Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

CATEGORII DOCUMENTE




loading...



ArheologieIstoriePersonalitatiStiinte politice


GUVERNAREA SEPTEMBRISTA, INTRE BUNE SI RELE

Stiinte politice

+ Font mai mare | - Font mai mic




GUVERNAREA SEPTEMBRISTA, INTRE BUNE SI RELE




Sub conducerea lui Horia Sima si intr-un context politic international favorizant, miscarea legionara a cunoscut ascensiunea la conducerea statului roman. La 14 septembrie 1940 a fost chemata la guvernare de catre generalul Ion Antonescu, iar Romania s-a proclamat stat national legionar. Vom face in cele ce urmeaza o analiza obiectiva asupra perioadei 14 septembrie 1940-21 ianuarie 1941, o perioada controversata in istoria Romaniei. Guvernul care a functionat atunci, desi de scurta durata, a fost unul titular, iar nu interimar, expresie a noii organizari statale pe care a cunoscut-o tara noastra prin nefericita conjunctura nationala si internationala: statul national legionar. Aceasta analiza este necesara pentru a cunoaste cauzele neintelegerilor dintre legionari, pe de o parte, si Ion Antonescu, respectiv organele Ministerului de Interne, pe de alta parte.

Dumitru Paraschiv

Guvernul instaurat la 14 septembrie 1940 era prezidat de generalul Ion Antonescu, numit „sef al regimului legionar“, insa structura administrativa centrala si locala pe care acesta o coordona apartinea aproape in totalitate Miscarii legionare. Comandantul acestei organizatii politice, Horia Sima, era vicepresedintele Consiliului de Ministri, fara portofoliu; acesta a prezidat sedintele guvernului in lipsa conducatorului statului, Ion Antonescu. Legionarii detineau portofoliicheie in guvern: Internele, Afacerile Straine, Munca si protectia sociala, Propaganda, Invatamantul, numerosi subsecretari de stat la toate ministerele. In administratia locala detineau toate prefecturile, cu trei exceptii; de asemenea, chesturile si prefecturile de politie, in frunte cu Prefectura Politiei Capitalei, condusa de colonelul Zavoianu, respectiv de Radu Mironovici.

Miscarea legionara a venit la putere pe fondul esecului politico-economic al regimului de dictatura regala si, nu in ultimul rand, al marilor nemultumiri sociale pe care acesta le-a provocat, lucru care a adus legionarilor o mare audienta populara. Aceasta avea sa creasca treptat, o data cu aplicarea reusita a unor masuri social-economice pe care marea masa a populatiei le astepta de mult. Nivelul excesiv de impozitare, coruptia si birocratia - iata cateva consecinte nefaste ale oligarhiei politicoeconomice care a guvernat tara intre 1938 si 1940 si care era formata din reprezentanti de seama ai intregului spectru politic democratic.

Sunt, totodata, factori care au contribuit decisiv la scaderea nivelului de trai al unor categorii sociale. Marile nemultumiri au creat deziluzii la fel de mari, iar sperantele populatiei s-au indreptat atunci spre Miscarea legionara, care, in timp, prin figura carismatica a lui Corneliu Codreanu, dar si din cauza persecutiilor pe care le-a aplicat nejustificat si nelimitat Carol al II-lea, a dobandit o mare priza la mase. Pana in decembrie 1940, numarul actelor de coruptie a fost diminuat simtitor (au aparut, in schimb, asa-zisele „romanizari”), marii datornici economici au fost siliti sa-si achite datoria, salariile muncitorilor au fost marite substantial, pe alocuri dublate, s-au inregistrat cateva succese economice si, ce e mai important, in doar trei luni statul a realizat un buget excedentar nemaiintalnit. La sfarsit de an, guvernul Romaniei realizase in vistieria statului un excedent bugetar de 5 774 000 000 lei. Printr-o administrare ordonata a parghiilor statului, in cateva luni s-a depasit gravul dezechilibru economic si s-a realizat acest progres uluitor, in conditii foarte grele, determinate de urmatorii factori: marile rapturi teritoriale, prin care tara a pierdut nu doar un procent mare al fortei de munca, ci si mari baze economice, exodul de refugiati, anul agricol sarac care se incheiase, cutremurul din 1940.

La realizarea excedentului bugetar au contribuit: starpirea coruptiei, neimplicarea demnitarilor in acte de coruptie si alte acte ilegale, silirea marilor datornici la achitarea datoriilor catre stat, conformarea tuturor la plata impozitelor. De teama sanctiunilor, Ministerul de Finante a devenit mult mai eficient in incasarea impozitelor. Se mai adaugau economiile realizate de stat prin deconcentrarea trupelor, in valoare de doua miliarde si jumatate de lei. Au sporit economiile particulare la banci, numai CEC inregistrand o crestere de un miliard de lei in cele trei luni.

In mediul rural, masura aplicata imediat a vizat abuzurile jandarmilor impotriva taranilor. Acestea au fost diminuate semnificativ. Pana atunci, jandarmii „faceau legea” in satele romanesti. E vorba de instaurarea unei adevarate filiere a coruptiei - mita si trafic de influenta, amenintari, rechizitii abuzive, coordonarea unor infractiuni de furt si furt calificat, diferite nedreptati. In asemenea cazuri, jandarmii (etnici romani!) erau mana-n mana cu perceptori, notari sau primari (etnici romani!), iar punctul slab de care se putea profita in defavoarea taranilor il constituia rata mare a analfabetismului, implicit necunoasterea legilor. (La asemenea acte se referea si Constantin Virgil-Gheorghiu in best-sellerul sau A 25-a ora.) De asemenea, au fost eliminate abuzurile arendasilor. Exemplara a fost ideea (ce nu a fost concretizata, deoarece a aparut prea tarziu) a „stalpului infamiei“, care i-a apartinut prefectului de Ilfov, conform careia toti infractorii, indiferent de rang, urmau sa fie astfel supusi oprobriului public.



In agricultura fusese un an sarac. Dar noile insamantari de toamna s-au dovedit un succes deplin. Nu numai ca suprafetele insamantate atunci, intr-o tara si cu o populatie diminuate cu o treime fata de 1939, erau mai mari decat in anul anterior, dar productia anului 1941 a atins parametri excedentari, fapt binevenit deoarece era nevoie de intretinerea unei armate mobilizate si a unei societati pe timp de razboi. Suprafata agricola insamantata in toamna lui 1940 a fost de 2 389 555 hectare, mai mare cu 39% decat in 1939, pe timpul Romaniei Mari. Aici si-a pus amprenta o buna coordonare la nivel de administratie locala: prefecturi si primarii. In septembrie 1940, incasarile propriu-zise ale statului au atins suma de 3 502 000 000 lei, comparativ cu 2 768 000 000 lei in aceeasi perioada a anului precedent.

Aveam de a face cu un stat autoritar, insa dictatura nu a fost introdusa de Antonescu, ci de Carol al II-lea. Pe de alta parte, regimul nu era totalitar, deoarece existau cativa tehnicieni apolitici (precum ministrul de razboi Ion Antonescu) sau liberali (cei doi ministri de finante, Gheorghe Leon, Mircea Cancicov) si Mihai Antonescu, ministrul de justitie. In afara de resorturile militare, guvernul nu includea militari. Din toate aceste motive, termeni ca „guvern legionar” si „guvern militaro-gardist” ni se par improprii pentru a caracteriza guvernul Romaniei din acea perioada. Mai exacti ni se par termenii „guvern majoritar legionar” sau „guvern de uniune nationala”. Greseala fundamentala a guvernarii national-legionare a fost antisemitismul. Asa ceva nu are nici o scuza, nici o explicatie, nici o logica. Evreii erau cetateni ai acestei tari, care isi achitau si ei impozitele, ca majoritatea. In plus, si-au adus in repetate randuri contributia de jertfa pentru independenta Romaniei, pentru realizarea Marii Uniri. Cati evrei nu au murit in razboiul de independenta sau in primul razboi mondial, pentru ca noi sa avem o tara mai libera, mai mare si mai buna! La cimitirele din Iasi si Husi se afla atatea marturii. Cati medici evrei nu au salvat vietile romanilor! Cei mai multi infractori erau etnici romani, iar nu evrei. Marii infractori si cei mai multi ca numar, dar si ca raport etnic, erau de departe etnici romani, ca si victimele acestora, de altfel.

Promovarea antisemitismului la noi in tara nu a fost de „competenta“ exclusiva a Miscarii legionare. Partidele lui A.C. Cuza si Octavian Goga au introdus legislatia antisemita, pe timpul cat s-au aflat la guvernare. Legislatia a fost „imbunatatita” pe timpul dictaturii lui Carol al II-lea. Argumente pentru antisemitism nu au existat. Decat pretexte. Unul dintre ele a fost concurenta loiala pe care unele societati evreiesti o faceau pe piata celor romanesti. Improprietarirea cu pamant a romanilor refugiati si „romanizarea“ intreprinderilor s-au facut in buna parte pe posesiunile care apartinusera evreilor. (Definim exproprierea pe criterii de etnie sau rasa ca fiind comunism etnic sau rasial.) Guvernul septembrist se face vinovat de elaborarea celor doua decrete de expropriere a evreilor. Dar acel guvern nu a elaborat masuri legislative pentru expulzarea sau exterminarea evreilor, dupa cum nici lagare de concentrare nu a construit. Ministrul de interne Constantin Petrovicescu s-a opus pe toata perioada guvernarii national-legionare insistentelor generalului Antonescu de a se construi in Romania lagare de concentrare.

Este una dintre acuzatiile pe care conducatorul statului le aduce fostului ministru legionar, in mod repetat, in cartea Pe marginea prapastiei. Ministrul de interne Constantin Petrovicescu a amanat continuu construirea lagarelor de concentrare pe teritoriul Romaniei. Poetul Radu Gyr a reinfiintat teatrul in limba idis, suspendat pe timpul dictaturii antisemite a regelui Carol al II-lea. Insa traducerea in limba romana a cartii lui Adolf Hitler, Mein Kampf, ramane o dovada a promovarii antisemitismului si rasismului si o dovada, la urma urmei, ca pentru rasism si antisemitism nu exista nici un fundament logic, firesc. Best-seller in Germania, Mein Kampf a fost bine vanduta si in Romania acelor timpuri. Antisemitismul nu a fost promovat doar in timpul dictaturilor interbelice. Masiva expropriere, exterminare si purificare etnica impotriva evreilor din Romania s-au realizat in timpul guvernarii comuniste (nationalizarile au inceput in 1948).




Comunistii romani au avut grija sa anatemizeze concurenta politica de altadata, care avusese o priza mult mai mare in randul proletariarului: Miscarea legionara. Daca partidul comunist de la noi a fost filiera fidela a bolsevismului, nu la fel putem spune despre legionarism raportat la fascism si nazism. Corneliu Codreanu si-a format nucleul sau politic la Iasi, in 1919, anterior fascismului lui Mussolini. Iar pe vremea cand Hitler abia se facea cunoscut pe plan local, Codreanu era de mult afirmat pe plan national. Garda de Fier a fost la un moment dat si pentru scurt timp „coloana a V-a“ a nazismului german.

Cautand sa se interpuna ca mediator pe „piata“ posesiunilor evreiesti, cand sasii si svabii doreau sa cumpere toate acele proprietati (sinistra concurenta), Legiunea a intrat in dizgratiile partidului nazist. Iar atunci cand s-a incercat acapararea totala de catre germani a societatilor petroliere romanesti, situatia s-a agravat si mai mult. Guvernul septembrist a impiedicat monopolul german asupra economiei romanesti si mai ales asupra industriei petroliere. Dupa ce, in urma situatiei internationale, administratorii francezi, americani, englezi, belgieni si olandezi au plecat din Romania, uzinele petroliere de pe Valea Prahovei au intrat in vizorul capitalului german (care administrase zona si pana in 1918). Un exemplu elocvent l-a constituit uzina „Astra”, care fusese administrata de olandezi. Dupa ce au ocupat Olanda, germanii au pus mana pe sediul general al societatii „Shell“, considerata prada de razboi. „Shell“ administra si societatea „Astra“ din Romania. Sub argumentul ca, implicit, au pus mana si pe actiunile din Romania, germanii au revendicat uzina din Valea Prahovei.

Insa, la o verificare mai atenta a guvernului de atunci, s-a descoperit ca germanii aveau doar cotoarele actiunilor, deoarece titlurile ajunsesera undeva peste Ocean, o data cu patronii refugiati. Or, cotoarele fara titluri nu aveau nici o valoare. Vicepresedintele Consiliului de Ministri si-a expus in mod public oprobriul fata de Tratatul economic romanogerman, parafat la 4 decembrie 1940, socotindu-l un mijloc de imixtiune al intereselor germane in economia romaneasca. (Trebuie precizat ca economia noastra a fost orientata spre Germania de catre Carol al II-lea si guvernelemarioneta pe care le-a format acesta in 1938-1940.) Pe acel tratat nu exista semnatura nici unui ministru legionar. Actul a fost parafat la Berlin de catre ministrul de finante Mircea Cancicov si ministrul petrolului Dimitriuc, din partea Romaniei, respectiv ministrul Karl Clodius, din partea Reichului.

Miscarea legionara a reprezentat, mai ales in timpul prezentei sale la guvernare, o concurenta acerba nu doar pentru Partidul Comunist, ci si pentru Grupul etnic german, o formatiune ordonata, cu structuri paramilitare, ascultatoare de Partidul National-Socialist. Liderul acestui grup era Wilhelm Fabricius, om cu mare influenta, deoarece era ministrul Germaniei in Romania, avand, prin urmare, imunitate diplomatica. Ministrul justitiei, Mihai Antonescu, pe baza unui rechizitoriu al ministrului Sima, nu a admis reorganizarea acelui grup conform unor interese antinationale, elaborand un statut juridic care sa nu atenteze la siguranta statului. Acest statut permitea arborarea de catre organizatia etnica germana a drapelului Reichului doar alaturi de cel romanesc si organizarea politica a Grupului etnic german. Aceasta organizatie politica s-a numit Partidul National-Socialist al Germanilor din Romania, fiind condus, intre 1941 si 1944, de L. Kohlhammer. Iata, asadar, care era, la propriu si la figurat, „coloana a V-a“ a nazismului in Romania. Intre anii 1941 si 1944, din partea acestei filiere si a Grupului etnic german nu s-au inregistrat manifestari periculoase, organizatiile nu au fost implicate in atentate sau sabotaje.

Guvernul septembrist a reusit sa ii ajute pe refugiatii ardeleni. Intre refugiati, cei mai multi erau functionari si intelectuali; tarani, mai putini, deoarece erau legati de munca pamantului, munca din care trebuia sa-si intretina familiile numeroase. Refugiatii au fost incadrati in munca si au primit ajutoare din partea statului. Vicepresedintele de Consiliu a protestat fata de crimele abominabile care s-au savarsit in toamna anului 1940 impotriva populatiei romanesti din nord-vestul Ardealului. In acest sens, a intocmit un raport amanuntit pe care l-a inaintat tuturor oficiilor diplomatice ale Romaniei, precum si departamentelor de presa din cadrul acestora. O alta greseala fundamentala a guvernului Romaniei a constituit-o incapacitatea de a tine sub control numeroasele grupuri de exaltati cu apucaturi razbunatoare. In numele unei asazise „justitii“, cateva grupuri de legionari au trecut la punerea in plan a asasinatelor politice, ceea ce a fost numit „politica cu revolverul“.



De altfel, organizatia legionara avea antecedente in acest sens inca din 1933. E adevarat ca, intre cei arestati politic la Jilava, in toamna lui 1940, se aflau numerosi membri ai camarilei carliste, oameni corupti sau foarte corupti, unii fiind implicati in asasinarea celor 292 de tineri intelectuali din Romania, inclusiv preoti, a caror vina era doar detinerea unui carnet de membru de partid. Dupa cum atatia altii dintre cei arestati erau la fel de nevinovati. Insa nimeni nu avea dreptul sa judece in nume propriu, in numele unei alte justitii decat cea a statului, cu atat mai mult cu cat exista un parchet general si un minister de justitie. Regele Carol al II-lea era cu atat mai raspunzator, cu cat fusese implicat politic in mod direct, fiind seful suprem al partidului de guvernamant (regele cu carnet de partid): Partidul Natiunii, declarat totalitar, metamorfozat din Frontul Renasterii Nationale, care fusese prezidat de Al. Vaida-Voievod. Intre 1938 si 1939 s-au comis in Romania 292 de asasinate politice.

Mentionam ca regelui Carol ii apartin initiativele statului totalitar si ale crimei de stat. Oligarhia carlista, guvernele Frontului Renasterii Nationale, formatiune care includea reprezentanti din fostele partide democratice, s-au facut vinovate de adoptarea si aprobarea unor acte de tip terorist. Asasinatul politic este un act terorist. Crimele lui Carol al II-lea au reprezentat o cauza a izolarii internationale a Romaniei si au creat tarii noastre o imagine negativa in randul opiniei publice internationale. Imediat dupa venirea legionarilor la putere, s-a constituit Comisia speciala de ancheta criminala, conform unui decret-lege publicat in Monitorul Oficial din 3 octombrie 1940. Comisia se subordona direct Presedintiei Consiliului de Ministri. Prezidata de magistratul Eugen Badescu, noua comisie a avut ca obiectiv anchetarea tuturor celor implicati in asasinatele politice comise pe timpul dictaturii carliste, indiferent de sectorul din care proveneau acestia. Dupa cercetarea a peste 500 de persoane, Comisia speciala de ancheta criminala a oferit Presedintiei Consiliului un raport cutremurator.

Bilantul tragic al asasinatelor numara 292 de victime. In actele criminale fusesera implicati ministri, 55 de prefecti de judet, 55 de comandanti de jandarmi si peste 50 de comisari, inspectori si ofiteri de jandarmerie, numerosi agenti de politie si de jandarmi. Dintre acestia, 64 de persoane au fost incarcerate la Jilava. Asasinatele care au urmat in noiembrie 1940 au dat peste cap toate cercetarile Comisiei si au creat o situatie defavorabila prezentei legionarilor la guvernare. Insa asasinatele de la Jilava au fost starnite chiar de o greseala a Comisiei. Aceasta a emis o adresa catre Prefectura Politiei Capitalei, cerand punerea in libertate a lui Traian Cinghita si a altor fosti angajati ai M.I. Traian Cinghita, fost plutonier de jandarmi, a fost implicat la Vaslui in omorarea a 31 de legionari, in calitate de comandant al plutonului de executie. La aflarea vestii, cativa legionari, gandind ca arestatii nu vor mai plati niciodata pentru vina lor, s-au grabit sa actioneze razbunator in numele unei „justitii” proprii. Toti cei 64 de detinuti au fost executati in noaptea de 26/27 noiembrie 1940.

Asasinatele au continuat, culminand cu omorarea de catre membri ai politiei legionare a profesorilor Iorga si Madgearu. La aflarea vestii, toti ministrii legionari din guvern, reuniti sub conducerea lui Horia Sima, s-au desolidarizat oficial de actiunile teroristilor, dezaprobandu-le, desfiintand politia legionara si destituindu-l pe colonelul Zavoianu din fruntea Prefecturii Politiei Capitalei. Guvernul a emis un decret-lege prin care se instituia

pedeapsa cu moartea pentru comiterea unor delicte asemanatoare acelora de la sfarsitul lunii noiembrie. Asasinatele au dat peste cap intreaga munca a Comisiei de ancheta, transformand adevarati fosti asasini in victime. Au compromis la maximum miscarea legionara.

Cui au folosit asasinatele? Mai intai, PCR. Membrii sai erau total dezamagiti dupa ce Stalin tradase cauza prin alianta cu nazismul. Credeau ca, in urma succeselor economicosociale ale guvernarii, legionarii vor fi luati in brate de Stalin. Apoi, generalului Antonescu, in dorinta acestuia de a se debarasa de legionari, dar si partidului nazist, care nu putea nicicum sa dicteze in economia romaneasca. Pedeapsa aplicata unor detinuti din lotul susamintit ar fi fost fireasca doar daca venea pe cale legala. Niste asasini dovediti nu se puteau astepta la altceva. Dar verdictul nu a mai fost asteptat. De asemenea, pedeapsa aplicata lui Armand Calinescu ar fi fost perfect justificabila, daca ar fi fost aplicata de justitie. In ianuarie 1941, Antonescu a dat o lovitura de stat. A fost un act perfect responsabil din partea demnitarilor legionari judeteni de a nu parasi posturile. Nu schimbi administratia locala (civila si militarizata) asa, peste noapte, fara nici un temei legal.



loading...






Politica de confidentialitate

DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 760
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2020 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site