Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AgriculturaAsigurariComertConfectiiContabilitateContracteEconomie
TransporturiTurismZootehnie


PIATA PRODUSELOR APICOLE IN ROMANIA

Agricultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



PIATA PRODUSELOR APICOLE IN ROMANIA

1. Piata agricola - specificitate, structura, caracteristici



Piata a aparut in urma cu multe secole, facand legatura intre productie si consum, in conditiile in care cele doua sfere economice s-au diferentiat si separat, atat in timp, cat si in spatiu. In timp, schimburile intre actorii pietei (fie ei producatori, consumatori, intermediari etc.) s-au dezvoltat necontenit; in sfera schimbului au fost atrase noi produse, noi activitati si noi teritorii; modalitatile specifice schimbului s-au perfectionat. Piata "moderna", cea pe care o cunoastem in prezent, s-a cristalizat in perioada ultimelor doua-trei secole.

In general, notiunea de piata desemneaza un sistem de activitati specifice, care se desfasoara dupa ce anumite bunuri au iesit din sfera productiei si inainte ca acestea sa ajunga in sfera consumului. De asemenea, piata poate fi considerata drept locul de intalnire intre cererea cumparatorilor si oferta producatorilor. In realitate, pe piata se verifica, dupa caz, concordanta sau neconcordanta dintre volumul, structura si calitatea productiei (ofertei) cu nivelul, structura si calitatea consumului (cererii solvabile). Agentii economici, utilizand informatiile pe care piata le genereaza, isi pot concentra eforturile in directia realizarii concordantei dintre cererea si oferta de bunuri, principalul instrument utilizat in acest scop fiind miscarea preturilor pe piata libera.

Notiunea de piata, avand in vedere complexitatea sa deosebita, se utilizeaza nu doar in sfera economica, ci si in limbajul comun, cotidian. Evident, demersul nostru are in vedere abordarea sa prin prisma semnificatiei de natura economica. Astfel, in literatura de specialitate1, pot fi intalnite numeroase abordari si interpretari ale notiunii de piata, dintre care mai importante sunt urmatoarele:

piata desemneaza spatiul fizic, concret in care bunurile marfare sunt supuse actelor de vanzare-cumparare, prin intermediul contactului direct al participantilor la tranzactii;

piata este un spatiu economic in care se desfasoara un sistem complex de activitati economice specifice;

. piata reflecta, in sens larg sau restrans, mijloacele de comunicare prin intermediul carora agentii economici participanti la tranzactii se informeaza asupra conditiilor schimbului;

pe piata se confrunta si se intalnesc dorintele si interesele vanzatorilor si cumparatorilor, altfel spus cererea si oferta de bunuri, factori de productie, titluri de valoare etc.;

piata reflecta mecanismele concurentiale care guverneaza relatiile intre agentii economici, in legatura cu stabilirea preturilor si a cantitatii pentru anumite bunuri;

in opinia lui Alvin Toffler, "piata propriu-zisa nu este altceva decat o retea de schimb, un tablou de comanda, ca sa zicem asa, prin intermediul caruia bunurile si serviciile, asemenea mesajelor, sunt dirijate catre destinatiile adecvate";

. piata se defineste prin ansamblul deciziilor adoptate de diversii actori ce evolueaza pe aceasta "scena" extrem de complexa si de efervescenta.

Piata are un rol determinant in economie, rol definit prin intermediul functiilor generale ale acesteia, dintre care remarcam:

oferirea, in timp real, a unor informatii oportune si rapide agentilor economici participanti la tranzactii;

orientarea si coordonarea, prin intermediul preturilor, a comporta-mentului si deciziilor purtatorilor cererii si ofertei;

. reglarea vietii economice, prin adaptarea reciproca a cererii si ofertei;

diferentierea agentilor economici; piata ii "premiaza" pe cei care isi dovedesc eficienta si ii "sanctioneaza" pe cei ce nu pot face fata concurentei.

Piata contemporana reala este deosebit de complexa si de eterogena, ea structurandu-se dupa mai multe criterii si manifestandu-se sub forma unei multitudini de categorii.

. Dupa natura economica a bunurilor care fac obiectul tranzactiilor comerciale, piata se imparte in doua mari segmente: piata bunurilor de consum personal final si piata factorilor de productie, piete extrem de eterogene, avand fiecare sfere distincte de cuprindere si mecanisme specifice de functionare.

. Dupa forma bunurilor tranzactionate, bunurile materiale se pot prezenta ca bunuri omogene (sau uniforme), respectiv bunuri eterogene (sau diferentiate).

Dupa numarul si importanta relativa a participantilor la tranzactii, vanzatori si cumparatori, pietele pot fi: piete cu concurenta pura si perfecta, piete cu concurenta imperfecta si piete monopoliste.

. Dupa existenta sau inexistenta obiectului si momentul tranzactiei, piata se prezinta in doua ipostaze: reala si fictiva.

. Dupa timpul in care se transfera obiectul tranzactiei la cumparator, pietele pot fi la vedere si la termen.

Dupa specificitatea fluxurilor resurselor financiare avem: piata monetara; piata capitalului financiar; piata valutara.

. Dupa locul de desfasurare a relatiilor de schimb, distingem: piete locale, regionale, nationale, internationala, mondiala.

Diferitele piete sunt legate intre ele prin relatii verticale sau orizontale, de complementaritate, de substituire a diferitelor oferte si cereri de bunuri economice etc.

Piata agricola este o piata distincta, al carei obiect il reprezinta schimburile de produse agricole. Atat pietei produselor agricole, cat si pietei produselor alimentare le sunt specifice circuite specifice, si anume:

. circuitul tipic, ce se manifesta in cazurile cand produsul agricol este distribuit prin intermediul: pietei de gros si, in continuare, al industriei alimentare sau direct industriei alimentare, ambele cazuri mediate prin piata de gros; pietei de detaliu si de aici consumatorilor;

. vanzarea directa a produsului alimentar prelucrat la consumator;

. aducerea produsului agricol direct la consumatori, prin intermediul pietelor, dar fara procesare alimentara;

. vanzarea produsului agricol direct la consumator.

Dupa Malassis si Ghersi, pietele care concura la transferul produselor agricole si alimentare din stadiul de productie in stadiul de consum, pot fi grupate in patru mari categorii, in functie de localizarea lor in sistemul agroalimentar:

. pietele produselor agricole de baza, la nivelul agriculturii;

. pietele produselor agroalimentare, la nivelul industriei alimentare;

. pietele de consum, la nivelul gospodariilor;

. pietele internationale, pentru fluxurile de export si import la nivel mondial.

Piata agricola poate fi definita la nivelul produsului/serviciului, la nivelul ansamblului produselor si serviciilor sau ca un mecanism reglator al economiei, in ansamblul sau. Piata agricola reprezinta, de asemenea, un mecanism prin intermediul caruia se regleaza schimbul de marfuri prin variatiile permanente ale cererii si ofertei, preturilor sau dimensiunilor tranzactiilor.

Dupa anul 1989, agricultura s-a inscris intr-o tendinta constant descendenta, criza din agricultura generand o serie de dezechilibre si distorsiuni pe piata agricola, determinate, in principal, de:

. structurile de organizare si de productie care nu pot asigura o oferta competitiva;

. disfunctionalitati in orientarea structurilor de productie in raport cu cererea;

insuficienta dezvoltare a activitatilor de prelucrare si valorificare a pro-duselor agroalimentare;

. foarfecele preturilor;

. comportamentul de monopol existent in amontele si avalul agriculturii;

. protectia redusa a productiei nationale;

. dezvoltarea insuficienta a serviciilor, cu influente directe asupra functionarii filierelor agroalimentare;

. sustinerea financiara necorespunzatoare a producatorilor agricoli;

. absenta sistemului de credit rural etc.

Principalele disfunctionalitati si distorsiuni ale pietelor agricole au fost inventariate, de catre specialisti, la nivelul urmatoarelor paliere:

. intarzierea inlocuirii mecanismelor de comanda, in Romania comparativ cu celelalte tari foste socialiste;

scaderea consumurilor alimentare, urmare a scaderii puterii de cumparare a populatiei, in perioada de tranzitie inregistrandu-se o elasticitate constanta doar in ceea ce priveste marfurile alimentare de stricta necesitate;

oferta de marfuri a inregistrat o tendinta de crestere, tendinta datorata, intr-o masura insemnata, cresterii importurilor, fapt care a generat consecinte negative asupra balantei comerciale;

productia interna a urmat un relativ declin, fenomen care s-a manifestat insa la cote mai reduse comparativ cu ansamblul economiei nationale;

. jocul costurilor si preturilor in conditiile liberalizarii a scos din ce in ce mai mult la suprafata ineficienta unor agenti economici;

caracterul imperfect al pietei a fost amplificat de diferenta de scala a agentilor economici dispusi pe filiere, gradul lor foarte diferit de capitalizare, managementul deficitar etc.

In concluzie, in contextul apropiatei aderari a tarii noastre la structurile economice si sociale ale Uniunii Europene, consideram ca politicile referitoare la gestiunea pietelor agricole vor trebui sa se adapteze la reformele care s-au produs si sunt in desfasurare la nivelul UE, si anume: facilitarea accesului la piete prin masuri interne si reducerea taxelor vamale; reducerea sustinerii nationale in vederea eliminarii surplusurilor greu vandabile si cresterea competitivitatii pe piete; reducerea exporturilor subventionate si a altor forme mascate care distorsioneaza comertul (cum ar fi creditele de export sau ajutoarele alimentare); reducerea si eliminarea subventiilor la export.

2. Oferta de produse apicole

Oferta, in calitate de componenta a pietei, reprezinta cantitatea dintr-un bun economic pe care vanzatorii sunt dispusi sa o cedeze (pe piata), pe baza unui echivalent, intr-o perioada determinata de timp.

Oferta de produse agricole a scazut, comparativ cu perioada anterioara anului 1989, datorita, in principal, reducerii suprafetelor cultivate, respectiv a efectivelor de animale. In prezent se manifesta efectele restructurarii agriculturii; exista diferentieri in ceea ce priveste nivelul ofertei si pretul acesteia, in functie de zona geografica; asistam la o crestere a ofertei de produse importate.

Oferta de produse agricole se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
sezonalitatea; zonalitatea; perisabilitatea; inconstanta; incertitudinea; reducerea treptata a consumului natural, in favoarea produselor prelucrate; eterogenitatea ofertantilor; durata mare a ciclului de productie din agricultura.

Efectivele de albine in Romania, in perioada 1990-2006

Tabelul 1.

Specificare

Albine
(mii familii)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Figura 2.1. Evolutia efectivelor de albine

Particularitatile temporale ale ofertei de produse agricole pot fi sintetizate astfel:

pe termen scurt si intr-un spatiu geografic dat, oferta este determinata de potentialul de productie existent. Variatiile ofertei sunt, in acest caz, sezoniere, fiind determinate de factorii climatici si biologici, precum si de nivelul stocurilor;

pe termen mediu, oferta este influentata de variatiile cantitative si calitative ale productiei agricole;

. pe termen lung, oferta produselor agricole este influentata de modificarea potentialului de productie, de natura si calitatea productiei, de inovatiile tehnice si tehnologice etc.

Oferta de produse agricole este data, in principal, de productia agricola. Volumul ofertei depinde insa si de o serie de alti factori7, cum ar fi: factori climatici; factori tehnici (stadiul de dezvoltare tehnica si tehnologica a productiei; capacitatea de productie); factori economici legati de pret (pretul produsului, pretul produselor de substitutie, pretul inputurilor etc.); factori economici legati de cost.

In Romania, in ultimii ani, s-a inregistrat o diminuare a efectivelor de familii de albine. Astfel, daca in anul 1990 dispuneam de 1.200.000 familii de albine, in anul 2002 efectivul s-a redus la 614.000 familii, pentru ca ulterior sa se inregistreze o revigorare a acestei activitati, astfel ca in anul 2006 s-a ajuns la un efectiv de circa 840.000 de familii de albine.

Efectivele de albine au scazut datorita lichidarii sectorului cooperatist, desfiintarii stupinelor din sectorul de stat, renuntarii la activitatea de crestere a albinelor a apicultorilor care detineau exploatatii mici, mentinerii pretului redus la produsele apicole etc.

Albinele care populeaza teritoriul tarii noastre fac parte din grupa raselor de albine europene din zona muntilor Carpati (Apis melifera carpatica), avand mai multe ecotipuri, corespunzatoare zonelor bioapicole in care traiesc. Albina romaneasca este deosebit de valoroasa, principalele sale atuuri fiind urmatoarele: dezvolta familii puternice, cu numar mare de indivizi (60.000); are un instinct de acumulare a rezervelor de hrana foarte dezvoltat; este rezistenta la boli si iernare; este putin roitoare; este foarte productiva. Productia obtinuta de la o familie de albine poate ajunge la: 20 kg de miere; 0,8 - 1,2 kg de ceara; 300 g laptisor de matca; 10 kg de polen; 300 g de propolis; 4 g de venin. Din pacate, atat la nivelul Ministerului Agriculturii, respectiv Institutului National de Statistica, dar si la nivelul organizatiilor profesionale, nu se inventariaza decat informatiile referitoare la produsul miere, celelalte produse apicole nefiind supuse unor inregistrari oficiale.

Din totalul familiilor de albine din tara noastra, 99% se afla in posesia crescatorilor privati (persoane fizice), iar 1 % sunt in posesia ocoalelor silvice, scolilor, universitatilor institutelor si statiunilor de cercetari apicole.

Evolutia efectivelor de albine din domeniul privat, in perioada 1990-2006

Tabelul 2.

Specificare

Albine
(mii familii)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Evolutia cantitatii de miere extrasa in Romania, in perioada 1990-2006

Tabelul

Specificare

Miere extrasa

(mii tone)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Dupa anul 2002, efectivele de familii de albine au inregistrat cresteri an de an, ajungand la 965 mii la inceputul anului 2005. Se apreciaza ca Romania dispune de resurse importante pentru sporirea in continuare a numarului de stupi, unele studii evidentiind faptul ca exista conditii ca in anul 2025 sa se ajunga la un efectiv de 2.100.000 stupi, de la care sa se obtina 42.000 tone de miere marfa.

Productia de miere a inregistrat, in Romania, in perioada 1990-2006, niveluri diferite, media acestei perioade fiind de 11,76 mii tone / an.

Productia medie de miere a crescut de la 10,3 kg/stup, in anul 1990 la 22,7 kg/stup in anul 2006, acest randament situand tara noastra intre primele tari din lume, media europeana fiind de 17-18 kg/stup, cu maximul de 23,6 kg/stup inregistrat in Germania.

Sortimentele de miere colectate in tara noastra sunt: mierea de salcam (30% din productie); mierea de tei (26%) si mierea de floarea-soarelui, respectiv poliflora (44%). Colectarea mierii se realizeaza, in cea mai mare parte, de catre Complexul Apicol Bucuresti.

Apicultura detine, in agricultura oricarei tari, valori reduse in raport cu alte subramuri ale productiei animaliere, insa locul si importanta acesteia sunt deosebit de mari din perspectiva ecologica, sociala si nu numai, asa cum am subliniat in introducerea tezei de doctorat. Practicarea apiculturii are un aport deosebit la cresterea productiilor de fructe si legume, prin procesul de polenizare. In Romania, valoarea produselor apicole neindustrializate comercializate reprezinta mai putin de doua procente din valoarea productiei animaliere. Importanta acestor produse este insa mult mai mare, daca luam in considerare cresterea valorii produselor prin industrializare si a celor care sunt folosite ca materie prima la fabricarea a numeroase produse alimentare, medicamente, produse cosmetice etc.

Din punctul de vedere al formei de organizare si al dimensiunii exploatatiilor apicole, conform datelor inregistrate la Recensamantul Agricol din anul 2002 (sursa cea mai completa, pentru ultimii ani), sectorul apicol romanesc se prezenta astfel:

numarul total al exploatatiilor agricole care detineau familii de albine era de 41.688, din care 41.534 erau exploatatii agricole individuale, iar 154 unitati cu personalitate juridica;

exploatatiile apicole subdimensionate, alcatuite din 1-25 familii de albine, cu productii intamplatoare, fara importanta comerciala, totalizau circa 411.700 familii de albine, reprezentand 53% din total efectivul total. Activitatea economica a acestor exploatatii nu este una eficienta, productia lor neajungand pe piata;

exploatatiile apicole familiale, aflate in proprietatea apicultorilor
semiprofesionisti, pentru care apicultura este o ocupatie secundara, din care
realizeaza un venit suplimentar. Dimensiunea medie a acestora este de 25-50 de familii de albine, ele insumand, in total, aproximativ 16000 familii de albine, ceea ce reprezenta 21% din total efectiv;

. exploatatiile comerciale, la care efectivele sunt cuprinse intre 50-300 de familii, reprezentau 25% din total. Activitatea economica a acestor exploatatii este rentabila, 91productia fiind destinata pietei interne si externe;

. circa 1% din total efective se gaseau in unitati cu capital de stat.
Conform aceleiasi surse (Recensamantul Agricol din anul 2004), distributia zonala a familiilor de albine plasa pe primele locuri judetele Mures (32.468 familii), Caras Severin (32.361 familii), urmate de Vaslui (28.780 familii) si Iasi (28.475 familii). La polul opus se aflau judetele Ilfov (5.669 familii), Covasna (7,127 familii), Giurgiu (9576 familii) si Braila (9.913 familii).

Cererea si consumul de produse apicole

Cererea reprezinta, alaturi de oferta, o componenta esentiala a pietei. Teoretic, prin cerere se intelege cantitatea dintr-o anumita marfa pe care cumparatorul intentioneaza si este dispus sa o achizitioneze, intr-o anumita perioada de timp si la diferite niveluri de preturi. Din insumarea cererilor tuturor cumparatorilor de pe piata unui bun economic rezulta cererea totala, agregata de piata a marfii respective, si care exprima raporturi in legatura cu: cantitatea maxima dintr-un anumit bun marfar care, la un anumit pret, este dorita si poate fi cumparata; pretul maxim care poate fi platit pentru cumpararea unei anumite cantitati din bunul dorit.

Cantitatea ceruta de consumator este determinata de o serie de variabile, si anume: pretul bunului solicitat; preturile celorlalte bunuri; venitul consumatorului; gusturile consumatorului; fortele exterioare controlului uman etc. Aceste variabile sunt sintetizate in functia cererii, care in final este determinata de gustul consumatorului.

Aspectele teoretice referitoare la cerere si oferta sunt valabile si in cazul pietei produselor agricole, fara a omite, evident, specificitatea acesteia. Astfel, cererea de produse agricole se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati:

. diversificarea, determinata atat de varietatea produselor rezultate in urma proceselor de productie din agricultura, cat si de factorii extrem de numerosi care influenteaza cererea de produse agricole; cererea se diferentiaza si in functie de caracteristicile ofertei, de nivelul preturilor si al veniturilor, de traditiile de consum, modelele de consum alimentar etc.;

. elasticitatea scazuta, avand in vedere faptul ca pentru o buna parte din produsele agricole cererea nu este influentata decisiv de veniturile populatiei, fiind vorba de produse absolut necesare, indispensabile;

continuitatea: cererea de produse agricole se manifesta ritmic si continuu pe intreaga durata a anului.

Analiza cererii de produse agricole presupune o studiere atenta a cererii finale, care se manifesta la nivelul consumatorilor individuali. Cunoasterea cererii finale este obiectiv necesara din cel putin urmatoarele motive:

permite producatorilor agricoli si procesatorilor sa-si orienteze productia sub aspect cantitativ, calitativ si structural, si, in consecinta, sa-si motiveze comportamentele privind conditiile de vanzare pe care le anticipeaza in viitor;

orienteaza distribuitorii in alegerea structurii sortimentale a produselor pe care le vor cumpara pentru a revinde consumatorilor, in cantitatea, calitatea, momentele si locurile dorite de acestia; trebuie subliniat ca anticiparile producatorilor agricoli si procesatorilor nu corespund decat in mica masura celor facute de distribuitori; de regula, cele ale distribuitorilor (indeosebi ale detailistilor) sunt mult mai corecte, mai apropiate de adevar,
deoarece au contactul cu consumatorii in mod direct, cunoscand mai bine nevoile acestora;

ajuta sistemul de marketing pentru corectarea din mers a erorilor de anticipare mentionate; uneori, consecintele acestor erori neajustate pe parcurs pot aduce grave prejudicii firmelor implicate: este insa mult mai putin costisitor sa corectezi erorile pe parcurs, decat atunci cand este prea tarziu pentru a face acest lucru.

Se manifesta, in realitate, doua tipuri de cerere pentru produsele agricole: o cerere reala, corespunzatoare unui consum fiziologic normal si cererea solvabila, determinata de puterea de cumparare.

In Romania, consumul de miere are o indelungata traditie. La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX atat productia, cat si consumul, erau foarte mari, datorita numarului mare de stupi si inexistentei unor inlocuitori competitivi pentru miere. Treptat, in timp, preocuparile pentru apicultura au inceput sa scada, urmare a cultivarii pe scara larga a sfeclei de zahar, fabricarii parafinei, reducerii bazei melifere, cresterii populatiei s.a.

In anul 1950, consumul mediu de zahar in Romania era de 5,2kg/locuitor; acesta a crescut, ajungand, in anul 1970, la 11,5 kg / locuitor. In anul 2006, consumul de zahar si produse zaharoase a ajuns la 25,6kg/locuitor.

Consumul de miere de 0,4 kg / locuitor inregistrat la inceputul anilor ′90 nu a mai fost atins in perioada imediat urmatoare; reducerea a fost evidenta, ajungand pana la 0,1 kg /locuitor in anul 1997. Aceasta reducere importanta s-a datorat, in principal, cresterii exportului de miere (in anul 1997 nivelul exportului a fost de 8478 tone, reprezentand 80% din productia aceluiasi an). Romania inregistreaza un consum scazut de miere, comparativ
cu tarile Uniunii Europene, unde se inregistreaza un consum mediu de 0,7 kg miere /locuitor.

Evolutia consumului de zahar si produse din zahar
(in echivalent zahar rafinat) (kg/locuitor)

Tabelul 4.

Specificare

Consum de zahar si produse

din zahar

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei

Evolutia consumului de miere in Romania, in perioada 1990 - 2003

Tabelul 5.

Specificare

Consumul total (mii tone)

Consumul pe locuitor (kg)

Sursa: FAOSTAT

Evolutia consumului de miere (kg / locuitor)

Tabelul 6.

Specificare

Consum mediu lunar

Consum mediu anual

Total, d. c.:

Urban

Rural

Consumul de miere

Sursa: INS, Ancheta Coordonate ale nivelului de trai in Romania. Veniturile, cheltuielile si consumul populatiei in anul 2006

Conform statisticilor recente, consumul mediu de miere pe locuitor a crescut, asa cum rezulta din analiza datelor inscrise in tabelul 6.

Cresterea consumului intern de miere s-ar putea realiza prin programe de educare a consumatorilor (acestea reprezentand doar unul dintre instrumentele de promovare posibile), dat fiind faptul ca acest aliment este unul relativ ieftin, si, de asemenea, un aliment complet, tolerat si usor asimilabil de catre organismul uman. Competitivitatea mierii se poate aprecia printr-o comparatie a nivelului indicatorului costul unei calorii (tabelul 7.), aferent produsului miere, cu nivelurile inregistrate la alte produse, in principal la produse de origine animaliera.

Din punct de vedere caloric, 1 kg miere este echivalent cu: 1,6 kg carne de vita; 2,3 kg carne de pasare; 4,7 l lapte de vaca; 50 de oua; 6 kg mere. De asemenea, mierea, comparativ cu celelalte produse analizate, este mai competitiva, costul unor sortimente de carne fiind de 3 pana la 5 ori mai mare decat cel al mierii.

Costul unei calorii la diverse produse alimentare

Tabelul 7.

Produsul

Echivalent pentru 1 kg miere (kg)*

Cost
(lei/calorie)**

% fata de
cost miere

Miere

Carne vita

Carne porc

Piept pui

Oua

Lapte vaca

Mere

Portocale

Sursa: www.apicultura.com;

*1 kg miere: 3150 calorii;

** cost unitar/continut calorii

Programele de informare a consumatorilor - derulate prin mediile de informare in masa - ar trebui sa transmita mesaje cu continut stiintific referitoare la proprietatile terapeutice ale mierii. La mijlocul secolului XX, urmare a dezvoltarii fara precedent a industriei si serviciilor alimentare, a avut loc o schimbare in modelul de consum, care a constat in trecerea de la un regim alimentar bazat pe cereale, legume si fructe, la unul bazat pe grasimi si zaharuri obtinute in industria alimentara a semipreparatelor si in retelele de restaurante de tip fast - food. Asistam, in prezent, in tarile dezvoltate, la o a doua tranzitie nutritionala, de la regimul bazat pe grasimi si produse zaharoase la un regim bazat pe produse naturale, cereale, legume, fructe si produse lactate. Aceasta tranzitie trebuie inteleasa si ca inlocuirea unei parti din ratia alimentara corespunzatoare produselor zaharoase cu produse apicole.

Avand in vedere potentialul melifer al Romaniei, care ar putea asigura, in viitorul apropiat, cresterea a 1.700.000 familii de albine, cererea crescanda pentru produse apicole (pe plan intern si extern) din ultimii ani a determinat o crestere a interesului intreprinzatorilor pentru dezvoltarea apiculturii in Romania. Evident, o crestere a cantitatii de produse apicole aduse pe piata va determina reducerea preturilor si, in consecinta, o crestere a cererii pentru asemenea produse.

In prezent consumul mediu anual de miere este sub nivelul consumului din majoritatea tarilor europene, si nu numai.

Consumul redus de miere de albine este o consecinta nu doar a lipsei de informare, ci si a puterii reduse de cumparare a populatiei, respectiv a lipsei unei strategii adecvate de dezvoltare a apiculturii, la nivel national.

Consumul anual de miere in diverse tari

Tabelul 8.

Tara

Consum/locuitor/an (kg)

China

Slovenia

Polonia

Elvetia

Italia

Germania

Spania

Brazilia

Danemarca

Argentina

Sursa: FAOSTAT

4. Preturile produselor apicole

Pretul ocupa un loc central in sfera pietei, fiind unul dintre factorii determinanti ai cererii. Notiunea de pret dateaza de la inceputurile economiei de schimb, fiind interpretata extrem de divers, uneori contradictoriu. Inca din antichitate oamenii au inteles ca pretul masoara "ceva".

Pretul exprima cantitatea de bani pe care cumparatorul o plateste in schimbul unei unitati de bun economic, respectiv expresia baneasca a valorii de schimb pe care o incaseaza vanzatorul pentru un anume bun tranzactionat; altfel spus, pretul este o suma de bani incasata, respectiv platita pentru transferarea diferitelor atribute ale dreptului de proprietate, de la un actor al pietei la altul.

Nivelul si dinamica preturilor se afla sub incidenta unei multitudini de factori: unii actioneaza din directia cererii; altii "vin" din directia ofertei; unii sunt de natura interna, specifici pietei; altii sunt situati in afara sferei pietei. In general, factorii care actioneaza in procesul de formare a preturilor se grupeaza in doua mari categorii: interni si externi.

Pe fiecare piata, in functie de caracteristicile acesteia, se utilizeaza anumite preturi. Evident, in agricultura (respectiv in ansamblul sistemului agroalimentar), se utilizeaza un sistem complex de preturi, complexitatea acestora fiind determinata, in principal, de: dezvoltarea intensiva a agriculturii in ultimele doua secole; cresterea dimensiunilor comertului exterior cu produse agricole; integrarea agriculturii in filierele agroalimentare; interventia statului pe pietele agricole etc.

Specialistii inventariaza diverse criterii de clasificare a preturilor, dintre care mai important este locul pe care produsul il ocupa de-a lungul filierei agroalimentare. In functie de acest criteriu, principalele categorii de preturi sunt urmatoarele:

. preturile inputurilor: preturile la care producatorii agricoli achizitioneaza factorii de productie de la furnizorii situati, de regula, in amontele agriculturii. In cazul prestarilor de servicii, aceste preturi sunt denumite tarife;

. preturile de productie, date de costurile de productie, care pot fi determinate cu o precizie mai mare doar in perioada de dupa obtinerea recoltei, avand in vedere fluctuatiile de productie determinate de influentele factorilor naturali si climatici. Se cuvine adaugat si faptul ca, la nivelul exploatatiilor agricole de mici dimensiuni apar o serie de probleme si dificultati legate de neremunerarea anumitor factori de productie: munca si pamantul, in principal;

preturile de gros: preturi cu care angrosistul vinde produsele, formate din pretul producatorului, la care se adauga adaosul angrosistului;

. preturile de detaliu sunt cele platite de consumatorii finali, pentru produsele pe care le cumpara de pe piata; ele includ si adaosul comercial.

In ultimii ani, in Romania, cele mai reprezentative preturi utilizate in agricultura au fost:

. preturile de contractare: preturile mentionate in contractele incheiate cu agentiile de stat (sau cu alti actori ai pietei), inaintea inceperii procesului de productie. Aceste preturi au actionat (atat in perioada anterioara tranzitiei, cat si in perioada 1990-1997) ca preturi garantate;

. preturile pe piata taraneasca: preturi medii de vanzare a produselor de catre producatorii agricoli particulari, in pietele agroalimentare.

Lipsa unei oferte agricole concentrate creeaza mari dificultati in procesul de stabilizare a pietei si fluctuatii anuale si periodice mari ale preturilor. In perioada de tranzitie s-au experimentat politici de pret oscilante, insuficient fundamentate pe criterii de performanta. Perioadele de reglementari excesive au alternat cu liberalizarea preturilor si au fost conditionate de restrictii care au avut ca efect blocaje financiare si limitarea selectiei producatorilor agricoli mici si mijlocii competitivi pe piata. Lipsa unui mediu economic predictibil si a slabelor semnale de piata catre marea masa a producatorilor agricoli au scazut interesul acestora pentru dezvoltarea activitatilor agricole, in special in sectorul zootehnic. Preluarea neselectiva si neadecvata a unor masuri de politica agricola practicate in Uniunea Europeana in primele etape ale crearii acesteia, dar si dupa reforma din 1992, pe fondul unor structuri agrare insuficient definite, a avut ca efecte reducerea ofertei interne la o serie de produse agroalimentare de baza si cresterea excesiva a preturilor. Tendinta de "calmare" a preturilor s-a produs cu dificultate si in timp indelungat, limitand efectele pozitive posibile in urma procesului de privatizare si de organizare rationala a exploatarii terenurilor.

Pe piata autohtona, pretul mierii de albine variaza in functie de soi, de momentul culegerii si de zona de provenienta a producatorului.

In ultimii ani, existenta unei supraproductii la nivel european, precum si preturile de dumping practicate de China au determinat reducerea preturilor de achizitie a produselor romanesti, pe pietele externe europene, de la 2.300 euro/tona de miere poliflora, in 1998, la 1.600 euro pe tona in 1999, respectiv 1400 euro pe tona in anul 2002. Chiar si in aceste conditii, Romania a obtinut un pret de export competitiv, castigand piete externe importante, precum cea a Germaniei, Belgiei si Olandei, piete caracterizate printr-o cerere in continua crestere. In Romania, pretul de valorificare a mierii pe piata interna, in anul 2005, a fost cuprins intre 120.000 si 150.000 lei / kg, fata de 2,15 euro / kg (87.000 lei / kg) pretul de valorificare pe piata externa.

Preturi medii ale mierii preluate de agentii economici
in vederea comercializarii si prelucrarii (2002-2005) (lei/kg)

Tabelul 9.

Specificare

Pretul mierii

Sursa: Buletin de preturi INS

In anul 2006, pretul de referinta al mierii de albine este de 65.000 lei kg, existand, din pacate, o diferenta (in minus) de 50% intre pretul de productie si pretul de valorificare, fapt care genereaza ineficienta.

Preturi de achizitie ale produselor apicole (iulie 2006)

Tabelul 10.

Produsul

U.M.

Pretul

Miere

lei / kg

Propolis

lei / kg

Laptisor de matca

lei / kg

Venin

lei / gram

Ceara

lei / kg

Polen

lei / kg

In tabelul 1.10. sunt prezentate preturile medii la care Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura achizitioneaza produsele apicole de la producatori. Acestea sunt preturi standard, stabilite fara o negociere prealabila intre producatori si Institut.

5. Comertul exterior cu produse apicole

Comertul exterior reprezinta ansamblul exporturilor si importurilor de bunuri economice ale unei tari. Prin rolul sau in economie, comertul exterior reprezinta un factor deosebit de important in accelerarea procesului cresterii economice si, in consecinta, fiecare tara actioneaza in directia cresterii eficientei comertului exterior, fenomen care se reflecta direct in modificarea structurii Produsului Intern Brut, in ritmul de crestere si in
volumul valoric al acestuia.

Politica agricola a Romaniei se confrunta, din punctul de vedere al dezvoltarii relatiilor comerciale externe, in principal, cu urmatoarele probleme: aderarea la UE; reforma interna; angajamentele comerciale externe asumate la nivelul Organizatiei Mondiale a Comertului si a altor acorduri. De asemenea, activitatea de comert exterior face apel la instrumente de tipul taxelor vamale, contingentelor si subventiilor. In economiile in tranzitie,
inclusiv in Romania, au fost utilizate si instrumente politice, cum ar fi obstructionarea exporturilor (contingente, taxe si interdictii de export). Urmarindu-se obtinerea unui efect de sprijin pentru consumatori, s-au indus pierderi producatorilor, efectul fiind de crestere a ofertei pe piata interna si de scadere a pretului sub nivelul pietei mondiale. Aceasta politica a constituit o frana pentru comertul exterior cu produse agricole si a condus la dezechilibre ale balantei comerciale.

Dupa 1989, tendinta generala in comertul exterior cu produse agroalimentare a fost o crestere insemnata a importurilor si o scadere accentuata a exporturilor, Romania transformandu-se intr-un importator net de produse agroalimentare, cu o balanta comerciala agricola negativa. In prezent, comertul romanesc cu produse agroalimentare se distinge prin anumite caracteristici:

activitate pronuntat sezoniera, indeosebi pentru majoritatea produselor destinate consumului in stare proaspata;

grad ridicat de perisabilitate pentru anumite produse, care imprima o serie de specificitati activitatii de comert;

dispersarea pe intreg teritoriul national a unitatilor de vanzare a produselor agricole;

produsele agricole au un volum mare si o valoare mica, fapt care contribuie la cresterea cheltuielilor generate de activitatea de comercializare a acestora etc.

Nivelul de dezvoltare al agriculturii romanesti si-a pus amprenta, in mod evident, asupra balantei comerciale Romania - Uniunea Europeana, in sensul dezechilibrarii acesteia; astfel, scaderea productiei agricole a transformat Romania intr-un importator important de produse agroalimentare, tara noastra devenind astfel o importanta piata de desfacere pentru tarile membre ale Uniunii Europene. In conditiile integrarii Romaniei pe piata Uniunii Europeane, politica agricola romaneasca trebuie sa tina cont de cresterea competitivitatii pe pietele mondiale de produse agricole si alimentare, si in special pe piata europeana, pentru a face fata concurentei dure ce se manifesta in interiorul acesteia. Se poate aprecia ca, in prezent, gradul de competitivitate al multor produse agroalimentare romanesti este nesatisfacator, in special datorita standardelor de calitate ridicate ce se aplica in Uniunea Europeana.

Productia totala de miere situeaza Romania pe unul din primele locuri in Europa. Avand in vedere faptul ca pe piata interna se inregistreaza, inca, un nivel redus al consumului, tara noastra are importante disponibilitati pentru export. Cel mai important beneficiar al mierii romanesti este Germania.

Exportul romanesc de miere in perioada 2003 - 2005

Tabelul 11.

Specificare

U.M.

Export

mii tone

Sursa: MAPDR

Romania exporta o parte insemnata a productiei sale de miere, in medie 70% - 80% in ultimii ani. De exemplu, in anul 2005 a exportat 6.631,6 tone miere (10.104,5 mii euro). Tara noastra se numara printre cei mai mari producatori si exportatori mondiali de miere. Evolutia exportului de miere a inregistrat un trend ascendent, asa cum rezulta din analiza datelor inscrise in tabelul 12.

In ultimii ani, exportul de miere, in special catre tarile Uniunii Europene, s-a confruntat cu numeroase probleme referitoare la alinierea la normele de calitate (Directivele Comunitatii Europene 96/23 si 97/747 referitoare la continutul in antibiotice). In vederea rezolvarii acestor probleme, s-au stabilit masuri de supraveghere si control ale unor substante si reziduuri in mierea de albine. Cu toate acestea, subliniem faptul ca mierea din Romania, Ungaria, Bulgaria este recunoscuta ca avand cea mai buna calitate (tehnologia si baza melifera sunt doi factori esentiali in acest sens), insa este cumparata doar pentru cupajarea mierii din alte tari.

Evolutia comertului exterior romanesc cu miere

Tabelul 12.

Sprecificare

Export
(mii tone)

Export
(mil. USD)

Pret export
(USD/kg)

Import
(mii tone)

Import

(mil.USD)

Pret import
(USD/kg)

Export - Import
(mii tone)

Cea mai solicitata miere la export este cea de salcam, urmata de cea de tei si de cea poliflora. Colectarea mierii in vederea exportului se realizeaza, in principal, de catre Asociatia Crescatorilor de Albine, dar si de catre firmele private care au drept obiect de activitate exportul de miere. In tara noastra exista aproximativ 28 de intreprinderi exportatoare de miere, din care viabile, care au contracte ferme cu importatorii, numai cinci, care exporta si alte produse apicole cerute pe respectivele piete. Acestea preiau mierea de la apicultorii profesionisti si amatori, o imbuteliaza, realizeaza controlul calitatii conform cerintelor Uniunii Europene, apoi o exporta catre diverse tari cu care au incheiat contracte.

Romania detine contracte de export cu Germania, Anglia (principalii importatori de miere ai Uniunii Europene), Italia, Austria, Franta, Spania, Grecia, dar si cu tari din nordul Africii. De exemplu, in perioada 1994-2002, din totalul de 35.905 tone de miere exportata de Romania pe piata UE, in Germania s-au exportat 18.578 tone, reprezentand 51,74%. Alaturi de aceasta "destinatie", exporturile romanesti de miere de albine se indreapta in proportie de circa 25% catre alte tari ale U.E., restul ajungand in tari ce nu fac parte din UE si tari din nordul Africii, conform statisticilor Complexului Apicol.

In perioada 2004-2006, in special pe pietele comunitare, s-a constatat o scadere a vanzarilor de miere, consecinta a scaderii consumurilor, dupa cum urmeaza: in Belgia o reducere de 5-7%; in Franta o reducere de 4%; in Germania o reducere de 15-20%; in Anglia o reducere de 10-17% (Federatia Europeana a Ambalatorilor si Distribuitorilor de Miere). Cresterea pretului la mierea exportata de Romania in perioada 2004-2006 s-a datorat interzicerii exportului de miere chinezeasca pe piata comunitara si extracomunitara, datorita depistarii in mierea de origine chinezeasca a nitrofuranului si cloramfenicolului, precum si a unor derivati ai acestora.

Avand in vedere traditia tarii noastre privind apicultura si faptul ca Romania este o tara cu importante resurse melifere, nu importam decat laptisor de matca, in conditiile in care in urma cu cativa ani exportam acest produs, produs ce reprezinta materia prima pentru realizarea de produse energovitalizante, concentrate alimentare sau cosmetice.

In Romania, pe piata produselor apicole oferta este completata de importurile de miere. Daca pana in anul 1989 si in anii imediat urmatori, tara noastra nu importa miere, incepand din anul 1992 importurile de miere au atins nivelul de 298 tone. A urmat o perioada de reducere a importului, acesta ajungand, in anul 1999, la 2 tone. In anul 2004, importurile au crescut din nou atingand nivelul de 740 tone. Importul a avut o tendinta crescatoare, fara sa dezechilibreze, insa, balanta comerciala a produsului miere, exportul fiind, pe intreaga perioada analizata, superior importului.

Cunoasterea conjuncturii pietei interne si externe a mierii este utila pentru formularea obiectivelor pe termen mediu si lung ale strategiei de dezvoltare a sectorului apicol in Romania. Cresterea consumului intern de miere reprezinta unul dintre aceste obiective si se bazeaza pe potentialul melifer al tarii noastre, potential ce ofera oportunitati de sporire a productiei. Castigarea pietelor externe poate constitui un alt obiectiv strategic, avand in vedere cererea manifestata pe aceste piete si calitatea deosebita a produselor apicole romanesti. Disponibilitatile de export nu trebuie realizate, insa, in detrimentul consumului intern, ci prin cresterea relativa a productiei de miere intr-un ritm superior cresterii consumului.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2477
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved