Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Minoritatile nationale din Republica Moldova intre trecutul la timpul prezent si prezentul la timpul viitor

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
REPORTAJUL RADIO
INTERVIUL RADIOFONIC
Aurora Petan despre tablitele de plumb de la Sinaia, o misterioasa arhiva regala dacica
Presa, cutia de rezonanta
GRILA FILOSOFIA LIMBAJULUI MEDIATIC
LIMBA DE LEMN
CONTROLUL si PREVENIREA FENOMENULUI DE VIOLENTA
Lexicul jurnalistic
Sistemul mass-media
TIPOGRAFII SI EDITURI (1691 – 2008) - BUZAU


Minoritatile nationale din Republica Moldova intre trecutul la timpul prezent si prezentul la timpul viitor



La finele anului 2004 Institutul de Politici Publice a efectuat in colaborare cu Fundatia Soros Moldova un sondaj de opinie in cadrul Proiectului „Etnobarometru in Republica Moldova”, obiectivul de baza al caruia a fost monitorizarea si evaluarea situatiei etnice actuale din Republica Moldova, studierea dinamicii reprezentarilor si stereotipurilor diferitelor grupuri etnice, construirea si afirmarea identitatii etnice si nationale, cunoasterea si impactul politicilor publice in domeniul minoritatilor etnice (1).

Raspunsurile primite la intrebarile cuprinse in sondajul de opinie, datele obtinute prin studiul Delphi, efectuat si el in cadrul Proiectului, si avind ca obiectiv identificarea perceptiei politicului si politicilor promovate in Republica Moldova in domeniul relatiilor interetnice, manifestarilor acestora si transpunerii lor in practica, atitudinii fata de evolutia si situatia din sectorul economic, din sfera sociala, au reliefat ca cei care alcatuiesc astazi poporul „multicultural si multilingv al Republicii Moldova”, asa cum este el calificat in Conceptia politicii nationale a Republicii Moldova, adoptata de Parlamentul tarii in decembrie 2003, se mai afla inca la raspintia dintre doua optiuni, ambele generate de actul constituirii Republicii Moldova ca stat suveran si independent. Prima optiune este marcata de renasterea nationala, de revenirea in albia fireasca a identitatii nationale, de inceputurile democratizarii sistemului politic. Una din posibilele argumentari ale unei astfel de atitudini o putem gasi in raspunsurile respondentilor studiului Delphi (pe adeptii acestei perspective i-am putea califica drept sustinatori ai „celui de-al doilea stat romanesc”) care si-au argumentat optiunea prin revenirea la alfabetul latin, declararea limbii romane ca limba de stat, edificarea relatiilor dintre cele doua maluri ale Prutului pe traditii si valori comune, prin afirmarea pluripartidismului si pluralismului de opinii, aderarea Republicii Moldova la principalele organisme internationale si orientarea tarii catre valorile democratice occidentale. A doua optiune este legata de obtinerea unei perspective reale de construire a unei natiuni distincte a moldovenilor, astfel ca incercarile de democratizare a sferei politice in general si a structurilor puterii, in particular, n-au generat decit mai multa incertitudine. Din informatiile culese prin studiul Delphi aceasta atitudine se sprijina pe faptul ca moldovenii au o istorie si o identitate aparte, ca, dat fiind caracterul polietnic al poporului moldovenesc, este necesara instituirea a cel putin doua limbi de stat – moldoveneasca si rusa, iar transformarile institutionale din sectorul puterii si eforturile de situare a vietii politice pe platforma pluripartidismului si a pluralismului de opinii au diminuat activitatile structurilor guvernamentale in vederea consolidarii societatii pe ideea statalitatii, afirmarii si statornicirii Republicii Moldova in cadrul Comunitatii Statelor Independente. Conflictul dintre cele doua maluri ale Nistrului a fost apreciat drept o consecinta a politicii de „romanizare”, promovata la inceputul anilor ‘90, iar una din solutiile posibile de solutionare a diferendului transnistrean o constituie federalizarea Republicii Moldova.

Nostalgia dupa timpurile de odinioara, „de acum 15 ani”, care se face prezenta la o parte considerabila a societatii moldovenesti, nu inseamna neaparat, in viziunea noastra, ca cei care o mai impartasesc spera la o posibila reinviere a ceea ce a fost cindva Uniunea Sovietica. Ea denota, mai curind, o reactie la evenimentele ce au urmat dupa aparitia pe harta politica a lumii a noului stat – Republica Moldova.

Una din incertitudinile de care este marcata societatea moldoveneasca, care de fapt constituie unul din subiectele multor polemici, numita de autorul unul articol de ziar, absurde, este: cine sintem – moldoveni sau romani? Probabil ca rezultatele Etnobarometrului i-au dezamagit pe unii si i-au inaripat pe altii: 95 la suta din reprezentantii etniei majoritare se autoidentifica moldovean si doar 5 la suta – roman. Gravitatea problemei nu rezida doar, in viziunea noastra, in denumirea etnonimului – roman sau moldovean – in care se identifica reprezentantii etniei majoritare, ci in faptul ca identitatea declarata (moldovean) este pusa in opozitie cu identitatea obiectiva (roman) si viceversa, si ca cei care se declara romani / moldoveni au o resimtire de amenintare personala. Dar si mai grav este faptul ca o atare stare de lucruri nu numai ca este tolerata, dar si stimulata, direct sau indirect, de autoritatile oficiale ale statului. Ne referim la incapacitatea autoritatilor publice din Republica Moldova de a aborda la obiect si in mod constructiv problematica de ordin national. Aceasta incapacitate sau lipsa de dorinta de a gasi adevarul, isi are motivatiile sale. Una din ele - ignorarea adevarului stiintific, lipsa unui fundament conceptual solid ce ar servi drept punct de sprijin, drept punte de scapare in solutionarea multiplelor probleme intru armonizarea relatiilor interetnice - a generat si continua sa mai alimenteze disensiunile din aceasta zona atit de sensibila. Ani in sir se discuta niste lucruri, fara a se ajunge la o intelegere oarecare, se polemizeaza pe marginea unor chestiuni care in lumea cu democratii avansate constituie niste adevaruri axiomatice. Ne referim aici la denumirea corecta a etniei majoritare si a limbii oficiale a statului. Ignorarea adevarului stiintific conduce la confuzii regretabile. Astfel, in Conceptia politicii nationale a Republicii Moldova vom gasi si urmatorul pasaj: “Moldovenii – nationalitatea fondatoare a statului – impreuna cu reprezentantii altor etnii – ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, romanii (?), belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii – constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este patria lor comuna”. In viziunea noastra, anume prin aceasta intelegere si interpretare „oficiala” de catre structurile publice a unor notiuni fundamentale, diferita de cea continuta in recomandarile comunitatii stiintifice, se explica si cauza multor raspunsuri controversate la chestionarul Etnobarometrului, inclusiv si cel din studiul Delphi.



Cine sint etniile, altele decit cea majoritara? Grup etnic? Minoritate etnica sau minoritate nationala? Atit la nivelul structurilor puterii statului (Parlament, Guvern), cit si al discutiilor doctrinare au fost puse in circuit termeni diferiti, care de fapt presupuneau aceleasi grupuri de persoane. In avizul la proiectul Constitutiei, semnat de 52 de savanti ai Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, publicat in paginile ziarului „Moldova Suverana” in 2 iunie 1993, se afirma ca in republica nu exista minoritati nationale, ci grupuri etnice, caracterizindu-le ca „parte componenta a unei etnii ce se desprinde din masivul de baza al construirii istorice a acesteia si emigreaza pe teritoriul istorico-etnic al altui popor”. In calitate de grupuri etnice au fost numiti rusii, ucrainenii, gagauzii, bulgarii, evreii, care, in diferite perioade istorice, in virtutea diferitelor circumstante, s-au desprins de arealul etnic de baza, stabilindu-se in spatiul romanesc dintre Prut si Nistru.

Si daca la confluenta anilor ‘80, ‘90, in primii ani dupa proclamarea independentei, sintagmele grup national sau grup etnic erau folosite mai des, treptat se acorda prioritate termenului minoritate etnica. Bunaoara, in Hotarirea Guvernului R.S.S. Moldova „Cu privire la functiile de baza, structura si Regulamentul Departamentului de Stat pentru probleme nationale al R.S.S. Moldova” din 25 aprilie 1991 vom intilni notiunile populatie nebastinasa, comunitati nationale, grupuri nationale, iar deja in Hotarirea Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la aprobarea Regulamentului si structurii Departamentului Relatiilor Nationale” din 27 iulie 1994 sint folosite notiunile formatiuni etnoculturale, minoritati etnice (2). Trebuie insa sa mentionam ca nici pina astazi in subdiviziunile puterii publice, judecind dupa actele normative si documentele elaborate, nu exista o imagine clara asupra termenilor utilizati cu referire la comunitatile etnice. Desi, e cazul sa amintim, ca nici in mediul cercetatorilor, preocupati de problematica nationala, notiunile minoritate etnica si minoritate nationala nu sint folosite ca sinonime absolute. Se considera, de unii cercetatori, ca majoritatea grupurilor etnice sint o consecinta a emigrarii dintr-o parte in alta a lumii (dupa cum ar fi armenii in Romania, turcii in Germania), in timp ce comunitatile nationale sint o consecinta a schimbarilor granitelor si nu a emigrarii sau imigrarii.

Distinctia intre minoritati nationale si minoritati etnice se mai face de unii investigatori in dependenta de existenta sau nu a unui stat in care membrii respectivei etnii sint majoritari. Noi insa credem ca structurile puterii ar trebui sa porneasca de la ideea ca din punctul de vedere al protectiei drepturilor specifice legislatia internationala nu face distinctie intre cele doua categorii, astfel ca o eventuala distinctie ar trebui sa fie lipsa si in actele normative nationale. De fapt, acesta ar fi si punctul de pornire in solutionarea problemelor minoritatilor nationale. Astfel, in corespundere cu Legea cu privire la cetatenie, adoptata in anul 1991 (articolul 2), cetateni ai Republicii Moldova sint persoanele care la momentul proclamarii suveranitatii de catre Moldova locuiau permanent pe teritoriul ei. Adoptarea „variantei zero” in cazul dat a permis sa fie solutionata fara probleme chestiunea optiunii apartenentei sale cetatenesti de catre reprezentantii minoritatilor nationale care locuiau in tara.

Inca in ianuarie 1945 Subcomisia Natiunilor Unite insarcinata cu cercetarea problemei privind protectia minoritatilor aprecia ca o definitie a termenului „minoritate” trebuie sa se intemeieze pe urmatoarele baze:

a)      termenul “minoritate” include grupurile nedominante ale unei populatii, care poseda si doresc sa-si pastreze traditiile etnice, religioase si lingvistice;



b)      aceste minoritati trebuie sa cuprinda un numar de persoane suficient pentru a fi in stare sa-si dezvolte atari caracteristici;

c)      membrii acestei minoritati trebuie sa faca dovada loialitatii lor fata de statul caruia ii apartin.

In Legea Republicii Moldova “Cu privire la drepturile persoanelor apartinind minoritatilor nationale si la statutul juridic al organizatiilor lor” in Articolul 1 este stipulat ca “prin persoane apartinind minoritatilor nationale se inteleg persoanele care domiciliaza pe teritoriul Republicii Moldova, sint cetateni ai ei, au particularitati etnice, culturale, lingvistice si religioase prin care se deosebesc de majoritatea populatiei – moldoveni – si se considera de alta origine etnica”. La o examinare mai atenta in “versiunea moldoveneasca”, notiunea de minoritate nationala are nuante si conotatii putin diferite de cea formulata in programul de activitate al Subcomisiei Natiunilor Unite.

Una din solutiile care ar conduce la stabilizarea relatiilor interetnice ar fi elaborarea ideii nationale, prin care intelegem un ansamblu, o totalitate de idealuri si valori sociale, politice, spirituale, ce ar contribui la cimentarea societatii, i-ar conferi stabilitate in miscarea sa, in aspiratiile sale de atingere a unor scopuri concrete ce si le propune. Dupa cum remarca cunoscutul cercetator al problemei, Anthony D. Smith, „in statele liberale si democratice, telul unui sistem al educatiei nationale de masa nu era neaparat de a omogeniza populatia, cit de a o unifica in jurul unor valori comune, simboluri, mituri si memorii, permitind minoritatilor sa-si pastreze simbolurile, memoriile, miturile si valorile si incercind sa le adapteze sau sa le inglobeze in cadrul culturii publice mai largi si al mitologiei sale nationale. Pretentiile tot mai puternice ale acestor minoritati etnice si religioase si neacceptarea reprimarii culturale in societatile liberale nu au dus la abandonarea loialitatilor nationale sau educatiei civice. In loc de asta, in societatile cele mai avansate economic, in cadrul sistemului educatiei de masa, s-a incercat promovarea a numeroase culturi etnoreligioase, fie tacit, fie deschis, prin idealul „multiculturalismului”, folosind diversitatea culturala rezultata pentru a mari calitatea unei „identitati nationale” mai sintetice” (3). S-ar parea ca nu exista nimic mai simplu decit gasirea acestei idei edificatoare, care ar contribui, prin atractivitatea si puterea ei de viata, la consolidarea si mobilizarea societatii moldovenesti „multiculturale” si „multilingvistice” spre atingerea unui obiectiv comun.

La ora actuala autoritatile statului promoveaza cu multa insistenta doua idei care, de fapt, tintesc in aceeasi directie: ideea apartenentei la poporul moldovenesc si ideea statalitatii moldovenesti. In „Conceptia politicii nationale a Republicii Moldova” e stipulat ca una din sarcinile politicii nationale „in sfera politica si statal-juridica” o constituie „afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul Republicii Moldova”. Iar in scrisoarea adresata de presedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin scriitorului Ion Druta si publicata in paginile ziarului „Moldova Suverana” din 22 ianuarie 2002, gasim urmatoarele rinduri: „…Dupa mai multi ani de restriste, cu mari framintari sociale, am ajuns la concluzia ca va fi imposibil sa realizam ceva pozitiv, daca populatia tarii nu se va angaja plenar in materializarea unei IDEI INTEGRATOARE pentru NATIUNE. In pofida faptului ca intelectualitatea moldoveneasca este divizata si ca unii dintre exponentii ei contribuie la destabilizarea situatiei din tara, semanind discordie in rindul cetatenilor consider…, ca a venit timpul sa avem si noi un crez. In viziunea mea, acest crez care sa uneasca ar putea fi o IDEE INTEGRATOARE pentru intreaga noastra NATIUNE, si anume ideea edificarii Statului Moldovenesc modern”.

In sensul de idee integratoare au fost formulate si alte recomandari. Bunaoara, Veaceslav Untila, unul din fostii lideri ai Blocului Electoral „Moldova Democrata”, considera ca pina a ne uni in numele prosperarii Moldovei, pina a ne solidariza in jurul sloganului „Legea Suprema – bunastarea poporului”, ar fi bine sa incepem cu „ceea ce este mai important, ceea ce constituie primul punct al tuturor listelor de prioritati – lupta cu criminalitatea, lupta cu crima organizata, deoarece, daca mai inainte crima organizata avea drept scop suprem doar obtinerea unor profituri imense, in prezent ea tinde spre acapararea puterii politice… si executive” (4).



Dar nu diversitatea opiniilor expuse pe marginea acestei probleme este descurajatoare, ci mai degraba lipsa unor insemne care ne-ar da speranta ca odata si odata aceasta idee nationala va fi formulata si acceptata de majoritatea formatiunilor social-politice din republica. Aceasta stare de incertitudine mai este alimentata si de comportamentul reprezentantilor elitei politice de la Chisinau, de lipsa unor idei, care ar confirma capacitatea de a se asculta unul pe altul, de a dialoga in plan constructiv, dar nu numai pentru a-ti promova anumite interese inguste de grup. Aceasta incertitudine va ramine si in continuare, odata ce 32 la suta din reprezentantii etniei titulare se considera ca sint „locuitori ai aceste localitati” si doar ceva mai mult de jumatate din numarul celor intervievati – 57 procente - se considera cetateni ai Republicii Moldova. Respectiv, rusii se considera: 36 % - locuitori si 68 % - cetateni ai Republicii Moldova; ucrainenii: 42 % - locuitori si 64 % - cetateni ai Republicii Moldova; gagauzii: 43 % - locuitori si 46 % - cetateni ai Republicii Moldova; bulgarii: 34 % - locuitori si 55 % - cetateni ai Republicii Moldova.

S-ar parea ca drept idee nationala ar putea fi luata integrarea Republicii Moldova in uniunea Europeana, odata ce pe batrinul continent este sustinuta tot mai activ ideea crearii unei „identitati europene” alaturi de puternicele identitati nationale existente. Rezultatele „Etnobarometrului” ne vorbesc insa de faptul ca sentimentul de european n-a prins radacini adinci in constiinta moldovenilor: doar 6 la suta dintre ei se considera europeni (bulgarii – 10%; rusii – 7%; gagauzii – 6% si ucrainenii – doar 3%), chiar daca 62 procente dintre reprezentantii etniei titulare sustin ideea ca ar trebui „sa ne integram in Uniunea Europeana”. Perspectiva integrarii in Uniunea Europeana in viziunea reprezentantilor minoritatilor nationale este si mai putin probabila. In favoarea acestei integrari se pronunta 38% de rusi, 36% de bulgari, 21% de ucraineni si doar 18 la suta de gagauzi. Este evident ca perspectiva crearii unei „identitati europene” se afla intr-un spatiu de timp mai indepartat, intrucit producerea unei astfel de identitati poate fi gindita numai ca un rezultat al practicii sociale si politice indelungate.

La ora actuala varianta ideala pentru Republica Moldova in crearea ideii nationale ar fi sa se porneasca de la ideea aceluiasi destin, astfel ca sa se ajunga la ideea perpetuarii aceluiasi destin, astfel potentialul politic al sentimentului national ar fi pus in valoare pe deplin. Inspiratia ar trebui sa vina din sectorul economic si segmentul social, odata ce problemele cu care se confrunta Republica Moldova, considerate de reprezentantii etniilor chestionate drept cele mai cruciale si mai grave, sint somajul (48% - moldovenii, 53% – ucrainenii), salariile mici (49% –bulgarii, 53% - moldovenii, gagauzii, ucrainenii) si coruptia (25% – ucrainenii, 37% - moldovenii).

Note si referinte:

Ca o finalitate a acestui proiect a fost pregatit si prezentat spre publicare un studiu consacrat starii etnice si dezvoltarii relatiilor interetnice in Republica Moldova, in care este prezent cu un compartiment si semnatarul acestul articol.

Cf.: Departamentul Relatii Interetnice al Republicii Moldova: Documente, date, fapte, comentarii. – Chisinau: Cartea Moldovei, 2003, pp. 41-49.

Anthony D. Smith. Nationalism si Modernism. – Chisinau: Epigraf, 2002, p. 53.

Veaceslav Untila. Ideea nationala // Jurnal de Chisinau, 2001, 12 ianuarie.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1328
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site