Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


Actele Parlamentului

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic








DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
APARITIA GEOPOLITICII
Analiza de retea si teoria schimbului
UNIUNEA EUROPEANA – CREATIE SI DEZVOLTARE
Modificari ale conditiilor lui Arrow
Mass-media si comunicarea politica
STATUTUL - PARTIDULUI LIBERAL DEMOCRAT
CONSTITUTIA ROMANIEI CARACTERUL DEMOCRATIC Sl PROTECTOR AL PREVEDERILOR SALE
Scopurile/obiectivele evaluarii performantelor
PREZENTAREA UNIUNII EUROPENE - MISUNEA UNIUNII EUROPENE
Relatiile dintre alegeri si preferinte

Actele Parlamentului

§ 1. Legile

Notiuni generale. Clasificarea legilor

Legile se afla la varful piramidei surselor formale ale dreptului.Consecintele acestui fapt sunt urmatoarele:




nici un alt act juridic normativ nu poate abroga sau modifica legea. Ea nu poate fi modificata sau abrogata decat de ea insasi. In cazul contradictiei dintre lege si un act normativ adoptat anterior legii respective, acesta din urma este abrogat, iar in cazul in care legea este contrazisa de un alt act normativ, adoptat ulterior, acesta va fi lipsit de efecte. Avand forta juridica a legii, si fiind adoptate in baza unei legi de abilitare ori a dispozitiilor art. 115 din Constitutie, ordonantele Guvernului pot insa abroga sau modifica legea, in masura in care acest lucru se conformeaza prevederilor legii de abilitare, sau respectiv, prevederilor legii fundamentale;

legea poate insa modifica sau abroga orice alt act normativ.

Definirea legii se poate face utilizand doua criterii: unul formal, care ia in considerare organul emitent si procedura de adoptare precum si un criteriu material, care ia in considerare obiectul reglementarii. Nici unul din aceste criterii – luat in mod izolat – nu ofera o definitie intrutotul exacta si satisfacatoare a legii. Criteriul formal este mai aproape de conceptiile constituantului, insa aplicarea sa exclusiva ar relativiza importanta deosebita a continutului normativ al acesteia. In plus, nimic nu impiedica Parlamentul sa adopte cu titlu de lege, urmand procedura legislativa, un act cuprinzand reguli aplicabile unui singur caz particular. Criteriul material poate duce la imposibilitatea de a distinge legea de alte acte normative, care pot si ele reglementa – in masura in care Constitutia nu a statornicit ca reglementarea sa se faca exclusiv printr-o lege – domenii importante ale vietii sociale.

In literatura juridica s-a manifestat prin urmare preferinta pentru utilizarea conjugata a ambelor criterii. In opinia profesorului Ion Deleanu, legea este “actul juridic normativ adoptat de catre organul legiuitor si dupa procedura stabilita in acest scop, prin care, in cadrul competentei sale legislative, acesta stabileste reguli generale si de aplicatie repetata, a caror respectare este asigurata prin virtualitatea coercitiunii statale”.

In baza prevederilor Constitutiei romane din 1991, legile se clasifica in trei categorii:

legi constitutionale (cere sunt legi de modificare a Constitutiei: art. 73, alin. (2));

legi organice;

legi ordinare.

a) Legile organice sunt cele ce reglementeaza unul din domeniile prevazute in art. 73, alin. (3):

a) sistemul electoral; organizarea si functionarea Autoritatii Electorale Permanente;

b) organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice;

c) statutul deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi ale acestora;

d) organizarea si desfasurarea referendumului;

e) organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;

f) regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al starii de razboi;

g) regimul starii de asediu si al starii de urgenta;

h) infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;

i) acordarea amnistiei sau a gratierii colective;

j) statutul functionarilor publici;

k) contenciosul administrativ;

l) organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;

m) regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii;

n) organizarea generala a invatamantului;

o) organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala;

p) regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala;

q) statutul minoritatilor nationale din Romania;

r) regimul general al cultelor;

s) celelalte domenii pentru care in Constitutie se prevede adoptarea de legi organice.

Constitutia mai prevede reglementarea prin lege organica, a altor domenii, in cuprinsul urmatoarelor dispozitii:

a)      art. 3, alin. (2): consfintirea frontierelor tarii, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international;

b)      art. 5, alin. (1): conditiile dobandirii, pastrarii sau pierderii cetateniei romane;

c)      art. 12, alin. (4): stabilirea stemei tarii si a sigiliului statului;

d)      art. 31, alin. (5): organizarea serviciilor publice de radio si televiziune si controlul parlamentar asupra acestora;

e)      art. 40, alin. (3): stabilirea altor categorii – in afara celor prevazute in de dispozitiile acestui aliniat – de functionari publici care nu pot face parte din partide politice;

f)        stabilirea conditiilor in care cetatenii straini pot dobandi – in conditii de reciprocitate - in proprietate terenuri in Romania, ca urmare a integrarii in Uniunea Europeana sau a incheierii unor tratate internationale in acest sens (art. 44, alin. (2), fraza a 2-a);

g)      art. 52, alin. (2): conditiile si limitele exercitarii dreptului persoanei vatamate intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, de a obtine recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei;

h)      stabilira conditiilor privind indeplinirea obligatiilor militare (art. 55, alin. (2));

i)        conditiile in care pot fi incorporeti cetatenii (art. 55, alin. (3));

j)        art. 58, alin. (1), fraza a 2-a: organizarea si functionarea institutiei Avocatul Poporului;

k)      art. 63, alin. (1), teza a 2-a: prelungirea, in caz de razboi sau de catastrofa, a mandatului Camerei Deputatilor si al Senatului;

l)        stabilira juramantului care urmeaza a fi depus de catre deputati si senatori la intrarea in exercitiul mandatului (art. 70, alin (1), fraza a 2-a);

m)    art. 71, alin. (3): stabilirea altor incompatibilitati fata de calitatea de senator sau de deputat, decat cele prevazute in alin. (1) si (2) ale aceluiasi articol;

n)      art. 79, alin. (2): infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ;

o)      art. 83, alin. (3): prelungirea, in caz de razboi sau de catastrofa, a mandatului Presedintelui Romaniei;

p)      art. 102, alin. (3): stabilirea altor categorii de membri ai Guvernului, decat cele mentionate in cuprinsul aceluiasi aliniat;

q)      art. 105, alin. (2): stabilirea altor incompatibilitati cu functia de membru al Guvernului, decat cele prevazute in alin. (1) al aceluiasi articol;

r)       art. 117, alin. (3): infiintarea autoritatilor administrative autonome;

s)       art. 118, alin. (2): stabilirea structurii sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare precum si statutul cadrelor militare;

t)        stabilirea conditiilor in care in unittile administrativ teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale au o pondere semnificativa, se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective in scris si oral in relatiile cu autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice de[s]concentrate (art. 120, alin. (2));

u)      stabilirea atributiilor prefectului (art. 123, alin. (3));

v)      stabilirea conditiilor in care judecatorii pot fi propusi pentru numire, promovati, transferati si sanctionati de catre Consiliul Superior al Magistraturii (art. 125, alin. (2));

w)    stabilirea compunerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie precum si a regulilor de functionare a acesteia (art. 126, alin. (4));

x)      infiintarea de instante specializate pe anumite materii (art. 126, alin. (5), fraza a 2-a);

y)      stabilirea conditiilor in care cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata (art. 128, alin. (2));

z)       stabilirea procedurii conform careia, Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor (art. 134, alin (2);

aa)   stabilirea altor atributii indeplinite de Consiliul Superior al Magistraturii in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei (art. 134, alin. (4));

bb)  stabilirea unor categorii de bunuri – altele decat cele mentionate expres in art. 136, alin. (3) care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice (articolul citat, alin. citat);

cc)   stabilirea conditiilor in care bunurile proprietate publica pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate sau inchiriate (art. 135, alin. (4), fraza a 2-a);

dd)  stabilirea conditiilor in care proprietatea privata este inviolabila (art. 135, alin. (5));

ee)   recunoasterea, in conditiile aderarii la Uniunea Europeana, a circulatiei si a inlocuirii monedei nationale cu aceea a Uniunii Europene (art. 137, alin. (2), fraza a 2-a);

ff)      stabilirea conditiilor in care Curtea de Conturi exercita atributii jurisdictionale (art. 140, alin. (1), fraza a 2-a);

gg)   stabilirea conditiilor in care Curtea de Conturi se innoieste cu cate o treime din consilierii de conturi numiti de Parlament, din trei in trei ani (art. 140, alin. (5));

hh)   infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Economic si social (art. 141, teza finala);

ii)       art. 142, alin.(4): organizarea si functionarea Curtii Constitutionale;

jj)      stabilirea unor atributii ale Curtii Constitutionale, altele decat cele prevazute in art. 146, pct. a)-k) (pct. l) din articolul mentionat);.

Constitutia rezerva anumite domenii reglementarii “prin lege”. Asemenea dispozitii nu trebuie interpretate in sensul stabilirii unui domeniu exclusiv de reglementare atribuit legii ordinare si refuzat legii organice. In fapt, legiuitorului ii este interzis – prin dispozitiile art. 73 si 74 – sa reglementeze vreunul din domeniile enuntate in art. 73, alin. (3) printr-o lege ordinara. In privinta legii organice, cu exceptia limitelor stabilite de dispozitiile constitutionale, nu exista vreo interdictie privind domeniul de reglementare al acesteia. In practica, o lege organica cuprinde foarte frecvent dispozitii reglementand domenii ce nu sunt rezervate acestei categorii de legi. Insa domeniile pentru care se prevede reglementarea prin lege nu pot fi reglementate prin alte acte normative decat legile (de exemplu prin acte administrative cu caracter normativ).

Domeniile pentru care Constitutia prevede reglementarea prin lege sunt urmatoarele:

- conditiile in care unele orase sunt declarate municipii (art. 3, alin.(3), fraza a 2-a);

- conditiile in care se constituie si isi desfasoara activitatea partidele politice (art. 8, alin. (2));

- conditiile in care se constituie si isi desfasoara activitatea sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale potrivit statutelor lor (art. 9, fraza 1);

- conditiile de ratificare a tratatelor internationale (art. 11, alin. (2));

- acordarea si retragerea dreptului de azil, cu respectarea tratatelor si conventiilor internationale la care Romania este parte (art. 18, alin. (2));

- cazurile si procedura de perchezitionare, retinere sau arestare a unei persoane (art. 23, alin. (2));

- temeiul si conditiile stabilirii sau aplicarii unei pedepse (=principiul nullum crimen, nulla poena sine lege; art. 23, alin. (12));

- conditiile exercitarii dreptului la libera circulatie, in tara sau in strainatate (art. 25, alin. (1), fraza a 2-a);

- derogarea de la prevederile referitoare la inviolabilitatea domiciliului (art. 27, alin. (2));

- formele de efectuare a perchezitiilor domiciliare (art. 27, alin. (3));

- conditiile de organizare a cultelor religioase (art. 29, alin (3));

- posibilitatea – recunoscuta legii, dar nu altui act normativ – de a impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia face publica sursa de finantare (art. 30, alin. (5));

- stabilirea delictelor de presa (art. 30, alin. (8));



- conditiile in care invatamantul se poate desfasura intr-o limba de circulatie universala (art. 32, alin. (2), fraza a 2-a);

- stabilirea modalitatilor de exercitare a dreptului persoanelor apartinand minoritatilor nationale de a invata in limba materna si de a fi instruite in aceasta limba (art. 32, alin. (3), teza a 2-a);

- conditiile in care invatamantul de stat este gratuit (art. 32, alin. (4));

- conditiile de desfasurare a activitatii de invatamant, in unitati de stat, particulare si confesionale (art. 32, alin. (5));

- organizarea si garantarea invatamantului religios in scolile de stat (art. 32, alin. (7));

- conditiile in care este garantat accesul la cultura (art. 33, alin. (1));

- conditiile stabilire a organizarii asistentei medicale, a sistemului de asigurari sociale pentru boala, accidente, maternitate si recuperare, controlul exercitarii profesiilor medicale si a activitatilor paramedicale, precum si a altor masuri de protectie a sanatatii si mentale a persoanei (art. 34, alin. (3));

- stabilirea unor situatii specifice – altele decat cele indicate in art. 41, alin. (2), fraza a 2-a – intrand sub incidenta masurilor de protectie sociala a salariatilor (art. 41, alin. (2), fraza a 2-a, teza finala);

- conditiile in care din motive religioase sau de constinta se vor presta alte activitati in locul serviciului militar (art. 42, alin. (2), lit. a));

- stabilirea acelor prestatii, facand parte din obligatii civile normale si care nu au caracter de munca fortata, neintrand deci sub incidenta interdictiei din art. 42, alin. 1 (alin. (2), lit. c) din acelasi articol);

- stabilirea conditiilor si a limitelor exercitarii dreptului la greva precum si a garantiilor necesare asigurarii serviciilor esentiale pentru societate(art. 43, alin. (2));

- conditiile si limitele dreptului de proprietate (art. 44, alin. (1), fraza a 2-a);

- stabilirea conditiilor de expropriere pentru cauze de utilitate publica (art. 44, alin. (3));

- conditiile de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii (art. 44, alin. (9));

- stabilirea conditiilor in care este garantata exercitarea accesului liber al persoanei la activitatea economica si a liberei initiative (art. 45);,

- stabilirea masurilor de asistenta sociala la care au drept cetatenii (art. 47, alin. (2), fraza a 2-a);

- stabilirea conditiilor de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei (art. 48, alin. (2), fraza 1);

- stabilirea altor forme de protectie sociala a copiilor, decat cele prevazute prin art. 49, alin. (2), fraza 1 (fraza a 2-a a aceluiasi aliniat);

- stabilirea conditiilor in care autoritatile publice sunt obligate sa raspunda petitiilor (art. 51, alin. (4));

- stabilirea conditiilor in care raspunde patrimonial statul pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare (art. 52, alin. (3));

- restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati (art. 53, alin. (1));

- stabilirea juramantului ce urmeaza a fi depus de catre cetatenii carora le sunt incredintate functii publice precum si de catre militari in vederea indeplinirii cu credinta a obligatiilor ce le revin (art. 54, alin. 2);

- stabilirea, in situatii exceptionale, a altor contributii financiare decat cele prevazute in art. 56, alin. (1) (alin. (3) din acelasi articol);

- stabilirea limitelor exercitarii atributiilor Avocatului Poporului, din oficiu sau la sesizarea persoanelor lezate in drepturile si in libertatile lor (art. 59, alin. 1);

- stabilirea procedurii de ratificare sau de aprobare a tratatelor si conventiilor internationale, altele decat cele prevazute in art. 91, alin. (1), fraza 1 (fraza 2 a aceluiasi alineat din articolul respectiv);

- stabilirea conditiilor in care Presdeintele Romaniei instituie starea de urgenta sau starea de asediu in intreaga tara sau in unele unitati administrativ-teritoriale (art. 93, alin. (1));

- stabilira conditiilor in care Presedintele Romaniei efectueaza numiri in functii publice (art. 94, pct. c));

- stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi cuvenite Presedintelui Romaniei (art. 101);

- stabilirea altor cazuri de incetare a functiei de membru al Guvernului, in afara celor prevazute in art. 106 (teza ultima a aceluiasi articol);

- cazurile de raspundere si pedepsele aplicate membrilor Guvernului (art. 109, alin. (3));

- abilitarea Guvernului cu emiterea de ordonante simple precum si aprobarea sau respingerea ordonantelor emise de Guvern (art. 108 alin. (3) si art. 115, alin. (1), (7) si (8));

- stabilira conditiilor in care se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza ministerele (art. 117, alin. (1));

- recunoasterea competentei organelor de specialitate infiintate, cu avizul Curtii de Conturi, de Guvern sau de catre ministere (art. 117, alin. (2));

- stabilirea – alternativ cu dispozitiile tratatelor internationale – a conditiilor in care armata contribuie la apararea colectiva in sistemele de aliante militare si participa la actiuni privind mentinerea sau restabilirea pacii (art. 118, alin. (1), fraza 2);

- stabilira conditiilor in care alte componente ale fortelor armate intra sub incidenta dispozitiilor alin. (1) si (2) din art. 118 (alin. (3) din acelasi articol);

- stabilirea – alternativ cu dispozitiile tratatelor internationale – a conditiilor de intrare sau de trecere a trupelor straine pe teritoriul Romaniei (art. 118, alin. (5));

- conditiile de functionare – ca autoritati administrative autonome – a primarilor si a consiliilor locale, conditiile de alegere si de functionare a consiliilor judetene, (art. 121, alin. (2) teza 1, art. 121, alin. (2));

- stabilirea conditiilor in care judecatorii numiti de catre Presedintele Romaniei sunt inamovibili (art. 125, alin. (1);

- stabilirea celorlalte instante judecatoresti, in afara Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prin care se realizeaza justitia, a competentei instantelor judecatoresti si a procedurii de judecata (art. 126, alin. (1) si (2));

- stabilirea cazurilor in care sedintele de judecata pot sa nu fie publice (art. 127);

- conditiile in care partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac (art. 129);

- conditiile in care Ministerul public isi exercita atributiile (art. 131, alin. (2));

- conditiile in care parchetele care functioneaza pe langa instantele judecatoresti conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare (art. 131, alin. (3));

- conditiile in care Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari (art. 134, alin. (1));

- garantarea si ocrotirea proprietatii publice (art. 136, alin. (2));

- formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice (art. 137, alin. (1));

- adoptarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat (art. 138, alin. (2) si (3));

- stabilirea conditiilor de elaborare, aprobare si executare a bugetelor locale (art. 138, alin. (4));

- reglementarea impozitelor, a taxelor si a oricaror alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat, precum si a conditiilor de stabilire a impozitelor si taxelor locale de catre consiliile locale sau judetene (art. 138, alin. (1) si (2));

- stabilirea a conditiilor de revocare a judecatorilor Curtii de Conturi (art. 140, alin. (6));

O categorie speciala de legi o reprezinta cele privitoare la integrarea euroatlantica a Romaniei. Ele vor fi adoptate cu o majoritate calificata, de doua treimi din numarul deputatilor si al senatorilor, ceea ce le plaseaza in proximitatea legilor constitutionale, deosebindu-se de acestea prin aceea ca nu mai trebuie aprobate ulterior prin referendum. Constitutia revizuita prevede necesitatea adoptarii unor asemenea legi in doua situatii:

1. Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate;

2. Aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord.

Stabilirea reglementarii prin lege a anumitor domenii are consecinte practice de doua categorii:

- pe de o parte se interzice autoritatilor executive sa reglementeze anumite aspecte ale vietii sociale, ceea ce asigura o stabilitate mai mare relatiilor sociale din acest domeniu, protejeaza libertatea individuala si elimina sau reduce riscul unor actiuni arbitrare ale puterii;

- pe de alta parte se „erodeaza “, se relativizeaza ori se circumstantiaza garantia constitutionala a unor drepturi fundamentale, permitand legiuitorului ordinar ca, in anumite conditii, sa limiteze ori sa restranga sfera unor drepturi sau libertati consacrate de legea fundamentala.

Constitutia mai poate impune legiuitorului interdictii exprese:

- conform dispozitiilor art. 21, alin. (2), nici o lege nu poate ingradi exercitarea dreptului individului de a se adresa justitiei.

Este de mentionat ca legile constitutionale au forta juridica superioara celorlalte legi. In cazul unei contradictii intre legile constitutionale si celelalte categorii de legi, acele dispozitiile acestora din urma, care contravin legii fundamentale vor fi declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, devenind inaplicabile.

Legile organice au insa aceeasi forta juridica cu legile ordinare, desi au – dupa cum s-a mentionat in literatura juridica franceza si romana – caracterul unor “prelungiri ale Constitutiei. O lege organica poate, dupa cum am mai precizat, cuprinde si dispozitii care nu tin de domeniul rezervat prin Constitutie acestei categorii de legi. O lege ordinara care cuprinde dispozitii din domeniul rezervat legii organice va fi neconstitutionala, si prin urmare inaplicabila. Inaplicabilitatea este insa consecinta incalcarii unei dispozitii a legii fundamentale si nu a incalcarii unei prevederi dintr-o lege organica.

Procedura adoptarii legilor

Este de mentionat ca elaborarea unei legi incepe cu mult inaintea “etapei parlamentare” si continua cu mult dupa epuizarea acesteia. Expresia a „vointei generale” a unei comunitati umane, legea este mai mult decat un simplu act normativ, elaborat pe baza unei anumite proceduri speciale; adoptarea ei trebuie sa se faca in asa fel incat in textul ei sa-si gaseasca expresia interesele cat mai multor categorii economice si sociale. Misiunea statului de creator si pastrator al unitatii unei comunitati politice este indeplinita in primul rand prin functia sa legislativa. Sub aspect juridic insa, analiza functiei de legiuitor a statului este centrata pe examinarea procedurii legislative.

Una din cele mai importante modificari aduse legii noastre fundamentale prin Legea nr. 429/ 2003 privind revizuirea Constitutiei priveste procedura legislativa. Au fost stabilite atributii distincte ale Camerelor Parlamentului in domeniul respectiv, iar durata estimata a procedurii a fost considerabil redusa. Noua procedura este insa aplicabila doar pentru proiectele de legi depuse spre adoptare dupa revizuirea constitutiei. Art. 155, alin. (1) prevede in acest sens ca: “Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare se dezbat si se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii in vigoare a legii de revizuire.” Asadar pentru o perioada de tranzitie a carei durata poate fi estimata la cateva luni sau chiar la cativa ani, legile vor fi adoptate pe baza a doua proceuri distincte: 1) procedura prevazuta de art. 72-79 din Constitutia nerevizuita si 2) noua procedura, stabilita prin art. 73-79 din Constitutia revizuita.

Procedura anterioara revizuirii Constitutiei

Etapele procedurii parlamentare au fost delimitate in mod diferit in literatura juridica anterioara revizuirii constitutiei.

In ce ne priveste, optam pentru solutia de delimitare a etapelor adoptata de Genoveva Vrabie:

- initiativa legislativa;

- examinarea si avizarea proiectului sau a propunerii de lege de catre Consiliul Legislativ si de catre comisiile parlamentare;

- dezbaterea proiectului sau a propunerii de lege in plenul fiecarei Camere;

- votarea proiectului sau a propunerii de lege;

- medierea;

- semnarea proiectului sau a propuneri de lege si trimiterea spre promulgare;

- publicarea si intrarea in vigoare a legii.

1. Initiativa legislativa

Intrucat conform dispozitiilor cu caracter tranzitoriu ale art. 155, normele constitutionale anterioare se aplica doar pentru „proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare”, reglementarea initiativei legislative dinaintea revizuirii nu mai este de actualitate. De acum inainte proiectele de lege si propunerile legislative urmeaza sa se faca de acum inainte conform dispozitiilor Constitutiei revizuite (in care insa, dupa cum vom vedea mai jos textul anterior a fost pastrat aproape neschimbat).

Initiativa legislativa se exercita potrivit dispozitiilor art. 73 din Constitutia nerevizuita. Aveau drept de initiativa legislativa Guvernul, deputatii, senatori precum si un numar de cel putin 250.000 de cetateni. Acestia (conform prevederilor alin. (2) din acelasi articol), trebuiau sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, astfel incat, in fiecare dintre acestea sa se fi inregistrat cel putin 10.000 de semnaturi in sprijinul initiativei. In aceasta privinta, municipiul Bucuresti este asimilat unui judet. Initiativa legislativa populara nu era admisa (ca si in prezent) in cazul legilor reglementand probleme fiscale, probleme cu caracter international, precum si amnistia sau gratierea (art. 74, alin. (2)).

Parlamentarii si cetatenii puteau elabora propuneri de lege, care trebuiau depuse la una din Camerele Parlamentului. Initiativele parlamentarilor erau depuse mai intai la Camera din care acestia faceau parte. Si in acest caz trebuiau respectate normele de tehnica legislativa. In cazul initiativelor legislative vizand modificarea legilor bugetare era obligatorie, conform dispozitiilor art. 111 (din versiunea nerevizuita), solicitarea informarii Guvernului in privinta acestor chestiuni.

2. Examinarea si avizarea proiectului sau a propunerii de lege de catre Consiliul Legislativ si de catre comisiile parlamentare;

Proiectele de legi se supun dezbaterii Parlamentului, conform dispozitiilor art. 3, alin. (1) din Legea nr. 73/1993 privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului Legislativ, insotite de avizul acestei autoritati. Avizul este consultativ si are ca obiect:

- concordanta cu Constitutia a reglementarii propuse, precum si natura legii;

- inlaturarea contradictiilor si a necorelarilor dintre prevederile proiectului de lege sau ale propunerii legislative si asigurarea caracterului complet al acestora precum si respectarea normelor de tehnica legislativa;

- prezentarea implicatiilor noii reglementari asupra legislatiei in vigoare, prin identificarea dispozitiilor legale care, avand acelasi obiect de reglementare, urmeaza sa fie abrogate, modificate sau unificate, precum si evitarea reglementarii unor aspecte identice in acte normative diferite (alin. (3) al aceluiasi articol).

Toate proiectele si propunerile de lege se inregistreaza de Camera Deputatilor in ordinea prezentarii lor si se distribuie imediat deputatilor (art. 87 din RCD). Similar se va proceda in cazul in care proiectul sau propunerea de lege a fost trimisa mai intai Senatului. Biroul Permanent al acestei Camere va solicita avizul Consiliului Legislativ, in situatia in care acest aviz nu a fost inca dat (art. 85 din RS). Imprimarea si distribuirea catre parlamentari a proiectului sau a propunerii de lege are drept scop sa faca posibila formularea de amendamente la acest proiect sau la aceasta propunere. Proiectul sau propunerea se trimite apoi comisiilor permanente competente (art. 89 din Regulamentul Camerei Deputatilor si art. 87 din Regulamentul Senatului).



Comisia sesizata va intocmi un raport, dupa examinarea proiectului sau a propunerii de lege.

Deputatii, grupurile parlamentare si Guvernul au dreptul de a depune amendamente la comisia sesizata in fond, pana la implinirea unui termen de 5 zile inainte de data stabilita pentru depunerea raportului, iar in cazul in care termenul de depunere a fost redus la 5 zile (pentru procedura de urgenta) termenul de depunere a amendamentelor este de 3 zile (art. 93, alin. (1) din RCD) In cazul Senatului, termenele (atat pentru avize, cat si pentru rapoarte si amendamente) nu pot fi mai scurte de 10 zile calendaristice pentru procedura ordinara, si de 5 zile calendaristice pentru procedura de urgenta (art. 85, alin. (8) din RS).

Amendamentul reprezinta o modificare de fond sau de forma a unui text supus deliberarii. Raportul prezentat de comisie plenului camerei, in urma examinarii proiectului de lege sau a propunerii legislative, va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea, sau dupa caz, modificarea sau respingerea proiectului sau a propunerii (art. 91, alin. (1), din RCD). Daca o alta comisie permanenta se considera competenta in fond, ea poate solicita Biroului permanent al Camerei trimiterea proiectului sau a propunerii legislative catre aceasta comisie. Initiatorul proiectului sau a propunerii legislative poate sa isi retraga proiectul sau propunerea pana la inscrierea sa pe ordinea de zi (art. 90 din Reg. Cam. Dep.).

3. Dezbaterea proiectului sau a propunerii de lege in plenul fiecarei Camere

Dezbaterea in plen cuprinde doua etape:

- dezbaterea generala;

- dezbaterea pe articole.

Dezbaterea general a proiectului sau a propunerii de lege este precedata de prezentarea de catre initiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum si a raportului comisiei permanente de catre presedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie (art. 94 din RCD). Asemanator decurge dezbaterea general in fata Senatului; Guvernul este in acest caz reprezentat in mod obligatoriu de un membru al sau (art. 92 din RS). Pentru dezbaterea general, fiecare grup parlamentar poate sa-si desemneze un singur reprezentant. Dezbaterea generala se incheie cu un vot in cazul in care in raportul comisiei sesizate in fond se propune respingerea proiectului sau a propunerii legislative (art. 98 din RCD Si respectiv, art. 96 alin. (1) din RS). Senatul va mai decide prin vot, in etapa dezbaterii generale, asupra proiectului sau a propunerii de lege in cazul in care raportul comisiei este pozitiv, dar respingerea a fost ceruta in aceasta etapa de catre senatori. Textul proiectului sau al propunerii legislative se supune votului final, in cazul in care proiectul de lege nu a fost respins si se constata ca prin raportul comisiei sesizate nu s-au operat modificari sau completari la textele proiectului ori ale propunerii legislative (art. 97, alin. (1) din RS).

Dezbaterea pe articole are loc in cazul in care in raportul Comisiei sesizate in fond exista amendamente admise sau respinse (art. 99, RCD).

La dezbaterea pe articole, deputatii si senatorii pot lua cuvantul pentru a expune punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte precum si propriul punct de vedere. De asemenea pot lua cuvantul reprezentantul Guvernului sau al initiatorului precum si raportorul comisiei sesizate in fond (art. 100, alin. (1) din RCD). Discutarea articolelor incepe cu amendamentele. In plenul camerei nu pot fi depuse amendamente de fond. Anumite texte aflate in discutie sau chiar intregul text al propunerii ori proiectului de lege poate fi trimis (sau retrimis) comisiei sesizate in fond. Fiecare Camera se pronunta prin vot distinct asupra fiecarui amendament (art. 103, alin. (2) din RCD Si, respectiv. art. 101, alin. (2) din RS).

Votarea proiectului sau a propunerii de lege;

Votarea in ansamblu a proiectului sau a propunerii legislative are loc dupa votarea pe articole a textului acesteia. Legile constitutionale se adopta cu votul a doua treimi din numarul membrilor celor doua Camere (art. 151, alin. (2)). Legile organice se adopta cu votul majoritatii membrilor celor doua Camere iar legile ordinare cu votul majoritatii membrilor prezenti ai celor doua Camere (art. 74, alin. (1) si (2)). Reamintim ca quorumul pentru functionarea legala a fiecareia din cele doua Camere este majoritatea membrilor acesteia.

Majoritatea ceruta de constitutie pentru adoptarea legilor organice trebuie intrunita la votul pe ansamblu asupra textului legii, dar nu si in ceea ce priveste discutarea pe articole a textului legii, opinie confirmata de jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Proiectele sau propunerile adoptate de una din Camere se semneaza de presedintele acesteia si se trimit celeilalte Camere spre dezbatere si adoptare. Daca a doua Camera respinge proiectul sau propunerea de lege, acesta sau aceasta se va trimite in vederea unei noi examinari, Camerei care a adoptat proiectul sau propunerea. O noua respingere este definitiva (art. 75 al Constitutiei, anterior revizuirii).

5. Medierea

Medierea survine in cazul in care una din Camere a adoptat un proiect de lege sau o propunere legislativa intr-o redactare diferita de cea aprobata de cealalta Camera. In vederea stabilirii unui text comun se va constitui o comisie paritara de mediere formata din 7 deputati si 7 senatori, cu respectarea configuratiei politice a celor doua Camere. Desfasurarea activitatii comisiei de mediere este reglementata de art. 74-77 din Regulamentul Camerei Deputatilor, si respectiv, art. 72-75 din Regulamentul Senatului.

Sedintele comisiei sunt conduse in mod alternativ de catre un deputat si un senator, stabiliti de comisie. Votul acestuia va fi decisiv, in cazul egalitatii de voturi. Comisia elaboreaza un raport in care propune textul definitiv al legii. Activitatea comisiei ia sfarsit odata cu depunerea acestui raport. In cazul in care raportul este aprobat de ambele Camere (intrunindu-se totodata majoritatea reclamata de art. 74 al Constitutie, anterior revizuirii) legea se considera adoptata in forma stabilita in raport. In cazul in care comisia nu cade de acord asupra textului final al legii, ori in situatia in care raportul comisiei este respins cel putin de una din Camere, textul final al legii va fi adoptat de Senat si de Camera Deputatilor, in sedinta comuna, cu votul indistinct al majoritatii parlamentarilor, aplicandu-se in mod corespunzator dispozitiile art. 74 din Constitutie (versiunea anteriopara revizuirii).

6. Semnarea proiectului sau a propuneri de lege si trimiterea spre promulgare;

In urma adoptarii textului final al legii, aceasta se semneaza de catre presedintii Camerelor, se comunica Guvernului si Inaltei Curti de Justitie si Casatie, pentru a da posibilitatea acestor autoritati sa sesizeze Curtea Constitutionala pe calea controlului anterior de constitutionalitate, prevazut de art. 144, alin. a) si se depune la secretarul general al fiecarei Camere pentru a acorda parlamentarilor posibilitatea sesizarii Curtii Constitutionale in baza acelorasi dispozitii. Legea va fi depusa la secretarul general cu cinci zile inainte de trimiterea spre promulgare, iar in cazul procedurii de urgenta acest termen va fi de doua zile (art. 17, alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu privire la organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, modificata prin Legea nr. 138/1997).

La expirarea termenului, sau in cazul primirii deciziei de constatare a constitutionalitatii, legea este trimisa Presedintelui Romaniei spre promulgare, de catre presedintele Camerei Deputatilor. Promulgarea se va face in termen de 20 de zile (art. 77, alin. (1) din Constitutie, versiunea anterioara revizuirii). Se pune in acest caz intrebarea, ce se va intampla cu legea nepromulgata de Presedinte in decurs de 20 de zile de la primirea ei? Textul constitutional nu prevede o rezolvare a acestei situatii (eventual in sensul ca legea urmeaza sa intre in vigoare si in lipsa promulgarii). Aparent solutia ar fi neconstitutionalitatea unei legi promulgate tardiv; acesta nu ar mai putea intra in vigoare. A admite o asemenea solutie inseamna practic a acorda Presedintelui un drept de veto legislativ, fapt care vine in contradictie cu intentia constituantului, care a inteles sa acorde Presedintelui doar dreptul de a cere reexaminarea, o singura data, a legii sau de a sesiza Curtea Constitutionala. Este de neimaginat ca legiuitorul constituant ar fi admis totodata o prerogativa a Presedintelui de a bloca o lege, din moment ce, chiar si in cazul reexaminarii, Parlamentul poate adopta – in ciuda obiectiilor Presedintelui – legea in aceeasi forma cu aceeasi majoritate.

Presedintele Romaniei poate solicita, o singura data, reexaminarea legii. Presedintele mai poate sesiza Curtea Constitutionala (art. 77, alin. (2) si art. 144, lit. a), in versiunea anterioara revizuirii). Se pune problema daca Presedintele poate, dupa reexaminarea legii, sa sesizeze Curtea Constitutionala, in baza art. 144, lit. a). Se mai poate pune problema daca Presedintele poate solicita reexaminarea dupa ce a primit decizia Cutii Constitutionale de constatare a constitutionalitatii legii. In ambele cazuri, solutia este, credem, afirmativa. Primind legea reexaminata sau declarata constitutionala de Curtea Constitutionala, Presedintele va trebui sa o promulge in termen de 10 zile (art. 77, alin. (3), in versiunea anterioara revizuirii).

7. Publicarea si intrarea in vigoare a legii

Conform art. 78 al Constitutiei, in redactarea anterioara revizuirii acesteia, legea intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei sau la data prevazuta in textul ei. Conform noii redactari a art. 78, „Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei”. Aceasta dispozitie este de imediata aplicare, dat fiind faptul ca prin dispozitiile tranzitorii ale art. 155 din Constitutia revizuita, aplicarea dispozitiilor anterioare revizuirii priveste doar dezbaterea si adoptarea proiectelor si a propunerilor de lege in curs de legiferare, nu si intrarea in vigoare a acestora.

Procedura legislativa in Constitutia revizuita

Initiativa legislativa

Conform art. 74, alin. (1) al Constitutiei revizuite, legile pot fi initiate de catre Guvern, de catre deputati sau senatori sau de catre cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot. Acestia trebuie sa provina din cel putin un sfert din judetele tarii, iar din fiecare din din aceste judete, respectiv in municipiul Bucuresti, trebuie sa fie inregistrate cel putin 5.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. Observam ca fata de reglementarea anterioara revizuirii textul constitutional contine o singura modificare: s-a stabilit un numar mai mic de cetateni care trebuie sa sustina un proiect sau o propunere legislativa pe calea initiativei populare. Ca si in trecut, problemele fiscale, cele internationale precum si amnistia si gratierea nu pot face obiect al initiativei legislative a cetatenilor (art. 74, alin. (2)). Ca o consecinta a diferentierii atributiilor legislative ale celor doua Camere, proiectul sau propunerea de lege trebuie trimise mai intai Camerei competente sa o adopte, ca prima Camera sesizata.

In cazul revizuirii Constitutiei, initiativa poate proveni, conform prevederilor art. 150, din partea Presedintelui Romaniei, la propunerea Guvernului, din partea unei patrimi din numarul total al deputatilor sau al senatorilor ori din partea a 500.000 de cetateni cu drept de vot. In cazul acestora din urma, dispersia teritoriala este diferita: ei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, astfel incat, in fiecare dintre acestea sa se inregistreze cel putin 10.000 de semnaturi in sprijinul initiativei. Si in aceasta privinta, municipiul Bucuresti este asimilat unui judet. Se poate pune problema admisibilitatii unei initiative populare de revizuire, in cazul in care dispozitiile ce urmeaza a fi revizuite reglementeaza unul din domeniile enuntate in art. 74, alin. (2), domenii sustrase initiativei populare. Credem ca, in acest caz, initiativa este permisa, dat fiind faptul ca revizuirea Constitutiei are un regim deosebit fata de procedura legislativa ordinara, neaplicandu-i-se prevederile prevazute pentru aceasta decat in cazurile prevazute – expres sau implicit – in legea fundamentala.

Guvernul trebuie sa inainteze proiecte de legi elaborate in conformitate cu regulile de tehnica legislativa. Acestea sunt prevazute in Legea nr. 24/2000, cu privire la normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Majoritatea covarsitoare a legilor sunt adoptate in urma initiativei Guvernului.

Adoptarea legii de catre Camere

Conform dispozitiilor art. 75 al Constitutiei revizuite, atributiile legislative ale Camerelor sunt diferentiate. Una din Camere, ca prima Camera sesizata va avea rolul de Camera de reflectie. Ea va trebui sa adopte proiectul sau propunerea lege in termen de 45 de zile de la sesizare, iar in cazul codurilor sau al legilor de complexitate deosebita, in 60 de zile. In cazul depasirii acestui termen, se va considera ca proiectul sau propunerea a fost adoptata (alin. (2) al art. 75). Cea de-a doua Camera va fi Camera de decizie. Ea nu mai este legata de respectarea unui termen, iar decizia sa este definitiva (art. 75, alin. (3)), indiferent daca tine sau nu seama de amendamentele aduse de Camera de refelectie. Practic durata procedurii de a adoptare a unei legi echivaleaza cu durata adoptarii acesteia de catre un parlament unicameral plus un termen de 45 sau respectiv de 60 de zile, necesar adoptarii de catre Camera de reflectie. Astfel, procedura legislativa a fost scurtata considerabil, in primul rand prin eliminarea etapei medierii, iar in al doilea rand prin limitarea la maximum 45 sau respectiv 60 de zile a duratei procedurii in fata uneia din Camere.

Prin dispozitiile art. 75, alin. (1), se stabilesc anumite domenii pentru care Camera Deputatilor este Camera de reflectie (prima Camera sesizata): ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum si proiectele legilor organice prevazute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) si (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) si (5) si articolul 142 alineatul (5). Pentru celelalte domenii, Camera de reflectie va fi Senatul.

O problema aparte este reprezentata de cazul in care un proiect de lege contine dispozitii din ambele catagorii de domenii: de exemplu o lege privind ratificarea unui tratat international (prima Camera sesizata: Camera deputatilor), cuprinzand insa si dispozitii penale (reclamand o lege organica, conform art. 73,, alin. (3), litera h); prima Camera sesizata in acest caz: Senatul). Pentru aceasta situatie, dispozitiile alin. (4) din art. 75 stabilesc ca: prevederea care intra in competenta decizionala a primei Camere sesizate (si ar fi trebuit teoretic sa fie examinata mai intai de cealalta Camera, competenta conform alin. (1) in doemeniul respectiv) este definitiv adoptata daca si cea de-a doua Camera este de acord. In caz contrar, numai pentru prevederea respectiva, legea se intoarce la prima Camera sesizata, care va decide definitiv in procedura de urgenta. Deci pentru exemplul ales de noi al ratificarii unui tratat international care modifica legea penala, prima Camera sesizata va fi Camera Deputatilor, insa legea de ratificare contine si dispoitii in privinta carora aceasta Camera are competenta decizionala (si nu de Camera de reflectie); in privinta acestor dispozitii ar fi fost necesar ca Senatul sa exercite mai intai atributiile de prima Camera sesizata, iar apoi Camera Deputatilor sa decida definitive. Legea de ratificare va fi adoptata insa in intregime de prima Camera (Camera Deputatilor), si va fi trimisa Senatului spre a decide definitiv. In cazul in care Senatul este de acord cu versiunea stabilita de Camera Deputatilor in privinta dispozitiilor cu caracter penal din legea de ratificare (in privinta carora, dupa cum am vazut, competenta decizionala revine celeilalte Camere), legea este adoptata (cu eventualele modificari pe care Senatul le-a adoptat in privinta celorlalte dispozitii, in privinta carora ii revin atributii de decizie). Daca Senatul modifica insa aceste dispozitii (in privinta carora are doar atributii de Camera de reflectie), proiectul se intoarce la Camera Deputatilor, care va decide, in procedura de urgenta, evident exclusiv asupra dispozitiilor in privinta carora are atributii de decizie (art. 75, alin. (4)).

Dezbaterea proiectelor si a propunerilor legislative va avea loc, la fel ca in trecut, in plen si in comisii, cu posibilitatea de a propune amendamente. Evident, relevanta este dezbaterea in fata Camerei de decizie, care poate trece peste cele stabilite in prima Camera sesizata, tinand cont dupa propria apreciere – sau chiar deloc – de cele dicutate la nivelul acesteia. Totusi dezbaterea in fata primei Camere sesizate are rolul de a identifica eventualele probleme din textul unui proiect de lege sau al unei propuneri legislative si de a formula posibile solutii.

Art. 76 (in vechea numerotare: 74) din Constitutie a ramas nemodificat; majoritatile necesare pentru adoptarea legilor sunt in continuare aceleasi: majoritatea membrilor celor doua Camere in cazul legilor organice si majoritatea membrilor prezenti in cazul legilor ordinare.

Promulgarea legii

Promulgarea legii se face conform dispozitiilor art. 77, ramas nemodificat in urma revizuirii.

Publicarea si intrarea in vigoare a legii

Conform art. 78 al Constitutiei revizuite, „Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei”. Prorogarea cu cel putin trei zile a intrarii in vigoare a legii publicate in Monitorul Oficial s-a facut din considerente de ordin practic: este necesara o zi pentru ca un exemplar al publicatiei mentionate sa ajunga in cele mai indepartate localitati ale tarii, iar o alta zi poate fi necesara pentru ca magistratii sau functionarii ce vor aplica legea, ori eventual cetatenii care intra sub incidenta dispozitiilor sale sa poata lua la cunostinta continutul acestor dispozitii. Asadar dupa expirarea a trei zile de la publicarea legii, se poate presupune ca orice persoana interesata a avut timpul necesar pentru a-si procura un exemplar al Monitorului Ofical si a lua la cunostinta noua reglementare. Calculul celor trei zile se face fara luarea in considerare a zilei aparitiei Monitorului Oficial, termenul implinindu-se odata cu epuizarea celei de-a 24-a ore din cea de-a treia zi care urmeaza datei publicarii.

Publicarea legilor este asigurata de Camera Deputatilor.

In cazul legilor reglementand infiintarea, organizarea si functionarea unor autoritati publice, normele privitoare la organizarea si constituirea acestora sunt lipsite de obiect inainte de constituirea autoritatilor respective. Astfel in baza art. 124, alin. (2) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca se dispunea punerea in aplicare a prevederilor referitoare la compunerea si functionarea judecatoresti si a parchetelor, admiterea in magistratura si raspunderea disciplinara a magistratilor de la data de 1 iulie 1993, si nu de la data intrarii in vigoare a legii. Nu credem ca este vorba de date diferite ale intrarii in vigoare a anumitor dispozitii legale, ci de aplicarea lor diferentiata in timp.

In cazul legilor de rectificare a tratatelor internationale, este posibil ca ratificarea sa survina anterior intrarii in vigoare a tratatului. De asemenea tratatul produce efecte pe planul dreptului international fata de Romania, abia in urma depunerii instrumentului de ratificare, fapt care se produce ulterior adoptarii legii de ratificare. In aceasta privinta trebuie sa se faca distinctia intre efectele de drept intern si cele internationale ale tratatului. Odata cu ratificarea, tratatul dobandeste forta juridica in dreptul intern conform art. 11, alin (2) din Constitutie si aceasta indiferent de imprejurarea ca instrumentul de ratificare nu a mai fost depus de catre autoritatile romane sau tratatul ratificat de Romania nu a intrat inca in vigoare.

Proceduri legislative speciale

Reexaminarea legii

Legea adoptata de Parlament poate fi reexaminata in cazul in care Presedintele Romaniei solicita acest lucru, in baza art. 77, alin. (2) si in cazul in care Curtea Constitutionala, sesizata conform art. 144, lit. a) a declarat una sau mai multe dispozitii din aceasta lege, ori intreaga lege ca fiind neconforma Constitutiei.

Reexaminarea efectuata la cererea Presedintelui Romaniei este reglementata de dispozitiile art. 125 din Regulamentul Camerei Deputatilor si, respectiv, ale art. 141 din Regulamentul Senatului. Reexaminarea legii va avea loc in cel mult 30 de zile de la primirea cererii de reexaminare. In Camera Deputatilor, reexaminarea se face pe baza unui nou raport intocmit de comisia sesizata in fond, raport ce va cuprinde propuneri referitoare la cererea de reexaminare. Regulamentul Senatului este mai succint in aceasta privinta: in art. 141, alin. (2) se precizeaza doar ca reexaminarea se face cu respectarea procedurii legislative.



Camerele Parlamentului pot adopta legea in aceeasi versiune, dupa cum pot modifica dispozitiile vizate de cererea de reexaminare. Dat fiind caracterul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare (art. 60, alin. (1)), legislatorul poate modifica in urma reexaminarii chiar si dispozitii ce nu au fost avute de vedere de Presedinte in cererea de reexaminare. Constitutia nu prevede ca adoptarea legii in urma reexaminarii (la cererea Presedintelui) sa se faca cu o majoritate speciala; vor fi aplicabile in acest caz, dispozitiile generale ale art. 7

Reexaminarea efectuata in urma exercitarii controlului anterior de constitutionalitate este reglementata in art. 147, alin. (2) al Constitutiei, care stabileste ca in cazul constatarii neconstitutionalitatii legii, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile repsective, pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.

Anterior revizuirii, Parlamentul avea posibilitatea sa rastoarne decizia de constatare a neconstitutionalitatii (sa inlature „obiectia de neconstitutionalitate), prin votul a doua treimi din numarul membrilor sai (art. 145, alin. (1) din vechea versiune a legii fundamentale). Aceasta posibilitate este reglementata si in detaliu in art. 124 din Regulamentul Camerei Deputatilor si in art. 136 din Regulamentul Senatului. Reexaminarea se facea pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplina si imunitati (la Camera Deputatilor), si respectiv a Comisiei juridice, de numiri, disciplina si imunitati (la Senat). Doar la Camera superioara, dezbaterea trebuia facuta inauntrul unui anumit termen, care in acest caz, este de 30 de zile. Termenul curgea de la data comunicarii deciziei Curtii Constitutionale. Raportul fiecarei comisii trebuia sa contina aprecieri asupra continutului deciziei Curtii si sa recomande Camerei admiterea sau respingerea obiectiei de neconstitutionalitate. In cursul acestei reexaminari nu puteau fi facute amendamente. In urma dezbaterii, legea declarata in intregime neconstitutionala sau ansamblul prevederilor declarate neconstitutionale trebuiau supuse unui singur vot, iar obiectia de neconstitutionalitate putea fi inlaturata in cazul in care atat Camera Deputatilor cat si Senatul adoptau legea, in aceeasi forma, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.

In cazul in care in una din Camere nu s-ar fi obtinut majoritatea necesara de doua treimi, prevederile declarate neconstitutionale din decizia Curtii Constitutionale trebuiau inlaturate din lege, operandu-se , cu aprobarea Camerei, corelarile tehnico-legislative necesare. Daca legea in ansamblul sau fusese declarata neconstitutionala, ea nu mai trebuia sa fie trimisa Presedintelui Romaniei spre promulgare. In cei aproape 12 ani scursi intre adoptarea Constitutiei si revizuirea acesteia, nici o dispozitie dinlege declarata neconstitutionala pe calea controlului anterior de constitutionalitate nu a fost confirmata prin modalitatea prevazuta in art. 145, alin. (1) (vechea redactare).

Legile de ratificare a tratatelor internationale

Ratificarea tratatelor internationale este prevazuta de art. 91, alin. (1) din Constitutie, care stabileste ca “Presedintele Romaniei incheie tratate internationale, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil”. Este de precizat ca dispozitia mentionata nu priveste toate tratatele la cer Romania este parte (in acceptiunea acordata termenului de tratat de art. 1, lit. a) din Conventia privind dreptul tratatelor, adoptata la Viena, la 23 mai 1969), ci doar tratatele “incheiate in numele Romaniei”, tratate care necesita ratificarea. Reglementarile de detaliu in aceasta privinta le intalnim in Legea nr. 4/1991, privind incheierea si ratificarea tratatelor.

Textul legii de ratificare nu poate fi modificat prin amendamente. Parlamentul poate insa exclude sau limita aplicarea fata de Romania a unor clauze ale tratatului sau poate stabili ca doar o anumita interpretare a unor dispozitii din tratat va lega Romania, si va face acest lucru prin formularea unor rezerve sau declaratii care vor insoti instrumentul de ratificare. Rezervele trebuie sa fie compatibile cu scopul si obiectul tratatului si sa fie acceptate de catre celelalte parti. Tratatul se adopta cu majoritatea simpla sau calificata, in functie de imprejurarea daca domeniul sau de reglementare intra sau nu in domeniul rezervat prin Constitutie legii organice. Tratatele care cuprind clauze contrare Constitutiei nu pot fi ratificate decat dupa revizuirea legii fundamentale (art. 11, alin (3))..

Legile bugetare

Este vorba de legea bugetului de stat si de legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Aceste legi nu pot fi initiate de parlamentari si nici de catre cetateni; art. 138, alin. (2) din Constitutie stabileste elaborarea proiectelor acestor legi de catre Guvern. Dezbaterea si adoptarea acestor legi se face in sedinta comuna a celor doua Camere (art. 65, alin. (2), lit. b)). Adoptarea legilor respective trebuie facuta cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar; in caz contrar se aplica in continuare bugetul de stat si bugetul asigurarilor de stat din anul precedent, pana la adoptarea noilor bugete (art. 138, alin. (3)). Parlamentul nu poate abilita Guvernul cu emiterea de ordonante in domeniul bugetar.

Delegarea legislativa si aprobarea ordonantelor

Desi este o institutie larg raspandita in sistemele constitutionale postbelice, delegarea legislativa ridica anumite probleme sub aspectul conformitatii cu principiul separatiei puterilor. Formal, acest principiu este respectat intrucat, in baza art. 60, alin. (1), Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, iar ordonantele sunt emise (conform art. 107, alin. (2)), in baza unei legi de abilitare sau, in cazul ordonantelor de urgenta, cu respectarea conditiilor prevazute de art. 114, alin. (4).

Delegarea legislativa constituie o procedura exceptionala de substituire a Guvernului in prerogativele legislative ale Parlamentului, astfel incat, prin ordonanta, Guvernul sa reglementeze primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta. Dat fiind faptul ca in Constitutia din 1991 nu s-a stabilit in mod sistematic un anumit domeniu distinct rezervat legii, delegarea legislativa isi justifica existenta – dupa cum s-a subliniat in literatura de specialitate - doar in doua imprejurari: a) daca domeniul pentru care s-a dat delegarea este expres calificat ca domeniu rezervat legii; b) daca in respectivul domeniu al delegarii a intervenit deja o reglementare prin lege.

Conform dispozitiilor art. 115, alin. (1), Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante, in domenii care nu fac obiectul legilor organice. In mod obligatoriu, legea de abilitare va stabili domeniul si data pana la care se pot emite ordonante, iar acestea se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare, in cazul in care legea de abilitare o cere. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei (alin. (2) si (3) ale aceluiasi articol). Se poate remarca faptul ca legiuitorul constituant a fost preocupat de limitarea precisa a modului de exercitare, prin delegare, a prerogativelor legislative de catre Guvern. Limitele acestea constau in:

- stabilirea de catre Parlament, in mod obligatoriu, a domeniului in care se pot adopta ordonantele;

- interdictia abilitarii Guvernului cu emiterea de ordonante in domeniul rezervat legii organice;

- stabilirea de catre Parlament, in mod obligatoriu, a datei pana la care se pot emite ordonantele;

- posibilitatea ca Parlamentul sa ceara supunerea ordonantelor spre aprobare, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare;

- sanctiunea incetarii efectelor ordonantei in cazul nerespectarii termenului mentionat mai sus.

Fiind “unica autoritate legiuitoare” a tarii, Parlamentul poate reglementa, chiar si pe durata abilitarii Guvernului cu emiterea de ordonante, in domeniile prevazute in legea de abilitare. Pe de alta parte, delegarea legislativa poate opera si atunci cand in domeniul ce constituie obiect al legii de abilitare, exista proiecte de legi ori propuneri legislative aflate in dezbaterea Parlamentului, fapt care creeaza posibilitatea aparitiei unor reglementari paralele, practic simultane. Curtea Constitutionala a retinut in acest sens, intr-o decizie relativ recenta, ca “Parlamentul, in calitate de unica autoritate legiuitoare, este liber sa aprecieze asupra domeniilor delegarii legislative, cu respectarea dispozitiilor art. 114 [=art. 115, in noua numerotare], alin. (1) din Constitutie, chiar si in cazul in care a inceput dezbaterea unor proiecte sau propuneri legislative avand acelasi obiect sau un obiect asemanator”.

Conform dispozitiilor art. 115, alin. (4), “ Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.”. O prima problema ridicata de aceste dispozitii o reprezinta stabilirea intelesului notiunii de “situatie extraordinara”. In vechea redactare a acestei dispozitii, emiterea ordonantei de urgenta era conditionata de survenirea unui „caz exceptional”. Or, exceptia, prin natura ei, se sustrage oricarei incercari de definire; o definire a exceptiei constituie o antinomie. Este insa posibila determinarea punctuala a anumitor cazuri ca fiind sau nu exceptionale, si prin urmare, ca justificand – sau nu – adoptarea unei ordonante de urgenta. Consecinta acestei incertitudini a fost faptul ca in ultimul deceniu Guvernul a preferat frecvent calea mai simpla si mai rapida a emiterii unei ordonante de urgenta, invocand adesea fara temei existenta unui „caz exceptional”. Uneori in cursul unui an asemenea „cazuri exceptionale” au survenit de peste o suta de ori, ceea ce practic reprezenta o uzurpare a functiei Parlamentului de „unica autoritate legiuitoare”. Termenul de „situatie extraordinara” are rolul de a sublimnia mai apasat caracterul de exceptie al imprejurarilor in care constituantul admite ca Guvernul sa adopte un act cu putere de lege; in plus este mentionat expres elementul urgentei: situatiile extraordinare trebuie sa fie de asa natura, incat reglementarea lor sa nu poata fi amanata. Obligatia Guvernului de a motiva urgenta in cuprinsul ordonantei constituie o garantie in plus a respectarii normelor constitutionale. Domeniul in care pot fi emise ordonante de urgenta este limitat expres prin nou inseratul alineat (6): „Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.

O alta problema o constituia – anterior revizuirii Constitutiei – stabilirea momentului intrarii in vigoare a ordonantelor de urgenta. Textul constitutional nu preciza decat faptul ca intrarea in vigoare se produce “numai dupa depunerea lor spre aprobare de catre Parlament”. In consecinta, intrarea in vigoare se producea in urma publicarii ordonantelor in Monitorul Oficial al Romaniei (conditie a carei neindeplinire atragea conform dispozitiilor art. 107 [vechea numerotare], alin. (3), fraza a 2-a, inexistenta ordonantei), daca – si numai daca! – ordonanta a fost depusa anterior la Parlament spre aprobare. Teoretic era admisibil ca ordonata sa fie publicata anterior depunerii la Parlament spre aprobare, dar in acest caz este necesar ca in textul ei sa se prevada o data a intrarii in vigoare care sa fie, in mod obligatoriu, ulterioara depunerii la Parlament. Parlamentul urma sa ia in dezbatere cat mai rapid ordonantele depuse spre aprobare, fapt care rezulta implicit din dispozitia art. 114, alin. (4), fraza a 2-a [vechea redactare], privind obligativitatea convocarii sale in cazul in care acesta nu se afla in sesiune. In practica Parlamentului, din pacate, dezbaterea parlamentara a ordonantelor de urgenta avea loc cu mare intarziere, nu in ultimul rand datorita numarului mare de ordonante de urgenta.

In vechea redactare a Constitutiei lipseau prevederile privind procedura supunerii spre aprobare a ordonantelor de urgenta, fapt criticat in literatura de specialitate. Noua versiune a legii fundamentale remediaza acest inconvenient, prin dispozitiile art. 115, alin. (5), care prevede in acest sens ca: „Ordonanta de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei. Camerele, daca nu se afla in sesiune, se convoaca in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau, dupa caz, de la trimitere. Daca in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei, aceasta este considerata adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea in procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzand norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta la articolul 76 alineatul (1).” Modificarea priveste stabilirea unor termene precise privind convocarea Parlamentului (5 zile) si dezbaterea asupra ordonantei (30 de zile in cazul primei Camere sesizate). Cea de a doua Camera urmeaza sa se pronunte „in procedura de urgenta”

Anterior revizuirii, in practica parlamentara si guvernamentala, precum si in literatura juridica, s-a mai pus problema admisibilitatii emiterii de ordonante de urgenta in domeniile rezervate legii organice. Doctrina a fost in general rezervata cu privire la aceasta posibilitate, dat fiind faptul ca ordonanta de urgenta reprezinta “o exceptie la exceptie”. Elaborand proiectul legii noastre fundamentale, expertii Comisiei constitutionale au avut in vedere adoptarea unor ordonante de urgenta numai in situatiile in care Guvernul s-ar fi aflat in imposibilitate de a obtine in timp util o lege de abilitare, fara sa anticipeze evolutia – ce le-a contrazis asteptarile – in domeniul practicii noastre politice si constitutionale. In fapt, Guvernul a emis in anii de dinaintea revizuirii Constitutiei de multe ori ordonante de urgenta reglementand domenii rezervate prin Constitutie legii organice, fara ca Parlamentul sa le respinga pe acest considerent ori ca instanta noastra constitutionala sa le declare neconstitutionale. In prezent problema este eliminata: interdictia adoptarii ordonantelor de urgenta in domeniile mentionate in art. 115, alin. (6) are semnificatia unei permisiuni implicite de a emite ordonante de urgenta in celelalte domenii, inclusiv in cel al legii organice, evident cu conditia respectarii conditiilor din alin. (4) si (5) ale aceluiasi articol.

Adoptarea legii in conditiile asumarii raspunderii Guvernului potrivit art. 114

Guvernul isi poate asuma raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, intrunite in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege (art. 114, alin. (1)). Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege (ori a programului sau a declaratiei mentionate in alin. (1)) a fost votata in conditiile art. 113. Motiunea de cenzura poate fi initiata si de parlamentari care au mai semnat o alta motiune de cenzura in aceeasi sesiune. In cazul in care nu a fost depusa nici o motiune de cenzura in termenul mentionat sau daca o asemenea motiune a fost respinsa, proiectul de lege se considera adoptat. In vechea redactare a Constitutiei, unui asemenea proiect de lege nu se puteau aduce amendamente; Parlamentul trebuia sa opteze intre adoptarea fara modificari a proiectului de lege si demiterea Guvernului.

In prezent, Parlamentul poate amenda proiectul de lege, insa amendamentele trebuie aprobate de Guvern (art. 114, alin. (3)).

Legea adoptata pe aceasta cale poate fi insa supusa controlului anterior de constitutionalitate in baza art. 146, lit. a). Teoretic, este insa posibil ca legea sa fie totusi modificata; conform textului constitutional, in cazul in care Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege “se considera adoptat” nu insa promulgat si cu atat mai putin intrat in vigoare. Ca atare, Presedintele Romaniei poate, anterior promulgarii, sa ceara reexaminarea de catre Parlament a legii, prilej ca care Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare poate efectua modificarile pe care le considera necesare sau oportune. O asemenea situatie reprezinta de fapt o modalitate prin care Presedintele Romaniei “exercita functia de mediere intre puterile statului” (art. 80, alin. (2), fraza a 2-a), eliminand tensiunile ce se pot acumula intre legislativ si executiv.

Procedura de urgenta

Conform dispozitiilor art. 74, alin. (3) Parlamentul poate, la cererea Guvernului sau din proprie initiativa, sa adopte proiecte sau propuneri legislative cu procedura de urgenta stabilita de regulamentul fiecarei Camere. Dispozitiile incidente acestei proceduri se gasesc in art. 107-111 din RCD si, respectiv, in art. 102-104 din RS Proiectele de lege referitoare la armonizarea legislatiei Romaniei cu cea a Uniunii Europene si a Consiliului Europei precum si ordonantele emise de Guvern in temeiul art. 115, alin. (4) din Constitutie se supun de drept aprobarii Camerei Deputatilor in procedura de urgenta (art. 107, alin. (3) din Regulamentul acestei Camere). Amendamentele, care pot fi prezentate de grupurile parlamentare, de senatori, deputati sau de catre Guvern, se trimit comisiei sesizate in termen de cel mult 48 de ore de la aprobarea procedurii de urgenta (art. 108, alin. (1) din RCD si, respectiv, art. 103, alin. (1) din RS). Comisia sesizata in fond este obligata sa-si depuna raportul in termen de trei zile in cazul Camerei Deputatilor si, respectiv, in termenul stabilit in acest scop de Biroul Permanent in cazul Senatului. Dezbaterea proiectului sau a propunerii legislative, in regim de urgenta, in Camera Deputatilor nu poate depasi durata de timp aprobata de Camera, la propunerea presedintelui, cu avizul biroului comisiei sesizate in fond. Daca durata mentionata a expirat, presedintele Camerei supune votului acesteia fiecare amendament cuprins in raportul comisiei sesizate in fond si fiecare articol amendat, dupa care se va proceda la votarea finala a proiectului de lege sau a propunerii legislative (art. 111 din Reg. Cam. Dep). In cazul Senatului, se poate stabili o limita doar a dezbaterilor generale (art. 103, alin, (4) din RS).

§ 2. Alte acte ale Parlamentului

Hotararile Parlamentului

Hotararile se deosebesc de legi sub urmatoarele aspecte:

- pot reprezenta atat manifestarea vointei Parlamentului cat si emanatia vointei unei singure Camere;

- sunt adoptate printr-o procedura simpla, considerabil diferita de cea a adoptarii legilor;

- au o forta juridica inferioara legilor;

- pot cuprinde atat dispozitii cu caracter normativ cat si – foarte frecvent de altfel – dispozitii cu caracter individual;

- nu sunt supuse controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutionala, cu exceptia acelor hotarari prin care se adopta regulamente ale Parlamentului.

Hotararile privind Regulamentele Camerelor se adopta, ca si legile organice, cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere (art. 74, alin. (1)). Atunci cand Constitutia prevede adoptarea unei decizii de catre Parlament (de exemplu, in privinta acordarii increderii Guvernului si programului de guvernare, in baza art. 102, alin. (2) si (3)), fara a prevedea in acest sens adoptarea unei legi, Parlamentul se va pronunta printr-o hotarare.

Motiunile Parlamentului

Motiunile constituie – dupa cum s-a subliniat in literatura juridica – o subspecie a hotararilor. Motiunea reprezinta actul prin care Parlamentul sau una din Camere isi exprima pozitia intr-o anumita problema de politica interna sau externa (art. 148, alin (1) din RCD Si respectiv, art. 148, alin. (1) din RS). Ele pot fi initiate de cel putin 50 de deputati si, respectiv, de cel putin o patrime din numarul senatorilor. Semnatarii unei motiuni nu mai pot promova o noua motiune in aceeasi problema pana la incheierea dezbaterii motiunii respective (art. 149 din RCD si articolul cu acelasi numar din RS). Motiunile privind probleme de politica externa se dezbat numai insotite de avizul comisiei de specialitate. Adoptarea motiunilor se face insa diferit: la Senat este necesar votul majoritatii senatorilor (art. 152, alin. (1), teza finala din RS) iar la Camera Deputatilor este suficient votul majoritatii deputatilor prezenti (art. 151 din RCD ). Spre deosebire de hotarare – care are in principiu intotdeauna efecte juridice interne (putand doar in subsidiar efecte externe) – motiunea poate avea importante efecte de ordin extern.

Motiunea de cenzura constituie o importata categorie de acte ale Parlamentului, avand trasaturi ce o disting de celelalte motiuni (motiunile simple). Ele se adopta de Camera Deputatilor si de Senat, intrunite in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Cerinta majoritatii nu trebuie intrunita la fiecare Camera; este suficient ca in favoarea motiunii sa voteze majoritatea parlamentarilor. Votul poate fi atat deschis cat si secret. Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor. Ea se comunica Guvernului la data depunerii si se dezbate dupa trei zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere (art. 113, alin. (2) si (3)). In cazul respingerii motiunii de cenzura, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura decat in situatia in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit art. 113.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 465
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site