Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


CAZURI PARTICULARE DE ASCULTARE A INCULPATILOR

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



CAZURI PARTICULARE DE ASCULTARE A INCULPATILOR

Daca in majoritatea cazurilor inculpatii ajunsi in fata instantei de judecata sunt ascultati potrivit tacticii prezentate in capitolele anterioare, exista si unele situatii in care anumite circumstante, mai ales legate de persoana inculpatilor, impun adoptarea unei tactici cu accente de particularitate.




In judecarea unor cauze inculpatii ce urmeaza a fi audiati sunt persoane care au comis faptele in stare de recidiva, in timpul minoritatii, sunt afectati de anumite deficiente fizice ori psihice, nu cunosc limba romana in care se efectueaza ascultarea, doar in instanta s-a extins invinuirea fata de ei ori cu privire la alte fapte sau cu privire la acte materiale ce intra in cuprinsul infractiunii pentru care initial au fost trimisi in judecata, sunt inculpati care urmeaza a fi ascultati in cadrul procedurii plangerii prealabile ori inculpati cu pregatire juridica.

In toate aceste situatii, ascultarea se va desfasura, in principiu, in cadrul tactic obisnuit pentru realizarea acestei activitati, insa se impune o atentie deosebita raportat la cazul particular existent, cunoasterea in plus a aspectelor de personalitate ce caracterizeaza pe acesti inculpati, a normelor procedurale aplicabile, a cunostintelor mai ample ori mai reduse ale fiecarui inculpat cu privire la activitatea la care va fi supus.

In cele ce urmeaza vom dezvolta cateva dintre situatiile speciale, particulare de ascultare a unor inculpati.

A. Tactica ascultarii inculpatilor recidivisti sau

cu antecedente penale

Intre inculpatii care se audiaza in fata instantei, o atentie speciala trebuie acordata inculpatilor care nu se afla la prima incidenta cu legea penala, respectiv a inculpatilor recidivisti ori a inculpatilor cu antecedente penale.

Inculpatii recidivisti sunt acei inculpati care au savarsit una sau mai multe infractiuni intentionate, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, fie singura, fie alternativ cu amenda, dupa care au fost condamnati definitiv pentru o alta infractiune intentionata la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, sau cel putin la trei condamnari de maxim 6 luni, ori dupa executarea unor asemenea pedepse

Inculpatii cu antecedente penale sunt toti aceia care au suferit condamnari anterioare, fie prin aplicarea de pedepse ori de masuri educative, ori de masuri de siguranta, chiar daca dupa inscrierea lor in cazierul judiciar, ulterior, au fost scosi din evidenta pentru ca faptele pe care le-au savarsit nu mai sunt prevazute de lege ca infractiuni, a intervenit reabilitarea, au savarsit fapte penale in timpul minoritatii ori au savarsit infractiuni din culpa.

Toti acesti inculpati, spre deosebire de inculpatii aflati la prima incidenta cu legea penala, prin faptul ca s-au mai aflat in fata instantei de judecata, fiind obisnuiti cu aceasta ascultare, prezentand o anumita “experienta“ in materie de ascultare, avand cunostinte mai reduse sau mai ample cu privire la infractiunea ce li se imputa, la persoana celor care ii vor asculta (in situatiile in care au fost judecati de aceeasi judecatori) si-au creat o anumita abilitate in a-si face apararea, in a-si ascunde starile psihice prin care trec in momentul ascultarii, situatia lor de fosti condamnati generand si un interes sporit de a nu fi din nou condamnati ori de a primi o pedeapsa cat mai usoara.

Prin urmare, ascultarea inculpatilor aflati in situatia de mai sus constituie un caz particular de ascultare, cu aspecte specifice, care o diferentiaza de modalitatea comuna de ascultare.

Specificul ascultarii in instanta a inculpatilor se pastreza si in acest caz particular de ascultare: respectarea publicitatii dezbaterilor, a solemnitatii acestora, cunoasterea de catre inculpat a tuturor probelor dosarului, posibilitatea folosirii procedeelor tactice de ascultare etc.

Din punct de vedere al psihologiei judiciare s-a constatat ca factorii preponderenti care isi aduc concursul la formarea personalitatii recidivistului sunt : factori de mediu ambiental negativ, factori temperamentali, influente ce s-au exercitat asupra lui etc. O asemenea persoana care, de regula, este exclusa din comunitatea in care traieste, ca o reactie fata de aceasta situatie, este usor predispusa la comiterea de acte infractionale, la alaturarea unor mici grupuri cu tendinte infractionale constituite din persoane de aceeasi factura. Recidivistul este, in general, un inadaptabil, un vanituos, egocentric, imatur pe plan intelectual sau afectiv, percepe realitatea din jur in mod deformat, considera ca societatea ii este un dusman, ceea ce il face sa se departeze tot mai mult spre periferia ei.

Din perspectiva cercetarilor psihologice s-a mai stabilit ca recidivistii provin in multe cazuri din persoane care sunt incapabile de a se vedea pe sine in mod realist, cu manifestari permanente de indecizie si incertitudine interioara, care pe plan subiectiv sunt marcate de un sentiment de inferioritate, care, nefiind constient, genereaza o stare conflictuala intre el si restul societatii in care traieste.

Cu privire la aspectele psihologice care trebuie cunoscute in raport de persoana inculpatului se mai impune si retinerea faptului ca, de regula, un infractor recidivist se prezinta in fata instantei exprimand o anume siguranta, o liniste aparenta bazata pe faptul ca nu se teme de situatii necunoscute, deseori isi mascheaza adevarata stare psihica prin simularea stapanirii de sine, a nedumeririi, a unei atitudini de protest sau revolta ori afiseaza o atitudine spasita, de recunoastere si regret incercand castigarea simpatiei instantei in speranta unei pedepse mai usoare. Mai intotdeauna inculpatii recidivisti isi pregatesc cu atentie declaratia pe care o vor da in fata instantei, in situatiile in care nu vor recunoaste fapta pregatindu-si argumente in acest sens sau alibiuri ori motivatii pentru faptul ca au recunoscut fapta in faza de urmarire penala (au fost agresati, au inteles gresit ce au fost intrebati etc.). In situatiile in care s-au decis sa recunoasca fapta isi vor pregati o expunere cat mai favorabila lor sau vor incerca sa acrediteze ideea unei incadrari juridice mai usoare, trecutul lor infractional oferindu-le un minim de cunostinte cu privire la sistemul de probatiune, la incadrarea juridica a faptelor

Anterior primului termen de judecata inculpatii recidivisti sunt preocupati de aflarea de informatii despre persoanele care ii vor asculta (de la alti inculpati care au fost ascultati anterior in alte cauze, de la rude, prieteni, aparator etc.), pentru a se pregati in consecinta. Uneori inculpatul a fost judecat anterior de acelasi complet de judecata, situatie in care inculpatul deja cunoaste aceste persoane si isi va pregati pozitia si declaratia in consecinta, stiind ca va fi ascultat in amanunt sau superficial, ca i se vor descoperi usor sau greu nepotrivirile din declaratii, ca este potrivit sa recunoasca sau nu fapta in ideea usurarii sau agravarii situatiei sale ce se va exprima prin pedeapsa mai usoara sau mai grea care este posibil sa i-o aplice instanta.

In sala de dezbateri, inculpatul va fi mult mai preocupat de a studia cu atentie pe cel care conduce ascultarea (dar si pe ceilalti participanti la judecata) urmarind felul in care procedeaza in alte cauze ce se dezbat inaintea cauzei sale, iar apoi urmarind ce impresie fac declaratiile sale si incercand sa deduca din expresii, gesturi ori alte manifestari, succesul sau insuccesul celor declarate.

Din practica se poate observa ca, de regula, inculpatii recidivisti privesc instanta cu mai multa insistenta, sunt mai atenti, mai preocupati de ceea ce se desfasoara pe parcursul procesului, spre deosebire de infractorii primari care evita sa priveasca spre instanta, fac declaratii sumare, repetand mereu regretul de a fi savarsit o asemenea fapta.

Inca de la introducerea in sala, inculpatul P.A. (trimis in judecata pentru mai multe infractiuni in stare de recidiva postcondamnatorie) dovedea mult interes pentru ce se intampla chiar si in alte cauze, iar la luarea cauzei sale s-a prezentat dezinvolt, a declarat in amanuntime aspectele privitoare la faptele care ii erau retinute in sarcina, cautand mereu privirea membrilor completului de judecata pentru a vedea ce impresie creeaza sinceritatea lui si modul in care se prezinta Diferit insa s-a manifestat inculpatul V.I. care, fiind trimis in judecata pentru prima oara, in tot timpul ascultarii a privit in jos, neridicand privirea spre completul de judecata si, cand a fost invitat sa o faca, a reusit doar pentru scurt timp sa respecte aceasta cerere, in declaratie recunoscand fapta comisa si aratand ca regreta aceasta.

Pregatirea ascultarii inculpatilor recidivisti trebuie sa tina seama de aceste aspecte de personalitate, studiul probelor din dosar urmand a se face cu si mai multa minutiozitate, cu prevederea situatiilor posibile de reactie a acestora. Trebuie stiut ca inculpatii recidivisti sunt in majoritatea lor imprevizibili in atitudinile pe care le vor adopta. Chiar daca in faza de urmarire penala acestia au recunoscut faptele, este foarte posibil ca in fata instantei sa revina la cele declarate, nu arareori surprinzand pe cei care participa la ascultare cu prezentarea unei variante noi, credibile, indelung gandite si pastrate tocmai pentru acest moment. Cunoasterea amanuntita a tuturor probelor dosarului va putea fi o baza solida pentru realizarea unei ascultari corecte in orice situatie.

Consideram potrivit ca judecarea cauzelor in care sunt trimisi in judecata inculpati recidivisti sa fie repartizata cu atentie, mai ales unor magistrati cu mai multa experienta, bine pregatiti profesional, avand cunostinte de psihologie judiciara, meticulosi in realizarea activitatii de ascultare.

Studierea probelor cauzei trebuie sa se materializeze prin notarea in planul de ascultare a tuturor datelor importante si necesare in ascultare, a variantelor ce rezulta din ascultarile anterioare, precum si a posibilelor variante ce ar putea fi acreditate de inculpat, cu masurile care vor trebui luate in fiecare dintre aceste previzibile situatii.

In ceea ce priveste posibilitatea instantei de a cunoaste persoana inculpatului recidivist, aceasta este limitata la datele de stare civila existente in dosar, la cele ce rezulta din fisa de cazier judiciar si la cateva date ce ar putea rezulta din eventuala nota de relatii intocmita de organele de politie de la domiciliul inculpatului, in situatia in care aceasta este depusa in dosar.

Pregatirea ascultarii trebuie sa cuprinda studiul referitor la antecedentele penale ale inculpatului, respectiv trebuie sa urmareasca cunoasterea a ce infractiuni a mai comis acesta anterior, care a fost atitudinea lui atunci la ascultarea in instanta , in ce fel a declarat acum in timpul urmaririi penale, ce atitudine a adoptat (de recunoastere sau nerecunoastere a faptei), care este gradul sau de instruire, din ce mediu provine, ce ocupatie a avut, aceste din urma date putand fi desprinse din declaratiile inculpatului, din declaratiile de martori, confruntari, note de apreciere de la locul de munca etc.

Tot in cadrul activitatii de pregatire a ascultarii, magistratul trebuie sa aprecieze si sa stabileasca tactica cea mai potrivita de ascultare a inculpatului respectiv. In situatiile in care sunt mai multi inculpati (unii recidivisti, altii fara antecedente penale ori toti sunt recidivisti) trebuie stabilita ordinea de ascultare raportata la cerintele tactice prezentate in capitolul anterior, de asemenea daca din punct de vedere tactic este indicata ascultarea inculpatului in prezenta celorlalti coinculpati sau se impune ascultarea separata.

Ascultarea in instanta a inculpatilor recidivisti sau cu antecedente penale se realizeaza prin parcurgerea acelorasi trei etape ca la ascultarea oricarui inculpat: verificarea identitatii civile a inculpatului, ascultarea relatarii libere, adresarea de intrebari si primirea raspunsurilor.

Verificarea identitatii civile a inculpatului presupune ca deosebire fata de ceea ce se efectueaza cu privire la orice inculpat, doar o atentie sporita la verificarea datelor personale ale inculpatului, aceasta pentru ca, de regula, inculpatii recidivisti sunt prezentati in fata instantei in stare de arest, nu prezinta acte de identitate si nu de putine ori, cand au fost prinsi, nu aveau asemenea acte fie ca le-au pierdut, fie ca nu s-au gasit. Chiar daca in practica, de multe ori, se trece cu usurinta peste aceasta etapa, importanta ei este covarsitoare pentru ca fara o identificare corecta se poate ajunge chiar la condamnarea unei alte persoane. Luarea fiecarei date de identificare poate inlatura o astfel de eroare, intrucat este putin probabil ca inculpatul sa retina toate datele de identitate ale unei alte persoane.

De asemenea, in aceasta etapa, cu toata presupusa capacitate de disimulare a trairilor psihice de catre inculpatul recidivist, exista posibilitatea observarii si surprinderii unor aspecte de personalitate ale acestuia, care sa poata fi folosite ulterior in realizarea ascultarii.

Ascultarea relatarii libere a inculpatului recidivist sau cu antecedente penale presupune aceleasi cerinte generale de a nu fi oprit, intrerupt, admonestat, aprobat ori dezaprobat in aceleasi conditii de solemnitate. Atentia sporita a celui care asculta, surprinderea oricarei reactii emotionale a inculpatului, starile prin care trece acesta, eventualele neconcordante dintre afirmatii constituie avantajul pe care il poate avea magistratul ulterior in adresarea intrebarilor si castigarea duelului judiciar.

Inculpatii care nu se afla la prima intalnire cu instanta de judecata relateaza, de regula, succint faptele pe care le recunosc, fara a se pierde in amanunte, au chiar o usurinta in relatarea acestor fapte, dar si o anume viclenie in a releva aspectele care le sunt favorabile, trecand sub tacere imprejurarile care le-ar atrage o raspundere sporita.

Alti inculpati elaboreaza versiuni cat mai intortochiate si pline de amanunte inutile, tocmai pentru a deruta si a-i distrage atentia celui care asculta, in aceste situatii magistratul cu perspicacitate urmand sa retina doar ce considera important si in legatura cu cauza, eliminand relatarile neimportante sau lipsite de relevanta, si, totodata, poate intrerupe relatarea si sa ceara ca inculpatul sa se rezume la ceea ce intereseaza elucidarea cauzei respective.

In timpul ascultarii inculpatul a relatat prin cateva fraze toata contributia sa infractionala la comiterea faptelor retinute, lasand sa se inteleaga ca ceilalti coinculpati au gandit si au executat actiunile de incalcare a legii, nerelevand nici macar o intelegere anterioara cu privire la savarsirea acestor fapte

Cu totul diferit s-a prezentat un alt inculpat ascultat in aceeasi zi intr-un alt dosar : acesta a inceput cu o lunga introducere referitoare la afacerile sale, la buna sa credinta, care l-a determinat sa incerce sa ajute partile vatamate in rezolvarea unor interese ale lor, a facut apoi referiri la faptele retinute dandu-le o interpretare proprie, folosind un limbaj pretios, cu multe completari adiacente, asa incat a fost necesara intreruperea acestuia si solicitarea de a reveni in concret la faptele care constituiau invinuirea. Dupa o relatare scurta, la obiect, inculpatul s-a lansat in noi divagatii, necesitand o noua interventie a presedintelui completului de judecata. Consemnandu-i-se cele relatate cu privire la fapta pentru care a fost ascultat s-a constatat ca acestea au fost deosebit de succinte.

Sesizarea in concret a acestor situatii tine de atentia, de buna studiere anterioara a dosarului cauzei, de capacitatea nativa si de pregatirea profesionala a magistratului care, fara a se trada in vreun fel ca a sesizat anumite aspecte esentiale in timp ce se face relatarea libera, trebuie sa-si noteze (sau sa memoreze) fiecare dintre cele sesizate. Este recomandabil ca notarea sa nu se faca vizibil sau ostentativ ori prin exprimarea unor gesturi interogative ori de neincredere, pentru ca infractorii recidivisti urmaresc, de obicei, tot ce se intampla in timpul declaratiei lor si surprind ca un anume lucru spus nu a fost crezut, astfel ca vor avea timp sa-si gandeasca un raspuns la aceasta pana la terminarea relatarii libere, fiind apoi pregatiti pentru faza intrebarilor si raspunsurilor.

Trecand in aceasta ultima etapa, pentru a obtine raspunsuri concrete, folositoare in activitatea de stabilire a adevarului, inculpatilor recidivisti le vor fi adresate intrebarile pregatite in planul de ascultare, precum si cele care au rezultat din expunerea facuta in timpul relatarii libere, procedeele tactice ce se vor folosi urmand a fi alese in raport de persoana celui ce se asculta, de pozitia pe care a ales-o de recunoastere sau nerecunoastere a faptei pentru care este invinuit.

De o mai mare eficienta se constata a fi folosirea procedeelor ascultarii repetate, folosirea ascultarii inculpatului despre activitatea celorlalti participanti la savarsirea faptei, iar in situatiile de totala nerecunoastere se vor folosi procedeele justificarii timpului critic si al verificarii alibiului.

Se poate observa in activitatea practica ca procedeul ascultarii incrucisate nu duce la obtinerea unor rezultate corespunzatoare, inculpatii recidivisti fiind greu de surprins, mai ales ca intrebarile care se pun de participantii la ascultare, pe de o parte nu pot fi alternate rapid, nu pot fi pregatite anterior in comun, inculpatii avand ragazul gasirii raspunsului cel mai potrivit ori chiar pot sesiza cursul si succesiunea intrebarilor.

La fel, folosirea tacticii “complexului de vinovatie“ nu aduce rezultate in ce-i priveste pe inculpatii recidivisti, multi dintre acestia fiind persoane lipsite de afectivitate, mai mult sau mai putin inraite, cu obisnuinta situatiilor in care se afla, de cele mai multe ori fara regretul faptei savarsite, avand chiar justificari personale pentru fapta pe care au comis-o.

In timpul audierii inculpatului C.V. trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de talharie asupra unui minor, s-a relevat faptul ca banii luati acestui elev ii trebuiau pagubitului pentru a-si cumpara bilet de tren spre a se reintoarce acasa si ca erau ultimii bani ai acestuia. Inculpatul insa nu a fost impresionat, declarand ca nici el nu a avut bani pentru ca altfel nu ii lua si minorul tot s-a descurat si a plecat acasa

In mod evident, la ascultarea acestei categorii de inculpati trebuie folosita tactica ascultarii sistematice, procedeu care nu trebuie sa lipseasca din nici o ascultare.



Ascultarea repetata o consideram de cea mai mare eficienta in ascultarea infractorilor recidivisti care nu recunosc faptele ori le recunosc partial sau incearca sa acrediteze o varianta cat mai favorabila lor, intrucat unele aspecte neconforme cu adevarul vor putea fi sesizate cu mai multa usurinta comparand cele declarate la date diferite, la anumite intervale de timp, chiar si cea mai elaborata versiune prezentata prima data fiind greu de reprodus in mod identic dupa un timp. Mai trebuie mizat si pe faptul ca, intre prima si urmatoarea ascultare, inculpatul cauta noi justificari, noi variante favorabile sau care l-ar putea disculpa si acestea fie vor fi prezentate la urmatoarea ascultare ori vor “scapa“ involuntar in intregime sau partial in timpul relatarilor sale.

Inculpatii recidivisti, cunoscand ca situatia lor le va atrage o pedeapsa mai mare decat a coinculpatilor fara antecedente penale cu care au comis fapta, sunt doritori sa-si usureze propria situatie relevand o contributie mai mare a celorlalti in comiterea faptei. Pe aceasta se poate baza instanta folosind procedeul tactic al ascultarii inculpatului despre activitatea celorlalti participanti, prilej cu care inculpatul va relata mult mai usor cum s-a comis fapta, cine a avut initiativa comiterii ei (acuzandu-l pe coinculpat, incercand sa-si dovedeasca o culpa cat mai mica). In acest context, prins de ideea de a spune ce au facut ceilalti, inculpatul recidivist se va desconspira prezentand amanunte pe care logic nu le-ar putea sti decat daca el ar fi comis fapta in modalitatea aratata.

Inculpatii F.A. si B.R. au fost trimisi in judecata pentru comiterea infractiunii de omor deosebit de grav constand in aceea ca in noaptea de 26.03.1990 au intrat in locuinta victimei D.A. (in varsta de 77 de ani), i-au aplicat mai multe lovituri cu corpuri contondente pentru a le spune unde tine valorile, cauzandu-i leziuni in urma carora victima a decedat (inculpatii i-au luat mai multe lucruri de valoare, inclusiv autoturismul din curte, si au parasit locul faptei). Inculpatul F.A. a declarat in fata instantei ca el a lovit victima doar cu pumnii si ca inculpatul minor B.R. , in lipsa lui din camera, a lovit victima de trei ori cu un cleste in zona craniana cauzandu-i decesul (potrivit Decr. 218/1977 minorului i se putea aplica o pedeapsa de maxim cinci ani internare in scoala de munca si reeducare, iar lui, conform art.176 C.pen. i se putea aplica o pedeapsa de pana la 20 ani inchisoare ori detentiune pe viata). Incercand prin aceasta declaratie sa-si creeze o situatie cat mai usoara si sa arunce vinovatia doar in sarcina minorului, inculpatul s-a desconspirat prin cele declarate, pentru ca, daca lipsea din camera si nu a vazut ce a facut minorul, nu putea sa stie ca acesta i-a aplicat exact trei lovituri in cap si cu ce anume obiect, asa incat, in momentul in care a fost intrebat cu privire la aceste nepotriviri, inculpatul nu a putut sa se explice

Acest procedeu tactic da cele mai bune rezultate in situatiile (mai rare, in adevar) cand inculpatul recidivist a participat la comiterea faptei alaturi de un minor care nu raspunde penal ori fata de o persoana lipsita de discernamant, care nu sunt trimisi in judecata. In aceste cazuri va incerca sa arunce vina pe aceste persoane, explicand in amanunt ce ar fi facut acestea (pentru ca oricum nu vor fi pedepsite), dar desconspirandu-si propria activitate infractionala.

Chiar daca nu au o prea mare eficienta, tocmai datorita lipsei capacitatii de a surprinde un infractor recidivist, se va putea incerca folosirea procedeelor tactice de prezentare a probelor de vinovatie si a mijloacelor materiale de proba, iar efectul scontat a se realiza va putea fi zdruncinarea increderii inculpatului in pozitia sa de nerecunoastere a faptei, care ar putea declansa temerea ca fapta i se poate retine in sarcina si ca va primi o pedeapsa mai mare, ceea ce il va putea determina sa declare in conformitate cu adevarul.

In mod necesar, in situatia inculpatilor recidivisti care nu recunosc faptele, procedeele tactice ale verificarii alibiului (cand este invocat) si a justificarii timpului critic trebuie folosite in aceleasi conditii ca si la ascultarea oricarui inculpat, cu stiinta doar a trasaturilor de personalitate ale celui ascultat care poate influenta modul in care se vor folosi aceste procedee.

Intre inculpatii recidivisti se pot intalni uneori si persoane obisnuite, cu un profil psihic normal, nerefractare la activitatea de ascultare, chiar cu o anume sensibilitate, care au comis faptele spontan si care regreta repetarea savarsirii actelor infractionale, fata de care se vor folosi regulile tactice generale de ascultare.

Consideram ca sta in profesionalismul si capacitatea magistratului de a alege si de a folosi cel mai oportun procedeu tactic de ascultare ori combinarea cea mai potrivita a unora dintre aceste procedee, bazata pe cunoasterea caracteristicilor psihologice ale inculpatului recidivist aratate mai sus si a cauzei concrete dedusa judecatii.

B. Tactica ascultarii minorilor

Chiar daca in marea lor majoritate infractiunile se savarsesc de infractori majori, unele infractiuni sunt savarsite si de infractori minori, fie singuri, impreuna cu alti minori ori impreuna cu infractori majori.

Ascultarea inculpatilor minori in fata instantei de judecata constituie o activitate relativ diferita de ascultare a inculpatilor in general, un caz particular de ascultare, care justifica acordarea unei atentii speciale, o pregatire in amanunt a acestei ascultari, cu alegerea unei tactici de ascultare bazate pe o buna pregatire juridica si pe ample cunostinte de psihologie judiciara a celui care va realiza ascultarea.

Ascultarea inculpatului minor este o activitate complexa, care presupune, printre altele, un contact direct, nemijlocit, in cadrul unui raport juridic procesual penal, intre minor, aparatorul acestuia, parintii minorului ca parti responsabile civilmente, procuror, parti vatamate sau civile, reprezentantul autoritatii tutelare si instanta de judecata.

Intrucat obiectul activitatii de ascultare consta in stabilirea existentei sau inexistentei raportului juridic penal, raportul juridic procesual penal conduce la o confruntare pe teren psihologic intre persoana celui care a incalcat legea si autoritatea legala chemata sa stabileasca adevarul, confruntare care presupune stapanirea de catre organul judiciar a unor cunostinte temeinice de psihologie judiciara, cunostinte privitoare la personalitatea celui ce urmeaza a fi ascultat, la gradul de inteligenta, de maturizare, la modalitatile psihice de formare a declaratiilor, la pozitia anterioara in fata organelor de urmarire penala, toate fiind imperios necesare pentru stabilirea celei mai potrivite tactici criminalistice de ascultare.

Inca de la inceput, trebuie retinut ca in cadrul categoriei largi de “minori” sistemul nostru juridic face o diferentiere in ce priveste raspunderea lor penala: astfel, minorii pana la varsta de 14 ani nu raspund penal, chiar daca ei savarsesc o fapta prevazuta de legea penala; minorii care au varsta intre 14 si 16 ani raspund penal numai daca se stabileste ca au savarsit fapta cu discernamant (acesta se stabileste prin expertiza medico-legala psihiatrica - art. 99 C.pag.); minorii care au varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani raspund penal intrucat se presupune ca au discernamantul faptelor lor.

Studiul conduitei delincvente a minorilor a dus la evidentierea unui “profil psihologic“ al acestuia diferit de cel al unui infractor major, caracterizat prin urmatoarele

- inclinatia catre agresivitate, fie latenta, fie manifesta, ce se bazeaza pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate ;

- instabilitate emotionala, generata de carente educationale si, in ultima instanta, de fragilitatea eului;

- inadaptarea sociala, provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul cauta sa-l suprime, spre exemplu prin schimbarea frecventa a domiciliului, vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si activitate;

- duplicitatea conduitei, manifestata in discordanta dintre doua planuri: unul interior, ascuns, in care se gandeste si se pregateste infractiunea si celalat, exterior, de relatie cu societatea, in care isi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

- dezechilibru existential exprimat prin manifestari ale unor vicii, perversiuni etc.

Mai trebuie stiut ca si la delincventii minori procesul formarii declaratiilor parcurge aceleasi momente principale ca si la persoanele majore (perceperea, memorarea si reproducerea), insa la minori mai intervin si alti factori ca: experienta redusa de viata, bagajul de cunostinte limitat, emotionalitatea ridicata, subiectivitatea, fantezia , sugestibilitatea, stransa legatura in psihicul minorului intre fictiune si realitate etc.

Formarea psihica a unui minor este puternic influentata de evenimentele traite in familie, de modelul pozitiv sau negativ al parintilor, fratilor, rudelor, a prietenilor din anturaj, a colegilor de scoala, de munca, de parcurgerea sau nu a procesului educational scolar.

Pe parcursul cresterii lor, minorii parcurg stadii si perioade care au caracteristici diferite pana la deplina maturizare fizica, morala, emotionala si de dobandire a deprinderilor rationale.

Delincventa minorilor, conflicul acestora cu normele legal-morale se caracterizeaza prin atitudini nefavorabile fata de legi, de munca, fata de parinti si de ei insisi, de alte persoane, o anume lipsa de respect fata de tot ceea ce ii inconjoara.

Caracteristicile psihice specifice personalitatii minorului delincvent trebuie bine cunoscute pentru buna organizare si desfasurare a activitatii de ascultare a acelor minori care, incalcand legea penala, vor ajunge in fata instantei.

Cauzele care determina aparitia unui comportament infractional in randul minorilor pot avea natura interna, individuala, ori o natura externa, sociala.

Dintre cauzele de natura interna pot fi amintite afectiunile neuro-psihice, particularitati ale personalitatii in formare generate de influenta mediului familial , sentimentele de frustratie ; cauzele externe pot consta in influenta colectivelor in care minorul se dezvolta (scoala , grup de prieteni etc.) care stabilesc anumite relatii sociale, economice, culturale, educationale si afective. Din intalnirea si influenta, mai mare sau mai mica, a unora dintre acesti factori va rezulta conduita delincventa a minorului.

Afectiunile de natura neuro-psihica, care pot determina intarzieri in maturizare, tulburari de ordin psihologic, pot avea o cauza genetica, insa pot apare si datorita unor situatii conflictuale intense sau de durata. De regula, intre infractorii minori se intalnesc multi subiecti care prezinta carente majore in dezvoltarea lor psiho-intelectuala, cu o capacitate intelectuala redusa, ceea ce ii impiedica in intelegerea si anticiparea consecintelor faptelor pe care le savarsesc. Aceasta este asociata, de ele mai multe ori, cu perturbari emotionale ale personalitatii generate si de mediul in care s-au dezvoltat si traiesc, cu stari de dereglare a afectivitatii manifestate in sentimente de frustrare, instabilitate, indiferenta afectiva.

Datorita acestor factori legati preponderent de varsta minorilor, cu ocazia audierii se pot ivi cazuri de denaturare a realitatii faptei prin declararea unor amanunte din imaginatie , declaratii de recunoastere a unor fapte pe care nu le-au savarsit (pentru a se face remarcati, admirati de colegi sau prieteni), declaratii de ascundere a faptei savarsite (de teama de a nu-si atrage razbunarea celor pagubiti, de rusinea sau teama de parinti), declaratii prin care, datorita emotiilor traite la locul infractiunii, amplifica pana la denaturare anumite secvente, iar pe altele nici nu le amintesc.

Cunoasterea aspectelor psihologice privitoare la varsta inculpatului minor in general trebuie completata cu un studiu asupra minorului ce urmeaza a fi ascultat din care cel care va efectua audierea trebuie sa traga concluzii juste, clare privitoare la tactica ce se impune a fi folosita. Persoana minorului poate fi cel mai bine cunoscuta din cuprinsul anchetei sociale care se efectueaza in mod obligatoriu in faza de urmarire penala, insa si din alte probe administrate in cauza (declaratii, procese-verbale de confruntare, note de relatii etc.).

Pregatirea ascultarii minorului urmeaza aceleasi coordonate ca si ascultarea unui infractor major, insa cu un mai mare accent pe studiul comportamentului corespunzator varstei acestuia.

In vederea ascultarii, in timpul studierii probelor administrate in faza de urmarire penala si a aspectelor de personalitate ale minorului, trebuie sa se incerce si stabilirea motivelor care ar putea determina un anumit comportament al acestuia atunci cand va fi ascultat si sa prevada, pe cat posibil, atitudinea minorului in fata instantei.

Potrivit art .484 C.pr.pen., in fata instantei, la ascultarea minorului, trebuie sa participe autoritatea tutelara si parintii minorului, iar daca este cazul tutorele, curatorul sau persoana in ingrijirea careia se afla minorul, pe langa acestea instanta avand posibilitatea de a chema si alte persoane a caror prezenta o considera necesara.

Aceasta prezenta a unor persoane ce se bucura de afectiunea minorului ori cu autoritate in fata acestuia dau un plus de incredere, de siguranta, dar si de respect si obligatia de a se destainui si de a spune adevarul.

Din pacate insa, in majoritatea cazurilor, instanta nu are posibilitatea de a stabili si de a alege persoanele corespunzatoare care, prin prezenta lor, sa contribuie la reusita procesului de ascultare a minorului. Aceasta pentru ca in faza de urmarire penala nu exista o preocupare pentru identificarea acestor “alte persoane“, citandu-se doar parintii, eventual tutorele, curatorul (in situatiile in care acestia exista), dar nicaieri nu se face vorbire despre vreo persoana de care minorul este legat afectiv si care ar fi necesara alaturi de el. Chiar in cauze in care minorul a comis faptele cu asentimentul parintilor sau acestia au valorificat bunurile obtinute de minor prin comiterea infractiunii, la instanta sunt citati acesti parinti, desi minorul a fost crescut de bunici, este legat sufleteste de acestia. Dupa primul termen de judecata la care , de regula, s-a realizat si audierea inculpatului minor, chiar daca instanta identifica persoane a caror prezenta ar fi fost necesara, totul devine tardiv intrucat momentul ascultarii a trecut.

Mai trebuie relevat si faptul ca daca in faza de urmarire penala infractorul minor poate fi ascultat fie la sediul organului de urmarire penala, fie la domiciliu, fie la locul de munca sau invatatura, in faza cercetarii judecatoresti ascultarea nu se poate realiza decat in sala de dezbateri. Chiar daca sedinta de judecata nu este publica (art.485 alin.2 C.pr.pen.), cadrul solemn, neobisnuit pentru minor, va putea determina retineri din partea acestuia.

Ascultarea propriu-zisa a inculpatului minor urmeaza si ea fazele oricarei ascultari: stabilirea identitatii civile si a discutiilor prealabile, relatarea libera si adresarea de intrebari si primire a raspunsurilor.

Chiar daca din punct de vedere procedural nu este prevazuta o faza a discutiilor prealabile, in situatia minorilor, consideram, ca aceasta trebuie realizata ca cerinta a tacticii criminalistice. Apropierea psihica de minor, precum si apropierea minorului de instanta se impune in interesul aflarii adevarului. Aceasta faza se va putea materializa printr-o stabilire a identitatii civile a minorului in cadrul unor intrebari mai ample cu privire la datele personale (spre exemplu: cand va fi intrebat asupra ocupatiei si se va raspunde ca este elev, se va continua cu intrebari privind scoala, materiile preferate, prietenii de la scoala; cand va fi intrebat de numele parintilor se va putea continua discutia despre acestia, ce ocupatie au, unde lucreaza, ce meserii au etc.). Aceasta prelungire a discutiilor despre el si familia sa, despre preocuparile sale, despre colegi, prieteni va putea crea cadrul necesar stabilirii unei viitoare comunicari deschise, de apropiere, de incredere, bineinteles si prin folosirea unui ton adecvat, cu rabdare si intelegere.

O data stabilit contactul psihologic, dupa prezentarea invinuirii se va putea trece la etapa urmatoare in care minorul va relata liber cu privire la fapta retinuta in sarcina sa.

Daca cerinta de a nu fi intrerupt este necesar a fi respectata pentru orice inculpat, pentru inculpatul minor aceasta va trebui respectata cu strictete. In acest fel, fara a-l aproba sau a-l dezaproba, dar ascultat cu atentie, minorul se va elibera de emotii si, capatand incredere isi va face declaratia cat mai complet. In situatia in care minorul se va indeparta de obiect se va putea interveni spre a-l readuce la o relatare concreta, insa cu mult tact, fara schimbarea tonului, prin pastrarea aceleiasi atitudini.

Este posibil ca unii inculpati minori, datorita mediului in care au trait, influentei parintilor, faptului ca au fost pregatiti anterior ce sa declare, sa afiseze o atitudine de bravada, obraznica , situatie in care cei ce participa la ascultare s-ar putea sa fie deranjati de aceasta atitudine. Judecatorului nu-i este permis sa exprime vreo atitudine de enervare (care ar da satisfactie minorului), insa pe un ton ferm, dar fara duritate, va trebui sa-l aduca la ordine pe inculpat, explicandu-i chiar ca o asemenea atitudine nu-i este favorabila, iar apoi sa-l invite sa-si continue relatarea cu privire la fapta, fara a face consideratii care nu si-ar avea locul.

Pentru etapa intrebarilor si raspunsurilor pregatirea anterioara a ascultarii poate fi hotaratoare in obtinerea adevarului. Nu trebuie nici o clipa uitat ca minorii sunt mult mai influentabili decat adultii. Prin urmare, intrebarile ce se vor adresa acestora trebuie sa nu contina in nici un chip elemente de sugestibilitate, sa fie clare, precise, prin folosirea unor cuvinte pe intelesul minorului. Alegerea intrebarilor ce se vor pune minorului trebuie sa se faca in functie de natura faptei si conditiile in care a fost savarsita, de caracteristicile de personalitate ale minorului studiate si observate pana in acel moment, de pozitia pe care minorul o are in proces (cu privire la fapta sau faptele ce i se imputa) . Este potrivit ca intrebarile sa fie ordonate in trei categorii, respectiv intrebari referitoare la anumite activitati care au avut loc inainte de comiterea infractiunii, intrebari care urmaresc precizarea procesului concret al comiterii infractiunii si apoi intrebari referitoare la activitati intreprinse de anumite persoane dupa savarsirea faptei . Daca desfasurarea audierii minorului impune, intrebarile vor putea fi ordonate in succesiunea necesara pentru ascultarea in conditiile concrete, judecatorul fiind cel care va aprecia pe moment oportunitatea si necesitatea unor intrebari si a ordinii in care sa fie puse.

In cauzele in care fapta sau faptele infractionale au fost savarsite de inculpati majori impreuna cu inculpati minori, ascultarea acestora din urma este de preferat a se face separat, in toate situatiile in care, in urma studierii declaratiilor date in faza de urmarire penala se constata neconcordante intre acestea ori ca cel putin unul dintre inculpati a declarat opus celorlalti, in sensul de recunoastere ori nerecunoastere a faptei. Aceasta regula tactica isi are motivarea in aceea ca minorul este mai usor influentabil, se poate teme de coinculpati, poate fi legat afectiv de vreunul dintre ei, poate avea unele retineri si astfel se poate ajunge sa declare altfel decat ar declara cand este singur si nu simte presiunea morala a coinculpatilor. Chiar si atunci cand in faza de urmarire penala toti inculpatii au recunoscut faptele (inclusiv inculpatul minor), in fata instantei se poate intampla ca unul sau mai multi sa revina la recunoastere, uneori aruncand vina pe minor, care, potrivit dispozitiilor legale, va suporta o pedeapsa mai redusa. De aceea, consideram ca din punct de vedere tactic nu este potrivit sa se inceapa cu ascultarea minorului si apoi sa se continue cu ascultarea inculpatilor majori (mai ales daca printre ei se afla si recidivisti), ci sa se inceapa cu un inculpat major, iar in situatia cand acesta isi schimba atitudinea, in sensul ca nu recunoaste fapta ori ii da o alta interpretare, regula ascultarii inculpatilor unul in prezenta celorlalti sa fie schimbata si sa se treaca la ascultarea separata.



Pentru cazul in care intre cele declarate de inculpati exista contraziceri si se impune efectuarea unei confruntari in care inculpatul minor va fi in opozitie cu coinculpati majori, pregatirea acestei activitati necesita in primul rand cantarirea aspectelor de natura psihologica in amanunt, alaturi de pregatirea obisnuita a unei confruntari. Aspectele de personalitate legate de varsta celor ce vor fi confruntati trebuie bine stiute pentru ca scopul urmarit prin confruntare sa fie atins si nu deturnat.

In pregatirea confruntarii trebuie stabilit daca minorul va rezista psihic acestei activitati, cu ce rezultate. Atunci cand vom constata ca minorul care va fi supus confruntarii are un psihic labil, este puternic influentat de coinculpatii majori, se teme de cei cu care va fi confruntat, este indicat a se renunta la aceasta activitate.

In situatiile in care nu exista nici un indiciu ca minorul s-ar afla in aceste situatii si confruntarea se va putea desfasura in mod normal, consideram ca, totusi, se impune adoptarea unor masuri speciale de natura tactica, respectiv pozitia in timpul confruntarii sa nu fie in nici un caz fata in fata, pentru ca aceasta l-ar timora pe minor, ar putea fi supus observarii unor semne, atitudini din partea celorlalti , pozitia optima fiind cea in care inculpatii nu se pot privi (toti cu fata spre instanta sau, in cazuri exceptionale, spate la spate , insa in asa fel ca minorul sa nu fie cu fata nici spre reprezentantul parchetului, nici spre aparator, apartinatori ori parti din proces).

Inculpatii minori pot fi ascultati prin folosirea oricarora din procedeele tactice prezentate, insa nu trebuie pierdute din vedere aspectele de natura psihologica ale acestei categorii de inculpati care dau particularitate ascultarii.

C. Ascultarea inculpatilor in cauzele care se solutioneaza

conform procedurii plangerii prealabile

De regula, punerea in miscare a actiunii penale si desfasurarea procesului penal se indeplineste din oficiu, afara daca prin lege se dispune altfel (art. 2 alin. 2 C.pr.pen. si art. 9 alin. 2 C.pr.pen.).

De la aceasta regula, care consacra principiul oficialitatii, prin dispozitiile art. 279 - 286 C.pr.pen. s-a instituit o exceptie - procedura plangerii prealabile - care presupune posibilitatea conferita de lege persoanei vatamate de a opta intre a sesiza sau nu organul competent in vederea tragerii la raspundere a faptuitorului

In situatiile prevazute la literele b si c ale art. 279 alin. 2 C.pr.pen, tactica ce se va folosi in ascultarea inculpatilor este cea obisnuita, despre care am facut referire anterior.

Situatia prevazuta la litera a din art. 279 alin. 2 C.pr.pen, cand plangerea se adreseaza direct instantei de judecata, care va si solutiona cauza, presupune tratarea in cadrul acestei lucrari ca un caz particular de ascultare, pentru ca primul contact si prima ascultare a inculpatului va fi realizata de catre instanta, in aceasta procedura neexistand o alta activitate anterioara ca cea din faza de urmarire penala.

Prin urmare, ascultarea inculpatului de catre instanta va fi o ascultare primara, in sala de dezbateri, cu publicitate, in prezenta partii vatamate, a reprezentatului Parchetului, a reprezentantilor apararii fiecareia dintre parti, intr-un cadru solemn.

Locul ascultarii, conditiile in care se desfasoara, faptul ca este ascultat pentru prima data cu privire la invinuirea ce i se aduce, creeaza inculpatului anumite trairi psihice deosebite, stari de neliniste, de disconfort emotional.

Pregatirea ascultarii, si apoi ascultarea propriu-zisa a inculpatului, trebuie sa se bazeze pe cunoasterea acestor premise, care sa fie exploatate la maximum in vederea aflarii adevarului.

Handicapul audierii inculpatului in cadrul acestei proceduri consta insa in aceea ca instanta nu poate obtine anterior nici un fel de date despre inculpat, despre personalitatea acestuia, nu are nici un indiciu cu privire la atitudinea pe care acesta o va adopta in fata invinuirii.

Mai mult, instanta este lipsita si de posibilitatea pe care o au organele de urmarire penala, in cauzele in care cercetarea primara este de competenta lor, de a se deplasa la locul faptei, de a culege informatii, de a identifica martori, de a administra probe si, abia apoi, de a asculta pe inculpat.

In cadrul acestei proceduri, mai trebuie retinut ca cea care exercita rolul de acuzator este partea vatamata, datorita acestui fapt fiind interesata in dovedirea invinuirii, insa, de regula, mai ales cand nu este asistata de un aparator, este mai putin pregatita in acest sens, ceea ce face ca posibilitatile de aparare a inculpatului, prin elaborarea unei versiuni credibile pe care o prezinta cu prilejul audierii, sa creasca.

Interesul partii vatamate este mult mai ridicat, in aceasta procedura, fata de interesul sau in cauzele in care actiune penala se pune in miscare din oficiu si participarea procurorului in instanta este obligatorie, pentru ca, in aceasta din urma situatie, procurorul este cel care va urmari dovedirea invinuirii, partea vatatmata avand un rol mult usurat, uneori axat doar pe dovedirea despagubirilor civile (in situatia in care s-a constituit parte civila).

Cu totul alt interes dovedeste partea vatamata in cauzele in care, punand in miscare actiunea penala prin plangerea sa prealabila, iar procurorul nefiind obligat sa participe la judecare (art. 315 C.pr.pen.), sarcina dovedirii invinuirii ii revine doar ei, alaturi si de dovedirea eventualelor pretentii civile (pentru infractiunile prev.de art. 180 alin.1 si 184 alin.1 C.pen.).

Reusita unei ascultari corecte si eficiente se bazeaza doar pe pregatirea psihologica a celui care efectueaza ascultarea, pe capacitatea acestuia de a sesiza reactiile inculpatului, de a sti cum sa procedeze in cazul concret, de talentul cu care realizeaza aceasta activitate.

D. Ascultarea inculpatilor in cauzele care se solutioneaza

conform procedurii de judecare a infractiunilor flagrante

O procedura speciala de urmarire si judecare este stabilita cu privire la infractiunile flagrante, respectiv infractiunile descoperite in momentul savarsirii, imediat dupa savarsire, cand faptuitorul - imediat dupa savarsire - este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune (art.465-479 C.pr.pen.).

Normele procedurale stabilesc ca organul de urmarire penala sesizat intocmeste un proces verbal in care consemneaza cele constatate cu privire la fapta savarsita, declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane ascultate, iar acest proces-verbal se citeste invinuitului precum si persoanelor care au fost ascultate (art.467 C.pr.pen). Urgenta acestei proceduri este deosebita: cercetarea trebuie finalizata de organul de urmarire penala in termen de cel mult trei zile, apoi, procurorul, primind dosarul va verifica lucrarile urmaririi penale si va putea dispune trimiterea in judecata (sau scoaterea de sub urmarire, incetarea urmaririi ori restituirea cauzei) in cel mult doua zile de la primire, dosarul se va inainta instantei de indata, instanta va judeca aceasta cauza in cel mult cinci zile de la primirea dosarului, iar pentru eventualitatea administrarii de probe noi poate acorda termene care in total nu trebuie sa depaseasca zece zile (exista si posibilitatea legala ca, atunci cand nu sunt intrunite conditiile pentru aceasta procedura speciala, sa se treaca la procedura obisnuita).

Pentru faza de judecata procedura prevede (art.472 C.pr.pen.) ca inculpatul sa fie adus la judecata, precum si martorii, insa celelalte parti nu se citeaza. Judecarea cauzei se face ascultand pe inculpat, martorii prezenti, precum si persoana vatamata daca este de fata, judecata urmand a se face pe baza acestor declaratii si a lucrarilor din dosar (art.473 C.pr.pen.).

Pentru pregatirea si realizarea ascultarii inculpatilor in cadrul acestei proceduri trebuie cunoscute si unele aspecte de natura psihologica privitoare la inculpatul aflat in aceasta situatie.

In primul rand, momentul surprinderii in flagrant declanseaza in constiinta infractorului o stare psihica deosebita. Teama, spaima, frica, eventualele reactii de natura agresiva ale victimei ori ale celor care l-au surprins comitand fapta, produc inculpatului o puternica agitatie interioara, uneori chiar o abandonare a ideii de a se apara, care pot conduce la retinerea partiala a filmului evenimentelor ori la retinerea doar a unor secvente ale acestora. Starea psihica deosebita se mentine ca intensitate a trairilor si pentru etapele urmatoare, care se succed cu repeziciune. Stresul arestarii, al luarii declaratiilor, al trimiterii in judecata, il aduc pe inculpat la momentul ascultarii deosebit de agitat interior, in prezentari dintre cele mai diverse : abandonat in fata invinuirii ori indarjit, necooperant, nemultumit de 'nesansa' de a fi fost prins, uneori indignat de reactia agresiva a celor care l-au surprins comitand fapta s.a. .

Toate aceste aspecte trebuie prevazute de cel care conduce audierea, precum si de ceilalti participanti la aceasta activitate, tactica aleasa pentru a se reusi intr-o buna ascultare fiind necesar a se jalona in functie de situatiile concrete ale momentelor savarsirii faptei si de persoana infractorului.

Urgenta cercetarii penale si a judecatii creeaza un oarecare avantaj pentru realizarea ascultarii inculpatului in instanta, acesta avand foarte putin timp pentru a cantari si a stabili felul in care sa acrediteze o versiune neadevarata, este inca sub efectul psihic al prinderii sale in flagrant, de multe ori este dezarmat moral. Dar aceasta urgenta poate constitui si o piedica in realizarea unei audieri eficiente, intrucat prin cuprinderea declaratiei sale de la urmarire alaturi de declaratiile martorilor, ale partii vatamate, apoi citirea acestor declaratii in prezenta celor care au declarat, poate constitui pentru un inculpat abil premisele unei aparari bazate pe eventualele neconcordante pe care le poate sesiza. In plus, martorii, chiar citati cu mandat, nu intotdeauna se prezinta spre a fi ascultati de instanta, iar partea vatamata nici nu se citeaza (art.472 alin.2 C.pr.pen.), asa incat, in momentul ascultarii in instanta, in lipsa acestora, presiunea psihica la care ar fi fost supus inculpatul prin prezenta acestora nu va mai exista.

Cunoscand toate aceste aspecte de natura procedurala dar si psihologica, cel care efectueaza ascultarea trebuie sa pregateasca activitatea de audiere cu deosebita atentie, sa nu poata fi surprins de atitudinile care ar putea fi adoptate de inculpat, mai ales ca urgenta efectuarii urmaririi nu va permite obtinerea de date cu privire la personalitatea infractorului.

In principiu, ascultarea inculpatului se va face potrivit regulilor tactice obisnuite ale acestei activitati, insa celeritatea judecatii necesita o pregatire superioara a ascultarii, o cunoastere in amanuntire a problematicii cauzei, spontaneitate si capacitate de adaptare urgentei solutionarii cauzei.

E. Ascultarea inculpatilor cu anumite deficiente (auz, vaz, vorbire, de natura psihica, cu diferite handicapuri)

In activitatea judiciara, persoanele cu anumite deficiente sunt intalnite mai ales in calitate de victima pentru ca posibilitatile lor de a se apara, de a se proteja sunt diminuate datorita infirmitatii. In cazuri mai rare, aceasta categorie de persoane apare si in calitate de inculpat.

Pentru ascultarea unor asemenea inculpati si alegerea tacticii potrivite si eficiente trebuie pornit de la cunoasterea trasaturilor comportamentale specifice acestora.

Studiile psihologice au constatat ca aceste persoane, respinse de societate (intr-o mai mare sau mai mica masura) ori puse in neputinta de a se integra, se manifesta uneori prin atitudini de frustrare sau de nepasare in fata justitiei, adopta o pozitie necuviincioasa, de indolenta, de obraznicie, de apatie sau abandonare ori de revolta pentru ca au fost deferiti justitiei si nu considera ca ceea ce au savarsit contravine legii.

Nefunctionalitatea unora din simturi sau unele infirmitati de natura fizica, afectiunile psihice de care sufera conduc la o manifestare diferita a acestor persoane, astfel ca este necesara si o conduita corespunzatoare din partea organului judiciar, ascultarea trebuind sa se caracterizeze, pe langa cunoasterea acestor aspecte, prin multa rabdare, tact, pe incercarea de apropiere fata de acestea, intelegerea lor, pentru a le determina sa fie sincere in ceea ce declara.

La ascultarea inculpatilor surdo-muti se va incerca inca din etapa pregatirii ascultarii sa se cunoasca nivelul dezvoltarii psihice si al pregatirii lor intelectuale, iar daca aceasta nu rezulta din dosarul cauzei, in momentul inceperii ascultarii, al stabilirii identitatii civile, se va acorda timp purtarii unor discutii prealabile din care sa rezulte aceasta.

Obligatoriu acestor inculpati li se va asigura un interpret, chiar si in situatiile in care acestia pot comunica singuri datorita pregatirii lor in scolile de specialitate.

Interpunerea interpretului, intre inculpat si cel care efectueaza ascultarea, este benefica prin aceea ca inculpatul poate fi mai increzator intr-o asemenea persoana care ii intelege handicapul de care sufera, il considera ca pe o persoana apropiata, asa incat, de cele mai multe ori, are o atitudine mai deschisa, cooperanta. Neajunsul tactic consta insa in realizarea mai lenta a ascultarii, in faptul ca nu se pot pune intrebari cu rapiditate, care sa nu permita inculpatului sa-si gandeasca raspunsul in situatiile in care acesta incearca ascunderea adevarului

Ascultarea propriu-zisa, relatarea libera cu privire la fapta care se imputa inculpatului se desfasoara, de regula, mai greu, cu intreruperile necesare pentru ca interpretul sa expuna instantei ce s-a declarat, aceasta lipsind-o de cursivitate, iar uneori de exactitate, atunci cand 'traducerea' nu este deosebit de fidela.

Accentul trebuie pus in aceasta ascultare pe intrebari, care trebuie sa fie foarte precise si clar exprimate, sa presupuna un raspuns cat mai scurt.

In ascultarea acestei categorii de inculpati, cei care participa la ascultare au mai mari posibilitati de a observa pe inculpat si de a interpreta corect manifestarile acestora, eventuala stare de nervozitate care il caracterizeaza, de regula, pe un asemenea inculpat, urmand a fi corect apreciata daca este determinata de handicap sau de ceea ce este intrebat.

Aceleasi aspecte trebuie avute in atentie si in situatiile ascultarii unor inculpati nevazatori, cu deosebirea ca acestia, putand expune verbal si fiind mai deschisi comunicarii, vor putea fi supusi procedeelor tactice obisnuite de ascultare, fara insa a se omite aspectele de natura psihologica determinate de afectiunea de care sufera. Trebuie, de asemenea, retinut ca aceasta categorie de persoane, in lipsa capacitatii de a vedea, au mult mai dezvoltate celelalte simturi (auzul, pipaitul - cu preponderenta) si astfel ascultarea sa se axeze mai mult pe ceea ce acesti inculpati puteau percepe in acest fel.

Inculpatii care prezinta anumite afectiuni psiho-patologice sunt cu atat mai dificili in ce priveste ascultarea cu cat boala de care sufera este mai grava sau intr-o forma mai avansata. In aceasta categorie intra inculpatii cu boli care le afecteaza partial discernamantul si care au responsabilitate penala.

In timpul urmaririi penale acesti inculpati sunt expertizati medico-legal pentru a se stabili daca au discernamantul pastrat cu privire la fapta ce li se imputa, asa incat, cu prilejul pregatirii ascultarii pentru faza de judecata este imperios necesar a se studia cu atentie continutul acestui act si ar fi de preferat ca studiul sa se continue si cu privire la boala respectiva, la manifestarile acesteia, solicitandu-se chiar si sprijinul explicativ al unui medic specialist.

Ascultarea inculpatilor cu afectiuni psihice va fi facuta cu accent mai ales pe relatarea libera, in timpul acesteia organul judiciar adoptand o atitudine de calm, intelegere, urmarind atent ce se declara precum si manifestarile inculpatului ce insotesc expunerea.

Nu consideram recomandabil sa se insiste pe etapa intrebarilor, decat in cazuri cu totul exceptionale si cand sunt absolut necesare, pentru ca, datorita bolii psihice, inculpatul reactioneaza adeseori cu enervare ori se retrage in tacere, considerand exagerat ca i se pun intrebari pentru ca nu este crezut ori pentru ca i se vrea raul. Magistratul care conduce ascultarea va putea cere si celorlalti participanti la ascultare sa procedeze in acest sens.

Cand intrebarile sunt absolut necesare, acestea vor fi puse intr-o formulare cat mai simpla, pe intelesul inculpatului, avandu-se grija ca ele sa presupuna si un raspuns simplu, precis.

In fata instantei mai pot sa apara in calitate de inculpati persoane care, desi integre psihic, sunt afectate de diferite handicapuri (lipsa unui membru, paralizii partiale, cu cicatrici care le dau aspect grotesc etc.). Aceste persoane, datorita afectiunii de care sufera, in majoritatea cazurilor sunt cu mult mai irascibile, mai inraite decat o persoana sanatoasa, pentru ele existand credinta ca sufera destul de pe urma bolii, iar acum mai sunt supuse si raspunderii penale.

Inculpatii care au o varsta inaintata sunt inconstanti in declaratii, trecand prin stari psihice diferite, deseori fiind deceptionati, blazati ; mizeaza mult pe impresia pe care o face varsta lor.

In pregatirea si apoi in desfasurarea ascultarii acestor categorii de inculpati, trebuie tinut seama de toate aceste aspecte de personalitate, de trairi psihice specifice, de particularitatile fiecaruia, pentru ca daca s-ar proceda la o ascultare obisnuita, ca in cazul celorlalti inculpati, rezultatul obtinut ar fi puternic viciat.

Mai ales in aceste cazuri, cunostintele magistratului in materia psihologiei judiciare, alegerea procedeelor tactice criminalistice potrivite vor duce la realizarea unei ascultari de calitate.

F. Ascultarea inculpatilor care nu cunosc limba romana

Ascultarea inculpatilor care nu cunosc limba romana se realizeaza prin mijlocirea unui interpret, acesta putand fi ori o persoana cu cetatenia romana, ori un cetatean strain.

Interpunerea interpretului intre inculpat si cel care efectueaza ascultarea prezinta avantajele si dezavantajele despre care am vorbit la ascultarea inculpatilor surdo-muti



Spre deosebire insa de acesti inculpati, care prin deficienta de a auzi si de a vorbi sunt afectati in perceptia totala a ceea ce s-a intamplat, cel care nu cunoaste limba romana este (de regula) in deplinatatea capacitatilor psihosenzoriale, cu un intelect obisnuit.

In pregatirea ascultarii acestei categorii de inculpati trebuie cunoscuta zona si tara de provenienta, particularitatile sistemului judiciar din acea tara (fapta este incriminata sau nu, in ce fel este incriminata), pentru ca in functie de aceste date se poate prevedea pozitia viitoare a inculpatului in timpul ascultarii: daca fapta comisa nu este incriminata in tara de origine a inculpatului acesta va adopta o atitudine de revolta, va fi necooperant la ascultare etc., iar daca fapta este incriminata si pedepsibila cu o pedeapsa mai mare, va adopta o pozitie obisnuita, chiar de recunoastere totala a acestei fapte, contactul psihologic din timpul ascultarii fiind mult mai usor de realizat.

Este bine a se mai cunoaste gradul de instruire al inculpatului, tipul de educatie primit, faptul ca este pentru prima oara intr-o tara straina sau ca a trait si a muncit in mai multe tari, chiar religia careia ii apartine, ce limbi cunoaste, anturajul in care a trait in Romania pana la comiterea faptei.

In cadrul discutiilor prealabile, inculpatului strain i se vor explica drepturile si obligatiile pe care le are potrivit legislatiei romane, urmarindu-se totodata, in timpul traducerii, daca a inteles, precum si starile psihice prin care trece, in ideea adoptarii tacticii de ascultare corespunzatoare.

Regulile criminalistice ale etapei relatarii libere vor fi respectate, iar in etapa intrebarilor acestea trebuie formulate cu mai mare atentie, cu precizie si claritate.

G. Ascultarea inculpatilor cu pregatire juridica

Uneori, in fata instantei de judecata ajung si inculpati care, desi nu au pregatire juridica, au lucrat in domeniul juridic (grefieri, arhivari, executori judecatoresti etc.) sau persoane cu pregatire juridica, care o perioada mai lunga sau mai scurta de timp au desfasurat ei insisi activitati in care au efectuat ascultari ale unor persoane banuite, invinuiti, inculpati (fosti lucratori de politie, avocati, fosti procurori, fosti judecatori etc.).

De la bun inceput, cei care vor proceda la ascultarea unor astfel de persoane trebuie sa aiba in vedere ca acestea sunt cel mai greu de ascultat, pentru ca au cunostinte suficiente, iar uneori chiar mai ample decat cel care asculta, cunosc procedeele de ascultare, stiu sa-si ascunda mult mai bine trairile de natura psihica, stiu ce sa declare, cat sa declare si cum pot sa ajunga la o incadrare juridica mai favorabila.

Experienta acestora in ascultare poate fi superioara experientei celor care ii asculta, la care se poate adauga o capacitate intelectuala deosebita.

Pregatirea ascultarii se va face la cel mai inalt nivel atat de catre cel care asculta cat si de catre cel ascultat, castigator al duelului judiciar nefiind intotdeauna magistratul.

Avantajul in posibilitatea de pregatire a ascultarii apartine totusi magistratului, care are in fata toate probele dosarului, in timp ce inculpatul, in situatia ca este arestat, va pregati audierea dupa ceea ce a memorat. In situatia in care inculpatul este in stare de libertate acest avantaj dispare pentru ca dosarul poate fi studiat de inculpat la grefa instantei, asa incat, deseori acesta obtine avantaj contra celor care il audiaza, motivat de interesul deosebit pentru propria sa cauza, de care se va ocupa in mod deosebit, in timp ce magistratii, avand mai multe cauze pe rol isi vor dispersa atentia si studiul.

Un alt avantaj al inculpatului in raport cu instanta consta in faptul ca acesta, fiind adus cu alti inculpati in sala de dezbateri atunci cand este arestat, pana la luarea cauzei lui, poate studia din punct de vedere psihologic pe cel care conduce ascultarea, ii poate aprecia nivelul de pregatire profesionala, tactica pe care o adopta in alte cauze. La fel, inculpatul aflat in stare de libertate va putea veni in sala de dezbateri oricand, realizand acelasi studiu.

Din pacate, acestor aspecte nu li se acorda de catre magistrati importanta cuvenita.

Consideram ca pentru evitarea acestor situatii se impune, din punct de vedere tactic, sa se dispuna ca respectivul inculpat, daca este arestat, sa fie adus doar in momentul in care se ia cauza acestuia, iar pentru cel care se afla in stare de libertate sa fie identificat si sa nu i se permita accesul in sala de dezbateri decat in momentul luarii cauzei sale

Poate parea o masura de precautie exagerata, insa o consideram de importanta tactica. Increderea exagerata in propriile capacitati, infatuarea, credinta magistratului ca este superior oricarei persoane care se prezinta in fata sa, duc la rezultate negative cel mai adesea.

In etapa relatarii libere inculpatul trebuie urmarit cu mare atentie, in vederea surprinderii eventualelor neconcordante intre ce se declara si ceea ce a declarat in faza de urmarire penala, precum si pentru a sesiza modul in care isi pregateste o aparare favorabila ori o stare de fapt potrivita pentru retinerea unei incadrari juridice cat mai usoare.

Adevarata 'lupta' pentru aflarea adevarului se va da in etapa de adresare a intrebarilor si de primire a raspunsurilor, cand cel mai bine pregatit psihic si profesional va avea castig de cauza.

Intreaga activitate de ascultare a acestor inculpati trebuie sa se desfasoare cu calm, dar si cu fermitate, fara nici o manifestare de simpatie sau antipatie legata de comunitatea de pregatire juridica intre cel ce asculta si cel ascultat.

Ascultarea martorului, expertului si interpretului. Ascultarea partii vatamate, a partii civile si a partii responsabile civilmente.

Din punct de vedere al procedeelor tactice de ascultare, in criminalistica acestea nu sunt diferite de ascultarea invinuitului sau inculpatului, astfel ca nu consideram necesar a face o tratare separata a acestora, ci facem trimitere la aspectele relevate cu prilejul tratarii ascultarii invinuitului sau inculpatului.



Basarab, M., Drept penal ( partea generala), vol. II, Editura Fundatiei “ Chemarea “ Iasi, 1992, pag. 306

Bogdan, T., Santea, I., op. cit., pag. 79-80

Bogdan, T., Santea, I., op. cit., pag. 79-80

Uneori aceste cunostinte pot atinge un nivel ridicat, inculpatul invocand o incadrare juridica chiar prin prezentarea textelor legale ( de exemplu, afirma ca a savarsit un furt conform art. 208 al. 1, art. 209 lit. c C.penal si nu o talharie pentru ca a luat bunul cazut in strada dupa ce a lovit victima si aceasta a plecat, doar atunci vazand bunul ).

Dosar numarul 1651/1993 al Tribunalului Sibiu

Dosar numarul 1215/1993 al Tribunalului Sibiu

Pentru aceasta situatie se poate consulta si dosarul sau dosarele in care acesta a fost anterior condamnat, atunci cand acestea se gasesc in arhiva aceleiasi instante.

Dosar numarul 4875/1996 al Tribunalului Sibiu

Dosar numarul 2940/1996 al Tribunalului Sibiu

Dosar numarul 1075/1997 al Tribunalului Sibiu

Dosar numarul 725/1990 al Tribunalului Sibiu

Stancu, E., Investigarea stiintifica a infractiunilor, partea a II-a si a III-a, op. cit., pag. 97

Neveanu, P., Dictionar de psihologie, Editura Albatros, 1978, pag. 180

Mircea, I., op. cit., pag. 274 ; Aionitoaie, C., Butoi, T., op. cit., pag. 115

Basarab, M., Criminalistica, op. cit., pag. 286-287

Mitrofan N., s.a. , op.cit., pag 273

Popescu-Neveanu , P., op.cit., pag 180

Louwage, F.E., Curs de politie tehnica si tactica de politie criminala , Tiparul “ Cartea Romaneasca “, Bucuresti, 1940, pag. 307

Aionitoaie, C., Butoi, T., op. cit., pag. 118

Mircea, I., Despre tactica audierii primare a minorilor, in “ Studia Universitatis Babes- Bolyai “, Series Jurisprudentia, Cluj-Napoca, 1975, pag. 61

Mircea, I., Criminalistica, op. cit., pag. 276

Chiar un ridicat din sprancene, un zambet ironic, o strangere a buzelor din partea majorilor, l-ar deruta

In literatura de specialitate s-a opinat ca aceasta pozitie ar fi umilitoare pentru persoana de buna credinta, sincera ('Tactica ascultarii martorului, invinuitului si minorilor, confruntarea si prezentarea pentru recunoastere' Parchetul General pag.145; Criminalistica E. Stanciu pag.159). Consideram ca, in primul rand, la o confruntare in fata instantei nu este admis a se anticipa care dintre inculpati este cel care declara adevarul, apoi inculpatii sunt egali din punct de vedere al pozitiei lor procesuale, al drepturilor lor, iar o atare pozitie nu este umilitoare, mai ales in raport cu interesul tactic al realizarii acestei activitati, in cazul concret, pentru ajungerea la aflarea adevarului.

Neagu, I. Drept procesual penal, Editura Academiei, Bucuresti 1988, pag.430

Uneori acesti inculpati inteleg intrebarea urmarind doar miscarea buzelor, iar pana li se traduce de interpret prin semne ceea ce este intrebat, au deja timp sa-si pregateasca raspunsul.

Pentru explicatii pe larg a acestor afectiuni, a se vedea Zdrenghea V., Butoi T., in Psihologie judiciara, op.cit., cap.11, pag.335-353.

Lauwage F.E., op.cit., pag.307

A se vedea secțiunea respectiva.

Aceste masuri pot fi luate in temeiul art.298 C.pr.pen. care indreptatesc pe presedintele completului de judecata sa limiteze accesul publicului in sala de judecata si, prin urmare, a oricarei persoane care se afla in sala, prin aceasta neincalcandu-se principiul publicitatii consacrat de art. 290 C.pr.pen.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1606
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site