Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AdministratieDrept


IZVOARELE SI PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE CONCRETE

Drept

+ Font mai mare | - Font mai mic



IZVOARELE SI PROBA RAPORTURILOR JURIDICE CIVILE CONCRETE

SECT.I. IZVOARELE RAPORTULUI JURIDIC CONCRET

1. Definitie Prin izvor al raportului juridic civil concret, se intelege o imprejurare – act sau fapt – de care legea civila leaga nasterea unui raportului juridic civil concret.




Subliniem ca actul sau faptul juridic:

– nu are prin el insusi valoare de izvor al unor efecte de drept civil, ci, norma juridica civila i-o confera;

– este izvorul drepturilor si obligatiilor civile care formeaza continutul unui raportului juridic civil, daca este izvor al acelui raportului juridic civil concret

Ce este insa raportul juridic concret?

Raportul juridic pe care l-am definit pana acum ca fiind o relatie sociala, patrimoniala ori nepatrimoniala reglementata de norma de drept civil, este un raport juridic abstract.

Doua sunt premisele care-l genereaza

subiectele care stabilesc relatia sociala;

norma juridica civila.

Pentru existenta unui raport juridic civil concret, sunt necesare aceste doua premise, plus inca una, care-l concretizeaza: o imprejurare (act sau fapt juridic concret) de care legea civila conditioneaza nasterea unui astfel de raport juridic civil.

Asa fiind, raporttul juridic civil abstract este tiparul sau matricea raportului juridic civil, in vreme ce raportul juridic civil concret particularizeaza raportul juridic civil abstract.

2. Clasificarea izvoarelor raportului juridic civil concret.

a)      Dupa legatura lor cu vointa umana, izvoarele raportului juridic civil concret. se impart in:

– actiuni omenesti, dependente de vointa omului;

– fapte naturale (evenimente), independente de vointa omului (nasterea dreptului la succesiune, paternitatea etc.).

b)      Dupa sfera lor izvoarele raportului juridic civil concret. seimpart in:

– faptele juridice in sens larg – lato sensu;

– fapte juridice in sens strans – stricto sensu.

Le analizam pe toate pe rand.

a)      Actiuni omenesti si fapte naturale

I. Sunt actiuni umane, faptele omului comisive sau omisive, savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice prevazute de legea civila.

In aceasta categorie intra atat actiunile voluntare (dorite) cat si cele involuntare, nedorite de om.

Spre ex., un contract civil de vanzare, este un act civil, adica un act voluntar, intentionat al omului.

Demolarea unui gard este un fapt omenesc care obliga la despagubiri indiferent ca a fost savarsit cu sau fara intentie.

Actiunile omenesti pot fi subclasificate astfel:

– actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice (de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil), numite acte juridice;

– actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar care isi produc efecte prin puterea legii, numite fapte juridice.

Dupa cum sunt sau nu conforme cu legea, actiunile omenesti sunt:

– licite, comise cu respectarea dispozitiilor legale;

– ilicite, savarsite cu incalcarea prevederilor legale – de exemplu, delictul civil.

II. Evenimentele sau faptele naturale, sunt imprejurari care se produc independent de vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi juridice concrete.

Asemenea fapte sunt: nasterea, moartea, cutremurul, inundatia.

III. Importanta juridica a clasificarii, se concretizeaza in urmatoarele situatii:

1) Capacitatea civila este privita nuantat dupa cum analizam acte sau fapte juridice (Raspunderea contractuala este legata de capacitatea de exercitiu. Cea pentru faptele ilicite este mai larga (de exemplu, parintele raspunde pentru fapta copilului sau-minor).

2) Reprezentarea opereaza numai in materie de acte, nu si de fapte juridice (Raspunderea civila delictuala este personala cu exceptiile reglementate in cuprinsul art.1000, art.1001 C.civ.).

Prescriptia extinctiva are reguli diferite, curgand in mod diferit.

In cazul faptului ilicit – de la data cunoasterii pagubei si a faptului.

In cazul viciilor ascunse (act juridic de vanzare), prescriptia curge de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea a 3 ani de la predarea lucrului fara ca prin aceasta sa se aduca vreo stingere termenelor de garantie, legale sau conventionale (art.11 alin.2 din Decr.167/1958)[1].

b)      Fapt juridic “lato sensu” si fapt juridic “stricto sensu”

Prin fapt juridic lato sensu, se inteleg atat actiunile omenesti, cat si faptele naturale. Lato sensu, faptul juridic este insusi izvorul raportului juridic civil concret

Prin fapt juridic stricto sensu, se inteleg numai faptele omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, dar care se produc prin vointa legii, precum si faptele naturale (evenimentele).

SECTIUNEA II. PROBA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL CONCRET

A.       NOTIUNI GENERALE

Definitie

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act sau fapt juridic, si, prin aceasta a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile.

Prin proba se mai intelege si dovada, termen de altfel sinonim.

Terminologic, notiunea de proba are trei sensuri:

a)      mijloc juridic de stabilire a existentei drepturilor subiective si a obligatiilor civile.

b)      operatiune de prezentare in fata justitiei a mijloacelor de proba: inscrisuri, marturii, expertize (Partile si-au „probat” sustinerile testimonial).

c)      rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de probatiune.

(De exemplu, reclamantul a dovedit ca paratul este tatal copilului prin expertiza).

Sediul materiei si importanta probelor

In prezent, reglementarea materiei se gaseste in Codul civil, in Codul de procedura civila si in Codul comercial (art.46-57) .

Astfel, in codul civil gasim reglementari vis-a-vis de admisibilitataea si forta probanta a patru mijloace de dovada: inscrisurile, marturia, marturisirea si prezumtiile (art.1169-1206).

In acelasi cod exista si reglementari privitoare la sarcina probei.

Codul de procedura civila reglementeaza inca trei mijloace de dovada-expertiza, probele materiale si cercetarea la fata locului-si administrarea probelor (art.167-225 si art.235-241).

Importanta probelor rezida in protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile.

O proba certa, sigura si neechivoca este de natura sa contribuie la respectarea dreptului subiectiv astfel constatat, de buna voie, la indeplinirea corespunzatoare a obligatiei corelative si, prin aceasta, la prevenirea litigiilor civile.

Sintetic, importanta probei este exprimata de maxima: idem est non esse et non probare(un drept nedovedit e ca inexistent) .

3) Obiectul probatiunii si sarcina probei



a) Obiectul probei, il constituie elementul de dovedit pentru a demonstra existenta unui drept subiectiv civil si a obligatiei corelative.

El este format din toate imprejurarile care sunt izvoare ale raportului juridic civil concret. Altfel spus, obiectul probei il constituie actul sau faptul care a dat nastere dreptului subiectiv si obligatiei corelative.

b) Particularitatile probatiunii in situatii speciale

1) Norma de drept civil nu constituie obiect al probei deoarece se prezuma ca judecatorul cunoaste legea.

In literatura de drept international privat, judecatorul poate cere lamuriri cu privire la legea straina pe care trebuie sa o aplice.

2) Nu fac obiectul probei faptele negative nedeterminate, ce nu pot fi dovedite.

Pot fi insa dovedite faptele negative determinate, prin probarea faptului pozitiv contrar.

De exemplu: - Nu am fost plecat din Galati niciodata – nedeterminat.

Nu am plecat din Galati la 1 mai 1993 – determinat.

Se poate dovedi ca am fost plecat.

3) Faptele notorii nu trebuiesc dovedite (Noaptea nu luceste soarele, gheata este rece).

4) Faptele necontestate de parti (de exemplu, paternitate – au intretinut relatii intime).

Faptele cunoscute personal de judecator – pot face obiectul probatiunii. El trebuie sa se bazeze doar pe probele dosarului, nu pe propriile lui cunostinte.

c. Sarcina probei, este guvernata de trei reguli:

1) Art. 1169 Cod civil prevede ca: “Cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca!”

Reclamantul se adreseaza insa primul justitiei, deci el trebuie sa-si dovedeasca intai sustinerile.

Aceasta prima regula este enuntata de maxima“Onus probandi incumbit actori !”

2) Dupa ce reclamantul si-a probat sustinerile, este randul paratului sa o faca, deci sarcina probei trece asupra lui, paratul devenind reclamant (in excipiendo reus fit actor “).

3) Judecatorul trebuie sa aiba rol activ in stabilirea adevarului (art.129 cod procedura civila), putand sa ordone, din oficiu, administrarea probelor necesare stabilirii situatiei de fapt dedusa judecatii.

In concluzie, cu privire la sarcina probei, initiativa partilor se imbina cu cea a instantei careia ii revine raspunderea in stabilirea adevarului si darea unei hotarari temeinice si legale .

d. Conditiile de admisibilitate a probei sunt urmatoarele:

sa nu fie oprita de lege;

sa fie verosimila (credibila);

sa fie utila cauzei (sa foloseasca la dovedirea izvoarelor raportului juridic civil concret.);

sa fie pertinenta – sa aiba legatura cu cauza;

sa fie concludenta – de natura sa conduca la rezolvarea cauzei.

Orice proba concludenta este si pertinenta, insa nu orice proba pertinenta este si concludenta.

B. MIJLOACE DE PROBA

Acestea sunt:

Inscrisurile

Marturia

Marturisirea

Prezumtiile

I. INSCRISURILE

Codul civil nu da o definitie generala a inscrisului ca mijloc de proba. El se refera insa la categoriile de inscrisuri si la forta lor probanta.

Prin inscris se intelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice, cu un mijloc adecvat pe un suport material (hartie, carton, lemn, pelicula ori banda magnetica).

De exemplu, nu neaparat grafisme sub forme de cifre si litere – rabojul[5].

Clasificarea inscrisurilor

a)      Dupa scopul urmarit la intocmirea lor:

– preconstituite, intocmi special pentru a folosi ca mijloc de proba;

– nepreconstituite – celelalte inscrisuri.

b)      Dupa efectul lor :

originare – intocmite pentru a dovedi incheierea, modificarea sau incetarea unui act juridic civil (chitanta de imprumut a unei sume);

recognitive – intocmite pentru o recunoastere a unor inscrisuri originare pierdute ori distruse (recunoasterea unei datorii);

confirmative – intocmite pentru a inlatura anulabilitatea (de acord cu vanzarea facuta de fiul meu minor).

c)      Dupa raportul dintre ele – originale

- copii

d) Dupa criteriul semnaturii    - semnate

- nesemnate

e) Dupa forma - autentice

- sub semnatura privata

INSCRISUL AUTENTIC

Definitia este data de art. 1171 Cod civil si anume:

Actul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut.

Categorii de inscrisuri autentice

a)      inscrisuri autentice notariale – intocmite de notarul public;

b)      hotararea organelor jurisdictionale (hotarari judecatoresti, arbitrale);

c)      actele de stare civila.

Forta probanta se stabileste cu urmatoarele distinctii:

a)        mentiunile facute de agentul instrumentator reflectand constatari personale, fac dovada deplina, pana la inscrierea in fals (semnatura partilor);

b)       mentiunile ce privesc declaratiile partilor facute in fata agentului instrumentator, dar a caror realitate nu poate fi verificata de acesta, fac dovada la proba contrarie ( de exemplu.: mentiunea ca s-a primit integral pretul vanzarii);

c)        mentiunile straine ale obiectului inscrisului pot avea valoarea unui inceput de dovada scrisa.

Consecintele juridice ale inscrisului nul ca inscris autentic:

- cand forma autentica este o conditie de validitate (de fond) nulitatea inscrisului atrage nulitatea actului juridic insusi (vanzarea unei case…);

- cand inscrisul autentic a fost facut pentru dovada actului juridic, nulitatea inscrisului stinge nulitatea actului juridic, desi, nul ca in scris autentic, el poate valora ca inscris sub semnatura privata, daca sunt intrunite cerintele art. 1172 Cod civil: „ actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii functionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnatura privata, daca s-a iscalit de partile contractante,” Este o aplicare a ideii conversiunii actelor juridice ( privite ca instrumentum probationis ) .



1. INSCRISUL SUB SEMNATURA PRIVATA

Definitie Se numeste inscris sub semnatura privata, acel inscris care este semnat de cel ori de cei de la care provine.

Din definitie rezulta o singura conditie si anume semnatura autorului sau autorilor. Nu este suficienta semnatura dactilografiata,cea executata prin parafa ori punere de deget.

- semnatura nu trebuie sa contina numele intreg, ci doar un grafism obisnuit al persoanei.

- din locul unde este asezata, trebuie sa rezulte ca autorul ei isi insuseste intregul continut.

Conditii speciale de validitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata :

a)      pluralitatea de exemplare (multiplul exemplar), cerinta exprimata astfel de art. 1179 Cod civil: „ Actele sub semnatura, care cuprind conventii sinalagmatice nu sunt valabile daca nu s-au facut in atatea exemplare originale cate parti cu interers contrar. Este de ajuns un singur exemplar original pentru partile care au acelasi interes. Fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut”

b)      Conditia scrierii in intregime ori punerii formulei “ bun si aprobat”.

Aceasta conditie este reglementata de art. 1180 Cod civi, astfel: „ Actul sub semnatura privata prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o catime oarecare, trebuie sa fie scris in intregul lui, de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun, aprobat, aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca ( s.n. ). Nu sunt supusi la aceasta regula comerciantii, industriasii, plugarii, vierii, slugile si oamenii care muncesc cu ziua.”

In art. 1181 Cod civil se prevede:” Cand suma aratata in act este deosebita de aceea ce este aratata in „bun asi aprobat” , obligatia se prezuma ca este pentru suma cea mai mica, chiar cand actul precum si „bunul” sunt scrise in intreg de mana aceluia care s-a obligat, afara numai de se va proba in care parte este greseala”.

Sanctiunea neindeplinirii cerintei analizate mai sus este lipsa de forta probanta, ceea ce insa nu inseamna ca actul juridic nu ar putea fi in dovedit prin alte mijloace de proba.

c)      Conditia ceruta testamentului olograf

Art. 859 Cod civil: “Testamentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si semnat de mana testatorului.”

In practica judiciara s-a apreciat ca lipsa semnaturii defunctuilui si a datei redactarii lui atrag nevalabilitatea testamentului, data respectivei scripturi neputand fi dedusa dintr-un alt element extrinsec( scrisoarea adresata de defunct partilor prin care facea referire la hotararea sa de a testa in favoarea partilor intr-o zi anume specificata in acea scrisoare ).

PUTEREA DOVEDITOARE A INSCRISURILOR SUB

SEMNATURA PRIVATA

Mai multe dispozitii din Codul civil contin reguli referitoare la forta probanta a inscrisurilor sub semnatura privata:

Regula potrivit careia, actul sub semnatura privata isi produce efectele intre parti. Aceasta regula este continuta in art. 1174 alin. 1 Cod civil: „Actul sub semnatura privata are tot efectul intre parti despre drepturile si obligatiile ce constata, precum si despre aceea ce este mentionat in act peste obiectul principal al conventiei, cand mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect”.

Regula este reluata in art.1176 Cod civil;” Actul sub semnatura privata, recunoscut de acel caruia se opune , sau privit, dupa lege ca recunoscut are acelasi efect cu actul autentic, intre acei care l-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor”.

In art. 1177 Cod. Civil se prevede ca:”Acela carui se opune un act sub semnatura privata este dator a-l recunoaste sau a tagadui curat scriptura sau semnatura”

Potrivit art.1178 Cod civil:” Cand cineva nu recunoaste scriptura sau semnatura sa, sau cand succesorii sai declara ca nu le cunosc , atunci justitia ordona verificarea actului”.

Regula privind puterea doveditoare a datei inscrisului sub semnatura privata este continuta in art. 1182 Cod civil:”Data scripturii private nu face credinta contra persoanelor a treia interesate, decat in ziua in care s-a infatisat la o dregatorie publica, din ziua in care s-a inscris intr-un regisru public” Dintr-o asemenea zi, data acelui inscris dobandeste valoare juridica de data certa. Ea poate fi data si de catre notarul de stat.

Prin urmare, forta probanta a inscrisului sub semnatura privata comporta urmatoarele distintii:

a)       intre parti, data are aceeasi valoare ca si celelalte mentiuni;

b)      fata de terti face dovada in ziua cand a devenit “data certa”.

Reguli speciale privind forta probanta a registrelor. Art.1183 Cod civil prevede ca:”Registrele comerciantelor nu fac credinta despre vanzarile ce cuprind in contra persoanelor necomerciante”, iar art.1184 dispune:”Registrele comerciantelor se cred in contra lor, daca cel care voieste a profita de ele nu poate desparti cuprinderea lor, lasand aceea ce poate a-i fi contrar.

In fine, art.1185 prevede: „Registrele, cartile sau hartiile casnice nu fac credinta in favoarea acelui care le-a scris, dar au putere in contra lui:

Cand cuprind curat primirea unei plati

Cand cuprind mentiunea expresa ca nota sau scrierea din ele s-a facut ca sa tina loc de titlu in favoarea creditorului

II.        MARTURIA (PROBA CU MARTORI SAU TESTIMONIALA

1) Definitie. Marturia este relatarea orala, facuta de o persoana in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savarsite in trecut, despre care are cunostinta personal.

Reguli si exceptii privind admisibilitatea probei cu martori

a) Regula generala este ca faptele juridice stricto sensu pot fi dovedite cu martori.

Art. 1191 din codul civil stabileste 2 reguli esentiale in ceea ce priveste admiterea probei testimoniale:

– dovada actelor juridice civile al caror obiect are o valoare ce depaseste 250 lei, chiar pentru depozit valutar, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata (dispozitie devenita desueta).

– nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul …, chiar cu privire la o suma mai mica de 250 lei.

Art. 1192 – 1196 cod civil cuprind si alte dispozitii de aplicare a prevederilor art. 1191 cod civil.

b) Exceptii de la regulile de mai sus, sunt enuntate de art 1197, care dispune:

Regulile mai sus prescrise nu se aplica in cazul cand exista inceput de dovada scrisa”.

Se numeste inceput de dovada scrisa orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a format petitiunea sau a celui ce el reprezinta, si care scriptura face a fi crezut faptul pretins.

Art.1198 dispune cu privire si la alte exceptiuni:

„Acele reguli nu se aplica insa totdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde, sau a conserva dovada luata, precum:

la obligatiile care se nasc din cvasicontracte si din delicte sau cvasidelicte;

la depozitul necesar, in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag

la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute

cand creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovada scrisa, din o cauza de forta majora neprevazuta”.

3) Puterea doveditoare a marturiei, este lasata la aprecierea judecatorului, la intima sa convingere. Nu-si are aplicare principiul latin “testus unus, testis nullus”. In masura in care se coroboreaza si cu alte mijloace de proba, depozitia uni singur martor, poate fi primita ca mijloc de proba cu forta probanta.

III.     MARTURISIREA (RECUNOASTEREA)

1. Definitie. Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

Prin definitie, marturisirea este un act juridic din punct de vedere al dreptului civil, si un mijloc de proba din punctul de vedere al dreptului procesual civil. Ea este irevocabila, ca orice act juridic, afara doar daca s-a facut din eroare de fapt.

2. Clasificare

a) Art. 1204 – 1205 cod civil, disting intre marturisirea juridica si extrajuridica.

Marturisirea judiciara, este potrivit art. 1206 al.1, cea care se poate face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare sau de un imputernicit special al ei spre a face o marturisire.

Marturisirea extrajuridica, prevede art. 1205, nu poate servi de dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori.

Potrivit art. 1204 “Se poate opune unei parti marturisirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii sau in cursul judecatii”.



b) Dupa modul de exprimare :

marturisirea expresa;

marturisirea tacita (partea refuza prezentarea inscrisului solicitat, refuzul nejustificat de a raspunde la interogator);

c) Dupa structura, se disting 3 categorii de marturisire :

1. Marturisirea simpla (fara rezerve) = recunoasterea pretentiilor reclamantului facuta de parat, asa cum a fost formulata petitia (Am imprumutat suma de 1.000 lei de la reclamant si nu i-am restituit-o).

2. Marturisirea calificata = recunoasterea de catre parat a faptului invocat de reclamant, dar si a altor imprejurari, anterioare sau concomitente faptului pretins care schimba semnificatia sa juridica (de exemplu, am primit 1.000 lei de la reclamant, dar ca plata a serviciilor facute).

3. Marturisirea complexa = recunoasterea de catre parat a faptului pretins de reclamant, dar si a altei imprejurari ulterioare, care-l anihileaza pe primul. (de exemplu, am primit 1.000 lei de la reclamant, dar i-am restituit).

3. Indivizibilitatea marturisirii

Potrivit art. 1206 al.2 – marturisirea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui ce a marturisit.

Problema se pune numai in cazul marturisirii calificate si complexe.

Regula indivizibilitatii marturisirii, consacrata de art.1206 cod civil, trebuie subordonata celor doua principii ale procesului civil: principiul aflarii adevarului si principiul rolului activ al judecatorului.

In consecinta, regula indivizibilitatii marturisirii nu trebuie luata ca fiind imperativa, ci ca simpla recomandare facuta judecatorului. Dupa cum se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza, judecatorul poate diviza marturisirea calificata ori complexa, luand numai o parte a ei, care poate fi „in favoarea” ori „impotriva” autorului ei .

4. Forta probanta a marturisirii

Anterior modificarii in 1950 a codului civil, marturisirea era considerata regina probelor, transand litigiul impotriva celui ce a facut-o.

Dupa 1950 marturisirea a fost trecuta in randul celorlalte probe lasandu-se forta probanta la aprecierea judecatorului, coroborata si cu alte mijloace de probe. In fapt, este, in continuare, o proba esentiala.

5. Mijlocul procesual de administrare a probei cu marturisirea este interogatoriul.

Marturia poate fi spontana – fara interogator, sau provocata, prin interogator (de exemplu, acceptarea succesiunii … nu a luat nici un ac !!).

IV.      PREZUMTIILE

1. Definitie - art. 1199 Cod civil defineste prezumtiile ca fiind “consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”. Altfel spus, o presupunere a legii sau a judecatorului.

Potrivit doctrinei, prezumtia reprezinta fie considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt, vecin si conex, fie inducerea existentei unui fapt necunoscut din cunoasterea altui fapt, datorita legaturii ce exista intre cele doua fapte.

2. Clasificarea prezumtiilor

a)      Dupa autorul lor

1) – prezumtii legale, care reprezinta opera legiuitorului.

Art. 1200 cod civil determina prezumtiile legale astfel:

„Sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum:

actele ce legea le declara nule pentru ca le priveste facute in frauda dispozitiilor sale;

in cazurile cand legea declara ca dobandirea dreptului de proprietate sau liberatiunea unui debitor rezulta din oarecare imprejurari determinate;

(abrogat)

puterea ce legea acorda autoritatii de lucru judecat.”

Cu privire la sarcina probei, in caz de prezumtie legala, art.1202 cod civil prevede:”Prezumtia legala dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta”.

2) – prezumtii simple , sunt acelea stabilite de magistrat[8].

Art.1203 dispune astfel: „Prezumtiile care nu sunt stabilite de lege sunt lasate la lumina si intelepciunea magistratului; prezumtiile nu sunt permise magistratului decat numai in cazurile in care este prevazuta si proba cu martori”.

Prezumtiile simple, spre deosebire de cele legale, nu sunt limitate.

b)      Dupa forta lor probanta

- prezumtii absolute – juris et de jure, cele ce nu pot fi rasturnate prin proba contrarie (irefragabile).

De exemplu: puterea lucrului judecat (res judicata pro veritate habetur).

perioada legala a conceptiei 180 – 300 zile dinaintea nasterii (art.61 cod familiei).

2. - prezumtii relative – juris tantum - cele ce pot fi rasturnate prin proba contrara, mai usor sau mai greu (prezumtia de paterinate prevazuta de art.53 cod familiei).

Majoritatea prezumtiilor legale sunt prezumtii relative.



Termenul de prescriptie pentru constatarea viciilor ascunse nu isi gaseste un echivalent si nu poate fi confundat cu termenul de garantie. Acesta are o alta finalitate decat aceea a termenului de prescriptie, referitor la constatarea si actionarea pentru viciile ascunse, termenul de garantie nefiind susceptibil de intrerupere sau de suspendare (decizia civila nr.46 din 12.01.1990 a sectiei civile si a Curtii Supreme de Justitie, in “Dreptul” nr9-12/1990..)

Titlul IV – in care se gasesc aceste articole – este intitulat “Despre registrele comerciantilor”. Unele dispozitii privind registrele comerciale se gasesc si in Legea societatilor comerciale nr.31/1990 (art.127-128)

Ghe.Beleiu, op.cit., p.103

Stefan Rauschi, Drept civil. Partea generala. Persoana fizica. Persoana juridica, Iasi, 1993, Editura Fundatiei Chemarea, p.167

Rabojul a fost un mijloc de proba utilizat in trecut in mediul rural de persoanele care nu stiau sa scrie si sa citeasca materializat intr-o bucata de lemn (cilindrica sau prismatica), despicata longitudinal in doua subdiviziuni egale , pe care se marcau prin crestaturi transversale identice prestatiile unilaterale sau succesive ale partilor. Daca cele doua subdiviziuni ale rabojului (cate una la fiecare parte) alaturate, coincideau in ceea ce priveste crestaturile facute pe ele, atunci acest lucru echivala cu dovada existentei prestatiilor, considerandu-se ca proba era facuta numai pana la concurenta numarului cel mai mic de crestaturi identice ca forma (Stefan Rauschi, op.cit.,p.184).

Sentinta civila nr. 11601/ 1995 a Judecatoriei Galati , in Sinteza practicii judiciare a Curtii de Apel Galati pe anul 1997.

Ghe.Beleiu, op.cit., p.111

Retinandu-se imposibilitatea fizica de a presta 15 zile de munca a 24 ore pe zi, continuu, fara timp de odihna, instanta a apreciat ca cel putin cate 8 ore pe zi din cele 15 zile inscrise in jurnalul de bord erau afectate odihnei, motiv pentru care au fost calificate drept nefondate pretentiile reclamantului referitoare la orele suplimentare efectuate pe timpul de odihna pe nava (decizia civila nr.1451/2003 a Curtii de Apel Galati, nepublicata.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 987
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site