DEVIANTA

NATURA DEVIANTEI

Ca prima abordare, sociologii folosesc termenul de devianta pentru a desemna un ansamblu disparat de transgresari, de conduite dezaprobate si de indivizi marginali.

O prima clasificare cuprinde 7 categorii:

1/ Infractiunile si delictele - omucidere, furt etc.

2/ Sinuciderea - studiul lui Durkheim

3/ Consumul de droguri

4/ Transgresiunile sexuale - prostitutia, homosexualitatea, pornografia

5/ Deviantele religioase - vrajitorie, erezii, sectarism religios

6/ Bolile mentale - originea sociala a anumitor boli psihice, tulburari mentale, lumea sociala a azilurilor

7/ Handicapurile fizice - studiul relatiilor tensionate observate in momentul interactiunii persoanelor "normale" cu cele surde, nevazatoare, obeze, handicapate.

Pot fi totodata distinse in cadrul deviantei 4 tipuri:

1/ Devianti subculturali - Merton vorbeste despre nonconformisti, iar Moscovici de minoritati active;

2/ Transgresorii - devianti care violeaza deliberat o norma a carei validate o recunosc;

3/ Indivizii cu tulburari de comportament - unde caracterul voluntar al actului nu este nici clar acceptat, nici exclus; ex. toxicomanii actioneaza mai intai voluntar, apoi s instaleaza dependenta;

4/ Handicapatii - nu se incadreaza in domeniul actiunii voluntare

Definitie: Sociologii considera ca deviante actiunile si felurile de a fi care sunt rau vazute si sanctionate de majoritatea membrilor unui grup.

a. Asteptari, norme si valori - devianta apare ca o activitate ce dezamageste o asteptare, ce violeaza o norma sociala sau neaga o valoare; se presupune deci, existenta unui univers normativ, despre ce este drept sau nedrept, adevarat sau fals, normal sau patologic, bine si rau; un act deviant este un act blamat. Universul normativ al unui grup nu este decat arareori un ansamblu omogen si usor de identificat. Majoritatea asteptarilor sunt implicite si schimbatoare.

b. Interactiunea - Durkheim considera considera ca un act este deviant pentru ca este dezaprobat, devianta fiind produsul judecarii unei conduite sau a unui fel de a fi.

c. Distributia - normalitatea si devianta sunt notiuni care vehiculeaza un sens statistic: conduitele normale sunt frecvente si actele deviante sunt rare. Wilkins reprezinta distributia comportamentelor morale pe o curba Gauss. Intensitatea deviantei variaza invers proportional cu frecventa sa.

Relativitatea deviantei poate fi privita din 3 puncte de vedere diferite:

1/ Un act va fi condamnat daca este pus intr-o anumita situatie si nu va fi in alte imprejurari. De ex. actul sexual este considerat perfect normal atunci cand exista consimtamantul ambilor participanti, dar va fi judecat in cazul in care ia forma unui viol, sau se desfasoara in public, fiind considerat indecent.

2/ Un act va fi sau nu deviant in functie de statutul sau rolul autorului sau (de ex. soldatul aflat in razboi)

3/ Devianta va depinde de contextul normativ in care apare. Astfel, ceea ce este condamnat intr-o anumita epoca este adesea tolerat in alte vremuri.

Infractiunea ii aparea lui Durkheim ca un fapt de sociologie normala, deoarece face parte integranta din viata in societate. In masura in care solidaritatea sociala cere tuturor sa impartaseasca anumite sentimente colective, tolerarea actelor care lovesc puternic in acestea ar pune in discutie un liant social esential . Deoarece este imposibil ca toti membrii unui grup sa impartaseasca sentimentele colective cu aceeasi intensitate, vor exista unii care vor comite acte judecate ca ofensatoare de ceilalti si care se vor vedea astfel condamnati la o sanctiune penala.

Conduitele universal reprimate sunt in numar de 4: incestul, rapirea si violul, omorul, furtul.

Devianta, o constructie sociala

Becker scria: "Grupurile sociale creeaza devianta prin stabilirea de regulia caror incalcare constituie o devianta si prin aplicarea acestor reguli unor indivizi etichetati ca outsideri". Acest text permite doua interpretari:

conform celei dintai, insasi existenta deviantei presupune reguli si judecati aplicate celor ce le incalca;

devianta este o creatie artificiala, pentru ca este produsul unui proces de definire arbitrar.

Un comportament devine intrinsec deviant numai daca ne hotaram sa-I aplicam aceasta eticheta.

Devianta se afla in ochii celui care o priveste.

In A supraveghea si a pedepsi, Foucault sugereaza ca functia adevarata a inchisorii nu este de a suprima infractiunile, ci de a asigura gestionarea lor prin operarea unei distinctii intre ilegalism si delicventa. Delicventul care iese din inchisoare este relativ inofensiv: trecut in fisiere, controlat de politie, izolat, prezent ca redutabil, se vede silit sa-si regaseasca semenii si sa recurga la forme artizanale de ilegalism. El poate servi ca informator, denuntator sau provocator. Inchisoarea nu are nici un efect asupra criminalitatii, teza ce este insa departe de a fi demonstrata.

Sensul sau nonsensul reactiei sociale

Multe lucrari de sociologie a deviantei au la baza intrevederi realizate cu delicventi, homosexuali, prostituate etc. si incearca sa prezinte viziunea acestora asupra situatiei. Subiectii astfel studiati sunt prezentati fie in termeni simpatici, fie neutri. Apar si alte cuvinte ce servesc la minimalizarea problemelor puse de devianta: infractor, situatie problema, act considerat indezirabil, cultura a drogului.

Deciziile penale sunt luate tinand seama de trei factori:

1/ Cu cat delictul este mai grav, cu atat este mai mare probabilitatea ca victima sa reclame la politie, ca politistul sa-l aresteze pe suspect si ca judecatorul sa pronunte o pedeapsa severa.

2/ Cu cat antecedentele judiciare ale unui delicvent sunt mai importante, cu atat probabilitatea      arestarii si urmaririi va fi mai ridicata. In etapa sentintei, severitatea pedepsei este puternic influentata de delictele trecute.

3/ Exista o mai mare tendinta spre toleranta si clementa cand delicventul este o ruda sau un prieten al victimei, decat atunci cand este un strain.

Unitatea si diversitatea fenomenului

Legatura stransa dintre delicventa si toxicomani (inclusiv alcoolismul) este unul dintre elementele cele mai bine stabilite de criminologie. Dintre detinutii penitenciarelor americane 78% au folosit deja un drog ilegal, iar procentul echivalent pentru populatie este de 37%. Tinerii delicventi consumatori de droguri si de alcool sunt mai numerosi decat cei care respecta legea. Din analizele efectuate persoanelor arestate pentru delicte importante, dar nelegate direct de droguri, intre 58 si 74% au reziduuri de cocaina sau heroina in organism (Kaplan, 1988). Doi detinuti din cinci recunosc ca au fost sub influenta unui drog ilegal sau a alcoolului in momentul comiterii delictului.

Ideea unei relatii inverse intre sinucidere si omucidere a fost respinsa de Durkheim. Adesea, rata sinuciderilor variaza independent de rata omuciderilor. Totusi, in SUA se observa relatii destul de stranse intre aceste doua tipuri de devianta. Grupul cu rata cea mai ridicata de omucideri are si cele mai ridicate rate de sinucidere.

Raporturile dintre toxicomanie si sinucidere sunt deasemenea stranse.

Aceasta atractie intre deviante are mai multe explicatii. Astfel:

furtul merge mana in mana cu violenta

alcoolul reduce inhibitiile, un toxicoman ajunge usor vanzator de droguri

Afirmatia ca drogul conduce la crima nu este decat un adevar partial, caci majoritatea narcomanilor americani si-au inceput activitatea de delicventa inainte de a fi consumat droguri.

Cele trei elemente: polivalenta delicventilor recidivisti, legaturile stranse intre devianta scolara si delicventa juvenila si corelatiile dintre furt, agresiune, sinucidere si toxicomanie, induc ideea ca la anumiti indivizi exista o predispozitie pentru devianta, manifestata prin transgresiuni poliforme.

Teoria sociologica dovedita prin experimentare ca fiind cea mai clara pentru intelegerea inclinatiei pentru devianta este teoria controlului social, ale carei baze a fost pusa de Durkheim, in lucrarea Despre sinucidere. Ea se rezuma la afirmatia ca o integrare sociala insuficienta il elibereaza pe individ de influenta socializanta a anturajului sau, slabindu-I motivatia de a depune efortul necesar pentru respectarea normelor sociale.

TEORIA CONTROLULUI SOCIAL

"Sinuciderea" lui Durkheim

Durkheim desprinde trei tipuri de sinucidere:

a.      sinuciderea de tip egoist

b.     sinuciderea altruista

c.     sinuciderea anomica

a. Durkheim desprinde o idee generala: "Sinuciderea variaza invers proportional cu gradul de integrare al societatii religioase, domestice si politice". Astfel, membrii unui grup insuficient integrat scapa de sub nfluenta sa si nu se mai lasa ghidati decat de interesele lor personale.

b. Sinuciderea altruista este contrarul celei de tip egoist. Ex. la eschimosi, batranul devenit o povara pentru familie, accepta sa moara in frig.

c. In vremuri normale, societatea fixeaza limite pentru aspiratiile fiecaruia. Dar aceasta actiune a grupului social nu se poate exercita in perioadele de schimbari rapide , cum ar fi in timpul unei crize de crestere, al unei recesiuni sau al unui divort, sau in climatul efeverscent al lumii industriale. Anomia este tocmai aceasta dereglare ce il arunca pe individ in starea de "rau de infinit". Individul nu mai stie ce limite sa-si fixeze propriilor dorinte, el continua o cautare fara iesire, in timpul caderii acumuland esecuri si deceptii.

Posteritatea "Sinuciderii"

a.     Dificultatile diferentierii dintre sinuciderea egoista si sinuciderea anomica

Despre sinuciderea egoista, ce ar fi legata de un defect de integrare sociala si sinuciderea anomica, ce ar decurge dintr-o lipsa de reglare, Durkheim recunoaste ca acestea "sunt doua aspecte ale aceleiasi stari sociale" . Un bun exemplu ar fi divortul, care are repercursiuni atat asupra integrarii cat si asupra reglarii.

b.     Tribulatiile anomiei - ambiguitate

Daca este adevarat ca crizele economice sunt insotite de o crestere a numarului sinuciderilor, nu este necesara notiunea de anomie pentru a intelege acest fenomen.

c.      Integrarea sociala

Conceptul de integrare familiala ne ajuta sa intelegem sinuciderile tinerilor. Se constata ca adolescentii care se sinucid apartin, in general, unor familii dezmembrate: divort, absenta tatalui. Orice eveniment care ii rupe pe indivizi de grupul lor va fi urmat de o crestere a mortilor voluntare.

Urbanizarea si ariile de delicventa

Urbanizarea este insotita de mai multe forme de devianta. Criminologii folosesc expresia "arii de delicventa" pentru a desemna aceste zone urbane in care se concentreaza delicventii. Aceste arii prezinta rate ridicate ale indivizilor care traiesc singuri, pe langa rate ridicate de sinucidere, alcoolism si toxicomanie.

Se desprind trei concluzii:

1/ nu opozitia sat - oras are importanta, ci fenomenul concentrarii delicventilor in anumite sectoare ale oraselor mari;

2/ aceste zone ar putea sa se numeasca arii de devianta, deoarece aici intalnim atat criminalitate ridicata, cat si sinucideri numeroase si un numar mare de toxicomani;

3/ aceste zone de devianta sufera in mod manifest de o lipsa de integrare sociala.

Sociologia delicventei juvenile

Sociologul american Hirschi propune idei asemanatoare acelora elaborate de Durkheim. Prin cartea sa, Cauzele delicventei, arata ca delicventa juvenila decurge din slabirea legaturii ce ar trebui sa lege in principiu adolescentul de societate. Componentele acestei legaturi sunt in numar de 4:

1.- atasamentul de o alta persoana care il motiveaza pe individ sa tina seama de asteptarile sale;

2.- angajarea adolescentului intr-un proiect academic sau profesional care il motiveaza      pentru a evita ceea ce ar putea sa compromita realizarea acestuia;

3.-implicarea in activitati care ii lasa putin timp liber la dispozitie;

4.- Credinta care este pur si simplu convingerea ca legile trebuie respectate.

Controlul social ca proces

Controlul social este definit ca ansamblul proceselor prin care membrii unui grup se incurajeaza unii pe altii, pentru a tine seama de asteptarile lor reciproce si pentru a respecta normele pe care si le fixeaza.

Integrarea sociala intretine raporturi stranse cu fenomenele de reglare. Integrarea sociala este definita prin calitatea si frecventa relatiilor ce se leaga in sanul unui grup, precum si prin gradul de angajare a membrilor sai in activitati comune.

Controlul social se realizeaza in si prin relatii interpersonale, influenta care da unui individ ocazia sa-si manifeste asteptarile iar altuia sa fie receptiv la ele. O relatie interpersonala pozitiva se confirma atunci cand fiecare dintre parteneri se adapteaza asteptarilor celuilalt. Refuzul de a tine seama de asteptarile celuilalt echivaleaza cu refuzul celuilalt, cei doi indreptandu-se spre ruptura. Daca relatia se mentine, asteptarile reciproce se cristalizeaza in norme, imbracand un caracter obligatoriu.

Tipuri de reactie la devianta:

1.Un comportament perceput ca deviant de unul din partenerii relatiei nu poate fi repetat la infinit. El va conduce fie la ruptura, fie la toleranta, caz in care va inceta sa mai fie deviant. O interactiune anemica favorizeaza devianta. Reactiile in fata deviantei pot suscita o miscare centripeta care il atrage pe deviant spre respectarea regulii, dar si o miscare centrifuga care il indeparteaza din ce in ce mai mult de normativitate.

2.Prin toleranta actul inceteaza a mai fi deviant. Delicventa este mai frecventa in mediile in care nu este viguros blamata. Dar daca se incearca tolerarea unor practici insuportabile, tensiunile vor continua sa se acumuleze , iar relatiile interpersonale sa se degradeze.

3.Prin stigmatizare sunt desemnate reactiile ce risca sa exacerbeze devianta, in loc sa o reprime. Aceasta se produce cand unui deviant I se aplica o masura de excludere care il scoate din zona de influenta a grupului. Acest fenomen I-a interesat mai ales pe unii sociologi, cum ar fi Tannenbaum (1938), Lemert (1951), Becker (1963) si Archer (1985), autori ce apara doua teze diferite dar complementare. Conform celei dintai devianta este un construct social pur. Pentru cea de-a doua anumite caracteristici ale deviantilor sunt rezultatul unor reactii stigmatizate. Deviantii stigmatizati (etichetati si exclusi) vor elabora solutii ce vor permite de bine de rau supravietuirea. Lemert a creat termenul de "deviant secundar", atribuit celui care trebuie sa se adapteze unor reactii stigamtizante. Stigmatizarea poate sa conduca la fenomenul de "roire" a deviantilor. Se pot forma adevarate subculturi ce reprezinta grupuri care au propriul lor sistem de norme si in care se valorizeaza ceea ce este dezaprobat de majoritate.

Riscurile ca individul astfel etichetat sa se nradacineze in delicventa sunt foarte reale, din trei motive:

el va fi supraexpus influentei semenilor sai antisociali;

isi ofera despre sine o imagine deznadajduitoare;

fiind marginalizat, va scapa de influenta conformistilor si nu se va mai teme de reprosurile lor.

Devianta si marginalitatea sunt indisociabile: comportamentul deviant il impinge pe autorul sau spre marginile grupului, acolo unde presiunile pentru conformare nu se mai exercita. Incepand cu Wilkins (1964) se poate vorbi despre amplificarea deviantei pentru a desemna aceasta miscare, circulara si centrifuga, declansata prin stigmatizare. Aici ne aflam in prezenta unui efect pervers: reactia sociala creste probabilitatea perpetuarii unui comportament deviant in loc sa il resoarba si favorizeaza inradacinarea in devianta.

Paradigma actionista

Sociologii care abordeaza aceasta tema pornesc de la ideea ca actul deviant este rezultatul unei decizii in cursul careia autorul s-a gandit mai mult sau mai putin sumar la avantajele si inconvenientele optiunilor ce i se prezinta. Apoi ei incearca sa explice particularitati ale unei activitati deviante date prin identificarea circumstantelor care ar fi putut sa afecteze calculul avantajelor si inconvenientelor facut de autorii lor.

Motivele deviantei sunt variate:

1.oamenii se sinucid pentru a scapa de o situatie resimtita ca insuportabila, pentru a plati o greseala, pentru a culpabiliza o persoana apropiata sau pentru simpla placere de a se juca cu propria viata.

2.tinerii delicventi se lasa antrenati in transgresiuni variate numai pentru a resimti senzatii tari; astfel vandalismul poate fi considerat ca pe o activitate ludica, deopotriva excitanta si amuzanta.

Un castig va fi orice satisfactie obtinuta de pe urma unui act deviant sau orice solutie la o problema care I se pune.

Costul deviantei se defineste prin tot ceea ce deviantul pierde sau risca sa piarda cand trece la actiune. Costurile principale ale deviantei decurg din reactia sociala:

1.riposta victimelor

2.blamul

3.conflictul cu cei apropiati

4.excluderea

5.arestarea

6.incarcerarea.

Analiza situatiilor

Situatia este conceputa ca ansamblul circumstantelor exterioare care preceda si insotesc indeaproape comiterea unui act deviant si care fac ca acest act sa fie mai mult sau mai putin realizabil, mai mult sau mai putin profitabil si mai mult sau mai putin riscant.

In analiza componentelor unei situatii succeptibile de a favoriza o devianta oarecare sunt necesare trei concepte:

a.     Oportunitatea

O lista a celor mai cunoscute oportunitati de devianta ar putea fi urmatoarea:

obiceiurile de viata care favorizeaza contactele dintre delicventi si tintele lor: stilul de viata al unora si al altora, locurile pe care obisnuiesc sa le frecventeze, traseele urmate, cartierele in care locuiesc;

interesul si vulnerabilitatea tintelor: masini neincuiate, locuinte neocupate, persoane fara aparare ce se plimba noaptea;

accesul la instrumentele sau substantele necesare realizarii diverselor acte deviante: arme, otrava, gaz, speracluri, seringi, droguri.

b.     Pietele - piata negra a obiectelor furate, piata drogurilor, piata prostitutiei, piata pedepselor.

c.     Organizatiile

Adolescentii care au prieteni delicventi comit mai des delicte decat aceia care nu au. Intr-o societate, diversele probleme cu care se confrunta indivizii nu sunt in numar nelimitat si, de-a lungul generatiilor, sfarsim prin a inventa un repertoriu destul de complet de solutii tipice.

Sociologul actionist considera ca deviantul este activ din punct de vedere intelectual, cautand sa exploateze situatiile si sa se adapteze imprejurarilor.

Cresterea furturilor in democratiile occidentale

In Europa Occidentala si in America de Nord, intre 1945 - 1975, imbogatirea urma sa fie insotita de o intreaga serie de schimbari propice infloririi oportunitatilor criminale. Acestea sunt grupate in trei categorii:

a.-Cu cat o economie produce mai multe bunuri durabile, cu atat creste numarul obiectelor succeptibile de a-I interesa pe hotii potentiali.

b.-Familiile au inregistrat tendinta de micsorare, creste numarul locuintelor ocupate de o singura persoana, aparitia caselor de vacanta; rezultatul: locuinte ramase nesupravegheate sau nelocuite.

c.-Activitatea comerciala si financiara a cunoscut o expansiune puternica dupa cel de-al doilea rzboi mondial. Inmultirea magazinelor si a sucursalelor bancare au atras delicventi.

Concluzie: dezvoltare economica si modificarea obiceiurilor de viata au condus la ocazii de furt mai numeroase, cresterea ratei de delicventa ce atenteaza la proprietate. In acelasi timp cantitatea pedepselor acordate de tribunale a ramas aproape aceeasi.

Cazurile de sinucidere din Marea Britanie

Intre 1960 - 1975, in Anglia si Tara Galilor rata sinuciderilor scade cu 35%, pe cand in Statele Unite ratele cresc foarte mult, iar in Franta stagneaza . Motivul ar fi, pe langa imbunatatirea situatiei sociale generale, si simpla disparitie a unor substante toxice, cum ar fi gazul menajer, care constituia mijlocul cel mai curent de sinucidere. Dar la barbatii tineri, sub 25 de ani scaderea sinuciderilor cu gaz este compensata cu cresterea sinuciderilor prin alte metode, dar nu s-a produs o deplasare masiva spre alte metode de sinucidere.

Clarke si Mayhew afirma ca frecventa mortilor voluntare nu se explica exclusiv prin propensiunea oamenilor catre sinucidere. In actul de sinucidere intervin cel putin trei categorii de factori:

1.problema existentiala, care genereaza dorinta de a-si pune capat zilelor

2.constrangerile sociale si morale

3.disponibilitatea unui mijloc acceptabil de sinucidere

Acelasi principiu functioneaza si in alte forme de devianta: in Anglia controlul armelor de foc foarte strict duce la o rata de omucidere de opt ori mai mica decat in Statele Unite, unde este mult mai usoara procurarea acestor arme.

Conjuctura actuala

In 1990, in democratiile occidentale, se observa o crestere a numarului de furturi de orice fel. Tendinte crescatoare au cunoscut si crimele violente, sinuciderile tinerilor si toxicomaniile.

Daca la inceputul secolului delicventa era mai ales fapta unor persoane aflate la ananghie, a disperatilor si a catorva profesionisti, astazi devianta recruteaza mai mult ca alta data hedonisti, oportunisti si neadaptati.

Hedonisti - furtul si consumul de droguri sunt in mod esential mijloace rapide de creare a placerii.

Oportunisti - hotul contemporan profita de ocaziile care I se ofera in numar mare si actioneaza in pripa, folosind tehnici rudimentare.

Neadaptati - tinerii care aluneca intr-o polidevianta cronica, nestiind nici unde se afla, nici incotro se indreapta.