Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AeronauticaComunicatiiElectronica electricitateMerceologieTehnica mecanica


Rolul discontinuitatilor in organizarea spatiului

Aeronautica



+ Font mai mare | - Font mai mic



Rolul discontinuitatilor in organizarea spatiului

Spatiul organizat nu este continuu, pentru ca fortele care il structureaza, generate de potentialul de interventie al comunitatilor umane, sunt extrem de variate. Exista spatii slab organizate sau neorganizate de catre societatile umane. Evident ca aceasta nu inseamna ca astfel de spatii nu sunt organizate natural. Daca spatiul in general este unul organizat, formele naturala si antropica se regasesc in proportii diferite fiind in stransa corelatie cu gradul de antropizare.



Organizarea in retele depaseste limitele organizarii determinate de proximitatea fizica a subspatiilor. Modul de organizare antropica avand ca baza sistemele de asezari este unul care prevaleaza structurarii fizice naturale. Acest mod de organizare face ca spatiul organizat sa fie discontinuu si sa poarte amprenta fortelor de antropizare.

Organizarea spatiului, ca termen, este ceva mai recenta, datand din a doua jumatate a sec.XX, dar, pe fond, aceasta concretizarea a interventiilor antropice asupra spatiului dateaza de la inceputurile organizarii vietii sociale si economice. Orice grup uman a trecut, atunci cand a devenit constient, la o anumita structurare a spatiului pe care il locuia, in scopul protectiei hranei pe care o oferea, apoi a unor resurse tot mai complexe. Progresul societatii umane a determinat interventii repetate asupra spatiului, pentru a-l organiza de asa maniera incat sa poata fi obtinute beneficii maxime.

Notiunea de organizare a spatiului include ideea ca spatiul are o anumita structura dinamica si ca aceasta structura este modificata. Prin interventii succesive se ajunge la o alta ordine, deci inclusiv la o alta structura. Aceasta structura insa, in mod necesar va avea configuratia prefigurata de comunitatea umana care a actionat asupra acesteia, in asa fel incat eficacitatea noilor interdependente sa fie maxima si de durata. Daca avem in vedere faptul ca, in esenta, o structura organizata a spatiului este rezultatul integrarii succesive a mai multor micro- si nanostructuri, putem aprecia ca organizarea spatiului este o anumita ordine ce respecta cateva principii de baza precum coerenta, sinergismul, ierarhizarea substructurilor etc.

Organizarea spatiului are doua sensuri bine delimitate: unul care se refera la interventii asupra spatiului cu scopul de a-l structura intr-un anumit mod, in raport cu proiectia mentala a tintelor sociale apartinand comunitatilor, iar al doilea ca rezultat al acestui proces de ordonare a obiectelor intr-un spatiu pe care il gestioneaza aceste comunitati. Primul sens ni se pare cel mai normal, intrucat organizarea spatiului este un proces de interventie voluntarista asupra spatiului, in scopul structurarii sale intr-un sens dorit. Cel de-al doilea ca finalitate a unui proces este mai greu de acceptat, intrucat efectele pot fi asimilate foarte bine intr-un concept apropiat "organizarea spatiala".

Procesul de organizare a spatiului nu este unul simplu, fiind constituit din cel putin trei faze:

a) elaborarea proiectului sau a unui set de proiecte de interes major pentru comunitatea respectiva. Aceasta etapa presupune identificarea la nivelul comunitatilor locale, regionale, nationale sau supranationale a unor obiective social-economice si culturale, a caror realizare se va rasfrange pozitiv asupra calitatii vietii acelor comunitati. Obiectivele respective nu sunt altceva decat proiectii mentale a unor modele de reajustare a relatiilor dintre componentele naturale si antropice ale teritoriului in vederea maximizarii eficientei economico-sociale si culturale. In orice actiune majora de organizare a spatiului este necesara constientizarea comunitatilor despre importanta restructurarii procesului de dezvoltare, inclusiv schimbarea unor politici in domeniu promovate anterior. Constientizarea, in acesasta situatie nu trebuie privita ca un proces de diseminare a unor idei sau modele, ci presupune asigurarea cadrului institutional pentru participarea comunitatilor la elaborarea proiectului general, la fixarea obiectivului strategic. Odata fixat obiectivul strategic, se pot stabili obiectivele operationale, prioritatile, activitatile si masurile conexe.

b) Stabilirea modalitatii de interventie, simuland efectele spatiale ale activitatilor asupra modului actual de structurare a teritoriului in cauza. Orice masura luata in plan economic, social si cultural implica anumite tipuri de activitati, care au reflexii in modul de organizare actuala a spatiului. Obtinerea unor configuratii teritoriale performante, in care costurile sa fie minimizate in raportul dintre activitati, iar efectele benefice maximizate, tine de modul de abordare, de "intuitia" stiintifica a evolutiei contextelor la diferite scari, de arta gestionarii conflictelor potentiale etc. Simularea este absolut necesara pentru ca ofera variante de interventie, care pot fi aplicate prin inlocuire sau succesiv.

c) Derularea procesului de organizare. Organizarea spatiului, deci inclusiv organizarea teritoriului se bazeaza pe existenta nu numai a strategiilor de dezvoltare de la nivel local, regional, national sau supranational, dar si a unor planuri de dezvoltare, in care proiectul major al comunitatilor constituie variabila centrala. Procesul de organizare incepe, practic, din momentul primelor interventii "fizice". Acestea sunt extrem de complexe si presupun o succesiune logica, avand efectul de amplificare a efectelor preconizate. Un tip de interventie specifica este cel de amenajare a teritoriului. Planurile de amenajare a teritoriului la diferite scari trebuie sa decurga din planurile de dezvoltare de la acele nivele. In acest sens, un plan de amenajare este privit ca un instrument pentru atingerea obiectivelor incluse in planurile de dezvoltare a comunitatilor respective.

Procesul de organizare trebuie conceput ca unul care integreaza, pe etape, feed-back-urile, in sensul ca daca pe parcursul interventiilor sunt semnale ca acestea nu au fost dimensionate corect, ca nu au fost localizate in zonele cele mai adecvate ale sistemului teritorial, atunci se poate corecta planul de amenajare sau planul de dezvoltare, chiar fara a modifica obiectivul strategic.

Evident ca procesul de organizare este unul continuu, intrucat, pe de o parte, exigentele au o panta ascendenta, iar pe de alta parte este nevoie de a reactiona la crize care se declanseaza instantaneu sau sunt rezultatul unei superficialitati in tratarea semnalelor care avertizeaza despre pericolul aparitiei unor disfucntionalitati majore.

Daca este un proces continuu, acesta poate fi gestionat pe segmente temporale, intervale in care se asigura monitorizarea sa si se decide asupra unor eventuale corectii. Rezultatul organizarii spatiale sau teritoriale se reflecta la nivelul spatiului sau teritoriului respectiv intr-o anumita ordine a componentelor naturale si antropice, intr-o anumita configuratie teritoriala.

Discontinuitatile, indeosebi cele dinamice, sunt luate in consideratie in toate cele trei faze ale procesului de organizare a spatiului. Astfel, in prima faza de elaborare a proiectului de organizare, comunitatile pornesc frecvent de la anumite discontinuitati pe care le-au inregistrat in procesul de dezvoltare. O succesiune prea rapida a discontinuitatilor inseamna o instabilitate dinamica permanenta cu efecte asupra starii spatiului respectiv. In consecinta, rupturile dinamice trebuie sa respecte un anumit prag, in asa fel incat componentele permanente ale spatiului sa fie conservate si sa asigure cadrul coerent pentru configuratiile viitoare prognozate.

Evaluarea discontinuitatilor spatiale existente sta la baza optiunilor viitoare ale unei comunitati. Daca se sustine un anumit proces de organizare/structurare a spatiului, aceasta se face tocmai datorita puternicelor discontinuitati care conduc la segregarea spatiala. O segregare puternica poate fi impotriva calitatii vietii in spatiul respectiv, creand discrepante intre diferite arii ale acestuia. De regula, obiectivele stabilite in procesul de organizare a spatiului tin de diminuarea sau eliminarea discrepantelor in materie de dezvoltare sau de anumite caracteristici ale acesteia.

Modalitatea de interventie se coreleaza cu tipul de obiectiv, dar are in vedere integrarea unor discontinuitati sau chiar producerea altora noi. Acestea din urma pot fi de ordin calitativ, vizand necesitatea diferentierii anumitor arii pentru a facilita maximizarea spiritului creativ sau antreprenorial, de exemplu, sau de tip cantitativ, insemnand accentuarea altor discontinuitati. In functie de aceste optiuni se stabilesc instrumentele si cadrul institutional de actiune. Situatiile fiind extrem de variate si niciodata identice impun constructii institutionale si cai de abordare particulare.

Evident ca organizarea propriu-zisa inseamna resurse, care utilizate in procesul de structurare vor da spatiului fizionomii si functionalitati noi. In raport de intensitatea interventiilor si de scara incidentelor acestora, vom putea discuta de noi discontinuitati spatiale, care vor completa sistemul discontinuitatilor existente. Acestea alcatuiesc, in fapt, un sistem nou de diferentiere spatiala, care va avea efecte asupra functionarii spatiului in ansamblul sau, conducand la o mai buna gestiune a resurselor, la valorificarea unora dintre acestea, care sunt mult mai putin utilizate in etapa actuala etc.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1150
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved