Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


Prealpinism

Turism



+ Font mai mare | - Font mai mic



Prealpinism

Pentru a situa, in timp, inceputurile alpinismului din tara noastra vom prezenta citeva momente din istoria ascensiunilor pe muntii lumii. Amintim, deci, in paginile ce urmeaza, citeva dintre urcusurile efectuate in decursul veacurilor pentru a admira frumusetile naturii, a vedea un rasarit ori un apus de soare sau, mai tirziu, din spirit sportiv, pentru a calca locuri neatinse de picior de om.



In aceasta expunere introductiva ar trebui amintiti, poate, si unii sefi de oaste ca Alexandru Macedon, Hanibal sau Napoleon, care au traversat muntii in decursul expeditiilor lor militare. Acestia insa nu pot fi considerati alpinisti. Pentru ei, muntele a fost doar un obstacol ce trebuia depasit cit mai repede si nu un teren care sa constituie un loc de desfatare. Alte personalitati din trecutul indepartat, in schimb, au urcat pe munti, cum am spus, din placere

Filip al III-lea al Macedoniei a suit, in anul 181 i.e.n. muntele Hemon, numit azi Rila, inalt de 2 925 metri (Virful Musala)[1]. Strabon, geograf grec, a suit, in anul 21 e.n., muntele Etna, apoi muntele Argaios din Cappadocia. Imparatul Adrian a mers si el pe Etna in anul 126 e.n., cu singurul scop de a vedea rasaritul soarelui. Ruinele, numite Torre del Filosofo, pastreaza ultimele resturi ale primului refugiu alpin, construit pentru a putea usura suveranului sederea pe munte. Adrian, ca si Iulian, dupa el, in anul 362, au vizitat si un munte de 1 770 metri altitudine, in Siria. Petru al III-lea de Aragon, pe la 1280, a escaladat muntele Canigou, din Pirinei, de 2 728 metri altitudine. Cum cei din suita lui nu l-au insotit, a urcat singur, fiind, astfel, primul "alpinist' solitar. Nu se stie daca a atins virful. Dante Alighieri poate fi considerat parintele spiritual al alpinismului . El a facut ascensiunea diferitilor munti cu unicul scop de a admira panorama ce i se deschidea in fata. Astfel, in 1311, a fost, iarna, pe muntele Prato al Saglio, de 1 500 metri, cum - pare sigur - si pe muntele Falte-rona, de 1 654 metri, in Apenini! Toscanei. Ascensiunea lui Petrarca, in 1336, pe muntele Ventoux, inalt de 1 912 metri, in Provence, este considerata de multi ca inceputul adevaratului alpinism. In 1937, din initiativa Clubului Alpin Francez, au fost sarbatoriti, chiar pe Ventoux, 600 de ani de la aceasta ascensiune. Petrarca scria: "Pe cel mai inalt pisc al tinutului nostru, care nu degeaba se numeste muntele Vintos, am urcat, ieri, numai din dorinta de a sta pe aceasta inaltime dominanta', incintat de panorama, nota in continuare: "Eram uimit, coplesit de aerul neobisnuit si de privelistea mareata. Norii erau la picioarele mele' . Rotario d'Asti a escaladat, pentru prima data in 1358, muntele Roccia-melone de 3 537 metri, pentru a-si tine o promisiune. In 1492, Antoine de Ville Beaupre a mers, cu zece insotitori, pe Mont Aiguille (2 087 metri), folosind, probabil, mijloace tehnice. O data cu Renasterea, aceasta frumoasa pasiune a intrat intr-o noua faza, atragind in sfera ei chiar si pe Leonardo da Vinci, care a urcat, pe Monte Rosa, un virf de 2 600 metri altitudine, probabil Mont-Bo, ajungind pina la limita zapezilor. In secolul al XVI-lea, umanistii elvetieni au vizitat si studiat muntele cu un adevarat spirit de alpinisti Parohul Acosta a efectuat explorari si a dedicat muntelui mai multe pagini stiintifice, cu referire, in special, la raul de altitudine. Conrad Gessner, celebrul naturalist din Zurich, a suit in anul 1555 muntele Pilatus din Alpi, pentru a-si face o parere exacta asupra lantului alpin si a publicat apoi o carte cu caracter descriptiv. De admiratione montium , unde este exprimata intentia si dorinta de "a urca diversi munti, macar o data pe an in anotimpul in care florile exprima toata frumusetea lor, fie pentru placerea de a contempla, fie pentru satisfactia unui optim exercitiu fizic sau imbogatirii spirituale' . Naturalistul Albrecht von Haller a publicat, in 1729, poemul Le Alpi, care a fost tradus in limbile franceza, engleza si latina. Jean Jacques Rousseau si Voltaire au contribuit, foarte mult, prin scrierile lor, la prezentarea frumusetilor din lumea alpina. Goethe, in calatoriile sale prin Alpi, intre 1775 si 1797, a cunoscut, si el, sentimentele alpinistului, desi nu a fost propriu-zis un alpinist. Asemenea sentimente a resimtit si Alessandro Volta (1777) sau parohul Placidus Specha, cristalograf si alpinist, care a intreprins numeroase ascensiuni in perioada 1782-1822. inca in 1760, fizicianul elvetian Horace Benedict de Saussure vazind, de la Geneva, frumoasa cupola a Mont Blancului, a oferit, cu ocazia unei vizite la Chamonix, un mare premiu celui ce va gasi un drum spre acest virf. Au fost, desigur, mai multe tentative. Merita insa sa fie semnalata aceea a lui Theodore Bourrit, din Geneva, efectuata in 1783. Din grupul lui Bourrit facea parte si doctorul Michel Gabriel Paccard din Chamonix. Acesta a revenit in 1784. intre timp, vinatorul si cautatorul de cristale Jacques Balmat a incercat, si el, sa gaseasca o cale catre virf, urcind destul de sus. Intovarasindu-se cei doi, Paccard si Balmat, au reusit, la 8 august 1786, sa atinga virful de 4 807 metri. Cu ascensiunea lor, sustin cercetatorii europeni ai istoriei alpinismului, se incheie prima perioada in cucerirea muntilor - perioada prealpinismului - si incepe o noua perioada mai mult evoluata.



La acest capitol am folosit, pentru documentare, intre altele, urmatoarele carti si reviste: Manuale della Montagna, Roma, 1939; Le grandi pareti, de Doug Scott, editia italiana, Milano, 1976; Der Bergsteiger von heute (Alpinistul de astazi), de Fritz Schmitt, Munchen, 1937; Alpinismus si Alpin Magazin, Munchen, 1980-1983. Cititorii vor intelege, asadar, ca informatiile capitolului au ca sursa principala de inspiratie aceste scrieri. Precizam, de asemenea, ca si subintitularea capitolului, termenii principali folositi ca prealpinism, alpinism clasic, epoca de aur etc. - sint imprumutati din aceste carti de referinta, intrucit autorii nu se erijeaza In teoreticieni, nu si-au putut permite, pentru istoria alpinismului in lume, sa propuna alta periodizare, alte clasificari, chiar daca sint constienti ca, azi, datorita performantelor deosebite ale cataratorilor, periodizarea aceasta ar putea fi imbunatatita. De altfel, ei doresc sa faca si o alta precizare necesara: nu au avut acces decit la materialul bibliografic - in limbile franceza, italiana si germana - care se refera, in principal, la spatiul european, ori propune viziunea teoreticienilor europeni ai alpinismului.

Cf. C.A.I., Manuale della Montagna, Roma, 1939, p. 395.

Ion Coman, Alpinism, Odinioara si azi, Bucuresti, 1969, p. 25.

Despre admirarea muntilor.

Doug Scott, Le grandi pareti, Milano, 1976, p. 13.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1210
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved