Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


REGLEMENTAREA DIFERENDELOR INTERNATIONALE PRIN MIJLOACE PASNICE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



REGLEMENTAREA DIFERENDELOR INTERNATIONALE PRIN MIJLOACE PASNICE

3. CATEGORII DE MIJLOACE PASNICE DE SOLUTIONARE A DIFERENDELOR



O regula importanta a dreptului international contemporan este regula caracterului facultativ al mijloacelor pasnice, conform careia, statele isi aleg in mod liber si pe baza acordului dintre ele, mijlocul pasnic la care sa recurga pentru solutionarea unui diferend aparut intre ele.

Mijloacele pasnice de drept international pot fi clasificate in trei categorii:

- mijloace cu caracter politico-diplomatic (nejurisdictionale)

- mijloace jurisdictionale.

- procedurile din cadrul organismelor si organizatiilor internationale

a) Mijloacele fara caracter jurisdictional (politico-diplomatice)

Mijloacele pasnice de drept international politico-diplomatice sunt reglementate prin conventii internationale universale sau regionale. In general, solutiile adoptate ca urmare a folosirii acestor mijloace pasnice au un caracter de recomandare fata de partile diferendului, cu exceptia hotararilor adoptate de Consiliul de Securitate al O.N.U.

Din aceasta categorie fac parte:

- negocierile directe intre statele aflate in diferend;

- bunele oficii;

- medierea;

- ancheta internationala;

- concilierea internationala.

&

negocieri

bune oficii

mediere

ancheta

conciliere

  a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de solutionare a diferendelor internationale. Negocierile diplomatice directe intre statele aflate intr-un diferend sunt purtate de catre ministerele afacerilor externe ale statelor, de catre sefii guvernelor sau, in unele cazuri, chiar de catre sefii statelor. In cazul organizatiilor internationale, negocierile se poarta de catre cei mai inalti functionari ai acestora (secretari generali, directori sau presedinti).

b) Bunele oficii reprezinta demersul intreprins pe langa statele-parti la un litigiu, de catre un tert – stat sau organizatie internationala – din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa il rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii il constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau solutionarea unui diferend produs deja. In cazul bunelor oficii, rolul tertului inceteaza in momentul inceperii negocierilor directe intre partile aflate in diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face propuneri referitoare la modul de solutionare a diferendului, ci doar faciliteaza inceperea tratativelor.

c) Medierea presupune, de asemenea, interventia unui tert, care poate fi un stat, o organizatie internationala sau o persoana fizica. Tertul, de aceasta data, participa la negocieri si face propuneri referitoare la felul in care se poate solutiona conflictul. Propunerile tertului nu sunt insa obligatorii pentru partile aflate in diferend.

d) Ancheta internationala (Comisia internationala de ancheta) se poate utiliza in cazul diferendelor internationale generate de aprecieri diferite asupra unor situatii de fapt. Partile aflate in diferend pot sa constituie o comisie internationala de ancheta, pe baza acordului dintre ele, in care se precizeaza faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze, modul de alcatuire al acesteia si intinderea imputernicirilor membrilor sai. Comisia nu se pronunta asupra raspunderii partilor in diferend. Deliberarile Comisiei internationale de ancheta au loc cu usile inchise si raman confidentiale. Comisia isi incheie lucrarile printr-un raport, care se limiteaza doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentinte judecatoresti.

e) Concilierea internationala (Comisia internationala de conciliere) consta din examinarea unui diferend de catre un organ prestabilit (permanent) sau instituit ad-hoc dupa aparitia diferendului, cu scopul solutionarii aspectelor litigioase dintre partile in diferend care sa conduca la impacarea lor. Comisia internationala de conciliere cerceteaza nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar face si recomandari asupra modului de solutionare a lui. Recomandarile sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru partile aflate in diferend.

b) Mijloacele jurisdictionale de solutionare a diferendelor

Arbitrajul international

Arbitrajul international este judecata pe plan international a unui diferend de catre o instanta ad-hoc, constituita de partile in diferend.

Arbitrajul a fost reglementat pentru prima oara in Conventia de la Haga din 1907, privind aplanarea conflictelor internationale, care prevede obligatia partilor de a se supune cu buna-credinta hotararii arbitrale. Sentintele arbitrale au efect obligatoriu doar pentru partile diferendului si sunt limitate la cauza in care au fost pronuntate.



&

Arbitraj

Jurisdictie internationala

Compromis

Clauze compromisorii

 
Recurgerea la arbitraj este facultativa, fiind conditionata de acordul partilor intr-un diferend.

Acordul partilor poate sa imbrace urmatoarele forme:

a) Compromisul, care reprezinta un tratat international prin care partile consimt sa supuna diferendul dintre ele unei instante arbitrale, constituita fie dintr-un arbitru unic, fie dintr-un organ colegial ad-hoc, fie dintr-un tribunal prestabilit.

b) Clauza compromisorie, care este o clauza (generala sau speciala) inclusa intr-un tratat incheiat de parti prin care acestea inteleg sa supuna eventualele diferende dintre ele unei instante arbitrale.

In competenta a unei instante arbitrale intra solutionarea diferendelor de ordin juridic si politic dintre state sau alte subiecte ale dreptului international public. Tribunalul arbitral decide asupra competentei sale, pe baza compromisului arbitral si a altor tratate in legatura cu cauza, precum si prin aplicarea principiilor de drept. In solutionarea cauzei, tribunalul aplica regulile determinate prin compromisul partilor ( dreptul international sau echitatea).

Sentinta pronuntata este motivata, are caracter obligatoriu si definitiv. Se admit, in mod exceptional, anumite cai de recurs:

Ø      recursul in interpretare, daca intre partile diferendului a aparut un dezacord asupra sensului hotararii;

Ø      recursul in corectare, daca tribunalul a savarsit o eroare de drept sau de fapt sau a manifestat exces de putere;

Ø      recursul in revizuire, daca se descopera un fapt nou, cu caracter esential care nu a fost cunoscut la data pronuntarii sentintei.

2. Curtea Internationala de Justitie

A. Jurisdictia Curtii (C.I.J.)

C.I.J. a fost instituita prin Carta O.N.U. si reprezinta nu numai organul judiciar al organizatiei, ci si al intregii comunitati internationale. Jurisdictia sa a inlocuit pe cea a Curtii Internationale Permanente de Justitie, dizolvata o data cu Societatea Natiunilor.

Membrii O.N.U. sunt, din oficiu, parti la Statutul C.I.J. Statele nemembre O.N.U. pot deveni parti la Statutul Curtii in conditii determinate de Adunarea Generala a O.N.U., la recomandarea Consiliului de Securitate. Statutul prevede posibilitatea sesizarii Curtii de catre orice stat al comunitatii internationale, chiar daca nu este membru O.N.U sau parte la Statut, in conditiile stabilite de Consiliul de Securitate. Sediul C.I.J. este la Haga.

Jurisdictia C.I.J. are caracter permanent si este facultativa, fiind determinata de consimtamantul statelor –parti la litigiul cu care a fost sesizata.

B. Structura Curtii

Curtea este compusa din judecatori permanenti, judecatori ad-hoc si camere.

Curtea are ca membrii permanenti 15 judecatori, care functioneaza cu titlu individual, fiind alesi de catre Consiliul de Securitate si Adunarea Generala O.N.U., pe o perioada de 9 ani, cu posibilitatea reannoirii mandatului. Compunerea corpului de magistrati permanenti reflecta structura Consiliului de Securitate al O.N.U., sub aspectul statelor care sunt reprezentate la nivelul Curtii. Calitatea de judecator al Curtii este incompatibila cu exercitarea altor functii judiciare intr-o cauza anterioara. (reprezentant, consilier, avocat). Magistratii Curtii beneficiaza de privilegiile si imunitatile necesare desfasurarii activitatii lor.

Judecatorii ad-hoc sunt special numiti de catre un stat pentru solutionarea unui anumit diferend, in cazul in care nici unul dintre cei 15 judecatori ai Curtii nu are calitatea de cetatean al sau. Mandatul lor este limitat la cauza pentru care au fost desemnati.

Camerele Curtii sunt constituite din 3 sau mai multi judecatori, numiti in vederea examinarii unor cauze determinate sau care se pot solutiona in cadrul unei proceduri sumare, in litigii de mai mica importanta.

C. Competenta Curtii

Competenta Curtii poate fi analizata sub doua aspecte :

a) al subiectelor de drept international care apar in fata sa – competenta personala

b) al litigiilor care i se supun – competenta materiala.

a) Conform Statutului, numai statele pot sa fie parti in cauzele supuse Curtii. Interesele persoanelor fizice si juridice sunt reprezentate de state prin intermediul protectiei diplomatice. Organizatiile internationale nu pot sa apara ca parti intr-un litigiu, dar pot sa fie autorizate de Adunarea Generala a O.N.U .sa solicite Curtii avize consultative sau sa ofere informatii in legatura cu problemele puse in discutie.



b) In Statutul Curtii se prevad doua categorii de cauze care intra in sfera competentei sale materiale: cauzele pe care i le supun partile, precum si toate chestiunile reglementate in mod special in Carta O.N.U. sau in tratatele si conventiile in vigoare.

Curtea poate sa examineze doar diferende de ordin juridic dintre state, care au ca obiect: interpretarea unui tratat; orice problema de drept international; existenta unui fapt care, daca ar fi stabilit, ar constitui o incalcare a unei obligatii internationale; natura si intinderea reparatiei datorate pentru incalcarea unei obligatii internationale.

D. Consimtamantul statelor

Exercitarea jurisdictiei Curtii este conditionata de acceptarea ei de catre statele parti. Statele pot sa-si exprime consimtamantul fie anterior unui diferend, fie ulterior producerii lui.

a) Acceptarea anterioara a jurisdictiei Curtii se poate face printr-o declaratie unilaterala (clauza facultativa) care se depune Secretarului General al O.N.U. si cuprinde obligatia asumata de stat de a accepta jurisdictia Curtii pentru orice diferend care s-ar produce in cadrul raporturilor cu alt stat. De asemenea, acceptarea anticipata a jurisdictiei Curtii poate sa rezulte din tratatele dintre state, care reglementeaza solutionarea pasnica a diferendelor, sau poate sa fie prevazuta intr-o clauza compromisorie, inclusa in cuprinsul unui tratat incheiat intre state.

b) Acceptarea jurisdictiei Curtii ulterior producerii unui diferend se realizeaza printr-un acord special intre state, denumit compromis, in care partile stabilesc obiectul diferendului supus Curtii.

E. Dreptul aplicabil

C.I.J. aplica in solutionarea litigiilor dreptul international in vigoare (tratatele, cutuma, principiile generale de drept, precedentul judiciar, doctrina) sau principiile echitatii, daca exista acordul partilor.

F. Procedura

Statutul Curtii prevede procedura de solutionare a litigiilor, respectand principiul contradictorialitatii si al publicitatii dezbaterilor. Procedura cuprinde o faza scrisa (depunerea de memorii) si o faza orala (audierea partilor, dezbateri).

In prima etapa a procedurii partile pot sa ridice exceptia de necompetenta a Curtii in solutionarea cauzei, obiectiune la care Curtea trebuie sa raspunda inaintea judecatii pe fond.

Curtea poate sa dispuna - pe cale de ordonanta - masuri conservatorii cu titlu provizoriu, la cererea partilor sau din oficiu, daca exista pericolul producerii unui prejudiciu iremediabil in cauza.

Neprezentarea uneia dintre parti la procedura in fata Curtii nu impiedica continuarea examinarii cauzei.

G. Hotararile Curtii

Curtea adopta hotararile cu votul majoritatii judecatorilor prezenti. In caz de paritate, votul Presedintelui Curtii prevaleaza. Hotararea Curtii se motiveaza, iar daca exista opinii separate (cele care difera de hotararea Curtii) sau individuale ( cele care coincid cu hotararea Curtii dar se bazeaza pe argumente proprii) ale unor judecatori, acestea se anexeaza hotararii.

Hotararile sunt definitive si obligatorii pentru partile din litigiu, dar numai pentru cauza pe care o solutioneaza.

Hotararile Curtii beneficiaza de autoritatea lucrului judecat.

Carta O.N.U. posibilitatea sesizarii Consiliului de Securitate al O.N.U. de catre un stat, daca cealalta parte a litigiului nu executa obligatiile ce-i revin in temeiul unei hotarari a Curtii.

Statutul Curtii prevede, de asemenea, dreptul unei parti de a solicita interpretarea hotararii pronuntate, in cazul in care se contesta intelesul sau intinderea dispozitiilor hotararii. Se admite si posibilitatea revizuirii unei hotarari, daca ulterior pronuntarii s-a descoperit un fapt nou, de natura a influenta in mod decisiv procesul decizional si care nu a fost cunoscut de catre Curte sau de parte la acea data. Termenul in care poate fi solicitata revizuirea este de 6 luni de la data descoperirii faptului necunoscut si nu mai tarziu de 10 ani de la pronuntarea hotararii.

H. Competenta consultativa a C.I.J

Curtea este competenta sa emita avize consultative la solicitarea Adunarii Generale si a Consiliului de Securitate al O.N.U, in legatura cu orice problema juridica.

Cu autorizarea Adunarii Generale mai pot solicita avize si alte organe ale ONU, precum si institutiile specializate. Ramane la latitudinea Curtii sa accepte sau nu emiterea unui aviz consultativ. Statele nu pot solicita avize consultative, dar pot sa prezinte expuneri proprii, dupa ce le-a fost notificata de catre grefierul Curtii existenta unei cereri de aviz.

Procedura este mai simpla decat cea contencioasa, dar este in mare masura asimilata acesteia. Avizele consultative nu au caracter obligatoriu, decat daca organismul care le-a solicitat a acceptat in prealabil aceasta.

c) Procedurile de solutionare a diferendelor din cadrul organismelor si organizatiilor internationale

Organizatiile internationale, in special cele aparute dupa cel de-al doilea razboi mondial, au un rol important in actiunea de solutionare pasnica a diferendelor ivite intre statele membre. Organizatiile internationale, in special O.N.U, sunt competente sa actioneze in mod direct pentru solutionarea diferendelor internationale, fie la cererea partilor diferendului, fie din propria lor initiativa.

A. Rolul O.N.U in solutionarea diferendelor internationale

Carta O.N.U instituie un sistem de rezolvare pasnica a diferendelor internationale care prezinta o anumita gravitate si a caror prelungire in timp pune in pericol pacea si securitatea internationala. Dintre organele principale ale O.N.U sunt competente sa actioneze pentru solutionarea pasnica a diferendelor internationale: Consiliul de Securitate, Adunarea Generala si, in anumite conditii, Secretariatul General al organizatiei.



a) Consiliul de Securitate al O.N.U poate actiona pentru solutonarea unui diferend inernational care amaninta pacea si securitatea internationala, din proprie initiativa sau la cererea oricarui stat membru al organizatiei. Consiliul de Securitate este principalul organ al O.N.U. raspunzator pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Carta O.N.U. prevede obligatia partilor intr-un diferend ca, in situatia in care nu reusesc sa il solutioneze, sa il supuna Consiliului de Securitate, care, fie le recomanda sa recurga la un anumit mijloc pasnic de solutionare, fie propune o solutie de fond in vederea solutionarii diferendului. Consiliul de Securitate are dreptul, potrivit Cartei O.N.U., sa adopte decizii (rezolutii) privind masurile aplicabile statului vinovat. Aceste masuri pot sa nu implice folosirea fortei (intreruperea totala sau partiala a relatiilor economice ale statelor membre cu statul vinovat, ruperea relatiilor diplomatice cu statul vinovat etc) sau, in cazurile exceptionale, pot fi aplicate masuri de constrangere, bazate pe forta.

b) Adunarea Generala a O.N.U. este competenta doar sa puna in discutie si sa faca recomandari cu privire la solutionarea unui diferend international si numai cu privire la procedurile de aplanare pasnica a diferendului.

c) Secretariatul General al O.N.U. este competent sa atraga atentia Consiliului de Securitate asupra oricarei probleme legata de aparitia unui diferend. De asemenea, el poate indeplini misiuni de “bune oficii” sau de mediere.

B. Rolul organizatiilor internationale regionale

Organizatiile internationale regionale sunt incurajate prin Carta O.N.U. sa contribuie la solutionarea pasnica a conflictelor locale, cu obligatia de a informa Consiliul de Securitate asupra actiunilor intreprinse in acest sens. In general, organizatiile regionale cu competenta generala exercita functii in domeniul apararii pacii si securitatii internationale si a solutionarii pasnice a diferendelor locale. Astfel de functii intra in competenta urmatoarelor organizatii internationale regionale: Organizatia Statelor Americane (O.S.A.), Organizatia Unitatii Africane (O.U.A) si Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (in prezent,O.S.C.E). Mai recent, activitatea Consiliului Europei a fost orientata in sensul asigurarii pacii si securitatii pe continentul european, prin mijloace politice proprii ale organizatiei, vizand asigurarea protectiei drepturilor omului.

TESTE

1.Care sunt mijloacele politico-diplomatice de solutionare a diferendelor internationale si in ce constau acestea ?

2. Competenta personala a Curtii Internationale de Justitie

3. Ce este embargoul?

RASPUNSURI SI COMENTARII LA TESTE

a) Negocierile directe sunt mijlocul diplomatic cel mai important de solutionare a diferendelor internationale. Negocierile diplomatice directe intre statele aflate intr-un diferend sunt purtate de catre ministerele afacerilor externe ale statelor, de catre sefii guvernelor sau, in unele cazuri, chiar de catre sefii statelor. In cazul organizatiilor internationale, negocierile se poarta de catre cei mai inalti functionari ai acestora (secretari generali, directori sau presedinti).

b) Bunele oficii reprezinta demersul intreprins pe langa statele-parti la un litigiu, de catre un tert – stat sau organizatie internationala – din proprie initiativa sau la cererea partilor, cu scopul de a convinge statele litigante sa il rezolve pe calea negocierilor diplomatice. Obiectul bunelor oficii il constituie prevenirea aparitiei unui diferend dintre state sau solutionarea unui diferend produs deja. In cazul bunelor oficii, rolul tertului inceteaza in momentul inceperii negocierilor directe intre partile aflate in diferend. Tertul nu participa la negocieri si nici nu face propuneri referitoare la modul de solutionare a diferendului, ci doar faciliteaza inceperea tratativelor.

c) Medierea presupune, de asemenea, interventia unui tert, care poate fi un stat, o organizatie internationala sau o persoana fizica. Tertul, de aceasta data, participa la negocieri si face propuneri referitoare la felul in care se poate solutiona conflictul. Propunerile tertului nu sunt insa obligatorii pentru partile aflate in diferend.

d) Ancheta internationala (Comisia internationala de ancheta) se poate utiliza in cazul diferendelor internationale generate de aprecieri diferite asupra unor situatii de fapt. Partile aflate in diferend pot sa constituie o comisie internationala de ancheta, pe baza acordului dintre ele, in care se precizeaza faptele pe care Comisia trebuie sa le elucideze, modul de alcatuire al acesteia si intinderea imputernicirilor membrilor sai. Comisia nu se pronunta asupra raspunderii partilor in diferend. Deliberarile Comisiei internationale de ancheta au loc cu usile inchise si raman confidentiale. Comisia isi incheie lucrarile printr-un raport, care se limiteaza doar la stabilirea faptelor si nu are caracterul obligatoriu al unei sentinte judecatoresti.

e) Concilierea internationala (Comisia internationala de conciliere) consta din examinarea unui diferend de catre un organ prestabilit (permanent) sau instituit ad-hoc dupa aparitia diferendului, cu scopul solutionarii aspectelor litigioase dintre partile in diferend care sa conduca la impacarea lor. Comisia internationala de conciliere cerceteaza nu numai faptele care au generat diferendul respectiv, dar face si recomandari asupra modului de solutionare a lui. Recomandarile sau avizele Comisiei de conciliere nu sunt obligatorii pentru partile aflate in diferend.

In Statutul Curtii se prevad doua categorii de cauze care intra in sfera competentei sale materiale: cauzele pe care i le supun partile, precum si toate chestiunile reglementate in mod special in Carta O.N.U. sau in tratatele si conventiile in vigoare.

Curtea poate sa examineze doar diferende de ordin juridic dintre state, care au ca obiect: interpretarea unui tratat; orice problema de drept international; existenta unui fapt care, daca ar fi stabilit, ar constitui o incalcare a unei obligatii internationale; natura si intinderea reparatiei datorate pentru incalcarea unei obligatii internationale.

. Embargoul reprezinta actiunea unui stat de a interzice importurile, exporturile sau iesirea navelor comerciale ale altui stat din porturile sale sau din marea sa teritoriala, pana cand statul vinovat nu inceteaza actiunile sale ilegale si nu il despagubeste pentu daunele provocate. Tot o masura de embargo o reprezinta si retinerea bunurilor, de orice fel, apartinand statului vinovat






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1163
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site