Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


Aspecte ale problematicii circumstantialului- germana

Gramatica

+ Font mai mare | - Font mai mic



Aspecte ale problematicii circumstantialului- germana

Ideea de valenta a fost inteleasa in literatura de specialitate ca reprezentand reteaua de dependente existente intre elementele enuntului[1]. Practic, in orice functie sintactica, L. Tesnière va vedea o complementare sau, cu alte cuvinte, complementul depinde de cuvantul „completat”. Pentru acelasi lingvist, fraza reprezinta desfasurarea unui „proces”, in care predicatul este procesul insusi (actiunea). Elementele dependente de predicat corespund personajelor care intervin in aceasta actiune si care sunt de doua feluri: actantii („actants”) (personajele care participa in mod direct la proces (personajele principale) si circumstantii („circonstants”) care desemneaza situatia in care are loc procesul (personajele secundare). In comparatie cu numarul circumstantilor, numarul actantilor in propozitie este determinat si limitat de catre verb. Capacitatea verbelor de a atrage un anumit numar de actanti a fost numita de catre L. Tesnière valenta. Valenta este redusa la subiecte si la obiectele in acuzativ si in dativ. Verbele sunt clasificate, in lumina aceleiasi opinii, numai in privinta numarului de actanti . Avandu-se in vedere opinia lui K. Bühler, potrivit careia „ cuvintele unei anumite clase de cuvinte au unul sau mai multe goluri („Leerstellen”), ce trebuie sa fie complinite prin intermediul cuvintelor ce apartin unui alte clase de cuvinte” , verbele unei limbi pot fi clasificate, in functie de valenta lor, in: a) verbe avalente (fara actant), verbe monovalente (cu un actant), verbe divalente (cu doi actanti) si verbe trivalente ( cu trei actanti) .




In lucrarea amintita, L. Tesnière este de parere ca „nu este niciodata necesar ca valentele unui verb sa fie toate complinite de actantii lor si ca verbul sa fie saturat; anumite valente pot ramane neutilizate sau libere”[5]. Este oferit, spre a fi sustinuta ideea teoretica anterioara, exemplul verbului divalent a canta, care „se poate utiliza fara cel de al doilea actant, atunci cand spunem Alfred canta in loc de Alfred canta un cantec . In timp ce verbele fara actanti sau verbele avalente, cu alte cuvinte, „verbele care nu au nicio valenta sunt cunoscute in gramatica traditionala sub numele de verbe impersonale (lat. pluit, fr. il pleut, germ. es regnet)”, verbele monovalente sau verbele cu un actant „sunt cunoscute in gramatica traditionala sub denumirea de verbe intranzitive (fr. sommeiller (a motai) , voyager (a calatori), jaillir (a tasni, a izbucni)” . Verbele cu doi actanti „sunt cunoscute, in gramatica traditionala, sub numele de verbe tranzitive (Alfred frappe Bernard) (Alfred il loveste pe Bernard)” , insa „gramatica traditionala nu are un termen special pentru a desemna verbele cu trei actanti”, fiind „confundate cu verbele cu doi actanti, sub numele de verbe tranzitive”, fiind, in principiu, „les verbes de dire et de don” (Alfred donne le livre à Charles)” . In teoria despre actanti a lui L. Tesnière, verbele sunt clasificate numai avandu-se in vedere numarul de actanti, nu si felul actantilor.

Ulterior notiunea de actant a fost inlocuita cu cea de valenta. Aceasta teorie a fost dezvoltata in Germania, mai ales de catre Gerhard Helbig si Wolfgang Schenkel[10]. Lucrarea Das Wörterbuch zur Valenz und Distribution deutscher Verben „se doreste a fi un mecanism de reguli care permit construirea de propozitii corecte in limba germana” . Autorii pleaca de la constatarea ca, din punct de vedere teoretic, exista, in gramatica descriptiva, o clasificare a verbelor in verbe tranzitive, pe de o parte, „care nu pot construi pasivul: Ich bekomme den Brief - dar: * Der Brief wird von mir bekommen” si verbe intranzitive, pe de alta parte, care „pot primi uneori un acuzativ - continutul obiectului intern –: Er stirbt einen schweren Tod . Notiunea de valenta este, in opinia celor doi autori, „inteleasa in mod diferit si nu inca destul clarificata” , motiv pentru care cercetatorii in discutie propun, in vederea clarificarii notiunii de valenta, trei premise de analiza:

1. Verbul este centrul structural al propozitiei

O prima premisa a descrierii legaturilor de valenta este presupunerea ca „verbul este centrul structural al propozitiei” . In acest sens, „cea mai stransa legatura a verbului este cea cu nominativul subiect: Du bist ein fleissiger Schüler”, in timp ce „legatura de rangul al doilea este realizata de catre verb cu acuzativul obiect: Er liest den Roman . Pe langa complinirea de tip acuzativ obiect, pot aparea si compliniri ce se afla in dativ sau genitiv: „Die Schneiderin näht der Mutter ein Kleid.

- Die Schneiderin näht ein Kleid.

- *Die Schneiderin näht der Mutter[16].

2. Necesitate structurala: valenta obligatorie, valenta facultativa si compliniri libere

Cea de a doua si cea mai dificila intrebare pe care o implica notiunea de valenta este cea care priveste tipurile de elemente („Glieder”) care satisfac valenta verbului. Raspunsul general la aceasta intrebare este simplu: „Complinirea golurilor („Leerstellen”) se refera la toate elementele necesare si numai la acestea (o necesitate comunicativa, semantica sau sintactica)” . Acesta este motivul pentru care autorii in discutie propun o noua clasificare a actantilor in : actanti obligatorii, actanti facultativi si compliniri libere („freie Angabe”). In timp ce actantii obligatorii si cei facultativi (ambele tipuri de actanti inscriindu-se intre elementele necesare) sunt legati de verb prin intermediul valentei, complinirile libere (ca elemente nonnecesare verbului) nu sunt legate de verb si pot fi eliminate din propozitie. Astfel, in propozitia Der Vater isst Fleisch, acuzativul obiect este un actant facultativ, deoarece „propozitia ramane gramaticala si fara el” . Intr-o propozitie de tipul Berlin liegt an der Spree , structura prepozitionala este un actant obligatoriu, pentru ca „fara ea propozitia devine negramaticala”, iar in propozitia Er besuchte mich am 22. Februar, structura prepozitionala este o complinire libera . Complinirile libere „nu vizeaza regulile de subcategorizare a verbului”, acest tip de compliniri neavand natura sintactica ci semantica, nereprezentand „o problema a valentei sintactice, ci una a valentei semantice” .

3. Rolul elementelor propozitiei pentru valenta

Cea de a treia problema importanta pentru clarificarea notiunii de valenta este cea care clarifica care elemente ale propozitiei sunt, in opinia gramaticii traditionale, necesare din punctul de vedere al valentei. Astfel, „nu numai subiectul si obiectul, ci si anumite tipuri de compliniri adverbiale sunt compliniri sintactice obligatorii pentru anumite verbe”[21].

O a doua tema legata de teoria despre actanti a lui L. Tesnière este cea a raporturilor dintre functiile sintactice si semantica. Astfel, daca la Tesnière notiunile de structural si semantic se opun, o pozitie diametral opusa este dezvoltata in asa-numita „gramatica a cazurilor” de catre Ch. J. Fillmore . Fillmore considera ca „notiunea de caz a fost neinteleasa sau gresit interpretata atat in gramatica traditionala, cat si in primele versiuni ale gramaticii transformationale, intrucat cazul a fost luat numai la nivelul structurii de suprafata” , existand, insa atat cazuri de adancime, cat si cazuri de suprafata. Vorbind despre cazul gramatical („Case Grammar”), Fillmore subliniaza faptul ca „propozitia, in structura sa de baza, este alcatuita din verb si una sau mai multe „fraze” substantivale, fiecare asociata cu un verb intr-o anumita relatie cazuala” si ca „este important sa intelegem faptul ca valoarea explicativa a unui sistem universal al cazurilo (structura profunda, adanca) este de natura sintactica si nu morfologica” . Astfel, „elementele cazuale care sunt optional asociate cu verbe specifice, impreuna cu regulile pentru formarea subiectelor vor servi la explicarea variatelor restrictii de co-ocurenta” . De exemplu, in propozitia 18 (John broke the window)(John a spart fereastra), subiectul este un agent in relatie cu verbul, in propozitia 19 (A hammer broke the window) (Un ciocan a spart fereastra), subiectul este un instrument, iar in propozitia 20 (John broke the window with a hammer) (John a spart fereastra cu un ciocan), atat agentul, cat si instrumentul apar in aceeasi propozitie, dar, in acest caz, agentul apare ca subiect si nu instrumentul . Cu alte cuvinte, in opinia lui Fillmore, „doua cazuri de adancime (agentul si instrumentul) pot sa fie reprezentate numai printr-un caz in structura de suprafata (de exemplu, agentul si instrumentul prin nominativ cu functia de subiect in Ion sparge geamul cu piatra si Piatra sparge geamul) .

Cazurile de adancime stabilite[28] de catre Fillmore sunt urmatoarele:

Agentivul (A) – este „cazul animatului tipic care se constituie in instigatorul actiunii identificate de catre verb”;

Instrumentalul (I) – este „cazul fortei inanimate sau al obiectului implicat in actiunea sau starea identificata de catre verb”;

Dativul (D) – este „cazul fiintei („animate being”) afectate de starea sau actiunea identificata de catre verb”;

Factitivul (F) – este „cazul obiectului sau fiintei rezultand din actiunea sau starea identificata de catre verb sau inteleasa ca o parte a sensului verbului”;

Locativul (L) – este „cazul care identifica locatia sau orientarea spatiala a starii sau actiunii identificate de catre verb”;

Obiectivul (O) – este „cazul cel mai neutru din punct de vedere semantic, cazul a orice poate fi reprezentat printr-un substantiv al carui rol in actiunea sau starea identificata de verb este identificat de catre interpretarea semantica a verbului insusi; termenul nu trebuie sa fie confundat cu notiunea de obiect direct, nici cu numele cazului de suprafata sinonim cu acuzativul”[29].

In gramatica descriptiva romaneasca, in unele lucrari[30], se face distinctie intre obiectul gramatical, care poate fi direct sau indirect, si complementul circumstantial, care poate fi de mai multe tipuri (de loc, de cauza, de timp etc). In alte lucrari , toate determinarile regentilor de tip verbal se numesc complemente, dar se face distinctie intre complementele necircumstantiale (complementul direct, complementul indirect, complementul de agent) si complementele circumstantiale (complementul circumstantial de loc, complementul circumstantial de timp, complementul circumstantial de mod etc). Inainte de a ne referi la variatele feluri de determinari completive, consideram necesara luarea in discutie a termenului complement si a tipurilor de complemente pe care le vom include in aceasta categorie. In lucrare, vom folosi termenul de complement pentru determinarile obligatorii regentilor de tip verbal (complementul direct, complementul indirect si complementul de agent ) si termenul de circumstantial pentru determinarile facultative ale acelorasi regenti (circumstantialul de loc, circumstantialul de timp, circumstantialul de mod, circumstantialul cantitativ etc). Facem abstractie de faptul ca unele circumstantiale sunt indispensabile regentului. Exemplu: Propozitia El se comporta trebuie neaparat complinita de circumstantialele bine sau rau, pentru a deveni reperata .

Functia sintactica de complement „se dezvolta in interiorul unei relatii de dependenta pe care o genereaza, ca regent, prin excelenta, verbul (si doar uneori, unele adjective, adverbe sau interjectii)„, complementul venind „sa descrie si sa implineasca, prin continutul sau lexical, campul semantico-sintactic desfasurat de verbul (sau adjectivul, adverbul, interjectia) – regent, prin valentele sale sintactice, ramase libere si care se cer satisfacute” .

In Gramatica limbii romane, Editura Academiei, editia noua, se considera se poate vorbi despre opt tipuri de complemente, si anume, complementul direct, complementul secundar, complementul indirect, complementul prepozitional, complementul de agent, complementul posesiv si complementul comparativ si complementul predicativ al obiectului, urmand ca circumstantialele sa contina alte cincisprezece tipuri diferite[35] (circumstantialul de timp, de loc, de mod, instrumental, sociativ etc).

Lucrarea de fata trateaza problema circumstantialului de loc, de timp si de mod din perspectiva sinonimiei sintactice, pe baza textului lui Coresi, Tetravanghelul, Bucuresti, 1889, editia Gherasim Timus Pitesteanu.

In lingvistica romaneasca se specifica si faptul ca nu toate raporturile sunt generatoare de functii sintactice, asertie care conduce la o taxinomie a raporturilor sintactice in doua clase: generatoare si nongeneratoare de functii sintactice. In privinta raporturilor generatoare si nongeneratoare de functii sintactice - ca in majoritatea problemelor de gramatica - parerile sunt impartite, anumite raporturi (inerenta, apozitiv, uneori si coordonare) fiind considerate de unii specialisti generatoare de functii sintactice , alti cercetatori considerandu-le nongeneratoare . Dintre toate cele sase raporturi sintactice enuntate, suntem de parere ca numai doua sunt raporturi generatoare de functii sintactice, si anume, raportul de inerenta si raportul de subordonare. Raportul sintactic de inerenta genereaza doua functii sintactice, si anume, subiectul si predicatul. In cadrul raportului sintactic de subordonare se dezvolta cinci tipuri de functii sintactice, si anume, atributul, complementul, circumstantialul, functia cu dubla subordonare simultana si apozitia . Functiile sintactice sunt rezultatul raporturilor sintactice. Admitand ca functia sintactica reprezinta un adaos dobandit de o unitate sintactica componenta, ca urmare a raporturilor sintactice contractate la nivelul unitatii sintactice din care face parte , urmeaza ca, in limba romana - in opinia noastra - exista sapte functii sintactice, si anume, subiectul, predicatul, atributul, complementul (cu toate tipurile de complement), circumstantialul (cu toate tipurile de circumstantial), functia cu dubla subordonare simultana si apozitia. Una si aceeasi functie sintactica poate avea mai multe realizari, la nivele diferite: nivelul propozitiei (partea de propozitie), nivelul frazei (propozitia), nivelul textului (fraza).



La nivelul diverselor realizari ale celor sapte functii sintactice mentionate, apar fapte de limba incadrabile in ceea ce putem numi sinonimie sintactica. Avand la baza conceptul de sinonimie lexicala si principiile care ordoneaza sinonimia lexicala, si anume, principiul identitatii informatiei semantice si stilistice si principiul comutabilitatii in context, sinonimia sintactica reprezinta, ca si sinonimia lexicala si morfologica, mijloace diferite de transmitere a unei informatii comune, de data aceasta nemaifiind vizata informatia semantica (si stilistica) ca in cazul sinonimiei lexicale si nici informatia gramaticala de tip categorial, ca in cazul sinonimiei morfologice ci informatia sintactica, mai exact, functia sintactica si raportul generator de aceasta functie. Identitatea sau nonidentitatea informatiei semantice a structurilor sintactice sinonime, face ca acestea sa fie uneori comutabile (atunci cand exista identitate semantica), iar alteori nu (cand structurile sintactice sinonime nu sunt identice din punctul de vedere al informatiei semantice). Sinonimia sintactica, ca si cea morfologica, a fost putin cercetata, atat in lingvistica generala, cat si in lingvistica romaneasca . Astfel, in lingvistica straina, sinonimia sintactica a fost numita „suppletion”, oferindu-se ca exemple in acest sens tipurile de propozitii sinonime sintactic Je veux partir si Je veux que tu partes si formele gerundivului francez (en forgeant, en marchant), care reprezinta „supletivul tipului cu infinitiv” . De asemenea, tipurile de propozitii care contin verbe la diateza pasiva cu pronumele reflexiv se si cu verbul auxiliar a fi sunt considerate a fi sinonime din punct de vedere sintactic. De exemplu, tipurile de propozitii La maison se construit si La maison est construite reprezinta doua modalitati de construire a diatezei pasive, apartinand unei relatii sinonimice de tip sintactic. Principalele argumente in favoarea sustinerii existentei sinonimiei sintactice la nivelul celor doua structuri pasive sunt non-identitatea la nivelul organizarii fonologice si identitatea informatiei sintactice, adica a functiei sintactice si a raportului generator de aceasta functie.

Un alt tip de exemplu de sinonimie sintactica este acela al propozitiilor active care sunt considerate sinonime din punct de vedere sintactic cu propozitiile pasive care le corespund, acestea inscriindu-se in asa-numitele „realizari de enunturi fonologic distincte si care au aceeasi semnificatie” . Opinia potrivit careia propozitia activa este sinonima sintactic cu propozitia pasiva este, din punctul nostru de vedere, discutabila, deoarece functiile sintactice ale partilor de propozitie continute in cele doua tipuri de propozitii, activa si, respectiv, pasiva, nu sunt identice. De exemplu, in propozitiile Studentul citeste cartea si Cartea este citita de catre student, subiectul primei propozitii, studentul, devine complement de agent in cea de a doua propozitie, iar complementul direct al primei propozitii, cartea, devine subiect in cea de a doua propozitie.

Fara a se utiliza termenul sinonimie sintactica, in lingvistica straina se observa faptul ca exista constructii contrastive din punct de vedere structural si identice din perspectiva informatiei sintactice, oferindu-se tipuri de exemple ca: Friction made the skin red (Frictiunea a facut pielea rosie) si Friction reddened the skin (Frictiunea a inrosit pielea)[47], The detective came into the room and he sat down (Detectivul a intrat in camera si el s-a asezat) si The detective came into the room and the man sat down (Detectivul a intrat in camera si omul s-a asezat) sau John told her that he would come (John i-a spus ei ca el va veni) si John told her that the man would come (John i-a spus ei ca omul va veni . Ultimele doua tipuri de exemple oferite pentru ilustrarea sinonimiei sintactice contin aceleasi functii sintactice, exprimate, insa, prin parti de vorbire diferite: pronume (he) si, respectiv, substantiv (the man).

In lingvistica romaneasca, subliniind faptul ca nu exista sinonimie sintactica perfecta, unii cercetatori considera ca sinonimia in discutie este numita sintactica „pentru ca ea se intalneste la enunturi, care sunt unitati sintactice”[49], sinonimia sintactica presupunand „enunturi diferite ca forma si cu un continut aproximativ identic” , motiv pentru care este necesara discutarea termenului continut in sintaxa. In primul rand, exista un „continut” sintactic al enuntului (informatia sintactica a enuntului), diferit de „continutul” sintactic al „cuvintelor sintactice” (cuvinte-termeni de fraza)[51]. „Continutul” esential al enuntului (adica informatia lui fundamentala), este reprezentat de predicativitate, cea care face ca un cuvant sau un grup de cuvinte sa fie inclus intr-o comunicare lingvistica completa si independenta. In al doilea rand, exista un „continut” modal al enuntului (informatia stilistica), care se constituie in atitudinea locutorului sau, poate, afectivitate zero, iar in al treilea rand, exista un „continut” denotativ sau referential al enuntului (informatia semantica), acesta reprezentand ceea ce mesajul contine, exprima si transmite efectiv . In privinta celor afirmate mai sus, suntem de parere ca includerea in „continutul” sintactic al enuntului atat a informatiei semantice, cat si a informatiei stilistice, inseamna suprapunerea nivelului sintactic peste alte doua niveluri distincte ale limbii, si anume, nivelul semantic si nivelul stilistic.

In literatura de specialitate romaneasca, unii cercetatori[54] au facut distinctie intre enunturile sinonime sintactic din punctul de vedere al modelului sintactic si enunturile sinonime sintactic din punctul de vedere al informatiei semantice transmise. Pentru a evita posibilele confuzii, s-a propus utilizarea unei terminologii diferite pentru cele doua realitati lingvistice, si anume, echivalenta sintactica, pentru enunturile care transmit aceeasi informatie semantica, dar au model sintactic diferit (L’écolier lit le livre/Le livre est lu par l’écolier) si, respectiv, sinonimie sintactica pentru enunturile care au acelasi model sintactic, dar care difera prin „expresia fonematica” (Mater puellam amat/Magistri pueros laudabunt) . Esential este sa nu pierdem din vedere faptul ca „din punct de vedere semantic, enunturile sinonime sunt, deseori, neasemanatoare”, deci ca „asemanarea mai mult sau mai putin evidenta a semnificatilor nu este pertinenta” in cazul sinonimiei sintactice. Nonidentitatea informatiei semantice in cazul enunturilor sinonime sintactic nu este, insa, o regula. Stati crede ca prin schimbarea ordinii cuvintelor in enunt: Petrus ferit Paulum/Paulum Petrus ferit, sau prin schimbarea intonatiei fundamentale in enunt: Petrus ferit Paulum (intonatie „declarativa”); Petrus ferit Paulum? (intonatie interogativa) si Petrus ferit Paulum! (intonatie exclamativa) se pot obtine enunturi cu un model sintactic identic, exprimand si aproape aceeasi informatie semantica .

Unii cercetatori romani pun semnul egalitatii intre sinonimia sintactica si echivalenta sintactica, oferind ca exemple, propozitiile de tipul Giovani a scris poezia /Este Giovani cel care a scris poezia/Este poezia pe care Giovani a scris-o sau de tipul Luigi i-a vandut o masina Mariei/Maria a cumparat o masina de la Luigi . Cat priveste propozitiile de tipul Giovani a scris poezia/Este Giovani cel care a scris poezia/Este poezia pe care Giovani a scris-o, credem ca acestea nu sunt sinonime din punct de vedere sintactic, deoarece ele sunt diferite la nivelul functiilor sintactice continute. Propozitiile in discutie sunt identice numai din punctul de vedere al informatiei semantice transmise, ele caracterizandu-se prin nonidentitate la nivelul informatiei stilistice. In ceea ce priveste propozitiile de tipul Luigi i-a vandut o masina Mariei si, respectiv, Maria a cumparat o masina de la Luigi, ele sunt sinonime, credem, numai din punct de vedere semantic, nu si din perspectiva informatiei sintactice transmise. Avem a face aici, de fapt, cu enunturi echivalente din punct de vedere sintactic si nu cu enunturi sinonime sintactic, deoarece tipul de propozitii in discutie nu se caracterizeaza prin identitate la nivelul functiilor sintactice, ci numai prin identitate la nivelul informatiei semantice.

O alta opinie referitoare la sinonimia sintactica in lingvistica romaneasca este aceea potrivit careia sinonimia sintactica reprezinta o singura functie sintactica, la care apar uneori doua sau mai multe marci diferite. Astfel, tipurile de enunturi cu organizare de fraza, care ilustreaza acest tip de sinonimie sintactica se deosebesc numai la nivelul mijloacelor de exprimare a ideii de cauza, motiv pentru care intra intr-o serie sinonimica din punct de vedere sintactic: Soldatul este nevinovat pentru ca n-a cunoscut situatia/Soldatul este nevinovat intrucat n-a cunoscut situatia/Soldatul este nevinovat deoarece n-a cunoscut situatia/Soldatul este nevinovat; n-a cunoscut situatia[59].

Unii specialisti pun semnul egalitatii intre sinonimia sintactica si coreferinta sintactica, ilustrand sinonimia sintactica cu propozitii de tipul: L-am vazut pe Jean/L-am vazut pe prietenul tau/L-am vazut pe ilustrul nostru scriitor[60]. In cazul acestui tip de propozitii consideram ca avem a face cu identitate referentiala (Jean = prietenul tau = ilustrul nostru scriitor) si nu cu identitatea functiilor sintactice, propozitiile in discutie fiind coreferente si nu sinonime sintactic.

Urmarind opiniile de pana acum din literatura de specialitate straina si romaneasca privitoare la sinonimia sintactica, se observa ca se pune semnul egalitatii intre sinonimia sintactica si echivalenta sintactica, pe de o parte, (vezi tipul de propozitii Luigi i-a vandut o masina Mariei si Maria a cumparat o masina de la Luigi sau opinia Chomsky, potrivit careia propozitia activa este sinonima sintactic cu propozitia pasiva: Studentul citeste cartea/Cartea este citita de catre student) si intre sinonimia sintactica si coreferinta sintactica, pe de alta parte (vezi tipurile de exemple L-am vazut pe Jean/L-am vazut pe prietenul tau/L-am vazut pe ilustrul nostru scriitor). Consideram ca trasatura pertinenta a sinonimiei sintactice, trasatura care o distinge atat de echivalenta sintactica, cat si de coreferinta sintactica, este aceea ca elementul care ordoneaza sinonimia sintactica este informatia sintactica (functia sintactica si raportul care genereaza functia sintactica), tot asa cum informatia gramaticala de tip categorial este elementul care organizeaza sinonimia morfologica. Cu alte cuvinte, doua unitati sintactice sunt sinonime daca se caracterizeaza prin nonidentitate la nivelul organizarii fonologice si identitate la nivelul informatiei sintactice, adica a functiei sintactice si a raportului generator de aceasta functie. Altfel spus, doua unitati sintactice sunt sinonime, in opinia noastra, daca satisfac doua conditii obligatorii, si anume: nonidentitatea in planul organizarii fonologice si identitatea la nivelul informatiei sintactice (functiei sintactice si raportului generator de aceasta functie). Sinonimia sintactica se diferentiaza, astfel, de echivalenta si de coreferinta sintactica, relatii la nivel sintactic care nu presupun identitate la nivelul functiei sintactice, ci numai identitate semantica (echivalenta sintactica) sau identitate referentiala (coreferinta sintactica).

1. Functia sintactica de circumstantial de loc

Functia sintactica de circumstantial de loc se realizeaza la nivelul propozitiei in circumstantialul de loc si la nivelul frazei in propozitia circumstantiala de loc. Cele doua realizari ale functiei sintactice de circumstantial de loc sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea[61].



Circumstantialul de loc se poate exprima prin mai multe parti de vorbire. Astfel, circumstantialul de loc exprimat prin adverbe de loc, de tipul acolo, aici, afara etc este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstantialul de loc exprimat prin substantiv sau un substitut al acestuia in cazul acuzativ, cu prepozitiile din, dinspre, de la, in, inspre, langa, sub etc, cu circumstantialul de loc exprimat prin substantiv sau un substitut al acestuia in genitiv, cu o prepozitie ca deasupra, in fata, dedesubtul etc si cu circumstantialul de loc exprimat prin substantiv sau un substitut al acestuia in cazul dativ, fara prepozitie. Exemplu: „Au doara veti culege de in spin struguri”. (CT, p. 13).

Circumstantialul de loc exprimat prin cuvant sintetic este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstantialul de loc exprimat prin structura analitica. Exemple: In launtru sunt lupi rapitori”. (CT, p. 13); „Zisa sa marga in ceea parte”. (CT, p. 15).

Circumstantialul de loc cu structura simpla este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstantialul de loc complex. Exemplu: Ca multi vor veni de la rasarit si de la apus”. (CT, p. 15).

2. Functia sintactica de circumstantial de timp

Functia sintactica de circumstantial de timp are doua realizari care sunt sinonime sintactic, una in planul propozitiei, circumstantialul de timp, si una in planul frazei, propozitia circumstantiala de timp.

2.a) Functia sintactica de circumstantial de timp la nivelul propozitiei

Din punctul de vedere al partilor de vorbire prin care se exprima, circumstantialul de timp exprimat prin adverbe de timp de tipul atunci, acum, azi, maine etc este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstantialul de timp exprimat prin adverbul pronominal relativ cand sau prin formatiile de cand, pana cand, care au atat functie de marca a subordonarii in cadrul frazei, cat si functie sintactica in propozitia pe care o introduc si cu circumstantialul de timp exprimat prin substantive in cazul acuzativ, cu prepozitiile din, dupa, la etc sau in cazul genitiv, cu prepozitiile in timpul, in vremea. Exemplu: „Si atunce voiu spune lor”. (CT, p. 14).

2.b) Functia sintactica de circumstantial de timp la nivelul frazei[62]

Raportul de subordonare dintre propozitia circumstantiala de timp si regentul sau se realizeaza prin jonctiune. Astfel, propozitiile circumstantiale de timp introduse prin adverbul pronominal relativ cand si formatiile pana cand, de cand etc sunt sinonime sintactice de gradul al II-lea cu propozitiile circumstantiale de timp introduse prin locutiuni conjunctionale pe baza pronumelui relativ ce, de tipul pana ce, indata ce, dupa ce etc, cu propozitiile circumstantiale de timp introduse prin adverbul pronominal relativ cum sau formatia de cum si cu propozitiile circumstantiale de timp introduse prin pana sau prin locutiunile conjunctionale inainte ca sau inainte de. Exemple „Cand gonite fura gloatele, merse si o prinse ea de mana”. (CT, p. 18); „Nu vei isi de acolo pana ce vei da tot ce vei avea”. (CT, p. 8); „Nu veti avea a sfrasi cetatile crestinilor, pana va veni fiiul omenesc”. (CT, p. 20).

3. Functia sintactica de circumstantial de mod

La aceasta functie sintactica includem ceea ce Gramatica limbii romane, Editura Academiei[63] numeste circumstantial de mod propriu-zis si propozitia circumstantiala de mod propriu-zisa, functia sintactica de circumstantial de masura si functia sintactica de circumstantial comparativ fiind considerate functii sintactice aparte .

Functia sintactica de circumstantial de mod se realizeaza atat la nivelul propozitiei, cand se numeste circumstantial de mod, cat si la nivelul frazei, cand poarta numele de propozitie circumstantiala de mod; cele doua realizari ale functiei sintactice in discutie fiind sinonime sintactice de gradul al II-lea.

3.a) Functia sintactica de circumstantial de mod la nivelul propozitiei

Circumstantialul de mod exprimat prin adverbe de mod[65] de tipul bine, rau, asa, astfel etc este sinonim sintactic de gradul al II-lea cu circumstantialul de mod exprimat prin substantiv in acuzativ cu prepozitie, cu circumstantialul de mod exprimat prin numeral ordinal intrebuintat substantival si prin numeral multiplicativ, exprimand ideea de superlativ si cu circumstantialul de mod exprimat prin interjectie. Exemple:: „Asa amu si sacurea langa radacinile lemnului zace”. (CT, p. 4); „Celui e lopata in mainile lui si curati-va area lui si aduna-va graul lui in jitnite, e plevele va arde in focul nestins”. (CT, p. 113).

3.b) Functia sintactica de circumstantial de mod la nivelul frazei

Propozitia circumstantiala de mod corespunde, in planul frazei, circumstantialului de mod, din planul propozitiei. Elementele jonctionale care marcheaza raportul de subordonare dintre propozitia circumstantiala de mod si elementele sale regente (un verb, un adjectiv sau o interjectie), sunt adverbul pronominal cum si formatiile pe baza acestuia: precum, dupa cum: „Sa fiti desavrasit, cumu si parintele vostru ceresc desavrasit easte”. (CT, p. 9).



Vezi L. Tesnière, Eléments de syntaxe structurale, Editions Klincksieck, Paris, 1969. [=Tesnière, Eléments].

L. Tesnière, Eléments de syntaxe structurale, apud G. Helbig (coordonator), Beiträge zur Valenztheorie, Max Niemeyer Verlag, Halle, 1971, p. 32.

K. Bühler, Sprachtheorie, apud G. Helbig, W. Schenkel, Wörtebuch zur Valenz und Distribution deutscher Verben, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1991, p. 12 [= Helbig, Schenkel, Wörtebuch].

Tesnière, Eléments, p. 238.

Idem, ibidem

Tesnière, Eléments, p. 239.

Idem, ibidem

Tesnière, Eléments, p. 242.

Ibidem, p. 255.

Vezi, in acest sens, Gerhard Helbig, Teoretische und praktische Aspekte eines Valenzmodells, in Beiträge zur Valenztheorie (coordonator Gerhard Helbig), Max Niemeyer Verlag, Halle, 1971 [= Helbig, Aspekte] ; Gerhard Helbig, Wolfgang Schenkel, Wörterbuch zur Valenz und Distribution deutscher Verben, Max Niemeyer Verlag, Tübingen, 1991 [= Helbig, Schenkel, Wörterbuch].

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 11.

Idem, ibidem.

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 24.

Idem, ibidem.

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 26-27.

Ibidem, p. 27.

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 31.

Ibidem, p. 34.

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 34.

Ibidem, p. 40.

Helbig, Schenkel, Wörterbuch, p. 41.

Ch. J. Fillmore, The case for case, in Universals in Linguistic Theory, edited by Emmon Bach and Robert T. Harms, The University of Texas, U.S.A., 1968 [= Fillmore, Case].

C. Francu, Curente si tendinte in lingvistica secolului nostru, Casa Editoriala „Demiurg”, Iasi, 1999, p. 83.

Fillmore, Case, p. 21 [= Francu, Curente].

Ibidem, p. 22.

Fillmore, Case, p. 22.

Francu, Curente, p. 83.

In lucrarea sa din 1972, Subjects, Speakers and Rolles, in Semantics of Natural Language, ed. by D. Davidson and G. Herman, Dordrecht-Hoalnd, p. 1-23, Fillmore considera ca exista urmatoarele cazuri de adancime sau roluri semantice: Agent, Experiencer, Instrument, Object, Source, Goal, Location, Time (vezi, in acest sens, Francu, Curente, p. 84.

Fillmore, Case, p. 24-25. Putini sunt cei care cunosc ca cele sase cazuri de adancime ale lui Fillmore corespund cazurilor lui Panini, in gramatica sa, Panini plecand de la tehnica ritualica, de la analiza sacrificiului vedic, impunand o noua dimensiune a sintaxei, cea a sintaxei cazurilor. Astfel, pentru Panini, sacrificatorul este Agentul, victima este Obiectul sau Pacientul, uneltele sacrificiului reprezinta Instrumentul, locul sacrificiului este Locatia etc (vezi, in acest sens, Constantin Francu, Evolutia reflectiilor privind limbajul din Antichitate pana la Saussure, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2005, p. 19).



Vezi I. Iordan, LRC, p. 628.

G.A., 2, p. 149. s.u.

In unele lucrari, alaturi de complementul direct,complementul indirect si complementul de agent, sunt incluse in clasa complementelor si complementul secundar, complementul prepozitional, complementul posesiv si complementul comparativ. (vezi, in acest sens, GALR, 2, p. 392, 416, 441 si 450).

Dimitriu, GLRS, p. 237.

Irimia, GLR, p. 408.

Gramatica limbii romane, Editura Academiei, Bucuresti, 2005, vol 2 Enuntul, p. 371-591 [= GALR].

Gabriela Pana Dindelegan, Grupul verbal in sintaxa transformationala a limbii romane (Rezumatul tezei de doctorat), Bucuresti, 1970, p. 59-60 (=Dindelegan, Grupul); Dimitriu, GLRS, p. 123; Irimia, GLR, p. 369; M. Mitran, Despre apozitie si raportul apozitiv, LR, 12, 1963, nr. 1, p. 36-45 (=Mitran, Apozitia); Ecaterina Teodorescu, Raportul apozitiv si cel predicativ, AUI, 1974, XX, p. 5 (=Teodorescu, Raportul).

Ion Diaconescu, Sintaxa limbii romane, 1, Unitatile sintactice, Bucuresti, 1992, p. 89 (Curs litografiat) (=Diaconescu, Unitatile); Ion Diaconescu, Probleme de sintaxa a limbii romane actuale, Bucuresti, 1989, p. 152 (=Diaconescu, Probleme); D.D. Drasoveanu, Coordonarea/subordonarea - o diviziune dihotomica, CL, 1977, nr. 1, p. 31 (=Drasoveanu, Coordonarea/subordonarea).

Utilizam aceasta terminologie pentru functia sintactica a unitatilor sintactice dublu subordonate, deoarece ea denumeste realitatea lingvistica in discutie (unitatile sintactice cu aceasta functie sunt dublu subordonate simultan) si pentru ca ea este mai putin discutabila comparativ cu celelalte denumiri ale functiei sintactice cu dubla subordonare simultana: element predicativ suplimentar (GA, vol. 2, p. 206); atribut circumstantial (Dimitriu, GLRS, p. 153 etc.).

Suntem de parere ca functia sintactica de apozitie este generata de raportul de subordonare, deoarece continutul apozitiei, la nivel de propozitie si de fraza, depinde de continutul antecedentului.

Vezi in acest sens, S. Stati, Notiunea de „functie” in gramatica, in LL, 14, 1967, p. 127-128 (=Stati, Notiunea).

Referitor la sinonimia lexicala si la trasaturile ei pertinente, vezi Luminita Hoarta Lazarescu, Sinonimia si omonimia gramaticala in limba romana, Editura Cermi, Iasi, 1999, p. 9-18 [= Hoarta, Sinonimia].

Referitor la sinonimia morfologica, vezi Hoarta, Sinonimia, p. 19-44.

Vezi in acest sens, Ch. Bally, Traité de stylistique fran aise, ed. 2, vol. 1, Paris, 1951, p. 179 (=Bally, Traité); Chomsky, Structures, p. 105; Stati, Omonimie, p. 142; Stati, Elemente, pg. 165-176; Stati, Bulgar, Analize, p. 129-140; Poalelungi, Sinonimia, p. 647.

Bally, Traité, p. 179.

Bally, Traité, p. 180.

Chomsky, Structures, p. 105.

C.C. Fries, apud Stati, Omonimie, p. 143.

Levinson, Levels, p. 102 si 108.

Stati, Omonimie, p. 142.

S. Stati, Trois types de significations syntaxiques, in „Actes du 10-e Congres International de linquistes, Bucarest, 1967, p. 2 (=Stati, Types).

Stati, Types, pg. 2.

Folosim termenul enunt cu acceptia de „secventa fonica (un flux sonor), limitata prin pauze si caracterizata printr-un contur intonational si care poarta o anumita informatie semantica, reprezinta deci o comunicare”. (Gutu, Sintaxa, p. 29).

Stati, Types, p. 2.

Stati, Omonimie, p. 143.

Stati, Omonimie, p.143.

Stati, Omonimie, p.144.

Stati, Omonimie, p. 144.

S. Stati, Manual de semantica descriptiva, Napoli, 1978, p. 225-228 (=Stati, Manual).

Poalelungi, Sinonimia, p. 647.

S. Stati, Synonimie de „lanque” et de „parole”, in „Actele celui de al doilea Congres International de Lingvistica si Filologie Romanica”, Editura Academiei, 1970, p. 698 (Stati, Synonimie).

Referitor la cele doua tipuri de sinonimie sintactica pe care le propunem si la criteriul care distinge cele doua grade distincte in interiorul relatiei de sinonimie sintactica, vezi Luminita Hoarta Lazarescu, Sinonimia si omonimia sintactica in limba romana, Editura Cermi, Iasi, 1999, p. 65-71.

In GA, vol 2, p. 255 s.u., sinonimia sintactica dintre partea de propozitie si propozitia corespunzatoare este numita corespondenta

GA, vol. 2, p. 180 si 306.

Ideea separarii circumstantialului de masura de circumstantialul de mod apare la I. Rizescu, in Complementul de masura si propozitia subordonata corespunzatoare, SCL, 1959, nr. 3, p. 357-382. Semantica diferita a celor doua circumstantiale ne determina sa le separam de circumstantialul de mod proriu-zis:circumstantialul de masura arata cantitatea sau masura in care se desfasoara actiunea sau care priveste o anumita caracteristica, iar circumstantialul comparativ exprima o comparatie referitoare la o actiune sau o caracteristica:„Rugandu-te sa nu graesti rau ca limbutii”. (CT, p.10).

Adverbul pronominal relativ cum marcheaza raportul de subordonare in fraza, dar are si functia sintactica de circumstantial de mod in propozitia pe care o introduce. Exemplu: „Nu striga inainte-ti cumu fac cei acoperiti de stau in cai si in raspantie de rog”. (CT, p. 10).






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2137
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site