Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


RISCURILE COMUNICARII MEDIATICE IN TIMPUL CONFLICTELOR

Jurnalism

+ Font mai mare | - Font mai mic



RISCURILE COMUNICARII MEDIATICE IN TIMPUL CONFLICTELOR

In toate societatile, mass media sunt acreditate cu roluri multiple: de la 'monitorizarea' a tot ceea ce se intampla in jur, la crearea imaginilor si perceptiilor colective. Desi in timpuri normale media sunt percepute ca fiind integrate in sistemul social, in timpuri de criza ele par sa capete o anume autonomie care nu le fusese atribuita anterior /1/. O societate in criza creeaza si o criza a media, care vor avea, in aceste conditii, identitati noi, determinate de criza. Orice atingere pe care o criza o aduce diferitelor sectoare ale societatii afecteaza, de asemenea, si sistemul mediatic.



In democratiile vestice, traversarea unor crize importante provoaca declansarea unui "ciclu" pe care il vor parcurge mass media /1/: la inceputul crizei, media atrag atentia asupra rolului lor esential in mentinerea echilibrului democratic, prin circulatia informatiei si contributia lor la intelegerea crizei. In acest stadiu, orice restrictie a circulatiei libere a informatiei devine obiectul unor contestatii dure. Astfel s-au derulat evenimentele in cazul conflictelor din insulele Falkland, din Panama si Grenada.

In al doilea stadiu, pe masura ce evenimentele incep sa se diminueze in intensitate, iar actiunile actorilor crizei nu mai pot fi considerate 'hard news', media incep sa 'analizeze' propriul rol jucat in contextul crizei, incercand sa raspunda la intrebari precum: au fost unele sau altele din mass media obiectul manipularii, sau au prezentat media (in special cele electronice) cu adevarat realitatea?

In al treilea stadiu, cercurile politice incep sa judece comportamentul mass media pe parcursul acoperirii crizei. Din partea jurnalistilor pot aparea raspunsuri de recunoastere a 'catorva greseli', dar insotite de discursuri privind rolul mass media in mentinerea sistemului democratic, prin distribuirea libera a informatiei. In fine, cercul se inchide cu un dublu dialog paralel: acela al politicienilor si analistilor politici care interpreteaza aparitiile lor in media pe parcursul crizei, si acela al jurnalistilor care isi apara propriile atitudini adoptate in timpul crizei.

Desi acest ciclu in patru stadii a fost identificat in cazul crizelor din democratiile occidentale sau in cazul unor conflicte internationale in care sunt implicate tari occidentale, o prima concluzie universal valabila este aceea ca situatiile de criza transforma discursul mijloacelor de comunicare de masa. Media pretind ca au o anumita autonomie pe care nu o aveau anterior, dar, in acelasi timp, prin atitudinea si comportamentul lor, ele sunt institutiile sociale cele mai vulnerabile si imprevizibile.

Pe de alta parte, tipurile predominante de mediatizare din timpul crizelor - in special din timpul conflictelor armate - au facut sa fie pusa sub semnul intrebarii mult reclamata independenta si neutralitate a presei. In mediatizarea conflictelor in care sunt implicati actori importanti (fie ca este vorba de state, coalitii militare etc.), mass media risca sa devina partinice, uneori tacit, alteori direct, in functie de propriile interese. Desigur, pozitia mass media intr-o criza depinde de contextul in care aceasta are loc. Desi de multe ori media se situeaza, fatis (cazul actelor teroriste sau al loviturilor de stat) sau tacit (in cazuri in care se cere "neutralitate", precum conflictele interetnice sau razboaiele) de partea puterii politice /2/, aparandu-si, astfel, propriile interese economice, sunt si contexte in care unele media ii sustin pe 'destabilizatori', pe provocatorii crizei (cazul discursului adoptat de media internationale puternice referitor la revolutiile anti-comuniste, de exemplu).

Un alt risc cu care se confrunta in prezent mass media, nu doar in timpul crizelor si conflictelor, ci chiar in timp de pace, este tratarea neechilibrata a anumitor subiecte. Astfel, uneori poate sa apara tendinta de a minimiza, de a omite, sau chiar de a prezenta distorsionat actiunile acelor forte care ar putea sa le puna in pericol propria stabilitate, la fel cum, in lipsa unor subiecte care sa se vanda, ele pot sa recurga la practici precum transformarea unor evenimente mai putin importante in 'crize', prin definirea lor ca atare si prin acordarea unei atentii nemeritate acestora.

O asemenea situatie este posibila prin introducerea de catre jurnalisti a acelor elemente de 'refractie' intre realitatea ca atare si realitatea prezentata de mass media. Conform acestei viziuni, media creaza realitatea, deoarece evenimentele mediate sunt obiectul unor forme speciale de 'interventie' sau 'filtrare' (bias - engleza). Diversele metode de filtrare a realitatii - pentru a hotari care evenimente trec de 'poarta' (gate) si ajung stiri - contribuie, intr-un fel sau altul, la apararea anumitor interese. Figurile si vocile cu 'aura autoritara' sau 'atotstiutoare' de la televiziune sau radio, modul de incheiere al unui editorial, ierarhizarea stirilor, aparenta de cunoscatori completi al fenomenului sau comentariile auxiliare, fac publicul sa creada ca modul de desfasurare al unui eveniment este chiar cel prezentat de media respectiva. In acelasi timp, mesajele media pot 'deturna' agenda publica de la evenimente importante catre evenimente minore, prin 'neutralizarea' sau 'aplanarea' realitatii. Astfel, in functie de interesele lor, media pot prezenta crize sau conflicte fara a spune nimic despre substanta lor, sau despre interesele si cauzele profunde ale motivelor celor care sunt initiatorii evenimentelor. In acest fel, atunci cand anumite crize sau conflicte sunt private de continutul lor, impresia pe care media o creaza este aceea ca ele sunt provocate de forte politice agresive, ostile /3/. Prin golirea de continut si prin oferirea detaliilor de suprafata, media sunt susceptibile de a fi capabile sa neutralizeze adevarul si sa dea impresia/ aparenta de a fi tratat complet subiectul.

Cu alte cuvinte, media pot amplifica sau pot aplana un conflict sau o criza, pot fi folosite de politicieni si de comandantii militari pentru atingerea unor scopuri (inclusiv dezinformare si manipulare), si, in cazul unor conflicte profunde precum cele interreligioase sau interetnice, ele pot chiar activa si dezactiva componente ale personalitatii umane cu caracter cheie in mentinerea sau stingerea crizei.

Efectele acestor actiuni ale mass media sunt cu atat mai puternice cu cat presa, prin intermediul noilor tehnologii de comunicare in masa, a devenit parte importanta a unui nou fenomen al ultimilor ani, globalizarea, inclusiv a uneia din componentele sale - globalizarea crizelor politice.

Riscurile "razboaielor in direct"

Razboiul din Golful Persic (1991) introducea in istoria jurnalismului, ca si in istoria propriu-zisa, practica transmiterii 'live', in direct, a unui razboi. Difuzarea in direct a imaginilor unui razboi a facut parte integranta din ceea ce a fost numit un 'conflict modern de inalta intensitate', un nou concept aparut in 1991 in terminologia de specialitate /4/. Pentru cei care studiaza media a fost evident, inca de atunci, ca imaginile respective nu reprezentau razboiul in sine, ci mediatizarea TV a razboiului. Media au devenit, atunci, parte a razboiului, a evenimentelor. A fost un razboi in care armele si bombele au produs imagini /5/.

Practica transmisiunilor 'live' a determinat, in conceptia unor observatori si specialisti, ideea unui 'razboi simulat', apropiat mai degraba de un spectacol media, asemanator unui film sau unei piese de teatru televizate, decat de un razboi propriu-zis, real. Aceasta idee este sustinuta nu doar de ceea ce a putut fi vazut pe ecranele televizoarelor (de produsul muncii ziaristilor, cu alte cuvinte), ci si de 'practicarea' efectiva a jurnalismului in timpul razboiului, de accesul la sursele de informatie si de posibilitatea ziaristilor de a 'vedea', de a fi cu adevarat martori ai evenimentelor.



In mod paradoxal, transmiterea 'live' in premiera a unui conflict, eveniment care aducea, fara indoiala, in prim planul atentiei evolutia spectaculoasa a tehnologiei, nu a insemnat, insa, si o evolutie in ceea ce priveste libertatea presei si accesul neingradit la informatie. Dimpotriva, tocmai din cauza transmisiunilor in direct, a existat un control riguros al tuturor informatiilor care reprezentau surse pentru stirile si reportajele ziaristilor, control care nu existase in cazul unor conflicte anterioare precum cel din Falklands (1982), Grenada (1983), Libia (1986) sau Panama (1989) /6/. Fortele coalitiei politice si militare care luptau impotriva Irakului controlau informatia prin organizarea unor conferinte de presa zilnice in care raportau 'programul' care avea sa aiba loc in ziua respectiva, in acord cu o 'agenda' prestabilita. Situatia a fost descrisa de Fuad Nahdi, unul din corespondentii Los Angeles Times in Irak: 'Prima conferinta de presa a zilei avea loc la 7 a.m. In cadrul acesteia eram informati cu exactitate care sunt liniile trasate pentru ziua care urma. Orarul era stabilit dinainte si ma simteam ca un spectator al unui film sau al unei piese bune' /6/.

In aceste conditii au inceput sa fie transmise in direct razboaiele de catre televiziune. Tocmai aceasta a demonstrat, insa, incapacitatea comunicativa a televiziunii. Televiziunea a 'informat' intr-un sens brut care, insa, nu a folosit cu nimic telespectatorilor. 'Informatia multa, de peste tot, a condus de fapt la dezinformare. Avalansa de stiri, chiar necoapte, transmisa in direct si in timp real a facut telespectatorii sa fie isterici in iluzia lor ca erau informati. A fi astfel informat nu a fost insa de-ajuns pentru a intelege ce se intampla' /7/.

Riscurile practicii jurnalistice in timp de conflict

Profesionalismul jurnalistic reclama obiectivitate, impartialitate si autonomie. In prezent a devenit axiomatica viziunea conform careia rutina de producere a stirilor nu poate fi desprinsa de asa-numitele procedee de 'construire' a realitatii, procedee in care jurnalistul intervine inevitabil. Realitatile audio-vizuale sau scrise sunt numai una din perspectivele din care poate fi urmarit un eveniment sau altul. Informatia oferita de stiri este o informatie mediata, pentru ca ea depinde de modul in care sistemele media o disemineaza /8/. In acest fel este explicat si conceptul de 'participare electronica' in 'satul global' ('global village' - engl.), concept creat de McLuhan pentru a desemna un anume tip de 'participare', diferit de participarea directa la evenimente.

Practica jurnalistica este compusa din seturi de elemente ritualiste care se ghideaza dupa propria lor logica. Asemenea elemente ritualiste au fost observate chiar si in prezentarea unor evenimente care nu se incadreaza in rutina, precum scandalurile si crizele. Chiar daca jurnalistii nu recunosc, asemenea evenimente au devenit continutul unor stiri de rutina, datorita formulelor de reportaj (prezentare) standard /9/.

Normele 'obiectivitatii' mascheaza legatura dintre practicile de prezentare a stirilor si contextele economice, organizationale si politice. In acelasi timp, normele obiectivitatii dau presei o 'aura' de institutie sociala independenta. Mai mult, chiar daca practicile de reportaj actuale distorsioneaza continutul politic al stirilor, ele se 'incadreaza' intr-un mod convenabil in codul obiectivitatii, fara a lasa sa se intrevada efectele lor politice. In acest fel, normele jurnalistice si practicile de reportaj actioneaza impreuna pentru a crea un status puternic pentru 'filtrarea' stirilor, filtrare care este bine ascunsa in spatele fatadei unui jurnalism independent /9/.

Pornind de aici, criticile din partea studiilor sociologice media considera ca termenul de 'pasivitate' este mai bun atat decat cel de 'obiectivitate', cat si decat cel de 'impartialitate', pentru a descrie atitudinea profesionala a presei. Pasivitatea ar justifica cele trei modele majore de colectare si prezentare a stirilor, prezentate in tabelul 1.

Tabelul 1

Modele de colectare si prezentare a stirilor

Transmiterea si promovarea propagandei pregatite drept stiri.

'Normalizarea' evenimentelor spontane prin prezentarea lor in cei mai familiari si traditionali termeni. Aceasta strategie face ca informatiile sa para adevarate (sau cel putin acceptabile) prin apelarea la credintele, prejudecatile si superstitiile existente.



Prezentarea conflictelor si scandalurilor in termeni alesi cu grija de catre instantele politice implicate, facandu-se o analiza minima a istoriei si a contextului institutional in care se intampla evenimentele.

Ultimele razboaie, in care prezenta televiziunii a fost din ce in ce mai sporita, au adus modificari fundamentale modului de a face reportaje despre razboi. O astfel de situatie se datoreaza nu doar televiziunii, cu oportunitatile ei de a transmite prin sateliti, ci si atitudinilor si modurilor de a lucra ale jurnalistilor.

Conform lui Bell /4/, in razboaiele deceniilor al VII-lea si al VIII-lea ale secolului XX, exista o traditie a distantei si detasarii jurnalistului, un asa-numit 'jurnalism al martorilor' (bystanders' journalism - engl.), care se concentra mai mult asupra imprejurarilor razboiului decat asupra oamenilor care le provocau, care se luptau si care sufereau de pe urma lor. In ultimele razboaie, isi continua Bell teoria, notiunea de obiectivitate pare o iluzie si o idee invechita /4/. In locul practicilor jurnalistice ne-pasionale din trecut, acum asistam la un 'jurnalism de atasament' (journalism of attachment), prin practicarea caruia jurnalistii exercita anumite influente si duc adevarate campanii ('cruciade', in terminologia autorului) de sustinere a uneia sau alteia din parti, campanii care isi pot gasi locul mai degraba in literatura politica si polemica decat in cronologia zilnica a stirilor. Un astfel de jurnalism pasional observa doar ceea ce se cauta a fi observat si ignora faptele care nu convin sau complexitatea unor situatii. De pilda, intotdeauna s-a ignorat discutarea cu reprezentantii unor cauze nepopulare (precum sarbii din Bosnia) care, insa, adesea, detin cheia conflictului si posibila sa rezolvare.

Acest jurnalism de atasament este posibil in prezent datorita faptului ca multe redactii sunt conduse de imperativele comerciale ale maximizarii profiturilor. In astfel de conditii, jurnalistii tind sa nu mai fie nu doar obiectivi, dar nici neutri.

Un alt risc al comunicarii mediatice in timpul razboaielor este determinat de faptul ca deciziile in ceea ce priveste continutul materialelor prezentate sunt luate, in ultima instanta, nu de reporterii din teren, ci de superiorii lor din redactii. Reporterii de razboi vad si stiu lucruri pe care editorii nu le vad si nu le stiu. Cu toate acestea, editorii sunt cei care decid continutul informatiilor, al stirilor care se difuzeaza. Aceasta practica a proliferat cu atat mai mult in ultimul timp, odata cu dezvoltarea recenta a televiziunii. Prin primirea unui mare flux de informatii - atat verbale, cat mai ales vizuale - editorii de programe si membrii executivului retelei cred ca ei vad si ca stiu ca si cum ar fi fost acolo /4/. In acest fel, aspectul de realitate virtuala pe care il capata stirile este, de fapt, un fals aspect, pentru ca realitatea respectiva este doar o 'varianta' a realitatii de facto, in special in timp de conflict si razboi.

BIBLIOGRAFIE

1. Marc Raboy and Bernard Dagenais (eds.), Media, Crisis and democracy. Mass communication and the disruption of social order, Sage Publications, London, Thousand Oaks, New Delhi, 1995

Douglas Kellner, Television, the crisis of democracy and the Persian Gulf War, in Raboy & Dagenais, p. 44-62, 1995

Michael Parenti, Inventing reality. The Politics of news media, Second edition, St. Martin's Press, New York, 1993

4. Martin Bell, The journalism of attachment, in Kieran Matthew (ed.), 1998

Brent MacGregor, Live, direct and biased? Making television news in the satellite age, Arnold, London, New York, 1997

Richard Kreeble, The myth of Saddam Hussein. New militarism and the propaganda function of the human interest story, in Media Ethics, Matthew Kieran (ed.), Routledge, Londra-New York, p. 66-81, 1998

7. Ignacio Ramonet, La television loin des fronts, in Le Monde Diplomatique, Fevrier, 1991

Gladys Engel Lang and Kurt Lang, Politics and television re-viewed, Sage Publications, Beverly Hills, London, New Delhi, 1984

Lance W. Bennett, News, The politics of illusions, Second edition, Longman, New York, 1998





Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 950
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved