Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE





AstronomieBiofizicaBiologieBotanicaCartiChimieCopii
Educatie civicaFabule ghicitoriFizicaGramaticaJocLiteratura romanaLogica
MatematicaPoeziiPsihologie psihiatrieSociologie


PERSONAJE CAMILPETRESCIENE SUB POVARA ABSOLUTULUI SI A LUCIDITATII

Literatura romana

+ Font mai mare | - Font mai mic




PERSONAJE CAMILPETRESCIENE SUB POVARA ABSOLUTULUI SI A LUCIDITATII

Ca teoretician al noocratiei, Camil Petrescu a dezbatut problemele intelectualului, printre personajele sale aparand tipuri exemplare prin dramatismul cautarilor si al esecurilor, prin luciditatea lor acuta, in general. Personajele realizate de Camil Petrescu, atat in proza, cat si in dramaturgie, sunt intelectuali complicati sufleteste, caracterizati de nostalgia absolutului, reflexivitate exagerata, inadaptabilitate, orgoliu, spirit contemplativ, refuzul compromisurilor, capacitate de analiza si sinteza, vocatia introspectiei, sentimentul onoarei, loialitate etc.




Inadaptatul superior a constituit, asadar, tipul de personaj pentru care a optat Camil Petrescu in proza si in dramaturgia sa, este reprezentarea artistica a unui om mistuit launtric care a vazut idei si poarta povara absolutului si a luciditatii sub zodia imperturbabila a contemplatiei si a cerebralitatii. S-a afirmat ca intreaga literatura a lui Camil Petrescu consta in reluarea obsesiva a acelorasi teme, cu mici „variatiuni”, punand in scena aceleasi personaje, stapanite pana la anulare de aspiratia catre absolut: absolutul in dragoste, in justitie, in organizarea sociala. Intelectuali dilematici, eroii lui Camil Petrescu traiesc cu iluzia ca lumea degradata in care supravietuiesc prin diferite artificii de convietuire sociala poate fi schimbata prin intoarcere la armonia monadica initiala. Tentatia absolutului genereaza nostalgie si se finalizeaza cu incertitudine care, atragand implicit drama individului dedicat trairii exclusive a unor experiente definitive.

Stefan Gheorghidiu este un asemenea personaj. Refugiat intr-un turn de fildes al speculatiei filosofice si al idealului absolut, traieste o autentica drama existentiala generata de propriul ideal. Idealul sau este utopia care il protejeaza de universul ostil inconjurator, prin iluzia ca a descoperit o fiinta feminina care se apropie de perfectiune, o femeie superioara , interesata de filozofie, de stiintele spiritului. Vreme de doi ani, ea este pentru Gheorghidiu concretizarea absolutului in iubire si al reiterarii mitului lui Pygmalion. Pana la urma, Ela se dovedeste o fiinta mediocra, la fel ca alte femei, coborand in prozaic zbuciumul sufletesc al lui Gheorghidiu. Eroul lui Camil Petrescu este nascut din framantari sufletesti, scepticism, tensiune intelectuala etica umana; el cauta, ca toti eroii lui Camil Petrescu, certitudini; pentru ca ei traiesc o singura data un mare sentiment sau „o experienta definitiva” au nevoie, pentru o identificare si o verificare a propriului eu, de aceste trairi, pentru a nu suferi iminenta unei limitari. Gheorghidiu este un ins de o sensibilitate nazdravana, conform Doamnei inca tanara, si de aici isi hraneste drama generata de aplicarea absolutului la un sentiment efemer, inregistrand totul prin simturile lui afectate profund de incertitudine.. Psihologia personajului, zbuciumul sau sunt sugerate in constructii uneori de tip introspectiv-monologic, alteori retospectiv- secvential prin intermediul memoriei involuntare. Filosoful intr-o lume de nestiutori de carte cinici ( G. Calinescu ) are o intensitate sufleteasca inepuizabila, ceea ce duce la inadaptare si-l transforma intr-un invins. Experienta vietii conjugale este completata cu cea a razboiului: acelasi lucid Gheorghidiu ramane intelectualul onest, strain de fanfaronada patriotarda. Confruntat cu realitatea frontului, cu teatrul operatiunilor de lupta autentica, el nu ramane un simplu observator al acestuia, notandu-si constatarile, ci traieste intens o experienta esentiala pe care o comunica. Drama erotica se minimalizeaza prin raportare la aceea a razboiului, in plan moral Gheorghidiu nu este un infrant, chiar daca experienta de viata i-a adus nefericire. Povara absolutului are ceva din mitul lui Sisif, caci eroul care a poposit pentru o vreme asupra unui sentiment ideal, isi va relua, cu siguranta, dupa abdicarea de la acesta, intr-un cu totul alt sens, eterna drama a luciditatii.



In romanul Patul lui Procust, autorul perpetueaza tehnica de structurare dilematica a personajelor sale, modificand partial conceptul de personaj, care nu mai este un tip literar definit din exterior, ci unul care se autoconstituie prin marturisire sau care este reflectat in ipostaze diferite, in viziunile exclusiviste ale altor personaje. Romanul are tema existentialista si atrage din partea personajelor principale – luciditatea si nostalgia absolutului. George Demetru Ladima este un pamfletar neobosit, gata sa strice temelia societatii sale, un om foarte inteligent, capabil sa infrunte spiritual pe oricine, dar plin de contradictii, caci iubeste o femeie banala, fara vocabular analitic, placida si normala ca un scris de dictando. Ladima sufera drama intelectualului incapabil de a-si depasi, in mod transcendent, conditia marginalizata, intr-o societate cu indivizi dedicati distrugerii altuia. Relatia lui cu Emilia urmeaza acelasi idealism ca si la Gheorghidiu: el incearca sa o modeleze dupa propriile convingeri, uitand ca este o femeie usoara, materialista , apartenenta a unei lumi obscure. Ladima nici nu simte pentru ea dragoste, ci i se dedica dintr-un gest reflex, izvorat dintr-un mecanism atavic, in care nu dragostea este importanta, ci instinctul vital, al individului agresat de o societate in care nu se integreaza si care isi cauta astfel protectie, salvare in chip romantic, prin femeie. Evenimentele ce actioneaza negativ asupra lui Ladima se cumuleaza, astfel ca pentru el lumea se transforma intr-o inchisoare, intr-un spatiu greu de suportat. Obstacolele insurmontabile din planul obiectiv al existentei sale il vor conduce la destramarea interioara, la incapacitatea de a se adapta unui spatiu privat de luciditate si nostalgia absolutului. Eugen Ionescu afirma ca Ladima este un geniu mediocru , lipsit de vigoarea intelectualilor, volitivi si temperamentali, adusi in scena de piesele autorului si fara efervescenta viata intelectuala a lui Stefan Gheorghidiu. El este deopotriva un inadaptat, un invins, departe de galeria sufletelor tari.

In dramaturgie, personajele capata noi dimensiuni. Pasiunea genereaza energii uriase, orgolioase, impresionante prin capacitatea de traire a ideilor. Din punct de vedere tipologic, Gelu Ruscanu este un intelectual dilematic, aflat intr-o postura inadecvata: fiind director al ziarului Dreptatea sociala, este silit sa recurga la compromisuri pentru propria supravietuire si, mai mult, pentru a nu tulbura o ordine sociala si umana de mare complexitate, ea –insasi intemeiata, de-a lungul timpului, pe compromisuri si multe antinomii. Eroul are tentatia absolutului, tentatie izvorata din revelatia unei lumi perfecte, sugestie alegorica pentru jocul ielelor, „dans antropomorf al ideilor pure” ( V. Mandra ). Protagonistul acestei drame, marcat de jocul ielelor, avand nostalgia absolutului, se asaza deliberat tocmai in punctul genuin al antinomiilor unei lumi intrate intr-o entropie morala iremediabila. Prins intre lumea reala si lumea utopica, el, sustinatorul dreptatii absolute, trebuie sa abdice de la justitia totala in care credea orbeste, caci i se releva adevaruri care, inevitabil, atrag compromisuri si in propria viata, nu numai in existenta celor pe care ii iubeste, ii admira sau doar ii respecta. Aceasta va coincide cu abdicarea de la absolut.. Cu toate iluziile prabusite, rasturnand in sine toata gama interpretarilor despre absolut, zdrobit sub forta antinomiilor lumii in care traieste, Gelu Ruscanu moare sub povara unei luciditati acutizate de convingerea sa ca absolutul poate fi atins.



Drama Act venetian reia tema absolutului in dragoste, pentru Pietro Gralla, personaj principal, intruchiparea acestuia fiind sotia sa, Alta, situata in viziunea lui pe treapta cea mai inalta a valorilor morale feminine. Este si aceasta relatie de cuplu proiectata de dramaturg in planul spatiului ideal supus determinarilor lumii in care protagonistul isi duce existenta Pietro Gralla este un cautator de absolut, traind in iluzie si intr-o izolare totala de lumea reala. El poate fi considerat un idealist, care incearca sa gaseasca perfectiunea in dragoste, dar esueaza lamentabil. El sufera o prabusire brusca din sferele inalte ale idealului, pierzandu-si stapanirea de sine, cazand dintr-un iluzoriu turn de fildes in lumea reala, parasind Venetia si pe Alta, cele doua repere ale pierzaniei sale, incercand o intoarcere catre sine in spatiile libere ale marii, pentru a-si recapata poate spiritul lucid prin denigrarea absolutului de la care tocmai a abdicat.

Suflete tari este o drama ce aduce in prim-plan pe Andrei Pietraru, un om in permanent conflict cu sine insusi, situandu-se intr-un con al umbrelor si al victoriilor asupra sinelui. Iubind-o, dintr-un orgoliu masculin nesatisfacut, pe Ioana Boiu-Dorcani, protagonistul traieste iluzia absolutului, o nazuinta catre acesta, orientandu-se catre o iubire imposibila. Cei doi protagonisti sunt suflete tari, total diferite temperamental, avand fiecare marja lui de iluzie si luciditate mereu insa pe coordonate diferite. Ceea ce le este caracteristic celor doi este aceeasi incapacitate de a se adapta spatiului in care sunt proiectati de forta oscilanta a destinului, cea care ii va sili sa regreseze de la false idealuri, de la o ipocrita realitate, de la un absolut insuficient dimensionat. Ei scapa de sub povara luciditatii si a absolutului, deindata ce Andrei Pietraru isi „ucide” ritualic idealul, apeland la un ceremonial aparte, al concretizarii unui foc de arma chiar in inima, insa nu ca sa se transpuna in victima, ci pentru a se intoarce la un punct initial al propriului traseu existential din care Ioana sa fie eliminata fara remuscari sau resentimente, ca si cand n-ar fi existat. Este regasirea puritatii absolute, a luciditatii mature care rupe trecutul de viitor prin constientizarea prezentului.

Fara sa lase epigoni, Camil Petrescu este un deschizator de drumuri in proza noastra reflexiva si in dramaturgia de idei. In acest context, personajele capata viabilitate, traind drama absolutului si a luciditatii, o problema obsedanta pentru creatia camilpetresciana, ce a avut drept consecinta autenticitatea si in privinta crearii unor tipologii noi in epoca inerbelica, epoca ai carei exponenti au cautat sa descopere fascinanta lume interioara a intelectualului pur.









Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 908
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site