Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


Repere particulare vizand marturia si martorul

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Repere particulare vizand marturia si martorul

l. Martorul persoana minora. Aspecte psihologice ale etiologiei minciunii in comportamentul juvenil




La copii, minciuna apare odata cu structurarea planului rational. Primele neconcordante dintre fapte si relatarea lor pot fi considerate pseudo-minciuni, deoarece copilul „brodeaza”, imagineaza din placere, din opozabilitate sau antrenat de jocul povestirii.

Dintre categoriile de minciuna ale marii copilarii se vorbeste mai alesdespre minciuna ce graviteaza in jurul simbolului „fructului oprit”, trait ca atare datorita dezvoltarii constiintei morale. Minciuna de imitatie constituie o a doua categorie. Minciuna de consens cu ceea ce a spus un baiat mai mare, minciuna ce incearca sa devalorizeze sau sa compromita (asociata cu denigrarea) si/sau chiar aceea de consimtire a afirmatiei mamei care cere sa se spuna ca nu este acasa daca este chemata la telefon, constituie alte categorii de minciuna. Spre 11 – 13 ani, se minte pentru a se face placere sau a evita o neplacere, pentru a parea mai puternic sau mai bun, priceput etc. Aceasta este categoria minciunii ce trebuie avuta in atentia educativa; la copii de 7 – 9 ani, aceasta minciuna pune in evidenta insatisfactii privind mediul inconjurator, modul de viata.

Forma cea mai benigna prin consecintele sale este mitomania vanitoasa, dar exista si o forma maligna si perversa de mitomanie. Aceasta tendinta morbida de a altera adevarul ar tine, dupa E. Dupre, de constitutia individului.

Psihologia martorului minor

Dezvoltarea psihicului fiintei umane este conditionata si de varsta sa, astfel ca nu ar trebuie sa se vorbeasca de psihologia minorului, adica a persoanei care nu a implinit varsta de 18 ani, ci, in general, ar trebui sa se aiba in vedere raportarea la diverse perioade ale minoritatii, cunoscute fiind desigur, diferentele de dezvoltare fizica, psihica, intelectuala etc., existente intre un minor de 4 – 5 ani si un altul de 17 ani. Deci, anchetatorul va trebui

sa se comporte fata de minori si sa le aprecieze declaratiile tinand seama de toti factorii care influenteaza psihicul lor si, in special de varsta, de gradul de dezvoltare fizica, psihica si intelectuala, inteligenta, capacitatea de percepere, de intelegere a evenimentelor, de memorare si de redare, sugestibilitate, inclinatie spre fantezie. Aprecierea declaratiilor (in lumina acestor atitudini) se va face distinct, de la caz la caz, in functie de persoana de la care emana.

Teama de a nu fi descoperit si sanctionat il determina pe minorul infractor sa aiba o atitudine de neincredere si ostilitate fata de organele de justitie. Lipsa constiintei vinovatiei pentru anumite infractiuni, pe care uneori minorul dat fiind cultura, varsta, experienta, nu le considera ca atare (furtul de fructe sau alimente de mica cantitate, neplata biletului de tren) il determina a se considera nedreptatit.

Minorul recidivist, fiind nevoit sa se conduca singur in viata, are un spirit practic foarte dezvoltate, precocitate, perfidie, neincredere si atitudine defensiva permanenta fata de semeni si, mai ales, fata de justitie, precum si tendinta de simulare. E de remarcat ca, in general, are o atitudine de respect fata de superioritatea fizica, intelectuala, morala, care il determina la schimbarea atitudinii de neincredere, devenind mai sincer, mai bun. Anchetatorul va trebui sa retina acest fapt.

Minorul victima a unei infractiuni are, in general, aceleasi trasaturi

ca si majorul, cu tendinta de a exagera mai mult faptele a caror victima a fost, atat din cauza emotiei, fricii care i-au alterat perceperea, cat si din interesul de a obtine avantaje materiale si de a se razbuna pe infractor. Sugestibilitatea si teama il fac deseori instrumentul celor sub a caror autoritate se afla si care uneori incearca sa profite in urma infractiunii a carei victima a fost minorul.

Martorul minor are aceleasi trasaturi psihice caracteristice care influenteaza declaratiile sale. Tendinta spre fantezie si sugestibilitate sunt cei mai importanti factori care determina neincrederea, deseori justificata, in declaratiile sale.

Probleme tactice cu privire la ascultarea minorilor

A. Dispozitii legale: probleme procesuale in legatura cu ascultarea minorilor

Pentru realizarea reglementarilor din dreptul penal cu privire la minoritate, a fost necesar sa se infiinteze pe linia procesual penala o procedura speciala cu privire la minorii care, intr-un fel sau altul, iau contact cu organele insarcinate cu infaptuirea justitiei. Aceasta procedura se justifica prin faptul ca minorul nu are maturitatea psihica, dezvoltarea intelectuala si experienta necesara pentru folosirea eficienta a drepturilor procesuale acordate de lege.

Minorul indiferent de calitatea sa procesuala, beneficiaza de o anumita ocrotire in desfasurarea activitatilor procesuale. Astfel, „minorul nu poate fi ascultat ca martor. Pana la varsta de 14 ani ascultarea lui se face in prezenta unuia din parinti ori a tutorelui sau a persoanei careia ii este incredintat minorul spre crestere si educare”. Legea nu fixeaza limita minima de varsta de audiere a unui minor, dar trebuie avut in vedere daca gradul lui de dezvoltare psihica ii da posibilitatea de a percepe, memora si reda evenimentele la care a asistat. Asistenta juridica este obligatorie cand invinuitul sau inculpatul este minor. In aceasta situatie „organul de urmarire penala va asigura prezenta aparatorului la interogarea inculpatului”. Mai mult decat atat, in cauzele cu infractori minori, apare conditia obligatorie a efectuarii anchetei sociale.

B. Pregatirea ascultarii. Ascultarea. Procedee tactice ale ascultarii.

Fata de particularitatile prezentate anterior, apare ca evidenta necesitatea aplicarii unor procedee adecvate cu     ajutorul carora sa se poata obtine declaratii fidele, cat mai apropiate de realitatea faptica.

Tactica care trebuie aplicata este cea asemanatoare tacticii aplicate la ascultarea invinuitului si a martorilor majori, cu unele modificari impuse de particularitatile psihice ale minorilor, tinandu-se seama de varsta, dar si de particularitatile persoanei audiate.

* Pregatirea ascultarii: limita initiala este marcata de culegerea de informatii (cat mai amanuntite) cu privire la minor si familia sa, cu privire la eveniment, la interesul pe care acestia il au in solutionarea cauzei precum si asupra legaturilor cu partile.

In raport cu aceste informatii si de particularitatile cauzei care trebuie minutios studiate, anchetatorul stabileste persoanele care urmeaza sa asiste la audierea minorului. De asemenea, se va stabili daca minorul va fi audiat mai intai singur, iar apoi in prezenta persoanei respective sau invers. Se va tine seama si de natura cauzei; de cele mai multe ori, la infractiunile contra pudoarei, minorului ii va fi rusine sa faca declaratii in prezenta parintilor sau a altor persoane.



Modul in care va fi audiat, intrebarile ce i se vor pune, formularea si ordinea lor sunt de mare importanta pentru obtinerea unor declaratii sincere, cat mai apropiate de realitate.

* Procedeele tactice sunt, in general, aceleasi ca si la ascultarea majorilor, cu unele particularitati specifice trasaturilor caracteristice ale minorilor.

Stabilirea contactului psihologic – deseori dificil de realizat din cauza neincrederii, fricii de necunoscut a minorului care nu-si da seama de ceea ce va urma, chiar si atunci cand este chemat doar ca martor – este foarte importanta. Atunci cand anchetatorul are unele indoieli asupra starii psihice a minorului sau asupra dezvoltarii sale intelectuale, poate recurge la serviciile unui medic psihiatru, care sa asiste la ascultare sau, eventual, poate sa ordone o expertiza medicala.

Formularea procesuala a declaratiilor se va face in aceleasi conditii ca si la audierea persoanelor majore. Este recomandabil sa se faca consemnarea declaratiilor minorului la sfarsitul audierii, intrucat daca aceasta se face in timpul audierii, minorul vazand ca cele declarate sunt scrise, poate avea unele reticente, temeri, care influenteaza defavorabil declaratiile pe care le face.

Marturia intre buna ºi rea-credinþa

4.1. Martorul de buna-credinta. Consecintele disfunctionale din perspectiva factorilor psihologici – Iluziile. Martorul in eroare. Martorul mincinos

Martorul de buna-credinta este un pretios auxiliar al justitiei, prin faptul ca prin relatarile sale furnizeaza elemente pentru stabilirea adevarului material necesar pentru rezolvarea proceselor.

Trebuie sa facem distinctie intre cazul marturiei unui om ce relateaza fapte si evenimente care s-au desfasurat intr-un timp indelungat (ex. Un martor care informeaza asupra antecedentelor, a modului de viata al infractorului) si cazul marturiei persoanei ce relateaza o imprejurare la care a asistat (ex. accident de masina, scandal pe strada), unde actiunea s-a desfasurat intr-un timp foarte scurt. In primul caz, martorul poate gresi prin doza mare de subiectivism, deoarece amesteca in relatare si elemente de apreciere, in cel de-al doilea caz, martorul este expus erorii care isi gaseste explicatia in psihologie.

Stern, referindu-se la erorile care apar in marturie, sustine ca sunt de doua feluri:

Erorile substantiale – pot imbraca mai multe forme incepand de la

omisiuni de elemente si pana la negarea categorica a lor. Eroarea omisiunii

poate apare in cadrul relatarii spontane, iar in cazul interogatoriului vorbim

de negare. Erorile substantiale apar si sub aspectul adaugirilor, de regula de

oameni, de fapte, la relatarile spontane si sunt in functie de fantezia

martorului. In cadrul interogatoriului, aceste erori sunt rezultatul sugestiei.

Erorile accidentale nu se refera la existenta, pozitia sau negarea

obiectelor sau persoanelor, ci la modificarea in proportii a calitatilor

(culoare, forma), a cantitatilor si a relatiilor lor.

Procesul psihic al recunoasterii – asadar cea de-a treia treapta a

marturiei – este supus si el erorii, atat in ceea ce priveste recunoasterea si

identificarea persoanelor care au comis fapta sau care au participat la

comiterea ei, cat si recunoasterea obiectelor (corpuri delicte) cu care s-a

savarsit fapta.

Ultimul proces memorial – reproducerea este supus si el unor

erori. Reproducerea – consta in verbalizarea orala sau scriptica a unor

evenimente care s-au receptat de cele mai multe ori la nivel senzorial.

Relatarile martorului de buna-credinta pot contine patru feluri de

denaturari, si anume: denaturarea prin auditie (adauga ceva realitatii), prin

omisiune, prin substitutie si transformare.

Este rolul magistratului care trebuie sa intervina pentru a stabili si

cerceta, in conformitate cu legea procesual penala, cauzele alterarii

marturiei judiciare. Aceste cercetari se fac astazi pe baza de expertize,



experimente, testari intersubiective si biodetectie.

Din perspectiva psihologica, martorul de buna-credinta este acea

persoana care dorind sa contribuie la aflarea adevarului, depozitia sa va fi

supusa unor disfunctionalitati ce se datoreaza atat erorilor si denaturarilor

din relatarile subiectilor sau consecinta perceptiei eronate sau lacunare, fie a

unei atitudini ce poate orienta, atat perceptia cat si reproducerea intr-o

anumita directie.

O alta cauza ar putea fi intervalul de timp care se interpune intre

perceptie si relatare sau aparitia unor intrebari sugestive sau acele discutii

ce pot interveni intre martori. Marturia de buna-credinta poate fi alterata de

diverse cauze, printre care se numara si „unghiul de deviere”.

Un alt factor care poate influenta si crea o disfunctionalitate a

marturiei de buna-credinta este „efectul de halo”. Acest efect poate genera

distorsiuni ale perceptiei reale a evenimentului care reprezinta obiectul

marturiei. Efectul de halo consta in tendinta de a extinde un detaliu in mod

necritic, neadevarat asupra intregului.

In categoria indiciilor pozitivi se pot incadra: atitudinea franca,

deschisa, relatarea fluenta a faptelor, dispozitia de a raspunde la intrebari,

regretul martorului de a nu putea raspunde la anumite intrebari, motivarea

ca, daca ar fi stiut ca asemenea imprejurari intereseaza justitia, ar fi depus

staruinta sa le retina, expunerea riguroasa, precisa, insotita de o mimica

adecvata, caracterul emotiv al amintirilor. La celalalt capat se afla

atitudinea de prudenta exagerata, rezervata, expunere sovaielnica, obscura,

sinuoasa, contradictiile, tulburarea, paloarea, roseata fetei, intensificarea

activitatii glandelor sudoripare, gestica fortata, imprecizia in raspunsuri,

vocea coborata, ezitarile, solicitarea unui pahar cu apa etc.

Insa acestia nu trebuie sa fie considerati indici probabili ai unei

conduite simulate sau ai unei manifestari naturale, fara a avea in vedere ca

omului ii este proprie capacitatea de disimulare, de contrafacere. Aceste

constatari pot fi considerate indici cu valoare psihologica orientativa, ca

sunt desprinse din observarea atitudinii si a comportamentului expresiv al

martorului aflat in fata organelor judiciare.

Magistratul, anchetatorul utilizand aceste modificari psihofiziologice in

aflarea adevaratei atitudini a martorului, completandu-le cu intrebari adecvate si

cerute de situatia respectiva, isi pot forma intima convingere – finalitatea acestui

proces – ce reprezinta ultimul cuvant in luarea unei decizii.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 933
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site