Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


RASPUNDEREA JURIDICA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



RASPUNDEREA JURIDICA

1. Conceptul raspunderii juridice




Dreptul ca fenomen social are finalitati complexe la nivel macro si micro-social referitoare la asigurarea coerentei, functionalitatii si autoreglarii sistemului social, in solutionarea conflictelor relatiilor interumane, in apararea si promovarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. in acest sens, normele juridice orienteaza, stimuleaza, influenteaza si determina comportamente umane, interventia sa normativa specifica, de natura imperativa, fiind asigurata la nevoie prin forta de constringere a statului. Nu orice conduita umana are relevanta din punct de vedere juridic, ci numai accea care cade, intr-o forma sau alta, sub incidenta normelor juridice. Conduita umana poate sa fie conforma normelor juridice sau, dimpotriva, sa contravina acestora. in primul caz, conduita este licita, legala, iar al doilea caz, ea este ilicita sau ilegala. Conduita licita este exprimata in anumite actiuni sau in abtinerea de a savirsi anumite actiuni prin care subiectele de drept folosesc in limitele prescrise drepturile subiective sau isi indeplinesc obligatiile juridece pe care le au. Deci, conduita licita este data de actiunile sau inactiunile conforme sau chiar determinate de normele juridice.

Pentru calificarea comportarii licite nu intereseaza motivele, care pot fi extrem de diverse, de la convingere, pina la teama de pedeapsa, ce determina persoana la o asemenea comportare. Trebuie retinut insa ca are valoare juridica numai compotarea constienta, responsabila.

Astfel, comportarea unui alienat mintal nu are valoare juridica, nu poate fi calificata ca licita sau ilicita, deoarece ea nu este rezultatul unei deliberari constiente si ca atare,alienatul mintal nu poate avea raspunderea juridica a faptelor sale.

Conduita ilicita consta intr-o actiune sau inactiune contrara prevederilor normelor juridice, savirsite de o persoana care are capacitatea de a raspunde pentru faptele sale. in principiu, incalcarea prevederilor normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei vinovate.

Dintr-o perspectiva mai larga se poate aprecia ca raspunderea juridica este o expresie specifica a ideii de reponsabilitate sociala in conformitate cu care, fiecare om trebuie sa isi asume si sa suporte consecintele faptelor sale. Oamenii traiesc in societate si pe parcursul istoriei isi cistiga diverse grade de libertate, dar acesta nu inseamna in nici un caz liber arbitru, a actiona dupa bunul plac. Fiecare individ trebuie sa accepte si sa permita libertatea altuia.

Pe de alta parte, colectivitatea insasi nu poate ramine indiferenta fata de comportamentele care incalca regulile sociale. Raspunderea indivizilor fata de comportamentele lor poate avea forme diverse: politica, morala, religioasa, culturala, juridica. in cazul raspunderii juridice se pot remarca o serie de caractereistici care sint conferite de specificul dreptului, al normelor si sanctiunii juridice, de faptul ca ea implica, in diverse grade constringerea statala.

Raspunderea juridica poate fi definita ca un raport statornicit de lege, de norma juridica, intre autorul incalcarii normelor juridice si stat, reprezentat prin agentii autoritatii, care pot sa fie instantele de judecata, functionarii de stat sau alti agenti ai puterii publice. Continutul acestui raport este complex, fiind format im esenta din dreptul statului ca reprezentant al societatii de a aplica sanctiunile prevazute de normele juridice persoanelor care incalca prevederile legale si obligatia acestor persoane de a se supune sanctiunii legale, in vederea restabilirii ordinii de drept.

intre raspunderea juridica si sanctiunea juridica se instituie relatii complexe. Astfel, sanctiunea juridica apare ca o premisa a institutiei raspunderii juridice, deoarece raspunderea juridica are ca temei incalcarea normelor juridice dotate prin excelenta cu sanctiuni juridice. Apoi, sanctiunea juridica constituie asa cum am aratat, obiectul raspunderii juridice, ea aflindu-se la capatul acesteia ca scop, ca finalitate, desi nu singura a raspunderii juridice. Din aceasta perspectiva, raspunderea juridica apare ca un cadru juridic de realizare si intruchipare a sanctiunii juridice.

Sanctiunea juridica poate consta in restituirea unui lucru, anularea unui act, repararea unei pagube, cit si intr-o pedeapsa. Aceasta din urma ca specie a sanctiunii juridice este caracterizata prin faptul ca ea implica constringere, suferinta chiar, exercitata de stat, in numele societatii in mod nemijlocit asupra pesoanei si a atributelor ei esentiale. Cele mai semnificative pedepse sint cele din domeniul dreptului penal.Astfel, in acest domeniu, pedeapsa a fost definita ca “ acea sanctiune de drept penal care consta intr-o masura de constringere si reeducare prevazuta de lege pentru savirsirea unei anumite infractiuni si care se aplica de instanta de judecata infractorului in scopul prevederii savirsirii de noi infractiuni. Pedeapsa este data “ intuitu personae”, deci avind in vedere o anumita persoana, gradul de vinovatie al acestuia. Ea nu poate fi transmisibila, ca de pilda, in cazul unei sanctiuni de drept civil care consta in reparearea unei pagube, obligatie care se poate transmite mostenitorilor. Desigur ca, toata aceasta distinctie intre sanctiune si pedeapsa,asa cum s-a remarcat de altfel in literatura juridica, ideea de pedeapsa nu e straina si de alte feluri de raspundere juridica, distinctia mentionata fiind totusi relativa. Mircea Djuvara face interesante remarci despre sanctiune si pedeapsa, modul in care acestea au evoluat de-a lungul istoriei, cum s-a dezvoltat si diferentiat institutia raspunderii juridice.



Astfel, in mod instinctiv, in societatea primitiva individul, lezat raspundea in mod simplu printr-o reactiune imediata fizica, cit putea mai puternica. Violenta raspunderea astfel in mod reflex fara proportii la violenta.

Un pas inainte fata de acest stadiu, este ideea de razbunare, care rafineaza violenta aminind-o un timp. Odata cu aceasta conceptie, apare si ideea rationala a justitiei. Caci pentru un om primitiv, razbunarea este un drept al lui, el intelege ca are dreptul sa faca un rau, oricit de mare, aceluia care, la rindul lui i-ar fi facut vreun rau. Ideea insasi de razbunare este astfel o idee juridica. Ea contine in germene intreaga idee a dreptului, asa cum s-a dezvoltat mai tirziu.

indata ce societatea a anceput sa devina mai complexa, razbunarea a inceput sa fie inlocuita cu compozitia privata. Individul amenintat ofera o valoare oarecare, pentru a se renunta la razbunare. Un pas important a fost facut cind statul a intervenit pentru a reglementa razbunarea si compozitia, fixind un tarif de compensatii, care de data aceasta devine de drept public. Astfel aflam in evolutia dreptului roman la inceput, asemenea tarilfe, care arata cu cit se plateste fiecare infractiune comisa. Interesant este ca la inceput nu a existat o lista de incriminari, abia mai tirziu s-a ajuns la o incriminare prealabila pe care sa se bazeze si sa se fixeze pedeapsa. In forma primitiva a dreptului de razbunare, chiar atenuat prin compozitie, nu exista proportie intre pedeapsa si fapta. Legea talionului “ pentru ochi, dinte pentru dinte”, cu privire la care I. Kant spunea ca reprezinta un ideal de dreptate, intrucit faptuitorul trebuie sa stie ca rezultatele faptelor sale si le aplica si sie insusi, a constituit un nou pas spre progresul juridic. Mai departe s-a stabilit o proportie nu numai intre fapta si rasplata, dar si intre vinovasie si pedeapsa, individualizindu-se pedeapsa. Dar progresul in aceasta privinta a mers mai departe. De ce acela care a faptuit o fapta gava este pedepsit? Pentru ca el si-a nesocotit obligatiile morale elementare. Daca vinovatul ajunge sa-ti restabileasca echivalentul moral in anumite conditii el poate sa suporte o pedeapsa atenuanta. Ideea de justitie cere astfel ca sanctiunea sa se intemeieze pe o expiatiune morala a vinovatului, acesta trebuie sa simta propria lui greseala, propria lui decadere morala. Este insa fara indoiala ca, pentru aplicarea unei pedepse, trebuie sa se ia in consideratie toate circumstantele reale ale faptei, analizindu -se cit se va putea mai exact vinovatia faptuitorului.

2. Formele raspunderii juridice

Se pot distinge mai multe forme ale raspunderii juridice in functie de o serie de factori care trebuie considerati interdependenti si interferenti ca de pilda, valorile sociale lezate, tipul de norma juridica a carei dispozitie a fost incalcata, gradul de pericol social al faptei ilicite, vinovatia faptuitorului, etc.

Astfel, in domeniul fiecarei ramuri de drept s-au conturat forme specifice ca: raspunderea penala, raspunderea civila, raspunderea contraventionala, raspunderea disciplinara, etc.

Schitam, in continuare, cu titlul de exemplu citeva aspecte care definesc unele forme ale raspunderii juridice, acestea urmand sa fie tratate pe larg de catre stiintele juridice de ramura.

Raspunderea penala este definita ca “insusi raportul juridic penal de constringere, nascut ca urmare a savirsirii infractiunii, intre stat pe de o parte, si infractor, pe de alta parte, raport complex al carui continut il formeaza dreptul statului ca reprezentant al societatii de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta pentru infractiunea savirsita si de a-l constringe sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept si restaurarii autoritatii legii.”

in materia dreptului civil se disting doua forme ale raspunderii civile: raspunderea civila delictuala si raspunderea civila contractuala. Ambele forme sint dominate de ideea fundamentala a repararii unui prejudiciu patrimonial produs prin fapta ilicita a unei anumite persoane.

Raspunderea civila delictuala are drept continut obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita. S-a apreciat ca natura juridica a acestei raspunderi este data de faptul ca ea atrage o sanctiune specifica dreptului civil aplicata pentru savirsirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, ea avind un caracter reparator, fara a dicta, in acelasi timp, o pedeapsa. Afirmind caracterul de sanctiune fara de pedeapsa atras de raspunderea civila se impune sa aratam ca in contextul interferentelor dintre diferitele sanctiuni juridice, nimic nu se opune ca aceasta sanctiune civila sa se asocieze cu o pedeapsa. Astfel, este posibil ca fapta ilicita cauzatoare de prejudicii sa fie in acelasi timp, si infractiune fara ca asocierea celor doua sanctiuni sa duca la pierderea individualitatii lor sau la modificarea naturii juridice a fiecaruia dintre sanctiunilea aplicabile. La rindul sau raspundera civila delictuala este de mai multe feluri:



a) raspunderea pentru fapta proprie (art.998 - 999 c. civ.)

b) raspunderea pentru fapta altei persoane (art. 1000 al. 2,3,4 c. civ.)

c) raspunderea pentru lucruri, edificii si animale ( art. 1000 al. 1, art. 1001, art. 1002 c. civ.)

Raspunderea civila contractuala are fata de raspunderea civila delictuala, care este dreptul comun al raspunderii civile, un caracter special, derogator. Daca in cazul raspunderii delictuale, obligatia incalcata este o obligatie legala, cu caractar general, care revine tuturor - obligatia de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite, in caul raspunderii precontractuale, obligatia concreta, stabilita printr-un contract preexistent, valabil, incheiat intre cel pagubit si cel care si-a incalcat obligatiile contractuale.

Raspunderea cotraventionala este atrasa in caul comiterii unei contraventii care este derinita ca o fapta ce prezinta un pericol social mai redus decit intractiunea, fapta care este prevazuta ca atare, de lege, sau alt act normativ si care este savirsita cu vinovatie.

Raspunderea disciplinara a fost definita ca “ o institutie specifica dreptului muncii si consta intr-un ansamblu de norme legale privind sanctionarea faptelor de incalcare cu vinovatie de catre orice persoana incadrata, indiferent de functie sau de postul pe care il ocupa, a obligatiilor asumate prin contractul de munca. Aceste fapte sint numite abateri disciplinare si atrag sanctiuni ca: mustrare, avertisment, reduceri de salariu, desfacerea contractului de munca.

Din perspectiva teoriei generale a dreptului remarcam faptul ca intre formele raspunderii juridice exista relatii complexe. Astfel nu in mod necesar unei ramuri de drept iI corespunde o unica forma a raspunderii juridice. De exemplu, in materia dreptului administrativ se pot declansa diverse forme de raspundere juridica: disciplinara, contraventionala, penala, civila.

Uneori formele raspunderii juridice se exclud, nu pot exista cu privire la aceeasi fapta. De pilda, raspunderea penala cu raspunderea contraventionala sau din potriva, sint compatibile si se pot cumula ca in cazul raspunderii penale cu raspuderea civila.

Cu toata diversitatea si dinamica formelor raspunderii juridice, acestea sint fundamentate pe o serie de principii comune ca: legalitatea raspuderii, aceata fiind declansata si realizata in conformitate cu normele juridice ce o reglementeaza, principiul raspunderii personale, principiul raspunderii pentru vina, principiul individualizarii raspunderii juridice, etc. In acelasi timp, formele raspunderii juridice au si note comune, nu pot exista fara intrunirea unor conditii care se regasesc in general, indiferent de forma raspunderii juridice.

3. Conditiile raspunderii juridice

Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe:

a) o conduita ilicita; b) un rezultat vatamator al acestei conduite care poate fi exprimat de pilda, intr-o dauna materiala sau in alt fel, prin vatamarea sanatatii corporale; c) legatura cauzala intre conduita ilicita si rezultatul produs; d) vinovatie din partea subiectului actului ilicit; e) sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatuta in principiu, raspunderea juridica.

a) Conduita ilicita este exprimata intr-o actiune sau inactiune care contravine prevederilor normei juridice. De exemplu, cineva profereaza injurii la adresa unei persoane, deci are o conduita ilicita exprimata printr-o actiune;

Inactiunea - nesav`rsirea unei actiuni concrete de catre o persoana - poate fi considerata drept ilicita numai atunci c`nd aceasta persoana avea obligatia juridica sa actioneze intr-un anumit fel si ea nu a actionat, ca atare. Astfel, art. 315 din Codul nostru penal stabileste sanctiunea pentru infractiunea de omisiune de ajutor a unei persoane a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie;

b) Rezultatul conduitei ilicite, care provoaca daune societatii sau personal unui individ, aduce atingere valorilor aparate de drept. Acest rezultat permite sa se aprecieze, in majoritatea cazurilor, pericolul social al faptei ilicite. Importanta rezultatului pentru stabilirea raspunderii nu este aceeasi in toate ramurile de drept. Astfel, in dreptul civil, raspunderea juridica survine numai atunci c`nd s-a produs rezultatul ilicit - prejudiciul. in dreptul penal si administrativ, cu toate ca, caracterul ilicit al unei conduite este str`ns legat de rezultatul ei vatamator, legea stabileste in anumite cazuri raspunderea juridica chiar daca rezultatul vatamator nu s-a produs, dar s-a creat pericolul producerii lui. in dreptul penal, intre astfel de fapte ilicite, fara rezultate concrete vatamatoare, face parte tentativa.



c) in toate cazurile in care pentru existenta faptului ilicit este necesara si producerea unor consecinte ilicite, se impune examinarea legaturii intre fapa si rezultatul ei; trebuie sa fie stabilita existenta sau inexistenta unui raport de cauzalitate intre fapta si rezultatul produs.

Problema legaturii cauzale intre conduita ilicita si rezultatul produs este o problema deosebit de complexa care cere o analiza profunda, atenta, obiectiva, stiintifica a fiecarui caz in parte. Exista raport de cauzalitate intre fapta ilicita, actiune sau inactiune, si rezultat, c`nd acesta este generat, determinat de catre fapta ilicita. Desigur ca, in practica, exista situatii in care se manifesta o cauzalitate complexa, la producerea rezultatului concur`nd mai multe cauze, manifest`ndu-se si diverse conditii care influenteaza favorabil sau defavorabil producerea rezultatului.

d) Vinovatia reprezinta o alta conditie a raspunderii juridice ce desemneaza latura subiectiva a incalcarii dreptului. Orice actiune sau inactiune a omului se caracterizeaza nu numai prin anumite trasaturi materiale, ci constituie totodata si o manifestare a vointei si constiintei sale.

Vinovatia este atitudinea psihica a unei persoane fata de fapta socialmente periculoasa sav`rsita de ea, precum si fata de consecintee acestei fapte. Vinovatia se exprima sub forma intentiei sau culpei. incalcarea dreptului se considera sav`rsita cu intentie c`nd persoana care a comis-o a cunoscut caracterul ilicit al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut consecintele ei ilicite, le-a dorit sau le-a admis. C`nd aceste consecinte ilicite au fost urmarite de persoana care le-a provocat, avem de-a face cu o intentie directa, iar c`nd producerea consecintelor a fost numai admisa, acceptata, intentia este indirecta.

Culpa este o forma mai putin grava a vinovatiei. in cazul culpei, persoana prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, sau nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. C`nd persoana care a comis actiunea sau inactiunea ilicita a prevazut posibilitatea survenirii unor urmari ilicite, pe care nu le-a dorit, nici nu le-a acceptat dar a crezut in mod usuratec ca le-ar putea preveni, avem de-a face cu culpa sav`rsita cu previziune sau imprudenta, iar c`nd persoana care a comis actiunea (inactiunea) ilicita nu a prevazut posibilitatea survenirii unor urmari ilicite, desi, trebuia sau putea sa le prevada, ne aflam in cazul culpei fara previziune (neglijentei). Terminologia folosita mai sus a fost consacrata in dreptul penal. in aceasta materie c`t si in general in ceea ce priveste raspunderea juridica, existenta unor cauze care inlatura vinovatia inseamna implicit inlaturarea raspunderii juridice.

Acestea sunt: legitima aparare, starea de necesitate, constr`ngerea fizica, constr`ngerea morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, starea de betie fortuita completa, minoritatea faptuitorului, eroarea de fapt.

in materia dreptului civil, culpa nu desemneaza o anumita forma a vinovatiei, ci vinovatia cu toate formele ei. Formele culpei civile sunt: dolul (intentia),imprudenta si neglijenta.

in dreptul civil vinovatia ridica importante aspecte specifice, ca de pilda, cele referitoare la ideea de risc, paza juridica si garantie care conduc in unele cazuri la suprimarea vinovatiei ca element al raspunderii juridice, aceasta declans`ndu-se deci si in cazul constatarii inexistentei vinovatiei. Astfel, ca sa dam numai un exemplu, pentru raspunderea proprietarului pentru ruina edificiului provocata de lipsa de intretinerea ori de un viciu de constructie (art. 11002 c. civ.) in literatura juridica s-a conturat in diferite forme ideea de raspundere obiectiva a proprietarului, independenta de orice vina a sa.

e) Sa nu existe anumite imprejurari sau cauze care inlatura in principiu raspunderea juridica. Aceste imprejurari, prevazute de lege, difera de la o ramura de drept la alta. Astfel, in dreptul penal, din considerente de politica penala, raspunderea penala poate fi inlaturata in cazul amnistiei, lipsa plingerii prealabile si prescriptiei.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1038
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site