Succesiunea legala - drept roman

Succesiunea legala - drept roman

In conformitate cu Legea celor XII Table, mostenitorii erau impartiti in mai multe clase (ordines) chemate la succesiune in urmatoarea ordine:

Prima clasa era constituita din toti cei care, aflandu-se sub puterea sefului de familie (pater familias), deveneau la moartea acestuia independenti (sui iuris): fiii, fiicele, sotia sa daca fusese casatorita cum manu si nepotii ai caror parinti decedati ramasesera pana in momentul decesului, in puterea capului de familie. Nu intrau in aceasta categorie copiii emancipati sau care fusesera dati in adoptiune unei alte persoane, deoarece in momentul mortii capului de familie, nu se mai gaseau sub puterea acestuia.

Aceste persoane se numesc heredes sui - cei ce mostenesc prin ei insisi. Ei dobandeau de altfel, averea realizata in comun cu pater familias.

Impartirea mostenirii se facea pe cap (per capita), daca toti erezii sunt de gradul I. Astfel, daca defunctul lasa trei fii, fiecare lua o treime din mostenire, deoarece toti sunt rude de gradul I cu defunctul. Daca mostenitorii din aceasta clasa sunt de grade diferite, succesiunea se va imparti pe tulpini (in stirpes); de pilda, daca defunctul lasa un fiu si doi nepoti dintr-un alt fiu, care a decedat, patrimoniul se imparte in doua: o jumatate va lua fiul in viata, iar cealalta jumatate la cei doi nepoti, care o vor imparti in mod egal.

In lipsa mostenitorilor din prima clasa, cunoscuti sub numele de agnati privilegiati, deoarece erau primele rude civile chemate la mostenire, urmau rudele agnatice colaterale (agnati). Legea celor XII Table prevedea ca mostenirea se cuvenea celui mai apropiat agnat (agnatus proximus familiam habeo). Exemplu: daca defunctul avea un frate in viata si doi nepoti nascuti dintr-un alt frate predecedat, succesiunea revenea fratelui in viata, deoarece era ruda civila de gradul ii cu decedatul, pe cand nepotii de frate, rude de gradul III.

Daca erau mai multi agnati colaterali de acelasi grad, succesiunea era impartita pe capete (exemplu: doi frati).

Legea celor XII Table nu admitea devolutia in cadrul clasei agnatilor. Daca cel mai apropiat refuza mostenirea, aceasta nu trecea la agnatul urmator, ci revenea clasei urmatoare de mostenitori: gentililor (gentiles). Acestia formau a treia clasa de mostenitori si mostenirea le revenea in bloc. In fapt, era vorba de reintoarcerea patrimoniului privat la comunitatea gentilica din care a derivat initial. Aceasta ordine succesorala a dainuit pana la Cicero (106-43 i.e.n.) Si exista si in primul secol al erei noastre, cazand insa in desuietudine pe vremea lui gaius - 161 e.n.

Acest mod de reglementare a mostenirii, treptat a devenit necorespunzator, intrucat nu tinea seama de rudenia cognatica, excluzand de la succesiune pe copiii emancipati si pe celelalte rude de sange (cognati). Pentru a inlatura aceste neajunsuri ale dreptului civil, spre finele Republicii pretorul a stabilit noi reguli in rudenia succesorala, reglementare cunoscuta sub numele de succesiune pretoriana (bonorum possessio), adica o simpla posesiune de bunuri in comparatie cu mostenirea civila, numita hereditas, stabilind urmatoarele clase de mostenitori:

A) in prima clasa intrau descendentii (liberi), atat cei care se aflau in puterea defunctului, cat si cei emancipati sau dati in adoptiune, cu conditia ca acestia din urma sa nu se mai gaseasca in familia adoptiva;

B) in lipsa de descendenti, pretorul chema la succesiune agnatii colaterali pe care si dreptul civil ii chema la mostenire - fiind considerati legitimi;

C) in lipsa de mostenitori din primele doua clase, pretorul chema la succesiune rudele de sange (cognate) pana la al saselea sau chiar al saptelea grad;

D) in lipsa oricaror mostenitori, pretorul acorda mostenirea sotiei sau sotului supravietuitor (vir et uxor). Aceasta ca urmare a generalizarii casatoriei sine manu, cand femeia din punct de vedere juridic ramanea in familia ei de origine, nedevenind ruda cu barbatul pentru a-l mosteni pe acesta, situatie ce se realiza numai in cadrul casatoriei cum manu.

Din acest motiv, pretorul a creat o noua clasa de mostenitori in care a integrat atat pe sotia supravietuitoare, cat si pe sotul supravietuitor, deoarece si sotia casatorita sine manu putea avea avere proprie si decedand anterior barbatului, se putea pune eventualitatea succesiunii sotului la patrimoniul sotiei.

Existau situatii cand normele dreptului pretorian intrau in contradictie cu cele ale dreptului civil. De exemplu, Titius are doi copii, pe unul il emancipeaza, iar celalalt ramane mai departe in puterea sa. Titius moare. Dupa dreptul civil, singurul mostenitor era copilul de sub putere si care acum devine independent (sui iuris), iar dupa dreptul pretorian, la succesiunea tatalui are drept si copilul emancipat. La inceput, a avut castig copilul ramas in puterea tatalui, succesor in conformitate cu regulile vechiului drept civil dar treptat normele mai echitabile ale dreptului pretorian s-au impus in dauna celor dintai, astfel ca succesiunea pretoriana devine succesiunea de drept comun "cu deplina eficacitate". Nefiind mostenitor civil, mostenitorul pretorian este numai asimilat (loco heredis) cu cel civil si de aceea nu obtine proprietatea civila (quiritara) asupra bunurilor mostenite, ci numai pe cea pretoriana, iar actiunile succesorale ce-i reveneau in folosul lui sau care erau pornite impotriva lui, in calitate de mostenitor, nu erau actiuni civile ci pretoriene, cu fictiunea calitatii de mostenitor civil (fictio se herede). In fapt, aceasta pozitie juridica nu-i prejudicia cu nimic situatia de mostenitor, iar asimilarea succesorului pretorian cu cel legitim a familiarizat opinia publica cu noua institutie.

Dreptul imperial a continuat reformele dreptului pretorian stabilind in jurul anului 178 un drept reciproc de mostenire intre mama si copii, constituind un pas inainte in recunoasterea cognatiunii ca fundament al dreptului succsoral.

In timpul imparatului Iustinian, prin novelele 118 si 127 din anii 544 si 548, se pun bazele unui drept succesoral intemeiat exclusiv pe principiul cognatiunii, abrogand definitiv sistemul vechiului drept civil, cazut mai demult in desuetudine. Aceste reguli s-au extins in dreptul feudal si dreptul burghez, stabilindu-se clasele de mostenitori in felul urmator:

descendentii. Daca sunt de acelasi grad, impartirea se face pe capete (per capita). Exemplu - copiii, rude de gradul I fata de defunct, vor imparti mostenirea in parti egale. Daca descendentii sunt de grade diferite de rudenie, impartirea se face pe tulpini (in stirpes), cum este cazul in care nepotii vin la mostenirea tatalui lor precedat si apoi pe capete.

a doua clasa cuprinde pe ascendentii si pe fratii si surorile bune, precum si pe copiii lor. Daca sunt numai ascendenti, ascendentul mai apropiat in grad exclude de la mostenire pe cel mai indepartat, fara sa se deosebeasca intre ascendentii din partea mamei sau a tatalui. De pilda, daca in urma defunctului a ramas mama sa si doi bunici, unul din partea mamei si celalalt din partea tatalui, succesiunea revine mamei ca fiind mai apropiata in grad decat ceilalti ascendenti. Daca raman numai frati si surori, mostenirea se imparte intre ei pe capete. In cazul in care la succesiune vin atat ascendentii cat si fratii si surorile, succesiunea se imparte tot pe capete intre ascendenti si frati si surori. In ambele situatii, copiii fratilor si surorilor predecedate dobandesc partea lor de mostenire pe tulpini (per stirpes).

a treia clasa cuprinde pe fratii si surorile din acelasi tata sau din aceeasi mama si descendentii lor;

ultima clasa (a patra) cuprinde pe colaterali. Iustinian nu a precizat pana unde se extinde vocatia colateralilor. Dupa dreptul pretorian, existau sase sau chiar sapte grade de rudenie. Sotul sau sotia supravietuitoare nu intrau in clasele sus-mentionate, dar Iustinian a mentinut dispozitia din dreptul pretorian, conform careia sotul sau sotia puteau fi chemati la mostenire in lipsa celorlalti mostenitori legali. Aceasta solutie inechitabila a fost atenuata in favoarea vaduvei sarace. Novelele 53 si 117 ii acorda in concurenta, cu mostenitorul barbatului, o parte din succesiune, a carei intindere varia in raport de gradul de rudenie al celor chemati la mostenirea sotului, dar care nu putea depasi ¼ din patrimoniul succesoral.