Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


DELIMITAREA DREPTULUI MEDIULUI DE CELELALTE RAMURI ALE DREPTULUI

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Delimitarea dreptului mediului de celelalte ramuri ale dreptului




1. Dreptul Constitutional si Dreptul mediului

Dreptul constitutional este ramura de drept care cuprinde normele fundamentale din care decurg continutul si semnificatiile esentiale ale celorlalte ramuri de drept, inclusiv ale dreptului mediului.

Constitutia cuprinde norme care consacra semnificatii ale principiilor dreptului mediului, cum ar fi exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national sau crearea conditiilor necesare calitatii vietii;

printre drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor este consacrat de Constitutie, dreptul la un mediu sanatos si echilibrat din punct de vedere ecologic si se stabileste faptul ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului;

organele si institutiile fundamentale ale statului reglementate de Constitutie prezinta si competente generale in domeniul mediului, iar dispozitiile constitutionale cuprind si principiile fundamentale ale institutiilor speciale in domeniu; de asemenea, legea fundamentala consacra principiul autonomiei locale si descentralizarii serviciilor publice;

garantiile juridice ale dreptului la un mediu sanatos si ale altor drepturi fundamentale conexe sunt consacrate in Constitutie si completate prin reglementarile speciale.

Fara indoiala, dincolo de aceste interferente, si deosebirile dintre cele doua ramuri sunt evidente. Ele tin mai ales de natura obiectului supus reglementarii si de finalitatea normelor componente.

2. Delimitarea fata de Dreptul civil

Intre Dreptul mediului si Dreptul civil se manifesta o serie de interconexiuni, determinate in principal de exercitarea dreptului de proprietate si a dezmembramintelor sale asupra factorilor naturali ai mediului, supusi protectiei, in conditiile legii. Intr-ade­var, reglementand principalele aspecte ale relatiilor de proprietate, normele dreptului civil se intersecteaza in unele privinte cu cele privind ocrotirea si conservarea solului si subsolului, apelor, padurilor etc., determinand consecinte si cerinte juridice comple­mentare. In acelasi timp, raspunderea pentru daune ecologice a dus la constituirea unui adevarat „drept civil al mediului“. In conditiile in care Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2005, privind protectia mediului a consacrat o serie de reguli specifice raspunderii pentru prejudiciul ecologic, dispozitiile Codului civil in materie raman dreptul comun. Mai mult decat atat, potrivit art. 44 alin. (7) din Constitutie, dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului, stabilind astfel raportul dintre cele doua drepturi fundamentale ale omului. Totodata insa se manifesta o serie de diferente majore determinate de obiectul si metodele de reglementare diferite ale celor doua ramuri de drept. Astfel, daca in cazul raporturilor juridice civile partile se afla pe pozitii de egalitate juridica, in cele de drept al mediului se gasesc intr-o forma de subordonare speciala. Mai mult decat atat, daca in stabilirea continutului raportului juridic civil (a drepturilor si obligatiilor partilor) vointa partilor are un rol insemnat, daca nu exclusiv, in raporturile de drept al mediului continutul este intotdeauna predeterminat, stabilit de prevederile legale.



In sfarsit, in raporturile de drept civil titularul dreptului ca subiect activ este determinat, iar subiectul pasiv este nedeterminat, obligatia de a nu face nimic de natura sa stanjeneasca exercitiul dreptului revenind tuturor persoanelor. In cazul raporturilor de drept al mediului este determinat in primul rand titularul obligatiei de a face sau de a nu face ceva privind protectia si ameliorarea mediului s.a.

3. Delimitarea fata de Dreptul administrativ

In activitatea generala de realizare a legislatiei privind protectia si dezvoltarea mediului, un rol deosebit revine actelor juridice emanate de la organele administratiei de stat. De aceea, o semnificatie deosebita prezinta, in precizarea dimensiunilor definitorii ale dreptului mediului, desprinderea asemanarilor si deosebirilor acestuia fata de dreptul administrativ.

De altfel, se considera ca, dintre ramurile sistemului juridic, Dreptul mediului este cel mai legat de Dreptul administrativ, datorita, mai ales, importantei regulilor de politie administrativa si rolului statului in materie. Problemele mediului au avut un impact direct si asupra evolutiei dreptului administrativ. Mai intai, formularea si aplicarea unei politici in domeniul mediului au determinat instituirea unei administratii special organizate si cu atributii specifice. Apoi, treptat, s-au format si s‑au dezvoltat institutii de drept administrativ specifice, precum serviciul public al mediului sau tehnici juridice, ca de exemplu consultarea publicului si, mai ales, concertarea si contractualizarea activi­tatilor din domeniul mediului. La nivelul masurilor menite sa serveasca ocrotirea me­diului sunt enumerate: obligarea unitatilor la aplicarea (montarea si folosirea) de instalatii de filtraj si purificare, aplicare de amenzi si, in cazuri grave, oprirea sau suspendarea activitatii uzinelor in cauza, autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului si actelor administrative aferente etc.

Din punctul de vedere al apropierilor dintre cele doua ramuri de drept, o prima constatare priveste faptul ca, atat in raporturile juridice administrative, cat si in cele de drept al mediului, partile se afla in pozitii de subordonare, adesea una dintre ele fiind un organ al administratiei de stat.

Principala diferenta rezida in aceea ca, pe cand dreptul administrativ reglementeaza relatiile sociale nascute in cadrul si pentru realizarea activitatii executive, avand la baza subordonarea in temeiul puterii de stat a unuia dintre subiecte fata de celalalt, raporturile de drept al mediului iau fiinta in vederea infaptuirii protectiei, conservarii si dezvoltarii mediului, problema de interes general.

4. Dreptul mediului si Dreptul muncii si securitatii sociale

Elementul conex dintre cele doua ramuri de drept il reprezinta „mediul muncii“, ca aspect al notiunii generale de mediu si care determina in consecinta interferenta acestora. De mentionat totusi ca, de regula, dreptul mediului nu se ocupa si de acest sector al „environment”-ului, sarcina principala revenind in acest sens normelor de protectie a muncii.

5. Delimitarea fata de Dreptul urbanismului

Importante interferente prezinta Dreptul mediului si cu Dreptul urbanismului (avand ca obiect afectarea si amenajarea spatiului urban). Dintr-un anumit punct de vedere, Dreptul mediului poate fi definit ca ansamblul regulilor privind protectia si conservarea mediului de viata. In masura in care acesta din urma este format din „datul natural si construit al omului“, Dreptul urbanismului contribuie si el la atingerea acestui obiectiv de interes general.

Spatiul diverselor ipostaze reprezinta o resursa naturala din ce in ce mai limitata si mai vulnerabila (calitate in care intereseaza dreptul mediului), iar amenajarea sa, prin afectarea si reglementarea utilizarii lui de catre consumatori (obiect al dreptului urbanismului), implica si luarea in considerare a cerintelor protejarii mediului aferent si exprimarea mijloacelor adecvate (zona de interferenta dintre cele doua ramuri de drept).



In mod inevitabil, intr-o societate atat de urbanizata precum cea actuala, problemele mediului penetreaza puternic si in mediul urban. Organizarea spatiului urban si conflictele diverse pe care le suscita (speculatia funciara, zgomotul, poluarea atmo­sferica) au stat de cele mai multe ori si la baza aparitiei miscarii ecologiste, mai dezvoltata in orase decat in mediul rural. La nivel teoretico-conceptual, aplicarea notiunilor ecologiei a dus la conturarea unui ecosistem urban artificial, dupa modelul ecosistemului natural. De asemenea, politica din domeniul urbanismului acorda prioritate masurilor vizand limitarea poluarilor urbane si protectia elementelor supravietuitoare.

Masurarea influentei asupra omului si echilibrului sau ecologic a amenaja­men­telor orasului in vederea ameliorarii calitatii vietii este dificil de efectuat; totusi existenta ei nu poate fi ignorata, si ca atare trebuie circumscrisa actiunii generale de protectie a mediului.

Dreptul urbanismului a suferit astfel un fenomen de „ecologizare“ crescanda, prin dezvoltarea reglementarilor urmarind in mod direct ori pe cale indirecta protectia mediului si conservarea naturii.

Interferenta Dreptului urbanismului cu Dreptul mediului a dus la transformarea masurilor de protectie a naturii intr-un instrument nou, al unui urbanism preo­cupat in special de optimizarea cadrului de viata. Astfel, realizarea unui mediu urban de calitate presupune, pe langa o serie de masuri sectoriale de prevenire si combatere (zone de protectie sanitara, reguli de amplasare a surselor de poluare – intreprinderi ori alte obiective economice), reforme mai profunde la nivel general, asa incat sa supuna ansamblul dreptului urbanismului la noile imperative ale mediului.

Dar obiectivul dreptului mediului este mult mai vast. El se intereseaza nu numai de protectia spatiilor, ci si de lupta impotriva poluarii si pentru conservarea calitatii factorilor de mediu, independent de localizarea lor.

La nivel concret, de pilda, scopul principal al planului de ocupare a solului il reprezinta impunerea a diferite servituti. Unele dintre acestea sunt edictate in profitul imbunatatirii calitatii mediului urban. Astfel, daca interzicerea de a construi, limitarile constructiilor in inaltime, densitatea ocuparii solului etc. pot avea efecte mai mult sau mai putin benefice pentru mediu, servitutile rezultate din clasarea spatiilor impadurite si instituirea spatiilor rezervate sunt legate direct de protectia mediului.

6. Delimitarea fata de Dreptul energiei

Desigur ca si in cazul celorlalte probleme care contribuie la conturarea specificitatii si autonomiei dreptului mediului in raport cu celelalte ramuri de drept trebuie sa se porneasca in permanenta de la esenta unitara a sistemului de drept, dinamica, functiile si obiectivele sale particulare.

In conditiile imperativului economisirii resurselor energetice, in strategiile pe termen lung ale multor tari s-au elaborat solutii tehnico-economice pentru introducerea in circuitul energetic a resurselor noi de energie, in aplicatii competitive cu cele clasice.

Devine din ce in ce mai evidenta cerinta ca exploatarea surselor de energie sa asigure nu numai o aprovizionare suficienta, dar si rationala si cu respectarea mediului. Din acest punct de vedere, noile energii (energie solara, energie eoliana, bioenergiile: biogazul, biomasa, energie geotermala etc.) prezinta o serie de trasaturi specifice, care rezida in principal in faptul ca sunt putin poluante si ofera o alternativa la energiile traditionale. Desi inca in stadiu incipient, Dreptul energiei cuprinde norme privind exploatarea surselor de energie, conservarea si distribuirea sa, ingloband si semni­ficative aspecte privind protectia anumitor factori de mediu.

Diferenta esentiala dintre cele doua ramuri ale dreptului consta in aceea ca, pe cand Dreptul energiei urmareste exploatarea surselor de energie, Dreptul mediului are ca obiect principal raporturile vizand protectia, conservarea si dezvoltarea mediului.

Legatura dintre cele doua domenii consta in faptul ca economisirea energiei si folosirea noilor energii reprezinta cai de protejare a resurselor naturale si de utilizare rationala a acestora.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 977
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site