Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


DUALISMUL JURIDIC IN DACIA

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



Dualismul juridic in Dacia

Organizarea centrala




Desi teritoriul Daciei nu a ajuns in intregime sub stapanirea romana, influentele civilizatiei romane, s-au manifestat si dincolo de provincia imperiala.

Doi imparati au reorganizat succesiv Dacia romana: Hadrian (117–138) in urma unei rascoale imparte teritoriul in trei provincii (Inferior, Superior si Poro­lis­sen­sis), iar Marcus Aurelius (161–180) pastreaza Dacia Porolisensis, dar cre­ea­za Dacia Apulensis si Dacia Malvensis.

Organizarea locala

Localitatile urbane erau colonii sau municipii. Coloniile erau centre urbane pu­ter­nic romanizate. Unele colonii se bucurau de ius italicum, deci locu­ito­rii lor nu pla­teau impozit. Municipiile aveau o conditie inferioara coloniilor, locuito­rii lor bucurandu-se de un statut juridic intermediar intre cetatenii romani si pe­re­gri­ni, dar diferenta dintre acestia incepe sa se estompeze cu timpul. Cu o singura ex­ceptie , orasele din provincia Dacia au fost vechi asezari ale autohtonilor.

Organizarea si conducerea oraselor era asemanatoare cu celelalte orase din im­pe­riu. Conducerea oraselor era autohtona si se exercita de cetatenii romani printr-un conciliu (asemanator senatului roman), cu atributii de coordonare a activitatii administrativ-fiscale.

Magistratii superiori erau alesi timp de un an si aveau atributii executive si judiciare.

Cea mai mare parte a populatiei din Dacia traia la sate, organizate fie dupa sis­te­mul roman in pagus (situate pe teritoriile dependente de colonii) si vicus (ce­le­lalte sate), fie in forma lor traditionala a obstilor satesti.

Sistemele de drept din Dacia romana

Cu toate ca organizarea Daciei s-a facut sub forma tipica de provincie romana, totusi dreptul roman s-a aplicat in mod diferentiat, concomitent cu dreptul autohton si cu ius gentium.

Dreptul roman s-a aplicat in raporturile dintre cetatenii romani, insa s-au ela­bo­-rat si norme juridice noi (edictele guvernatorilor) ti­nand sea­ma de con­sti­tutiile im­pe­riale si de man­da­te­le im­pe­ria­le in care se pre­ci­zau instructiuni pentru guver­na­to­rii provinciali.

In raporturile dintre bastinasi s-a aplicat dreptul autohton. Insa dreptul roman a avut o inraurire covarsitoare asupra dreptului autohton, dar si dreptul roman „s-a adap­tat” la cerintele vietii autohtonilor, transformandu-se, vul­ga­ri­zan­du-se.

In raporturile dintre cetatenii romani si celelalte categorii de locuitori ai Da­ciei ro­mane s-a aplicat dreptul popoarelor (ius gentium).

Capacitatea juridica a persoanelor

Cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi: de a dobandi si transmite proprie­ta­tea, ius conubii (de a se casatori dupa legea romana); ius comercii (de a deveni cre­­­ditor si debitor); de a intenta actiuni in justitie, ius sufragii (de vot); ius ho­no­rum (de a fi ales); ius militæ (de a sluji la oaste etc.).

Latinii erau situati pe o pozitie intermediara intre cetatenii romani si peregrini. Ideea unei cetatenii inferioare a continuat insa sa existe pentru coloniile infiintate de romani in teritoriile cucerite.

Peregrinii. Initial notiunea de peregrin se confunda cu cea de strain. Peregrinii obis­nuiti erau invinsii ale caror cetati au continuat sa existe din punct de vedere poli­tic. Peregrini formau masa cea mai numeroasa a locuitorilor imperiului; ei au pri­mit cetatenia romana prin Edictul din 212 al imparatului Caracala, cu ex­cep­tia peregrinilor deditici. Peregrinii deditici constituiau acea categorie de pere­grini ale caror cetati au fost desfiintate ca urmare a rezistentei inversunate pe care au opus-o cu­ce­ritorilor.

Sclavii. Dupa cucerirea romana, sclavii au devenit proprietatea imparatului, dar cu timpul au trecut in proprietatea persoanelor juridice (orase, colegii, temple), dar si in proprietatea persoanelor fizice. Socotit un lucru, sclavul era lipsit de orice per­so­nalitate juridica, neputand fi subiect de drepturi si obligatii juridice, stapanul sau pu­tand sa il vanda, sa il pedepseasca si chiar sa il omoare. Fiind considerat un lu­cru, legatura sa cu o sclava era considerata o doar simpla stare de fapt.



Colonii. Erau oameni liberi, dar de fapt apropiat de statutul sclavului.

Dreptul succesoral

Peregrinii deditici nu puteau dobandi nimic prin testament si nici nu puteau face testament (potrivit legii romane nu aveau capacitate testamentara). Dar soldatii romani, care intotdeauna s-au bucurat de privilegii, puteau sa-si instituie ca mostenitori persoane peregrine sau latine.

Judecata

In perioada imperiului magistratii alesi in adunarile populare au fost inlocuiti de functionari administrativi numiti de imparat. In fruntea piramidei administrative si judecatoresti se afla imparatul, ca sef al statului si judecator suprem, urmand prefectii pretorului si apoi guvernatorii sau sefii de provincie. Judecata are un caracter public, este etatizata, solutionarea cauzei realizandu-se de catre organele statului. Guvernatorul putea sa aplice si pedeapsa capitala (ius gladii). In litigiile dintre un cetatean roman si un peregrin, acesta din urma era socotit pe durata procesului ca si cand ar fi fost cetatean roman.

Familia si casatoria

In epoca clasica, familia romana se axa in jurul puterii lui pater familias. Ulterior, odata cu diminuarea puterii lui pater familias, in locul rudeniei agnatice, se impune definitiv rudenia de sange (cognatio) atat pe linie masculina, cat si pe linie feminina. Inca din anul 118 se recunoaste dreptul de mostenire intre mama si copil. Cat priveste casatoria, daca la inceput a fost cunoscuta doar casatoria sine manu, mai tarziu, dupa razboaiele punice, s-a impus si casatoria cum manu (fara putere parinteasca), sotia pastrandu-si legaturile de rudenie cu vechea familie, singura conditie a incheierii ei fiind afectatio matrimonii (dorinta de a se casatori) si honor matrimonii (convietuirea matrimoniala). Legea Micia prevedea ca daca o cetateana romana se casatorea cu un peregrin, casatoria nu era valabila si copilul dobandea situatia precara a tatalui.

Proprietatea

Intreaga Dacie cucerita a devenit proprietatea deplina a imparatului (domi­nium), transformata in ager publicus, ca toate provinciile ocupate in acelasi mod (a avut loc o confiscare efectiva a teritoriilor ocupate). In aceasta situatie cetatenii romani nu puteau dobandi o proprietate imobiliara deplina, ci numai o posesiune si uzufruct. Acestei situatii i s-a adus un corectiv: printr-o fictiune juridica la cinci mari orase s-a acordat calitatea de „sol roman”, astfel cetatenii romani au putut dobandi si un drept de proprietate imobiliara deplina, de tip roman. Dreptul de proprietate imobiliara li s-a recunoscut si peregrinilor din Dacia-romana, insa numai acelora care dobandeau ius comercii.

Obligatiile

Obligatia este definita ca un raport juridic in care o parte numita creditor poate sa ceara altei persoane numita debitor sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii statale.



Drobeta, Potaissa, Romula.

Porolissum, Dierna, Tibiscum, Malva.

Singura colonie exclusiv romana a fost Ulpia Traiana Sarmisegetusa.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 887
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site