Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


DISPOZITII PROCESUALE PRIVIND PROTECTIA MARTORILOR

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DREPT FISCAL - TESTE GRILA
PATRIMONIUL
Masurile de siguranta
Prescriptia raspunderii penale
TEORIA GENERALA A DREPTULUI
Plangerea la contraventie
PROCEDURA REORGANIZARII JUDICIARE SI A FALIMENTULUI
Proprietatea in dreptul roman ( proprietas)
Modurile de dobandire a cetateniei romane
DREPTUL MEDIULUI


UNIVERSITATEA „ANDREI SAGUNA” - CONSTANTA

CURSURI MASTER

DREPT PROCESUAL PENAL




DISPOZITII PROCESUALE PRIVIND PROTECTIA MARTORILOR

ASPECTE GENERALE PRIVIND PROBELE

SI MIJLOACELE DE PROBA

ADMINISTRAREA SI APRECIEREA PROBELOR

Probele sunt acele elemente de fapt (realitati , intamplari , imprejurari ) care datorita relevantei lor informative servesc la aflarea adevarului si la justa solutionare a cauzei penale. Ele sunt entitati extraprocesuale ( exista in afara procesului penal ) , privesc insa obiectul acestui proces ( fapta si faptuitorul la care se refera procesul ), iar prin administrarea lor in desfasurarea procesului penal capata caracter procesual. Mijloacele prin care pot fi constatate aceste elemente de fapt , care servesc ca proba in procesul penal , constituie mijloace de proba , fiind de asemenea realitati extrapenale , dar prin diferite procedeee reglementate in cadrul procesului penal devin o categorie juridica procesuala. Atat probele , cat si mijloacele de porba , au ca finalitate justa solutionare a cauzelor penale si realizarea scopului procesului penal[1].

Pentru solutionarea unei cauze penale trebuie ca organele judiciare sa cunoasca imprejurarile in care s-a savarsit fapta , date despre faptuitor(i) , orice alte elemente de fapt care pot conduce la vinovatia sau nevinovatia persoanelor cercetate.

Astfel , art. 62 C.pr.pen. prevede ca , in vederea aflarii adevarului , organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele , pe baza de probe.

Pentru a nu exista confuzii intre proba si mijloacele de proba , acestea au fost definite in mod clar in Codul de procedura penala , iar in art. 63 alin. 1 C.pr.pen. se arata :

„Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni , la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.”

Pentru aflarea adevarului in cadrul procesului penal , organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele , pe baza de probe , iar sarcina administrarii probelor revine acestor organe ( art. 62 si 65 alin. 1 C.pr.pen. ).

Administrarea probelor consta in activitatea de a lua la cunostinta si de a da eficacitate juridica , in modurile prescrise de lege , faptelor si elementelor de fapt necesare aflarii adevarului intr-o cauza penala[2].

Astfel , prin administrarea probelor se desfasoara o activitate procesuala complexa de catre organele judiciare in colaborare cu partile , constand in indeplinirea drepturilor si obligatiilor prevazute de lege cu privire la procurarea , verificarea si preluarea , ca probe ale dosarului , a dovezilor prin prisma carora urmeaza a fi elucidate faptele si solutionata cauza[3].

In administrarea probelor exista libertatea de a folosi orice proba sau mijloc de proba care sa conduca la aflarea adevarului si solutionarea legala a cauzei . Pentru ca aceasta administrare de probe sa fie facuta cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la drepturile si interesele partilor , s-au prevazut anumite garantii procesuale.

Conform art. 68 C.pr.pen. , este interzis a intrebuinta violente , amenintari ori alte mijloace de constrangere , precum si promisiuni sau indemnuri de a obtine probe. De asemenea , este interzis a determina o persoana sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale , in scopul obtinerii unei probe. Nerespectarea unor asemenea garantii poate duce la sanctionarea celui care intrebuinteaza asemenea mijloace , conform dispozitiilor art. 266 alin. 2 C.pen. privind cercetarea abuziva.

Probele nu au o valoare dinainte stabilita , iar aprecierea fiecarei probe se face de catre organul de urmarire penala si de instanta de judecata , in urma examinarii tuturor probelor administrate in scopul aflarii adevarului ( art. 63 alin. 2 C.pr.pen. ) . Aprecierea probelor este operatia finala a activitatii de probatiune prin care organele judiciare determina masura in care acestea le formeaza convingerea ca faptele si imprejurarile de fapt la care se refera au avut loc sau nu in realitate[4].

MIJLOACELE DE PROBA

In dispozitiile art. 63 alin. 1 C.pr.pen. , se arata ca probele sunt orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni , la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.

Pentru ca organele judiciare sa poata identifica si folosi probele , ele trebuie sa aiba anumite mijloace prevazute de lege , necesare pentru administrarea probelor.

Astfel , art. 64 C.pr.pen. stipuleaza ca mijloacele de proba sunt acele mijloace legale prin care se constata elemente de fapt ce pot servi ca proba in procesul penal .

In limbajul practicii juridice , cuvantul „proba” este folosit adeseori atat in intelesul notiunii de „proba” , cat si in cel al notiunii de „mijloc de proba” . Intrucat insa proba si mijlocul de proba sunt categorii juridice deosebite , Codul de procedura penala intrebuinteaza termenii corespunzatori pentru fiecare categorie , evitand astfel confuziile .

In actualul cod de procedura , mijloacele de proba sunt enumerate limitativ , si anume ( art. 64 C.pr.pen. ) : declaratiile invinuitului sau inculpatului , declaratiile partii vatamate , ale partii civile si ale partii responsabile civilmente , declaratiile martorilor , inscrisurile , inregistrarile audio sau video , fotografiile , mijloacele materiale de proba , constatarile tehnico-stiintifice , constatarile medico – legale si expertizele. Aceasta enumerare limitativa ne arata ca nu se pot adauga alte mijloace asa cum era prevazut in art. 137 din Codul de procedura anterior – sintagma „orice alte mijloace neoprite de lege”.

Chiar daca mijloacele de proba sunt stipulate expres de lege , exista totusi libertatea mijloacelor de proba in sensul ca organul judiciar poate folosi oricare din mijloacele de proba enumerate in art. 64 C.pr.pen. pentru solutionarea justa a cauzei. Libertatea mijloacelor de proba trebuie folosita in functie de natura faptei savarsite si de particularitatile concrete ale acesteia , iar in unele cazuri legea obliga expres la folosirea unui anumit mijloc cum ar fi : art. 44 alin. 2 ( chestiunile prealabile ) din C.pr.pen. si art. 304 alin. 4 ( adulterul ) din C.pen..

In anumite cazuri , exista mijloace de proba preconstituite cum ar fi : actele de stare civila in cazul infractiunilor contra familiei , fise de amprente digitale pentru identificarea autorilor care au lasat amprente.

Mijloacele de proba nu trebuie confundate cu procedeele probatorii , deoarece acestea din urma nu constituie o categorie a mijloacelor de proba , ci moduri de a proceda in folosirea mijloacelor de proba. De exemplu : declaratiile invinuitului sau inculpatului se obtin prin audiere , declaratia scrisa , interogare , confruntare . Inscrisurile pot fi cercetate prin traducere , descifrare . Mijloacele materiale de proba pot fi cercetate prin prin examen direct , prin constatare tehnico- stiintifica sau expertiza[6].

Atat probele , cat si mijloacele de proba au ca scop finalizarea justa a cauzelor penale. Decalnsarea procesului penal face ca probele sa fie administrate prin mijloace de proba prevazute de lege.

Mijloacele de proba prezinta o importanta deosebita , intrucat , impreuna cu probele , sunt strans legate de realizarea regulii de baza a aflarii adevarului , cat si pentru faptul ca in cea mai mare parte a procesului penal se pun probleme legate de probe si mijloacele de proba . De aceea trebuie a se stabili daca fapta exista si de cine a fost savarsita , daca intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni si daca faptuitorul raspunde penal pentru fapta sa[7].

1.3. SARCINA PROBATIUNII

In literatura juridica s-a aratat ca prin sarcina probatiunii (onus probandi) se intelege obligatia procesuala ce revine participantilor de a dovedi imprejurarile care formeaza obiectul probatiunii[8] , fie datoria celui care acuza de a indica faptul ce este de probat si de a face dovada acestuia potrivit regulii „actori incubit probatio” , fie obligatia administrarii probelor in procesul penal .

Chiar daca , potrivit art. 67 C.pr.pen. , partile pot propune probe si cere administrarea lor ajutand in acest sens organele judiciare , sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire penala si instantei de judecata ( art. 65 alin. 1 C.pr.pen. ).

Asa cum se arata in dispozitiile art. 62 , 202 si 207 C.pr.pen. , in vederea aflarii adevarului , atat organul de urmarire penala cat si instanta de judecata , trebuie sa – si manifeste rolul activ prin strangerea probelor necesare si lamurirea cauzei sub toate aspectele in vederea justei solutionari a acesteia.

In cadrul procesului penal , invinuitul , inculpatul , partea vatamata , partea civila , partea responsabila civilmante , in vederea apararii intereselor legale , au dreptul sa propuna probe si sa ceara administrarea lor. Propunerile se fac catre organele de urmarire penala sau catre instanta de judecata care , in urma admiterii motivate a cererii , procedeaza la administrarea probelor solicitate[11]. Propunerea administrarii unor probe nu trebuie confundata cu sarcina administrarii pentru ca daca uneori propunerea pentru probe poate fi facuta si de catre una din parti , sarcina administrarii revine numai organelor judiciare.

La cererea organului de urmarire penala ori a instantei de judecata , orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze ( art. 97 alin. 1 C.pr.pen.).

In cazul in care organul de urmarire penala sau instanta de judecata nu au cerut infatisarea unei probe sau aducere ei la cunostiinta , aceasta obligatie exista totusi in cazul unor imprejurari care , daca ar fi cunoscute , ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept ( art. 65 alin. 1 C.pr.pen.- omisiunea de a incunostiinta organele judiciare).

DREPTUL DE A PROBA LIPSA DE TEMEINICIE A

PROBELOR

Conform dispozitiilor art. 23 alin. 11 din Constitutia Romaniei ( revizuita ) , pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare , persoana este considerata nevinovata.

Art. 66 C.pr.pen.[12] arata ca invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu este obligat sa – si dovedeasca nevinovatia sa , iar in cazul in care exista probe de vinovatie , invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Din textul celor doua articole rezulta ca pana la declararea vinovatiei de catre organele judiciare , invinuitul sau inculpatul este prezumat nevinovat. Prezumtia de nevinovatie consta in faptul ca nu toate acuzarile sunt adevarate , iar sarcina dovedirii o au organele judiciare ( a se vedea in acest sens si principiul findamental al prezumtiei de nevinovatie aprevazut in art. 52 C.pr.pen. ) .

Ca regula de baza a procesului penal , prezumtia de nevinovatie trebuie sa fie de absoluta aplicare intrucat sub aspectul efectelor judiciare , ea duce la o prezumtie legala relativa , in sensul ca cele propuse prin norma juridica , admit opusul prin dovada contrara. De altfel , pe o asemenea conceptie se cladeste intreg mecanismul procesual al acuzarii si tragerii la raspundere penala a peroanei vinovate .

Prezumtia de nevinovatie este legata si de principiul potrivit caruia orice indoiala se interpreteaza in favoarea invinuitului sau inculpatului (in dubio pro reo). Probele administrate in cauza trebuie sa fie precise ( nu probabile ) si sa reflecte adevarul , iar cand si dupa completarea lor exprima indoiala , ele sunt interpretate in favoarea invinuitului sau inculpatului.



Regula in dubio pro reo se refera numai la stabilirea situatiilor de fapt si nu la interpretarea normelor juridice procesuale. Aceasta regula nu trebuie sa aiba incidenta asupra interpretarii normelor juridice , deoarece ele stabilesc normele procesuale , ce urmeaza a fi aplicate in directia unei cat mai depline realizari a justitiei si nu in directia in care ar conveni mai bine unei parti sau alteia [14]. Regula in dubio pro reo nu functioneaza nici in raport cu punerea in executare a a hotararilor judecatoresti cu inteles echivoc . Nelamuririle dintr-o hotarare penale pusa in executare nu se interpreteaza obligatoriu in favoarea inculpatului , elucidarea indoielilor facandu-se pe calea contestatiei la executare , introdusa la instanta care a pronuntat hotararea ( art. 461 lit. c C.pr.pen. ) .

DECLARATIILE MARTORILOR

Probele orale sunt cele mai frecvente in procesul penal fiind obtinute pe calea relatarii orale facute de cei care au cunostinte despre comiterea unei fapte penale , despre vinovatia celor considerati autori sau participanti la fapta sau despre orice alte elemente ce pot duce la aflarea adevarului .

Pentru obtinerea acestor probe , pe langa ascultarea faptuitorilor , un rol important il au si declaratiile martorilor.

2.1. CONCEPT

Unul din mijloacele de proba folosite sunt declaratiile martorilor , prin care se inteleg relatarile facute in fata organelor judiciare de catre persoanele care au cunostinte de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal.

Deoarece in literatura judiciara si in practica judiciara erau folosite , cu privire la acest mijloc de proba , denumirile de : martorii , marturii , declaratii de martori , proba cu martori si proba testimoniala , Codul de procedura penala foloseste expresia „declaratiile martorilor” pentru acest mijloc de proba , evitand confuzia cu elementele probatorii , deci cu probele rezultate din acest mijloc de proba[16].

Conform art. 78 C.pr.pen. , persoana care are cunostiinta despre vreo fapta sau despre vreo imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal poate fi ascultata in calitate de martor. Din analiza textului mentionat rezulta ca , pentru a avea calitatea de martor trebuie sa existe un proces penal , persoana sa cunoasca date ( fapte sau imprejurari ) despre fapta penala , aceste date sa serveasca la aflarea adevarului si sa fie chemata in fata organului judiciar pentru a relata aspectele pe care le cunoaste.

Toate aceste conditii pe care trebuie sa le indeplineasca mijlocul de proba , si anume declaratia de martor , sunt conditii necesare pentru existenta sa.

2.2. ROLUL MARTORILOR SI IMPORTANTA DECLARATIEI CA MIJLOC DE PROBA

In decursul timpului martorii aveau importanta in afacerile penale , dar nu aveau rolul pe care il au astazi.

Este unul din cele mai folosite mijloace de proba , martorii fiind considerati „ochii si urechile justitiei”[17].

Incalcarea normelor legale de catre anumite persoane prin savarsirea de infractiuni se face de cele mai multe ori in situatii de clandestinitate si prin incercarea de a lasa cat mai putine urme . Chiar daca faptuitorul concepe intr-un anumit mod savarsirea faptei , pot exista intamplator anumite persoane care percep cu propriile simturi cele intamplate.

Pot exista situatii in care savarsirea anumitor infractiuni se produc in locuri aglomerate , cand in locurile respective se pot afla mai multe persoane care vad si aud ce se intampla. Pentru asemenea situatii intotdeauna vor exista martori care vor putea relata in functie de cum au perceput fiecare cele intamplate.

Cei care percep asemenea evenimente mai sunt denumiti si martori procesuali care au cunostinte de anumite fapte sau imprejurari anterior declansarii procesului penal si din acest motiv declaratiile lor constituie mijloace de proba.

Martorii procesuali nu trebuie confundati cu martorii asistenti . Declaratiile martorilor asistenti nu sunt mijloace de proba ( nu apar in dipozitiile art. 64 C.pr.pen. ) , dar au caracterul unui mijloc de garantie procesuala in sensul ca anumite acte procedurale nu por fi efectuate in mod valabil de organele judiciare decat in prezenta lor. Martorii asistenti nu au cunostinta despre faptele si imprejurarile cauzei , dar por relata aspecte privind modul cum s-au desfasurat anumite activitati ( exemplu : perchezitia si ridicarea de obiecte si inscrisuri prevazute de art. 104 alin. 3 ; cercetarea la fata locului – art. 129 alin. 2 si reconstituirea prevazute de art. 130 alin. 2 , coroborat cu art. 129 alin. 2 C.pr.pen.).

In art, 92 C.pr.pen. se arata ca atunci cand legea prevede ca la efectuarea unui act procedural este necesara prezenta unor martori asistenti , numarul acestora trebuie sa fie de cel putin doi.

La exemplele aratate mai sus , martorii asistenti trebuie sa existe obligatoriu , dar mai exista situatii cand la intocmirea unor acte de constatare nu exista martori asistenti ( exemplu : art. 91 lit. c C.pr.pen. si art. 129 alin. 2 C.pr.pen. ) .

Declaratiile martorilor procesuali constituie un instrument necesar si eficient pentru solutionarea unor cauze penale care fac obiectul procesului penal.

Martorii care cunosc si percep direct anumite fapte sau imprejurari de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal sunt persoane straine de infractiunea comisa si intotdeauna vor exista diferentieri intre declaratiile date de acestia si cele ale invinuitului , inculpatului sau celorlalte parti din proces. De asemenea , vor exista diferentieri si intre declaratiile si concluziile expertilor care nu au perceput faptele anterior si direct.

Declaratiile martorilor au un rol important in aflarea adevarului atunci cand se coroboreaza cu alte mijloace de proba , fie numai prin ele insele cand nu exista alte mijloace de proba.

Frecventa cu care este folosit acest mijloc de proba face ca aproape in orice cauza penala sa se obtina informatii sau elemente despre comiterea infractiunii sau in legatura cu aceasta , ori date despre faptuitori.

Legiuitorul a inteles importanta acestui mijloc de proba consacrand 14 articole in titlul III , cap. II , sectiunea a - III- a , referitoare la declaratiile martorilor , din Codul de procedura penala .

PROTECTIA MARTORILOR

Aflarea adevarului intr-o cauza penala necesita utilizarea unor metode de investigatie speciale cat si metode eficiente pentru protejarea martorilor.

a) protectia datelor de identificare a martorului

In dispozitiile procesual penale , prin Legea nr. 281/2003 a fost introdus art. 861 referitor la protectia martorilor.

Astfel , daca exista probe sau indicii temeinice ca , prin declararea identitatii reale a martorului sau a localitatii acestuia de domiciliu ori de resedinta , ar fi periclitata viata , intregritatea corporala sau libertatea lui ori a altei persoane , martorului i se poate incuviinta sa nu declare aceste date , atribuindu-se o alta identitate sub care urmeaza sa apara in fata organului judiciar .

Organele judiciare care pot dispune aceasta masura sunt:

in cursul urmaririi penale – procurorul prin ordonanta ;

in cursul judecatii – presedintele completului prin incheiere .

Aceasta masura se ia numai la cererea motivata a procurorului – pentru instanta , a martorului sau oricarei persoane indreptatite ( membri de familie , persoane apropiate acestuia sau chiar persoane care nu au calitate procesuala dar au informatii si date cu caracter determinant sa contribuie la aflarea adevarului).

Datele privind identitatea reala a martorului vor fi prezentate procurorului sau , dupa caz , completului de judecata , in conditii de stricta confidentialitate.

Documentele privind identitatea reala a martorului in toate cazurile vor fi introduse in dosarul penal numai dupa ce procurorul , prin ordonanata sau , dupa caz , instanta , prin incheiere , a constatat ca a disparut pericolul care a determinat luarea masurilor de protectie a martorului .

In situatia prezentata trebuie facuta precizarea ca se schimba numai identitatea reala a martorului insa el va da o declaratie in conformitate cu dispozitiile art. 85 si 86 din C.pr.pen..

Aceasta declaratie va avea consemnata noua identitate a martorului , care va fi redata in procesul verbal al procurorului ( semnata de martor , procurorul prezent la ascultare si organul de urmarire penala in conditiile prevazute prin modalitatile speciale de ascultare ( art. 852 alin. 5 C.pr.pen. ).

Declaratia martorului consemnata in cursul judecatii si semnata de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de presedintele completului de judecata , potrivit prevederilor art. 862 alin. 6 teza I , precum si cea luata in faza de urmarire penala in aceleasi conditii , por servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente la dosar ( au valoare probatorie egala cu celelalte probe administrate in cauza ) .

Datele despre identitatea reala a martorului se cosemneaza intr-un proces verbal care va fi pastrat la sediul parchetului care a efectuat sau care a supravegheat efectuarea urmaririi penale sau , dupa caz , la sediul instantei , intr-un loc special , in plic sigilat , in conditii de maxima siguranta ( art. 861 alin. 3 C.pr.pen. ).    

In functie de cel care a solicitat prin cerere motivata ( procurorul , martorul sau oricare alta persoana interesata ) protectia datelor de identificare , procesul verbal va fi semnat de acea persoana , precum si de cel care a dispus masura.

Fata de masurile luate de legiuitor prin introducerea in Codul de procedura penala a unor dispozitii privind protectia martorilor, a fost adoptata anterior si o lege speciala privind protectia martorilor .

Institutia juridica a protectiei martorilor a fost creata initial in Statele Unite ale Americii , s-a extins ulterior in Anglia , Canada , si in alte state , ca urmare a succesului inregistrat in descoperirea si controlul fenomenului infractional.

La noi in tara problema este reglementata pentru prima data prin Legea nr. 682/2002 – privind protectia martorilor , publicata in Monitorul Oficial nr. 964 din 28 decembrie 2002 si intrata in vigoare la data de 28 ianuarie 2003.



Protectia martorilor este o masura generala si complexa , cu caracter procedural si de politica penala , prin care se urmareste cresterea eficientei actiunii de descoperire a infractiunilor si eficientizarea reactiei sociale de reprimare a lor , in conditii de protectie si siguranta pentru persoanele implicate. Astfel , legea a prevazut in art. 19 ca persoana care are calitatea de martor , in sensul art. 2 pct. 1 si 2 ( din aceeasi lege ) si care a comis o infractiune grava , iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta sau faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane , care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege .

Potrivit legii , pot dobandi calitatea de martor protejat si pot fi incluse in programul de protectie persoane care indeplinesc urmatoarele conditii ( art. 4 din lege ) :

a)                 au calitatea de martor , potrivit Codului de procedura penala , persoane care , fara a avea o calitate procesuala in cauza ( chiar si persoana care are calitatea de inculpat intr-o alta cauza ) , persoanele care se afla in cursul executarii unei pedepse privative de libertate si care , prin declaratiile , prin informatiile si datele cu caracter determinant pe care le furnizeaza , contribuie la aflarea adevarului in cauze privind infractiuni grave sau la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin savarsirea unor astfel de    infractiuni; - membrii de familie ai martorului protejat – sotul , sotia , parintii si copiii acestora – si persoana apropiata martorului protejat – persoane de care respectivul martor este legat prin puternice legaturi afective;

b)                 martorul prevazut in art. 2 lit. a , membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia se afla in stare de pericol , si anume viata , integritatea corporala sau libertatea este amenintata ca urmare a informatiei si datelor furnizate , ori pe care au fost de acord sa le furnizeze organelor judiciare, sau a declaratiilor sale;

c)                  exista o propunere motivata din partea organelor de cercetare penala ( in faza de urmarire penala ) sau procurorului ( in faza judecatii ) pentru includerea unei persoane in program.

Legea mai prevede ca in programul de protectie , mai poate fi cuprinsa si persoana care are , intr-o alta cauza , calitatea de :

organizator sau conducator de grup sauorganizatie criminala;

instigator sau autor al infractiunii de omor calificat sau omor deosebit de grav .

Initiativa declansari procedurii apartine , dupa caz , organului de urmarire penala ori procurorului , iar competenta de a dispune masura respectiva apartine procurorului , in faza urmaririi penale , si instantei , in faza de judecata( art. 5 din lege ) .

Astfel , potrivit art. 5 , organul de cercetare in faza de urmarire penala poate solicita procurorului includerea in program a unui martor , a unui membru al familiei acestuia sau a unei persoane apropiate , dupa caz, fomuland propuneri motivate in acest sens . Tot in acest articol se prevede ca in faza de judecata includerea in program a martorului si a persoanelor aratate mai sus poate fi facuta de catre procuror .

Propunerea de includere in program trebuie sa cuprinda urmatoarele ( art. 6 din lege ) : informatiile referitoare la cauza penala , datele personale ale martorului , datele si informatiile furnizate de martor care trebuie sa aiba un carcter determinant in aflarea adevarului , circumstantele in care martorul a intrat in posesia datelor si informatiilor , estimarea posibilitatilor de recuperare a prejudiciului produs prin infractiune , persoanele care au cunostinta despre datele si informatiile detinute de martor . Pentru martor se vor evidentia orice elemente privind starea de pericol in care se afla , date referitoare la situatia financiara a acestuia , precum si o evaluare a profilului psihologic al martorului si celorlalte persoane propuse a fi incluse in program.

Legea a prevazut conditia de a avea acordul scris al persoanei pentru care se cere includerea in program si o evaluare a Oficiului National pentru Protectia Martorilor ( denumit in continuare O.N.P.M.) cu privire la posibilitatea includerii in program a persoanei.

In functie de faza in care se afla cauza , la urmarire penala procurorul , iar la faza de judecata instanta , trebuie sa se pronunte in termen de cel mult 5 zile de la primirea propunerii prin ordonanta , respectiv prin incheiere , asupra includerii in program . daca persoana respectiva este inclusa in program , exista obligatia pentru procuror sau instanta de a comunica O.N.P.M. ordonanta , respectiv incheierea , de a fi luate masurile necesare in vederea elaborarii si aplicarii schemei de sprijin. In cazul in care exista , pe timpul desfasurarii procesului penal , elemente noi fata de cele cuprinse in propunerea initiala , se poate formula o noua propunere de includere in program.

Legea a prevazut in art. 9 ca , in termen de 7 de la data emiterii ordonantei sau a incheierii in program , O.N.P.M. sa incheie in scris un protocol de protectie cu fiecare martor , membru de familie sau persoana apropiata martorului pentru care s-a dispus includerea in program[21].

Calitatea de martor protejat se dobandeste de la data semnarii si in vaza protocolului de protectie. In cazul in care martorul protejat este un minor , protocolul de protectie se semneaza de catre reprezentantii legali ai acestuia. Daca semnarea protocolului de catre reprezentantul legal nu poate fi facuta sau daca semnarea de catre aceasta persoana contravine intereselor ori daca reprezentantul legal refuza sa semneze , desi procurorul sau , dupa caz , instanta considera ca includerea in program este in interesul minorului , protocolul de protectie va fi semnat personal de catre minor , cu aprobarea prealabila a procurorului sau a instantei.

Documentul privind protocolul de protectie cuprinde : obligatiile martorului protejat , obligatiile O.N.P.M. , persoanele de legatura desemnate si conditiile in care acesta isi desfasoara activitatea , situatiile in care protectia si asistenta inceteaza.

Acest document este un act juridic in temeiul caruia se creeaza drepturi si obligatii pentru ambele parti semnatare.

b) modalitati speciale de ascultare si verificari privind mijloacele de ascultare a martorilor

Alaturi de aspectele clasice , precum forta probanta a depozitiilor acestora , tehnica ascultarii lor ori raporturile cu alte probatorii , se pune tot mai stringent problema statutului martorilor in afara cadrului procesual propriu- zis.

Astfel , detinerea unor informatii ori date cu privire la savarsirea unor infractiuni grave pe care le-au furnizat sau au fost de acord sa le furnizeze organelor judiciare care au un rol determinant in descoperirea infractorilor si in solutionarea unor cauze , creaza o stare de pericol pentru persoana martorilor , pentru membrii familiei si persoanele apropiate acestora.

Pentru a impaca cele doua mari interese , si anume cel al aflarii adevarului , descoperirii infractiunilor grave si reprimarii lor si , respectiv , cel al eliminarii riscurilor pentru cei implicati , s-a creat institutia juridica a protectiei si asistentei martorilor precum si modalitati speciale de ascultare a martorului.

Astfel, potrivit art. 862 alin. 1 C.pr. pen. , daca exista probe sau indicii care implica protectia datelor de identificare a martorului prin atribuirea unei identitati sub care urmeaza sa apara in fata organului judiciar si exista mijloace tehnice corespunzatoare , procurorul sau , dupa caz , instanta de judecata , poate admite ca martorul sa fie ascultat fara a fi prezent fizic la locul unde se afla organul de urmarire penala sau in sala in care se desfasoara sedinta de judecata , prin intermediul mijloacelor tehnice.   

Indiferent de faza procesuala in care se afla cauza respectiva , luarea declaratiilor martorului se face in prezenta procurorului . Ascultarea martorului se face prin intermediul unei retele de televiziune cu imaginea si vocea distorsionate , astfel incat sa nu fie recunoscut , iar declaratia celui ascultat se inregistreaza prin mijloace tehnice video si audio , se reda in forma scrisa fie ca se afla in faza de urmarire penala , fie la instanta de judecata.

In cursul urmaririi penale se intocmeste un proces – verbal in care se reda cu exactitate declaratia martorului si acesta se semneaza de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului si de organul de urmarire penala si se depune la dosarul cauzei. Declaratia martorului , transcriasa , va fi semnata si de acesta si va fi pastrata in dosarul depus la parchet , intr-un loc special , in plic sigilat , in conditii de maxima siguranta. Acest proces-verbal incheiat de organele de urmarire penala constituie mijloc de proba intrucat el contine de fapt declaratia martorului care , pentru siguranta si protectia acestuia , a fost inregistrata cu mijloace tehnice.   

Declaratia martorului la instanta de judecata , dupa ce este transcrisa , va fi semnata de presedintele completului de judecata , procurorul care a fost prezent la ascultare , de catre martor , iar aceasta va fi pastrata de asemenea , intr-un loc special si de maxima siguranta. Casetele video si audio pe care au fost inregistrate declaratia martorului in original , sigilate cu sigiliul parchetului sau , dupa caz , al instantei de judecata in fata careia s-a facut declaratia , se pastreaza in conditii de maxima siguranta . Aceste casete video si audio inregistrate in cursul urmaririi penale vor fi inaintate la terminarea urmaririi penale instantei competente , impreuna cu dosarul cauzei , si vor fi pastrate in aceleasi conditii. Desi legiuitorul nu a mai folosit cuvantul „original” , se intelege ca instantei competente ii vor fi incredintate casetele originale pentru ca ele fac parte din probatoriul administrat in cauza si asa cum se precizeaza , vor fi pastrate in aceleasi conditii de maxima siguranta .

Pentru a fi ascultata in conditiile prevazute de art. 862 Cpr.pen. , o persoana trebuie sa aiba , in primul rand , calitatea de martor , adica sa existe un proces penal in curs de desfasurare , persoana respectiva sa cunoasca fapte sau imprejurari de natura sa serveasca la aflarea adevarului si poate fi ascultata ca martor.

De asemenea , si in aceste conditii ale ascultarii martorul va depune juramantul sau va rosti formula prevazuta in nart. 85 alin. 5 , i se va face cunoscut obiectul cauzei pentru a declara tot de stie cu privire la faptele sau imprejurarile cauyei si daca este cayul i se vor pune intrebari.

Avand in vedere faptul ca prin acest mod de ascultare in care imaginea si vocea sunt distorsionate se pot crea suspiciuni cu privire la autenticitatea declaratiei sau a conditiilor in care a fost ascultat martorul , legea a prevazut ca instanta de judecata poate admite , la cererea procurorului , a partilor sau din oficiu , efectuarea unei expertize tehnice privind mijloacele prin care au fost audiati martorii (art. 863 C.pr.pen. ) [23].

Expertiza tehnica se face in conditiile procedurale prevazute in dispozitiile art. 116 si urmatoarele.

c) protejarea deplasarilor martorului

Pe langa protejarea datelor de identificare a martorului , atunci cand exista date sau indicii ca ar fi periclitata viata , integritatea corporala sau libertatea acestuia legiuitorul a introdus si art. 865 privind protejarea deplasarilor martorului.

Astfel , procurorul care efectueaza sau supravegheaza cercetarea penala ori , dupa caz ,innstanta de judecata poate dispune ca organele politiei sa supravegheze domiciliul sau resedinta martorului ori sa-i asigure o resedinta temporara supravegheata , precum si sa-l insoteasca la sediul parchetului sau al instantei si apoi la domiciliu sau resedinta.

De mentionat este faptul ca in aceasta situatie se poate afla orice martor, fara a fi neaparat unul cu o alta identitate , numai insa ca situatia reala sa impuna aceasta masura. Procurorul poate dispune masura protejarii deplasarilor martorului fie cand el considera necesar acest lucru , la cererea motivata a organelor de cercetare penala supravegheate de procuror , a martorului in cauza sau a oricarei alte persoane indreptatite. Activitatile de protejare a deplasarilor martorului pot fi luate in mod similar si de catre presedintele completului de judecata.

Masurile prevazute mai sus vor fi ridicate de procuror sau , dupa caz , de instanta , cand se constata ca pericolul care a impus luarea lor a incetat ( art. 865 alin. 2 C.pr.pen.)[24].



BIBLIOGRAFIE

V. DONGOROZ si colectiv – Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman , Partea Generala, vol. I , Editura Academiei Romane , Bucuresti , 1975 ;

M. APETREI – Drept procesual penal , Ed. Oscar Print , Bucuresti , 1998 , vol. I ;

N. VOLONCIU – Tratat de procedura penala , Ed. Paideia , Bucuresti , 1993 , vol. I ;

GR. THEODORU , L. MOLDOVAN – Drept procesual penal , Ed. Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1971;

T.POP – Drept procesual penal – vol I , Tipografia Nationala Cluj, 1946 ;

I.NEAGU – Tratat de procedura penala , Ed. Pro , 1997 , Bucuresti ;

I.TANOVICEANU – Tratat de drept si procedura penala , vol. IV , Tipografia Curierul Judiciar , Bucuresti , 1924-1927 ;

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 .



V. DONGOROZ si colectiv – Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman , Partea Generala, vol. I , Editura Academiei Romane , Bucuresti , 1975 , pag. 168.

M. APETREI – Drept procesual penal , Ed. Oscar Print , Bucuresti , 1998 , vol. I , pag. 249.

N. VOLONCIU – Tratat de procedura penala , Ed. Paideia , Bucuresti , 1993 , vol. I , pag. 356.

GR. THEODORU , L. MOLDOVAN – Drept procesual penal , Ed. Didactica si Pedagogica , Bucuresti , 1971 , pag. 12

V. DONGOROZ si colectiv – op.cit. , pag. 168.

V. DONGOROZ si colectiv – op.cit. , pag. 170.

M. APETREI – op. cit. , pag. 258.

GH. TEODORU , I. MOLDOVAN – op. cit. , pag. 121.

T.POP – Drept procesual penal – vol I , Tipografia Nationala Cluj , 1946 , pag. 184 .

I.NEAGU – Tratat de procedura penala , Ed. Pro , 1997 , Bucuresti , pag. 265.

V. DONGOROZ si colectiv – op.cit. , pag. 177.

Art. 66 asa cum a fost modificat prin L. 281/2003.

N. VOLONCIU – op.cit. , pag. 355.

I.TANOVICEANU – Tratat de drept si procedura penala , vol. IV , Tipografia Curierul Judiciar , Bucuresti , 1924-1927 , pag. 60.

N. VOLONCIU – op. cit.     , pag. 355.

V. DONGOROZ si colectiv – Explicatii teoretice ale Codului de Procedura Penala roman , Partea Generala, vol. I , Editura Academiei Romane , Bucuresti , 1975 , pag. 10.

J. BENTHAM – Traite des preuves judiciares , vol. I , Ed. Bossage Preres , Paris , 1823 , pag. 93.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag. 19-20.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag. 47-48.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag. 48-49.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag.50.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag.44.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag.45.

P.BUNECI , I.T. BUTOI – Martorul pe taramul justitiei , Ed. Pinguin Book , Bucuresti , 2004 , pag.52.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 873
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2022 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site