Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane

INSTITUTIA PUBLICA

management

+ Font mai mare | - Font mai mic




INSTITUTIA PUBLICA





1. PREZENTAREA INSTITUTIILOR PUBLICE

Institutiile publice reprezinta ansamblul structurilor organizate, create in societate pentru gestionarea afacerilor publice. Institutiile publice, in sensul birocratic pe care il au in ziua de astazi, reprezinta singurul mod de organizare social-economica a statului care poate face fata provocarilor modernitatii (numarul mare al populatiei, diversitatea si complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfacute). Ceea ce face din institutiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor rational – observa Max Weber – manifestat in cele patru dimensiuni principale ale acestora:

pot manevra un numar mare de sarcini;

pun accent pe cuantificare;

opereaza intr-un mod previzibil, standardizat;

pun accent pe controlul asupra celor angrenati in sistemul institutiilor,

Intr-un stat democratic ele au urmatoarele functiuni:

pregatirea si adoptarea de acte normative;

punerea in executare a legilor;

supravegherea punerii in executare a hotararilor luate la nivel politic.

O institutie publica „vinde” bunuri si servicii care asigura facilitati precum: servicii de telecomunicatii, electricitate, aprovizionarea cu gaze si apa, transport (cai ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (banci, companii de asigurare). Obiectivul unei institutii publice este servirea interesului public. Sunt situatii in care initiativa particulara nu poate acoperi cerintele societatii si de aceea sunt necesare institutii specifice.

2. SCURT ISTORIC al INSTITUTIEI PUBLICE

Agregarea comunitatilor umane la nivelul unor sisteme nationale a condus la aparitia primelor guverne.

Pentru gestionarea situatiei la nivel teritorial au fost necesare forme administrative.

Putem enumera aici:

Sistemele administrative sin Egiptul antic;

Sistemele administrative din timpul dinastiei Han (206 i.e.n. – 220 e.n.), care sugerau pornind de la preceptele confucianiste, modul de acces al indiviziunilor la guvernare (calitatea indivizilor si nu pozitia sociala);

Imperiile administrative grec si roman controlate de la centru prin legi si proceduri.

Modelul traditional de administratie publica dateaza de la mijlocul secolului al XIX-lea, structurile democratice dezvoltandu-se odata cu aparitia statului modern.

S-a trecut astfel de la sistemele de administratie bazate pe loialitatea fata de un individ (rege, ministru etc.) la sisteme administrative in care individul este devotat statului in raport cu componentele sistemului legislativ.

In ultima parte a secolului al XIX-lea au fost necesare reforme asociate cu modelul traditional de administratie.

3. CARACTERIZARE GENERALA

Institutiile publice au detinut pentru multa vreme un rol important in majoritatea tarilor dezvoltate, dar, odata cu privatizarea unor servicii publice, unele institutii au trecut intr-un plan secundar.

Aceste institutii sunt importante pentru ca:

Activitatea lor este dependenta de sectorul guvernamental;

Managementul sectorului public controleaza activitatea organizatiilor cu scop lucrativ.

In cadrul acestor institutii avem in vedere si politicile sociale, industriale si de investitii. In cazul in care controlul guvernamental este prea rigid, institutiile publice isi pierd statutul de entitati independente, astfel ca nu mai sunt rentabile pentru public.

Sunt situatii in care institutiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci sa se puna problema privatizarii unor servicii publice.

Daca managerii din organizatiile private au in vedere, in primul rand, profitul, scopul managementului public este satisfacerea interesului general.

Succesul institutiilor publice depinde si de modul in care Guvernele vor gasi mecanismele de motivare si control adecvate fara a implementa proceduri rigide la nivelul fiecarei entitati publice.

A ) Serviciile publice

Caracteristicile lor sunt :

• Satisfac o nevoie sociala;

• Se creeaza / desfiinteaza prin decizie administrativa de management;

• Regimul lor juridic este reglementat de reguli ale dreptului public;

• Se realizeaza prin stabilimente publice;

• etc .

Serviciile publice pot asigura servicii precum aprovizionarea cu apa, electricitate, gaz, telecomunicatii, considerate esentiale pentru economie, in ansamblu.

Sunt situatii in care activitatile de interes nu apartin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activitatile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politica ca fiind de interes public (furnizate ca servicii in retea). De multe ori, guvernele acorda facilitati grupurilor dezavantajate.

Aceste servicii impun investitii initiale mari conducand la tendinte monopoliste. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic.

Controlul sustinut prin reglementari asigura coordonarea institutiilor publice. Exista riscul, din cauza gestionarii defectuoase a resurselor financiare, ca bugetele sa aiba de suferit.

B) Companiile publice se afla in competitie directa cu companiile private: banci, companii de asigurare, aeriene, petroliere.

Pentru a stimula competitia si pentru a mentine controlul unor ramuri strategice, guvernele controleaza aceste companii.

Sunt tari, in care statul detine monopolul asupra companiilor:

producatoare de masini;

de alcool si tutun.

Apar astfel diferentieri in dezvoltarea sistemelor fiscale de la tara la tara.

Exista patru motive care determina existenta companiilor publice :

minimalizarea erorilor de pe piata;

cresterea rentabilitatii economice;

facilitarea planificarii centralizate a economiei;

schimbarea naturii economiei.

Sectorul public a avut intotdeauna si alte scopuri decat cele financiare. Orice guvern are autoritatea de a se implica in toate sectoarele economiei, ceea ce presupune si crearea de companii proprii.

Interesul public a fost intotdeauna o prioritate care presupunea angajarea celor mai competente persoane pentru a forma o elita administrativa care sa actioneze in conformitate cu legea si precedentele existente.

C) Exemple – modele

Conform modelului traditional, o administratie functioneaza sub controlul formal al elitei politice. Exista un sistem strict de ierarhie birocratica, cu oficialitati anonime motivate de interesul public si care sustin partidele aflate la guvernare.

Teoriile lansate la sfarsitul secolul al XIX-lea s-au mentinut neschimbate si au fost utilizate pana la sfarsitul secolului al XX-lea in majoritatea tarilor occidentale. La inceputul anilor ’80 guvernele au inceput sa caute raspunsuri la marile probleme sociale si economice aparute. S-a constat ca raspunsurile rapide si flexibile, la stimuli din ce in ce mai variati, sunt necesare intr-o societate dinamica.

Exemplificare – Modelul birocratic weberian

Weber are in vedere sase principii ale sistemului birocratic modern, derivate din conceptul de autoritate legala / rationala :

principiul teritoriilor stabile aflate sub o jurisdictie specifica.

Sunt stabilite in general prin legi sau regulamente administrative.

principiul ierarhiei oficiale si a nivelelor de autoritate.

Presupun o subordonare a cadrelor inferioare celor superioare.

managementul birocratiei moderne.

Se bazeaza pe documente scrise, „dosare” ce sunt pastrate.

managementul birocratic.

Presupune o pregatire de specialitate.

persoanele implicate in aceste activitati le pun pe primul plan.

managementul birocratic urmeaza anumite legi, mai mult sau mai putin stabile sau exhaustive, care pot fi invalidate.

Cunostintele celor ce fac parte din domeniu trebuie sa includa jurisprudenta, management administrativ si de afaceri.

Comparatie model weberian cu alte modele :

MODEL WEBER

MODEL GULICK

MODELUL LEWIS

regulamente clare

rigiditate comunicare manager-subordonat

dimensiune exagerata a organizatiei

conducere unipersonala

ierarhie clar definita

rezultatele duc la promovare

evaluare angajati dupa rezultate

atentie mare la coordonare, comunicare si conducere

valorificare potential creativ subordonat

tipuri de organizatii – functie de loc si obiective

manager performant

leadership conjunctural

rol marit leadership

organizatia asigura structura pentru exercitarea puterii politice

institutia determina schimbari in structura politicului

BIROCRATIC

RATIONAL

STIINTIFIC

D) Concluzii

Evolutia societatii a impus mai multe tipuri de sisteme administrative.

Daca in sistemul birocratic traditional, personalul raspundea la stimuli simpli fara sa ia decizii, astazi se acorda o mai mare importanta managementului decat administratiei, rezultatelor decat mijloacelor.

In situatii de criza exista posibilitatea ca autoritatea personala sa ia locul regulilor iar functionarii publici sa fie obligati sa se supuna unor factori de putere.

Aceste crize pot ajuta sistemul de organizare birocratica.

Este clar ca aceasta adaptare contribuie la dezvoltarea sistemului de organizare birocratica. Acest sistem este format din proceduri de rutina dar si din perioade de criza care asigura apoi, perioadele de stabilitate.

Schimbarile initiate in administratiile publice impun:

investitii in tehnologii de varf;

redefinirea relatiilor cu clientii;

reorganizarea muncii;



utilizarea managementului calitatii;

campanii de informare.

4. AUTORITATEA EXECUTIVA

Este reprezentata de institutiile administratiei publice centrale care alaturi de celelalte institutii reprezinta autoritati la nivel central:

A) Rolul Guvernului

Transferul tot mai accentuat de resurse si de functii catre sectorul privat ii afecteaza in mod evident pe cei care lucreaza in sectorul public sau se bazeaza pe acesta. Managerii institutiilor publice sunt preocupati de felul in care sunt privite aceste activitati de catre comunitate.

Adeptii modelului unei piete libere, considera ca guvernele sunt uneori implicate in activitati inadecvate si ca rolul lor trebuie redus drastic. In legatura cu activitatea guvernelor sunt de actualitate mai multe teme:

guvernele au o multime de roluri si scopul lor este greu de evaluat;

sectorul public afecteaza intreaga economie si societate. Fara un cadru legal nici activitatea privata nu ar putea functiona;

regulamentele, taxele, infrastructura, standardele, conditiile de angajare, influenteaza deciziile luate pe pietele private;

sectorul public are un rol important in stabilirea standardelor de viata: calitatea scolilor, spitalelor, serviciilor comunitare, mediul inconjurator, transportul public, legea si ordinea, urbanismul, protectia consumatorului;

eficienta economiei nationale, rata tehnologizarii, schimbarile structurale si preturile sunt influentate de activitatea guvernului.

B ) Functiile de baza ale Guvernului :

coordonarea activitatii autoritatilor administrative;

punerea in executare a actelor legislativului;

asigurarea unei infrastructuri economice;

furnizarea de bunuri si servicii publice;

rezolvarea si intermedierea conflictelor sociale;

mentinerea competitivitatii;

protectia resurselor naturale;

asigurarea accesului minim al indivizilor la bunurile si serviciile economice;

stabilitatea economica.

Pentru realizarea acestora guvernul foloseste urmatoarele mijloace :

Ø         furnizarea de bunuri si servicii finantate de la buget;

Ø         sustinerea sectorului privat in masura in care acesta asigura bunurile si serviciile necesare societatii;

Ø         reglementari legale care permit sau interzic anumite activitati in economia privata.

Rolul statului se va margini in viitor la cel de mediator care sa permita indivizilor sa-si satisfaca nevoile intr-o mai mare masura. Datoria managerului public nu este numai de a alege strategii si de a le implementa, ci si de a participa intr-un sistem de guvernare democratica, in care valorile publice sunt rearticulate si recreate in mod continuu.

5. MANAGEMENTUL INSTITUTIEI PUBLICE

A ) Prezentare generala

Tranzitia spre economia de piata determina o transformare si in calitatea administratiei, conducand la profesionalism (ceea ce inseamna o instruire permanenta a functionarilor publici la un inalt nivel).

MANAGEMENTUL PUBLIC :

• studiaza procese si relatii de management

• se bazeaza pe principii si legitati

• este determinat si determina: valori economice, politice , sociale, culturale

incearca satisfacerea interesului public

• sporeste nivelul de performanta in organizarea si functionarea institutiilor publice.

B) Definitia managementului public

ANSAMBLUL proceselor si relatiilor de management, bine structurate, existente intre componente ale sistemului administrativ , prin care , in regim de putere publica, se aduc la indeplinire legile/procesele de actiune, si/sau se planifica, organizeaza, coordoneaza, gestioneaza si controleaza activitati ce satisfac interesul public.

C) Caracteristicile si principiile managementului public

CARACTERISTICILE  MANAGEMENTULUI PUBLIC

1. INTEGRATOR

Scopul: fundamentare solutii de perfectionare si rationalizare sistem administrativ

2. POLITIC

Este influentat de factorul politic.

Trasatura dominanta a managementului public este tocmai caracterul sau politic.

3. DE DIVERSITATE

Exista institutii cu competenta materiala generala si institutii cu competenta speciala: institutii centrale si locale.

4.COMPLEX

Reuneste elemente specifice managementului din diferite domenii apartinand sectorului public: invatamant, cultura, sanatate etc .

5 . DE SINTEZA

Preia din alte domenii concepte, metode, teorii ce sunt folosite cu succes de functionarii publici.

PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI PUBLIC

LEGALITATII

Cadrul legal in care se desfasoara activitatea

RESTRUCTURARII

Scopul : crearea unui aparat administrativ eficient

FLEXIBILITATII

Adaptare rapida la schimbari

PERFECTIONARII

Impuse de schimbarile continue

CONDUCERII AUTONOME

Adaptarea sistemului la conditiile de timp si loc

Se imbina cu conducerea unitara pentru a nu cadea in birocratism

CONDUCERII UNITARE

Subordonarea institutiilor administratiei unele fata de altele – ierarhie bine definita

Relatii intre structurile sistemului de administratie

RELATII

CU CINE

1. INTERNE

Intre :

• Autoritatile Puterii Executive

• Legislative

• Judecatoresti

2. EXTERNE

Intre :

Administratie si :

• ONG-uri

• Agenti Economici

• Persoane fizice

• etc.

D ) Managementul componentelor interne presupune :

• Organizare: managerul stabil este o conditie pentru structura si procedurile de coordonare ale activitatii cautand sa recruteze persoana cea mai potrivita pentru un anumit post;

• Eficienta organizatiei depinde in primul rand de membrii sai, de cunostintele si pregatirea lor, de calitatea procesului de recrutare si selectie, de directivele stabilite de management;

• Sistemele informationale manageriale sustin conducerea in luarea unor decizii si in cuantificarea eficientei.

E ) Managementul financiar

Pentru orice activitate de interes public sunt necesare fonduri care sunt atrase prin sistemul de impozite si taxe. Natura si limitele activitatii guvernamentale sunt determinate de consistenta bugetului. Tranzactiile guvernamentale, politica de echilibrare a economiei nationale sunt sustinute de catre Buget. Bugetul este si un document politic pentru ca cererea este mai mare decat Bugetul (exista criterii de repartitie de la Buget).

Sunt de mentionat trei elemente:

• alocarea (raportul dintre sectorul public si cel privat);

• distribuirea (incercarea guvernului de a echilibra venitul mediu);



• furnizarea de informatii adecvate.

Functiile financiare ale bugetului sunt:

• evaluarea cheltuielilor sectorului public privat;

• actiunea ca instrument legislativ si de control.

F) Managementul resurselor umane

Managementul resurselor umane stabileste un anumit set de proceduri privind:

• recrutarea si selectia de personal;

• motivarea si definirea posturilor;

• dezvoltarea si evaluarea personalului;

• evolutia in cariera.

Teoria lui Weber avea in vedere, relativ la aceasta tema:

• angajarea pe viata;

• asigurarea unei pensii;

• construirea unei cariere in interiorul institutiilor publice.

Institutiile publice au in vedere in prezent:

• recrutarea dupa merit;

• realizarea unei unitati interne;

• recrutarea independenta, fara control guvernamental;

• reglementari care descurajeaza recrutarea „strainilor” in pozitii superioare;

• proiecte legislative impotriva concedierilor arbitrare;

• o structura ierarhica a posturilor;

• un sistem stabil de ordonare salariala;

• promovare in functie de eficienta;

• asigurarea pensiilor.

G ) Managementul performantei

Pentru masurarea performantelor sectorului public sunt necesari indicatori specifici. Trebuie facuta distinctia intre eficienta clasica si calitatea serviciului public.

Managerii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

• sa aiba o viziune clara a obiectivelor si a mijloacelor de realizare a acestora, sa masoare aceste performante in raport cu obiectivele;

• sa inteleaga care sunt resursele si caile cele mai eficiente de a le investi;

• sa detina informatii despre posturi, pregatire si accesul la expertiza de specialitate;

H ) Interdependente cu alte domenii ale stiintei

6. DEFINIREA ACTULUI MANAGERIAL

Exista mai multe modele ale conducerii: Mintzberg, Fayol si Stewart.

Fayol considera ca operatiunile din intreprinderi pot fi grupate in sase categorii:

• Operatiuni tehnice (producere, fabricare, transformare);

• Operatiuni comerciale (cumparari, vanzari, schimburi);

Operatiuni financiare (cautarea si intrebuintarea capitalurilor);

• Operatiuni de paza;

• Operatiuni contabile (inventar, bilant, pret, statistica, etc.);

Operatiuni administrative (prevedere, organizare, conducere, coordonare, control).

Fayol stabileste cinci activitati de baza ale conducerii: prevederea, organizarea, conducerea, coordonarea si controlul.

A. Prevederea

A prevedea inseamna:

• a pregati viitorul;

• a actiona in consecinta.

Programul de actiune se bazeaza pe:

• resursele intreprinderii;

• natura si importanta operatiilor in curs;

• posibilitatile de viitor.

B. Organizarea

Stabilirea responsabilitatilor fiecarui membru al organizatiei, modul de elaborare a deciziilor, un set de relatii formale care sa sustina scopurile organizatiilor, sa faciliteze pregatirea si implementarea planurilor – acestea sunt elemente pe care managementul trebuie sa le aiba in vedere.

C. Conducerea

Pentru a conduce eficient managerul trebuie sa:

• cunoasca personalul pentru a putea pozitiona oamenii in posturile in care produc maxima eficienta;

• cunoasca natura contractelor dintre intreprindere si agentii sai;

• conduca prin exemplul personal;

• inspecteze periodic corpul social;

• nu se lase absorbit de amanunte;

• faca sa predomine unitatea, activitatea, initiativa si devotamentul.

A conduce inseamna: a fi exemplu, a inspira, a stimula, a insufla simtul datoriei.

D. Coordonarea

Coordonarea inseamna verificarea incadrarii activitatilor realizate la nivel departamental in planul general al institutiei, valorificarea fluxului informational, corelarea cheltuielilor cu componentele resurselor financiare, a vanzarilor cu productia, a aprovizionarii cu consumul.

E. Control

Controlul consta in verificarea realizarilor si a termenelor prevazute, a bunei desfasurari a programului adoptat, a ordinelor date si a respectarii principiilor admise. Sunt mai multe feluri de control.

• Control administrativ

Verificarea programului, aplicarea lui, verificarea respectarii principiilor.

• Control comercial

Verificarea resurselor intrate si iesite (cantitati, preturi) a inventarelor (corectitudinea lor), a respectarii angajamentelor.

• Controlul tehnic

Verificarea mersului operatiilor, a starii echipamentului.

• Controlul financiar

Verificarea registrelor de casa, a resurselor, a intrebuintarii fondurilor.

Cele cinci functiuni manageriale intalnite la Fayol: prevedere, organizare, conducere, coordonare si control au o mare importanta in evaluarea performantelor unui manager.

O alta abordare a procesului managerial apartine lui Henry Mintzberg.

Mintzberg defineste rolurile pe care managerul trebuie sa le joace in cadrul organizatiei si in afara ei. Exista trei mari grupe de roluri: roluri interpersonale, roluri informationale si roluri decizionale defalcate astfel:

roluri interpersonale

Ø         figura reprezentativa;

Ø         lider;

Ø         legatura;

roluri informationale

Ø         monitor;

Ø         difuzor

Ø         purtator de cuvant:

roluri decizionale

Ø         antreprenor (initiator);

Ø         factor de solutionare a perturbatiilor;

Ø         factor de alocare a resurselor;

Ø         negociator.

ROLURI INTERPERSONALE

A. Figura reprezentativa

Managerul este formal pe pozitia ierarhica cea mai inalta, iar activitatile specifice acestui rol sunt mai degraba acele activitati in care managerul apare ca simbol al institutiei.

B. Lider

Managerul catalizeaza organizatia prin activitatea sa. Functia de conducere implica relatii interpersonale intre lider si subordonati. Rolul de lider este cel mai important rol, fiind prezent in toate activitatile managerului.

Trebuie facuta diferenta intre liderul informal care conduce un grup informal si care se impune prin personalitatea si charisma sa si liderul formal care conduce un grup social si este numit de o autoritate superioara.

Rolului unui lider este de a realiza o compatibilizare intre nevoile individuale si telurile organizationale.

C. Legatura

Rolul de legatura se manifesta pe orizontala in relatia cu diversi indivizi si organizatii din afara celei pe care o conduce. Acesta dobandeste o pozitie speciala care-i permite sa intretina legaturi specifice. Managerul isi intareste acest rol prin dezvoltarea reputatiei sale.

Rolul de legatura reprezinta o parte esentiala a activitatii unui manager – legatura mediului cu organizatia sa.

ROLURI INFORMATIONALE

Managerul ocupa o pozitie centrala in fluxul unui anumit tip de informatie. Culegerea informatiei necesare elaborarii deciziei intr-o organizatie revine managerului, datorita accesului unic al acestuia la informatia externa si interna.

A. Monitorizare

Managerul monitorizeaza organizatia obtinand informatii care sa-i permita sa inteleaga ce se intampla, sa detecteze schimbarile, sa identifice problemele si oportunitatile.

Tipurile de informatii primite de manageri pot fi:

operatiuni interne, rapoarte, observatii personale, etc.

evenimente externe:

informatie privitoare la clienti;

contacte personale;

informatie despre competitie, asociati, furnizori;

informatie despre schimbarile pietei;

analize.

Avantajul managerului consta si in accesul la informatia verbala pe care o poate procesa.

O buna parte din informatie este retransmisa. Partea stocata este procesata pentru a dezvolta pozitii de valoare pentru organizatia sa, pentru a afla problemele si oportunitatile sale. Controlul informatiei este ceea ce deosebeste un manager performant de unul neperformant. Pozitia de manager si controlul informatiei sunt inseparabile.

B. Difuzare

Accesul la informatie il face pe manager sa joace un important rol de difuzare a acesteia. Informatia este de doua feluri:

Factuala – (ex.: corect sau incorect). Managerul primeste multa informatie factuala prin insasi pozitia lui.

De valoare – tine de preferinte. Sunt afirmatii de valoare in organizatie pentru a orienta subordonatii in luarea deciziilor. Afirmatiile de valoare sunt facute de manager ca raspunsuri specifice la intrebari specifice.

C. Purtator de cuvant

Acest rol se refera la transmiterea de informatii mediului socio-economic. Managerul este o autoritate formala. El trebuie sa vorbeasca in numele organizatiei. Jucand acest rol managerul trebuie sa aiba in vedere doua grupuri informale:

grupul de conducere;

publicul organizatiei – furnizori, organizatii de comert, agentii guvernamentale, clienti, presa.

Planurile organizatiei, politicile si rezultatele sunt transmise de manager catre cele doua grupuri.

ROLURI DECIZIONALE

Decizia este componenta cruciala a activitatii manageriale. Managerul ia decizii prin rolurile de antreprenor, factor de solutionare a problemelor, factor de alocare a resurselor si negociator.

A. Antreprenor

Managerul actioneaza ca initiatorul si designerul schimbarii controlate in cadrul organizatiei.

B. Factor de solutionare a conflictelor

Actiunea managerului poate fi in functie de tipurile de conflicte existente:

Conflicte intre angajati si angajatori – greve;

Dificultati intre organizatii;

Pierderi de resurse.

C. Factor de alocare a resurselor

Alocarea resurselor este o activitate extrem de importanta prin care: timpul, banii, echipamentele, resursele umane, sunt utilizate optim in raport cu obiectivele organizatiei.

D. Negociator

Negocierea se poate purta in cadrul organizatiei fie in momente de criza, fie activitatea de zi cu zi si are in vedere relationari specifice atat cu membrii institutiei cat si cu mediul extern.

Chiar daca managerii au cam aceleasi preocupari, cerintele, constrangerile si optiunile specifice oricarei munci diferentiaza rezultatele activitatii lor (modelul lui Stewart).

Stewart are in vedere urmatoarele elemente:

cerintele (ceea ce trebuie sa faca detinatorul postului)



Ø         impuse de seful direct;

Ø         impuse de colegi;

Ø         impuse de exterior;

Ø         impuse de sistem;

Ø         impuse de subordonati;

Ø         autoimpuse.

constrangerile (factorii interni si externi care limiteaza actiunile detinatorului unui post)

Ø         limitarile in privinta resurselor;

Ø         reglementarile legale;

Ø         acordurile sindicale;

Ø         limitarile tehnologice;

Ø         amplasarea managerului in cadrul organizatiei;

Ø         politica si procedurile specifice din organizatie;

Ø         atitudinea si asteptarile oamenilor.

optiunile

Ø         activitatea concreta care trebuie realizata;

Ø         modul in care trebuie procedat;

Ø         momentul in care se realizeaza activitatea;

Ø         initiativele pe care le poate promova.

Cele trei modele ofera unui manager posibilitatea de asi analiza activitatea din mai multe perspective,

Un manager eficace este un conducator care reuseste sa:

aloce optim resursele existente (materiale, umane, top);

planifice activitatea;

organizeze / motiveze eficient oamenii;

controleze intreg procesul.

Deci trebuie sa stie si poate raspunde la intrebarile: cine? ce? unde? cand? cum? pe cine?

COMPONENTELE EXTERNE ALE MANAGEMENTULUI PUBLIC

Procesul de deschidere si dinamizare a politicii publice a condus la schimbarea de atitudine a grupurilor de presiune, care sunt parte activa a procesului decizional.

Deci, mediul extern influenteaza sistemul birocratic. Managementul institutiilor publice se dezvolta si in raport de:

fortele externe;

componenta politica;

orientarea economica.

FUNCTIA PUBLICA

A) Prezentare generala

Statutul functionarilor publici, intrat in vigoare la 8 decembrie 1999, reprezinta legea cadru a functiei publice in Romania. Aceasta lege se inscrie pe linia traditiei din perioada interbelica a Romaniei, justificandu-se si cu argumente de drept comparat.

Daca prin Statut al functionarilor publici intelegem ansamblul de reguli referitoare la situatia functionarilor, prin functie publica intelegem situatia juridica a persoanei fizice investita legal cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice (ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic dintre persoana fizica investita si organul de stat care a investit-o in functia publica). Toate aceste drepturi si obligatii sunt create si organizate in vederea realizarii puterii publice.

Trasaturile functiei publice:

drepturile si obligatiile functionarilor publici sunt stabilite pe cale unilaterala de catre organele statale prin norme juridice;

drepturile si obligatiile prevazute in statut – ca atributii ale functiei de stat – sunt exercitate in vederea realizarii puterii publice sunt:

continuitatea exercitarii acestei functii;

cel investit cu o functie publica se afla intr-un raport de subordonare fata de cel care l-a investit cu aceasta functie ;

cel investit cu o functie publica se afla intr-un raport de autoritate fata de terti (exemplu: magistratii care sunt investiti cu atributia de a aplica legea)

B) Clasificarea functiei publice :

din punctul de vedere al importantei functiei distingem intre :

functii de conducere :

functii de executie:

din punctul de vedere al domeniului de exercitare a functiei publice :

functii civile;

functii cu caracter militar ;

din punct de vedere al regimului aplicabil:

functii carora li se aplica regimul juridic prevazut in Statut – ca drept comun;

functii carora li se aplica regimuri speciale prevazute – pe langa Statutul functionarilor – in alte Statute speciale;

din punctul de vedere al naturii functiei:

functii de conducere exclusiv administrative (ex. ministru, director, secretar general)

functii de conducere de specialitate (ex. contabil, inginer).

C) Drepturile si obligatiile functionarilor publici

Drepturi:

dreptul la opinie (art. 36 din Statut) ;

dreptul de asociere sindicala (art. 37 din Statut) ;

dreptul la greva – in conditiile legii (art. 38 din Statut);

dreptul la un salariu pentru munca prestata (art. 40 din Statut)

dreptul de cumul de functii (art. 52 din Statut) ;

dreptul la concediu (art. 43 din Statut) ;

dreptul de perfectionare (art.43 din statut) ;

dreptul la uniforma (art. 41 din Statut);

dreptul la protectie (art. 46, 47, 50 din Statut) ;

dreptul la pensie (art. 47, din Statut);

Obligatii :

obligatia indeplinirii atributiilor (art. 55 din statut);

obligatia de fidelitate fata de institutie (art. 56. din Statut) ;

obligatia de rezerva in manifestarea opiniilor politice (art. 57 din Statut);

obligatia de subordonare ierarhica (art. 58, 62 din Statut);

obligatia de a pastra secretul (art. 59, 60 din Statut);

obligatia de demnitate (art. 61 din Statut);

obligatia de raspundere (art. 58);

obligatia de perfectionare profesionala (art. 67 din Statut).

Perfectionarea si pregatirea profesionala a functionarilor este nu numai un drept dar si o obligatie.

9. CONCLUZIE – MODELE DE ANALIZA STRUCTURALA

Vom prezenta patru modele care sugereaza dar nu directioneaza tipurile de politici publice:

A) MODELUL „ELITIST“

Descrie politica publica in termenii preferintelor si valorilor unei elite dominante in care nu se reflecta vointa poporului ci mai degraba interesele, sentimentele, valorile unui numar foarte mic de oameni care participa la proces (policy – making process). Schimbarile apar cand elitele isi redefinesc propriile interese si isi modifica propriile valori. Elitele pot fi indreptate catre public si bunastarea maselor poate fi un aspect important in luarea deciziilor. Modelul vede masele ca fiind pasive, apatice si putin informate in ce priveste politicile publice. Opinia publica este manipulata usor in mass-media dominata de elite. Astfel comunicarea intre mase si elite se face unidirectional.

B) MODELUL PLURALIST

DESCRIE politica publica drept rezultat / produs al competitiei, negocierii si compromisului intre multe grupuri sociale diferite Sunt indivizi – putini la numar – care pot participa la actul de politica publica prin grupuri de presiune. Politica publica reflecta in orice moment un echilibru al influentei relative a grupurilor de interes. Comunicarea se face de jos in sus prin intermediul grupurilor de interese, al partidelor si mai ales prin intermediul alegerilor.

C) MODELUL OLIGARHIC

Presupune ca resursele initiale pentru cercetare, studiu, planificare si formulare a politicilor publice sunt obtinute/derivate din avutia personala. Aceasta avutie este canalizata spre fundatii, universitati, grupuri de planificare a politicilor (policy planing) sub forma contractelor, a subventiilor etc. Decidentii, oamenii influenti sunt prezenti si in consiliile de administratie ale acestor fundatii etc, pentru a superviza modul in care sunt folosite aceste fonduri.

D) MODELUL “ ADVOCACY COALITION “

Importanta teoretica a rolului ideilor a luat amploare odata cu accentuarea factorilor cognitivi in procesul politicilor, in special in lucrarile lui Peters Haas asupra comunitatilor epistemice. Acesta a definit comunitatile epistemice ca “o retea de profesionisti intr-un domeniu, cu autoritate bazata pe competenta si expertiza recunoscute si o pretentie de autoritate asupra cunoasterii relevante la nivelul politicilor din acel domeniu sau arie de probleme”. Caracteristic pentru aceste comunitati sunt:

un set impartasit de credinte normative;

credinte cauzale impartasite;

notiuni comune asupra validitatii;

proiecte comune asupra validitatii;

proiecte comune de politici.

Abordarea comunitatilor epistemice este eficienta in descrierea modului in care decidentii, marcati de conditii de nesiguranta, ajung sa-si asigure deciziile la comunitatile de experti. Sunt cateva probleme de abordare a relatiei cunoastere – politica :

prin definitie se presupune o relatie clara intre credintele / opiniile cauzale si valori – insemnand astfel ca sunt impartasite ambele concepte.

accentuarea asupra circumstantelor in care comunitatile epistemice existente influenteaza decidentii – nu abordeaza conditiile in care se formeaza ele insele.

Cea mai influenta teorie care face operabil conceptul de idei/invatare in procesul politicilor este modelul dezvoltat de Sabatier – “Advocacy Coalition Framework” – ACF. Invatarea orientata catre politici este definita ca “schimbari pe termen lung ale intentiilor comportamentale si cognitive rezultate din experienta, implicate in atingerea sau revizuirea obiectivelor politicilor”. Premisele de baza ale ACF sunt:

intelegerea schimbarii politicilor necesita o perspectiva mai lunga – o decada sau chiar mai mult – dupa Sabatier;

unitatea analizei este subsistemul politicilor; politicile pot fi interpretate ca seturi de prioritati valorice si asumptii cauzale, sau “sisteme de opinii”.

Modelul ACF are cateva vulnerabilitati:

redefinirea actorilor implicati in procesul politicilor duce la mai multe probleme decat e capabil sa rezolve. ACF are probleme legate de caracterul de “agent” cand e vorba de a adopta decizii de politici (Hoberg);

se coaguleaza conceptul unui sistem de opinii, facand dificila distingerea influentelor independente ale fenomenelor analitice in procesul politicilor publice. Sistemele de opinii au o structura tripartita : cele din “miezul” adanc sunt fundamentale, implicand opinii de baza ontologice si normative, cum ar fi perceperea naturii umane a persoanelor, opiniile din “miezul politicilor” se refera la angajari fundamentale normative si la perceptii cauzale intr-o coalitie dintr-un domeniu sau subsistem de politici;

contine aspecte secundare care implica interpretari ale opiniilor relative la contextele specifice, adica ACF se bazeaza pe premisa ca opiniile din miezul adanc al politicilor reprezinta principalul liant care tine impreuna o coalitie“;

ACF nu acorda atentie variabilelor institutionale. Institutiile sunt relativ stabile pe termen lung, atentia acordata schimbarilor de politici in timp intr-o jurisdictie / domeniu provoaca confuzie asupra rolului institutiilor.








Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1163
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site