Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

CORPUL VITROS Sl CAMERA POSTERIOARA A OCHIULUI

sanatate

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
CIANOZA
HOLERA
ISCHEMIA
HIPERTENSIUNEA ARTERIALA
Sindrom nefrotic
Cancerul bronho-pulmonar
ALEGEREA TRATAMENTULUI CU ANTIBIOTICE
Elementele minerale in corp
IMUNITATEA ANTIMICOTICA
DATE DIN LITERATURA DE SPECIALITATE REFERITOARE LA CAPACITATEA DE MANAGEMENT A TRATAMENTULUI IN PEDODONTIE


CORPUL VITROS Sl CAMERA POSTERIOARA A OCHIULUI




Corpul vitros umple spatiul delimitat de por­tiunea optica a retinei, cristalin si zonula lui Zinn numit camera posterior bulbi (fig. 560). El este alcatuit dintr-o substanta gelatinoasa, care contine 98—99% apa. Este un gel hidratat la maximum, care nu se poate umfla mai mult nici in conditii patologice. Corpul vitros are o consistenta semi-fluida si din ea se izoleaza o patura superficiala subtire, de o consistenta ceva mai accentuata, de­numita impropriu membrana hialoidiana (mem­brana vitrea). in partea anterioara, unii autori descriu o adevarata capsula, foarte subtire, care se intinde pina in regiunea orei serrata. intre corpul vitros si portiunea optica a retinei exista o adeziune datorita doar capilaritatii. La nivelul zonulei si al cristalinului, aderenta este ceva mai mare. in partea anterioara, corpul vitros este de­primat, alcatuind un pat pentru fata posterioara a cristalinului (fossa hyaloidea). Procesele ciliare, de asemenea, determina mici depresiuni pe supra­fata lui.

In ceea ce priveste structura corpului vitros se descrie un fel de stroma de natura fibrilara (stroma vitreum), care contine in ochiurile ei umoarea vi-troasa (humor vitreus). Elementele stromei sinit foarte rare si greu de evidentiat. Par sa fie de ori­gine gliala. Masa corpului vitros, omogena in apa­renta, este divizata in numeroase segmente, sepa­rate printr-un sistem de interstitii. Acestea si deci si segmentele sint dispuse concentric la suprafata si radiar in profunzime. De-a lungul axului an-teroposterior, intre papila nervului optic si polul posterior al cristalinului, substanta vitrosului este aproape lichida si alcatuieste un traiect care a fost denumit impropriu canalul hialoidian (canalis hya-loideus). Prin acest traiect a trecut in timpul dez­voltarii embrionare o ramura a arterei centrale a retinei, artera hialoidiana (a. hyaloidea). Aceasta se termina intr-o capsula vasculara pericristali-niana si asigura intr-o anumita perioada nutritia cristalinului. inca inainte de nastere dispar atit capsula vasculara cit si artera hialoidiana.

ANEXELE GLOBULUI OCULAR (organa oculi accessoria)

Capsula lui Tenon (vaginae bulbi), muschii bulbului (musculi bulbi), fasciile orbitale (fasciae orbitales).

Capsula lui Tenon este o formatiune fibroelas-tica care imbraca toata portiunea sclerala a glo­bului ocular, de la nivelul orificiului nervului optic pina la limbul sclerocornean. Ca si sclerotica pe care o inveleste, capsula lui Tenon are forma unui segment de sfera goala, cu deschiderea indreptata inainte. Ea se compune din doua foite, la fel cu membranele seroase, fapt pentru care Nomencla­tura Internationala o si numeste vaginae bulbi, adica tecile globului ocular. Foita interioara sau bulbara, foarte subtire, inveleste sclerotica si adera in mod intim de ea. Foita exterioara, orbitara, este relativa groasa, fibroasa si imbraca concentric, ase­menea foitelor de ceapa, foita interioara. Cele doua foite se apropie tot mai mult in partea anterioara si fuzioneaza in apropierea limbului sclero-cornean. Ele delimiteaza prin suprafetele lor adia­cente un spatiu inchis, numit spatiul suprascleral sau episcleral, spatiul lui Tenon (spatium interva-ginale) (fig. 563). Acest spatiu este ocupat de nu­meroase travee conjunctive, extrem de fine, laxe, al caror ansamblu constituie tesutul episcleral. Da­torita laxitatii lor, bridele permit cu usurinta glo­bului ocular sa se miste in gaoacea formata de foita exterioara, fibroasa, a capsulei lui Tenon. Ele sint mai dense in segmentul preecuatorial al spatiului lui Tenon si adera la tecile muschilor ex­trinseci ai globului. in felul acesta, spatiul supra­scleral apare compartimentat, areolat, asemenea unui burete, areolele sale comunicind insa larg intre ele. Ambele foite ale capsulei, care delimi­teaza spatiul suprascleral, cit si traveele tesutului episcleral din acest spatiu sint acoperite de o pa­tura de celule endoteliale. intreg acest sistem lacu­nar este umplut cu lichid interstitial. Se admite ca spatiul suprascleral comunica pe de o parte cu spatiul supracoroidian prin intermediul tecilor lim­fatice care imbraca venele vorticoase, iar pe de alta parte, cu spatiul supravaginal al nervului optic.

Suprafata exterioara, orbitara, a capsulei lui Tenon este convexa si este divizata intr-un seg­ment retroecuatorial si unul preecuatorial. in seg­mentul preecuatorial, ea vine in raport cu con-

junctiva bulbara, de care este separata prin spatiul subconjunctival, spatiu ocupat de o patura subtire de tesut conjunctiv lax in care merg vasele sub-conjunctivale. La o departare de 3—4 mm de lim­bul sclerocornean, patura conjunctiva dispare, iar capsula lui Tenon si conjunctiva fuzioneaza. in segmentul retroecuatorial, suprafata exterioara a capsulei lui Tenon vine in raport cu corpul grasos al orbitei. De pe aceasta fata a capsulei se des­prind numeroase travee conjunctive, care intra in reteaua fibroelastica a corpului adipos (corpus adi-posum orbkae). Dupa cum s-a descris anterior, aceasta retea fuzioneaza la periferie cu periorbita, iar in axul orbitei cu teaca nervului optic. Ea se uneste si cu tecile muschilor orbitei si ale elemen­telor vasculonervoase, delimitind areolele in care se afla grasimea orbitala.

Circumferinta capsulei lui Tenon are forma unui orificiu circular, situat la 3—4 mm de limbul sclerocornean. La acest nivel, capsula, devenita foarte subtire, fuzioneaza cu conjunctiva si se continua cu chorionul acesteia. Linia inelara dupa care cele doua formatiuni se unesc poarta numele de inelul conjunctival.

Capsula lui Tenon este strabatuta de nervul optic si adera atit la teaca lui cit si la sclerotica in punctul unde nervul o perforeaza (fig. 564). Ea se sudeaza de sclerotica si la nivelul unde vasele si nervii ciliari posteriori patrund in aceasta membrana. Pe linga elementele amintite, capsula lui Tenon mai este strabatuta de muschii drepti si oblici ai ochiului, cu care contracta raporturi deo­sebite, care necesita o descriere mai ampla. Insertia sclerala a celor sase muschi amintiti anterior se face inapoia inelului conjunctival, la distante dife­rite pentru fiecare dintre ei. Pentru a ajunge la sclerotica, muschii trebuie sa strabata capsula lui Tenon, care la acest nivel are consistenta maxima. Ea va trimite fiecarui muschi, la punctul unde acesta o perforeaza, cite o invelitoare conjunctiva care ii va imbraca atit corpul muscular, cit si tendonul terminal (fig. 565). Vom descrie pentru acest motiv doua categorii de prelungiri sau teci. Cele musculare cuprind muschiul respectiv, de la locul unde tendonul sau scleral perforeaza capsula si il imbraca in sens retrograd pina spre originea lui pe peretele orbitar. Teaca musculara adera prin fata sa profunda la muschiul respectiv, printr-o serie de tracturi conjunctive. De la aceasta de­scriere generala face exceptie muschiul oblic supe­rior, a carui teaca ajunge numai pina la trohlea muschiului, cu care fuzioneaza; portiunea directa a lui este lipsita de teaca. Prelungirile sau tecile tendinoase insotesc tendoanele sclerale ale muschi­lor in directie anterioara, de la locul unde ele perforeaza capsula pina la terminatia lor pe tunica fibroasa a ochiului.

Pe linga elementele prezentate, mai descriem o serie de expansiuni fibroase ale tecilor musculare, care le leaga pe acestea de baza orbitei (fig. 564). Ele poarta numele de prelungiri orbitare ale teci-



lor musculare sau tendoane de oprire. Unind capsula lui Tenon de baza orbitei, ele au ca rol principal asigurarea stabilitatii globului ocular. in ansamblu, au forma unei diafragme concave ina­inte situate inapoia septului orbitar. Cele mai pu­ternice, mai distincte, sint prelungirile dreptilor medial si lateral. Ele sint situate in plan trans­versal, la nivelul unghiurilor ochiului. Prelungirea dreptului medial se desprinde de pe teaca acestuia, se indreapta inapoi si inauntru, spre a se insera pe creasta lacrimala posterioara. Cea laterala, puter­nica, densa, rezistenta, se comporta in mod analog cu precedenta, terminindu-se pe marginea laterala a bazei orbitei, inapoia ligamentului palpebral la­teral. Rolul lui este de prima importanta, caci contrabalanseaza tensiunea mediala pe care o exer­cita muschii oblici. Ambele prelungiri au o struc­tura fibroasa la originea lor pe teaca musculara, insa pe masura ce se apropie de insertia orbitara inglobeaza tot mai multe fibre musculare netede. Destul de bine reprezentata este si prelungirea or­bitara a oblicului inferior. Ea porneste de pe mar­ginea anterioara a tecii acestuia si se termina in vecinatatea unghiului inferolateral al planseului orbitei. Prelungirile dreptului superior si ale celui inferior se comporta la fel una cu cealalta: ple­cata fiecare de pe teaca muschiului respectiv, se indreapta oblic inainte, trimite citeva fascicule spre marginea orbitei, apoi alte citeva fascicule spre fundul de sac conjunctival omonim si se ter­mina pe marginea orbitara a tarsului respectiv. Muschiul oblic superior nu are o prelungire orbitara. Trohlea sa ar putea fi insa asemanata cu prelungirile celorlalti muschi ai globului.

Motilitatea oculara este un fenomen foarte complex. Ea este realizata de muschii extrinseci ai globului ocular, controlati de un aparat nervos care regleaza si coordoneaza functiunea lor.

Acesti muschi sint numiti extrinseci, spre a-i deosebi de muschii intrinseci, muschiul ciliar si cel pupilar, care sint situati in interiorul globului ocular. Muschii extrinseci ai globului ocular sau muschii orbitei (musculi bulbi) sint in numar de sapte. Toti sint constituiti din fibre musculare stri­ate si sint deci supusi vointei noastre. Ei sint muschi lungi, ca niste panglici, cu fibrele paralele, foarte subtiri, separate printr-un bogat tesut con-junctivo-elastic. Prin aceasta, finetea, preciziunea miscarilor cresc, acesti muschi avind totodata o inervatie foarte bogata. Spre exemplu, in timp ce o fibra nervoasa se distribuie la 5—6 fibre mus­culare din muschii ochiului, tot o singura fibra asigura inervatia a 40—800 fibre musculare din extremitati. Pe linga aceasta, ei contin numerosi re­ceptori inalt specializati (fusuri neuromusculare). Dintre acesti sapte muschi, sase actioneaza asupra globului ocular, iar al saptelea asupra pleoapei superioare. Dintre cei sase muschi ai globului ocular, patru au o directie anteroposterioara si de aceea se numesc muschii drepti. Ceilalti doi au o directie oblica fata de axul «agitai al globului, fapt pentru care au fost numiti muschi oblici. Ridicatorul pleoapei superioare are tot o directie anteroposterioara, la fel ca dreptii.

Toti cei patru muschi drepti, impreuna cu oblicul superior si ridicatorul pleoapei superioare se insera la virf ui orbitei prin mijlocirea unei for­matiuni tendinoase inelare: inelul tendinos comun. Oblicul mic porneste de pe podeaua orbitei. Pentru o buna sistematizare, vom descrie pe rind: inelul tendinos comun, muschii drepti, muschii oblici si in fine muschiul ridicator al ploapei superioare.

1) Inelul tendinos comun (anulus tendineus communis) se mai numeste tendonul lui Zinn. Acesta este o formatiune tendinoasa situata in dreptul canalului optic si al portiunii invecinate mai largi a fisurii orbitare superioare. Avind as­pectul de pilnie, coroliform, inelul tendinos comun inconjura marginea superomediala a canalului optic si ajunge pina la partea cea mai posterioara a fetei orbitare a aripii mari a sfenoidului. Inelul este sudat cu teaca durr.la a nervului optic si cu mem­brana fibroasa care inchide fisura orbitara superi­oara, membrana rezultata prin fuziunea periorbitei cu dura mater craniana. El circumscrie in interiorul sau un orificiu ovalar, care are doua compartimente. Compartimentul superior optic si artera oftalmica; compartimentul inferior cores­punde fisurii orbitare superioare si da trecere ner­vilor oculomotor, nazociliar si abducens.

Tot prin fisura orbitara superioara mai trec: lateral de inelul tendinos comun — vena oftalmica superioara si nervii trohlear, lacrimal si frontal; iar dedesubt — vena oftalmica inferioara.

Cei patru muschi drepti se nasc fiecare de pe partea corespunzatoare a acestei pilnii tendinoase. Oblicul superior si ridicatorul pleoapei superioare, pe linga insertia pe tendonul comun, iau nastere si de pe portiunile osoase invecinate.

2) Muschii drepti sint in numar de patru si sint numiti in raport cu pozitia lor: drept superior, drept inferior, drept medial si drept lateral.

Ei sint lungi, turtiti, cu aspectul unei panglici si au capatul posterior mai ingust, in timp ce capatul anterior se largeste. De la virful orbitei, unde se insereaza pe inelul tendinos comun, mus­chii drepti se indreapta inainte, indepartindu-se unul de altul, spre a se fixa pe hemisfera anteri­oara a globului ocular, pe sclerotica. Ei descriu astfel un con muscular gol, a carui forma se apro­pie de a piramidei orbitare. Axul conului muscu­lar este oblic inainte si inafara, formind cu axul globului ocular un unghi de aproximativ 25°. Acest amanunt are importanta lui pentru intelegerea ac­tiunii muschilor drepti superior si inferior. Pe iinga insertia principala pe inelul tendinos comun,

muschiul drept lateral mai are o insertie accesorie, inconstanta. Aceasta se face prin lacertus musculi recti lateralis, o lama tendinoasa, pe partea pos-terioara a fetei orbitare a aripii mari a sfenoidu-lui, in apropierea fisurii sfenomaxilare (fissura orbitalis inferior).

De la locul de origine, pe inelul tendinos co­mun, fiecare muschi drept aluneca de-a lungul peretelui corespunzator al orbitei, pina aproxima­tiv la nivelul ecuatorului globului ocular (fig. 565). Aici se inflecteaza, urmind curbura globului, se apropie de el, traversind capsula lui Tenon si atin-gind sclera sub un unghi foarte ascutit, isi ames­teca intim fibrele cu tesutul propriu al ei. Am studiat deja la capsula lui Tenon conexiunile aces­teia cu muschii drepti si cu tendoanele lor.

Interiorul gol al conului muscular al dreptilor este umplut cu o masa grasoasa, in care sint con­tinute numeroase vase si nervi. Axul conului este ocupat de nervul optic. Raporturile muschilor drept superior si inferior sint putin mai complicate decit schema generala descrisa mai sus. in adevar, drep­tul superior este acoperit in mare parte de ridica­torul pleoapei superioare, iar tendonul terminal al oblicului superior aluneca pe sub muschiul drept superior, intre acesta si globul ocular (fig. 566). Un fapt asemanator se petrece si cu oblicul infe­rior, care trece intre dreptul inferior si planseul orbitei (fig. 567). intre nervul optic si dreptul lateral se afla ganglionul ciliar.



Cel mai puternic dintre muschii drepti este cel medial, urmat in ordine de cel lateral si inferior, iar cel mai slab este dreptul superior.

Insertia sclerala sau distala a muschilor drepti se face prin niste lame tendinoase, latite, avind intre 4 si 8 mm lungime si aproximativ 10 mm latime la nivelul unde patrund in tunica fibroasa. Este necesar sa precizam distanta care separa in­sertia sclerala a fiecarui drept de limbul sclero-cornean (fig. 568). Distanta este — in medie — de 5 mm pentru dreptul medial, 6 mm pentru inferior, 7 mm pentru lateral si 8 mm pentru su­perior. Unind liniile lor de insertie, nu obtinem o linie circulara, paralela cu periferia corneei, ci una spirala, care are capatul mai apropiat de centru la nivelul insertiei dreptului medial, trece apoi prin insertiile dreptului inferior si lateral si se termina in punctul mai indepartat la insertia dreptului superior.

Trei din muschii drepti, si anume cel superior, cel medial si cel inferior, sint inervati de nervul oculomotor. Dreptul lateral este inervat de nervul abducens.

3) Muschii oblici — in numar de doi — sint numiti tot in raport cu asezarea lor fata de globul ocular: oblicul superior si oblicul inferior. Amin-doi muschii alcatuiesc o chinga oblica, al carei plan formeaza cu axul globului ocular un unghi de aproximativ 50°, cu deschiderea orientata inainte.

a) Muschiul oblic superior (m. obliquus bulbi superior) sau oblic mare este cel mai lung si cel mai subtire dintre muschii ochiului (fig. 566). El ia nastere printr-un tendon scurt pe inelul tendinos comun si pe portiunea invecinata a corpului sfeno-idului dinaintea deschiderii canalului optic. De aici, muschiul se indreapta inainte, de-a lungul marginii superomediale a orbitei, in vecinatatea imediata a osului, pina la nivelul fosetei troh-leare (fovea trochlearis) a frontalului. in aceasta portiune, muschiul este fusiform, alungit si se con­tinua cu un tendon cilindric, care se angajeaza intr-un inel fibrocartilaginos, fixat la nivelul fose­tei amintite mai sus. Inelul poarta numele de troh-lee sau scripete de reflexiune (trochlea) si poseda o mica teaca sinoviala (bursa trochlearis). Dupa ce a iesit din trohlee, tendonul oblicului mare isi schimba directia si se indreapta de jos inapoi si in afara; trece apoi pe sub dreptul superior, se bolteste dupa convexitatea globului si, largindu-se ca un evantai, se fixeaza pe cadranul superolateral al hemisferei posterioare.

Dupa cum vedem, muschiul oblic superior este impartit de catre trohlee in doua portiuni: una posterioara, carnoasa, mai lunga, directa, alta an­terioara, tendinoasa, mai scurta, reflectata sau oblica. Datorita acestei schimbari de directie se schimba si directia de actiune a muschiului, care se muta in lungul axului celei de-a doua portiuni. Este inervat de catre nervul trohlear.

b) Muschiul oblic inferior sau oblic mic este cel mai scurt dintre toti muschii orbitei (fig. 569). El ia nastere prin scurte fibre tendinoase pe plan-seul orbitei, imediat inafara orificiului superior al canalului nazolacrimal. De aici, muschiul se in­dreapta inapoi si inafara, trece pe sub dreptul inferior, se bolteste dupa curbura globului ocular si se insereaza pe sclera, in cadranul inferolateral al hemisferei posterioare. Inervatia este asigurata de catre nervul oculomotor.

Globul ocular este suspendat in orbita printr-un aparat complex, care ii permite sa-si miste axul optic in toate directiile, fara a-si schimba pozitia si raporturile generale fata de peretii orbitei. S-ar putea spune ca el are o suspensie cardanica. O serie de elemente anatomice colaboreaza in vede­rea mentinerii pozitiei ochiului. Astfel, conul mus­cular al dreptilor trage globul inapoi si inauntru, iar grupul oblicilor il trage inainte si inauntru. Rezultanta actiunii acestor doua grupuri musculare ar fi tendinta spre o deplasare a globului spre pe­retele medial al orbitei. Ea este insa contrabalan­sata prin rezistenta prelungirii tendinoase a obli­cului lateral si a fibrelor musculare netede ale capsulei lui Tenon. Acestor elemente antagoniste principale, li se mai adauga corpul adipos al orbitei, care sustine globul ocular asemenea unei perimte elastice. Aceasta nu-i permite deplasarea inapoi, iar elementele vasculonervoase, in special nervul optic, nu-i ingaduie o deplasare inainte.

Mentinut in pozitia sa, globul ocular se poate misca in toate directiile, in raport cu obiectele pe care dorim sa le privim. Toate miscarile globilor rezulta din combinarea miscarilor care se executa in jurul a trei axe conventionale, orientate in cele trei planuri principale ale spatiului. Cele trei axe se intretaie in unghi drept intr-un punct, numit centru de rotatie sau de miscare. Acesta este situat pe axul vizual al ochiului, la 1,3 mm inapoia centrului geometric al globului ocular.

in jurul axului vertical se petrec miscari de lateralitate, prin care crestetul corneei (vertex cor-neae) este dus nazal (medial) sau temporal (late­ral); miscarile se numesc adductie, respectiv ab-ductie.

in jurul axului transversal se petrec miscari prin care crestetul corneei este purtat in sus — ridicare — sau in jos — coborire. Ambele genuri de miscari sint unghiulare.

in jurul axului sagital (anteroposterior) se pe­trec miscari giratorii, de rotatie, prin care crestetul corneei ramine fix, in timp ce punctul cel mai inalt al ei este inclinat inauntru — rotatie interna — sau inafara — rotatie externa.

a) Prima chinga, formata de dreptul medial si dreptul lateral, este situata in plan orizontal, plan care corespunde cu planul de miscare al globului in jurul axului sau vertical. Pentru acest motiv, dreptul lateral este exclusiv abductor, iar dreptul medial exclusiv adductor (fig. 571). Actiunea lor antagonista asupra unui singur ochi devine siner-gica raportata la cei doi ochi. Astfel, cind privim spre dreapta, de exemplu, se contracta sinergie dreptul medial sting si dreptul lateral drept; lu­crurile se petrec invers in cazul cind privim spre stinga.



Toti ceilalti patru muschi misca ochiul in mai mult decit o singura directie.

b)       A doua chinga musculara este dispusa in plan vertical si este formata din dreptul superior si dreptul inferior (fig. 571). Reamintim ca planul acestei perechi musculare nu se suprapune cu pla­nul sagital al globului ocular, ci formeaza cu el un unghi de 25°. Pentru acest motiv, actiunea lor va fi combinata. Astfel, muschiul drept superior este in mod principal ridicator si accesoriu adductor si rotator inauntru, iar muschiul drept inferior are actiunea principala de coboritor si accesorie de adductor si rotator inafara.


A treia chinga musculara, constituita de cei doi muschi oblici, este dispusa tot in plan vertical (fig. 572). Ea formeaza cu planul sagital a globului un unghi de 50°, care, spre deosebire de pre­cedentul, este deschis inainte. Acest dublu caracter explica actiunea lor, ei fiind in primul rind rota-tori. Amintim ca punctul fix al lor se gaseste la baza orbitei nu numai pentru oblicul inferior care se insereaza linga orificiul canalului nazolacrimal, ci si pentru oblicul superior, a carui trochlee joaca rolul unui hipomochlion (scripete de reflexiune). Oblicul superior este principal rotator inauntru si accesoriu abductor si coboritor; oblicul inferior este principal rotator inafara si accesoriu abductor si ridicator (fig. 572).

Felul atit de complex al actiunii muschilor globului ocular permite in plus ca ei sa conlucreze in modul cel mai variat ca antagonisti sau siner-gisti (fig. 573). Prin aceasta este posibil ca ochml sa fie indreptat cu usurinta spre oricare punct al spatiului, nu numai din pozitia de repaus, ci din oricare alta pozitie a sa. Directia de actiune a muschilor oblici si mai ales componenta lor gira-torie ar avea un rol deosebit in acest fenomen.

Dupa cum s-a amintit anterior, miscarile celor doi bulbi oculari nu se efectueaza independent unul de celalalt. in cazul vederii binoculare nor­male, miscarile lor se fac intr-o strinsa interdepen­denta, ca si cind ar fi vorba de un „ochi dublu'. Aceasta coordonare se pastreaza chiar daca unul dintre ochi a pierdut vederea. Reglarea si coordo­narea tuturor miscarilor bulbilor oculari se reali­zeaza de catre un complex aparat nervos. Descrie­rea acestuia tine de studiul sistemului nervos cen­tral (v. labirintul membranos).

4. Muschiul ridicator al pleoapei superioare (le-vator palpebrae superioris) este asezat deasupra conului muschilor globului ocular, imediat sub ta­vanul orbitei (fig. 569). El este subtire si are o forma alungita, triunghiulara, cu virful spre virful orbitei si cu baza la nivelul pleoapei superioare. El ia nastere prin scurte fascicule tendinoase de pe periostul circumferintei superioare a deschi­derii canalului optic, de pe teaca durala a nervu­lui optic si de pe portiunea invecinata a inelului tendinos comun. Devenit muscular, el se largeste progresiv, alunecind sub plafonul orbitei, de care este separat prin nervul frontal; dedesubtul lui se gaseste muschiul drept superior, cu a carui teaca si uneste propria sa teaca. Acest raport are im­portanta atit in sinergia functionala a celor doi muschi, cit mai ales in tratamentul chirurgical al ptozei palpebrale inspre marginea superioara a orbitei, el rede­vine tendinos, se intinde in suprafata sub forma unui evantai, patrunde in grosimea pleoapei supe­rioare si se imprastie in numeroase expansiuni tendinoase subtiri.

De fapt, tendonul lui terminal se despica in doua planuri (fig. 575):

a)         lama superficiala intalneste septul orbitar, il strapunge prin numeroase fascicule, strabate apoi printre fibrele orbicularului si se termina in dermul pielii pleoapei superioare, coborind pina in marginea libera a ei;

b)        lama profunda se insereaza pe marginea su­perioara si pe fata anterioara a tarsului superior, precum si pe fundul de sac conjuncti val superior; ea contine numeroase fibre musculare netede, care constituie muschiul tarsal superior (m. tarsalis su­ perior — Miilleri).

Tendonul terminal al ridicatorului, mai ales prin lama sa superficiala, trimite doua prelungiri lamelare, una mediala, alta laterala, care se prind pe peretii orbitei in dreptul ligamentului palpe­bral corespunzator. Mai importanta dintre ele este expansiunea orbitara laterala, care desparte cele doua portiuni ale glandei lacrimale, palpebrala si orbitara.

Actiune. Dupa cum indica si numele, muschiul ridica pleoapa superioara, descoperind astfel cor­neea, in aceasta actiune el este antagonist al orbi­cularului pleoapelor.

Inervatia sa este data de nervul oculo-motor. Paralizia sa atrage caderea pleoapei supe­rioare, care poate determina tulburari ale vederii.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1848
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site