TUTELA SI CURATELA - DREPT ROMAN

TUTELA SI CURATELA - DREPT ROMAN

Pentru ca o persoana fizica sa aiba capacitate juridica deplina trebuie sa aibe capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. Aceste reguli moderne le detinem din dreptul roman.

Dreptul roman considera incapabili minorii sub 14 ani, femeile pentru ca erau nestatornice in gandire (levitas animi) persoanele bolnave mental, risipitorii, tinerii lipsiti de experineta, s.a.

Pentru a ocroti aceste categorii de persoane, dreptul roman a creat institutiile tutelei si curatelei. Ele se aplicau doar incapabililor independenti (sui iuris) pentru ca cei alieni iuris erau sub puterea capului de familie beneficind de ajutorul lui. Tutela s-a aplicat persoanelor minore sau femeilor.

Curatela se aplica celorlalte categorii, nebuni, risipitori, etc.

1. Tutela

La inceput tutela ca dealtfel si curatela reprezinta un fel de putere care se aseamana cu patria potestas si nu are la baza ideea de protectie a persoanei incapabile ca astazi, ci ideea de protectie a bunurilor sale. Aceasta fizionomie a celor doua institutii ulterior a evoluat indreptandu-se catre persoana care trebuia protejata.

1.1. Tutela impuberilor

Se exercita asupra copiilor de sex masculin pana la varsta de 14 ani nascut din afara casatoriei care a iesit de sub puterea parinteasca. Tutorele ii administreaza averea si ii completeaza vointa daca este necesar sa incheie acte juridice.

Juristconsultul Servus Suplicius defineste tutela impuberului ca puterea data si ingaduita de dreptul civil asupra unei persoane libere in vederea ocrotirii acelei persoane care din pricina varstei nu se poate administra singur. Definitia lui Iustinian arata ca impuberii sunt sub tutela potrivit cu dreptul natural.

Cele doua texte se pot concilia. Privita ca masura de protectie a impuberilor tutela este de drept natural iar dupa modul cum a fost organizata este de drept civil. Minorul pana la 7 ani era considerat infans (incapabil total) si nu avea dreptul sa incheie nici un act (In Farie = a nu vorbi bine). Intre 7 si 14 ani exista un inceput de capacitate a minorului, in baza careia poate sa incheie numai acte juridice prin care isi face mai buna conditia juridica. Persoana sub tutela se numea pupillus sau pupillia.

Precizam ca tutela se acorda minorilor sui iuris.

Tutorele era obligat sa faca inventarul averii pupilului, iar daca era tutore legitim trebuia sa promita solemn, intarita prin grantii, ca va administra cum se cuvine patrimoniul pupilului. Obligatiile privesc averea pupilului nu si grija persoanei acestuia care era lasata mamei minorului sau rudelor alese de magistrat.

a) Tutorele administra averea pupilului prin doua moduri:

- prin negotium gestio privea bunurile minorului pana la varsta de 7 ani.

- prin auctoritaris interpositio se referea la bunurile pe care minorul mai mare de 7 ani le detinea.

b) Fata de modul cum tutorele administra bunurile minorului putea deveni raspunzator prin doua actiuni:

- Actio de rationibus distrahendi prevazuta de Legea celor XII table si se indrepta impotriva tutorelui daca a sustras valori din averea pupilului fiind condamnat la dublul valorilor sustrase. Actiunea se aplica impotriva tutorelui de rea-credinta, dar si impotriva celui neglijent ori imprudent.

- Actio tutelae sanctioneaza actele de gestiune comise de tutore din culpa care aduc prejudicii copilului. Tutorele trebuia sa manifeste aceeasi grija pentru averea pupilului ca in cazul propriilor interese.

La sfarsitul tutelei putea cere socoteala tutorelui pentru modul cum i-a fost administrata averea.

c) Incetarea tutelei impuberului avea loc:

- din cauze care privesc pupilul - moarte, pubertate sau capitis deminutio.

- din cauze care privesc tutorele - capitis deminutio, proasta administrare etc.

- alte cauze - ajungerea la termen, indeplinirea conditiei pentru care a fost instituita.

1.2. Tutela femeii - Tutela Mullierum

La Roma femeia sui iuris daca a implinit varsta de 12 ani are perfecta aetas si trece din tutela persoanelor impubere intr-o tutela perpetua a femeii. Este o consecinta directa a organizarii familiei patriarhale romane legata indirect de conditia inferioara a femeii in societatea vremii.

Femeia sui iuris aflata sub tutela nu are dreptul sa faca acte de instrainare a bunurilor din familie si nici testament. De asemeena nu putea sa porneasca personal anumite actiuni in justitie. Tutorelui ii revin obligatii la inceputul, pe parcursul si la sfarsitul tutelei. Prin secolul I i.Hr. aceasta forma de tutela a evoluat oarecum, femeia avand dreptul sa incheie anumite acte juridice inclusiv testament. Pe vremea lui Gaius acest gen de tutela decade, insa inegalitatea dintre barbat si femeie nu dispare.

2. Curatela

Daca tutela am vazut ca era menita sa protejeze o incapacitate normala legata de varsta frageda a persoanei, curatela este menita sa remedieze incapacitati accidentale aparute independent de varsta copilariei.

Cazurile cand trebuie instituita curatela sunt diverse: nebunia, prodiguitatea, tampenia, incapacitati cu caracter si durata variabila. Principalele curatele pe care le intalnim la romani sunt curatela nebunului, a prodigului (risipitorului) si a minorului de 25 de ani.

2.1. Curatela nebunului

Aceasta institutie este foarte veche. Legea celor XII table prevede ca persoana nebuna (furiosus) care nu are tutore asupra lui se va exercita puterea agnatilor sau gentililor. Potrivit conceptiei legii, nebunul furiosus era incapabil numai pe durata cat avea loc accesul de nebunie. In intervalul de luciditate nebunul era considerat capabil. Pentru ca mai erau si alte categorii de persoane care nu erau sanatosi la minte in afara de nebunul furiosus, la care legea nu facea nici o referire, pretorul modifica vechea conceptie largind protectia persoanelor nesanatoase la minte.

La vechea curatela a agnatilor si gentililor se adauga o curatela testamentara. Se ratifica numirea de curator catre pater familias pentru nebun.

In cazul lipsei testamentului pretorul numeste un curator dativ (dat de pretor).

Daca la inceput curatela a fost o institutie de putere, ulterior a devenit o institutie de protectie. Obligatiile si raspunderile curatorului sunt similare cu cele pe care le are tutorul.

2.2. Curatela risipitorului (prodigului)

Prodigul este omul cheltuitor, care merge la ruina igura. Legea celor XII table se ocupa numai de prodigii care cheltuiesc averea dobandita prin mostenire de la tata sau de la bunici. Pretorul intervine si da hotarare de interdictiune pentru operatiunile de comert facute de prodig. In locul sau operatiunile le facea curatorul.

In epoca clasica curatorul administreaza averea prodigului prin negotiarum gestio. Si aceasta institutie se transforma din putere in institutie de protectie.

Dupa reforma fratilor Grachi (secolul I i.Hr.) pretorul modifica curatela prodigului largind cazurile cand poate sa intervina:

- protejeaza prodigul care nu a dobandit averea legitima si pe cel care a dobandit-o prin testament.

protejeaza si pe prodigul care nu are copii.

Pentru ca incapacitatea prodigului se deosebeste de incapacitatea nebunului de aceea aici trebuie sa intervina hotarare judecatoreasca care sa arate de cand incepe si pana cand se termina incapacitatea prodigului.

2.3. Curatela minorului de 25 de ani

Apare mai tarziu ca masura de protectie pentru tinerii care dupa ce au implinit 14 ani pot sa incheie orice acte juridice. Numai ca fiind lipsiti de experienta usor pot sa fie lezati in operatiunile care le incheie. Cand actele juridice au inceput sa poata fi incheiate si consensual nu doar formalist, iar tinerii erau deseori inselati in aprecierile actelor lor, pretorul prin legea Plaetoria cauta sa protejeze minorii. Prin ea pretorul putea numi tanarului un curator pentru desfrau sau nebunie.

Legea nu dadea posibilitatea anularii actului, dar se obtinea numai o amenda. Actiunea putea sa fie intentata de oricine fiind denumita juridicum publicum. Ulterior pretorul completeaza protectia minorului prin noi mijloace:

- actul incheiat de minorul inselat permitea acestuia sa refuze executarea

- minorul inselat care a suferit o paguba poate cere restitutio in integrum.

Imparatul Marc Aureliu admite curatela pentru toti minorii care nu au implinit 25 de ani indiferent daca erau sau nu risipitori sau nebuni.