Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzica
PescuitPicturaVersuri

METODA MERISE - METODA SISTEMICA DE ABORDARE A S.I.

diverse

+ Font mai mare | - Font mai mic



METODA MERISE - METODA SISTEMICA DE ABORDARE A S.I.

Metoda Merise a aparut in 1978, in urma unei cereri lansate in 1977 de ministerul industriei din Franta catre mai multe societati si catre CETE (Centre d'Etudes Techniques de l'Equipment) pentru punerea la punct a unei metode de proiectare si realizare de sisteme informatice. Aceasta metoda asigura cadrul metodologic pentru proiectarea, dezvoltarea si



implementarea unui sistem informatic.

Merise priveste conceperea si realizarea unui sistem informatic sub forma a trei cicluri, vazute ca trei dimensiuni, derulate simultan:

Ciclul de abstractizare;

Ciclul de viata;

Ciclul de decizie.

Figura 25 - Ciclurile Merise, vazute intr-o maniera neliniara

Ciclul de viata - conform MERISE, se compune din trei mari perioade:

Conceperea sistemului - perioada de timp care precede punerea in functiune;

Realizarea sistemului - se refera la punerea in functiune si la exploatarea propriu-zisa a sistemului;

Intretinerea sistemului - corectarea erorilor constatate la punerea in functiune, adaptarea sistemului la modificarile survenite in timp, modificari care afecteaza functionarea acestuia (de exemplu, schimbarea fundamentala a legislatiei dintr-un anumit domeniu), etc.

Conform acestei metode, ciclul de viata se compune din urmatoarele etape:

a. Formularea unei scheme directoare - se refera la strategia utilizata in toata perioada de la initierea proiectului si pana la finalizarea lui. In cadrul schemei directoare, sunt fixate obiectivele principale de care va trebui sa se tina seama la elaborarea viitorului sistem informatic si identificarea principalelor subdomenii care vor fi informatizate. Obiectivele fundamentate pot rezulta din analiza sistemului informational existent, dar pot fi si obiective care tin de orientarea strategica in timp a firmei. In cadrul formularii schemei directoare nu se realizeaza nici un fel de legatura cu eventualele solutii software sau hardware in care ar putea fi implementat sistemul, ci se discuta doar aspecte generale referitoare la viitorul sistem.

b. Studiul prealabil - etapa complexa, in care se individualizeaza obiectivele fiecarui domeniu, regulile de gestiune actuale, care guverneaza datele si se stabilesc regulile viitoare de gestiune, corespunzatoare obiectivelor strategice. De asemenea, se formuleaza scenarii cu privire la viitorul sistem informatic, in ceea ce priveste, programele existente, alte programe de care ar fi nevoie pentru realizarea sistemului, problemele in ceea ce priveste personalul, comunicatiile, etc. Pentru toate aceste probleme se face o evaluare prealabila a costurilor, prezentandu-se si avantajele si dezavantajele fiecarei variante. Practic, in cadrul acestei etape  se desfasoara o mare parte din ciclul de abstractizare.

c. Studiul detaliat - se realizeaza validarea finala a modelului conceptual al datelor, se realizeaza trecerea la modelul logic precum si se realizeaza o descriere detaliata a datelor si a prelucrarilor.

d. Studiul organizational - se realizeaza toate descrierile necesare referitoare la organizarea viitorului sistem.

e. Studiul tehnic - contine optimizarea modelului logic al datelor si al prelucrarilor. Are ca rezultat proiectarea logica si fizica a bazei de date sau a fisierelor de date (in prezent, aceasta varianta de memorare a datelor nu este aproape deloc utilizata in practica), proiectarea arhitecturii sistemului.

f. Realizarea - este etapa in care se programeaza si se testeaza noul sistem informatic.

g. Intretinerea - cuprinde exploatarea curenta a sistemului, modificarile aduse sistemului informatic, din cauza mai multor factori:

- erori constatate la testarea acestuia;

- modificari legislative;

- noi cerinte generate de modificari ale sistemului informational al firmei, etc.

Ciclul de abstractizare utilizeaza patru formalisme esentiale pentru modelarea unui sistem informatic, privite din trei puncte de vedere, cel al comunicatiilor, cel al datelor si cel al prelucrarilor:

Viziunea asupra comunicatiilor are in vederea abstractizarea tuturor problemelor legate de transmiterile de date si informatii, privite prin prisma celor patru niveluri.

Viziunea asupra datelor are in vedere abstractizarea datelor furnizate de sistemul informational, din punctul de vedere al celor patru niveluri amintite.

Viziunea asupra prelucrarilor are in vedere abstractizarea prelucrarilor, din momentul proiectarii acestora si pana la finalizarea lor intr-un limbaj de programare, SGBD, etc.

Figura 26 - Niveluri esentiale

Corespunzator celor patru niveluri amintite anterior: conceptual, organizational, logic si fizic, aplicate celor trei viziuni, rezulta urmatoarele modele:

Modelul conceptual al comunicatiilor (MCC);



Modelul organizational de comunicatie (MOC);

Modelul logic de comunicatie (MLC);

Modelul fizic de comunicatie (MFC);

Modelul conceptual al datelor (MCD);

Modelul organizational al datelor (MOD);

Modelul logic al datelor (MLD);

Modelul fizic al datelor (MFD);

Modelul conceptual al prelucrarilor (MCP);

Modelul organizational al prelucrarilor (MOP);

Modelul logic al prelucrarilor (MLP);

Modelul fizic al prelucrarilor (MFP).

Cele mai importante modele, din cele prezentate anterior, sunt: MCC, MCD, MCP, MOP, MLD. In afara de cele patru niveluri, literatura de specialitate, mentioneaza inca doua niveluri de

abstractizare: nivelul global si nivelul de exploatare.

Nivelul global - este nivelul general de abstractizare a domeniului ce urmeaza a fi informatizat, privit numai din perspectiva informationala si organizationala. La acest nivel se stabileste cadrul general de organizare a viitorului sistem, se stabilesc obiectivele generale ale acestuia si se studiaza activitatile desfasurate in cadrul organizatiei. Acest nivel precede cele patru niveluri amintite anterior.

Nivelul de exploatare - nivelul efectiv de utilizare a sistemului, in tot ce implica: software, resurse materiale, resurse tehnice, specificatii.

In contextul amintit, nivelurile de abstractizare se inlantuie dupa cum urmeaza:

Nivelul global;

Nivelul conceptual;

Nivelul organizational;

Nivelul logic;

Nivelul fizic;

Nivelul exploatare.

Separarea datelor de prelucrari, constituie unul din punctele forte pe care se bazeaza metoda, acestea corespunzand de fapt unei viziuni statice, respectiv dinamice asupra sistemului.

Schematic, ciclul de abstractizare, utilizat de metoda Merise, este prezentat in figura urmatoare:

Figura 27 - Ciclul de abstractizare Merise

Ciclul de decizie - se refera la toate deciziile care trebuie luate, de la inceputul conceperii sistemului, pana in perioada de intretinere a acestuia, inclusiv. Deciziile privesc alegerile efectuate permanent cu privire la solutiile tehnice, functionale, software, organizare, care pana la urma se reflecta in costuri, termene de predare, performante, etc., elemente cheie in orice proiect software.





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4667
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved