Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Etica in stirile de televiziune

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
Importanta acordata radioului, presei si TV
Noii actori ai scenei politice
DISCURSUL STIRILOR
Teorii despre comunicarea media si socializare
IMPACTUL EVOLUTIEI TEHNOLOGICE ASUPRA JURNALISMULUI
Intre didahie si demers cultural
Modele ale comunicarii mediatizate
Un caz particular de „profesionalism” in materie de stiri
Televiziunea: o instanta de ordin religios
Mesajul jurnalistic


Etica in stirile de televiziune

Agentia de Monitorizare a Presei a realizat un raport de analiza si asupra stirilor TV din perspectiva interesului public si a practicilor jurnalistice, denumit „Un om a muscat o stire”. Raportul este rezultatul proiectului „FreeEx – Etica in stirile TV”, implementat in cadrul programului „Libertatea de exprimare – FreeEx” finantat de Open Society Institute (OSI) si Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti.



Rolul principal al mass media, ca mecanism de sustinere a unui climat democratic intr-o societate, este acela de a informa publicul, de a oferi un spatiu de dezbatere si de a educa. Publicul sau consumatorul de mesaje media este cu adevarat informat atunci cand chestiunile de interes public sunt prezente in esenta mesajelor comunicate, mai ales prin intermediul articolelor sau al emisiunilor de informare. Din aceste considerente se desprinde si calitatea mediilor (chiar si a celor comerciale) de serviciu public. O formula concreta care sa defineasca un concept atat de vast precum acela de interes public lipseste. Insa abordari diverse exista. Cea mai frecvent uzitata definitie spune ca sunt de interes public acele chestiuni care au potential de a afecta un numar mare de oameni.

Nicoleta Fotiade explica in preambulul raportului faptul ca echipa de jurnalisti care a monitorizat stirile TV ale posturilor de televiziune romanesti si-a formulat o definitie proprie a notiunii de interes public. Astfel, aceasta este integrabila in primul rand unor situatii particulare carora nu li se pot gasi atribute comune. In cadrul cercetarilor, conceptul de interes public a inclus, dar nu s-a limitat, la chestiuni care pot afecta securitatea si sanatatea individului sau a unor categorii de indivizi, care vizeaza drepturile si libertatile omului, cheltuirea banilor publici, modul de functionare a serviciilor publice, informatii despre mediul economic, politic si social.

Conceptul de interes public nu presupune ceva de care oamenii sunt general interesati. Intr-o anumita proportie, masurarea audientei releva interesul publicului atunci cand se uita la televizor. Totusi, o masuratoare limitata la oferta disponibila pe ecranul TV, cu care telespectatorul trebuie sa se multumeasca, nu poate cuprinde mecanismele complexe ce stau la baza preferintelor oamenilor in general si astfel, nu poate determina cat mai fidel optiunile acestora. Nicoleta Fotiade isi continua demersul printr-un exemplu simplu. Aceasta sustine ca uneori ne uitam fascinatia o emisiune TV nu pentru ca ne place ceea ce vedem, ci pentru ca este „captivant de neizbutita” sau pentru ca discursul „uimeste prin ignoranta”. Asadar, ceea ce intereseaza publicul in general nu este neaparat de interes public, in sensul definitiei oferite mai sus.

Unele chestiuni de interes public necesita acoperire mediatica datorita acestei calitati intrinsece si chestiuni care devin de interes public prin interventia presei. Stirile de interes public, prin natura temelor abordate, sunt materiale jurnalistice complexe. Uneori, necesita un timp mai lung de prezentare a informatiei si presupun efort si disponibilitate de consum din partea telespectatorului. Dar consumatorul detine telecomanda si poate sanctiona postul cu o simpla apasare de buton. Posturile de televiziune au nevoie de rating pentru a vinde publicitate - sursa principala de sustinere financiara a unei institutii media.

Nicoleta Fotiade explica: „Ca sa «faci rating», te supui «regulilor» pietei si incepi sa croiesti informatia cu scopul de a atrage audienta si de a o mentine pe post. Te gandesti ca, ici-colo, informatia de context mai poate lipsi, mai adaugi o coloana sonora si ai grija ca discursul corespondentului sa aiba cat mai multa culoare, formule cu incarcatura emotionala. Uneori, mesajul stirii este distorsionat prin exagerari obtinute cu ajutorul tehnicilor cinematografice sau prin omisiunea substantei unui eveniment si potentarea laturii de fapt divers. In consecinta, mesajul distorsionat – al unei stiri dealtfel de interes public – ajunge la consumator. Cum interpreteaza publicul aceste mesaje constituie deja alta tema de cercetare si dezbatere. Un lucru este sigur. Dreptul cetatenilor la informare este incalcat”.

Alteori, predomina elementele de tensiune si abordarile facile ale subiectului in detrimentul informatiei instrumentale. Acest lucru este vizibil mai cu seama in cadrul stirilor care prezinta probleme administrative. Cetateanul este creionat ca fiind victima sistemului birocratic si atat. Informatii esentiale de solutionare sau care sa ajute publicul in relatia cu institutiile statului lipsesc.

Raportul realizat de Agentia de Monitorizare a Presei isi propune sa identifice modul in care principalele televiziuni din Romania isi respecta mandatul de a activa in interes public si felul in care se impun sau nu standardele etice in jurnalism.

Ce se simte in spatele stirilor?. Ionut Codreanu vede in „vampirismul emotional” o practica tot mai des intalnita in televiziunea contemporana. Ca o consecinta, jurnalul de stiri nu mai este doar un produs informativ, ci o adevarata incursiune in universul psiho-afectiv al tuturor actorilor implicati (prezentatori, corespondenti, personajele stirii dar si telespectatorii). In incercarea de a da consistenta actului jurnalistic, buletinul de stiri nu se mai adreseaza unor telespectatori anonimi, ci unor martori. Se construieste o „bucla atemporala si aspatiala” in care conteaza doar sentimentele de moment pe care stirile le pot starni. Practic, telespectatorul-martor nu mai are atributia de a evalua sau lua decizii, ci doar pe aceea de a simti.

Accidentele, mortile violente sau incendiile sunt prezentate publicului sub umbrela generoasa a doi termeni de referinta: tragedia si fatalitatea. Jocul este perfid si exercita o presiune fantastica asupra publicului care este invitat sa isi asume dramele victimelor sau ale familiilor acestora si sa accepte ca „drobul de sare” ar putea cadea oricand.



Conform Dictionarului Explicativ al limbii romane, termenul „accident” defineste un „eveniment fortuit, imprevizibil, care intrerupe mersul normal al lucrurilor”. Prin incidenta atat de ridicata a stirilor in care sunt prezentate accidente de orice natura, televiziunile par hotarate sa aduca argumente in favoarea unei stari de anormalitate care ar defini societatea in care traim.

Elementul fatalitatii poate fi regasit in stiri precum „Urmariti de moarte” , „Urmariti de ghinion” , sau „Foc si soc” . Stirile respective abunda in clisee legate de iminenta mortii („goana spre moarte”, „impact fatal”, „n-au avut nicio sansa”), dar si despre dimensiunea nefericitelor evenimente („scene desprinse parca din razboi”, „a plouat cu oameni”). Minute in sir ecranele televizoarelor sunt acaparate de secvente sacadate extrase din operatiuni de descarcerare sau de resuscitare a victimelor. Ambianta este intretinuta de coloane sonore funebre, dramatice, dar si de sunetele utilajelor de descarcerare sau de sirenele ambulantelor de la fata locului. Fie ca vorbim de accidente rutiere, aviatice, umane, cele mai multe stiri de acest gen sunt construite pe acelasi scenariu ce sta la baza unui serial fara sfarsit: „Accidentul din viata ta”.

Daca in cazul stirilor ce prezinta accidentele si victimele acestora primeaza factorul predestinarii, centrul de greutate se schimba in stirile ce prezinta crime sau victime ale unor morti violente. Limbajul jurnalistic suporta registre de atitudine diferentiate – de la consternare la compasiune, de la revolta la acceptare. Toate aceste variatiuni de comportament poarta „sigiliul” dramei, tragicului.

Stirea este transformata intr-o reconstituire in care jurnalistii reiau firul evenimentelor, fara a se abtine de la expunerea unor detalii morbide sau de la captarea tensiunii prin care trec apropiatii victimelor. Ochiul telespectatorului este menajat cu precautie, urmele de sange sau detaliile din scena crimei fiind inserate sugestiv. De cele mai multe ori „scenele sunt de groaza” sau „rupte dintr-un film de groaza”. Vecinii raman „inmarmuriti” sau „nu le vine sa creada” cum a fost posibil ca vecinul lor pe care il cunosteau de-o viata „sa ucida cu sange rece”. In alte situatii, comunitatea este alarmata si terifiata deoarece se stie ca undeva exista un „Psihopat in libertate” . Atunci cand justitia nu mai are pe cine sa pedepseasca, atentia jurnalistilor se concentreaza exclusiv pe drama si traumele celor ramasi in viata („un film de groaza s-a derulat sub ochii micutilor”).

In „cinematografia” stirilor TV sunt incluse alte doua tipuri de subiecte morbide: sinuciderile si mortile inexplicabile. Sinuciderile sunt prezentate in registrul inexplicabilului („Gest neinteles” ), accentul fiind pus pe absenta unor elemente care sa descrie factorii ce au determinat actiunea. Tensiunea creste in cazul descoperirii unor persoane decedate in „conditii misterioase” sau „neelucidate”. Desi nu exista suficiente detalii privind moartea unor persoane, jurnalistii nu se retin in a prezenta o „Moarte cumplita” sau „Urmele unei orori” . Tonul evident afectat pe care jurnalistii il adopta in prezentarea unor astfel de situatii, imaginile sugestive si ilustratia sonora reusesc sa creioneze franturi dintr-o realitate ce nu poate fi contestata, dar nici nu poate fi considerata ca fiind general valabila.



Stirile care prezinta declansarea unor incendii izolate sau generalizate aduc o doza substantiala de spectaculos. Telespectatorii si jurnalistii construiesc o punte de compasiune pentru dramele unor familii care isi „pierd agoniseala de o viata” in astfel de incidente. Structura unor astfel de stiri e simpla dar puternica si cu acelasi final. „Oamenii focului” reusesc sa stinga focul dupa „ore intregi in lupta cu flacarile devastatoare”. Tendinta de augmentare a fenomenelor si efectelor sunt des intalnite. Cazul unei familii ramase fara adapost in urma unui incendiu este prezentat cu expresia „noapte de foc” . In acelasi registru, o „Explozie devastatoare” prezinta avarierea unui singur apartament dintr-un bloc de locuinte. In situatiile de acest gen, discursul jurnalistic este alert si beneficiaza de ilustratie audio-video cu potential dramatic.

Din pacate, concentrarea mesajului pe caracterul tragic sau dramatic al unei stiri „amputeaza” pachetul de informatii utile telespectatorului. Abordarea facila si emotionala a subiectelor ce sunt transformate in stiri nu ajunge in constiinta unui telespectator informat, ci a unuia mai sensibil. Insa pentru prevenire si protectie sunt importante datele, nu emotiile, incheie Ionut Codreanu.



ProTV, 5 noiembrie

ProTV, 6 noiembrie

Antena 1, 1 decembrie

Antena 1, 1 noiembrie

ProTV, 7 ianuarie

Antena 1, 5 noiembrie

ProTV, 6 decembrie

ProTV, 5 noiembrie





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1350
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site