Hugo Wolf (1860 - 1903)

Hugo Wolf (1860 - 1903)

Despre compozitorul austriac Hugo Wolf, s-a spus adesea ca in timp ce marii autori de lieduri precum Schubert, Schumann sau Brahms s-au remarcat printr-un simt special al poezie, el a fost un poet care gandea in termeni muzicali. R. Wagner era idolul sau si o parte din aceasta extraordinara fuziune dintre muzica si cuvant, era de origine wagneriana.

In 1875 incepe sa scrie lieduri iar in perioada dintre 1888 pana in 1891 compune peste 200 de lieduri pe versuri de Mrike, Eichendorf, Goethe, Heyse si Keller. Din 1895 pana in 1897 alte trezeci de lieduri. Wolf a lasat o mostenire epocala in domeniul liedului. Creatia sa de lieduri atinge o mare profunzime psihologica ce reliefeaza continutul, pasiunile si sentimentele versului poetic. Wolf considera ca forma poeziei trebuie sa dicteze forma muzicala, poezia fiind izvorul muzicii. Urmareste in lied principiile stabilite in opera de Wagner. Acompaniamentul se dezvolta conform principiului fuziunii muzicii cu textul, desi exita si lieduri in care pianul merge pe un drum independent de voce. ("Prometeu" - acompaniamentul il reprezinta pe Zeus iar vocea pe titanul inlansuit).

In etapele sale de creatie se disting dezamagirele si conflictele ce demonstreaza personalitatea artistului.

In prima etapa de creatie a liedului pastreaza forma traditionala "tip Schubert", dar cu un acompaniament mai bogat, asemanator lui R. Schumann. In cea de a doua etapa apeleaza la declamatia wagneriana, la armonii cromatice, modulatii enarmonice, transformand unele lieduri in drame miniaturale.

Unitar ca si conceptie muzicala si limbaj este volumul de lieduri (53) pe versuri de Mrike. Bogatia de idei, sentimente si stari psihice duce imaginea poetica in zone inaccesibile cuvantului. In liedurile dupa Mrike, a urmarit expresia directa a cuvintelor. Aceste lieduri au fost si orchestrate ulterior chiar de autor. Tendinta de a simfoniza liedul este mai accentuata in acest ciclu si se manifesta in complexitatea acompaniamentului, care realizeaza dezvoltari de tip simfonic ("Auf einer Wauderung - nr. 15" - Intr-o pribegie).

Tot in anul 1889, publica si liedurile dupa poeziile lui Eichendorff (17). Acestea surprind prin indrazneala cu care abordeaza poezia romantica prin expresia colorata, pasionata dar in acelas timp sumbra.

Creatia de lieduri mai cuprinde 51 de lieduri pe versurile lui Goethe. Scriitura este mai severa, limbajul apropiat de declamatia cantata cu accent pe sensul cuvintelor, eliberandu-se de canoanele traditionale. Impreuna cu vocea, pianul devine mai important si constituie un cuplu unitar. Structura liedurilor este de la formele strofice simple si scurte ("Blumengruss" - op 49, "Ganymed" - nr 50). Poezia lui Goethe, i-a oferit posibilitatea crearii de capodopere precum si lui Schubert.

Cele 44 de lieduri spaniole reprezinta o culme a originalitatii. Poeziile lui Lope de Vega, Cervantes, Gil Vicente il cuceresc pe compozitor. Reliefeaza esenta dramatica si aspectele meditative filozofice, punand accent pe latura psihologica a expresiei. Wolf reuseste sa se identifice cu sensibilitatea si spiritualitatea spaniola.

Ciclul de 6 lieduri "Alten Weisen" (Vechi cantece) pe text de Gottfried Keller sunt publicate in anul 1891.

Daca liedurile spaniole par a fi cele mai profunde, cele 46 de lieduri italiene par mai rafinate. si aici predomina expresia psihologica, sugestia fiind redata in infinite culori. Wolf simplifica limbajul muzical si forma dar bogatia tematica, si varietatea de imagini, ii ofera compozitorului posibilitatea crearii unui "roman muzical de dragoste"[1]. Sunt lieduri pe text de Paul Heyse, compuse conform conceptiei sale stilistice in care imporanta acompaniamentului creste. Pianul devine un comentator ce duce mai departe ideea din textul cantat.

Cele trei lieduri cuprinse in ciclul "Trei poezii de Michelangelo"(1898) sunt ultimele compozitii ale lui Hugo Wolf. Au o nota grava, un ton auster si sobru, melodia, ritmul si acompaniamentul sunt subordonate expresiei. Impresioneaza prin pesimism (" Fhlt mein Seele" nr 3 - "Sufletul meu simte") si presimtiri sumbre.

Creatia sa mai cuprinde : "Noaptea de Craciun" pentru solisti, cor si orchestra, muzica pentru piesa "Praznicul din Solhang" de Ibsen, "Serenada italiana" - o piesa instrumentala neterminata pentru orchestra de camera, "Cvartetul de coarde" si opera comica "Corregiclor" dupa Pedro de Alareon 1895.

1 Poemul simfonic "Penthesilea" (dupa drama lui H. Kleist).

H. Wolf manifesta o deosebita preocupare pentru gasirea sensului melodic adecvat. Romani Rolland l-a numit pe Wolf drept un "Wagner al liedului", Wolf a fot unic in cautarea unei stari de spirit, generata de versuri. Astfel ca nu intamplator se spune ca a fost unul dintre marii psihologi ai muzicii.

Un loc aparte in creatia sa ii revine pianului, care realizeaza o unitate perfecta intre melodie si acompaniament. La inceput are rolul de suport armonic iar apoi ia rolul de comentator al unor sensuri neexprimate in text. Subtilitatea pianului duce la posibilitatea detasarii partii vocale de cea instrumentala. Liedul este astfel simfonizat, Wolf orchestrand personal multe din liedurile sale. Nu avea un tipar fix de lied ci o varietate de forme, determinate de structura versurilor.

Pentru Wolf, liedul a fost o productie vulcanica ce putea duce la un entuziasm delirant, dar in care emotia se imbina cu teroarea.