alin. final C. proc. civ.). De asemenea, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in cazul sumelor datorate cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, cand executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, infiintarea popririi se dispune de instanta de fond din oficiu, de indata ce hotararea este executorie potrivit legii (art. 453 alin. 2 C. proc. civ.).

3.5. Principiul publicitatii

Potrivit art. 126 din Constitutie, sedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege. Un continut similar au si art. 121 alin. 1 C. proc. civ. si art. 11 alin. 1 teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara.

Acest principiu presupune ca procesul civil, cu exceptia deliberarii, se desfasoara in prezenta partilor dar si a oricarei persoane straine de litigiu care doreste sa asiste la dezbateri.

Publicitatea e constituita din elemente diverse si anume: stabilitatea locului unde instantele isi desfasoara activitatea, fiecare instanta avand un sediu stabil si cunoscut; periodicitatea sedintelor de judecata, in zilele si la orele fixate; publicitatea listei proceselor ce se vor dezbate in fiecare sedinta de judecata; accesul liber in sala de sedinta; pronuntarea hotararii in sedinta publica.

De la acest principiu exista si exceptii, permise chiar de textul constitutional.

Astfel, in conditiile art. 121 alin. 2 C. proc. civ., instanta poate sa dispuna ca dezbaterile sa se faca in sedinta secreta, daca dezbaterea publica ar vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti. In acest caz, partile vor putea fi insotite, in afara de aparatorii lor, de ce mult doua persoane desemnate de ele.

Faptul ca in anumite cazuri judecata se face in camera de consiliu, nu inseamna ca sedinta este secreta in sensul art. 121 alin. 2 C. proc. civ. Legiuitorul a ingaduit sa se inlature publicitatea in acest caz nu pentru ca dezbaterea publica ar vatama ordinea sau moralitatea publica sau pe parti, ci din necesitatea de a se asigura solutionarea rapida a incidentului procedural sau a cererii respective.

Sedinta secreta va fi dispusa de instanta in sedinta publica.

Intrucat secretul dezbaterilor este o derogare de la regula publicitatii sedintelor de judecata, el nu poate fi admis decat in cazurile prevazute de lege, iar atunci cand masura este luata in conditiile art. 121 C. proc. civ. instanta este obligata sa motiveze de ce in pricina respectiva dezbaterile publice ar vatama sau moralitatea publica sau pe parti.

Aceasta masura poate fi dispusa cu privire la judecata intregului proces sau numai cu privire la o parte a acestuia, ca de pilda, luarea interogatoriului unei parti, audierea unui martor.

In aceeasi masura in care publicitatea dezbaterilor este reglementata prin norme imperative, si normele care prevad ca solutionarea unei cereri se face in camera de consiliu sunt imperative, astfel incat nerespectarea lor, si judecarea in sedinta publica, atrage sanctiunea nulitatii hotararii.

Indiferent daca judecata are loc in sedinta publica sau in camera de consiliu, hotararea se pronunta in sedinta publica (art. 121 alin, final C. proc. civ.), sub sanctiunea nulitatii.

3.6. Principiul oralitatii

Codul de procedura civila consacra principiul oralitatii dezbaterilor in art. 127 potrivit caruia pricinile se dezbat verbal, daca legea nu dispune altfel.

Si alte texte ale Codului se refera la oralitate. Astfel:

- partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratie verbala in fata instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13-16 (art. 19);

- propunerea de recuzare se va face verbal sau in scris pentru fiecare judecator in parte si inainte de inceperea oricarei dezbateri (art. 29 alin. 1);

Potrivit principiului oralitatii presedintele completului are obligatia, sub sanctiunea nulitatii hotararii, de a da cuvantul partilor pentru a-si sustine oral pretentiile sau apararile, de a discuta regularitatea actelor de procedura si cererile celorlalte parti, materialul probator administrat, de a da explicatii, a propune probe si a formula concluzii cu privire la toate imprejurarile de fapt sau de drept ale litigiului. Daca nu este respectat acest principiu se produce partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin anularea hotararii, conform art. 105 alin. 2 C. proc. civ.

Un sistem doar oral prezinta si serioase neajunsuri, mai ales daca judecatorul nu manifesta rol activ. Un asemenea sistem, care nu fixeaza elementele judecatii, face ca soarta procesului sa depinda de abilitatea aparatorilor, partea de buna-credinta si chiar instanta putand fi surprinse de manevrele partii de rea-credinta. Pe de alta parte, intr-un asemenea sistem nu s-ar putea verifica sustinerile partilor, depozitiile martorilor, astfel incat, practic, controlul judiciar ar fi imposibil de realizat.

De aceea, cel mai bun sistem este cel mixt, care imbina procedura orala cu cea scrisa. Un atare sistem este cuprins si in Codul nostru de procedura civila care impune ca anumite acte de procedura sa imbrace forma scrisa. Este cazul cererii de chemare in judecata, al intampinarii, cererii reconventionale, cererilor de interventie, al cererilor de exercitare a cailor de atac. De asemenea, minuta, incheierea de sedinta si hotararea au aceasta forma, iar sustinerile verbale ale partilor si ale altor participanti sunt consemnate in scris in incheieri, depozitii de martori, concluzii scrise, procese-verbale.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1117
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site