Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport

Fitness

ORGANIZAREA SI EFICIENTA ANTRENAMENTULUI, FACTOR ESNTIAL IN ACTIVITATEA COMPETITIONLA

Sport

+ Font mai mare | - Font mai mic




MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” CONSTANTA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT




ORGANIZAREA SI EFICIENTA ANTRENAMENTULUI,

FACTOR ESNTIAL IN ACTIVITATEA COMPETITIONLA

PLANUL LUCRARII

INTRODUCERE

PARTEA I -Fundamente teoretice si metodologice

Capitolul I

Motivatia alegerii temei

1.2 Obiectivele alegerii teme

1.3 Scopul si sarcinile lucrarii

1.3.1 Scopul

1.3.2 Sarcinile lucrarii

Capitolul II

2.1 Antrenamentul sportiv -concepte moderne

2.1.1 Planificarea antrenamentului –noutati

2.1.2 Mecanismul adaptarii si al antrenamentului

2.1.3 Stimulii variabili de antrenament pentru dezvoltarea capacitatii speciale de parformanta

Terminologia si delimitarea metodelor de antrenament

2.2 Competitia sportiva –sistemul competitional

2.2.1 Utilizarea teoriei invatarii sociale in sportul competitional

2.2.2 Competitia sportiva- forma de valorificare a pregatirii

2.2.3 Competitiile scolare

2.2.4 Organizarea, desfasurarea si planificarea comprtitiilor

PARTEA a II a-Contributii personale privind organizarea si eficienta antrenamentului ,factor esential in activitatea competitionala

Capitolul III

Ipoteza cercetarii

Material si metodica

3.2.1 Materialul cercetarii

Protocol de experiment

Prezentarea si rezultatelor cercetarii

Interpretarea rezultatelor

Concluzii

BIBLIOGRAFIE

PARTEA I: Fundamente teoretice si metodologice

Introducere

Alergarea, saritura si aruncarea sunt exercitii naturale pe care omul le-a practicat din cele mai vechi timpuri . Cuprinse intr-o disciplina sportiva, ele alcatuiesc atletismul, unul din sporturile de baza , apreciat si folosit in foarte mare masura de toti aceeia care vor sa ajunga la un inalt grad de maiestrie tehnica . Alergarea, saritura si aruncarea sunt necesare in orice sport si apar, sub diferite forme in toate jocurile sportive . Fara folosirea din plin a acestor insusiri firesti si fara dezvoltarea lor continua, un sportiv nu poate obtine rezultate, de valoare ,nu poate tinde catre culmile maiestriei sportive. Atletismul se poate practica in tot cursul anului, fie pe teren fie in sali.

Crosul, care este si el o proba atletica constitue unul din mijloacele de antrenament pe care orice sportiv trebuie sa-l foloseasca. Pe langa dezvoltarea fizica multilaterala atletismul asigura o sanatoasa formare a aspectului psihic si moral al sportivului. Pregatirea tehnica, depasirea performantelor exprimate cifric in secunde sau metrii. Aceste contributii pretioase la pregatirea multilaterala a sportivului fac ca atletismul sa fie considerat, pe drept in sport baza pe care trebie sa o respecte fiecare spotiv.

Caracterul natural al axercitului fizic din atletism da posibilitatea afirmarii unui numar mare de elevi prin rezultatele obtinute in cadrul diferiteor probe prevazute in programa .In acelasi timp prin perfctionarea tehncii executiei diferitelor probe, in cadrul scolilor generale exista resurse de talente, pentru a realiza performante de valoare. Perfectionrea invatarii tehnicii specifice probelor de atletism v-a trebui imbinata cu dezvoltarea fizica superioara. In afara lectiilor de educatie fizica, atletismul se va preda la un nivel mai inalt cu elevi selectionati in cadrul activitatilor sportive, care sunt facultative pentru elevi si unde lectiile vor avea caracter de antrenament cu durata si intensitate mai mare. Aici vor participa elevi care au aptitudini speciale, manifesta interes astfel la ridicarea pe o treapta mai inalta a performantei spotive ale scolii, ei fiind un rezervor al viitoarei performantei. Se va lucra pe cat posibil pe probe asigurand un grad mai mare de specializare, si pe grupe seprate(fete si baieti).

Atletismul ca sport de baza pentru practicarea tuturor celorlalte ramuri de sport ceeaza celui care-l practica, deprinderi si calitati motrice, calitati morale si de vointa etc. necesare atat in viata de zi cu zi, cat si in practicarea sportului de performanta, de aceea se impune a fi raspandit la intreaga masa de tineri.

Capitolul I

Motivatia alegerii temei

Interesul de a cunoaste noutatile ce au aparut legate de aceasta tema au constituit un argument in alegerea ei.

Obiectivele alegerii temei

Obiectivele lucrarii sunt:

1. Studierea bibliografiei de specialitate.

2. Elaborarea programului de realizare a temei,a scopului si a ipotezei de lucru.

3. Studierea si prelucrarea datelor statistice inregistrate.

4. Interpretarea datelor inregistrate.

Scopul si sarcinile lucrarii

Scopul:

Scopul lucrarii este studiul eficientei antrenamentului sportiv in activitatea competitionala.

Sarcinile lucrarii:

-prelucrarea datelor recoltate pe baza metodelor statistice care sa permita o fundamentare si interpretare obiectiva

-despriderea concluziilor in urma realizarii acestei cercetari.

Capitolul II

2.1. Antrenamentul sportiv concepte moderne

In terminologia educatiei fizice si sportului, se mentioneaza ca antrenamentul sportiv este procesul instructiv-educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice.
In procesul de antrenament sportiv sau in antrenamentul sportiv independent se realizeaza pregatirea pentru evolutia in competitiile sportive.
Deci antrenamentul sportiv se subordoneaza sportului este un fel de laborator pentru sport, neconfruntandu-se cu acesta.
Antr
enamentul sportiv are la dispozitie pentru fiecare ramura sau proba sportiva un numar mult mai mic de exercitii fizice, comparativ cu educatta fizica. Aceste exercitii fizice sunt, insa executate la un nivel ridicat pe plan tehnic si tactic, cu volum, intensitate si complexitate mult mai deosebite fata de exercitiile fizice folosite in educatia fizica. (www.studentie .ro )

Antrenamentul este in primul rand un proces de transformare, care se desfaoara orientat, planificat, sistematic si pe terman lung. Aceasta transformare are 2 componente: componenta performanta si componenta structura performantei.

Antrenamentul ca proces de adaptare contine, ca o legitate importanta in dezvoltarea spre maiestria sportiva, ,, fenomenul reactiei complexe al organismului,, asupra sarcinilor din antrenament. Notiunea de adaptare se foloseste de regula in procesele din sistemul biologic ale oganelor, din randul carora cel mai important principiu este cel al subrecompesatiei (Grosser 1986).

Intr-un sens mai larg, adaptarea este valabila pentru toate situatiile si realitatile care sunt in relatie cu antrenamentul si cu competitia. Intr-un sens mai ingust ca’’adaptare conditionata de miscare’’ este vorba de o’’schimbare conforma cu cerintele, pe termen mediu sau scurt- oricand reversibila in structura si functionare fiziologica-, si unde poate fi diferentiata o forma acut regulatoare si o forma epigenetica de durata (Israel 1988).

In ultima vreme au aparut pe scara prioritatii a Teoriei Antrenamentului ‚’’aspecte biologice ‚’’ deci adaptarea, caruia li s-a rezervat un loc important. Actiunea sportiva impreuna cu rezultatul ei, este perceputa ca un sistem functional de miscare, prin care se intareste aspectul biologic al Teoriei Antrenamentului. Prin aceasta adaptare se ajunge in primul plan al tuturor reflectiilor, ceea ce poate fi explicat si prin avantajul ei ca prognoza de masuri si procese. (Tschiene 1991).

In centrul atentiei stau in special: scopurile adaptarii, in special viteza si perfectionarea tehnica, si cresterea potentialului motric in cadrul adaptarii pe termen lung si concordanta cu legitatiile biologice (Tschiene 1993)

Antrenamentul ca proces de comanda -calea spre performanta sprtiva maxima–sau formulat mai general: calea spre imbunatatirea conforma cu scopul propus a performantei-este un proces planificat , care este denumit ca’’proces de comanda a antrenamentului sau performantei’’. Prin comanda antrenamentului , se inelege ‚’planificarea cresterii pe termen lung a performantei’’(Grosser 1986).

Esenta operatiei de comanda se bazeaza pe fundamentarea de ’’transformare a starilor de conducere a obiectivelor’’ in relatie cu ipoteza de influentare a acestei transformari in mod activ si conform legitatilor. In ceea mai generala formulare- pin comanda antrenamentului si a performantei este vorba de transformarea activa, planificata si orientata ca scop a unui sportiv din ‚’starea 1 ’’ in ’’starea 2’’.

Antrenamentul ca proces de specializare-antrenamentul sportiv ’’ perfectionarea fizica a omului’’, este carecterizat intr-o necesara masura de specificitate, de ’’ specificitte morfofunctionala a organismului’’(Vercoshaki 1985).

Principiul specializarii face trimitere si asupra faptului,’’ca concentrarea de timp si de forte asura obiectului exercitiului sportiv este o(…) conditie (…) obiectiv necesara, care este efectuata tinandu-se cont de aptitudinea individuala’’ si care permite sportvului dezvoltarea deplina a potentialului sau prin antrenament (Matveev 1981).

Specializarea este in relatie cu principiul individualizarii, necontrazicand nici principiul generalitatii-’’unitate a pregatirii generale si speciale a sportivului’’si nici pe cel al multiralitatii (Joch 1993).

Multilaritatea si specializarea sunt doua fete ale unei aceleiai medalii (’’performanta sportiva’’). Specializarea este cea care renunta la interventiile generale si multilaterale ale antrenamentului, suprasolicita organismul ii dauneaza, impieducand atingerea maximului posibil in performanta. Pe de alta parte- maximul individual de performanta fara specializare- reaizat doar prin interventii generale multilaterale pe durata antrenamentului –este si el rateu

In literatura de specialitate sunt reprezentate pozitii diferentiate in determinarea domeniului obiectului antrenamentului sportiv:

Conform ipotezei obiectului antrenamentului stiintific este reprezentat in special de stiintele de baza, in special de biostiintele relevante. Prin aceasta se presupune ca autonomia Stiintei Antrenamentului este conturata insuficient, progresul dominant al cunostiintelor fiind derivat din asa numitele stiinte mama .      (Harre/ Schnabel 1993)

Conform ipotezei unei Stiinte autonome a Antrenamentului, domeniul ei propriu-zis se refera in special si concret ’’la procesul antrenamentului si al legitatii (principale) importante ale acestuia….’’(Harre/Schnabel 1993)

Anatomia Stiintei Antrenamentului este si mai pregnant accentuata prin determinarea in domeniului ei de obiecte a cateoriilor ’’performanta, competitie si antrenament’’. Prin aceasta , obiectul stiintei aplicate a antrenamentului s-ar cocentra:

asupra’’ prognozelor in vederea cresterii in continuare a performantei sportive’’ si;

asupra’’ dezvoltarii si motivarii unei metodici de antrenament pantru aceasta crestere a performantei..’’(Krug1993).

In contextul modelului structural prezentat se pleaca de la premiza ca:’’nu poate fi gandita o Teorie a Antrenamentului sportiv fara o Teorie a Miscarii’’. Domeniul Stiintei Antrenamentului este motricitatea umana- motricitate inteleasa ca ’’totalitatea structurilor si functiilor sistemului locomotor..’’(Thiss /Schnabel 1986)

Prin aceasta , motricitatea sportiva este ’’ integrata’’ ca domeniu de obiecte al stiintei Antrenamentului i conceptul acesteia (Harre/Schnabel 1993).

Ea se defalca in trei domenii partiale’’antitudini motrice’’,’’calitati coordonative’’si ’’ abilitati motrice’’, fiind cuplata prin intermediu categoriei’’performanta’’-ca conditie a performantei si ca dezvoltare/ transformare a performantei-cu propietatile stiintifice ( descriptiv – analitice) si metodice (perspectiv-nominative) urmarite in antrenament. (Elena Herold si colectivul de redactori 1995)

Procesul de modelare, desfasurat acum, incepe cu estimarea factorilor suplimentari care convertesc impulsul de antrenament in impuls de conditie fizica si respectiv de oboseala, continuand apoi cu estimarea valorilor pentru constantele scaderii conditiei fizice si a oboselii. Aceste valori model permit estimari ale performantei prevazute sau modelate care pot fi comparate cu performante criteriii ’’reale’’ , masurate, de fapt, pe toata durata antrenamentului. Daca modelele performantei prevazute nu corespund cu performanta criteriu reala dupa prima calculare, se estimeaza noi constante si se efectueaza o noua comparatie. Repetarile succesive ale acestui procedeu pot fi facute in mod automat de catre un computer pana cand se obtine curba de prevedere cea mai apropiata de realitate ( valorile efectiv inregistrate ale celei mai bune incercari). Se poate admite ca toate constantele modelului care sunt folosite pentru a obtine adaptarea sunt exact acelea specifice individului care este modelat si vor servi pentru o anumita perioada de timp din viitor la masurarea performantelos sale rezultate din impulsurile de antrenament (dozari) de intensitate diferita. Aceasta perioada de uniformitate pentru constantele model dureaza intre 60 pana la 90 de zile, inainte sa fie necesara repetarea procesului de modelare si restabilire a constantelor model. Din acest model ipotetic se pot face numeroase deductii importante si logice, permitand, de asemenea, unor fenomene legate de procesul de antrenament.

In primul rand, reducerea antrenamentului este o trasatura esentiala care pregateste un sportiv pentru competitie. Inaintea competitiei reducerea permite o pauza suficienta a antrenamentului desfasurat cu o intensitate destul de ridicata pentru a provoca o adaptate ulterioara la un sistem deja apropiat de limita sa de capacitate dobandita.



In al doilea rand, atat lungimea ingustarii cat si nivelul conditiei fizice acumulate de la care se porneste sunt importante pentru performanta rezultata, deoarece, in cele din urma, conditia fizica determina performanta. Dupa cum oboseala dispare mai repede decat conditia fizica.

In al treilea rand este probabil mai bine sa se faca reducerea mai putin decat perfect de la un nivel ridicat al conditiei fizicesi, prin urmare, al oboselii si sa se concureze in continuare cu un rest de oboseala decat sa se realizeze un nivel global mai scazut de oboseala de la care sa se faca reducerea. Nivelul scazut de oboseala de la urma poate fi apoi risipit relativ repede si complet, dar diferenta care indica performanta, poate fi si ea mult mai mica.

In al patrulea rand, antrenamentul crescand modifica raspunsurile sportivului atat la cresterea conditiei fizice si a oboselii in timpul antrenamentului greu, cat si la diminuarea acestuia in timpul ingustarii

In al cincelea rand daca modelarea antrenamentului pentru a prevedea prformanta reuseste efectiv sa corespunda cu performanta, criteriu reala cerintele negre ale conditie fizice si ale oboseli au evident o existenta reala.( Elena Herold si colectivul de autori 1997)

2.1.1 Planificarea antrenamentului –noutati

Reprezinta modalitatea de organizare a pregatirii sportive din punct de vedere metodic si stiintifi, este instrumentul cel mai important pe care antrenorul il are la dispozitie pentru dirijarea unei rograme de antrenament bine organizat. (Bompa.T.2001)

Planificarea elimina hazardul , abordarea , lipsa de obiective, lucrul ,,dupa ureche,, costitue un dreptator ,imprima o directie si confera un scop precis lucrului intreprins.

Nu in ultimul rand , planificarea este arta de a utiliza stiinta pentru a strucura un program de pregatire.

Planul reprezinta cunostintele si implicatiile metodice ale ramurii de sport, tine cont de potentialul sportivilor la nivelul de dozare , se bazeaza pe performantele sportivilor la testari sau competitii, pe procesul realizat si are in vedere calendarul competitional.

(www.sportscience.ro)

Rolul planului de pregatire este acela de a cuprinde semnele de dirijare dinamica evolutiei capacitatii de performanta, structuri de exercitii sau sisteme de actionare, informatii privind metodele folosite in cadrul lectiilor de antrenament, volunul si intensitatea efortului, durata lsi natura pauzelor, zona schimburilor energice, valoarea estimativa a solicitarilor, formele si locurile pregatirii, formele de evaluare si datele acestora, durata fiecarei componente .Cel care preia in mare masura aceste informatii este sportivul, a carui stare se modifica in timp, modificarile vizand viteza individuala de adptare la solicitarile din lectiile de antrenament, viteza cu care acesta isi insuseste noile elemente tehnice sau actiuni tehnico-tactice, starea sanatatii sale si dispozitia lui de lucru. Modificarile se refera de asemenea, la conditiile organizatorice si ambientale in care se desfasoara antrenamentul, la calitatea materialelor, echipamentului, instalatiilor si aparatelor folosite in pregatire. Din cest motiv, planurile pot fi si trebuie sa fie ajustate pe parcurs daca realizarea obiectivelor stabilite o solicita.

Astfel, planificarea ca proces dinamic complex de elaborare si urmarire a realizarii planului, valorifica informatiile obtinute prin progoza si pe cele de tip feed-back, rezultate dintr-o evidenta clara a activitatii anterioare, prin evaluarea fiecarei etape si perioade de pregatire, prin compararea acestora cu obiectivele stabilite.( Silvia Teodorescu 2006)

Planurile de pregatire de diferite durate mergand de la 4 ani pana la lectia de antrenament se elaboreaza pe baya datelor anterioare ale pregatirii rezultate din evidenta. Acestea consemneaza sub forma obiectiva continutul si forma antrenamentului desfasurat in perioadele anterioare (ani, luni, etc). Intreaga strategie de pronoza, programare si planificare ce poate fi conceputa inafara unei evidente clare. Planificarea lipsita de evidenta precisa ( riguroasa) ramane o declaratie ( promisiune) fara acoperire si sens. Din acest motiv, toate tipurile de planuri trebuie sa cuprinda descrierea cantitativa si calitativa a lucrului ce urmeaza a fi efectuat ( dozarea precisa), conditiile de desfasurare, efectele produse si dinamica prevazuta incat sa poata fi analizate in amanunt la invheiere lor.(Dragnea Adrian 1992)

Metodelele folosite pentru organizarea pregatirii sportive sunt , in multe cazuri, solutia care duce la reusita in conducerea si dirijarea antrenamentului. Pentru a obtine maximum de eficienta, antrenorii trebuie sa aiba in vedere:

  • modelarea programului de antrenament
  • planificarea si programarea lectiei de antrenament, a microciclului si a planului anual
  • modelarea este procesul prin care sunt create modele de antrenament.

Planificarea, programarea , se refera la procesul de organizare a programelor de pregatire pe termen scurt si lung, pentru a asigura din timp prezenta si abordarea in cadrul antrenamentelor, pe baza conceptului periodizarii, a tuturor elementelor care trebuie exersate de sportiv.

Orice antrenor este interesat de cresterea eficientei muncii lui,

ca si de valorificarea la maxim a potentialului teoretic, tactic si psihologic al sportivului. Din numeroasele metode aflate la dispozitia antrenorului, cea mai eficace- desi cea mai putin cunoscuta- este modelarea antrenamentului.(Tudor O.Bompa 2003)

In evolutia teoriei antrenamentului, planificarea s-a impus, inca de la inceput, ca o necesitate de prim ordin. In viziunea modelarii si a programarii antrenamentului sportiv, pe temeiul obiectivizarii si evidentei planificarii pe intervale de timp analizate si comparate, problematica ei a fost reconsiderata, dobandind solutii noi si eficiente. Astfel, din punct de vedere tipologic, in functie de durata pe care o include in prevederile ei, planificarea opereaza cu 3 genuri de documente sau planuri:

  • planul de perspectiva
  • planul curent
  • planul operativ

Astfel, planul de perspectiva, cu durata cea mai lunga, are profil de document macrociclic. Planul curent este similar cu ciclul anual, iar planul operativ corespunde mezociclurilor care acopera intervalele intermediare si microciclurilor, proprii ciclurilor saptamanale. Lectia de antrenament ramane unitatea de baza a planificarii, cu cea mai scurta durata, dar cu ancarcatura cea mai de detaliu a procesului de pregatire.

Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este prepnderent grafica. De aici si denumirea de document de planificare pe care o pastreaza in continuare. Asupra formei lor de prezentare practica a actionat diferit, valoarea lor metodica rezultand nu din grafic, ci din continut. In ceea ce priveste continutul si forma acestor documente de planificare, cu precadere proictul sau planul lectiei de antrenament, esentialul il constitue cantitatea optima de efort inclusa si , bineinteles, calitatea obtinuta ca urmare a unei succesiuni logice a mijloacelor folosite si a efectuarii unui volum apreciabil de lucru macanic pe anumite unitati de timp. Structura, dozarile si localizarea lor temporala decurg dintr-un document spre altul. Forma lor de prezentare si ordonare pastreaza o similitudine si o corespondenta de asemenea derivata.

Conceptele programarii, cu care se opereaza, sunt aceleasi, indiferent de profilul documentului. Ideea care le leaga si le interactioneaza este cea a unitatii de actiune si de directie si a relatieibce trebuie pastrata intre valorile globale ale indicatorilor modelului cu cele repartizate prin programerea in planurile operationale ( ciclul saptamanal si planul de lectie), hotaratoare in didactica obtinerii performantei sportive csontate.(Nicu Alexe 19993)

Planificarea a devenit astazi stiinta de sine statatoare, procesul de pregatire a sportivilor, se aplica stiintific si se realizeaza sistematic.

Planificarea da posibilitata stabilirii pe verigi fundamentale de pregatire a sportivilor si asigura totodata o perfecta imbinare a planurior curente cu cele de perspectiva. Ea ajuta de asemenea la structurarea continutului muncii pe cicluri sau perioade de invatare ceeea ce numim curent, periodizarea antrenamentului.

(Cornel Radut)

Atingerea unui nivel inalt nu se realizeza prin practica an general a sporturilor, ci printr-o specializare intr-o anumita ramura de sport.Antrenamentul sportiv este asemanator din anumite puncte de vedere cu lectia de educatie fizica adica este un proces instructiv-educativ

Intre cele doua fome de organizare : lectia de educatie fizica si lectia de antrenament exista asemanari si deosebiri cum ar fi:

Asemanari:

  • Ambele sunt organizate si conduse ca procese instructiv-educative
  • In ambele cazuri trebuie respectate particularitatile morfologice, functionale, psihice, de varsta si sex
  • Procesul instructiv-educetiv este condus de un cadru specializat
  • Ambele concura la indeplinirea obiectivelor sociale ele educatie fizice si sportului

Deosebiri:

  • In antrenamentul sportiv se urmareste obtinerea de performante maxime, la limita posiblitatilor ,comparativ cu educatia fizica in care obiectivele sunt total diferite
  • In antrenamentul sportiv se urmareste ca prin specializarea intr-o ramura sau proba sportiva sa se obtina un nivel tehnico-tactica inalt,pana la atingerea maiestriei sportive
  • Sub aspectul parametrilor efortului (volum,intensitate,complexitate)acestia sunt incomparabili de mari in antrenamentul sportiv fata de lectia de educatie fizica
  • In antrenamentul sportiv sunt antrenati sopii si tinerii cei mai talentati in urma selectiei riguroase spre deosebire de activitatea de educatie fizica scolara unde ete angrenata toata populatuia scolara,indiferent de aptitudinile personale
  • Spre deosebire de educatia fizica scolara unde se lucreaza pe clase omogene din punct de vedere al particularitatilor de varsta, in antrenament se lucreaza pe grupe sau echipe, cu un umar restrans de subieti comparativ cu cel de elvi si de asemenea eterogen din punct de vedere al varstei, in unele cazuri pregatirea se face pe grupe distincte:copii-juniori, spot de performanta, sport de inalta performanta (Mariana Dumitru 2001)

Mecanismul adaptarii si al antrenamentului

O performanta de inalt nivel este rezultatul multor ani de antrenament intens, metodic planificat. In tot acest timp, sportivul incearca sa-si adapteze functiile organismului la cerintele specifice ale sporului ales. Nivelul de adaptare se reflecta in capacitatile de performanta. Cu cat gradul de adaptare este mai mare, cu acat performanta este mai buna. Adaptarea la antrenament este suma transformarilor provocate prin exercitiu repetat, sistematic. Aceste schimbari structurale si fiziologice decurg prin solicitarea specifica la care sportivii isi supun organismele prin activitatea pe care o fac, in functie de volumul, intensitatea si organismul sa se adapteze la stresul efortului. Daca stresul nu constitue o solicitare suficienta, adaptarea nu are loc. Pe de alta parte, daca stresul este intolerabil, rezultatul poate fi accidentarea sau supraantrenamentul.

Timpul necesar pentru a se instala un grad inalt de adaptare de complexitatea deprinderii si de dificultatea fiziologica si psihologica a probei si sportului. Cu cat sportul este mai dificil sau complex, cu atat timpul de pregatire necesar pentru adaptarea neuromusculara si functionala este mai tndelungat. Un program de pregatire sistematic si organizat induce o serie de modificari. Cercetarile in privinta adaptarii anatomice au aratat ca forta materiala ( compozitia osoasa) descreste la exercitiul fizic de mare intensitate. De asemenea, propietatile mecanice ale oaselor nu depind strict de varsta cronologica, ci de solicitarile mecanice la care este supus sportivul. Antrenamentul de intensitate mica la varsta frageda poate deci stimula cresterea oaselor in lungime si grosime. Itensitatea mare, din contra, poate inhiba cresterea osoasa (Matsuda si colab. 1986).

Sportivii care fac pregatire de forta si putere la nivelul maximal sau submaximal obtin o crestere in grosime a muschilor (hipertrofie). Dezvoltarea muschiului in greutatea lui se datoreaza in mare masura hipertrofiei, insa ocazional si segmentarii fibrelor musculare (hiperparalizie) si cresterii continutului de proteine.Cercetatorii leaga adesea o performanta mare in probele de putere sau viteza de fenomene genetice si de dominatia unui tip de fibre musculare. Cercetatorii au obtinut rezultate contradictorii in legatura cu trecerea de la tipul de fibre rapide la cel de fibre lente. Unele rezultate confirma faptul ca atunci cand stimulul este adecvat, exista posibilitatea convertirii unui tip de fibre in celalalt. Ca atare adaptarea zonelor cu un anumit tip de fibre ar putea depinde de natura si de durata pregatirii, ca si de statutul sportivului anterior pregatirii.

Cresterile de performanta de datoreaza si modificarilor din sistemul neuromuscular. In cursul activitatilor maximale si submaximale , rata medie de stimulare a unitatilor motorii creste cu timpul. Aceasta strategie neuromusculara poate prelungi durata de timp in care sportivul mentine contractia. In cursul unei activitati submaximale prelungite, cand unitatile motorii active nu mai reusesc sa se contracte, alte unitati motorii sunt activate pentru a mentine forta dezvoltata.( Dragos. D 1994)

Antrenamentul efectuat un timp indelungat, de cel putin trei saptamani, duce la mici modificari ceea ce inseamna ca organismul incepe sa se adapteze. Acest proces de adaptare se realizeaza alaturi de formarea deprinderilor si priceperilor motrice, alaturi de insusirea tehnicii exercitiilor si probelor atletice si alaturi de dezvoltarea calitatilor motrice si psihice.

Realizarea pregatirii atletilor in toate directiile amintite, in functie de specificul probei pe care o practica, duce la realizarea acelei stari fiziologice care permite manifestarea capacitatii maxime de lucru. Capacitatea maxima de lucru are la baza coordonarea optima a tuturor functiilor si contributia substantiala a vointei si perseverentei. Capacitatea de lucru se poate imbunatati periodic prin cresterea gradata a efortului depus. S tarea sportivului oglindita intr-o dispozitie optima pentru antrenament, concretizata printr-o buna conditie fizica poate reprezenta o forma sportiva buna. Conditia fizica este modul cum o persoana este adaptata si capabila sa duca un anumit mod de viata. La baza realizarii unei bune conditii fizice sta procesul de antrenament, dar nu orice antrenament ci acela care respecta anumite legi. Respectarea acestor legi alaturi de respectarea principiilor de antrenament contribuie la realizarea adaptarii la efort.

Legea supracompensatiei

Porneste de la adevarul ca starea de antrenament a unui atlet are o anumita valoare la o anumita data, valoare ce poate creste in urma sustinerii efortului.Supracompensatia reprezinta de fapt diferenta dintre nivelul conditiei fizice la care ajunge atletul dupa antrenament si nivelul conditiei de la care se pleaca. Pentru producerea supracompensatiei, incarcatura antrenamentului trebuie sa fie suficient de mare ca sa produca oboseala, dar sa nu produca supraoboseala.

Legea reversibilitatii

Are la baza adevarul ca organismul reactioneaza in functie de antrenamentul la care este supus. Pentru a avea eficienta, incarcatura antrenamentului nu trebuie sa fie aceeiasi in fiecare zi, intrucat organismul se adapteaza la celasi stimul si starea de supracompensatie nu se mai produce. Pentru ca valoarea conditiei fizice sa se imbunatateasca este necesar ca solicitarea organismului sa se realizeze cu incarcaturi progresive, care vor produce supracompensari progresive si adaptari progresive, concretizate in cresterea condutiei fizice.Daca antrenorii aplica unui atlet aceeiasi incarcatura de antrenament, in prima faza se realizeaza o crestere a conditiei fizice pana la un anumit nivel, dupa care conditia fizica a atletului nu mai inregistreaza progrese. In momentul in care corpul s-a adaptat la o anumita sarcina de antrenament excesiva da o adaptare incompleta, atletul avand probleme in revenire si deci faza de supracompensare nu se mai realizeaza. Si in cazul in care pauzele de revenire sunt prea scurte,supracompensatia nu apare. Procesul de crestere si descrestere a conditiei fizice a organismului este un proces reversibil depinzand de valoarea incarcaturii folosite si a pauzelor de revenire.

Legea specificitatii

Are la baza adevarul ca o anumita sarcina produce o anumita reactie si o anumita adaptare din partea organismului. Specificitatea sarcinii se refera atat la atletul care suporta antrenamentul cat si la proba practica.Una este sarcina pe care o suporta un atlet junior pentru a realiza pregatiri pentru proba de 200m si alta este sarcina suportata de un senior sau un maratonist de aceeasicategorie.De asemenea unul este antrenamentul in perioada pregatitoare si altul este in perioada competitionala.

Legea specificitatii arata ca la natura specifica a unei sarcini de antrenament, exista o reactie specifica. Aceasta reactie specifica tinde sa accentueze una sau mai multe calitati motrice, care constitue conditia fizica. Dezvoltarea conditiei fizice specifice cerute intr-o proba sportiva se realizeaza pe baza carecteristicilor celor mai mici calitati motrice, la modul in care ele se pot dezvolta in interiorul probei. (Gloria Rata)

2.1.3 Stimulii variabili de antrenament pentru dezvoltarea capacitatii speciale de parformanta

In sportul de performanta se dovedeste ca o capacitate nelimitata de performanta poate fi obtinuta numai in conditiile unei aternante corespunzatoare in desfasurarea antrenamentelor. Se stie de asemenea ca o forma sportiva de varf, in conditiile unui regim prelungit in mod consegvent, nu poate fi mentinuta pe o perioada indelungata de timp. In conditiile unor solicitari constante intre nivel inalt, cu caracter specific unilateral, pe o perioada lunga de timp, se constata un declin si se manifesta fenomene ca o dinamica insuficienta, bateria pasului pe loc si a unei capacitatii nesatisfacatoare de mobilizare. Pe de alta parte, se costata , de exemplu, ca o intrerupere a antrenamentelor datorita unor traumatisme sau restructurari intentionate a programului de antrenament pot sa relaxeze sistemul rigidizat in ansamblu, ceea ce poate avea drept cosecinta in viitor o performanta speciala superioara.(Elena Herold si colectiul de redactori 1995)

Performanta sportiva a evoluat mult si continua sa evolueze. Ramurile sportive si-au stabilit si si-au precizat metodologia de lucru. Din aceste considerente, antrenamentul sportiv si-a sistematizat continutul dupa reguli precise, baza constituind-o scopul si efectele exercitiilor fizice asupra instruirii. Acestea au fost diferentiate si aplicate dupa reguli precise dupa specificul lor constituind apoi elemente de continut ale antrenamentului sportiv ( Sergiu Catanescu, Viorel Dobre 2001)

In activitatea sportiva , stimulatoarele vizeaza reproducerea conditiilor fundamentale in care se desfasoara in mod natural miscarea, prin extragerea din sistemul complex ’’sportiv- mediu’’ numai a conditiilor exterioare sportivului, stimulandu-se procesele fizice din mediu in dinamica lor. Stimulatoarele trebuie sa raspunda, in functie de ceea ce face sportivul, asa cum ar raspunde mediul la actiunile specifice intreprise de acesta. In mod obisnuit, interventi asupra unor miscari desfasurate in imprejurari obisnuite ( nesimulate) este ingreuiata de 2 factori:

  • dificultatea accesului la informatie privind parametrii miscarii;
  • dificultatea asigurarii instantanee a informatiei obiective atat de necesara organizsrii interioare a acsiunilor motrice.

Reconstituirea conditiilor de mediu oferita de stimulator permite masurarea si informarea rapida asupra miscarii care cu greu- daca nu imposibil- pot fi realizate in alte conditii. Si in prezent, marea majoritate a aparatelor de pregatire folosite in sport vizeaza, in general, rezorvarea aspectelor energetice( subiacente), separat de cele organizationale ( adiacente), cuplarea intre cinematica, dinamica si informatie fiind de cele mai multe ori neglijata.

Pentru a asigura o mai buna orientare atat a celor care incearca sa creeze o aparatura cat mai adecvata diferitelor ramuri de sport, cat si a tehnicienilor din domeniul spotului care trebuie sa formuleze cerinte atunci cand solicita aparate de pregatire, consideram oportuna prezentarea modului de abordare a stimularii pentru o proba si formularea unor principii de baza. Pentru aceasta e necesar sa pornim de la urmatoarele intrebari: ’’ care este modalitatea de analiza a unei probe sportive’’( in special a celor care solicita o coordonare deosebita) si ’’ care trebuie sa fie modul optim de abordare a acesteia’’, astfel incat sa se asigure cuprinderea elementelor necesare, atat e celor de natura energetica- calitati motrice, cat si a celor de natura informationala, precum si a deprinderilor tehnice necesare unei stabilitati marite sa duca la inlaturarea cat mai multor posibilitati de eroare in concurs. Plecand de la aceste intrebari, s-a conturat o metoda de studiu numita ’’ analiza multiplanara’’.In felul acesta se usureaza metodica de lucru pe stimulator si implementarea acesteia in procesul de pregatire a sportivului. Atat proiectuantul- realizatorul ,cat si utilizatorul unui stimulator trebuie sa aiba foarte clar precizate ce planuri din proba sunt sunt abordate, si cat se stimuleaza, altfel exista riscul unor greseli in exploatarea acestua atat in pregatire, cat si in testarile sportivilor. Odata stabilite aceste elemente, se poate trece la etapa de proiectare- realizare propriu-zisa, in care trebuie urmarita respectarea unor principii de baza in construirea stimulatorilor de pregatire si testare in sport. (Nicu Alexe 1993)

Terminologia si delimitarea metodelor de antrenament

In incercarea de a delimita invatarea motrica de teoria antrenamentului, Martin/ Cahl/ Lehnerts( 1991) dau o definitie interesanta:

’’Invatarea motrica are ca teorie a antrenamentului, funtia ca, pe baza analizarii efortului performantei sportive( respectiv, a unor norme prestabilite ale performantei) si tinand seama de cunostiintele stiintifice si experientele practice din domeniul antrenamentului, sa stabilim regulile si principiile de actionare si sa le testam sub aspectul consistentei acestora in practica’’.In mod cert stabilirea unor regului de actiune nu este sarcina principala a stiintei dar, in cazul in care obietul acesteia este actiunea sportiva- intre altele Stiinta Sportului- dialogul intre stiinta si practica trebuie sa fie posibil. Scopul consta in a structura si delimita intre ele principiile metodice de antrenament, precum si metodele de antrenament care decurg din aceasta, inclusiv caracteristicile care se refera la anumite aptitudini conditionale. O asfel de structurare diferentiata pe criterii noi este necesara deoarece coordonarea tuturor masurilor metodice prevazute pentru antrenamentul competitional, ce poate fi gasita in literatura de specialitate include numai patru sau cinci metode de baza care nu mai corespund cu practica actuala a antrenamentului specializat. Motivele pentru actuala structurare trebuie cautate in istoria aparitiei teoriei antrenamentului.

Diferitele metode de antrenament, pentru imbunatatirea anumitor aptitudini conditionale au fost definite de autorii de specialitate, pana in anii ’’80, intr-un mod in general identic.

Metoda de durata se caracterizeza printr-o solicitare continua, fara intreruperi, cu un volum mare si o intensitate relativ redusa a efortului. In cadrul metodei de durata intensitatile efortului pot fi lanificate sau adaptate situatiei, dar se executa fara pauze.



Metoda extensiva si intensiva pe intervale se bazeaza pe o alternanta planificata intre efort si refacere, situatie in care efortul se caracterizeata, in functie de obiectiv printr-un volum mediu pana la mare cu o intensitate medie (antrenamentul excesiv pe intervale) sau un volum mediu cu o intensitate medie pana la mare ( antrenamentul intensiv pe intervale). Pe langa volumul si intensitatea efortului un rol hotarator revine duratei pauzelor.

Prin delimitarea de metoda cu repetari, la antrenamentul cu intervale se porneste de la pauze incomplete, adica pauzele trebuie sa conduca, in mod constient, la o refacere incompleta. Se cauta sa se obtina o acumulare de oboseli. In practica apar probleme de delimitare, nelipsite fireste de importanta (Martin si colabolatori 1991)

Metoda cu repetari se caracterizeaza de asemenea printr-o alternanta planificata intre efort si refacere. Faza de refacere trebuie evident completa sau aproape completa, indiferent ce intelegem prin aceasta ( de exemplu frcventa cardiaca, indicarea normala a timpului pauzelor). De regula intensitatea variaza de la maxima la submaxima si deci volumul este redus.

Metoda concursului si controlului serveste, in special, pentru controlul nivelului actual de performanta, adica cuprind cerinte specifice fata de solicitarile de efort ale unei anumite discipline sau probe sportive. In final aceasta intensitate este de regula maxima. Volumul este orientat in mare masura spre cerintele disciplinei sprtive respective. Concursul ca atare, sau secvente in conditii apropiate de cele competitionale, se introduc ca actiuni de antrenament.

Antrenamentul de rezistenta reprezinta o premisa pentru folsirea datelor perivind efortul. Atunci cand se dau recomandari in vederea antrenamentului dupa metode de ’’ durata’’ pentru realizarea nivelului efortului, trebuie sa ne lamurim pe ce se bazeaza aceste indicatii. Ce ne spune, de exemplu, indicatia despre intensitate ca fiind ’’redusa’’ sau ’’de 60-80 la suta’’?. Se refera la valoarea de referinta la cea mai buna performanta in cadrul competitiei sau a unui segment de antrenament, reprezinta ea viteza maxima in metri / secunda frecventa cardiaca maxima, procentul maxim de absorbtie a oxigenului sau puterea maxima in vati? Toate aceste marimi sunt utilizate in functie de autor si obiectiv ca norme de referinta. (Matrin si altii 1991)

In antrenamentul pe intervale stabilirea univoca a normativelor de efort actioneaza intr-o masura si mai mare. In sprijinul lui Scholich (1965) si Harre (1968) multi cercetatori in domeniul antrenamentului, atribuie pana in prezent antrenamentului pe intervale si alte efecte ca, de pilda, pentru imbunatatirea vitezei, fortei in regim de viteza si a fortei explozive. La o analiza mai atenta se dovedeste ca, la antrenamentul pe intervale pauzele incomplete incluse prin definitie in realitatea antrenamentelor tinand seama de caracterul todeauna diferit al eforturilor sunt mai curand complete. O alta limita, anume cea de la antrenamentele pe intervale la antrenamentele dupa metoda de durata este de asemenea uzuala, dar este foarte putin tratata in literatura. Este vorba de durata eforturilor in antrenamente pe intervale. Multi autori se orienteaza inca la stabilirea timpului antrenamentelor pe intrale pe termen scurt, mediu si lung, si sabilesc durata eforturilor intre 15 secunde si 2-8 minute sau 8-15 minute. In aceste conditii nu se ia in considerare de la ce durata a excitatiei efectul tipic al antrenamentelor pe intervale- sucesiunea sitemstica a efortului individual (de exemplu 10 minute) o asemenea alternanta intervine mult prea rar in cursul unei unitati de antrenament. In conditiile unor eforturi individuale prelungite, in antrenamentele pe intervale, efectul obtinut prin aceste antrenamente intensifica pe cel obtinut in antrenamentele de durata. Din aceasta cauza, in practica, limitele superioare pentru antrenamentele pe intervale pe timp indelungat trebuie sa se incareze, in functie de disciplina sportiva, la un nivel maxim de 5-8 minute.

In antrenamentele cu repetari dificultatile ce apar in literatura de specialitate, sunt cele privind transpunerea in practica antrenamentelor a componentelor efortului. In primul rand ,se pleaca de la premiza ca pauzele complete, catre care se tinde, au rolul de a evita o acumulare de oboseli sau cel putin de a o amana cat mai mult posibil. Prin urmare, aceasta metoda permite angajarea anumitor eforturi de antrenamente, care isi ating scopul numai in conditiile cand corpul este odihnit si astfel se pote obtine un efort mai intens. De asemenea, in conditiile unor pauze complete, se pot repeta relativ frecvent eforturile intensive astfel incat se pot realiza volume eficiente de antrenament. Durate pauzei complete nu se poate indica corect in minute deoarece intervalul pauzei depinde intr-o masura extrem de mare de durate efortului anterior . In conditiile unui efort de inalta intensitate, insa pe parcursu a numai cateva secunde, si pauza completa scurta de exempu (1-2 minute) dupa un efort maxim de 3 minute, pauza completa ce urmeaza este mult mai lunga (de exemplu 15-30 minute).

Stabilirea unor normative pentru pauze nu corespunde cu realitatile practicii. Fiecare disciplina si proba sportiva isi au propiile lor cerinte. Si mai problematic este nivelul intensitatii cere se atribuie in mod nediferentiat antrenamentelor cu repetari ( 90-100%: submaxim pana la maxim . Nivelurile ridicate ale intensitailor sunt fara indoiala utile si necesare pentru multe forme de antrenament in cadrul antrenamentelor cu repetari. Eforturile maximale repetate, indierent de natura acestora, pot fi realizate numai in conditiile unor intervale de pauza care asigura recuperare pe scara mare. Trebuie remarcat ca in cadrul antrenamentelor cu repetari eforturile au o intensitate mai mica dar cu volum corespunzator.(Dragos. D. 1994)

Antrenamentul polimetric este un antrenament specifiv pentru a spori forta exploziva. E o metoda de antrenament care trebuie gasita impreuna cu alte metode de dezvoltare a fortei intr-un program complet de antrenare pentru a imbunatati legatura dintre forta maxima si forta exploziva.Antrenamentul polimetric poate fi structurat individual sau in grup. Datorita eficientei sale antrenamentul polimetric a devenit important pentru obtinerea rezultatelor sportive si care are un potential deosebit, ca metoda de antrenament, in toate sorturile care necesita forta exploziva. Folosirea antrenamentului polimetric in programele atletilor s-a dovedit foare eficient imbunatatind cu succes sariturile pe verticala cat si cele pe orizontala. Cand exercitiile polimetrice sunt administrate corect si riguros intr-un program de antrenament, acestea pot deveni mecanisme valoroase in imbunatatirea performantei atletilor.( Ananele Universitatii Ovidius Constanta 2002)

Modelul este rezultatul unei costructii artificale, bazata pe rationamente de analogie (sa imite), pe alt plan si in alta forma, bineinteles, un original, un sistem complex ( un fenomen, o actiune, situatie, un plan, un program etc. ), fie in ansamblul lui, fie patial. Modelul este o reprezentare, o simpificare, o schematizare, o aprozimare o realitatii; el descrie, prezinta, reproduce numai acele determinari esentiale ( elemente, componente, relatii , factori etc.) de care este nevoie pentru a explica sau demonstra. In modelare isi gasesc expresia aspectele cantitative ale fenomenelor pe care le poate reflecta matematica, prin posibilitatile exceptionale ale acesteia de a desprinde si sintetiza diversele laturi ce intereseasa in situatia respectiva. In ultimul timp introducerea calculelor matematice, utilizarea tehnicii de calcul, a aparaturii de cercetare si masurare a oferit posibilitatea de a se transforma calitatea in valori cantitative. Modelul in sport nu este numai o simplificare, ci si un mod de reprezentare, de reproducere a conexiunii elementelor componente. La constructia uni model si in activitatea sportiva se apeleaza, de cele mai multe ori, la observatii, la fapte, la date statistice. Aceste date, prin utilizarea celor cunoscute pot fi folosite pentru elaborarea previziunilor, a planurilor, a deciziilor viitoare. Modelele pot fi clasificate astfel:

Dupa calitatea lor:

  • matematice (exprimate cifric, prin procente si proprtii)
  • logice (se construiesc pe baza ipotezelor logico-matematice)
  • empirice ( stabilite prin rutina, prin aprecieri subiective)

Dupa natura lor:

  • materiale ( scheme prototipuri, machete etc.)
  • ideale (in fuctie de finalitatea activitatii respective)

Dupa perioada, termenul, pentru care sunt elaborate:

  • operationale ( constitue ’’ sistemele      de actionare’’ folosite pentru realizarea, indeplinirea obiectivelor instructiv- educative, a modelelor intermediare);
  • intermediare ( pentru perioada unui an scolar, a unui an de pregatire sportiva)
  • finale ( pentru un ciclu de pregatire sportiva) ( Septimiu Florian Todea 1998)

Folosirea explicatiilor date de antrenor asigura o orientare selectiva a subiectilor, o mai buna atentionare a lor pe o anumita problema, pe sarcina cea mai importanta, cre reprezinta fondul invatarii. De asemenea, explicatia are si menirea de e sublinia senzatiile proprii diferitelor momente ce apar in timpul executiei, prezentarea unor cunostiinte, si altor deprinderi formate in activitatea anterioara. (Septimiu Florian Todea 19998)

..,In opinia lui Dumitru Garleanu antrenamentul sportiv este un proces pedagogic dirijat in vederea obtinerii unor performate ridicate. Antrenamentul trebuie sa cunasca modelul de realizare a performatei sportive si sa aiba la indemana instrumentul necesar realisarii acesteia.

Antrenamentul sportiv este o activtate fundamentala de care se ocupa Teoria si metodica antrenamentului sportiv. El este definit ca:,,procesul pedagogic desfasurat sistematic si cotinuu, gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice si psihice intense in scopul obtinrii de rezultate inalte, intr-una din formele de practicare a exercitiilor fizice.,,

Aceasta definitie ne arata, pe langa faptul ca este un proces pedagogic, antrenamentul sportiv contribuie si la formarea personalitatii sportivului. Faptul ca este sistematic, presupune ca trebuie inceput la o varsta frageda si se poate extinde pe o durata de 20-25 de ani. Atingerea unui nivel inalt nu se poate realiza prin practicarea in general a sporturilor, ci printr-o specializare intr-o anumita ramura sportiva.

In procesul bilateral de antrenament sportiv sau in antrenamentul sportiv independent se realizeaza pregatirea pentru evolutia in competitii, deci antrenamentul sportiv se subordoneza sportului si poate fi considerat un fel de laborator pentru sport.

(Mariana Dumitru)

Acumularile cantitative in pregatire si care comnditioneaza valoarea rezultatelor obtinute in activitatea competitionala reprezinta un efect cumulat al organizarii ,desfasurarii si continutului fiecarei letii de antrenament in parte.

Importanta fiecarei lectii de antrenament rezida din complexitatea problematicii pe care o implica aceasta in relatie cu activitatea competitionala si poate fi ilustrata prin urmatoarele aspecte general valabile:

  • Scopurile lectiei de antrenament ;
  • Structura lectiei de antrenament ;
  • Desfasurarea lectiei de antrenament ;
  • Dinamica efortului in lectia de antrenament ;
  • Eficienta lectiei de antrenament ;

In scopul optimizarii, organizarii desfasurarii lectiei de antrenament se stabileste un algoritm standard care presupune o succesiune de circuite mixte si tehnice , o succesiune de complexe tehnice .

Acest algoritm standard in cadrul organizarii lectiei de antrenament se introduce in structura standard a lectiei de antrenament in cadrul careia se asociaza :

  • Partea lectiei
  • Durata fiecarei parti componente, continutul fiecarei componente
  • Mijloacele folosite in cadrul fiecarei componente

Realizarea obiectivelor temelor fiecarei lectii se utilizeaza si realizeaza prin utilizarea exercitiilor rationalizate, standarizarea executiei exercitiilor.

Prezentarea temelor, exercitiilor rationalizate, standarelor care trebuie realizate, se face cu ajutorul fiselor si diafragmelor, normelor de timp, numar de repetari, procentaje si prin folosirea codurilor verbale.

Structura preconizata in cadrul continutului specific al fiecarei lectii de antrenament se realizeaza pe baza algoritmului standard de desfasurare, permitandu-se astfel realizarea optimizarii dinamicii efortului in lectie apropiind-o pana la identitate cu modelul de desfasurare a activitatii. In tendintele de a realiza cresterea lectiilor de antrenament trebuie sa se aibe in vedere factorii care influenteaza eficienta lectiei de antrenament mijloacele care contribuie la cresterea eficientei lectiei de antrenament, modalitatile de obiectivare a eficientei lectiei de antrenament.

Urmarindu-se cresterea eficientei antrenamentului se au in vedere urmatorii :

  • facori care se asociaza si determina rezultatul :
  • temele si obiectivele ficarei lectii de antrenament ;
  • varsta, sexul si nivelul de dezvoltare fizica ;
  • organizarea desfasurarii lectiei de antrenament ;
  • conditiile de lucru si mijloace ajutatoare ;
  • dinamica efortului si densitatea de lucru in lettia de antrenament ;
  • pregatirea profesolului/antrenorului pentru lectie ;

Rationalizand exercitiile si structurile care asigura eficxienta realizare a obiectivelor difteritelor teme ale lectiei si obiectivand nivelul executiei prin diferiti parametii care asigura standarizarea exercitiilor si structurilor utilizate, se alcatuiesc modele de actionare specifice fiecarei teme si obiectiv in parte. Alcatuirea si folosirea modelelor de actionare contribuie direct la cresterea eficientei lectiei deoarece pune in valoare experiente si capacitatea profesionala ale antrenorului, profesorului prin adaptarile care se fac in organizarea si desfasurarea lectiilor, determinate de manifastarea concreta a fiecarui factor care concura la cresterea eficientei, optimizarea desfasurarea in general a fiecarei lectii si a executarii fiecarui exercitiu sau structura in parte.

Efectele fiecarei lectii de antrenament in parte sunt determinate de intensitatea de lucru si de solicitare, numarul de repetari, timpul de lucru, raportul intre incercari si reusite, densitatea de lucru.

In functie de acesti parametrii care obiectiveaza lucrul efectuat in lectie, se delimiteaza si nivelul efectelor psiho fizice ale lectiei si ale lectiilor asupra jucatorilor.

Efectele imediate, din timpul desfasurarii lectiei pana la sfarsitul acesteia se obiectiveaza prin :

Investigarea valorilor pulsului sau ale respiratiei, dupa executarea unor exercitii sau structuri care solicita intensitati medii, submaximale, rezultatul obtinut in efectuarea unor probe sau procedee tehnice, etc.

Starea emotionela si gradul de angrenare si participare in executia diferitelor teme ale lectiei. Efectele imediate desfasuraii lectiei se obiectiveaza prin:

revenirea valorilor pulsului in limitele normale

atitudinea, comportamantul si dispozitia fiecarui jucator dupa incheierea lectiei ;

discutarea desfasurari lectiei si inregistrarea opiniilor jucatorilor care contribuie la modificari calitative in organizarea si desfasurarea lectiilor.

Efectele intarziate de la o lectie la alta, se obiectiveaza prin :

atitudinea, comportamentul si dispozitia jucatorilor inainte de inceperea lectei de antrenament ;

capacitatea de agrenare si participare la desfasurarea lectiei de antrenament ;

starea functionala si reactia de raspuns la executiile specifice realizarii diferitelor teme si obiective ale lectiei concretizate prin aceleasi investigatii ca si in lectiile anterioare, dar cu valori sau aprecieri modificate calitativ.

Efectele cumulate se obiectiveaza prin rezultatele la probele de control, prin modificari ale indicilor staturii si greutatii sau prin eficienta evolutiei,

1.Stefan Ionescu,Constantin Darjan.-instruire si performanta in baschet la copii si juniori,editura didactica si pedagogica R.A-Bucuresti

2.Nicu Alexe .-antrenamentul sportiv modern, Editura Editis Bucuresti 1993.

2.2 Competitia sportiva –sistemul competitional

Sistemul competitional reuneste totalitatea competitiilor programate si organizate intr-o ramura de sport. Intr-un anumit interval de timp ( de regula un an), si formele de desfasurare a acestora pe baza reglementarilor adoptate.

Sistemele competitionale se elaboreaza de catre federatiile pe ramuri de sport, nationale si internationale, cu precizarea datelor, locurilor si regulilor de desfasurare a competitiilor. Aceasta structurare este denumita ’’ sistem’’ datorita faptului ca intre competitii si datele lor exista exista o coordonare perfecta, sunt stabilite obiective cu durata precisa, pentru fiecare mai ales pentru cele cu desfasurare pe etape, sau chear pentru antreaga competitie fiind conditionate de desfasurarea unor calificari sau promovari.Cele mai importante obiective ale sistemului competitional sunt atragerea an activitate a uni numar cat mai mare de sportivi ( cuprinderea in activitatea competitionala a tuturor categoriilor de sportivi) si stimularea cresterii performantelor intr-o ramura de sport. Pentru realizarea acestor obiective, federatiile sportive nationale sau internationale pun in actiune majoritatea resurselor umane si materiale de care dispun. ( Silvia Teodorescu 2006).

Utilizarea teoriei invatarii sociale in sportul competitional

Programul competitional este stabilit de obicei de organismele de conducere din sport, care se preocupa mai ales de competitiile de campionat sau liga. Antrenorul poate sa decida asupra participarii la concursurile pregtitoare sau demonstrative, in functie de timpul disponibil si sau de obiectivele specifice. Alegerea si planificarea competitiilor sunt procese de maxima importanta in pregatire, care pot influenta pozitiv sau negativ varful de forma in concursurile importante. Deseori se fac greseli de interpretare an alegerea cailor de actiune si in legatura cu rolul antrenorului in procesul decitional. Unii antrenori cred ca sportivii trebuie sa participe la toate competitiile existente si depunand tot efortul. Evident in acest caz sportivii efecueaza constant activitatii stresante care pot sa nu conduca la atingerea unui varf optim. Un astfel de program competitional greu impune multe conditionari pentru refacere, care perturba cursul normal al pregatirii. Stresul psihologic intens de care au nevoie sportivii pentru a atinge stari adecvate de excitatie a fiecare competitie constitue, de asemenea, o preocupare. Neglijarea acestor doua aspecte poate avea consecinte nedorite, reflectate intr-un varf de forma slab pentru competitia principala a anului. Un alt mod neobisnuit de a proceda in alegerea competitiilor este ca antrenorii sa puna sportivii sa decida. In cele mai multe cazuri,sportivii nu au cunostiintele metodologice necesare pentre alegerea si planificarea unei competitii. In consecinta, rolul conducator trebuie sa revina antrenorului, carepoate decide sa folosesca una sau alta din cele doua metode de planificare a calendarului competitional pentru planul anual: abordarea grupata sau abordarea cilica Abordarea grupata este metode de planificare a 2 sau 3 saptamani la rand, in care sportivii merg la turnee sau competitii, participand la mai multe probe sau curse la sfarsit de saptamana. Abordarea grupata se potriveste cel mai bine in sporturile individuale .(Tudor.O.Bompa 2003)

Trasaturile individuale, experienta, varsta si caracteristicile sportuli sunt printre factorii determinati care conduc la decizia asupra frecventei si numarului de competitii ce vr fi incluse in planul anual. Un alt factor important este durata fazei competitionale: cu cat aceasta este mai lunga, cu atat este mai mare numarul competitiilor. Caracteristicile sportului vor servi drept coordonate principale cand se decide numarul si fricventa competitiilor. Sportivii din sporturile de scurta durata( de exemplu, sprint, sarituri in atletism si inot) au viteza de refacere mai mare. In consecinta, frecventa si, implicit, numarul de starturi poate fi mare. Ozolin(1971) a sugerat ca in aceste sporturi, sportivii de elita pot aborda 40 pana la 50 de starturi pe an. Pe de alta parte, in sporturile cu consum nervos si energic mare, in care rezistenta, putera si dezvoltarea muculara sunt fie predominate, fie o componenta importanta in pregatire ( de exemplu, inot, alergari de semifond si fond, schi fond, canotaj ciclism, box, lupte, etc)



Nu este necesar sa se organizeze o competitie numai intr-un sport sau o proba anumita. Deseori, in special in faza pregatitoare, se pot organiza competitii speciale pentru a accentua dezvoltarea fizica generala. Planificati asemenea competitii pentru sportivii incepatori si de perspectiva, care nu au dobandit inca o tehnica adecvata. Deseori antrenorii organizeaza asemenea competitii si pentru sportivii de elita. Cand sportivii participa la asemenea competitii sunt mai motivati sa munceasca pentru imbunatatirea lor fizica sau speciala. In legatura cu intevalul dintre competitii, Bompa(1970) si Harre(1982) recomanda ca antrenorul sa ia in vedere urmatoarele aspecte:

  • Sportivul trebuie sa ia parte la o competitie numai cand este capabil sa realizeze obiectivele stabilite pentru fiecare fator de pregatire: fizic, tehnic, tectic si psihologic
  • Antrenorul trebuie sa aleaga cu grija competitiile, intr-o ordine care sa creasca dificultatea in mod treptat.
  • Competitia fara miza nu motiveaza sportivii
  • Nu se evita adversarii cu merite superioare
  • Prea multe competitii, in special cele care comporta deplasari cu masina, sunt contraproductive pentru dozarea corespunzatoare a competitiilor si pregatirii. Rezultatul va fi o descrestere a potentialului fizic dar mai ales psihologic al sportivului
  • O planificare corecta a programului competitional trebie sa asigure atingerea celui mai bun varf de forma la compeitia principala.
  • Competitia principala a anului este singura care stabileste locul unui sportiv in ierarhia uni sport. Celelalte sunt trepte progresive care aduc sportivul la acel nivel.(Tudor.O.Bompa2003)

Competitia sportiva- forma de valorificare a pregatirii

Competitia sportiva este o forma de organizare sportiva a intrecerii intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiectiv principal compararea performantelor (rezultatelor), conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.

competitiile sunt forme de organizare stimulative pentru sportivi, incununandu-le intreaga activitate de pregatire. Ele sunt puncte nodale ale intregului proces de antrenament, programat pe termen lung.

competitiile constitue mijloace de dezvoltare integrala a capacitatii de parformanta a sportivilor. Toate componentele antrenamentului se manifesta in competitie, aceasta facand posibila comparearea cu diferiti adversari si verificarea indeplinirii obiectivelor stabilite anterior.

competitiile fac posibil schimbul de informatii in numeroase directii ( antrenor, sportivi, adversari, publc, media etc.), motiv pentru care pot fi considerate ca adevarati factori de reglare si dezvoltare sociala.

Competitiile se constitue ca parti componente ale vietii social- culturale prin numeroasele valori pe care le genereaza si le afirma.

Compatitiile la care participa sportivii de cel mai inalt nivel se constitue ca factori economici, de profit, pentru o larga categorie de profesii( organizatori, patroni, sportivi, antrenori, etc.)

Competitiile sportive sunt diferentiate de la o ramura de sport la alta pe baza unor reguli de desasurare specifice, care stabilesc relatiile dintre participanti, varstele si nivelele de pregatire. Criteriile de evaluare a performantelor fac posibila compararea cu obiectivele stabilite, verificarea mijloacelor si matodelor folosite, demonstrand astfel ca performanta constitue esenta intregului complex numit sport. (Silvia Teodorescu 2006)

Sportivul trebuie sa stie sa puna in valoare, daca este posibil la cel mai inalt nivel , pregatirea acumulata. El trebuie sa stie sa dozeze eficient efortul, sa se adapteze rapid la conditiile an care se desfasoara competitia. Sa gasesca solutii cat mai eficiente pentru situatii neprevazute si care se pot schimba pe parcursul intrecerii. Sa dea dovada de stapanire de sine si luciditate in alegerea solutiilor cele mai adecvate. ( Victor Albu 1999)

2.2.3 Competitiile scolare

Concursurile sportive se desfasoara in conformitate cu cerintele regulamentului fiecarei intreceri. Nerespectarea acesor cerinte aduce dupa sine denaturarea scopuli si formarea unor trasaturi sportive ca indisciplina ,egoism, vedetism etc. De aceea se recomanda ca in timpul intrecerilor elevii sa fie indrumati si supravegheati permanent si sa li se dezvolte simtul respectarii regulamentelor. Chear concursurile de mai mica importanta sau intrecerile organizate in timpul lectiilor sub forme simple pregatitoare e bine sa se desfasoare pe bazele unui minimum de cerinte, de reguli elementare, respectate si indeplinite de toti participantii.

Intrecerea constitue o caracteristica esentiala a activitatii sportive, determinand confruntarea fortelor sportivilor in conditiile luptei pentru intaietate, pentru obtinerea de recorduri ori performante cat mai inalte. Intrecerea constitue un mijloc eficient pentru intarirea sanatatii morale si de vointa, spiritul de munca in colectiv, colaborarea si ajutorul reciproc, stapanirea de sine ,initiativa, hotararea, curajul, disciplina etc. Pentru desfasurarea acestor sarcini ,in special la nivelul activitatii copiilor si tineretului, este necesar ca intrecerile sportive sa se desfasoare intr-un cadru bine organizat, sub conducerea unui pedagog cu experienta. In timpul intrecerilor apar diferite relatii si raporturi intre componentii unei echipe, ca si intre ei si adversarii lor, intre sportivi si conducatori, albitrii, organizatori, public etc. Toate acestea contribuie la formarea trasaturilor de caracter si la dezvoltarea personalitatii elevilor, de aceeia este necesar sa li se acorde o deosebita importanta

Intrecerile sportive prezinta o mare varietate de forme astfel dupa scopul lor ele se pot imparti

intreceri cu scop propagandistic

intreceri de pregatire

intreceri sportive proprizise

Intrecerile cu scop propagandistic

Sunt caracterizate acea ca desfasurarea lor este subordonata popularizarii anumitor evenimente, idei sau demonstrari maiestrie sprtive in vederea raspandirii unor ramuri de sport si practicare lor .In aceste intreceri elementul de lupta sportiva este prevazut uneori intr-o masura mai mica decat celelalte genuri de intreceri sau poarta un caracter conventional tocmai pentru a reliva mai mult partile spectaculoase care atrag interesul maselor. Intrecerile de scop propagandistic isi gaseste o larga aplicare in cadrul asociasiilor si cluburilor sportive scolare si de aceea este bine ca ele sa organizeze actiuni sportive de propaganda atat in cadrul scolii,pentru atragerea de noi membrii ai asociasiei, cat si in afara ei .Pentru a realiza o buna popularizare a sprtului este necesar ca sportivii care fac demonstratii sa fie pregatiti, echipati corespunzator si sa foloseasca in timpul intrecerii o gama variata de procedee tehnice si tactice, indeosebi pe cele mai spectaculoase si atragatoare. Albitrajul se incredinteaza unei prsoane capabile sa respecte caracterul demonsrativ.

Intrecerile de pregatire

Se organizeaza cu scopul de a da posibilitatea sportivilor sa aplice elementele de a da posibilitatea sportivilor sa aplice elementele de tactica si tehnica, insusite izolat, intr-o forma cat mai apropiata de cerintele concursurilor si regulamentelor oficiale pentru fiecare ramura de sport. Un alt scop al acestor intreceri este de a determina nivelul de dezvoltare a diferitelor calitati fizice, a factorilor antrenamentelor, de a obtine clarificarea intr-o ramura de sport selecta intr-o echipa sau lot.

Cele mai simple concursuri de pregatire sunt cele organizate in cadrul lectiei si anume in partea fundamentala a acesteia. Organizarea acestor intreceri in timpul lectiei reprezinta o excelenta metoda pedagogica de stimulare a interesului sportivilor.Inrtecerile in cadrul lectiei creeaza o stare emotionala favorabila lucrului,marirea eficientei procesului de instruire, precum si densitate lectiei.Aprecierea se tace pe baza unor cerinte stabilite de profesori si masurate pe cat posibil cu mijloace obiective:

  • timpul masurat de cronometru
  • spatiul masurat cu ruleta
  • greutatea masurata in kg
  • puncte acordate conform reguamentului
  • notarea efectuata dupa calitatea exercitului

Se recomanda folosirea acestor intreceri in toate lectiile de antrenament, avand insa grija ca timpul ce li se acorda sa nu fie prea mare

Jocurile in scoala

Aceste jocuri se desfasoara fie aplicand si respectand integral cerintele regulamentelor sporturilor respective, fie cu reguli sau cerinte usurate, stabilite de profesori in functie de scopul urmarit.In jocurile de scoala se exerseaza multe tehnici si cunostiinte tactice, insusite la lectia respectiva sau anterioara urmarind ca acest lucru sa se faca in conditii care pregatesc colectivul pentru intrecerile oficiale. In timpul jocurilor de scoala profesorul sau antrenorul poate interveni oprind jocul in anumite faze pentru a face observatii si a da indicatile necesare. Numarul sportivilor unei echipe poate fi mai mare sau mai mic decat cel prevazut in antrenament.Durata jocului nu este bine sa depaeasa 15-20 min.

Intrecerile de verificare

Aceste intreceri au un caracter individual, aprecierea facandu-se ca atare chear atunci cand este vorba de sporturi de echipa. Asfel se organizeza concursuri pentru verificarea gradului de insusire a unor procedee tehnice cum ar fi concursuri intre membri echipei de baschet. Intrecerile pentru indeplinirea unor norme de control. Programele scolare stabilesc anumite probe si norme de control care trevuie trecute de elevi in decursul uni semestru sau a unei perioade de antrenament. Aceste norme reprezinta aprecierea insusirii deprinderilor si dezvoltarea calitatilor prevazute a fi insusite si perfectionate in decursul perioadei respective. Cifrele indicate constitue minimul si ele trebuie indeplinite de toti elevii.

Intreceri de clasificare special organizate

In cadrul obiectivelor si asociatilor sportive, clasificarea unui numar mare de sportivi constitue unul din pricipalele obiective ale fiecarei selectii, intrucat aceasta clasificare reflecta preocuparile cat si calitatea muncii organizatorice si de instruire.

Intrecerile propriuzise

Sunt competitii in care se verifica posibilitatile si nivelul de pregatire a sportivului si echipesor.Din aceste intreceri fac parte campinatele.

Campionatul

Este forma principala de intrecere folosita in scopul stabilirii erarhiei vaorice infiecare sport. Forma de desfasurare a campionatului este stabilita de catre fiecare federatie de sport prin regulamentul campionatului respectiv.

Campionatele scolare

Este cea mai importanta competitie la nivel de scoala, se desfasoara dupa sistemul care porneste de la faza de masa pe scoala la finala pe tara, cu particuparea de la o etapa la alta a elevilor campioni ai scolii, orasului, raionului. Participarea la campionate republicane scolare constitue o datorie a fiecarui elev, membru al asociatiei sportive.

Sportachiadele

Sunt concursuri desfasurate simultan la mai multe ramuri de sport , organizate cu scop de propaganda sau pentru selectionarea celor mai valorosi sportivi.

Cupele

Sunt competitii in care sportivii se intrec intre ei pentru cucerirea unui trofeu pus in joc de o asociatie sau institutie. Ele se organizeza si cu ocazia unor zile de sarbatoare, pentru cinstea unor evenimente de seama din viata tineretului scolar.

Concursurile sportive de masa

Sunt organizate in scopul cuprinderii intregului tineret scolar intr-o activitate competitionala organizata cu caracter continu. Din punct de vedere al particularitatilor la intreceri, regulamentele de concurs stabilesc anumite reguli:

intrecerile pot fi organizate numai intre baieti sau numai fete.

Intrecerile mixte se pot organiza numai in cadrul lectiilor de instruire sau antrenament.

In unele ramuri de sprt, pentru a pune concurentii in conditii egale sau cat mai apropiate, intrecerile se organizeaza pe categori de greutate, un sportiv avand dreptul sa se intreaca numai cu adversari din categoria sa de greutate ori cu aprobarea medicului, si cu cei din categoria imediat superioara. (G.S.Barani)

2.2.4 Organizarea, desfasurarea si planificarea comprtitiilor

La baza fiecarei competitii sta un regulament de desfasurare, elaborat de structura care organizeaza intrecerile ( federatii , asociatii judetene cluburu, ect.) Regulamentele reflecta, an general prevederile cuprinse ierarhic in regulamentele internationale (cele nationale) sau nationale ( cele judetene) etc. Prevederile acestora devin obligatorii pentru toti cei care au dreptul de participare, care se inscriu sau care sunt invitati. Regulamentele constitue bza manegeriala a intregului sistem competitional. Capitolele regulamentelor precizeaza urmatoarele aspecte:

Obiectivele sau scopurile competitiei;

Conditiile de participare ( taxe, drepturi castigate, calificari, invitatii etc.);

Categoriile de clasificare sportiva, varsa si sexul participantilor;

Modul de realizare a inscrierilor si termenele acestora ( taxe, confirmari);

Locul si conditiile de desfasurare;

Arbitrii si judecatorii; comisiile de contestatii si apel;

Conditiile tehnico- materiale si echipamentul;

Sponsorii;

Comisia antidoping

Toate aceste aspecte privind modul de organizare si desfasurare a competitiei sunt extrem de importante, in conditiile in care acestea reprezinta punctul de plecare, in stabilirea structurii antrenamentului si, implicit, a dinamicii efortului si a continuitatii pregatirii. Ca urmare odata anuntat regulamentul, acesta nu mai trebuie modificat, mai ale datele, locul si forma de disputare.Indiferent de nivelul de pregatire a sportivilor, competitiile trebuie sa fie organizate fara repros, deoarece in functie de modul de organizare, vor fi puse in valoare capacitatile sportivilor si vor fi recunoscute performantele lor.( Silvia teodorescu, 2006)

Competitiile, in general, si cele de amploare, in special, reprezinta formele de organizare in care sportivii trebuie sa-si realizeze obiectivele planificate la inceputul diferitelor structuri ale antrenamentului. Astfel ansamblul de masuri si procese se subordoneaza obtinerii formei sportive, la competitia cea mai importanta din calendarul competitional. Un alt punct de vedere, tot mai des intalnit,transforma concursul intr-o forma de pregatire (integrala), in conditiile in care acesta este integrat intr-o structura al carei obiectiv este dezvoltarea capacitatii de performanta. Din acest motiv, concursul este folosit din ce in ce mai mult in antrenament, acesta inlocuind pregatirea pe componente a antrenamentului.

Avantajele acestei componente sunt urmatoarele:

Competitia favorizeaza comparatia intre sportivi si adversari, rezultatul confirmand sau infirmand capacitatea de performanta, inteleasa ca trasatura de personalitate. Atmosfera din timpul competitiei solicita intreaga personalitate a sportivului, toate laturile acestuia( motrica, intelectuala, afectiva, volitiva, motivationala, caracteriala, etc.) la volori de o intensitate pe care lectia de antrenament nu o poate atinge.

Competitia produce in plan motric ti psihologic, modificari ce nu pot fi realizate in nici o forma de antrenament, datorita solicitarilor de reglare dupa situatiile variate, greu de anticipat in numeroase cazuri. Aceasta implica o regatire psihologica extrem de minutioasa.

Competitia presupune verificarea tehnicii elaborate ( conceptie- plan- actiuni) in conditii concrete ( ca intr-un experiment sui-ganeris), care integreaza sistemul de deprinderi motrice in toate procesele si fenomenele psihice.Pregatirea tactica ofera posibilitatea anticiparii numeroaselor catiuni ale adversarilor, dar, in primul rand, creeaza premizele favorabile aplicarii propiilor actiuni tactice. Pregatirea tactica nu inseamna numai cunoasterea punctelor forte si a punctelor slabe ale adversarilor, cat si prevederea actiunilor surpriza ale acestora de tipul ’’ cum ar putea reactiona sportivii cu care se vor confrunta in anumite situatii ( Pierre de Hillerin, 2000)

Competitia este singura forma capabila sa ofere viabilitate modelelor de pregatire. Orice model trebuie verificat in concurs, iar apoi trebuie perfectionat, finisat in antrenament, si verificat iarasi in concurs, pana la stadiu de prototip. Ce altfel, din punct de vedere cibernetic, competitiile de amploare devin prototip. Participarea la o ala competitie de acelasi nivel, in care se obtine victoria, devine, la randul ei, prototip s.a.m.d.

Competitia reprezinta pentru sportiv, o conditie ideala petru ca acesta sa invete sa-si dozeze corect efortul competitional, dozare ca-i va permite valorificarea capacitatii de performanta. In proiectarea calendarelor competitionale, trebuie sa se tina cont atat de raportul dintre antrenament si competitie ( modelarea pregatirii in functie de caracteristicile si solicitarile competitionale), cat si de raportul dintre frecventa competitionala ( numar de competitii pe tip de structura de antrenament, microciclu, microciclu- mezociclu- macrociclu) si densitatea competitionala ( tur – retur, turnee de 4- 6 ori pe an etc.) (Sivia Teodorescu, 2006)



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1615
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site